ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1527/2015

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin ordonanța președințială înregistrată la data

de 11 martie 2015 la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, reclamanții Ș.N. și Ș.P.,

domiciliați în comuna Vama, jud. Suceava, au chemat în judecată pe pârâtul L.V.,

domiciliat în comuna P., jud. Buzău, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța,

să se stabilească locuința minorului L.C.C. la domiciliul reclamanților din comuna

Vama, str. P.N., jud. Suceava, până la soluționarea fondului privind stabilirea

domiciliului acestui minor, cu cheltuieli de judecată.

În drept cererea de chemare

în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 996 și urm. C. proc. civ.

Judecătoria Câmpulung

Moldovenesc, prin sentința nr. 505 din 6 aprilie 2015, a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pogoanele.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că, potrivit art. 114 C. proc. civ., cererile în materie de tutelă

și familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își

are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.

În art. 106 C. civ. se

prevede că ocrotirea minorului se realizează în principal prin părinți, iar ocrotirea

minorului prin părinți presupune și stabilirea locuinței acestuia.

Potrivit art. 92 C. civ.,

domiciliul minorului care nu a dobândit capacitate deplină de exercițiu este la

părinții săi, în cauză fiind vorba de domiciliul pârâtului, care la data formulării

cererii de chemare în judecată era în comuna P., jud. Buzău până la stabilirea de

către instanță a unei alte situații.

S-a mai reținut că acesta

este și domiciliul minorului L.C.C., așa cum este înscris în documentele oficiale

de la Biroul de evidență al populației al orașului Pogoanele, potrivit C.I. emis

la data de 19 noiembrie 2014 și valabil până la 8 mai 2018.

Instanța a apreciat că

normele care determină competența teritorială în materie de persoane sunt imperative

și, față de dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., raportate la

art. 114 C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea

Judecătoriei Pogoanele.

Judecătoria Pogoanele,

prin sentința civilă nr. 358 din 25 mai 2015, a declinat competența de soluționare

a pricinii în favoarea Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc și, constatând intervenit

conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație

și Justiție.

În considerente, instanța

a reținut că, din interpretarea dispozițiilor art. 106, 107 alin. (1), 261 și 265

C. civ., respectiv art. 114 C. proc. civ., reiese că o cerere având ca obiect stabilirea

locuinței unui minor este o cerere privind ocrotirea persoanei fizice date de C.

civ. în competența instanței de tutelă și de familie și se soluționează de instanța

în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana

ocrotită.

În speță, minorul L.C.C.,

deși are înscris în actul de identitate domiciliul în comuna P., jud. Buzău, localitate

aflată în circumscripția Judecătoriei Pogoanele, el are reședința în comuna V.,

jud. Suceava, la locuința reclamanților.

S-a mai reținut că pe

rolul Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc se află dosarul de fond cu nr. 554/2016/2015,

având ca obiect stabilirea domiciliului minorului și restituirea alocației.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, legal învestită, în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135

alin. (1) C. proc. civ., cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit

între cele două instanțe, stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Pogoanele, pentru considerentele ce succed:

Cu titlu prealabil, Înalta

Curte, având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată, 11 martie

2015, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și

a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., constată că aceste dispoziții sunt aplicabile

cererii pendinte.

În cauză,

prin cererea de ordonanță președințială formulată

, reclamanții Ș.N. și Ș.P. au chemat în

judecată pe pârâtul L.V., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se

stabilească locuința minorului L.C.C. la domiciliul acestora din comuna Vama,

str. P.N., jud. Suceava, până la soluționarea dosarul de fond cu nr. 554/2016/2015,

având ca obiect stabilirea domiciliului minorului și restituirea alocației, cu cheltuieli

de judecată.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat, în esență, că pe rolul Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc

este înregistrat dosarul de fond, că sunt bunicii materni ai minorilor L.C.C. și

L.N.A., mama acestora, L.E.A., decedând la data de 21 august 2011 în urma unui accident

rutier, că pentru al doilea minor au avut pe rol Dosarul nr. 1621/206/2014, soluționat

prin sentința civilă nr. 362 din 3 martie 2015, că în cursul lunii mai 2014 pârâtul

s-a mutat împreună cu concubina în comuna P., convingându-l pe minor să-l însoțească

pentru 2 luni, că acesta a revenit în luna decembrie 2014 în domiciliul bunicilor,

refuzând să mai locuiască cu tatăl său întrucât a fost bătut și umilit.

În drept au fost invocate

prevederile art. 996 și urm. C. proc. civ.

Înalta Curte

reține că, potrivit dispozițiilor art. 400 C. civ., „(1) În lipsa înțelegerii dintre

părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanța

de tutelă stabilește, odată cu pronunțarea divorțului, locuința copilului minor

la părintele cu care locuiește în mod statornic. (2) Dacă până la divorț copilul

a locuit cu ambii părinți, instanța îi stabilește locuința la unul dintre ei, ținând

seama de interesul său superior. (3) În mod excepțional, și numai dacă este în interesul

superior al copilului, instanța poate stabili locuința acestuia la bunici sau la

alte rude ori persoane, cu consimțământul acestora, ori la o instituție de ocrotire.

