ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1352/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1352/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Într-un

prim ciclu procesual, prin decizia nr. 58 din 17 aprilie 2014 pronunțată de

Curtea de Apel Timișoara s-a admis apelul declarat de reclamanta l.E. și s-a

trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Arad considerându-se că în mod greșit

a fost respinsă acțiunea acesteia ca prematur introdusă.

Prin sentința civilă nr. 1245 din 24

iunie 2014, Tribunalul Arad, secția civilă,

a admis, în parte, acțiunea reclamantei l.E. și a obligat

Statul Român prin M.T.I. reprezentat de Compania Națională de Căi Ferate SA

să-i plătească acesteia suma de 134.708 RON cu titlu de despăgubiri; a fost

respins capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la plata

prejudiciului cauzat prin diminuarea valorii terenului și totodată s-a dispus

obligarea pârâtului la plata sumei de 4300 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel,

Tribunalul a avut în vedere faptul că prin

decizia de expropriere nr. 1/1050 din 25 februarie 2013 a Companiei Naționale de

Căi Ferate CFR - SA, care a fost depusă pentru prima dată în fața Curții de Apel

Timișoara, s-a dispus exproprierea de la reclamantă a suprafeței de 3388,67 mp din

terenul situat în localitatea Curtici, județul Arad, având număr cadastral C1 (fost

C), înscris în cartea funciară nr. xx Curtici (fost zz Curtici), cu acordarea unei

despăgubiri în sumă de 2962,49 RON.

Reclamanta a contestat această decizie

susținând că suma oferită de expropriator este derizorie, atât față de valoarea

de circulație a terenurilor, cât și față de sumele oferite pentru alte terenuri,

în baza legilor de expropriere anterioare.

Stabilirea despăgubirilor cuvenite în caz

de expropriere, chiar dacă aceasta se realizează în temeiul legii speciale - Legea

nr. 255/2010 - se face în conformitate cu prevederile cadrului normativ general

cuprins în Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică,

în cauză fiind incidente prevederile art. 26 alin. (2).

Conform concluziilor raportului de expertiză,

efectuat în cauză de trei experți, parcela cu nr. cadastral C1, face parte din intravilanul

orașului are o suprafață măsurată de 3.388,67 mp și înainte de dezmembrare prezintă

o formă geometrică regulată aproximativ dreptunghiulară, fiind liberă de construcții,

iar valoarea de circulație a suprafeței expropriate, ar fi de 134.708 RON, echivalentul

a 30.492 euro.

S-a arătat că nu se poate stabili un prejudiciu

prin diminuarea terenului, întrucât, conform dezmembrării, parcela de teren rămasă

în proprietatea reclamantului are o formă geometrică regulată și prezintă acces

la caile rutiere, putând fi utilizată fără restricții.

D-nul expert Ț.Ș., numit prin încheierea

din 03 aprilie 2013, la solicitarea C.N.C.F. CFR SA, a propus o valoare a despăgubirilor

de 38.330 RON, însă, fiind în minoritate, instanța a valorificat opinia majoritară

cu privire la cuantumul despăgubirilor.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel,

în termen legal, pârâta Compania Națională de Căi Ferate CFR SA - Sucursala Regională

de Căi Ferate Timișoara solicitând modificarea acesteia, în sensul de a se stabili

obligația sa de plată a despăgubirilor în raport cu opinia separată din raportul

de expertiză formulată de expert Ț.Ș. care s-a bazat pe metoda comparației prin

bonitare.

Pe cale de excepție s-a invocat prematuritatea

formulării acțiunii întrucât, la data înregistrării ei (3 ianuarie 2013) nu se încheiase

încă procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor pe care reclamanta să-l poată

contesta în instanță, conform art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, astfel încât

pretențiile sale nu puteau fi luate în considerare.

Pe fondul cauzei, s-a susținut că în anexa

H.G. nr. 832/2012 (privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor

în vederea reabilitării liniei de cale ferată Frontieră - Curtici - Simeria, terenul

de 3388,67 mp expropriat din patrimoniul reclamantei figura ca înscris în CF nr.

xx Curtici, (nr. CF vechi zz), în cadrul unei

parcele

în suprafață totală de 9250 mp, având categoria de folosință teren agricol extravilan.

