ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 977/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vaslui la data de 22 ianuarie 2015 sub nr. 421/333/2015, creditoarea D.I., a solicitat a învestirea cu formulă executorie a „Convenției încheiată în procedura divortului cu copii minori” autentificată din 20 noiembrie 2014 de către notar public B.C.O. Prin încheierea din camera de consiliu din data de 27 ianuarie 2015 pronunțată în Dosarul nr. 421/333/2015, Judecătoria Vaslui și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 3 București, în temeiul art. 640¹ alin. (2) C. proc.

civ., reținând că, atât domiciliul debitorului cât și cel al creditoarei sunt în București, sectorul 3. Judecătoria sectorului 3 București, astfel învestită, prin sentința civilă nr. 2146 din 18 februarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 421/333/2015 la rândul său, și-a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Vaslui și, constatând ivit conflictul negativ de competență l-a trimis, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru a decide astfel, instanța Judecătoriei sectorului 3 București a reținut că, din verificările efectuate în baza de date a D.E.P.A.B.D., domiciliul creditoarei este același cu cel indicat de aceasta în cererea de investire cu formulă executorie, respectiv în Vaslui și, atât timp cât creditoarea a înțeles să opteze pentru instanța de la domiciliul său pentru soluționarea cererii de învestire, Judecătoria Vaslui este competentă să judece o astfel de cerere.

Înalta Curte, legal învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., va stabili în favoarea Judecătoriei Vaslui, competența de soluționare a cauzei, pentru considerentele care succed. Obiectul sesizării instanței îl constituie cererea de învestire cu formulă executorie a „Convenției încheiată în procedura divorțului cu copii minori” autentificată din 20 noiembrie 2014 de către notar public B.C.O., formulată de creditoarea D.I. Potrivit art. 640 1 alin. (1) C. proc.

civ., astfel cum a fost introdus prin pct. 20 din Legea nr. 138/2014, „Titlurile executorii, altele decât hotărârile judecătorești, pot fi puse în executare numai dacă sunt învestite cu formulă executorie ”, iar conform alin. (2) al aceluiași articol de lege,,Cererea de învestire cu formulă executorie se soluționează de judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului, după caz, în camera de consiliu, fără citarea părților.

Dacă domiciliul sau, după caz, sediul creditorului se află în străinătate, creditorul va depune cererea de învestire și la judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul său ales.” Textul legal reglementează o competență teritorială alternativă, în sensul că sunt competente, deopotrivă, să soluționeze cererea de învestire cu formulă executorie a titlurilor executorii, altele decât hotărârile judecătorești, fie judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului, fie judecătoria de la domiciliul sau sediul debitorului. Teza finală a dispozițiilor legale evocate vizează o altă situație - care însă nu se regăsește în speță - aceea în care, sediul creditorului se află în străinătate.

Totodată, potrivit art. 116 C. proc. civ., „Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.” Acest text legal consacră posibilitatea de opțiune a reclamantului în alegerea instanței, deoarece, în toate cazurile de competență teritorială alternativă, reclamantul este cel care face alegerea între mai multe instanțe, deopotrivă, competente. Norma de procedură trebuie interpretată în sensul că, odată alegerea făcută de către reclamant, instanța competentă nu poate să se dezînvestească, prin declinarea competenței de soluționare a cauzei, din oficiu, ori la cererea pârâtului, cum, deopotrivă, nici reclamantul nu poate reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanțe competente, aceste dispoziții regăsindu-se, de altfel și în redactarea art. 12 C. proc.

civ. de la 1865. În speță, creditoarea D.I. a învestit Judecătoria Vaslui cu cererea de învestire cu formulă executorie a „Convenției încheiată în procedura divortului cu copii minori” autentificată din 20 noiembrie 2014 de către notar public B.C.O., indicându-și domiciliul în Vaslui, jud.Vaslui, adresă cu care figurează și în baza de date a D.E.P.A.B.D., începând cu data de 16 decembrie 2014, astfel cum reiese din înscrisul depus la fila 4 din Dosarul nr. 421/333/2015 al Judecătoriei sectorului 3 București. Astfel fiind, de vreme ce creditoarea D.I. și-a exprimat dreptul de opțiune consacrat de art. 116 C. proc. civ. și a învestit cu soluționarea cererii de învestire cu formulă executorie a titlului executoriu pe care îl deține Judecătoria Vaslui, ca instanță în circumscripția căreia se află domiciliul său, această instanță are competența, în raport de textele legale menționate, să soluționeze o asemenea cerere.

Având în vedere considerentele expuse, în raport de art. 640 1 alin. (1) și (2) C. proc. civ., introdus prin pct. 20 din Legea nr. 138/2014 și art. 116 din același cod, Înalta Curte va stabili în favoarea Judecătoriei Vaslui, competența de soluționarea a cererii formulate de D.I., de învestire cu formulă executorie a „Convenției încheiată în procedura divorțului cu copii minori” autentificată din 20 noiembrie 2014 de către notar public B.C.O.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 01 aprilie 2015.