ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1987/2008

Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamantul S.E. a chemat în judecată pe pârâta SC S. SA București, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate intervenită vânzarea prin licitație a imobilului situat în București, sector 3 iar hotărârea pronunțată să țină loc de act de vânzare-cumpărare. Prin sentința nr. 2652 din 3 iunie 2005, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins ca neîntemeiate excepțiile privind tardivitatea cererii precizatoare, a lipsei de interes și a inadmisibilității cererii. Prin aceeași sentință, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea și a fost admisă cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul M.E.F.

București. Împotriva sentinței tribunalului, a declarat apel reclamantul S.E., iar prin Decizia nr. 509 din 10 octombrie 2006, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis apelul, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a admis acțiunea astfel cum a fost formulată și precizată și a constatat intervenită vânzarea având ca obiect imobilul adjudecat de reclamantul S.E. la licitația din data de 22 martie 2000. Decizia sus menționată a fost recurată de către pârâta SC S. SA București și intervenientul M.E.F. București, iar prin Decizia nr. 1980 din 23 mai 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis recursurile și a modificat decizia recurată, în sensul respingerii apelului reclamantului S.E., împotriva sentinței nr. 2652 din 3 iunie 2005 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială.

Împotriva deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, a formulat contestație în anulare, contestatorul S.E., pentru motivele prevăzute de dispozițiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. În argumentarea motivelor invocate, contestatorul a formulat o serie de critici privind modul de soluționare a recursului, în sensul că soluția pronunțată ar fi rezultatul unei greșeli materiale, după cum urmează: - instanța ar fi reținut în mod greșit că încheierea contractului de vânzare-cumpărare era condiționată de plata prețului în termen de 15 zile de la data licitației, aceasta reprezentând în accepțiunea instanței, o condiție suspensivă.

A mai susținut contestatorul că greșeala instanței constă și în faptul că obligația de a achita prețul era corelativă cu obligația intimatei SC S. SA București de a transfera dreptul de proprietate, obligație pe care aceasta nu și-a îndeplinit-o nici după pronunțarea unei hotărâri judecătorești irevocabile; - instanța nu a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 969-970 C. civ., în raport de împrejurarea că procesul verbal de licitație era actul juridic ce a dat naștere la drepturi și obligații între părți; - o altă eroare materială cuprinsă în soluția instanței de recurs a constituit-o reținerea în mod greșit a refuzului contestatorului de a încheia contractul de vânzare-cumpărare, acesta încercând doar să negocieze clauzele contractuale, potrivit dispozițiilor Ordinului nr. 62/1998 pentru aplicarea normelor metodologice privind privatizarea societăților comerciale și vânzarea de active.

Examinând motivele contestației în anulare, în raport de dispozițiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., care reglementează contestația în anulare specială, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale. Față de aceste precizări prealabile, în ipoteza primei teze a textului sus citat, Înalta Curte constată că niciuna din criticile formulate nu se încadrează în noțiunea de greșeală materială, în sensul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ. Având în vedere caracterul de excepție al textului de mai sus, analiza susținerilor privind existența unei „greșeli materiale” presupune o interpretare restrictivă în sensul că trebuie avute în vedere numai acele greșeli materiale care au caracter procedural și care au dus la pronunțarea unei soluții eronate.

Revenind la motivele contestației, se constată că soluția din recurs a avut în vedere atât probatoriul administrat în cauză, cât și dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte reținând că instanța de apel a făcut o greșită interpretare a actului juridic dedus judecății, în speță fiind vorba de o obligație de a da, supusă dispozițiilor art. 1074 C. civ., afectată de o condiție suspensivă, condiție ce suspendă până la realizarea ei, existența drepturilor subiective civile și a obligațiilor corelative ale părților. În acest context, din motivele dezvoltate de contestator, rezultă că s-au formulat critici pe alte chestiuni decât cele procedurale, ce tind în fapt la reformarea soluției din recurs printr-o rediscutare și reapreciere a probelor, scopul vădit al contestatorului fiind de a provoca o nouă judecată a recursului prin reconsiderarea probatoriului administrat în cauză.

Pe cale de consecință, față de cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 318-320 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul S.E., împotriva Deciziei nr. 1980 din 23 mai 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2008.