ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2487/2014
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2487/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra contestației
de față;
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 528/A din 24 aprilie
2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 598 alin.
(1) lit. c) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, contestația la
executare formulată de contestatorul condamnat G.A.N. împotriva Deciziei penale
nr. 234/A din 5 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a
II-a penală în Dosarul nr. 14371/94/2013.
În temeiul art. 275
alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul condamnat la plata sumei
de 100 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune
astfel, Curtea de Apel București, secția a II-a penală a reținut că, prin
cererea înregistrată pe rolul său la data de 9 aprilie 2014, sub nr.
2422/2/2014 (1221/2014), contestatorul condamnat G.A.N. a formulat contestație
la executare cu privire la Decizia penală nr. 234/A din 5 martie 2014
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în Dosarul nr.
14371/94/2013 (281/2014).
În motivarea în fapt
a cererii, contestatorul a precizat că circumstanțele sale personale de natură
medicală, care au fost avute în vedere la pronunțarea soluției în primă
instanță, constituie motive care conduc la imposibilitatea executării pedepsei
în regim de detenție, întrucât nicio substructură a locurilor de detenție, fie
penitenciarul propriu-zis, fie spitalul-penitenciar, nu poate asigura atât
condițiile medicale specifice afecțiunilor de care suferă acesta, cât și
condițiile generale de detenție care să prevină un tratament degradant, inuman
ori chiar tortura. Astfel, condamnatul a menționat că suferă de tulburări mixte
de personalitate, sindromul Aserger, alte simptome și semne referitoare la
funcțiile cognitive și conștientă, intelect liminar, tulburări de adormire și
menținere a somnului, diagnostic stabilit de Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr.
Alexandru Obregia", iar starea sa medicală a condus la încadrarea acestuia
în grad de handicap mediu, cu drepturile și accesibilitățile stabilite prin
Legea nr. 448/2006, așa cum reiese din certificatul de încadrare în grad de handicap
emis de către Comisia de evaluare a persoanelor cu grad de handicap pentru
adulți din cadrul Consiliului Județean Ilfov. Astfel, în raport de afecțiunile
medicale de care suferă, condamnatul a apreciat că instanța de judecată trebuia
să aibă în vedere starea sa de vulnerabilitate în regim de detenție. A mai
precizat că, din punct de vedere psiho-intelectual, este o persoană cu vârsta
intelectuală între 10 și 13 ani.
În consecință,
contestatorul a solicitat anularea Deciziei nr. 234/A din 5 martie 2014 și, pe
fondul cererii, menținerea hotărârii primei instanțe privind modalitatea de
executare - suspendarea condiționată a executării pedepsei, respectiv
dispunerea unei noi puneri în executare a hotărârii de condamnare,
corespunzătoare condițiilor de formă și de fond referitoare la suspendarea
condiționată a executării pedepsei.
În drept, cererea a
fost motivată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc.
pen. - împiedicarea la executare, fiind invocate, totodată, Recomandarea nr.
R(98)7 privind aspectele etice și organizaționale ale îngrijirii medicale în
închisoare adoptată de Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei în data de
8 aprilie 1998, Carta Drepturilor Persoanelor cu Autism adoptată de Parlamentul
Europei la data de 9 mai 1996, dispozițiile Legii nr. 448/2006, precum și
hotărârile pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauze precum
Huylu vs. Turcia din 16 noiembrie 2006, Nicolae Țicu vs. România din 01
octombrie 2013.
În susținerea
cererii, s-a depus un set de înscrisuri constând în acte medicale.
La dosar a fost
atașată, din dispoziția instanței, Decizia penală nr. 234/A din 5 martie 2014 a
aceleiași instanțe.
Examinând actele și
lucrările dosarului prin prisma cererii formulate de apelantul contestator,
curtea de apel a reținut următoarele:
Prin Sentința penală
nr. 696 din 17 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Buftea în Dosarul nr.
14371/94/2013, s-a dispus condamnarea contestatorului la pedeapsa de 1 an și 6
luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă,
prevăzută de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea, art. 41
alin. (2) C. pen. anterior, art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit.
c) din același cod și art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen. anterior. în
baza art. 81 C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea condiționată a executării
pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni.
Prin Decizia penală
nr. 234/A din 5 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a
II-a penală în Dosarul nr. 14371/94/2013 (281/2014), în baza art. 421 pct. 2
lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial
București împotriva Sentinței penale nr. 696 din 17 decembrie 2013, s-a
desființat, în parte, sentința penală apelată și, rejudecându-se cauza în fond,
s-a dispus condamnarea contestatorului la pedeapsa închisorii de 1 an și 6 luni
în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă
prin sisteme informatice în formă continuată. S-au menținut celelalte
dispoziții ale sentinței penale apelate.
A fost avut în vedere
că, potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (1) C. proc. pen., „contestația
contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în
executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea
este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de
condamnare;
c) când se ivește
vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la
executare;
d) când se invocă
amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză, de stingere ori de
micșorare a pedepsei."
