ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 145/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 144/A din data de 18 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta U.C.M.R. - A.D.A. împotriva sentinței civile nr. 2129 din 28 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr. 21289/3/2010. A anulat, ca netimbrat, apelul declarat de apelanta SC M.G.P. SRL împotriva aceleiași sentințe. A respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de apelanta-pârâtă SC M.G.P. SRL. Pentru a dispune astfel, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: Referitor la apelul declarat de SC.

M.G.P. SRL s-a reținut că prin rezoluția din data de 13 februarie 2013 instanța i-a pus în vedere apelantei pârâte să timbreze calea de atac cu taxă de timbru în valoare de 19 lei și timbru judiciar de 0,15, aceasta fiind citată cu mențiunea timbrării pentru termenul de judecată de la 8 mai 2013. La termenul de judecată de la 8 mai 2013 instanța a încuviințat cererea de amânare a cauzei formulată de apelanta pârâtă, urmând ca aceasta să depună taxa de timbru și timbru judiciar în original. La termenul de judecată de la 18 septembrie 2013 instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, constatând că obligația apelantei pârâte de a depune în original taxa legală de timbru nu a fost îndeplinită nici la momentul înregistrării cererii nici în cursul procesului, apelanta depunând doar o fotocopie a acestor înscrisuri, motiv pentru care a anulat, ca netimbrat apelul.

Cât privește apelul formulat de reclamanta U.C.M.R. A.D.A., s-a reținut că este nefondată critica formulată în apel, în sensul nepronunțării expertului, cât și a instanței de fond asupra calculului T.V.A. pentru perioada 2007, având în vedere că T.V.A.-ul aferent acestei perioade este în mod expres menționat în tabelul - anexa al raportului de expertiză efectuat în cauză. Totodată, deși instanța de fond nu a menționat în mod expres în cuprinsul hotărârii apelate sumele reprezentând T.V.A., în cuprinsul considerentelor se arată că instanța și-a însușit concluziile raportului de expertiză, suma totală de 139.668,39 lei incluzând și T.V.A. -ul aferent.Ulterior, instanța de fond a dispus completarea raportului de expertiză, urmând să se stabilească remunerația aferentă și T.V.A.

pentru perioada 01 ianuarie 2010 - la zi.În cuprinsul completării la raportul de expertiză s-au calculat sumele datorate de pârâtă pentru trim. I - IV 2010, aplicându-se pentru primele 2 trimestre T.V.A. de 19%, iar pentru ultimele două trimestre T.V.A. de 24%, expertul precizând în acest sens că majorarea cotei T.V.A. s-a făcut la 01 iulie 2010. Cât privește exigibilitatea T.V.A., aceasta trebuie stabilită în raport de dispozițiile art. 134 și următoarele din C. fisc., fiind definită în cuprinsul alin. (2) ca fiind : „data la care autoritatea fiscală devine îndreptățită, în baza legii, să solicite plata de către persoanele obligate la plata taxei, chiar dacă plata acestei taxe poate fi amânată„.

Faptul generator reprezintă „faptul prin care sunt realizate condițiile legale necesare pentru exigibilitatea taxei„. Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 134, art. 134 1 și art. 134 2 C. fisc., aprobat prin Legea nr. 571/2003, modificată, a rezultat cu evidență că data exigibilității taxei nu poate fi ulterioară faptului generator. Prin urmare, plata T.V.A. trebuie raportată la momentul nașterii obligației de plată a remunerațiilor compensatorii, astfel încât în mod corect a calculat expertul desemnat o cotă de 19 % a T.V.A. pentru trim. I și II ale anului 2010, rezultând suma de 456 lei și nu 576 lei, astfel cum pretinde apelanta. S-a apreciat ca fiind nefondată și critica prin care se solicită aplicarea procentului de 24% pentru calculul T.V.A.