Prin decizia nr. 13 din 3 februarie 2015,

Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a

schimbat, în parte, sentința civilă nr. 1245 din 24 iunie

2014, pronunțată de Tribunalul Arad, în sensul că a obligat pârâta să-i plătească

reclamantei suma de 104.630 RON, cu titlul de despăgubiri, pentru terenul expropriat,

menținând restul dispozițiilor sentinței, în considerarea legalității și temeiniciei

lor.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel

examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate cât și din oficiu,

potrivit efectului devolutiv al apelului, sub toate aspectele temeiniciei și legalității

și pe baza tuturor probelor de la dosar, a constatat că apelul declarat în cauză

este parțial fondat, pentru următoarele considerente:

În

ceea ce privește excepția prematurității acțiunii reclamantei,

a constatat că aceasta a fost deja tranșată prin decizia de casare nr. 58 din

17 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara considerând a fi neîntemeiată

în raport cu probele dosarului.

Autoritatea de lucru judecat în privința

acestui aspect se opune astfel, cu caracter peremptoriu și absolut, rediscutării

ei, motiv pentru care s-a constatat ca neîntemeiat acest prim motiv de apel.

Prin prisma criticilor circumscrise motivelor

ce țin de analiza de fond a pretențiilor reclamantei, apelul s-a considerat parțial

întemeiat.

Astfel, s-au constatat lipsite de fundament

legal, criticile potrivit cărora sentința este nelegală, întrucât, în evaluarea

despăgubirilor acordate reclamantei nu s-ar fi ținut cont de faptul că în evidențele

scriptice, fiscale și de carte funciară ale terenului ce i-a fost expropriat, acesta

are destinația unui teren agricol extravilan și că schimbarea acestei destinații

este nelegală și inopozabilă în absența efectuării mențiunilor corecte de identificare.

S-a reținut că deși textul art. 29

alin. (2) din Legea nr. 255/2010 interzice sub sancțiunea nulității absolute, schimbarea

destinației și situației juridice a unui teren ce urmează a fi expropriat, după

data publicării hotărârii privind exproprierea imobilelor în vederea edificării

unor lucrări de interes public, în cauza de față, hotărârea în materie (H.G. nr.

685 din 6 iunie 2011) a fost adoptată la câțiva ani după ce destinația terenului

în litigiu a fost schimbată în mod legal.

De asemenea, s-a mai reținut și faptul

că situația de teren intravilan a parcelei expropriate a fost constatată și în urma

vizualizării

documentelor actualizate, cu ocazia efectuării expertizei, de către toți cei trei

experți, inclusiv expertul Ț.Ș. care a făcut opinie separată Ia raportul de expertiză

însă doar cu privire la modalitatea de stabilire a despăgubirilor.

Față de aspectul neîndoielnic că potrivit

legii (hotărârea autorității locale, adoptată în limitele competenței conferite

de Legea nr. 215/2001 și nedesființată până în prezent) și situației de fapt, topografice

și cadastrale, terenul în discuție are situația juridică a unui teren intravilan,

pretabil pentru edificarea unor construcții, s-a procedat potrivit art. 26

alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la stabilirea valorii corecte a despăgubirilor

cuvenite reclamantei.

Textul acestui articol în forma sa inițială

prevedea că la calcularea despăgubirilor va trebui să se țină seama de prețurile

cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel din aceeași unitate administrativ-teritorială,

la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului

sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate

de acestea.

Printr-o Decizie din 15 ianuarie 2015 a

Curții Constituționale, cu unanimitate de voturi, s-a admis excepția de neconstituționalitate

și s-a constatat că prevederile coroborate ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994

și ale art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 raportate la sintagma „la data

întocmirii raportului de expertiză" sunt neconstituționale, apreciindu-se că

valoarea despăgubirilor trebuie raportată la criteriile menționate însă operabile

la momentul exproprierii efective.

În

raport de aceste exigențe legale dar și de faptul că în expertiza

efectuată în dosarul de fond nici experții care au exprimat opinia majoritară, nici

expertul cu opinie separată nu s-au supus acestora (primii având în vedere metoda

comparațiilor de piață, adică a ofertelor publice de vânzare-cumpărare a unor terenuri

similare iar celălalt, metoda comparației prin bonitare), în apel, potrivit rolului

activ prevăzut de art. 129 alin. (5) și conform art. 295 alin. (2) C. proc. civ.,

s-a încuviințat prelungirea probatoriului cu înscrisuri.

În

acest sens, ținând cont de faptul că valoarea despăgubirilor

ce se acordă pentru imobilele expropriate trebuie să se raporteze la tranzacțiile

efective (iar nu la ofertele de tranzacții) pentru trenuri similare, s-a solicitat

celor două birouri notariale din orașul Curtici (a

căror

existență a fost confirmată de părți) să transmită instanței, copiile unor contracte

de vânzare-cumpărare.

