ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2487/2014

Asupra contestației de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 528/A din 24 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul condamnat G.A.N. împotriva Deciziei penale nr. 234/A din 5 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în Dosarul nr. 14371/94/2013. În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul condamnat la plata sumei de 100 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel București, secția a II-a penală a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul său la data de 9 aprilie 2014, sub nr. 2422/2/2014 (1221/2014), contestatorul condamnat G.A.N.

a formulat contestație la executare cu privire la Decizia penală nr. 234/A din 5 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în Dosarul nr. 14371/94/2013 (281/2014). În motivarea în fapt a cererii, contestatorul a precizat că circumstanțele sale personale de natură medicală, care au fost avute în vedere la pronunțarea soluției în primă instanță, constituie motive care conduc la imposibilitatea executării pedepsei în regim de detenție, întrucât nicio substructură a locurilor de detenție, fie penitenciarul propriu-zis, fie spitalul-penitenciar, nu poate asigura atât condițiile medicale specifice afecțiunilor de care suferă acesta, cât și condițiile generale de detenție care să prevină un tratament degradant, inuman ori chiar tortura.

Astfel, condamnatul a menționat că suferă de tulburări mixte de personalitate, sindromul Aserger, alte simptome și semne referitoare la funcțiile cognitive și conștientă, intelect liminar, tulburări de adormire și menținere a somnului, diagnostic stabilit de Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Alexandru Obregia", iar starea sa medicală a condus la încadrarea acestuia în grad de handicap mediu, cu drepturile și accesibilitățile stabilite prin Legea nr. 448/2006, așa cum reiese din certificatul de încadrare în grad de handicap emis de către Comisia de evaluare a persoanelor cu grad de handicap pentru adulți din cadrul Consiliului Județean Ilfov. Astfel, în raport de afecțiunile medicale de care suferă, condamnatul a apreciat că instanța de judecată trebuia să aibă în vedere starea sa de vulnerabilitate în regim de detenție.

A mai precizat că, din punct de vedere psiho-intelectual, este o persoană cu vârsta intelectuală între 10 și 13 ani. În consecință, contestatorul a solicitat anularea Deciziei nr. 234/A din 5 martie 2014 și, pe fondul cererii, menținerea hotărârii primei instanțe privind modalitatea de executare - suspendarea condiționată a executării pedepsei, respectiv dispunerea unei noi puneri în executare a hotărârii de condamnare, corespunzătoare condițiilor de formă și de fond referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei. În drept, cererea a fost motivată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen.

- împiedicarea la executare, fiind invocate, totodată, Recomandarea nr. R(98)7 privind aspectele etice și organizaționale ale îngrijirii medicale în închisoare adoptată de Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei în data de 8 aprilie 1998, Carta Drepturilor Persoanelor cu Autism adoptată de Parlamentul Europei la data de 9 mai 1996, dispozițiile Legii nr. 448/2006, precum și hotărârile pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauze precum Huylu vs. Turcia din 16 noiembrie 2006, Nicolae Țicu vs. România din 01 octombrie 2013. În susținerea cererii, s-a depus un set de înscrisuri constând în acte medicale. La dosar a fost atașată, din dispoziția instanței, Decizia penală nr. 234/A din 5 martie 2014 a aceleiași instanțe.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma cererii formulate de apelantul contestator, curtea de apel a reținut următoarele: Prin Sentința penală nr. 696 din 17 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Buftea în Dosarul nr. 14371/94/2013, s-a dispus condamnarea contestatorului la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă, prevăzută de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. c) din același cod și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. anterior. în baza art. 81 C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni.