În raport de
dispozițiile legale sus-menționate, s-a constatat că împrejurarea constând în
aceea că petentul condamnat consideră că modalitatea de executare a pedepsei de
1 an și 6 luni închisoare, în regim de detenție, este de natură a-i afecta
foarte mult starea de sănătate, care, din cauza afecțiunilor medicale de care
suferă, se află într-o stare de vulnerabilitate - solicitând, așadar,
suspendarea condiționată a executării pedepsei, așa cum, de altfel, a dispus
prima instanță - nu poate constitui un motiv pentru exercitarea contestației la
executare împotriva hotărârii penale de condamnare, nefiind un motiv dintre
cele prevăzute expres și limitativ prin dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. a)
- d) C. proc. pen., ci reprezintă o critică de fond - referitoare la
modificarea modalității de executare a pedepsei, din executarea acesteia în regim
de detenție, în suspendarea condiționată, pe durata unui termen de încercare -
adusă sentinței penale de condamnare rămase definitive.
În aceste condiții,
s-a constatat că, în situația în care, pe calea contestației la executare, ar
putea fi modificate pedepse aplicate în baza unor hotărâri judecătorești
definitive, prin schimbarea modalității de executare a pedepsei - Sentința
penală nr. 696 din 17 decembrie 2013 fiind definitivă, potrivit art. 551 pct. 4
C. proc. pen., la data pronunțării de către Curtea de Apel București, secția a
II-a penală a Deciziei penale nr. 234/A din 5 martie 2014 -, ar fi încălcat
chiar principiul autorității de lucru judecat aplicabil sentințelor penale
rămase definitive, nefiind admisibil ca, pe calea unei contestații la executare,
să fie schimbată, indiferent în ce modalitate sau din ce considerente de fapt,
o sentință penală rămasă definitivă.
În acest context, s-a
reținut că sănătatea precară a condamnatului, care îi creează acestuia o stare
de vulnerabilitate, nu poate constitui în niciun caz un motiv de natură a putea
conduce la schimbarea modalității de executare a pedepsei în regim de detenție,
deoarece aceste aspecte sunt, în mod cert, avute în vedere de către unitatea
penitenciară care are obligația de a-i asigura condamnatului exercitarea
dreptului la asistență socio-medicală adecvată diagnosticului său, potrivit
reglementărilor interne și internaționale aplicabile în astfel de situații.
Așadar, s-a reținut
că a accepta o soluție contrară decât cea enunțată anterior ar însemna, fără
îndoială, a fi încălcat principiul autorității de lucru judecat, ceea ce, pe de
o parte, nu poate fi admis într-o astfel de situație, iar pe de altă parte, nu
a fost nici în litera și nici în spiritul legii atunci când au fost edictate dispozițiile
prevăzute de art. 598 C. proc. pen.
Împotriva Deciziei
penale nr. 528/A din 24 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a
penală a formulat contestație inculpatul G.A.N., care a fost înregistrată pe
rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală la data de 6 aprilie
2014.
La termenul de
judecată din 8 septembrie 2014, reprezentantul Ministerului Public a invocat
excepția admisibilității contestației, susținând că doar hotărârile pronunțate
în primă instanță în materia executării pedepselor pot fi atacate cu
contestație la instanța superioară.
Concluziile formulate
de reprezentantul Ministerului Public, de apărătorul contestatorului inculpat
și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a
prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Examinând actele și
lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prezenta contestație este
inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Dând eficiență
principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor
de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul
acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv
exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului
și a Libertăților Fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem
coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații
juridice identice.
Codul de procedură
penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile
de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și
motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
În speță, inculpatul
G.A.N. a formulat contestație împotriva Deciziei penale nr. 528/A din 24
aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală - prin care a
fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de acesta
împotriva Deciziei penale nr. 234/A din 5 martie 2014 pronunțată de Curtea de
Apel București, secția a II-a penală în Dosarul nr. 14371/94/2013 - hotărâre
care, însă, este definitivă, în raport de dispozițiile art. 597 alin. (7) C.
proc. pen., în conformitate cu care doar hotărârile pronunțate în primă
instanță în materia executării pot fi atacate cu contestație la instanța ierarhic
superioară.
Astfel, dacă s-ar
recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de
lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac
consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil.
Pentru aceste
considerente, în temeiul art. 425
1
alin. (7) pct. 1 lit. a) teza
finală C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația
formulată de inculpatul G.A.N.
În temeiul art. 275
alin. (2) C. proc. pen., contestatorul inculpat va fi obligat la plata
cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul parțial
cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca
inadmisibilă, contestația formulată de inculpatul G.A.N. împotriva Deciziei
penale nr. 528/A din 24 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a
penală.
Obligă contestatorul
inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,
din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din
oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul
Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 8 septembrie 2014.
Procesat de GGC - LM