ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 246/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 246/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată

pe rolul Judecătoriei Brăila sub nr. 15246/196/2010 din 11 noiembrie 2011, reclamanta

SC A.R.A.V.I.G. SA prin Sucursala Brăila, a solicitat în contradictoriu cu pârâta

A.P.I.A. București, obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 7.358,75

RON reprezentând prime de asigurare subvenționate. De asemenea, a solicitat și obligarea

la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a învederat că a încheiat contracte de asigurare facultativă pentru culturi

agricole pentru care, în temeiul Legii nr. 381/2002 beneficiază de o subvenționare

de la bugetul de stat de 50% pentru primele de asigurare.

S-a arătat că potrivit

art. 5 din H.G.R. nr. 74/2003, A.P.I.A. Tulcea trebuia să verifice documentația

și să întocmească un centralizator ce urma să fie înaintat la A.P.I.A. București

în vederea plății și deși reclamanta a făcut demersuri în încercarea de soluționare

amiabilă a litigiului, suma încă nu a fost virată.

Pârâta a depus întâmpinare

prin care a solicitat respingerea acțiunii.

Pe cale de excepție, pârâta

A.P.I.A. București a invocat, în temeiul art. 5 și art. 11 alin. (1) din C. proc.

civ., excepția necompetenței materiale a instanței, arătând că cererea se introduce

la instanța de la domiciliul pârâtului iar în materie de asigurare cererea se poate

depune alternativ, la locul unde s-a produs accidentul sau la domiciliul sau locul

unde se află bunurile asigurate, în speță în județul Tulcea.

Tot pe cale de excepție,

pârâta A.P.I.A. București a invocat, în temeiul art. 1 din Decretul nr. 167/1958

coroborat cu art. 7 alin. (2) excepția prescripției extinctive, arătând că termenul

de 2 ani a început să curgă la data de 05 ianuarie 2007 când reclamanta a solicitat

sprijin financiar.

Pe fond s-a solicitat

respingerea acțiunii.

La termenul din 18

mai 2011 pârâta A.P.I.A. București a formulat cerere de chemare în garanție a pârâtei

A.P.I.A. Tulcea, invocând obligația transmiterii centralizatorului care revenea

acesteia.

Chemata în garanție A.P.I.A.

Tulcea a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare

în garanție, susținând, în esență, că a transmis la data de 07 iunie 2007 centralizatorul

din 07 iunie 2007 în care sunt nominalizate la pozițiile 35-38 suma totală de 7385,75

RON.

Judecătoria Galați a respins

prin încheiere excepțiile invocate în cauză, iar prin sentința din data de 04

octombrie 2011 s-a pronunțat pe fondul cauzei, admițând acțiunea și obligând pârâta

A.P.I.A. București către reclamantă la plata sumei de 7358,75 RON reprezentând prime

de asigurare subvenționate.

Cererea de chemare în

garanție formulată de A.P.I.A. București împotriva A.P.I.A. Tulcea a fost respinsă.

Împotriva sentinței civile

nr. 6907 din 04 octombrie 2011 s-a formulat recurs de către pârâta A.P.I.A București,

recurs admis de Tribunalul Brăila prin decizia nr. 190 din 20 iunie 2012 cu consecința

casării sentinței și a trimiterii cauzei la Tribunalul Brăila, secția a II-a civilă,

pentru soluționare în fond.

La Tribunalul Brăila,

secția a II-a civilă, cauza a fost înregistrată sub nr. 4071/113/2012 din data de

06 iulie 2012, instanță care, verificându-și competența, a concluzionat că litigiul

este de competența Curții de Apel Galați, sens în care a pronunțat sentința nr.

502 din 15 februarie 2013, față de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004.

La Curtea de Apel Galați

cauza a fost înregistrată sub nr. 4071/113/2012 din data de 03 mai 2013.

La primul termen de judecată,

pârâta A.P.I.A. București a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă motivat

de faptul că reclamanta nu a parcurs procedura prealabilă prevăzută de lege. În

subsidiar, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, ca fiind prescrisă. Pe fond,

aceiași pârâtă a solicitat admiterea cererii de chemare în garanție a A.P.I.A. Tulcea.

Prin

sentința

nr.

183 din 13 septembrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ

și fiscal, s-a respins

,

ca fiind nefondate, excepțiile privind inadmisibilitatea și, respectiv, prescripția

dreptului la acțiune, invocate de pârâta A.P.I.A.; s-a admis acțiunea formulată

de reclamanta SC A.R.A.V.I.G. SA - Sucursala Brăila în contradictoriu cu pârâții

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și chemata în garanție A.P.I.A.

Tulcea și a fost obligată pârâta A.P.I.A. București la plata către reclamantă a

sumei de 7.358,75 RON reprezentând prime de asigurare subvenționate. A fost obligată

pârâta A.P.I.A. București la plata către reclamantă a sumei de 558 RON reprezentând

cheltuieli de judecată. S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de

pârâta A.P.I.A. București împotriva A.P.I.A. Tulcea.

