ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2704/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2704/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

în judecată. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul

B.I. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate,

contestație împotriva Raportului de evaluare nr. 18027/G/11 din 23 martie 2012,

emis de autoritatea pârâtă, prin care s-a reținut existența unei stări de

incompatibilitate și a unui conflict de interese între calitatea reclamantului

de vicepreședinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (C.N.A.S),

calitatea de Președinte al Confederației Sindicatelor Democratice din România

(C.S.D.R.), calitatea de membru al Plenului Consiliului Economic și Social

(C.E.S.) și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al SC S. România

SRL, solicitând anularea Raportului de evaluare nr. 18027/G/11 din 23 martie

2012 al Agenției Naționale ele Integritate (A.N.I.).

În motivarea

acțiunii, reclamantul a înțeles să invoce excepția nelegalității actului în

baza căruia s-a făcut sesizarea din oficiu, respectiv a notei întocmite în baza

art. 12 alin. (1) și (2) lit. b) din Legea nr. 176/2010 de inspectorul de

integritate

instanței de fond

Prin Sentința civilă

nr. 5329 din 26 septembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea formulată

de reclamantul B.I.

Pentru a hotărî

astfel, examinând excepția de nelegalitate a Notei întocmite de inspectorul de

integritate în baza căreia s-a făcut sesizarea din oficiu, conform art. 12

alin. (1) și alin. (2) lit. b) din Legea nr. 176/2010, prima instanță a

apreciat că aceasta nu este o excepție de nelegalitate propriu-zisă, în sensul

art. 4 din Legea nr. 554/2004, întrucât se invocă, de fapt, neregularitatea

sesizării din oficiu a pârâtei, ceea ce constituie un aspect de fond, urmând a

fi analizat odată cu celelalte motive de fapt invocate în acțiune.

Sub acest aspect,

Curtea a reținut că prin Procesul-verbal de constatare a contravenției din 15

decembrie 2009, s-a constatat că reclamantul nu a depus în termenul prevăzut de

lege declarația de avere/interese, fiindu-i aplicată o amendă de 200 lei, în

temeiul art. 54 alin. (1) din Legea nr. 144/2007.

Examinând

înscrisurile cauzei, prima instanță a arătat că la momentul sesizării din

oficiu în prezenta cauză (29 decembrie 2010) intrase deja în vigoare Legea nr.

176/2010 care prevedea situațiile de sesizare din oficiu, procedura de control

fiind declanșată în temeiul acestor dispoziții.

Sub aspectul stării

de incompatibilitate reținută în concluziile raportului, Curtea a constatat că

aceasta a fost reținută pe de o parte, între calitatea reclamantului de

vicepreședinte CNAS și calitatea de membru GES, iar pe de altă parte, între

calitatea reclamantului de președinte al Confederației Sindicatelor Democratice

din România (CSDR) și calitatea de vicepreședinte CNAS.

A constatat că Legea

nr. 109/1997 în vigoare în acea perioadă, reglementa CES ca o instituție

publică de interes național, calitatea de membru al Plenului CES fiind astfel,

în mod evident asimilată funcției publice, prin urmare, în mod temeinic și

legal a reținut pârâta existența stării de incompatibilitate.

Cât privește

existența conflictului de interese, chiar prima instanță a indicat că în

ipoteza în care funcția de președinte al unei confederații sindicale nu

reprezintă o funcție publică sau de demnitate publică, în sensul art. 70 din

Legea nr. 161/2003, astfel cum arată reclamantul, această împrejurare nu este

de natură să lipsească de temei legal constatarea de către pârâtă a existenței

conflictului de interese, în baza art. 34 și art. 35 alin. (3) din H.G. nr.

972/2006. Aceste dispoziții prevăd expres existența conflictului de interese în

situația în care un membru al Consiliului de administrație al CNAS (cum este și

cazul vicepreședintelui), deține acțiuni sau interese la furnizori care

stabilesc relații contractuale cu casele de asigurări sau exercită activități

la societăți comerciale sau la alte unități care se află în relații

contractuale cu casele de asigurări (în speță, reclamantul având calitatea de

administrator al SC S. România SRL, care avea relații contractuale cu casa de

asigurări).

S-a reținut astfel

faptul că aceste cazuri de conflicte de interese se adaugă celor definite de

art. 70 din Legea nr. 161/2003, de vreme ce art. 34 alin. (2) din H.G. nr.