Acestea exercită supravegherea copilului și îndeplinesc toate actele obișnuite privind

sănătatea, educația și învățătura sa.”

De asemenea,

art. 496 alin. (1)-(3) C. civ. prevede că „(1) Copilul minor locuiește la părinții

săi. (2) Dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de comun acord,

locuința copilului. (3) În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă

hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și

ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispozițiile

art. 264 rămân aplicabile.”

În enumerarea

din art. 106 C. civ. a măsurilor de ocrotire se arată că ocrotirea minorului se

realizează prin părinți, prin instituirea tutelei, prin darea în plasament sau,

după caz, prin alte măsuri de protecție specială anume prevăzute de lege.

Conform

art. 261 C. civ., intitulat „Îndatorirea părinților”, plasat în Cartea a II-a, „Despre

familie”, părinții sunt cei care au, în primul rând, îndatorirea de creștere și

educare a copiilor lor minori, iar, potrivit art. 265 din același act normativ,

„Toate măsurile date prin prezenta carte în competența instanței judecătorești,

toate litigiile privind aplicarea dispozițiilor prezentei cărți, precum și măsurile

de ocrotire a copilului prevăzute în legi speciale sunt de competența instanței

de tutelă. Dispozițiile art. 107 sunt aplicabile în mod corespunzător”.

Art. 107

alin. (1) C. civ. prevede că „Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea

persoanei fizice sunt de competența instanței de tutelă și de familie stabilite

potrivit legii, denumită în continuare instanța de tutelă”.

Coroborând

aceste dispoziții legale,

reiese că o cerere având ca obiect stabilirea locuinței unui

minor este o cerere privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența

instanței de tutelă și de familie. Aceasta se soluționează de instanța în a cărei

circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, potrivit

art.

114 C. proc. civ., care stipulează că „dacă legea

nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în

competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei

circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită”.

Potrivit

art. 76 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind

C. proc. civ., până la organizarea instanțelor de tutelă și familie, judecătoriile

sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori și familie

vor îndeplini rolul de instanțe de tutelă și familie, având competența stabilită

potrivit C. civ. și C. proc. civ.

În speță,

instanțele în conflict au considerat în mod corect că sunt aplicabile dispozițiile

art. 114 C. proc. civ., normă specială, ce instituie o competență teritorială exclusivă

în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau

reședința persoana ocrotită, derogatorie de la norma generală cuprinsă în art. 107

alin. (1) C. proc. civ., conform căreia „Cererea de chemare în judecată se introduce

la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă

legea nu

prevede altfel”.

Cu toate acestea,

conflictul

negativ

de competență

intervenit a fost determinat

de interpretarea

diferită a sintagmei „

domiciliul sau reședința persoanei

ocrotite” de către instanțele ce și-au declinat reciproc competența de soluționarea

a cererii de ordonanță președințială

.

Înalta Curte

reține că, potrivit art. 92 alin. (1) și (2) C. civ., „(1) Domiciliul minorului

care nu a dobândit capacitate deplină de exercițiu în condițiile prevăzute de lege

este la părinții săi sau la acela dintre părinți la care el locuiește în mod statornic.

(2)

În cazul în care părinții au domicilii separate și nu se înțeleg

la care dintre ei va avea domiciliul copilul, instanța de tutelă, ascultându-i pe

părinți, precum și pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani, va decide

ținând seama de interesele copilului. Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești,

minorul este prezumat că are domiciliul la părintele la care locuiește în mod statornic”.

În situația

de față, domiciliul prezumat al

minorului L.C.C. este la tatăl său, respectiv

în județul Buzău, comuna Padina, str. I.B., unde, de altfel, minorul a locuit în

mod statornic alături de singurul părinte în viață, după decesul mamei. Acesta este

și domiciliul înscris în documentele oficiale de la Biroul de evidență al populației

al orașului Pogoanele, potrivit C.I. emis la data de 19 noiembrie 2014 și valabil

până la 8 mai 2018, domiciliu legal avut la data formulării cererii de chemare în

judecată.

Actele din dosar nu relevă

că faptul locuirii minorului la adresa bunicilor, în comuna Vama, str. P.N., jud.

Suceava, pentru o perioadă relativ scurtă de timp (23 februarie 2015 - 11

martie 2015), înainte de data formulării prezentei acțiuni, conferă noțiunii de

„domiciliu” semnificația de „locuință statornică” pentru a fi avute în vedere la

determinarea instanței competente teritorial.

Totodată, în speță, nu

interesează adresa la care minorul locuia în fapt la data înregistrării cererii

de chemare în judecată, în condițiile în care anterior domiciliul acestuia a fost

stabilit la tată, potrivit art. 106 C. civ., care prevede că ocrotirea minorului

prin părinți implică și stabilirea locuinței copilului.

În consecință, față de

dispozițiile legale citate anterior,

având în vedere că

domiciliul persoanei ocrotite - minorul

L.C.C.

,

se află la tatăl său, L.V.,

în județul Buzău, comuna Padina, str. I.B.

, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei

în favoarea Judecătoriei Pogoanele.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pogoanele.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie

2015.