ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2704/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul B.I.

a formulat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, contestație împotriva Raportului de evaluare nr. 18027/G/11 din 23 martie 2012, emis de autoritatea pârâtă, prin care s-a reținut existența unei stări de incompatibilitate și a unui conflict de interese între calitatea reclamantului de vicepreședinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (C.N.A.S), calitatea de Președinte al Confederației Sindicatelor Democratice din România (C.S.D.R.), calitatea de membru al Plenului Consiliului Economic și Social (C.E.S.) și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al SC S. România SRL, solicitând anularea Raportului de evaluare nr. 18027/G/11 din 23 martie 2012 al Agenției Naționale ele Integritate (A.N.I.).

În motivarea acțiunii, reclamantul a înțeles să invoce excepția nelegalității actului în baza căruia s-a făcut sesizarea din oficiu, respectiv a notei întocmite în baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. b) din Legea nr. 176/2010 de inspectorul de integritate 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 5329 din 26 septembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul B.I.

Pentru a hotărî astfel, examinând excepția de nelegalitate a Notei întocmite de inspectorul de integritate în baza căreia s-a făcut sesizarea din oficiu, conform art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. b) din Legea nr. 176/2010, prima instanță a apreciat că aceasta nu este o excepție de nelegalitate propriu-zisă, în sensul art. 4 din Legea nr. 554/2004, întrucât se invocă, de fapt, neregularitatea sesizării din oficiu a pârâtei, ceea ce constituie un aspect de fond, urmând a fi analizat odată cu celelalte motive de fapt invocate în acțiune. Sub acest aspect, Curtea a reținut că prin Procesul-verbal de constatare a contravenției din 15 decembrie 2009, s-a constatat că reclamantul nu a depus în termenul prevăzut de lege declarația de avere/interese, fiindu-i aplicată o amendă de 200 lei, în temeiul art. 54 alin. (1) din Legea nr. 144/2007.

Examinând înscrisurile cauzei, prima instanță a arătat că la momentul sesizării din oficiu în prezenta cauză (29 decembrie 2010) intrase deja în vigoare Legea nr. 176/2010 care prevedea situațiile de sesizare din oficiu, procedura de control fiind declanșată în temeiul acestor dispoziții. Sub aspectul stării de incompatibilitate reținută în concluziile raportului, Curtea a constatat că aceasta a fost reținută pe de o parte, între calitatea reclamantului de vicepreședinte CNAS și calitatea de membru GES, iar pe de altă parte, între calitatea reclamantului de președinte al Confederației Sindicatelor Democratice din România (CSDR) și calitatea de vicepreședinte CNAS.

A constatat că Legea nr. 109/1997 în vigoare în acea perioadă, reglementa CES ca o instituție publică de interes național, calitatea de membru al Plenului CES fiind astfel, în mod evident asimilată funcției publice, prin urmare, în mod temeinic și legal a reținut pârâta existența stării de incompatibilitate. Cât privește existența conflictului de interese, chiar prima instanță a indicat că în ipoteza în care funcția de președinte al unei confederații sindicale nu reprezintă o funcție publică sau de demnitate publică, în sensul art. 70 din Legea nr. 161/2003, astfel cum arată reclamantul, această împrejurare nu este de natură să lipsească de temei legal constatarea de către pârâtă a existenței conflictului de interese, în baza art. 34 și art. 35 alin. (3) din H.G.

nr. 972/2006. Aceste dispoziții prevăd expres existența conflictului de interese în situația în care un membru al Consiliului de administrație al CNAS (cum este și cazul vicepreședintelui), deține acțiuni sau interese la furnizori care stabilesc relații contractuale cu casele de asigurări sau exercită activități la societăți comerciale sau la alte unități care se află în relații contractuale cu casele de asigurări (în speță, reclamantul având calitatea de administrator al SC S. România SRL, care avea relații contractuale cu casa de asigurări). S-a reținut astfel faptul că aceste cazuri de conflicte de interese se adaugă celor definite de art. 70 din Legea nr. 161/2003, de vreme ce art. 34 alin. (2) din H.G.