Unul din cele două birouri a comunicat

faptul că nu a încheiat contracte de vânzare-cumpărare pentru terenuri aflate în

vecinătatea celui în litigiu, iar celălalt birou a pus la dispoziția instanței două

contracte de vânzare-cumpărare din care unul a avut ca obiect un teren extravilan

și un altul a avut ca obiect un teren intravilan - categoria de folosință curți,

construcții.

Acest al doilea contract încheiat în cursul

anului 2014 s-a considerat că este singurul care poate servi ca referință în vederea

stabilirii despăgubirilor conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 întrucât

privește un teren cu situație similară celui ce face obiectul litigiului, fiind

localizat în intravilanul orașului Curtici și este pretabil edificării de construcții.

Prețul unitar de vânzare stabilit în contractul

menționat a fost de 7 euro/mp, motiv pentru care, având în vedere reperul prevăzut

de textul de lege amintit, a rezultat că despăgubirea reală, efectivă și echitabilă

ce trebuie să-i fie acordată reclamantei este de 23.720,69 euro (3388,67 mp X 7

euro/mp), adică suma de 104.630 RON, calculată potrivit cursului oficial de schimb

afișat de Banca Națională a României pentru ziua de 3 februarie 2015 (4,4109 RON

pentru 1 euro).

Împotriva acestei decizii, pârâta, Compania

Națională de Căi Ferate „CFR" SA București - Sucursala Regională de Căi Ferate

Timișoara a formulat recurs

prin

care, pe cale de excepție, a invocat din nou excepția prematurității introducerii

acțiunii, iar pe fondul cauzei a susținut că din actele depuse la dosar chiar de

către reclamantă, și care nu au fost avute în vedere de către cei doi experți, care

își mențin concluziile din raportul de expertiza (C.D.L. și S.F.), rezultă chiar

și indubitabil ca terenul supus exproprierii este un teren agricol situat în extravilanul

localității.

Face referire la titlul de proprietate

din 07 februarie 1994 și certificatul de moștenitor suplimentar din 05

noiembrie 1999 prin care se precizează ca toata suprafața de teren deținută de reclamanta

este teren arabil extravilan amplasat în extravilanul orașului Curtici și la deplasarea

la fața locului a experților desemnați (procesul verbal din 28 martie 2013), terenul

evaluat se afla la periferia orașului, este un teren agricol fără nici un fel de

rețele edilitare (apa, canal, gaze,

electricitate, etc.) ci doar

drumuri de exploatare agricolă (fără pavaj și fundații).

Referindu-se la adeverința din 24

septembrie 2012 emisă de Primăria orașului Curtici prin care se adeverește ca terenul

în suprafața de 9500 mp înscriși în CF nr. xx, nr. cad. C1 este situat în intravilanul

localității, conform Planului Urbanistic General al orașului - Curtici aprobat prin

Hotărârea nr. 271 din 28 decembrie 2007 al Consiliului Local Curtici, recurenta

pârâtă arată că aceasta adeverință a fost eliberată „pentru a-i servi la înscrierea

în intravilan a imobilului".

Cu privire la metoda de evaluare aplicabilă

în speța de față arată că aceasta este metoda raportării la expertizele întocmite

și actualizate de camerele notarilor publici.

Consideră că prima instanță nu s-a conformat

dispozițiilor legale mai sus menționate, în sensul că nu a stabilit despăgubirea

pe baza raportului de expertiză cerut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

și a avut în vedere "prețul bazat pe anunțuri din ziare, adrese care nu se

știu unde sunt pe amplasamentul orașului, nu se cunosc rețelele edilitare, starea

drumurilor, apropierea de zone comerciale, de centrul civic al orașului", așa

cum menționează expertul tehnic Ț.Ș.

Or, în cauză s-a aplicat metoda comparațiilor

de piață, respectiv oferte din ziare - cu terenuri în orașul Curtici (terenuri cu

utilități și drum asfaltat, între case, teren cu proiect de casa, terenuri cu parcele

cu intrare de pe două străzi, terenuri cu utilități la strada) și nu ca teren agricol

fără rețele edilitare. Terenul în litigiu din fotografiile depuse la expertiza este

un teren agricol, la ieșirea din orașul Curtici, care nu are aceeași valoare de

piață ca un teren situat în oraș cu rețele edilitare.

În

acest sens, se susține că însuși expertul Ț.Ș., care a semnat

cu observații raportul de expertiză, a arătat că rezultatele obținute prin raportul

de expertiză sunt eronate, însă observațiile aduse raportului de expertiză de către

acest expert nu au fost luate în considerare de către prima instanță, care atât

ea, cât și experții erau obligați, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

prin utilizarea metodei comparațiilor directe, să utilizeze comparabile cu adevărat

similare, respectiv terenuri cu aceleași caracteristici.

