ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4019/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea instanței de fond.

Cadrul procesual Prin Sentința nr. 2017 din 17 iunie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta Administrația Națională a Penitenciarelor, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, prin care a solicitat, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Încheierii nr. 11 din 29 martie 2013, emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor, din cadrul Curții de Conturi a României, precum și a Deciziei nr. XII/2 din 18 ianuarie 2013/D1, emisă de Departamentul XII al acestei autorități, prin care au fost dispuse măsuri cu privire la înlăturarea neregulilor constatate în activitatea financiar-contabilă sau fiscală controlată și la abaterile de la legalitate și regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, constatate și consemnate în Raportul de control nr. 107.550 din 27 decembrie 2012 2. Cererea de recurs și motivele înfățișate Împotriva Sentinței civile nr. 2017 din 17 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta Administrația Națională a Penitenciarelor, solicitând casarea acesteia și admiterea cererii sale, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc.

civ.

În motivarea recursului declarat se arată că sentința atacată este netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente: • caracterul contradictoriu al actelor de control întocmite de către instituția pârâtă pe domeniul de activitate și pe o perioadă identice, cu referire la descărcările de gestiune acordate la închiderea exercițiilor financiare pentru activitatea desfășurată în intervalul 2000-2008, este de natură a fi considerat un motiv serios de îndoială asupra legalității deciziei; • în speță este întrunită condiția cazului bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004; • este îndeplinită și condiția pagubei iminente, constând în cheltuielile necesitate de operațiunea de recuperare a sumelor înscrise în decizia contestată, precum și de perturbarea cauzată funcționării întregului sistem penitenciar de organizarea acestei activități, ca și în măsurile și sancțiunile care ar trebui aplicate în cazul nerespectării termenului de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse de autoritatea pârâtă.

Prin raportul întocmit în cauză, față de dispozițiile art. 493 alin. (6) C. proc. civ., s-a apreciat că recursul este admisibil în principiu. 3. Soluția și considerentele instanței de control judiciar Analizând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, față de prevederile legale aplicabile în raport de probatoriul administrat, și de apărările intimatei pârâte, Înalta Curte constată că nu este fondat recursul de față în considerarea celor expuse în cele ce urmează. O primă critică adusă de recurenta-reclamantă hotărârii pronunțate de instanța de fond vizează motivarea soluției adoptate, apreciată ca nefiind satisfăcătoare în condițiile omisiunii de examinare a unor elemente, apreciate de recurentă ca fiind esențiale în dovedirea condiției cazului bine justificat, sens în care au fost invocate prevederile art. 488 pct. 6 C. proc.

civ. Înalta Curte constată că nu sunt fondate aceste critici. Prima instanță avea obligația de a analiza dacă în cauza de față, raportat la argumentele și aspectele înfățișate de recurenta-reclamantă, sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 15 și art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, respectiv existența unui caz bine justificat și a iminenței unei pagube, conform definițiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din același act normativ. Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată.

Față de coordonatele astfel enunțate, Înalta Curte reține că nu este incident în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., întrucât motivarea instanței de fond este clară, concisă și corespunzătoare, în sensul expunerii motivelor care au condus la soluția adoptată, nefiind necesară, astfel cum în mod constant s-a reținut și în doctrina procesual civilă, analiza distinctă a diferitelor argumente ale părților care sprijină fiecare capăt de cerere. Nefondate sunt și criticile subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. privind încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Instanța de fond a apreciat că referirile cu caracter general la nelegalitățile invocate în dezvoltarea motivelor cuprinse în cererea de anulare a actelor administrative contestate, circumscrise de recurenta-reclamantă cazului bine justificat, nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenței dreptului, necesitând o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăși însă limitele procedurii sumare a suspendării de executare.

Chiar acceptând că existența unor indicii de nelegalitate a actelor contestate, emise de Curtea de Conturi, ar putea fi dedusă din soluția pronunțată în primă instanță în acțiunea de fond, având ca obiect anularea respectivelor acte, respectiv aceea de admitere în parte și de anulare parțială a acestora, prin Sentința civilă nr. 2851 din 30 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, după cum s-a învederat la termenul de judecată a recursului, Înalta Curte constată că nu se impune reformarea hotărârii atacate întrucât nu este întrunită în cauză cerința pagubei iminente, în sensul definit în Legea nr. 554/2004 republicată. Hotărârea instanței de fond pronunțată în acțiunea în anularea actului, nu suplinește însă și nici nu dispensează partea reclamantă de obligația de a dovedi, în cadrul procesual diferit al suspendării de executare și îndeplinirea cerinței existenței unei pagube iminente.

Or, sub acest din urmă aspect, Înalta Curte, în acord cu cele reținute și de prima instanță, apreciază că recurenta-reclamantă nu a dovedit în cauza de față, prin motivele invocate și raportat chiar la măsurile dispuse prin actele a căror suspendare o solicită, prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării autorității reclamante, în sensul art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, pretinsa suspendare a activității popotei și a bufetului, neputând fi, în mod evident, circumscrise normei legale sus-enunțate. Prin urmare, reținând că soluția instanței a fost dată pe baza unei juste și corecte interpretări a normelor de drept material, nefiind incident cauzei nici motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc.

civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta Administrația Națională a Penitenciarelor împotriva Sentinței nr. 2017 din 17 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2014. Procesat de GGC - GV