Cu privire la excepțiile

formulate, Curtea de apel le-a respins ca neîntemeiate, apreciind că, față de obiectul

acțiunii, despăgubiri derivând din neîntocmirea unui act administrativ, nu este

obligatorie parcurgerea unei proceduri administrative prealabile.

De asemenea, s-a constatat

că la dosarul cauzei există dovezi privind inițierea de către reclamantă a unei

proceduri de conciliere, procedură căreia pârâta nu i-a dat însă curs.

Cât privește excepția

prescripției dreptului la acțiune, s-a considerat că întrucât acțiunea este una

în despăgubiri ce nu vizează raporturile juridice dintre asigurător și asigurat,

ci dreptul asigurătorului la subvenții de la stat pentru culturile agricole asigurate,

termenul de prescripție este cel general de 3 ani care nu s-a împlinit la data sesizării

instanței (11 noiembrie 2010).

În acest sens, s-a reținut

că la data de 07 iunie 2007 A.P.I.A. Tulcea a înaintat către A.P.I.A. București

centralizatorul cuprinzând sumele la care reclamanta era îndreptățită la solicitarea

expresă a acestei din urmă autorități. Față de împrejurarea îndeplinirii de către

A.P.I.A. Tulcea a obligațiilor legale de înaintare a centralizatorului în discuție,

Curtea a apreciat drept nefondată cererea privind chemarea în garanție a acesteia,

nefiind incidente în cauză dispozițiile art. 5 din H.G. nr. 74/2003.

Pe fond, Curtea a considerat

întemeiată acțiunea reclamantei întrucât pârâta A.P.I.A. București și-a nesocotit

obligațiile ce-i reveneau în virtutea dispozițiilor art. 6-7 din H.G. nr. 74/2003,

aceasta datorând reclamantei suma totală indicată în petitul acțiunii reprezentând

prime de asigurare subvenționate.

S-a apreciat că apărările

acesteia privind netransmiterea corespunzătoare a centralizatorului nu pot fi reținute,

deoarece din corespondența purtată între părți nu a rezultat că i s-ar fi imputat

pârâtei A.P.I.A. Tulcea o atare neregulă.

A motivat judecătorul

fondului că prin „confirmarea” parțială a centralizatorului (referitor la mai multe

societăți de asigurare) s-a atestat primirea acestuia, iar eventualele neclarități,

inerente transmiterii unui document prin fax, puteau fi semnalate de A.P.I.A. București

oficial pentru remedierea lor în timp optim fără prejudicierea beneficiarului legal

al sumelor acordate prin lege cu titlu de subvenție.

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de recurs invocate

conform art. 304

1

C. proc. civ. se încadrează în dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a legii de către instanța de

fond atât în ceea ce privește soluționarea excepțiilor invocate, care au fost respinse

cât și în aceea ce privește soluția de admitere a acțiunii având ca obiect obligarea

intimatei la plata sumei de 7.358,75 RON cu titlu de prime de asigurare subvenționate.

În ceea ce privește soluția

dată asupra excepțiilor respinse prin sentința atacată a inadmisibilității acțiunii

și a prescripției dreptului la acțiune recurenta constată că sentința atacată este

dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

și a dispozițiilor art. 1 și art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 167/158 privitor

la prescripția extinctivă.

În ceea ce privește excepția

inadmisibilității acțiunii, recurenta arată că la dosar reclamanta-intimată nu a

probat îndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 ca o condiție de admisibilitate a acțiunii, respectiv existența unei

cereri formulate anterior sesizării instanței, cerere care poate fi calificată ca

un refuz nejustificat de soluționarea cererii.

În ceea ce privește excepția

prescrierii dreptului material la acțiune recurenta arată că în mod nelegal a fost

apreciată ca fiind formulată în termen acțiunea depusă la data de 11 octombrie 2010

în condițiile în care data solicitării sprijinului financiar era 5 ianuarie 2007.

Se invocă încălcarea greșită

a dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 aplicabile dreptului

la acțiune privind raporturile ce izvorăsc din asigurare, fiind depășit termenul

de 2 ani, dar și termenul general de prescripție de 3 ani, astfel încât la momentul

introducerii cererii de chemare în judecată dreptul la acțiune era prescris, cursul

prescripției nefiind întrerupt sau suspendat conform art. 13 sau 16 din Decretul

nr. 167/1958.

În ceea ce privește fondul

cauzei recurenta-pârâtă arată că în mod nelegal a fost admisă acțiunea în condițiile

în care nu a fost probat un refuz nejustificat de plată.

Centralizatorul depus

de intimata-reclamantă în dovedirea pretențiilor sale înregistrate la A.P.I.A. Tulcea

sub nr. 1625 din 14 mai 2007 nu a fost înregistrat la A.P.I.A. astfel cum se prevede

în art. 5 din H.G. nr. 74/2003.