Apreciază că instanța de fond, în mod greșit

a valorificat opinia majoritară cu privire la cuantumul despăgubirilor, obligând

societatea

la plata unei sume mult prea mari de 134.708

RON, cu titlu de despăgubiri, când în realitate nu a fost valorificată expertiza

tehnică - Ț.Ș. care a acordat doar suma de 38.330 RON, arătând că acest teren nu

poate fi comparat cu terenuri similare din anunțuri de la mica publicitate.

Mai susține că în decizia apelată, instanța

de apel nu a luat în considerare expertiza întocmită în cauză, ci a solicitat unor

Birouri Notariale contracte de vânzare cumpărare încheiate în intravilanul localității,

însă din conținutul contractului de vânzare cumpărare luat ca referință, (cu 7 euro

pe mp), nu se poate trage o concluzie clară că acest teren este similar cu cel în

cauza, întrucât există posibilitatea să fie în interiorul localității, parcelat

și cu utilități, iar trenul reclamantei este în afara orașului, fiind introdus în

intravilan, cunoscându-se cu mult înainte faptul ca va trece coridorul IV Pan European

prin localitatea Curtici (calea ferată care și în prezent traversează localitatea

Curtici).

Analizând motivele de recurs, în raport

de criticile formulate, Înalta Curte, va respinge excepția nulității recursului

invocată de intimata reclamantă I.E. și va respinge, ca nefondat, recursul declarat

de pârâta Compania Națională de Căi Ferate CFR SA - Sucursala Regională de Căi Ferate

Timișoara, împotriva deciziei nr. 13 din data de 3 februarie 2015 a Curții de Apel

Timișoara, secția I civilă, pentru următoarele considerente:

Prin întâmpinarea depusă la 4 mai 2015,

intimata reclamantă I.E. a invocat excepția de nulitate a recursului declarat de

pârâtă, susținând că motivele invocate în cererea de recurs nu constituie critici

de nelegalitate ce permit încadrarea în motivele limitativ și expres prevăzute de

lege, iar criticile aduse fondului vizează netemeinicia hotărârii recurate.

Contrar celor susținute de intimata reclamantă

prin întâmpinarea depusă la recursul declarat de pârâtă, se constată că deși aceasta

nu a indicat temeiul de drept pe care și-a întemeiat recursul și nu a structurat

criticile formulate se poate reține incidența motivului prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ. întrucât, în esență, pârâta a reinterat excepția prematurității

acțiunii introductive și și-a exprimat nemulțumirea față de valoarea despăgubirilor

acordată de instanță, ceea ce vizează nelegalitatea aplicării art. 26 alin. (2)

din Legea nr. 33/1994.

Prin urmare se va respinge excepția nulității

recursului invocată de intimata reclamantă.

Cât privește recursul declarat de pârât,

se constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Structurând criticile formulate de pârâtă,

se constată că acestea privesc, în esență, excepția prematurității introducerii

acțiunii și greșita aplicare a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

în sensul că raportul de expertiză întocmit în cauză a reținut în mod greșit că

terenul este situat în intravilanul localității și nu în extravilanul acesteia,

iar metoda de evaluare aplicabilă este cea a raportării la expertizele întocmite

și actualizate de camerele notarilor publici, în timp ce contractul de vânzare cumpărare

avut în vedere de instanță nu este relevant, solicitând omologarea raportului de

expertiză efectuat de expertul cu opinie separată.

Cu privire la excepția prematurității acțiunii

reclamantei, se constată, așa cum a reținut în mod legal și instanța de apel, că

această excepție a fost soluționată definitiv și irevocabil, prin decizia de casare

nr. 58 din 17 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, prin care, constatându-se

că în mod greșit s-a soluționat cauza în baza excepției prematurității cererii de

chemare în judecată, s-a casat sentința pronunțată de Tribunalul Arad și s-a trimis

cauza pentru soluționare pe fond, decizie care nu a fost atacată, rămânând astfel

definitivă și irevocabilă. Prin urmare, problema prematurității introducerii cererii

de chemare în judecată nu mai poate fi reluată, întrucât se opune autoritatea de

lucru judecat.

În

ceea ce privește critica referitoare la greșita aplicare a

dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, se consideră, contrar susținerilor

formulate de recurenta pârâtă, că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a

acestora, iar hotărârea recurată este legală.

