ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 254/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 254/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor

de față recursurile declarate de inculpații N.B.A. și A.M.I. împotriva Deciziei

penale nr. 65 din data de 19 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția I penală, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 186/F din 16

martie 2012, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 254 alin.

(2) C. pen. rap. la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe

inculpatul N.B.A., la o pedeapsă de 5 ani închisoare.

S-a făcut în cauză

aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen., ca pedeapsă

accesorie.

În baza art. 65 C.

pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a,

lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale ca

și pedeapsă complementară.

În baza art. 88 C.

pen. a dedus prevenția inculpatului de ia 17 august 2010 până la 20 septembrie

2010 inclusiv.

În baza art. 26 C.

pen. rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea

nr. 78/2000 a condamnat pe inculpatul A.M.I. la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În baza art. 81 C.

pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru un termen

de încercare de 5 ani, conform art. 82 C. pen.

A atras atenția

asupra prev. art. 83 C. pen. și art. 84 C. pen. și art. 85 C. pen.

În baza art. 88 C.

pen. a constatat că inculpatul a fost reținut pentru 24 ore, în data de 17

august 2010.

În baza art. 350 teza

a II-a C. proc. pen. a respins cererea de revocare a măsurii obligării de a nu

părăsi localitatea București, formulată de inculpatul N.B.A., măsură luată prin

încheierea de ședință din 03 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București,

secția a II-a penală.

Au fost obligați

inculpații la câte 2500 lei cheltuieli judiciare statului în contul IBAN 000x1

deschis la Trezoreria Sector 4 București, beneficiar Tribunalul București.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că la data de 12 august 2010, G.V.M.și G.G.L., au

sesizat Direcția Națională Anticorupție cu privire la comiterea unor

infracțiuni de corupție de către N.B.A., comisar în cadrul Gărzii Financiare,

secția București.

Aceștia au arătat în

denunțurile formulate că persoana ultim menționată a efectuat mai multe

controale la punctele de lucru aparținând SC A.F.D. SRL București, administrată

de G.V.M. și, în schimbul aplicării unor amenzi contravenționale cu cuantum

redus, a pretins atât produse alimentare cât și diverse sume de bani.

Potrivit susținerilor

denunțătorilor, la 08 mai 2009, N.B.A. împreună cu un alt comisar din cadrul

Gărzii Financiare, a venit în control la unul dintre punctele de lucru ale

societății administrate de G.V.M.și, la finalizarea controlului, i-a spus

acestuia din urmă că-i va aplica o amendă în cuantum de 12.000 lei și va

suspenda activitatea societății pentru o perioadă de 3 luni. În urma

discuțiilor dintre cei doi, comisarul N.B.A. s-a oferit să reducă cuantumul

amenzii până la 2.000 lei și să nu mai dispună suspendarea activității, cu

condiția ca administratorul societății să-i dea acestuia, pe lângă amendă, suma

de 4.000 lei.

G.V.M. a acceptat

propunerea și, întrucât nu dispunea de suma respectivă de bani, i-a solicitat

fratelui său, G.G.L., să aducă suma de 6.000 lei. Astfel, după sosirea lui

G.G.L. și în prezența acestuia, G.V.M. a remis comisarului N.B.A. suma pretinsă

de 4.000 lei și, totodată, a plătit și amenda de 2.000 lei, pentru această ultimă

sumă fiindu-i eliberată chitanță și întocmindu-se procesul-verbal nr. 68625 din

08 mai 2009.

De asemenea,

denunțătorii au mai arătat că, la data de 18 februarie 2010, comisarul N.B.A.,

însoțit de comisarul I.I., a mers din nou în control la punctul de lucru al

societății aparținând lui G.V.M.

