ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2141/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul S.C. a solicitat obligarea pârâtului S.R. prin C.C.S.D. să desemneze un evaluator pentru efectuarea evaluării imobilului și să emită titlul de despăgubiri pentru imobilul situat în București, str. Padina Roșie, compus din teren în suprafață de 109 m.p. și construcție demolată. Prin întâmpinarea depusă la dosar, autoritatea pârâtă a invocat excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 7103/2006 emisă de P.M. București, prin care s-a stabilit dreptul reclamantului S.C.

la măsuri reparatorii pentru imobilul-teren, menționat mai sus. Totodată, a formulat cerere reconvențională și cerere de chemare în garanție a P.M. București. 2. Hotărârea Curții de Apel Prin încheierea din 4 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate a dispoziției nr. 7103/2006 invocată de pârâtul S.R. prin C.C.S.D., ca inadmisibilă.

A reținut prima instanță că, în speță, dispoziția primarului municipiului București a cărei legalitate se solicită a se analiza pe calea incidentală reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu constituie un act administrativ ci un act de natură civilă emis în condițiile Legii nr. 10/2001, deoarece prin emiterea dispoziției a cărei nelegalitate se solicită a fi analizată pe cale incidentală în cadrul prezentului litigiu primăria nu acționează ca autoritate publică ci în calitatea sa de deținător sau entitate învestită potrivit Legii nr. 10/2001 cu soluționarea notificării persoanei care se pretinde îndreptățită a beneficia de măsurile reparatorii reglementate de această lege, subiect de drept civil ce prin emiterea dispoziției în condițiile Legii nr. 10/2001 participă la raporturi juridice de drept civil.

În acest sens, a reținut prima instanță și dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ potrivit cărora „nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede prin lege organică, o altă procedură judiciară”. Prin sentința civilă nr. 2108 din 18 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul S.C., în contradictoriu cu pârâtul S.R. prin C.C.S.D., a obligat pârâta să desemneze un evaluator pentru efectuarea evaluării și să emită titlul de despăgubiri pentru imobilul situat în București, str. Padina Roșie, compus din teren în suprafață de 109 m.p.

și construcție demolată. A respins cererea reconvențională și cererea de chemare în garanție ca neîntemeiate. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: - în lipsa unui termen prevăzut de lege, autoritățile administrative competente erau obligate să acționeze într-un termen rezonabil, pentru soluționarea cererii reclamantului, iar acest termen a început să curgă la data declanșării procedurii administrative, în speță anul 2001, când reclamantul a depus notificarea conform prevederilor legale, iar nu de la data înregistrării dosarului la Secretariatul Comisiei. - motivul invocat de către pârâtă în sensul că urmează a fi depuse și alte înscrisuri privind terenul notificat nu este justificat, fiind emisă dispoziția primarului în temeiul unui act normativ special, dispoziție care nu a fost atacată sub acest aspect, devenind astfel definitivă în sistemul căilor de atac conform Legii nr. 10/2001.

- în concluzie, instanța de fond a reținut că autoritatea publică pârâtă a depășit în mod nejustificat termenul rezonabil de soluționare a cererii reclamantului, încălcând astfel dreptul său la o bună administrare, recunoscut în favoarea oricărui particular, iar ca o consecință a acestui fapt, și existența unui refuz nejustificat din partea administrației publice de soluționare a cererii. În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de autoritatea pârâtă, prima instanță a apreciat-o nefondată, față de situația că nicio prevedere legală în procedura Legii nr. 247/2005 nu stabilește obligații în sarcina Primăriei în această etapă a acordării despăgubirilor. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe, precum și a Încheierii de ședință din 4 februarie 2011 a declarat recurs C.C.S.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 304 1 C. proc.

civ. Primul motiv de recurs se referă la soluția de respingere a excepției de nelegalitate, prin încheierea din 4 februarie 2011 pe care recurenta o apreciază ca fiind dată cu interpretarea greșită a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004. Arată recurenta-pârâtă că Dispoziția nr. 7103 din 12 decembrie 2006 a P.M. București este, în mod evident, un act administrativ individual, emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, care poate fi atacat, indirect, pe cale de excepție la instanța de contencios administrativ. Opinia instanței de fond, în sensul că este un act de natură civilă, emis în temeiul Legii nr. 10/2001, este greșită, dispoziția Primarului întrunind toate elementele unui act administrativ unilateral.

Solicită recurenta admiterea excepției de nelegalitate și constatarea nelegalității Dispoziției nr. 7103 din 12 decembrie 2006 a P.M. Craiova. În ceea ce privește fondul cauzei, recurenta-pârâtă aduce sentinței atacate următoarele critici: - instanța de fond în mod greșit a reținut că, în speță, au fost încălcate dispozițiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluționare a cauzei, deoarece procedura administrativă reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 presupune parcurgerea mai multor etape, printre acestea fiind și etapa evaluării, etapă condiționată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 emisă de pârâtă.