Astfel, se constată că prin Decizia

nr. 12 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. la 15 ianuarie 2015, s-a admis

excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că prevederile coroborate ale

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și ale art. 9 teza a doua din Legea nr.

198/2004 raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză"

sunt neconstituționale, apreciindu-se că valoarea despăgubirilor trebuie raportată

la criteriile menționate însă operabile la momentul exproprierii efective.

Or, față de aceste dispoziții obligatorii

pentru instanță, la data pronunțării deciziei din apel, 3 februarie 2015, acestea

erau în vigoare și trebuiau aplicate, cea ce de altfel a și făcut, în mod legal,

instanța de apel.

În

aplicarea dispozițiilor Curții Constituționale, instanța,

ținând cont de faptul că exproprierea a avut loc în baza deciziei nr. 1/1050 la

25 februarie 2013 și că valoarea despăgubirilor trebuie să se raporteze la tranzacții

efective pentru terenuri similare, a luat în considerare contractul de vânzare cumpărare

cel mai de referință depus în cauză, eliberat de camera notarilor publici din Curtici,

din care a rezultat un preț de 7 euro/mp, pentru un teren situat în aceeași zonă

cu cel în litigiu. Astfel, a rezultat o valoare calculată la cursul de la data pronunțării

deciziei din apel de 104.630 RON, față de 134.708 RON, la cât a fost obligată pârâta

inițial prin sentința de fond, conform unui raport de expertiză ce a avut în vedere

metoda comparației vânzărilor rezultând un preț de 9 euro/mp, valoare fiind calculată

la data întocmirii raportului de expertiză.

Referitor la situația juridică a terenului,

în sensul că acesta se află în extravilan și nu în intravilanul localității Curtici,

se constată că în raportul de expertiză efectuat de expertul Ț.Ș. a cărui omologare

se solicită de către pârâtă, calculul efectuat de expert pornește chiar de la descrierea

terenului, în care se reține că acesta este amplasat la marginea orașului Curtici

în intravilan. Prin urmare, în ceea ce privește valoarea despăgubirilor calculate

de experți, diferența rezultată este dată de metoda de calcul folosită și nu de

amplasamentul terenului, aspect asupra căruia cei trei experți au fost cu toții

de acord, în sensul că se află situat în intravilanul localității.

Deși în stabilirea situației juridice a

terenului în litigiu recurenta invocă o serie de acte considerând că nu au fost

avute în vedere sau au fost interpretate greșit, contrar susținerilor acesteia,

față de actuala configurație a art. 304 C. proc. civ., care permite reformarea unei

hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, instanța

de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea

atacată și de a reevalua în acest scop probele, așa cum se urmărește în realitate,

ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe

care aceasta o constată.

Pe de altă parte, motivul de recurs ce

permitea aprecierea probelor, încadrat în pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., a fost

abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

Se observă că recurenta pârâtă reia unele

critici referindu-se la hotărârea instanței de fond, față de care susține că în

mod greșit a valorificat opinia majoritară cu privire la cuantumul despăgubirilor.

Față de aceste critici, se constată că

potrivit art. 299 C. proc. civ., obiectul recursului îl constituie hotărârea dată

în apel, ceea ce înseamnă că motivele de recurs ce pot fi circumscrise cazurilor

de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pot viza numai această hotărâre,

nu și cea dată în primă instanță.

În

consecință, criticile referitoare la sentința de fond, care

nu face obiectul recursului, nu sunt susceptibile de încadrare în art. 304 C. proc.

civ. și nu pot fi analizate.

Pentru considerentele arătate, se va respinge

excepția nulității recursului invocată de intimata reclamantă I.E. și în raport

de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta Compania Națională de Căi Ferate CFR SA - Sucursala Regională

de Căi Ferate Timișoara.

În

baza art. 316 cu referire la art. 298 și 274 C. proc. civ.,

o va obliga pe recurentă, ca parte căzută în pretenții, la plata sumei de 1860 RON,

cheltuieli de judecată către intimata reclamantă, I.E. reprezentând onorariu de

avocat potrivit chitanței din 3 mai 2015 emisă de Cabinet de avocat I.A., Baroul

Timiș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului

invocată de intimata reclamantă I.E.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de pârâta Compania Națională de Căi Ferate CFR SA - Sucursala Regională de Căi Ferate

Timișoara, împotriva deciziei nr. 13 din data de 3 februarie 2015 a Curții de Apel

Timișoara, secția I civilă.

Obligă pe recurenta pârâtă la plata sumei

de 1860 RON, cheltuieli de judecată către intimata reclamantă I.E.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 21 mai 2015.