După finalizarea

controlului N.B.A. i-a făcut cunoscut administratorului că a constatat mai

multe nereguli, dar le va trece cu vederea și-i va aplica o amendă

contravențională în cuantum de doar 2.000 lei, cu condiția să-i dea și lui

aceeași sumă, propunere acceptată de către denunțător, care i-a remis

comisarului suma totală de 4.000 lei. În acele împrejurări, comisarul N.B.A. a

întocmit procesul-verbal din 18 februarie 2010, prin care a aplicat sancțiunea

amenzii în cuantum de 2.000 lei, sumă pentru care a emis chitanță.

La data de 11 august

2010, N.B.A., însoțit de alți doi comisari ai Gărzii Financiare, a efectuat un

nou control la unul dintre punctele de lucru ale societății SC A.F.D. SRL, unde

a găsit-o pe vânzătoarea, P.O.R., și pe fratele administratorului, G.G.L..

După efectuarea

controlului, G.G.L. a purtat discuții cu N.B.A., acesta din urmă afirmând că

trebuie să aplice o amendă de 8.000 lei și să suspende activitatea societății

pentru trei luni. Având în vedere că denunțătorul G.G.L. a afirmat că amenda

este mult prea mare și nu dispune de acea sumă de bani, comisarul N.B.A. a

propus să aplice o amendă de doar 1.000 lei și să nu mai suspende activitatea

societății cu condiția să-i fie dată lui suma de 4.000 lei. G.G.L. a susținut

că suma pretinsă este mare, fiind dispus însă să-i dea comisarului 1.000 lei în

afară de suma de 1.000 lei care reprezenta amenda, lucru cu care N.B.A. nu a

fost de acord, acesta insistând să-i fie remisă suma de 4.000 lei.

Neînțelegându-se

asupra cuantumului sumei ce urma să-i fie remisă, comisarul N.B.A. a întocmit

procesul-verbal din 11 august 2010 prin care a aplicat o amendă

contravențională în cuantum de 3.000 lei, din care G.G.L. a achitat pe loc suma

de 1.800 lei, pentru care a fost emisă chitanță.

Totodată, comisarul

N.B.A. a lăsat o invitație destinată administratorului societății, G.V.M., prin

care îi solicita acestuia să se prezinte cu documentele financiar contabile ale

societății, la data de 16 august 2010, orele 8:30, la sediul Gărzii Financiare

București.

Constatându-se de

către procuror că în cauză există date și indicii temeinice privind săvârșirea

infracțiunii de luare de mită, la 13 august 2010, s-a solicitat Tribunalului

București autorizarea interceptării și înregistrării audio video, pe o durată

de 30 zile, a convorbirilor și comunicărilor telefonice purtate de N.B.A. de la

postul telefonic cu nr. 001 și de G.V.M.de la postul telefonic utilizat de

acesta cu nr. 002; a convorbirilor purtate în mediul ambiental de către G.V.M.,

sau de alte persoane, cu N.B.A., ori cu alte persoane, în legătură cu faptele

care formează obiectul prezentei cauze precum și a înregistrării de imagini

privind întâlnirile dintre G.V.M., sau alte persoane, cu N.B.A., ori cu alte

persoane.

Prin încheierea din

13 august 2010 pronunțată de Tribunalul București a fost admisă cererea

Direcției Naționale Anticorupție și s-au emis autorizațiile nr. 953/A.I. din 13

august 2010 de interceptare și înregistrare a convorbirilor sau comunicărilor

telefonice, precum și a înregistrărilor convorbirilor purtate în mediul

ambiental, pentru o durată de 30 zile, de la 13 august 2010 până la 11

septembrie 2010.

S-a mai menționat că

în perioada în care denunțătorul a întreprins această activitate, inculpatul

era ocupat cu încheierea procesului-verbal care era scris de colegul său,

inculpatul A.M., proces-verbal în care s-a consemnat cuantumul amenzii de 1.000

lei.

Inculpatul a

menționat că a fost convins că banii dați de denunțător pentru amendă sunt de

1.000 lei și nu mai mult și că nu i s-a părut un lucru nefiresc să-l lase pe

denunțător să-i pună banii în geanta, în care mai deținea o sumă de bani - după

cum a precizat acesta - când s-a prezentat la controlul respectiv, luată de

inculpat de acasă pentru a plăti o rată la B. - Sucursala Drumul Taberei,

respectiv sumă în valoare de 4.880 lei.