972/2007 prevede expres că "personalului din cadrul CNAS și caselor de

asigurări, cu statut de funcționar public, îi sunt aplicabile și dispozițiile

Legii nr. 161/2003".

motivele de recurs înfățișate

Împotriva Sentinței

civile nr. 5329 din 26 septembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs

reclamantul B.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esență, prin ample

dezvoltări ale motivelor de recurs, cuprinzând numeroase referiri la situația

de fapt dar și la prevederile legale incidente, recurentul-reclamant a

susținut, în temeiul art. 304 pct. 7 și pct. 9 și al art. 304

1

C.

proc. civ., nelegalitatea și netemeinicia hotărârii primei instanțe, în

considerarea următoarelor susțineri și critici față de sentința atacată:

- (i) instanța de

fond a apreciat greșit cu referire la excepția de nelegalitate a actului în

baza căruia s-a făcut sesizarea din oficiu, respectiv a notei întocmite de

inspectorul de integritate, în baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. b) din Legea

nr. 176/2010, în sensul că aceasta nu este un act administrativ astfel că

excepția invocată constituie doar un aspect de fond;

- (ii) excepția de

nelegalitate este în realitate admisibilă și în măsura în care instanța de fond

ar fi analizat-o, ar fi constatat că întrucât prin procesul-verbal de

constatare al contravenției, din 15 decembrie 2009, nu s-a aplicat și sancțiunea

complementară a declanșării din oficiu a procedurii de control, sesizarea

ulterioară, din oficiu, a ANI, este netemeinică și nelegală, fiind făcută cu

rea-credință și după împlinirea termenului de prescripție a dreptului material

la acțiune;

- (iii) în privința

fondului cauzei, hotărârea primei instanțe este complet nemotivată dar și

nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii;

- (iv) cu referire la

pretinsa stare de incompatibilitate identificată de pârâta-intimată, instanța de

fond nu a examinat prevederile legale aplicabile din H.G. nr. 972/2006 și

respectiv din Legea nr. 161/2003, prin prisma faptului că în perioada 2008 -

2012 recurentul nu a fost deținătorul unei funcții sau demnități publice, pe

timpul exercitării mandatului de vicepreședinte al Casei Naționale de Asigurări

de Sănătate, cu atât mai mult cu cât, chiar instanța de fond, în considerentele

hotărârii, a arătat că funcția de președinte al unei confederații sindicale nu

reprezintă o funcție publică sau de demnitate publică, în sensul art. 70 din

Legea nr. 161/2003;

- (v) în privința

calității de membru al Plenului Consiliului Economic și Social (CES), dobândită

în temeiul art. 13 din Legea nr. 109/1997, instanța de fond a apreciat eronat

că o atare funcție este asimilată funcției publice, deși nici chiar proprii

angajați ai CES nu au statut de funcționari publici iar legiuitorul, în mod

evident, nu a dorit extinderea nejustificată a statutului funcționarilor

publici asupra partenerilor sociali;

- (vi) nici cu privire

la pretinsul conflict de interese identificat de pârâta ANI și reținut de

instanța de fond nu au fost examinate susținerile și apărările formulate, în

condițiile în care reclamantul nu deține în nume personal părți sociale la SC

S. România SRL, asociat fiind confederația sindicală, legal reprezentată, și ca

atare art. 34 alin. (3) din H.G. nr. 972/2006 nu este incident.

considerentele instanței de control judiciar

Analizând sentința

atacată prin prisma criticilor recurentului-reclamant, față de prevederile

legale incidente dar și de apărările intimatei-pârâte și sub toate aspectele,

conform art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

de față este fondat, în sensul și pentru considerentele expuse în cele ce

urmează.

Instanța de control

judiciar reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 312 alin. (3)

teza ultimă, coroborat cu art. 304 pct. 7 C. proc. civ., ce atrage, urmare

admiterii recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Reclamantul-recurent

B.I. a învestit instanța de contencios administrativ cu cererea de anulare a

Raportului de evaluare nr. 18027/G/II din 23 martie 2012 al Agenției Naționale

de Integritate (ANI), invocând totodată excepția nelegalității actului în baza

căruia s-a făcut sesizarea din oficiu, respectiv a notei întocmite în baza art.

12 alin. (1) și (2) lit. b) din Legea nr. 176/2010 de către inspectorul de

integritate.

