ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1987/2008

Asupra contestației

în anulare de față:

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă de instanță,

reclamantul S.E. a chemat în judecată pe pârâta SC S. SA București, solicitând

instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate intervenită

vânzarea prin licitație a imobilului situat în București, sector 3 iar

hotărârea pronunțată să țină loc de act de vânzare-cumpărare.

Prin sentința nr. 2652

din 3 iunie 2005, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins ca

neîntemeiate excepțiile privind tardivitatea cererii precizatoare, a lipsei de

interes și a inadmisibilității cererii. Prin aceeași sentință, a fost respinsă

ca neîntemeiată acțiunea și a fost admisă cererea de intervenție accesorie

formulată de intervenientul M.E.F. București.

Împotriva sentinței

tribunalului, a declarat apel reclamantul S.E., iar prin Decizia nr. 509 din 10

octombrie 2006, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis

apelul, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a admis acțiunea

astfel cum a fost formulată și precizată și a constatat intervenită vânzarea

având ca obiect imobilul adjudecat de reclamantul S.E. la licitația din data de

22 martie 2000.

Decizia sus

menționată a fost recurată de către pârâta SC S. SA București și intervenientul

M.E.F. București, iar prin Decizia nr. 1980 din 23 mai 2007, Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția comercială, a admis recursurile și a modificat decizia

recurată, în sensul respingerii apelului reclamantului S.E., împotriva

sentinței nr. 2652 din 3 iunie 2005 a Tribunalului București, secția a VI-a

comercială.

Împotriva deciziei

Înaltei Curți de Casație și Justiție, a formulat contestație în anulare,

contestatorul S.E., pentru motivele prevăzute de dispozițiile art. 318 alin.

(1) teza I C. proc. civ.

În argumentarea motivelor

invocate, contestatorul a formulat o serie de critici privind modul de

soluționare a recursului, în sensul că soluția pronunțată ar fi rezultatul unei

greșeli materiale, după cum urmează:

- instanța ar fi reținut

în mod greșit că încheierea contractului de vânzare-cumpărare era condiționată

de plata prețului în termen de 15 zile de la data licitației, aceasta

reprezentând în accepțiunea instanței, o condiție suspensivă. A mai susținut

contestatorul că greșeala instanței constă și în faptul că obligația de a

achita prețul era corelativă cu obligația intimatei SC S. SA București de a

transfera dreptul de proprietate, obligație pe care aceasta nu și-a

îndeplinit-o nici după pronunțarea unei hotărâri judecătorești irevocabile;

- instanța nu a

reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 969-970 C. civ., în raport de

împrejurarea că procesul verbal de licitație era actul juridic ce a dat naștere

la drepturi și obligații între părți;

- o altă eroare

materială cuprinsă în soluția instanței de recurs a constituit-o reținerea în

mod greșit a refuzului contestatorului de a încheia contractul de

vânzare-cumpărare, acesta încercând doar să negocieze clauzele contractuale,

potrivit dispozițiilor Ordinului nr. 62/1998 pentru aplicarea normelor

metodologice privind privatizarea societăților comerciale și vânzarea de

active.

Examinând motivele contestației

în anulare, în raport de dispozițiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.,

Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 318 alin.

(1) teza I C. proc. civ., care reglementează contestația în anulare specială, hotărârile

instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare, când

dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.

Față de aceste

precizări prealabile, în ipoteza primei teze a textului sus citat, Înalta Curte

constată că niciuna din criticile formulate nu se încadrează în noțiunea de

greșeală materială, în sensul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ. Având în

vedere caracterul de excepție al textului de mai sus, analiza susținerilor

privind existența unei „greșeli materiale” presupune o interpretare restrictivă

în sensul că trebuie avute în vedere numai acele greșeli materiale care au

caracter procedural și care au dus la pronunțarea unei soluții eronate.

Revenind la motivele

contestației, se constată că soluția din recurs a avut în vedere atât

probatoriul administrat în cauză, cât și dispozițiile legale aplicabile, Înalta

Curte reținând că instanța de apel a făcut o greșită interpretare a actului

juridic dedus judecății, în speță fiind vorba de o obligație de a da, supusă

dispozițiilor art. 1074 C. civ., afectată de o condiție suspensivă, condiție ce

suspendă până la realizarea ei, existența drepturilor subiective civile și a

obligațiilor corelative ale părților.

În acest context, din

motivele dezvoltate de contestator, rezultă că s-au formulat critici pe alte

chestiuni decât cele procedurale, ce tind în fapt la reformarea soluției din

recurs printr-o rediscutare și reapreciere a probelor, scopul vădit al

contestatorului fiind de a provoca o nouă judecată a recursului prin

reconsiderarea probatoriului administrat în cauză.

Pe cale de

consecință, față de cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 318-320 C.

proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de contestatorul S.E., împotriva Deciziei nr. 1980 din 23

mai 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 iunie 2008.