În ziua respectivă,

inculpatul a mai precizat că a intrat în sediul Gărzii Financiare cu suma

menționată dar nu a declarat suma respectivă la intrarea în instituție,

întrucât în ultimul an de zile niciun angajat nu a respectat această obligație.

De asemenea, s-a mai precizat că la controlul efectuat s-a mai găsit și o

cantitate de carne neînregistrată în facturi, dar pentru că prejudiciul creat

de acest fapt era de 800 lei, inculpatul a considerat că nu este necesară

aplicarea vreunei sancțiuni, dar recunoaște că în discuția cu denunțătorul s-a

referit și la posibilele aspecte penale ale acestei nereguli dar, cu scopul de

a-l preveni ca pe viitor să înregistreze cantitatea de carne în totalitate.

Inculpatul a mai

precizat că la controlul menționat a evidențiat patru nereguli și a aplicat o

singură sancțiune, fapt ce-l explică prin împrejurarea că pentru trei dintre

ele i-a atras atenția denunțătorului doar verbal, făcând afirmația către

denunțător "să fie mulțumit că nu i-a închis magazinul".

În legătură cu sumele

de bani ce au fost găsite asupra sa respectiv, pe lângă suma de 4.880 lei, pe

care o avea în geantă, cu suma de 572 lei pe care o avea în buzunarul hainei cu

care era îmbrăcat și cu suma de 1.404 lei găsită de anchetatori în torpedoul

mașinii proprietatea inculpatului N.B.A., acesta nu și-a explicat de ce suma de

4.880 lei fusese înregistrată cu seriile banilor de către organele de anchetă,

deoarece nu a solicitat denunțătorului ca pe lângă banii pentru amendă să-i

plătească și o altă sumă de bani, iar pentru celelalte sume menționate a dat

motivări care nu au putut fi confirmate de celelalte probatorii administrate în

cauză.

Inculpatul a mai

precizat că a lucrat în cadrul Gărzii Financiare București în calitate de

comisar principal, timp de 11 ani, anterior a lucrat 4 ani în cadrul Poliției

de Frontieră Otopeni, este absolvent al Academiei de Poliție, a fost apreciat

pozitiv de șefii săi, este căsătorit și are 2 copii minori.

În legătură cu

inculpatul A.M.I., a menționat că pe data de 11 august 2010 a venit doar la

începutul controlului și la sfârșitul acestuia, nefiind participant pe tot

parcursul controlului iar pe data de 16 august 2010, a consemnat, la dictarea

inculpatului N.B.A., constatările ocazionate de control și a întocmit

procesul-verbal, fiind de față când denunțătorul a numărat banii și era în

încăpere când acesta a pus banii în geantă.

Din declarația

inculpatului A.M.I., dată în faza de cercetare judecătorească, Tribunalul

reține împrejurarea descrisă de acesta că pe data de 16 august 2010, a fost de

față la efectuarea controlului efectuat la Măcelăria K., în sensul că s-au

verificat aparatele de marcat, documentele de casă, balanța lunii iunie 2010,

și inventarul. Și acest inculpat confirmă neregula găsită cu privire la

cantitatea de carne neînregistrată în actele societății, inculpatul N.B.A.

întrebându-l pe denunțător de unde deține cantitatea respectivă și

atenționându-i că este pasibil de o amendă, dar pentru această neregulă,

societatea nu a fost amendată în final.

Inculpatul A.M.I. l-a

auzit pe inculpatul N.B.A. cum a pronunțat o sumă mai mare pentru amendă, dar

nu știe de ce nu s-a aplicat o amendă mai mare deoarece el era începător, lucra

la Garda Financiară de numai 3 săptămâni și a considerat că nu era atribuția sa

să ceară explicații pentru acest aspect, mai ales că, denunțătorul a fost de

acord cu amenda de 1.000 lei și a plătit-o pe loc, primind și o chitanță în

acest sens.

