ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 246/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila sub nr. 15246/196/2010 din 11 noiembrie 2011, reclamanta SC A.R.A.V.I.G. SA prin Sucursala Brăila, a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A. București, obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 7.358,75 RON reprezentând prime de asigurare subvenționate. De asemenea, a solicitat și obligarea la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat că a încheiat contracte de asigurare facultativă pentru culturi agricole pentru care, în temeiul Legii nr. 381/2002 beneficiază de o subvenționare de la bugetul de stat de 50% pentru primele de asigurare.

S-a arătat că potrivit art. 5 din H.G.R. nr. 74/2003, A.P.I.A. Tulcea trebuia să verifice documentația și să întocmească un centralizator ce urma să fie înaintat la A.P.I.A. București în vederea plății și deși reclamanta a făcut demersuri în încercarea de soluționare amiabilă a litigiului, suma încă nu a fost virată. Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii. Pe cale de excepție, pârâta A.P.I.A. București a invocat, în temeiul art. 5 și art. 11 alin. (1) din C. proc. civ., excepția necompetenței materiale a instanței, arătând că cererea se introduce la instanța de la domiciliul pârâtului iar în materie de asigurare cererea se poate depune alternativ, la locul unde s-a produs accidentul sau la domiciliul sau locul unde se află bunurile asigurate, în speță în județul Tulcea.

Tot pe cale de excepție, pârâta A.P.I.A. București a invocat, în temeiul art. 1 din Decretul nr. 167/1958 coroborat cu art. 7 alin. (2) excepția prescripției extinctive, arătând că termenul de 2 ani a început să curgă la data de 05 ianuarie 2007 când reclamanta a solicitat sprijin financiar. Pe fond s-a solicitat respingerea acțiunii. La termenul din 18 mai 2011 pârâta A.P.I.A. București a formulat cerere de chemare în garanție a pârâtei A.P.I.A. Tulcea, invocând obligația transmiterii centralizatorului care revenea acesteia. Chemata în garanție A.P.I.A. Tulcea a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție, susținând, în esență, că a transmis la data de 07 iunie 2007 centralizatorul din 07 iunie 2007 în care sunt nominalizate la pozițiile 35-38 suma totală de 7385,75 RON.

Judecătoria Galați a respins prin încheiere excepțiile invocate în cauză, iar prin sentința din data de 04 octombrie 2011 s-a pronunțat pe fondul cauzei, admițând acțiunea și obligând pârâta A.P.I.A. București către reclamantă la plata sumei de 7358,75 RON reprezentând prime de asigurare subvenționate. Cererea de chemare în garanție formulată de A.P.I.A. București împotriva A.P.I.A. Tulcea a fost respinsă. Împotriva sentinței civile nr. 6907 din 04 octombrie 2011 s-a formulat recurs de către pârâta A.P.I.A București, recurs admis de Tribunalul Brăila prin decizia nr. 190 din 20 iunie 2012 cu consecința casării sentinței și a trimiterii cauzei la Tribunalul Brăila, secția a II-a civilă, pentru soluționare în fond.

La Tribunalul Brăila, secția a II-a civilă, cauza a fost înregistrată sub nr. 4071/113/2012 din data de 06 iulie 2012, instanță care, verificându-și competența, a concluzionat că litigiul este de competența Curții de Apel Galați, sens în care a pronunțat sentința nr. 502 din 15 februarie 2013, față de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004. La Curtea de Apel Galați cauza a fost înregistrată sub nr. 4071/113/2012 din data de 03 mai 2013. La primul termen de judecată, pârâta A.P.I.A. București a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă motivat de faptul că reclamanta nu a parcurs procedura prealabilă prevăzută de lege. În subsidiar, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, ca fiind prescrisă.

Pe fond, aceiași pârâtă a solicitat admiterea cererii de chemare în garanție a A.P.I.A. Tulcea. Prin sentința nr. 183 din 13 septembrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins , ca fiind nefondate, excepțiile privind inadmisibilitatea și, respectiv, prescripția dreptului la acțiune, invocate de pârâta A.P.I.A.; s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A.R.A.V.I.G. SA - Sucursala Brăila în contradictoriu cu pârâții Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și chemata în garanție A.P.I.A. Tulcea și a fost obligată pârâta A.P.I.A. București la plata către reclamantă a sumei de 7.358,75 RON reprezentând prime de asigurare subvenționate. A fost obligată pârâta A.P.I.A.

București la plata către reclamantă a sumei de 558 RON reprezentând cheltuieli de judecată. S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.P.I.A. București împotriva A.P.I.A. Tulcea. Cu privire la excepțiile formulate, Curtea de apel le-a respins ca neîntemeiate, apreciind că, față de obiectul acțiunii, despăgubiri derivând din neîntocmirea unui act administrativ, nu este obligatorie parcurgerea unei proceduri administrative prealabile. De asemenea, s-a constatat că la dosarul cauzei există dovezi privind inițierea de către reclamantă a unei proceduri de conciliere, procedură căreia pârâta nu i-a dat însă curs.