-ului aferent diferenței de remunerație nefacturată, câtă vreme faptul generator este anterior anului 2010, respectiv momentului majorării T.V.A., iar calculul T.V.A. -ului nu se raportează la momentul facturării. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC M.G.P. SRL prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București. Recurenta pârâtă a arătat că decizia atacată nu este legală în ceea ce privește apelul său, întrucât a achitat taxa judiciară de timbru, a cărei copie a depus-o la dosar, așa cum rezultă și din cuprinsul hotărârii atacate. În ciuda faptului că era achitată taxa de timbru, a fost anulat apelul ca netimbrat.

Sub acest aspect, recurenta pârâtă consideră că instanța de apel a făcut o greșită interpretare a legii. Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea argumentelor ce succed: Potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat (1) , iar dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată (2). Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii (3). Art. 9 din O.U.G.

nr. 32/1995 privind timbrul judiciar prevede că în cazul nerespectării dispozițiilor acestei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru. Totodată, art. 35 alin. (1) și (2) din Ordinul ministrului justiției nr. 760/C din 22 aprilie 1999 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, stabilește că taxele judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat, adică înainte de primirea (înregistrarea), efectuarea sau eliberarea actelor taxabile sau înainte de prestarea serviciilor, iar instanțele judecătorești - cu totul excepțional, pentru motivele menționate în rezoluție - pot reține cereri sau acțiuni netimbrate sau insuficient timbrate, obligând partea să plătească taxele până la primul termen de judecată.

Potrivit alin. 5 al aceluiași articol, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii. Art. 36 din același act normativ prevede că instanțele judecătorești au obligația de a încunoștința părțile, o dată cu citarea, despre taxele judiciare de timbru ce trebuie achitate în cazurile în care acțiunile și cererile au fost trimise prin poștă. Potrivit art. 32 și 39 din Ordinul ministrului justiției nr. 760/C, dovada de plată a taxei judiciare de timbru, în cuantumul fixat de instanță, se depune în original la dosarul cauzei.

Prin rezoluția din data de 13 februarie 2013 instanța de apel a fixat în sarcina pârâtei obligația achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 19 lei și timbru judiciar de 0,15, aferentă căii de atac, aceasta fiind citată cu mențiunea timbrării pentru termenul de judecată de la 8 mai 2013. Pentru termenul de judecată de la 8 mai 2013, apelanta pârâtă a formulat cerere de amânare a cauzeipentru angajarea unui apărător și pentru a depune originalul taxei de timbru, instanța încuviințând cererea. Cu toate acestea, la termenul de judecată acordat în sensul solicitat pârâta nu s-a prezentat și nu s-a conformat dispozițiilor instanței de a depune în original taxa legală de timbru. Această obligație legală are astfel un caracter prioritar, atrăgând sancțiunea legală, după cum în mod corect a și procedat instanța de apel, care a și argumentat de ce a procedat în acest sens.

Constatând, prin urmare, că nu sunt fondate criticile formulate ce se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să facă aplicarea și a art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și să dispună în consecință. Față de cererea intimatei reclamantei U.C.M.R. - A.D.A. privind plata cheltuielilor de judecată, urmează a fi avute în vedere dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora instanța are dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori se constată motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat până la complexitatea cauzei. Având în vedere miza procesului, Înalta Curte constată ca fiind nepotrivit de mare onorariul de 3.100 lei pretins de avocatul intimatei reclamante U.C.M.R.

- A.D.A. , întrucât nu se circumscrie criteriului de complexitate sau dificultate al cauzei, față de munca depusă, precum și faptul pricina a fost soluționată la primul termen de judecată, sens în care, va face aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. și o va obliga pe recurenta pârâtă la plata sumei 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată , în favoarea intimatei reclamante. În acest sens, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 401 din 14 iulie 2005, a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., reținând în motivare că: „nimic nu interzice, în absența unei prevederi constituționale exprese, consacrarea prin lege a prerogativei instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial cuvenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse.” În considerentele aceleiași decizii, Curtea Constituțională a reținut și faptul că jurisprudența C.E.D.O. referitoare la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale „a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.”

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC M.G.P. SRL împotriva Deciziei nr. 144/A din data de 18 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale. Obligă pe recurenta pârâtă SC M.G.P. SRL la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata reclamantă U.C.M.R. - A.D.A., cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2015.