Prin raportul de

evaluare contestat s-a reținut starea de incompatibilitate în care s-a aflat

reclamantul, prin exercitarea simultană, în perioada 21 octombrie 2008 - 25 mai

2011, a funcției de vicepreședinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate

(CNAS) cât și a funcțiilor de președinte al Confederațiilor Sindicatelor Democratice

din România, de membru al Plenului Consiliului Economic Social (CES) și de

administrator al SC S. România SRL, raportat la dispozițiile H.G. nr. 972/2006,

privind statutul CNAS, Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul

sănătății, cu modificările și completările ulterioare, Legea sindicatelor nr.

54/2003, aplicabilă la acea dată, cu trimitere și la art. 145 C. pen. ce

definește "termenul public".

Prin același raport

de evaluare au fost identificate și elemente în sensul existenței unui conflict

de interese, conform prevederilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 176/2010,

prin deținerea de către recurentul-reclamant a unor interese ce rezidă din

exercitarea funcției de administrator al SC S. România SRL, această din urmă

societate încheind contracte de furnizare de servicii medicale cu o serie de

case de asigurări de sănătate județene, în perioada exercitării de către

reclamant și a mandatului său de vicepreședinte CNAS (21 octombrie 2008 - 25

mai 2011).

Autoritatea intimată

a dispus prin raportul de evaluare contestat și sesizarea Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București în vederea efectuării verificărilor cu privire

la existența posibilelor indicii referitoare la săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 253

1

C. pen.

Raportat la

complexitatea situației de fapt descrise în cuprinsul raportului de evaluare,

la multitudinea argumentelor și apărărilor înfățișate de reclamantul-recurent

față de constatările autorității intimate, Înalta Curte reține că este

întemeiat motivul de recurs dezvoltat în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

vizând motivarea necorespunzătoare a hotărârii primei instanțe, derivând din

caracterul lapidar, incomplet și lipsit de claritate al considerentelor

înfățișate.

Potrivit art. 304

pct. 7 raportat la art. 261 pct. 1 C. proc. civ. exigența motivării unei

hotărâri impune prezentarea în manieră coerentă și efectivă a examenului critic

al instanței menit a susține rezultatul deliberării dar și concordanța

argumentelor cu aspectele deduse judecății, raportat și la apărările și

susținerile părților.

Procesul civil

finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6 § 1

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, include, inter alia, dreptul

părților de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate

susținerile lor de către instanța sesizată. Cu alte cuvinte, aceasta implică,

mai cu seamă în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv,

real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale

părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de

fapt (a se vedea hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Albina

c. României și hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Gheorghe

c. României).

Or, în cauza de față,

din perspectiva considerațiilor înfățișate, Înalta Curte constată că toate

argumentele și susținerile recurentului-reclamant ca și trimiterile punctuale

ale acestuia la variate prevederi legale cuprinse în alte acte normative,

referitoare la reținerea stării de incompatibilitate, nu au fost efectiv

combătute, fiind înlăturate prin simpla afirmație a instanței în sensul

"evidenței" asupra asimilării cu funcția publică a calității de

membru al Plenului CES, raportat la prevederile Legii nr. 109/1997.

Cum o atare asimilare

nu este expres prevăzută, Înalta Curte, în acord și cu susținerile

recurentului, apreciază că se impunea prezentarea silogismului judiciar care a

condus la concluzia exprimată, raportat desigur și la situația concretă dedusă

judecății.

Totodată, omisiunea

instanței de fond de a analiza și verifica afirmațiile recurentului și cu

privire la reținerea conflictului de interese în sarcina sa, raportat numai la

prevederile art. 34 și 35 din H.G. nr. 972/2006, fără o minimă analiză a

condițiilor în care au fost încheiate contractele de furnizare servicii

medicale, echivalează în fapt cu lipsa analizei reale și efective a cauzei,

ceea ce atrage și imposibilitatea realizării controlului judiciar de către

instanța de recurs.

Prin urmare, pentru

respectarea exigențelor impuse de art. 261 alin. (1) C. proc. civ. dar și de

art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un

proces echitabil, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art.

304 pct. 7 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu

modificări și completări, Înalta Curte, admițând recursul de față va casa

hotărârea atacată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași

instanță.

Cu ocazia

rejudecării, instanța de fond urmează a cerceta și a răspunde efectiv tuturor

cererilor și argumentelor părților, invocate atât pe fond cât și pe cale de

excepție, sens în care vor fi avute în vedere și criticile cuprinse în

prezentul recurs, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., ce nu vor mai fi analizate, dată fiind soluția adoptată de instanța

de control judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamantul B.I. împotriva Sentinței civile nr. 5329 din 26 septembrie

2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința

recurată.

Trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 10 iunie 2014.

Procesat

de GGC - NN