ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 715/2015

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 3 din 26 februarie 2015 pronunțată de Curtea Militară de Apel București a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de petentul col. rez. P.D. împotriva încheierii din 20 octombrie 2014 pronunțată în Dosarul nr. 493/1/2014 al aceleiași instanțe. Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut că, prin încheierea dată de judecătorul de cameră preliminară la data de 20 octombrie 2014 în Dosarul nr. 493/1/2014, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul P.D. împotriva rezoluțiilor din data de 17 decembrie 2013 și, respectiv, 29 ianuarie 2014, date în Dosarul nr. 70/P/2013 al secției Parchetelor Militare.

Împotriva acestei încheieri, petentul P.D. a formulat contestație în anulare, invocând cazul prevăzut de art. 426 alin. (1) teza a II-a lit. d) C. proc. pen., respectiv incompatibilitatea judecătorului care a soluționat plângerea [art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.]. Judecătorul de la Curtea Militară de Apel a apreciat calea extraordinară de atac promovată de petent ca fiind inadmisibilă, în raport de dispozițiile art. 432 alin. (1) și (4) C. proc. pen. raportat la art. 341 alin. (8) C. proc. pen. Împotriva acestei decizii, la data de 9 martie 2015, a promovat cale de atac petentul P.D. La termenul din data de 21 mai 2015, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuție admisibilitatea căii de atac formulate împotriva deciziei penale nr. 3 din 26 februarie 2015 pronunțată de Curtea Militară de Apel București.

Examinând calea de atac promovată de petent, prin prisma excepției invocate, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente: În prezenta cauză, cererea introductivă de instanță este reprezentată de contestația în anulare formulată de petentul P.D. împotriva încheierii din 20 octombrie 2014 pronunțată în Dosarul nr. 493/1/2014 de Curtea Militară de Apel București, prin care s-a respins ca nefondată plângerea promovată în condițiile art. 341 C. proc. pen., această încheiere fiind definitivă în raport de dispozițiile alin. (8) al acestui articol. Așadar, dispozițiile legale incidente în cauză sunt cele prevăzute de art. 426-432 C. proc. pen. referitoare la calea extraordinară de atac a contestației în anulare.

Analizând dispozițiile cuprinse în Secțiunea 1 a Capitolului V din Titlul III C. proc. pen., se constată că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în cazurile menționate la art. 426 C. proc. pen., iar dispozițiile art. 431 C. proc. pen. nu prevăd nicio cale de atac împotriva soluției pronunțate în faza examinării în principiu a admisibilității a acestei căi extraordinare de atac. Mai mult, potrivit art. 432 alin. (1) C. proc. pen., după ce a fost depășită faza admisibilității în principiu, dacă găsește contestația în anulare întemeiată, instanța desființează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere și procedează de îndată la rejudecarea apelului sau la rejudecarea cauzei după desființare.

Totodată, dispozițiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen. prevăd că sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă. Pe de altă parte, Înalta Curte observă că în speța de față nu sunt incidente dispozițiile art. 408 C. proc. pen., potrivit cărora doar sentințele sunt susceptibile de reformare prin calea de atac a apelului, dacă nu se prevede altfel, acestea referindu-se la sentințe nedefinitive, pronunțate în cursul judecății, iar nu în procedura guvernată de dispozițiile art. 341 C. proc. pen. ori într-o cale extraordinară de atac. De asemenea, se constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 425 1 alin. (1) C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres.

Or, potrivit dispozițiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen., pot fi atacate cu contestație numai încheierile pronunțate în condițiile art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., nu și cele date în conformitate cu alin. (6) lit. a) al aceluiași articol, acestea din urmă fiind definitive, așa cum s-a arătat anterior. În aceste condiții, raportat la dispozițiile textelor de lege anterior menționate, se constată că numitul P.D. a promovat o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive [decizie pronunțată în contestația în anulare ce a vizat o altă încheiere, definitivă, dată în temeiul art. 341 alin. (6) C. proc. pen.], investind Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea acesteia, deși nu întrunește cerințele legale.

Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căilor de atac și împotriva hotărârilor definitive pronunțate în contestație în anulare, o asemenea procedură nu este admisibilă, întrucât în situația contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile (...) pot exercita căile de atac, în condițiile legii". În consecință, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în baza art. 425 1 pct. 7 lit. a) teza a II-a C. proc.

pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de petentul P.D. împotriva deciziei penale nr. 3 din 26 februarie 2015 pronunțată de Curtea Militară de Apel București, iar în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că acesta se află în culpă procesuală, îl va obliga la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de petentul P.D. împotriva deciziei penale nr. 3 din 26 februarie 2015 pronunțată de Curtea Militară de Apel București. Obligă contestatorul petent la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 mai 2015.