ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 145/2015

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr.

144/A din data de 18 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a IX-a

civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și

asigurări sociale a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta U.C.M.R. -

A.D.A. împotriva sentinței civile nr. 2129 din 28 noiembrie 2012, pronunțată de

Tribunalul București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr. 21289/3/2010.

A

anulat, ca netimbrat, apelul declarat de apelanta SC M.G.P. SRL împotriva aceleiași

sentințe.

A

respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de apelanta-pârâtă

SC M.G.P. SRL.

Pentru

a dispune astfel, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Referitor

la apelul declarat de SC. M.G.P. SRL s-a reținut că prin rezoluția din data de

13 februarie 2013 instanța i-a pus în vedere apelantei pârâte să timbreze calea

de atac cu taxă de timbru în valoare de 19 lei și timbru judiciar de 0,15,

aceasta fiind citată cu mențiunea timbrării pentru termenul de judecată de la 8

mai 2013. La termenul de judecată de la 8 mai 2013 instanța a încuviințat

cererea de amânare a cauzei formulată de apelanta pârâtă, urmând ca aceasta să

depună taxa de timbru și timbru judiciar în original.

La

termenul de judecată de la 18 septembrie 2013 instanța a făcut aplicarea

dispozițiilor art.

20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele

judiciare de timbru, constatând că obligația apelantei pârâte de a depune în

original taxa legală de timbru nu a fost îndeplinită nici la momentul

înregistrării cererii nici în cursul procesului, apelanta depunând doar o

fotocopie a acestor înscrisuri, motiv pentru care a anulat, ca netimbrat

apelul.

Cât

privește apelul formulat de reclamanta U.C.M.R.

A.D.A.,

s-a reținut că este nefondată critica formulată în apel, în sensul nepronunțării

expertului, cât și a instanței de fond asupra calculului T.V.A. pentru perioada

2007, având în vedere că T.V.A.-ul aferent acestei perioade este în mod expres

menționat în tabelul - anexa al raportului de expertiză efectuat în cauză. Totodată,

deși instanța de fond nu a menționat în mod expres în cuprinsul hotărârii

apelate sumele reprezentând T.V.A., în cuprinsul considerentelor se arată că

instanța și-a însușit concluziile raportului de expertiză, suma totală de

139.668,39 lei incluzând și T.V.A. -ul aferent.Ulterior, instanța de fond a

dispus completarea raportului de expertiză, urmând să se stabilească

remunerația aferentă și T.V.A. pentru perioada 01 ianuarie 2010 - la zi.În cuprinsul

completării la raportul de expertiză s-au calculat sumele datorate de pârâtă pentru

trim. I - IV 2010, aplicându-se pentru primele 2 trimestre T.V.A. de 19%, iar

pentru ultimele două trimestre T.V.A. de 24%, expertul precizând în acest sens

că majorarea cotei T.V.A. s-a făcut la 01 iulie 2010.

Cât

privește exigibilitatea T.V.A., aceasta trebuie stabilită în raport de dispozițiile

art. 134 și următoarele din C. fisc., fiind definită în cuprinsul alin. (2) ca

fiind : „data la care autoritatea fiscală devine îndreptățită, în baza

legii, să solicite plata de către persoanele obligate la plata taxei, chiar dacă

plata acestei taxe poate fi amânată„.

Faptul

generator reprezintă „faptul prin care sunt realizate condițiile legale necesare

pentru exigibilitatea taxei„.

Din

interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 134, art. 134

1

și art.

134

2

C. fisc., aprobat prin Legea nr. 571/2003, modificată, a

rezultat cu evidență că data exigibilității taxei nu poate fi ulterioară

faptului generator.

Prin

urmare, plata T.V.A. trebuie raportată la momentul nașterii obligației de plată

a remunerațiilor compensatorii, astfel încât în mod corect a calculat expertul

desemnat o cotă de 19 % a T.V.A. pentru trim. I și II ale anului 2010,

rezultând suma de 456 lei și nu 576 lei, astfel cum pretinde apelanta.

S-a

apreciat ca fiind nefondată și critica prin care se solicită aplicarea

procentului de 24% pentru calculul T.V.A. -ului aferent diferenței de

remunerație nefacturată, câtă vreme faptul generator este anterior anului 2010,

respectiv momentului majorării T.V.A., iar calculul T.V.A. -ului nu se

raportează la momentul facturării.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs

pârâta SC M.G.P. SRL prin care a

solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei

spre rejudecare Curții de Apel București.

Recurenta

pârâtă a arătat că decizia atacată nu este legală în ceea ce privește apelul

său, întrucât a achitat taxa judiciară de timbru, a cărei copie a depus-o la

dosar, așa cum rezultă și din cuprinsul hotărârii atacate. În ciuda

faptului că era achitată taxa de timbru, a fost anulat apelul ca netimbrat.