- în mod greșit instanța de fond a respins cererea reconvențională formulată de autoritatea pârâtă, în condițiile în care reclamantul nu face dovada dreptului de proprietate asupra terenului notificat, actul prin care acesta a fost dobândit fiind nul absolut. - mai precizează recurenta-pârâtă că procedura administrativă stabilită de Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care nu pot fi restituite în natură este o procedură complexă care cuprinde mai multe etape distincte în care sunt implicate mai multe entități, astfel încât, în mod obiectiv, astfel de cauze nu pot fi soluționate în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materie contenciosului administrativ, nefiind posibilă executarea acestei obligații într-un termen de 30 de zile.

4. Soluția instanței de recurs Recursul este nefondat. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în București, Str. Padina Roșie, pentru care au fost propuse măsuri reparatorii prin echivalent prin Dispoziția nr. 7103 din 12 decembrie 2006 emisă de P.M. București, în contextul împrejurărilor de fapt și de drept expuse în cererea de chemare în judecată și reținute ca atare prin sentința recurată.

În ceea ce privește criticile din recurs referitoare la greșita respingere de către instanța fondului a excepției de nelegalitate invocate de recurenta-pârâtă cu privire la Dispoziția nr. 7103 din 2006 emisă de P.M.

București, instanța de control judiciar constată că soluția Curții de apel este legală și temeinică și în acord cu jurisprudența constantă și unitară în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a reținut că dispoziția emisă de primărie în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, prin care se propune acordarea de despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv de către stat și care nu mai pot fi restituite în natură, intră sub incidența dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât poate fi contestată în termenele și în condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001, iar nu pe calea contenciosului administrativ (a se vedea decizia nr. 151 din 15 ianuarie 2009; decizia nr. 5756 din 11 decembrie 2009, publicate în „Excepția de nelegalitate.

Jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție - 2009”). În ceea ce privește fondul cauzei, Înalta Curte constată că cea mai mare parte a motivării căii de atac exercitate în cauză nu cuprinde critici propriu-zise la adresa soluției pronunțate de prima instanță, ci reia apărările de la fond privind lipsa calității de persoană îndreptățită a reclamantului, complexitatea procedurii reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și inexistența unei culpe a autorității în derularea acesteia. Omisiunea legiuitorului de a stabili în Legea nr. 247/2005 un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la ideea că pârâta Comisie, în cadrul marjei de apreciere ce i-a fost conferită, să procedeze discreționar, manifestând pasivitate și aducând astfel atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.

Pentru respectarea termenului rezonabil, pârâta era obligată să-și organizeze activitatea în așa fel încât să răspundă acestei cerințe, cu atât mai mult cu cât, în cauza de față, procedura administrativă a debutat în anul 2001 prin formularea notificării, iar Dispoziția P.M. București datează din 12 decembrie 2006 și nici până în prezent nu a fost emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire. În mod corect, în raport de dispozițiile art. 16 alin. (5) din Capitolul V din Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, instanța de fond a obligat recurentul-pârât să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire de către C.C.S.D.

Criticile care vizează această soluție sunt nefondate întrucât Secretariatul C.C.S.D., potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al legii menționate anterior, are ca atribuție doar verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, ori, acest aspect nu a fost contestat. Soluția instanței de fond se impune și pentru că, prin netrimiterea dosarului la evaluator și implicit neparcurgerea etapei evaluării întru-un interval destul de mare, în raport de data înregistrării dosarului la Comisie (în anul 2006), este evidentă depășirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Pârâtei, C.C.S.D., îi revin fără putință de tăgadă obligații în acest sens, fiind ținută de respectarea principiului operativității specifice oricărei activități a autorităților administrative.

Susținerea recurentei în sensul că intimatul-reclamant nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, excede competențelor sale conferite prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, verificarea legalității fondului Dispoziției P.M. București fiind efectuată de P.M. București, potrivit Legii nr. 10/2001. Prin urmare, sentința recurată este legală, atât în raport de prevederile art. 16 alin. (5) din Legea nr. 247/2005, Titlul VII, Capitolul V cât și de dispozițiile art. 6 din C.E.D.O., astfel că nu pot fi reținute criticile aduse în temeiul art. 304 1 C. proc. civ. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de S.R. prin C.C.S.D. împotriva sentinței civile nr. 2108 din 18 martie 2011 a Curții de Apel București, s ecția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, precum și a Încheierii de ședință din 4 februarie 2011 a aceleiași instanțe, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 mai 2012.