Întrucât el scria

procesul-verbal, inculpatul A.M.I. a precizat că nu a surprins momentul exact

al plății amenzii, l-a văzut pe denunțător întinzând mâna cu banii către N.,

dar nu a, surprins și momentul în care acesta din urmă i-a preluat.

Același inculpat a

mai menționat că nu a fost consultat în privința cuantumului amenzii iar

constatarea faptei pentru care s-a aplicat aceasta a fost făcută de ambii

inculpați, precizând că pe data de 11 august 2010 nici el și nici inculpatul

N.B.A., nu au primit sau pretins vreo sumă de bani de la denunțător ca de

altfel, nici pe data de 16 august 2010, cei doi nu au  cerut o altă sumă de

bani, în afară de cuantumul amenzii menționate.

Și acest inculpat a

declarat că are familie, soție și un copil minor, în prezent își câștigă

existența lucrând la o firmă de contabilitate, în baza unui contract de

colaborare iar înainte de a fi angajat la Garda Financiară, a lucrat timp de 6

ani tot în cadrul ANAF.

Tribunalul a

constatat că declarațiile date de cei doi inculpați nu se coroborează cu

celelalte probatorii administrate în cauză.

În acest sens,

declarațiile martorului-denunțător G.G.L. și ale martorilor P.O.R., G.V.M. și

D.C. stabilesc că situația de fapt este cea reținută în rechizitoriu în sensul

că, în timp ce se aflau la un control la magazinul Măcelăria "K."

aparținând SC A.F.D. SRL, al cărei administrator este numitul G.V.M.,

inculpații N.B.A. și A.M.I., ambii comisari în cadrul Gărzii Financiare -

secția București, în ziua de 16 august 2010, primul a pretins și primit suma de

5.000 lei, de la denunțător, pentru a-i aplica acestuia o amendă

contravențională în cuantum de doar 1.000 lei pentru neregulile constatate în

privința activității societății verificate și pentru care s-ar fi impus unor

sancțiuni mai aspre precum și suspendarea activității respectivei firme iar cel

de-al doilea inculpat, a asistat în permanență, la faptele săvârșite de

inculpatul anterior menționat și a fost de acord cu un cuantum mic de amendă,

în sumă de 1.000 lei atunci când inculpatul N.B.A. a afirmat textul "vezi

că-i dăm 1.000 lei", "1.000 lei ar veni amenda", așa cum rezultă

din procesul-verbal încheiat la data de 31 august 2010 în care au fost redate,

în formă scrisă, conținutul convorbirilor purtate în mediul ambiental la data

de 16 august 2010 de către G.V.M.cu N.B.A., A.M.I., precum și cu alte persoane.

Fapta inculpatului

A.M.I., comisar în cadrul Gărzii Financiare, secția București, constând în

aceea că, în ziua de 16 august 2010, a participat, împreună cu coinculpatul

N.B.A., la controlul efectuat la magazinul "Măcelăria K.", aparținând

SC A.F.D. SRL, asistând, în permanență, la faptele săvârșite de inculpatul

ultim menționat, fapte care determină elementul material al laturii obiective a

infracțiunii de luare de mită, întrunește elementele constitutive ale complicității

la infracțiunea de luare de mită, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 254

alin. (2) C. pen. rap. cu art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Înregistrările video

au relevat, dincolo de orice dubiu, actul primirii prin găsirea în geanta

inculpatului N.B.A., în buzunarul hainei cu care îmbrăcat și în torpedoul

mașinii sale, precum și conivența de care a dat dovadă coinculpatul A.M.I.

rezultând că apărarea inculpaților ce se axează pe susținerea caracterului

ilicit al primirii sumei de bani nu este veridică.

