ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4976/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași ca urmare a Sentinței de declinare a competenței nr. 452/ca din 24 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Vaslui, reclamanta SC N.T. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Garda Financiară - Secția Județeană Vaslui, anularea procesului-verbal din 14 aprilie 2011 întocmit de către pârâtă. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat ca prin procesul-verbal din 14 aprilie 2011 s-a stabilit că ar fi prejudiciat bugetul de stat cu suma de 483.713 RON reprezentând impozit pe profit, 110.163 RON reprezentând impozit pe dividende, 62.728 RON reprezentând TVA rezultată prin neînregistrarea TVA colectată, 38.081 RON reprezentând TVA rezultată prin stornare în mod nelegal și 33.403,14 RON reprezentând impozit pe profit rezultat prin stornare în mod nelegal.

Prin întâmpinare, pârâta legal a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă arătând că procesul-verbal din 14 aprilie 2011 s-a încheiat în conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. (4) din H.G. nr. 1324/2009. 2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 27 din 30 ianuarie 2012, Curtea de Apel Iași a admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea promovată de reclamanta SC N.T. SRL în contradictoriu cu pârâta Garda Financiară - Secția județeană Vaslui, ca inadmisibilă. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență, că natura juridică a acestui proces-verbal este, în mod evident așa cum arată și pârâta, aceea de act preparatoriu - act premergător unui act administrativ, care nu stabilește niciun raport obligațional între contribuabilul controlat și bugetul de stat, prin urmare procesele-verbale încheiate de Garda Financiară în temeiul H.G.

nr. 1324/2009 nu sunt titluri de creanță fiscală sau acte administrative fiscale și nu pot fi atacate separat pe calea contenciosului administrativ. S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că potrivit prevederilor art. 11 alin. (3) din H.G. nr. 1324/2009 procesele-verbale pot cuprinde evaluări ale prejudiciului fiscal, pe baza stabilirii implicațiilor fiscale determinate de sustragerea de la plata impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume de natură fiscală datorate bugetului general consolidat, fără calcularea de obligații accesorii acestora, și nu constituie titluri de creanță fiscală. De asemenea, prima instanță a reținut că în materia impunerii, legiuitorul a prevăzut prin C. proc.

fisc., republicat, în mod expres și limitativ, o anumită categorie de acte administrativ fiscale prin care se stabilesc obligații bugetare suplimentare iar, potrivit legii, doar declarația și decizia de impunere constituie titluri de creanță prin care se pot stabili de către organele competente obligații de plată în sarcina contribuabililor, acestea fiind acte administrativ fiscale care pot fi supuse controlului judecătoresc însă numai după urmarea procedurii administrative expres prevăzute prin dispozițiile art. 208 și urm C. proc. fisc. Judecătorul fondului a constatat că din analiza procesului-verbal din 14 aprilie 2011, rezultă cu certitudine că toate constatările și reținerile nu sunt de natura unei decizii de impunere - ca și titlu de creanță, cu atât mai mult cu cât, în conformitate cu prevederile H.G.

nr. 1324/2009, procesul-verbal doar evaluează un eventual prejudiciu, nicidecum nu îl stabilește concret. Curtea de apel a mai reținut că procesul-verbal din 14 aprilie 2011 nu constituie un act administrativ fiscal în înțelesul prevederilor art. 41 și 205 din C. proc. fisc., care să fie susceptibil a fi contestat separat în procedura administrativ-jurisdicțională reglementată de prevederile art. 205 din C. proc. fisc. În fine, s-a constatat că asupra unui act preparatoriu care stă la baza unui act administrativ instanța se poate pronunța numai în situația în care se atacă acesta din urmă, prin urmare, în această etapă este inadmisibil ca instanța să analizeze în vreun fel legalitatea acestui act.

3. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței pronunțate de curtea de apel a declarat recurs reclamanta SC N.T. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Printr-o primă critică din recurs, s-a susținut că reclamanta nu a fost legal citată, în sensul că societatea trebuia citată prin administrator judiciar C.E., desemnată prin încheierea din 4 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Vaslui în Dosarul nr. 1557/89/2011. Recurenta a mai susținut că instanța de fond a respins în mod greșit acțiunea prin care a solicitat anularea procesului-verbal, deși sumele reținute în acest proces-verbal au stat la baza emiterii deciziei de impunere din 30 iunie 2011 și totodată, adresată D.I.I.C.O.T.

În opinia recurentei, procesul-verbal contestat este actul prin care se individualizează și se stabilește creanța, premergător emiterii deciziei de impunere ce constituie titlul de creanță În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului și dispunerea efectuării unei expertize de specialitate în vederea stabilirii situației de fapt și a prejudiciului. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 din C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

1. Argumente de fapt și de drept relevante Instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere formulată de recurenta-reclamantă SC N.T. SRL, având ca obiect anularea procesului-verbal din 14 aprilie 2011 întocmit de Garda Financiară - Secția Județeană Vaslui. Cu privire la regularitatea procedurii Motivul de recurs prevăzut în art. 304 pct. 5 C. proc. civ. are în vedere situația în care instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității în art. 105 alin. (2) C. proc. civ., text care, la rândul său, stabilește regula potrivit căreia actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții care invocă nulitatea o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentei potrivit cărora societatea nu a fost legal citată prin administratorul judiciar C.E., desemnat prin încheierea din 4 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Vaslui în Dosarul nr. 1557/89/2011. Contrar susținerilor recurentei, din analiza lucrărilor de la dosar, instanța de control judiciar reține că societatea reclamantă a fost citată prin administratorul judiciar C.E. atât în fața Curții de Apel Iași, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare pentru termenul din 23 ianuarie 2012, cât și în fața Tribunalului Vaslui. Prin urmare, în cauză nu a fost dovedită existența unei vătămări care să-i fi fost produsă prin necitarea prin administratorul judiciar, și care să nu poată fi înlăturată decât prin casarea soluției, motiv pentru care criticile formulate sub acest aspect sunt nefondate.

Cu privire la fondul cauzei Curtea de Apel Iași a respins acțiunea ca inadmisibilă, opinie împărtășită de Înalta Curte, pentru următoarele considerente: Obiectul acțiunii specifice contenciosului administrativ este exhaustiv definit de art. 1 și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Astfel, în esență, persoana vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ unilateral poate solicita instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ vătămător, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. Potrivit prevederilor art. 41 din C. proc. fisc., actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale.

Contrar celor susținute de recurenta-reclamantă, instanța de control judiciar, în acord cu judecătorul fondului, constată că procesul-verbal din 14 aprilie 2011 nu constituie un act administrativ fiscal, care să fie susceptibil a fi contestat separat. Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect, a apreciat că actul contestat nu este un act administrativ întrucât nu produce efecte juridice prin el însuși, nu creează, nu modifică și nici nu stinge raporturi juridice, neîncadrându-se în ipoteza normei prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 coroborată cu dispozițiile art. 41 din C. proc. fisc. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 din C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC N.T. SRL Vaslui împotriva Sentinței civile nr. 27 din 30 ianuarie 2012 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2013. Procesat de GGC - AS