ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4976/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Iași ca urmare a Sentinței de declinare a competenței nr. 452/ca din 24

octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Vaslui, reclamanta SC N.T. SRL a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta Garda Financiară - Secția Județeană

Vaslui, anularea procesului-verbal din 14 aprilie 2011 întocmit de către

pârâtă.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat ca prin procesul-verbal din 14 aprilie 2011 s-a stabilit

că ar fi prejudiciat bugetul de stat cu suma de 483.713 RON reprezentând

impozit pe profit, 110.163 RON reprezentând impozit pe dividende, 62.728 RON

reprezentând TVA rezultată prin neînregistrarea TVA colectată, 38.081 RON

reprezentând TVA rezultată prin stornare în mod nelegal și 33.403,14 RON

reprezentând impozit pe profit rezultat prin stornare în mod nelegal.

Prin întâmpinare,

pârâta legal a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă arătând că

procesul-verbal din 14 aprilie 2011 s-a încheiat în conformitate cu

dispozițiile art. 9 alin. (4) din H.G. nr. 1324/2009.

instanțe

Prin Sentința nr. 27

din 30 ianuarie 2012, Curtea de Apel Iași a admis excepția inadmisibilității și

a respins acțiunea promovată de reclamanta SC N.T. SRL în contradictoriu cu

pârâta Garda Financiară - Secția județeană Vaslui, ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut în esență, că natura juridică a acestui

proces-verbal este, în mod evident așa cum arată și pârâta, aceea de act

preparatoriu - act premergător unui act administrativ, care nu stabilește

niciun raport obligațional între contribuabilul controlat și bugetul de stat,

prin urmare procesele-verbale încheiate de Garda Financiară în temeiul H.G. nr.

1324/2009 nu sunt titluri de creanță fiscală sau acte administrative fiscale și

nu pot fi atacate separat pe calea contenciosului administrativ.

S-a mai arătat în

considerentele sentinței atacate că potrivit prevederilor art. 11 alin. (3) din

H.G. nr. 1324/2009 procesele-verbale pot cuprinde evaluări ale prejudiciului

fiscal, pe baza stabilirii implicațiilor fiscale determinate de sustragerea de

la plata impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume de natură fiscală

datorate bugetului general consolidat, fără calcularea de obligații accesorii

acestora, și nu constituie titluri de creanță fiscală.

De asemenea, prima

instanță a reținut că în materia impunerii, legiuitorul a prevăzut prin C.

proc. fisc., republicat, în mod expres și limitativ, o anumită categorie de

acte administrativ fiscale prin care se stabilesc obligații bugetare

suplimentare iar, potrivit legii, doar declarația și decizia de impunere

constituie titluri de creanță prin care se pot stabili de către organele

competente obligații de plată în sarcina contribuabililor, acestea fiind acte

administrativ fiscale care pot fi supuse controlului judecătoresc însă numai

după urmarea procedurii administrative expres prevăzute prin dispozițiile art.

208 și urm C. proc. fisc.

Judecătorul fondului

a constatat că din analiza procesului-verbal din 14 aprilie 2011, rezultă cu

certitudine că toate constatările și reținerile nu sunt de natura unei decizii

de impunere - ca și titlu de creanță, cu atât mai mult cu cât, în conformitate

cu prevederile H.G. nr. 1324/2009, procesul-verbal doar evaluează un eventual

prejudiciu, nicidecum nu îl stabilește concret.

Curtea de apel a mai

reținut că procesul-verbal din 14 aprilie 2011 nu constituie un act

administrativ fiscal în înțelesul prevederilor art. 41 și 205 din C. proc.

fisc., care să fie susceptibil a fi contestat separat în procedura

administrativ-jurisdicțională reglementată de prevederile art. 205 din C. proc.

fisc.

În fine, s-a

constatat că asupra unui act preparatoriu care stă la baza unui act

administrativ instanța se poate pronunța numai în situația în care se atacă

acesta din urmă, prin urmare, în această etapă este inadmisibil ca instanța să

analizeze în vreun fel legalitatea acestui act.

exercitată

Împotriva sentinței

pronunțate de curtea de apel a declarat recurs reclamanta SC N.T. SRL,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Printr-o primă

critică din recurs, s-a susținut că reclamanta nu a fost legal citată, în

sensul că societatea trebuia citată prin administrator judiciar C.E., desemnată

prin încheierea din 4 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Vaslui în Dosarul

nr. 1557/89/2011.

