ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii penale de față;

În

baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele :

La data de 10 iulie 2009 s-a înregistrat la

Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție plângerea formulată de

petiționara S.A. Inotesti împotriva rezoluțiilor nr. 3106 /2009 din 6 iulie

2009 și nr. 3106/P din 9 februarie 2009, ambele ale Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație si Justiție, solicitând admiterea acesteia astfel cum a

fost formulată și „autosesizarea Înaltei Curți privind reținerea spre

soluționare a plângerilor" ce nu au fost soluționate de parchet.

În cuprinsul cererii scrise petiționara a

solicitat obligarea magistraților procurori din cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, dar și Consiliului Superior al

Magistraturii precum și Ministerului de Interne la daune morale, fără a preciza

cuantumul acestora.

În cuprinsul memoriului său, petiționara, prin

reprezentantul D.M., a învederat faptul că a depus anterior, la Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție o plângere, fiind nemulțumită de

faptul că parchetul i-a comunicat soluțiile nr. 3106/4/2009 din 6 iulie 2009 și

nr. 3106/4/P din 9 februarie 2009.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta

Curte constată că plângerea formulată de petiționară este inadmisibilă pentru

considerentele ce vor fi mai jos relevate.

Ca o garanție a respectării legalității în

procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană

nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă

plângere împotriva acestora.

În concepția legiuitorului, poate face o astfel

de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate

printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere

autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare.

Accesul liber la justiție este reglementat de

legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dată de procuror se poate adresa

judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să

judece cauza în primă instanță.

Se constată că petiționara, în plângere, își

exprimă nemulțumirea față de răspunsul comunicat de Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică, prin adresele nr. 3106/4/2009 din 6 iulie 2009 și nr. 3106/4/P

din 9 februarie 2009, susținând că astfel s-ar fi încălcat prevederile art. 277

C. proc. pen.

La fila 5 dosar instanță Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică, a comunicat la dosar sub nr. 17994/5697/VI11/1/2008 a adresă

din care rezultă că petiția formulată de numitul D.M. pentru petiționara S.C.

Inotești S.A și înregistrată cu numărul anterior menționat nu a făcut și nici

nu face obiectul unui dosar penal, în speță, nefiind vorba de o plângere

îndreptată împotriva măsurilor sau actelor de urmărire penală, potrivit

dispozițiilor art. 275-278 C. proc. pen. Prin urmare, adresa anterior

menționată nu are aceeași natură cu actele prevăzute expres și limitativ de

dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278

C. proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței

ori, după caz a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau

de încetare a urmăririi penale, date de procuror, partea vătămată poate face

plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a

modului de rezolvare, potrivit dispozițiilor art. 277 și art. 278, la

judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni potrivit legii, competența să

judece cauza în primă instanță.

Or, în speță, petiționara a formulat plângere

împotriva unei adrese înregistrată sub nr. 3106 din 9 februarie 2009 la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire

Penală și Criminalistică, care nu are aceeași natură cu actele prevăzute expres

și limitativ de textele legale, anterior menționate.

Or, recunoașterea unei căi de atac, în situații

neprevăzute de legea procesual penală, constituie o încălcare a principiului

legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă

în ordinea de drept.

Față de cele ce preced, Înalta Curte, în

temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. va respinge ca

inadmisibilă plângerea formulată de petiționara S.A. Inotești.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C.

proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă ȘT E

Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de

petiționara S.A. Inotești.

Obligă petiționara la plata sumei de 300 lei, cu titlul de

cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință

publică, azi 26 octombrie 2009.