nr. 972/2007 prevede expres că "personalului din cadrul CNAS și caselor de asigurări, cu statut de funcționar public, îi sunt aplicabile și dispozițiile Legii nr. 161/2003". 3. Cererea și motivele de recurs înfățișate Împotriva Sentinței civile nr. 5329 din 26 septembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul B.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În esență, prin ample dezvoltări ale motivelor de recurs, cuprinzând numeroase referiri la situația de fapt dar și la prevederile legale incidente, recurentul-reclamant a susținut, în temeiul art. 304 pct. 7 și pct. 9 și al art. 304 1 C. proc.

civ., nelegalitatea și netemeinicia hotărârii primei instanțe, în considerarea următoarelor susțineri și critici față de sentința atacată: - (i) instanța de fond a apreciat greșit cu referire la excepția de nelegalitate a actului în baza căruia s-a făcut sesizarea din oficiu, respectiv a notei întocmite de inspectorul de integritate, în baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. b) din Legea nr. 176/2010, în sensul că aceasta nu este un act administrativ astfel că excepția invocată constituie doar un aspect de fond; - (ii) excepția de nelegalitate este în realitate admisibilă și în măsura în care instanța de fond ar fi analizat-o, ar fi constatat că întrucât prin procesul-verbal de constatare al contravenției, din 15 decembrie 2009, nu s-a aplicat și sancțiunea complementară a declanșării din oficiu a procedurii de control, sesizarea ulterioară, din oficiu, a ANI, este netemeinică și nelegală, fiind făcută cu rea-credință și după împlinirea termenului de prescripție a dreptului material la acțiune; - (iii) în privința fondului cauzei, hotărârea primei instanțe este complet nemotivată dar și nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii; - (iv) cu referire la pretinsa stare de incompatibilitate identificată de pârâta-intimată, instanța de fond nu a examinat prevederile legale aplicabile din H.G.

nr. 972/2006 și respectiv din Legea nr. 161/2003, prin prisma faptului că în perioada 2008 - 2012 recurentul nu a fost deținătorul unei funcții sau demnități publice, pe timpul exercitării mandatului de vicepreședinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, cu atât mai mult cu cât, chiar instanța de fond, în considerentele hotărârii, a arătat că funcția de președinte al unei confederații sindicale nu reprezintă o funcție publică sau de demnitate publică, în sensul art. 70 din Legea nr. 161/2003; - (v) în privința calității de membru al Plenului Consiliului Economic și Social (CES), dobândită în temeiul art. 13 din Legea nr. 109/1997, instanța de fond a apreciat eronat că o atare funcție este asimilată funcției publice, deși nici chiar proprii angajați ai CES nu au statut de funcționari publici iar legiuitorul, în mod evident, nu a dorit extinderea nejustificată a statutului funcționarilor publici asupra partenerilor sociali; - (vi) nici cu privire la pretinsul conflict de interese identificat de pârâta ANI și reținut de instanța de fond nu au fost examinate susținerile și apărările formulate, în condițiile în care reclamantul nu deține în nume personal părți sociale la SC S. România SRL, asociat fiind confederația sindicală, legal reprezentată, și ca atare art. 34 alin. (3) din H.G.

nr. 972/2006 nu este incident. 4. Soluția și considerentele instanței de control judiciar Analizând sentința atacată prin prisma criticilor recurentului-reclamant, față de prevederile legale incidente dar și de apărările intimatei-pârâte și sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul de față este fondat, în sensul și pentru considerentele expuse în cele ce urmează. Instanța de control judiciar reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 312 alin. (3) teza ultimă, coroborat cu art. 304 pct. 7 C. proc. civ., ce atrage, urmare admiterii recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Reclamantul-recurent B.I.

a învestit instanța de contencios administrativ cu cererea de anulare a Raportului de evaluare nr. 18027/G/II din 23 martie 2012 al Agenției Naționale de Integritate (ANI), invocând totodată excepția nelegalității actului în baza căruia s-a făcut sesizarea din oficiu, respectiv a notei întocmite în baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. b) din Legea nr. 176/2010 de către inspectorul de integritate. Prin raportul de evaluare contestat s-a reținut starea de incompatibilitate în care s-a aflat reclamantul, prin exercitarea simultană, în perioada 21 octombrie 2008 - 25 mai 2011, a funcției de vicepreședinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) cât și a funcțiilor de președinte al Confederațiilor Sindicatelor Democratice din România, de membru al Plenului Consiliului Economic Social (CES) și de administrator al SC S. România SRL, raportat la dispozițiile H.G.