Recurenta a mai

susținut că instanța de fond a respins în mod greșit acțiunea prin care a

solicitat anularea procesului-verbal, deși sumele reținute în acest proces-verbal

au stat la baza emiterii deciziei de impunere din 30 iunie 2011 și totodată,

adresată D.I.I.C.O.T.

În opinia recurentei,

procesul-verbal contestat este actul prin care se individualizează și se

stabilește creanța, premergător emiterii deciziei de impunere ce constituie

titlul de creanță

În concluzie,

recurenta a solicitat admiterea recursului și dispunerea efectuării unei

expertize de specialitate în vederea stabilirii situației de fapt și a

prejudiciului.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele

invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

din C. proc. civ., Curtea constată că

recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

și de drept relevante

Instanța de

contencios administrativ a fost învestită cu o cerere formulată de

recurenta-reclamantă SC N.T. SRL, având ca obiect anularea procesului-verbal

din 14 aprilie 2011 întocmit de Garda Financiară - Secția Județeană Vaslui.

Cu privire la

regularitatea procedurii

Motivul de recurs

prevăzut în art. 304 pct. 5 C. proc. civ. are în vedere situația în care

instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității în

art. 105 alin. (2) C. proc. civ., text care, la rândul său, stabilește regula

potrivit căreia actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un

funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit

părții care invocă nulitatea o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin

anularea lor.

Înalta Curte constată

că sunt nefondate criticile recurentei potrivit cărora societatea nu a fost

legal citată prin administratorul judiciar C.E., desemnat prin încheierea din 4

octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Vaslui în Dosarul nr. 1557/89/2011.

Contrar susținerilor

recurentei, din analiza lucrărilor de la dosar, instanța de control judiciar

reține că societatea reclamantă a fost citată prin administratorul judiciar

C.E. atât în fața Curții de Apel Iași, astfel cum rezultă din dovada de

îndeplinire a procedurii de citare pentru termenul din 23 ianuarie 2012, cât și

în fața Tribunalului Vaslui.

Prin urmare, în cauză

nu a fost dovedită existența unei vătămări care să-i fi fost produsă prin

necitarea prin administratorul judiciar, și care să nu poată fi înlăturată

decât prin casarea soluției, motiv pentru care criticile formulate sub acest

aspect sunt nefondate.

Cu privire la fondul

cauzei

Curtea de Apel Iași a

respins acțiunea ca inadmisibilă, opinie împărtășită de Înalta Curte, pentru

următoarele considerente:

Obiectul acțiunii

specifice contenciosului administrativ este exhaustiv definit de art. 1 și art.

8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, în esență,

persoana vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ

unilateral poate solicita instanței de contencios administrativ anularea

actului administrativ vătămător, repararea pagubei cauzate și, eventual,

reparații pentru daune morale.

Potrivit prevederilor

art. 41 din C. proc. fisc., actul administrativ fiscal este actul emis de

organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea,

modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale.

Contrar celor

susținute de recurenta-reclamantă, instanța de control judiciar, în acord cu

judecătorul fondului, constată că procesul-verbal din 14 aprilie 2011 nu

constituie un act administrativ fiscal, care să fie susceptibil a fi contestat

separat.

Prin urmare, Înalta

Curte constată că instanța de fond în mod corect, a apreciat că actul contestat

nu este un act administrativ întrucât nu produce efecte juridice prin el

însuși, nu creează, nu modifică și nici nu stinge raporturi juridice,

neîncadrându-se în ipoteza normei prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 554/2004 coroborată cu dispozițiile art. 41 din C. proc. fisc.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu

pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul

din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art.

304

1

din C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1)

teza a II-a din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr.

554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC N.T. SRL Vaslui împotriva Sentinței civile nr. 27 din 30

ianuarie 2012 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 12 aprilie 2013.

Procesat de GGC - AS