Instanța de fond a

reținut poziția procesual nesinceră a inculpatului N.B.A. și împrejurarea, în

pofida probelor evidente, că acesta a încercat să arate că este vorba de o

înscenare, nerecunoscându-și nici formal faptele, sunt elemente ce arată că inculpatul

N.B.A. nu a înțeles absolut nimic din gravitatea faptei săvârșite.

Semnificația și

impactul public puternic, specifice infracțiunilor de corupție, consecința

indubitabilă a faptei de luare de mită săvârșite în calitate de comisar al

Gărzii Financiare, constând în lezarea profundă a autorității și credibilității

instituției reprezentată de inculpat, instituție ce este chemată să răspundă

tocmai actelor de încălcare a legii, a împiedicat reținerea circumstanțelor

atenuante în favoarea inculpatului.

Împotriva acestei

sentințe, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpații N.B.A. și A.M.I.

În apelul său,

Parchetul a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele

aspecte: Nelegalitatea hotărârii instanței de fond sub aspectul neaplicării

pedepselor complementare și accesorii inculpatului A.M.I.; Netemeinicia

hotărârii sub aspectul individualizării pedepselor aplicate ambilor inculpați;

Netemeinicia hotărârii sub aspectul neaplicării interzicerii executării

dreptului prev. de art. 64 lit. c) C. pen., în cazul ambilor inculpați.

Prin apelul declarat

de inculpatul N.B.A., sentința s-a criticat sub aspectul greșitei condamnări,

din probele administrate neputându-se trage concluzia că inculpatul a săvârșit

fapta pentru care a fost condamnat, astfel că a solicitat achitarea conform

prevederilor art. 10 lit. a) C. proc. pen. În subsidiar, a solicitat executarea

pedepsei într-o altă modalitate de executare.

Prin apelul său,

inculpatul A.M.I. a solicitat achitarea sa conform prevederilor art. 10 lit. a)

C. proc. pen., întrucât din materialul probator administrat în cauză, nu

rezultă că ar fi cunoscut presupusa rezoluție infracțională a inculpatului

N.B.A., între ei fiind exclusă o înțelegere, iar participarea sa la control a

fost un ordin de serviciu.

II. Analizând

legalitatea și temeinicia sentinței apelate în raport de criticile aduse,

precum și sub toate aspectele de fapt și de drept conform prevederilor art. 371

alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat următoarele:

Printr-o evaluare

judicioasă a probatoriului administrat, a reținut că instanța de fond a

stabilit o corectă situație de fapt și a dat o corespunzătoare încadrare

juridică faptelor comise de inculpați.

Astfel, instanța s-a

pronunțat în limitele prev. de art. 317 C. proc. pen., în raport de sesizarea

sa cu privire la fapta comisă la 16 august 2010.

Deși în declarațiile

martorilor denunțători, există referiri și la alte momente, anterioare celui

din 16 august 2010, nu s-a adus nicio acuzație penală prin actul de învestire a

instanței, și nici nu s-au administrat probe nici la urmărirea penală și nici

în faza de cercetare judecătorească, după cum nu s-a efectuat o extindere a

cadrului procesual cu privire la alte acte materiale. În demonstrarea

vinovăției inculpatului, instanța a făcut referire la probatoriile

administrate.

Susținerile

inculpatului N.B.A. că înregistrările nu ar fi originale, așa cum, de altfel, a

concluzionat și expertul desemnat în cauză, nu conduc automat la necesitarea

înlăturării acestora din ansamblul probator administrat în cauză. Aceste

înregistrări se coroborează perfect cu celelalte probatorii administrate, așa

cum a evidențiat și instanța de fond.

În definiția

conceptului de "originalitate" a înregistrărilor, expertul desemnat

în cauză, a omis să aibă în vedere modalitatea în care se fac în prezent

înregistrările, în format digital, cu consecința imediată a faptului că nu mai

este nicio diferență între înregistrarea inițială, care se află pe suport, și

orice copie a înregistrării.