Cât privește excepția prescripției dreptului la acțiune, s-a considerat că întrucât acțiunea este una în despăgubiri ce nu vizează raporturile juridice dintre asigurător și asigurat, ci dreptul asigurătorului la subvenții de la stat pentru culturile agricole asigurate, termenul de prescripție este cel general de 3 ani care nu s-a împlinit la data sesizării instanței (11 noiembrie 2010). În acest sens, s-a reținut că la data de 07 iunie 2007 A.P.I.A. Tulcea a înaintat către A.P.I.A. București centralizatorul cuprinzând sumele la care reclamanta era îndreptățită la solicitarea expresă a acestei din urmă autorități. Față de împrejurarea îndeplinirii de către A.P.I.A. Tulcea a obligațiilor legale de înaintare a centralizatorului în discuție, Curtea a apreciat drept nefondată cererea privind chemarea în garanție a acesteia, nefiind incidente în cauză dispozițiile art. 5 din H.G.

nr. 74/2003. Pe fond, Curtea a considerat întemeiată acțiunea reclamantei întrucât pârâta A.P.I.A. București și-a nesocotit obligațiile ce-i reveneau în virtutea dispozițiilor art. 6-7 din H.G. nr. 74/2003, aceasta datorând reclamantei suma totală indicată în petitul acțiunii reprezentând prime de asigurare subvenționate. S-a apreciat că apărările acesteia privind netransmiterea corespunzătoare a centralizatorului nu pot fi reținute, deoarece din corespondența purtată între părți nu a rezultat că i s-ar fi imputat pârâtei A.P.I.A. Tulcea o atare neregulă. A motivat judecătorul fondului că prin „confirmarea” parțială a centralizatorului (referitor la mai multe societăți de asigurare) s-a atestat primirea acestuia, iar eventualele neclarități, inerente transmiterii unui document prin fax, puteau fi semnalate de A.P.I.A.

București oficial pentru remedierea lor în timp optim fără prejudicierea beneficiarului legal al sumelor acordate prin lege cu titlu de subvenție. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Motivele de recurs invocate conform art. 304 1 C. proc. civ. se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a legii de către instanța de fond atât în ceea ce privește soluționarea excepțiilor invocate, care au fost respinse cât și în aceea ce privește soluția de admitere a acțiunii având ca obiect obligarea intimatei la plata sumei de 7.358,75 RON cu titlu de prime de asigurare subvenționate.

În ceea ce privește soluția dată asupra excepțiilor respinse prin sentința atacată a inadmisibilității acțiunii și a prescripției dreptului la acțiune recurenta constată că sentința atacată este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și a dispozițiilor art. 1 și art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 167/158 privitor la prescripția extinctivă. În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, recurenta arată că la dosar reclamanta-intimată nu a probat îndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ca o condiție de admisibilitate a acțiunii, respectiv existența unei cereri formulate anterior sesizării instanței, cerere care poate fi calificată ca un refuz nejustificat de soluționarea cererii.

În ceea ce privește excepția prescrierii dreptului material la acțiune recurenta arată că în mod nelegal a fost apreciată ca fiind formulată în termen acțiunea depusă la data de 11 octombrie 2010 în condițiile în care data solicitării sprijinului financiar era 5 ianuarie 2007. Se invocă încălcarea greșită a dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 aplicabile dreptului la acțiune privind raporturile ce izvorăsc din asigurare, fiind depășit termenul de 2 ani, dar și termenul general de prescripție de 3 ani, astfel încât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată dreptul la acțiune era prescris, cursul prescripției nefiind întrerupt sau suspendat conform art. 13 sau 16 din Decretul nr. 167/1958.

În ceea ce privește fondul cauzei recurenta-pârâtă arată că în mod nelegal a fost admisă acțiunea în condițiile în care nu a fost probat un refuz nejustificat de plată. Centralizatorul depus de intimata-reclamantă în dovedirea pretențiilor sale înregistrate la A.P.I.A. Tulcea sub nr. 1625 din 14 mai 2007 nu a fost înregistrat la A.P.I.A. astfel cum se prevede în art. 5 din H.G. nr. 74/2003. Centralizatorul cu nr. de înregistrare de la A.P.I.A. sucursala județeană Tulcea 1625 din 14 mai 2007, pentru suma de 7.358,75 RON nu a fost înregistrat la A.P.I.A. central, registratura generală sau registratura directorului general adjunct ori direcția economică. Suma aferentă centralizatorului cu nr. de înregistrare de la A.P.I.A.