Centralizatorul cu

nr. de înregistrare de la A.P.I.A. sucursala județeană Tulcea 1625 din 14 mai 2007,

pentru suma de 7.358,75 RON nu a fost înregistrat la A.P.I.A. central, registratura

generală sau registratura directorului general adjunct ori direcția economică. Suma

aferentă centralizatorului cu nr. de înregistrare de la A.P.I.A. sucursala județeană

Tulcea 1624 din 14 mai 2007 a fost plătită beneficiarului în data de 13 iulie

2007, iar suma de 7.358,75 RON, nefiind înregistrată la nivelul A.P.I.A. central,

nu a fost inclusă în solicitarea de fonduri transmisa la M.A.D.R., în conformitate

cu prevederile art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 74/2003, deci nu a fost plătită.

Contrar aprecierilor instanței

de fond, instituția și-a îndeplinit obligațiile legale revăzute în reglementarea

legală incidentă, câtă vreme a înțeles să plătească sumele prevăzute în centralizatorul

cu nr. de înregistrare de la A.P.I.A. sucursala județeană Tulcea 1624 din 14

mai 2007, neexistând nici un motiv pentru care să refuze transmiterea către M.A.D.R.

a unei solicitări de fonduri aferente centralizatorului cu nr. de înregistrare de

la A.P.I.A. sucursala județeană Tulcea 625 din 14 mai 2007, în cazul în care acesta

ar fi fost primit de instituția noastră.

Se solicită modificarea

sentinței atacate în principal prin admiterea excepțiilor invocate și respingerea

acțiunea ca inadmisibilă sau prescrisă, după caz și în subsidiar respingerea acțiunea

ca nefondată, deoarece simpla întocmire de către A.P.I.A. sucursala Tulcea a centralizatorului

nr. 1625 din 14 mai 2007 nefiind verificată pentru acordarea subvenției.

La dosar intimata-reclamantă

a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursului declarat

în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerentele,

ca nefondat, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9

C. proc. civ., aplicarea greșită a legii sub aspectul greșitei respingeri a excepției

prescripției dreptului material la acțiune.

În mod nelegal în raport

de dispozițiile art. 3 alin. (1) și (2) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția

extinctivă față de situația de fapt, prima instanță a apreciat acțiunea în pretenții

formulată la data de 11 noiembrie 2010 pe rolul Judecătoriei Brăila sub nr. 15246/196/2010

ca fiind depusă în termenul de prescripție, acțiune calificată ulterior prin sentința

civilă nr. 502/2013 a Tribunalului Brăila ca fiind o acțiune de contencios administrativ

și fiind aplicate dispozițiile Legii nr. 554/2004.

Prima instanță a calificat

și a soluționat acțiunea ca fiind un refuz nejustificat din partea autorității recurente

de restituire a unei sume de bani cu titlu de subvenție subvențională, fără a aprecia

corect asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune invocat de către

recurentă.

În cauză dreptul material

la acțiune al reclamantei-intimate s-a născut la data de 5 ianuarie 2007 data solicitării

sprijinului financiar, iar acțiunea formulată la data de 11 noiembrie 2010 era prescrisă

fiind depășit atât termenul de 3 ani cât și termenul de 2 ani prevăzut de art. 3

alin. (1) și (2) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă. La

momentul introducerii cererii de chemare în judecată dreptul la acțiune al reclamantei

era prescris, cursul prescripției nefiind suspendat sau interpretat conform

art. 13 sau 16 din Decretul nr. 167/1958.

Instanța de fond a respins

în mod greșit apărarea făcută de instituția, privind aplicarea în prezenta speță

a termenului special de prescripție de 2 ani aplicabil dreptului la acțiune privind

raporturile ce izvorăsc din asigurare, fără să observe faptul că subvenționarea

primelor de asigurare, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 74/2003 pentru stabilirea

nivelului subvenționării primelor de asigurare acordate producătorilor agricoli,

cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la momentul respectiv, era

făcută prin intermediul instituției noastre, societatea de asigurare fiind obligată,

potrivit art. 4 din reglementarea legală invocată, să depună la instituția noastră

copie de pe documentele de plată cu care s-a achitat valoarea primelor de asigurare.

Totodată, instanța de

fond a apreciat în mod nelegal faptul că "(...) termenul de prescripție este

cel general de 3 ani care nu s-a împlinit la data sesizării instanței (11 noiembrie

2010) și că dreptul la acțiune a început să curgă de la data de 07 iunie 2007, dată

la care "A.P.I.A. - Tulcea înainta către A.P.I.A. centralizatorul cuprinzând

sumele la care reclamanta era îndreptățită la solicitarea expresă a acestei din

urmă autorități”.

Chiar și în această situație

dreptul la acțiune al intimatei - reclamante este prescris, raportat la data introducerii

cererii de chemare în judecată (11 noiembrie 2010).

În raport de cele expuse

mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va admite recursul

și va modifica sentința atacată în sensul că va admite excepția prescrierii dreptului

la acțiune și în consecință va respinge acțiunea formulată la data de 11 noiembrie

2010 ca fiind prescrisă.

În raport de soluția pronunțată

în recurs apare ca inutilă verificarea excepției inadmisibilității acțiunii și a

apărărilor privind fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură împotriva sentinței nr. 183

din 13 septembrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ

și fiscal.

Modifică sentința atacată,

în sensul că admite excepția prescrierii dreptului la acțiune și respinge acțiunea

ca fiind prescrisă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 ianuarie 2015.