În lipsa depistării

unor urme de intervenții tehnice asupra înregistrării, în acest context,

concluzia nu poate fi decât aceea că, originalitatea înregistrării nu poate fi

discutată.

Înregistrările

autorizate purtate în mediul ambiental se coroborează cu declarațiile

denunțătorilor și dovedesc fapta comisă de inculpatul N.B.A. de pretindere și

primire a sumei de 5000 lei de la denunțătorul G.V.M., suma fiind găsită,

imediat după prinderea în flagrant în genata inculpatului, aspect care rezultă

și din înregistrarea video a discuțiilor dintre denunțător și inculpați.

Împrejurarea că pe

mâinile inculpatului nu s-au găsit urme de substanță fluorescentă, este

justificată de faptul că, așa cum însuși inculpatul a declarat, acesta nu a

atins niciodată suma de bani în discuție, întrucât martorul denunțător a pus

suma în geanta diplomat a inculpatului.

Încercarea

inculpatului de a acredita ideea că suma de bani ce se afla în geantă provenea

din venituri proprii, este contrazisă chiar de propriile declarații ale

inculpatului, cu privire la punerea sumei în geanta sa de către martorul

denunțător.

În cazul în care suma

nu ar fi fost cea pusă de denunțător, după cum inculpatul a încercat să inducă

ideea prin administrarea de probe cu înscrisuri și martori, în fond și apel, nu

este justificată latitudinea inculpatului, de a refuza să predea geanta pentru

a fi deschisă de organele de urmărire penală, astfel cum s-a consemnat din

procesul-verbal aflat la dosarul cauzei.

Nici criticile aduse

de inculpatul A.M.I. nu sunt întemeiate, acesta aflându-se în permanență

alături de celălalt inculpat, asistând la discuțiile dintre acesta din urmă și

denunțători.

Tot așa, inculpatul

A.M.I., care redacta un proces-verbal de constatare, a fost de față când, timp

de un minut, s-au numărat 88 de bancnote, ce au fost depuse în geanta

inculpatului N.B.A., astfel că nu se poate spune că nu a cunoscut ceea ce se

întâmplă, mai ales că procesul-verbal era redactat după dictare, care s-a oprit

timp de aproximativ un minut, văzând despre ce sumă de bani este vorba, alta

decât cea reprezentând amenda.

În acest context

probatoriu, inculpatul A.M.I. a acordat, printr-o evidentă complicitate morală,

un sprijin real celuilalt inculpat, prin sancționarea cu amendă mult mai mare

și prin obținerea unei sume de bani peste cuantumul amenzii.

Complicitatea

inculpatului A.M.I. este și materială, întrucât el este cel care a întocmit

acel proces-verbal de constatare și sancționare, act care avea rolul de a masca

activitatea nelegală de obținere a unei sume de bani.

Față de toate aceste

considerente, a rezultat că toate criticile aduse de inculpați cu privire la

greșita lor condamnare nu au suport în probatoriile administrate în cauză,

încercările acestora de a demonstra contrariul, rămânând izolate în ansamblul

probator al cauzei.

Nici criticile aduse

de Ministerul Public și inculpatul N.B.A. cu privire la individualizarea

judiciară a pedepselor nu au fost apreciate ca întemeiate de către Curtea de

Apel.

Pedepsele aplicate

inculpaților, atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de

executare, corespund gravității faptelor, gradul de participare la comiterea

acestora, cât și elementelor ce circumstanțiază persoana inculpaților, care se

află la primul conflict cu legea penală, și, de altfel, instanța a motivat în

concret incidența în cauză a prevederilor art. 72 C. pen.

Curtea de Apel a

reținut că pedepsele, așa cum au fost dozate, asigură scopul prev. de art. 52

C. pen., cu atât mai mult cu cât, inculpații nu mai îndeplinesc funcțiile

respective și la nivelul lor de pregătire conștientizează faptele. Totuși,

Curtea de Apel a reținut că sub aspectul neaplicării unor pedepse complementare

și accesorii criticile aduse de Parchet sunt întemeiate.