sucursala județeană Tulcea 1624 din 14 mai 2007 a fost plătită beneficiarului în data de 13 iulie 2007, iar suma de 7.358,75 RON, nefiind înregistrată la nivelul A.P.I.A. central, nu a fost inclusă în solicitarea de fonduri transmisa la M.A.D.R., în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 74/2003, deci nu a fost plătită. Contrar aprecierilor instanței de fond, instituția și-a îndeplinit obligațiile legale revăzute în reglementarea legală incidentă, câtă vreme a înțeles să plătească sumele prevăzute în centralizatorul cu nr. de înregistrare de la A.P.I.A. sucursala județeană Tulcea 1624 din 14 mai 2007, neexistând nici un motiv pentru care să refuze transmiterea către M.A.D.R.

a unei solicitări de fonduri aferente centralizatorului cu nr. de înregistrare de la A.P.I.A. sucursala județeană Tulcea 625 din 14 mai 2007, în cazul în care acesta ar fi fost primit de instituția noastră. Se solicită modificarea sentinței atacate în principal prin admiterea excepțiilor invocate și respingerea acțiunea ca inadmisibilă sau prescrisă, după caz și în subsidiar respingerea acțiunea ca nefondată, deoarece simpla întocmire de către A.P.I.A. sucursala Tulcea a centralizatorului nr. 1625 din 14 mai 2007 nefiind verificată pentru acordarea subvenției. La dosar intimata-reclamantă a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând recursului declarat în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerentele, ca nefondat, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., aplicarea greșită a legii sub aspectul greșitei respingeri a excepției prescripției dreptului material la acțiune. În mod nelegal în raport de dispozițiile art. 3 alin. (1) și (2) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă față de situația de fapt, prima instanță a apreciat acțiunea în pretenții formulată la data de 11 noiembrie 2010 pe rolul Judecătoriei Brăila sub nr. 15246/196/2010 ca fiind depusă în termenul de prescripție, acțiune calificată ulterior prin sentința civilă nr. 502/2013 a Tribunalului Brăila ca fiind o acțiune de contencios administrativ și fiind aplicate dispozițiile Legii nr. 554/2004. Prima instanță a calificat și a soluționat acțiunea ca fiind un refuz nejustificat din partea autorității recurente de restituire a unei sume de bani cu titlu de subvenție subvențională, fără a aprecia corect asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune invocat de către recurentă.

În cauză dreptul material la acțiune al reclamantei-intimate s-a născut la data de 5 ianuarie 2007 data solicitării sprijinului financiar, iar acțiunea formulată la data de 11 noiembrie 2010 era prescrisă fiind depășit atât termenul de 3 ani cât și termenul de 2 ani prevăzut de art. 3 alin. (1) și (2) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă. La momentul introducerii cererii de chemare în judecată dreptul la acțiune al reclamantei era prescris, cursul prescripției nefiind suspendat sau interpretat conform art. 13 sau 16 din Decretul nr. 167/1958. Instanța de fond a respins în mod greșit apărarea făcută de instituția, privind aplicarea în prezenta speță a termenului special de prescripție de 2 ani aplicabil dreptului la acțiune privind raporturile ce izvorăsc din asigurare, fără să observe faptul că subvenționarea primelor de asigurare, în conformitate cu prevederile H.G.

nr. 74/2003 pentru stabilirea nivelului subvenționării primelor de asigurare acordate producătorilor agricoli, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la momentul respectiv, era făcută prin intermediul instituției noastre, societatea de asigurare fiind obligată, potrivit art. 4 din reglementarea legală invocată, să depună la instituția noastră copie de pe documentele de plată cu care s-a achitat valoarea primelor de asigurare. Totodată, instanța de fond a apreciat în mod nelegal faptul că "(...) termenul de prescripție este cel general de 3 ani care nu s-a împlinit la data sesizării instanței (11 noiembrie 2010) și că dreptul la acțiune a început să curgă de la data de 07 iunie 2007, dată la care "A.P.I.A.

- Tulcea înainta către A.P.I.A. centralizatorul cuprinzând sumele la care reclamanta era îndreptățită la solicitarea expresă a acestei din urmă autorități”. Chiar și în această situație dreptul la acțiune al intimatei - reclamante este prescris, raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată (11 noiembrie 2010). În raport de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va admite recursul și va modifica sentința atacată în sensul că va admite excepția prescrierii dreptului la acțiune și în consecință va respinge acțiunea formulată la data de 11 noiembrie 2010 ca fiind prescrisă. În raport de soluția pronunțată în recurs apare ca inutilă verificarea excepției inadmisibilității acțiunii și a apărărilor privind fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură împotriva sentinței nr. 183 din 13 septembrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că admite excepția prescrierii dreptului la acțiune și respinge acțiunea ca fiind prescrisă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2015.