Prin Decizia penală nr. 234/A din 5 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în Dosarul nr. 14371/94/2013 (281/2014), în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial București împotriva Sentinței penale nr. 696 din 17 decembrie 2013, s-a desființat, în parte, sentința penală apelată și, rejudecându-se cauza în fond, s-a dispus condamnarea contestatorului la pedeapsa închisorii de 1 an și 6 luni în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice în formă continuată. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

A fost avut în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (1) C. proc.

pen., „contestația contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză, de stingere ori de micșorare a pedepsei." În raport de dispozițiile legale sus-menționate, s-a constatat că împrejurarea constând în aceea că petentul condamnat consideră că modalitatea de executare a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, în regim de detenție, este de natură a-i afecta foarte mult starea de sănătate, care, din cauza afecțiunilor medicale de care suferă, se află într-o stare de vulnerabilitate - solicitând, așadar, suspendarea condiționată a executării pedepsei, așa cum, de altfel, a dispus prima instanță - nu poate constitui un motiv pentru exercitarea contestației la executare împotriva hotărârii penale de condamnare, nefiind un motiv dintre cele prevăzute expres și limitativ prin dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. a) - d) C. proc.

pen., ci reprezintă o critică de fond - referitoare la modificarea modalității de executare a pedepsei, din executarea acesteia în regim de detenție, în suspendarea condiționată, pe durata unui termen de încercare - adusă sentinței penale de condamnare rămase definitive. În aceste condiții, s-a constatat că, în situația în care, pe calea contestației la executare, ar putea fi modificate pedepse aplicate în baza unor hotărâri judecătorești definitive, prin schimbarea modalității de executare a pedepsei - Sentința penală nr. 696 din 17 decembrie 2013 fiind definitivă, potrivit art. 551 pct. 4 C. proc.

pen., la data pronunțării de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală a Deciziei penale nr. 234/A din 5 martie 2014 -, ar fi încălcat chiar principiul autorității de lucru judecat aplicabil sentințelor penale rămase definitive, nefiind admisibil ca, pe calea unei contestații la executare, să fie schimbată, indiferent în ce modalitate sau din ce considerente de fapt, o sentință penală rămasă definitivă. În acest context, s-a reținut că sănătatea precară a condamnatului, care îi creează acestuia o stare de vulnerabilitate, nu poate constitui în niciun caz un motiv de natură a putea conduce la schimbarea modalității de executare a pedepsei în regim de detenție, deoarece aceste aspecte sunt, în mod cert, avute în vedere de către unitatea penitenciară care are obligația de a-i asigura condamnatului exercitarea dreptului la asistență socio-medicală adecvată diagnosticului său, potrivit reglementărilor interne și internaționale aplicabile în astfel de situații.

Așadar, s-a reținut că a accepta o soluție contrară decât cea enunțată anterior ar însemna, fără îndoială, a fi încălcat principiul autorității de lucru judecat, ceea ce, pe de o parte, nu poate fi admis într-o astfel de situație, iar pe de altă parte, nu a fost nici în litera și nici în spiritul legii atunci când au fost edictate dispozițiile prevăzute de art. 598 C. proc. pen. Împotriva Deciziei penale nr. 528/A din 24 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală a formulat contestație inculpatul G.A.N., care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală la data de 6 aprilie 2014. La termenul de judecată din 8 septembrie 2014, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția admisibilității contestației, susținând că doar hotărârile pronunțate în primă instanță în materia executării pedepselor pot fi atacate cu contestație la instanța superioară.

Concluziile formulate de reprezentantul Ministerului Public, de apărătorul contestatorului inculpat și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prezenta contestație este inadmisibilă, pentru următoarele considerente: Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

Codul de procedură penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor. În speță, inculpatul G.A.N. a formulat contestație împotriva Deciziei penale nr. 528/A din 24 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală - prin care a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de acesta împotriva Deciziei penale nr. 234/A din 5 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în Dosarul nr. 14371/94/2013 - hotărâre care, însă, este definitivă, în raport de dispozițiile art. 597 alin. (7) C. proc.

pen., în conformitate cu care doar hotărârile pronunțate în primă instanță în materia executării pot fi atacate cu contestație la instanța ierarhic superioară. Astfel, dacă s-ar recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 425 1 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza finală C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de inculpatul G.A.N. În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de inculpatul G.A.N. împotriva Deciziei penale nr. 528/A din 24 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă contestatorul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 septembrie 2014. Procesat de GGC - LM