Astfel, conform art.

254 alin. (2) C. pen., infracțiunea de luare de mită se pedepsește cu

închisoarea de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi. Conform art. 71

alin. (2) C. pen., condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață sau a

închisorii, atrage de drept interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) -

c) C. pen.

Împrejurarea că

inculpatului A.M.I. i s-a aplicat o pedeapsă cu suspendarea condiționată a

executării pedepsei, determină aplicarea textelor de lege enunțate, în

condițiile prev. de art. 71 alin. (5) C. pen.

Inculpații au

săvârșit infracțiunile de corupție aflându-se în exercitarea funcției de

comisar al Gărzii Financiare și, în raport de această calitate, trebuie să li

se interzică și dreptul de a ocupa o astfel de funcție în exercitarea căreia au

săvârșit faptele deduse judecății.

De aceea, prin

Decizia penală nr. 65 din 19 martie 2013 Curtea de Apel București a admis

apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

Direcția Națională Anticorupție împotriva Sentinței penale nr. 186 din 16

martie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în

Dosarul nr. 43113/3/2010, a desființat parțial sentința și, în fond:

A făcut aplicarea

prev. de art. 71, 64 lit. a) teza a II-a lit. b) și c) C. pen., ca pedeapsă

accesorie, în privința ambilor inculpați. În baza art. 65 C. pen., a interzis

drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) și c) C. pen. pe o

perioadă de 3 ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară, pentru

ambii inculpați. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării

condiționate a executării pedepsei aplicate inculpatului A.M.I., s-a suspendat

și executarea pedepselor accesorii.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței. A respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații

N.B.A. și A.M.I.

A obligat pe

inculpatul N.B.A. la 200 lei cheltuieli judiciare statului și pe inculpatul

A.M.I. la 400 lei cheltuieli judiciare statului din care 200 lei onorariu

avocat oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva deciziei

sus-menționate, inculpații N.B.A. și A.M.I. au declarat recurs.

Inculpatul N.B.A. a

solicitat admiterea recursului, invocând cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., iar inculpatul A.M.I. cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 12 și pct. 17

2

C. proc. pen.

III. Examinând

recursurile declarate de inculpații N.B.A. și A.M.I. prin raportare la

dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen. astfel cum au fost modificate

prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție le apreciază ca

fiind nefondate pentru considerentele ce se vor arăta:

Decizia recurată a

fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, la data de 19

martie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii

nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești,

situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs

prev. de art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. care este legea procesual

penală aplicabilă recursului de față.

Prin Legea nr. 2/2013

s-a realizat o limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de

casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse

în sfera de aplicare a cazului de casare prev. de pct. 17

2

al art.

385

9

C. proc. pen., incidența clară a legiuitorului prin amendarea

cazurilor de casare fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin

intermediul recursului reglementat ca o a doua cale de atac ordinară, doar la

chestiuni de drept.

În ce privește cazul

de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.

invocat de recurentul inculpat N.B.A. referitor la critica privind omisiunea

instanței de fond de a verifica regularitatea actului de sesizare conform art.

300 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta nu poate face obiectul de

verificare al instanței de recurs în condițiile în care pretinsă nelegalitate

invocată de către inculpat se sancționează cu nulitate relativă.

Or, potrivit art. 197

alin. (4) C. proc. pen., nulitățile relative pot fi invocate în cursul

efectuării actului sau la primul termen de judecată cu procedură completă, iar

verificarea regularității actului de sesizare se realizează la instanța de

fond, la prima înfățișare.

În aceste condiții,

sub aspectul acestei prime critici, Înalta Curte constată că această nulitate

relativă este tardiv formulată. Mai mult, inculpatul N.B.A. nu a făcut dovada

vreunei vătămări a drepturilor sale prin această nulitate relativă invocată,

care este și contradictorie cu poziția sa în recurs în raport de acuzațiile

aduse prin rechizitoriu, atunci când solicită aplicarea procedurii

simplificate.

