ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1520/2015

După deliberare,

asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 24 iunie

2014 pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, revizuienții A.D.G. și A.C.D. au solicitat revizuirea

sentinței civile nr. 747 din 3 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul București,

secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 6504/3/2013 în raport de încheierea din 4

aprilie 2013, pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București în Dosarul nr.

5180/4/2013.

În drept au fost

invocate dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Prin sentința nr. 38

din 27 februarie 2015 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, a respins, ca inadmisibilă, cererea de

revizuire.

Pentru a se pronunța

astfel instanța a reținut că cererea de revizuire formulată în condițiile art.

322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. vizează hotărâri definitive potrivnice, date

de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină,

între aceleași persoane, având aceeași calitate. Această ipoteză presupune

existența unor hotărâri al căror dispozitiv cuprinde dispoziții care nu se pot

aduce la îndeplinire, iar în cauză nu se regăsesc condițiile de admisibilitate

prevăzute limitativ în dispozițiile citate, respectiv existența a două hotărâri

potrivnice și nesoluționarea excepției autorității de lucru judecat.

Astfel, s-a reținut

că, prin sentința civilă nr. 747 din 3 aprilie 2013, Tribunalul București, secția

a IV-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de revizuienții A.D.G.

și A.C.D., împotriva încheierii din 15 septembrie 2010 pronunțate de

Judecătoria sectorului 4 București în Dosarul nr. 6504/3/2013, cu motivarea că

nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Cererea de revizuire

formulată de revizuienți împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 322

alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., a fost respinsă, ca inadmisibilă, de Curtea de

Apel București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 119 F din 30

octombrie 2014, prin care s-a reținut că nu există hotărâri potrivnice, pricinile

avute în vedere fiind diferite.

În ce privește încheierea

din 4 aprilie 2013 din Dosarul nr. 5180/4/2013, al Judecătoriei sectorului 4

București, s-a reținut că este o încheiere interlocutorie, pronunțată în condițiile

art. 268 alin. (3) C. proc. civ., împotriva căreia petenții au formulat recurs,

respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 4536 din 15 decembrie 2014 a Tribunalului

București, secția a III-a civilă, în această cale extraordinară de atac fiind

analizată și excepția autorității de lucru judecat.

Împotriva sentinței

nr. 38 din 27 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, revizuienții A.D.G. și A.C.D.

au declarat recurs, invocând dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.

În motivarea

recursului, aceștia au arătat că dispozițiile art. 322 teza I pct. 7 C. proc.

civ. au fost aplicate greșit și instanța nu a manifestat rol activ în aflarea

adevărului. Astfel, este evident că cele două hotărâri, a căror contradictorialitate

este susținută, au dispozitive diferite. Prin sentința civilă nr. 747 din 3

aprilie 2013 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, a fost respinsă ca

neîntemeiată cererea de revizuire formulată de revizuienții A.D.G. și A.C.D.,

împotriva încheierii pronunțate de Judecătoria sectorului 4 București în Dosarul

nr. 9145/4/2009, iar prin încheierea din 4 aprilie 2013 a Judecătoriei

sectorului 4 București a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire și

cererea de intervenție în interes propriu (Dosar nr. 5180/4/2013 al

Judecătoriei sectorului 4 București, în care sunt invocate a fi contrare

încheierea din 12 august 2009 dată în Dosarul nr. 9145/4/2009 și încheierea din

15 septembrie 2010 a aceleiași instanțe pronunțată în Dosarul nr. 16769/4/2010).

Recurenții

revizuienți au mai arătat că în mod greșit prin sentința recurată instanța a

analizat legalitatea și temeinicia soluțiilor date în hotărârile a căror

contradictorialitate se invocă, deoarece ar fi fost legal să verifice doar

împrejurarea dacă ultima a fost pronunțată cu nesocotirea principiului

autorității de lucru judecat, precum și restul condițiilor de admisibilitate a

cererii de revizuire, care, în opinia lor, sunt pe deplin îndeplinite.

Au susținut că, dacă

ar fi examinat în mod judicios încheierea din 12 august 2009 instanța ar fi

constatat că titlul executoriu - contractul de credit bancar nr. 70073212 din 7

mai 2007 nu era învestit cu formulă executorie. În plus, deși premisa prevăzută

în 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, care condiționează caracterul abuziv al

unei clauze, era pe deplin aplicabilă acestui contract de credit, instanța de

revizuire a omis să examineze acest aspect.

În fine, recurenții

revizuienți au criticat hotărârea recurată arătând că în mod greșit nu a fost

anulată încheierea din 4 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria sectorului 4

București.

