Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
3 noiembrie 2009

ÎCCJ, Secția penală, decizia din 03.11.2009 — plângere

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Printr-o cerere înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 26467 din 9 iulie 2009, petiționara S.A. Inotești prin reprezentant D.M. a formulat plângere penală împotriva soluției Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 17994/5697/VIII/1/2008. Reprezentantul petiționarei a mai solicitat prin aceeași plângere să se judece în contradictoriu cu Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul de Interne și făptuitorii din plângere. Înalta Curte, examinând plângerea formulată de petiționară prin reprezentant constată că aceasta este inadmisibilă în condițiile în care în cauză nu s-a dispus vreuna dintre soluțiile de neurmărire penală prevăzută de art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen. Potrivit textului de lege menționat, persoana vătămată poate face plângere la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, dar numai împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței, ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale. În cauza de față însă se constată că procurorul nu a adoptat o soluție dintre cele prevăzute de art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. astfel încât plângerea formulată de reprezentantul petiționarei este inadmisibilă urmând a fi respinsă ca atare. Totodată petiționara va fi obligată la cheltuieli judiciare către stat.

HOTĂRĂȘTE Respinge,ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționara S.A. Inotești. Obligă petiționara să plătească suma de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată, în ședință publică, azi 3 noiembrie 2009.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.