nr. 972/2006, privind statutul CNAS, Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, Legea sindicatelor nr. 54/2003, aplicabilă la acea dată, cu trimitere și la art. 145 C. pen.

ce definește "termenul public". Prin același raport de evaluare au fost identificate și elemente în sensul existenței unui conflict de interese, conform prevederilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, prin deținerea de către recurentul-reclamant a unor interese ce rezidă din exercitarea funcției de administrator al SC S. România SRL, această din urmă societate încheind contracte de furnizare de servicii medicale cu o serie de case de asigurări de sănătate județene, în perioada exercitării de către reclamant și a mandatului său de vicepreședinte CNAS (21 octombrie 2008 - 25 mai 2011). Autoritatea intimată a dispus prin raportul de evaluare contestat și sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București în vederea efectuării verificărilor cu privire la existența posibilelor indicii referitoare la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 253 1 C. pen.

Raportat la complexitatea situației de fapt descrise în cuprinsul raportului de evaluare, la multitudinea argumentelor și apărărilor înfățișate de reclamantul-recurent față de constatările autorității intimate, Înalta Curte reține că este întemeiat motivul de recurs dezvoltat în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., vizând motivarea necorespunzătoare a hotărârii primei instanțe, derivând din caracterul lapidar, incomplet și lipsit de claritate al considerentelor înfățișate. Potrivit art. 304 pct. 7 raportat la art. 261 pct. 1 C. proc. civ. exigența motivării unei hotărâri impune prezentarea în manieră coerentă și efectivă a examenului critic al instanței menit a susține rezultatul deliberării dar și concordanța argumentelor cu aspectele deduse judecății, raportat și la apărările și susținerile părților.

Procesul civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, include, inter alia, dreptul părților de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate susținerile lor de către instanța sesizată. Cu alte cuvinte, aceasta implică, mai cu seamă în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt (a se vedea hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Albina c. României și hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Gheorghe c. României).

Or, în cauza de față, din perspectiva considerațiilor înfățișate, Înalta Curte constată că toate argumentele și susținerile recurentului-reclamant ca și trimiterile punctuale ale acestuia la variate prevederi legale cuprinse în alte acte normative, referitoare la reținerea stării de incompatibilitate, nu au fost efectiv combătute, fiind înlăturate prin simpla afirmație a instanței în sensul "evidenței" asupra asimilării cu funcția publică a calității de membru al Plenului CES, raportat la prevederile Legii nr. 109/1997. Cum o atare asimilare nu este expres prevăzută, Înalta Curte, în acord și cu susținerile recurentului, apreciază că se impunea prezentarea silogismului judiciar care a condus la concluzia exprimată, raportat desigur și la situația concretă dedusă judecății.

Totodată, omisiunea instanței de fond de a analiza și verifica afirmațiile recurentului și cu privire la reținerea conflictului de interese în sarcina sa, raportat numai la prevederile art. 34 și 35 din H.G. nr. 972/2006, fără o minimă analiză a condițiilor în care au fost încheiate contractele de furnizare servicii medicale, echivalează în fapt cu lipsa analizei reale și efective a cauzei, ceea ce atrage și imposibilitatea realizării controlului judiciar de către instanța de recurs. Prin urmare, pentru respectarea exigențelor impuse de art. 261 alin. (1) C. proc. civ. dar și de art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc.

civ. coroborat cu art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificări și completări, Înalta Curte, admițând recursul de față va casa hotărârea atacată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează a cerceta și a răspunde efectiv tuturor cererilor și argumentelor părților, invocate atât pe fond cât și pe cale de excepție, sens în care vor fi avute în vedere și criticile cuprinse în prezentul recurs, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ce nu vor mai fi analizate, dată fiind soluția adoptată de instanța de control judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul B.I. împotriva Sentinței civile nr. 5329 din 26 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată. Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 iunie 2014. Procesat de GGC - NN