Examinând cu

prioritate, conform dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ.,

îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a recursului prin prisma

dispozițiilor art. 328

alin. (2) și 373

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit prevederilor

art. 328 C. proc. civ., „(1) hotărârea dată asupra revizuirii este supusă

căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită; (2) dacă

revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul,

cu excepția cazului în care instanța de revizuire este Înalta Curte de Casație

și Justiție, a cărei hotărâre este irevocabilă”.

Din interpretarea

coroborată a dispozițiilor art. 328 alin. (1) și (2) C. proc. civ., Înalta

Curte reține că în ipoteza revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct.

7 din același act normativ, recursul este admisibil numai dacă cea de-a doua

hotărâre, respectiv cea atacată cu revizuire, este susceptibilă de recurs.

Astfel, art. 328

alin. (2) C. proc. civ. nu prevede posibilitatea de a ataca cu recurs, în toate

cazurile, hotărârile pronunțate în cererile de revizuire pentru contrarietate

de hotărâri, ci, prin coroborare cu dispozițiile alin. (1) din același text de

lege, în realitate el suprimă dreptul de apel.

Această dispoziție

procedurală nu este de natură a deschide calea unui recurs la recurs,

aplicându-se și în această ipoteză regula prevăzută la alin. (1) al art. 328 C.

proc. civ., în sensul că, dacă hotărârea supusă revizuirii pe temeiul art. 322

pct. 7 din același Cod este irevocabilă, același caracter îl va avea și hotărârea

pronunțată în revizuire.

Prin urmare, recursul

este admisibil numai dacă hotărârea atacată este, la rândul său, susceptibilă

de exercitarea acestei căi de atac.

În speță, ultima

hotărâre pronunțată și în raport de care se solicită revizuirea sentinței civile

nr. 747 din 3 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, în Dosarul nr. 6504/3/2013 este încheierea din 4 aprilie 2013 a

Judecătoriei sectorului 4 București dată în Dosarul nr. 5180/4/2013, încheiere

irevocabilă în condițiile art. 328 alin. (1) și (2) C. proc. civ. („1.

Hotărârea asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru

hotărârea revizuită. 2. Dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice

calea de atac este recursul, cu excepția cazului în care instanța de revizuire

este Înalta Curte de Casație și Justiție, a cărei hotărâre este irevocabilă.”)

raportat la art. 373

1

alin. (5) C. proc. civ. („Încheierea prin care

instanța admite cererea de încuviințare a executării silite nu este supusă niciunei

căi de atac. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviințare a

executării silite poate fi atacată cu recurs numai de către creditor, în termen

de 5 zile de la comunicare.”) și art. 377 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. („Sunt

hotărâri irevocabile: 1. hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel,

nerecurate.”).

Astfel cum s-a

reținut prin sentința nr. 38 din 27 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin

încheierea de ședință din data de 04 aprilie 2013, Judecătoria sectorului 4

București a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de

revizuienții A.D.G. și A.C.D. (care viza revizuirea unei încheieri de

încuviințare a executării silite), reținând că, în contextul în care prin

încheierea pronunțată nu se soluționează „fondul litigiului”, iar singurul care

poate formula o cale de atac împotriva acesteia este creditorul în cazul

respingerii cererii rezultă că o cerere de revizuire formulată de către debitor

este inadmisibilă (fie că este vorba de art. 322 pct. 5 teza 1 ori pct. 7).

Înalta Curte constată,

totodată, că prin sentința civilă nr. 747 din 03 aprilie 2014, Tribunalul București,

secția a IV-a civilă, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de revizuienții

A.D.G. și A.C.D., împotriva încheierii pronunțate de Judecătoria sectorului 4 București

în Dosarul nr. 9145/4/2009, hotărârea în cauză nefiind susceptibilă de recurs. S-a

apreciat de tribunal că în speță nu sunt întrunite condițiile art. 322 pct. 7 C.

proc. civ., deoarece încheierile atacate în revizuire sunt încheieri necontencioase,

care „nu au autoritate de lucru judecat”.

Înalta Curte, având în

vedere că, potrivit dispozițiilor art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea dată

asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea

revizuită și că sentința pronunțată în soluționarea revizuirii nu este susceptibilă

de recurs, fiind irevocabilă, constată că recursul declarat în cauză este inadmisibil.

Sub acest aspect, față

de principiul legalității căilor de atac reglementat de art. 129 din Constituția

României, împrejurarea că instanța care a pronunțat sentința atacată a menționat

în dispozitiv posibilitatea exercitării recursului, nu deschide recurenților posibilitatea

de a promova această cale de atac, dacă ea nu este prevăzută de lege.

Față de cele ce preced,

recursul declarat

de

revizuienții A.D.G. și A.C.D. împotriva sentinței nr. 38 din 27 februarie 2015 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și

de familie,

urmează

a fi respins, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de revizuienții A.D.G. și A.C.D. împotriva sentinței nr. 38 din

27 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie

2015.