Sub

acest aspect, recurenta pârâtă consideră că instanța de apel a făcut o greșită

interpretare a legii.

Examinând decizia

recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul

este nefondat, în considerarea argumentelor ce succed:

Potrivit art. 20 din

Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru,

taxele judiciare de

timbru se plătesc anticipat (1)

, iar dacă taxa

judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul

înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului să

achite suma datorată până la primul termen de judecată

(2). Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se

sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii (3).

Art. 9 din O.U.G. nr.

32/1995 privind timbrul judiciar prevede că în cazul

nerespectării dispozițiilor acestei ordonanțe, se va proceda conform

prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru.

Totodată,

art. 35 alin. (1) și (2) din Ordinul ministrului justiției nr. 760/C din 22 aprilie

1999 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, stabilește că taxele judiciare de timbru se

datorează și se plătesc anticipat, adică înainte de primirea (înregistrarea),

efectuarea sau eliberarea actelor taxabile sau înainte de prestarea

serviciilor, iar instanțele judecătorești - cu totul excepțional, pentru

motivele menționate în rezoluție - pot reține cereri sau acțiuni netimbrate sau

insuficient timbrate, obligând partea să plătească taxele până la primul termen

de judecată. Potrivit alin. 5 al aceluiași articol, neîndeplinirea obligației

de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a

cererii. Art. 36 din același act normativ prevede că instanțele judecătorești

au obligația de a încunoștința părțile, o dată cu citarea, despre taxele

judiciare de timbru ce trebuie achitate în cazurile în care acțiunile și

cererile au fost trimise prin poștă.

Potrivit art.

32 și 39 din Ordinul ministrului justiției nr. 760/C, dovada de plată a taxei

judiciare de timbru, în cuantumul fixat de instanță, se depune în original la

dosarul cauzei.

Prin

rezoluția din data de 13 februarie 2013 instanța de apel a fixat în sarcina

pârâtei obligația achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 19 lei și

timbru judiciar de 0,15, aferentă căii de atac, aceasta fiind citată cu

mențiunea timbrării pentru termenul de judecată de la 8 mai 2013. Pentru termenul

de judecată de la 8 mai 2013, apelanta pârâtă a formulat cerere de amânare a

cauzeipentru angajarea unui apărător și pentru a depune originalul taxei de

timbru, instanța încuviințând cererea.

Cu

toate acestea, la termenul de judecată acordat în sensul solicitat pârâta nu

s-a prezentat și nu s-a conformat

dispozițiilor instanței de a

depune în original taxa legală de timbru.

Această

obligație legală are astfel un caracter prioritar, atrăgând

sancțiunea legală, după cum în mod corect a și procedat instanța

de apel, care a și argumentat de ce a procedat în acest sens.

Constatând, prin

urmare, că nu sunt fondate criticile formulate ce se circumscriu dispozițiilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să facă aplicarea și a

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și să dispună în consecință.

Față de cererea

intimatei reclamantei

U.C.M.R.

- A.D.A.

privind plata cheltuielilor de judecată, urmează a fi avute în vedere

dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora instanța are

dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori se

constată motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea

pricinii sau munca îndeplinită de avocat până la complexitatea cauzei.

Având în vedere miza

procesului, Înalta Curte constată ca fiind nepotrivit de mare onorariul de 3.100

lei pretins de avocatul intimatei reclamante

U.C.M.R. - A.D.A.

, întrucât nu se

circumscrie criteriului de complexitate sau dificultate al cauzei, față de

munca depusă, precum și faptul pricina a fost soluționată la primul termen de

judecată, sens în care, va face aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. și o

va obliga pe recurenta pârâtă la plata sumei

1000 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată

,

în favoarea intimatei reclamante.

În acest sens, Curtea

Constituțională, prin Decizia nr. 401 din 14 iulie 2005, a respins excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.,

reținând în motivare că: „nimic nu interzice, în absența unei prevederi

constituționale exprese, consacrarea prin lege a prerogativei instanței de a

cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul

onorariului avocațial cuvenit, prin prisma proporționalității sale cu

amplitudinea și complexitatea activității depuse.”

În considerentele

aceleiași decizii, Curtea Constituțională a reținut și faptul că jurisprudența

C.E.D.O. referitoare la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt

cuprinse și onorariile avocațiale „a statuat că acestea urmează a fi recuperate

numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real

făcute în limita unui cuantum rezonabil.”

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta SC M.G.P. SRL împotriva Deciziei nr. 144/A

din data de 18 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă

și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și

asigurări sociale.

Obligă pe recurenta

pârâtă SC M.G.P. SRL la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată către intimata reclamantă U.C.M.R. - A.D.A., cu aplicarea art. 274 alin.

(3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 ianuarie 2015.