Cât privește critica

aceluiași inculpat, privind omisiunea instanței de fond și de apel de a-l

întreba dacă înțelege să se prevaleze de art. 320

1

C. proc. pen.

Înalta Curte o apreciază de asemenea ca nefondată, deoarece N.B.A. a beneficiat

de serviciile unui apărător ales, atât la fond, cât și la apel.

Mai mult, acesta a

negat comiterea faptei și a contestat probatoriul administrat în cauză și nu a

solicitat în niciun moment aplicarea procedurii simplificate.

Solicitarea

inculpatului, de aplicare a acestei proceduri simplificate - sens în care a și

depus o declarație de recunoaștere în totalitatea a acuzațiilor ce au fost

formulate împotriva sa - în fața instanței de recurs este tardivă, deoarece a

fost depășit momentul procesual până la care se putea formula o asemenea cerere

și este chiar incompatibilă cu toate criticile pe care același inculpat le-a

formulat cu privire la acuzațiile formulate împotriva sa în motivele scrise de

recurs.

Pe de altă parte,

Înalta Curte constată că inculpatul N.B.A., prin invocarea cazurilor de casare

prev. de art. 385

9

pct. 14 și 17

2

C. proc. pen., vizează

în criticile sale aspecte de reducere a pedepsei, adică aspecte de netemeinicie

- ceea ce este inadmisibil, întrucât ceea ce nu se poate obține direct, sub

incidența cazului de casare prev. de pct. 14, care în prezent vizează doar

nelegalitatea și nu netemeinicia pedepsei, nu poate fi obținut indirect, prin

"devierea" de la finalitatea sa reală a cazului de casare prev. de

pct. 17

2

și aceasta cu atât mai mult cu cât examinarea

eventualității aplicării art. 320

1

C. proc. pen. ar face inevitabil

o reevaluare a situației de fapt.

Așadar, Înalta Curte,

va reține că în mod corect instanța de apel a constatat că în fața primei

instanțe inculpatul N.B.A. nu și-a manifestat expres intenția de a-și

recunoaște vinovăția și a soluționat cauza pe baza probatoriului administrat,

iar din examinarea actele și lucrările dosarului, constată că desfășurarea

judecății a avut loc cu respectarea dispozițiilor procedurale, instanțele (atât

cea de fond, cât și cea de apel) evaluând întregul material probator, apărările

inculpatului și probele administrate în favoarea acestuia.

În concluzie,

constată că situația de fapt s-a stabilit cu respectarea dispozițiile art. 63

din C. proc. pen., iar instanța de recurs nu este îndrituită să procedeze la o

nouă apreciere a materialului probator, în sarcina inculpatului N.B.A., fiind

reținute în mod corect comiterea faptelor stabilite ce corespund normei de

incriminare a acestei infracțiuni.

Critica aceluiași

inculpat referitoare la stabilirea pedepsei este nefondată, întrucât instanța

de recurs nu poate proceda la o nouă individualizare a sancțiunii, deoarece

aceasta implică o apreciere a elementelor și criteriilor prev. de art. 72 C.

pen. și astfel nu se încadrează în dispozițiile art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., ce are în vedere situația în care hotărârea este contrară legii

sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Înalta Curte reamintește

că abrogarea dispoziției referitoare la posibilitatea de examinare a

criteriilor de individualizare din art. 72 C. pen. decurge din limitarea căii

de atac a recursului la probleme de drept și în acest sens, Legea nr. 2/2013 a

înlăturat odată cu abrogarea art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.,

posibilitatea instanței de recurs de a reaprecia faptele.

Cu privire la

criticile formulate de inculpatul A.M.I., ce se circumscriu cazurilor de casare

prev. de art. 385

9

pct. 12 și 17

2

C. proc. pen., Înalta

Curte constată că nu poate proceda la examinarea lor, deoarece deși au fost

formulate în scris, nu au fost depuse cu cel puțin 5 zile înaintea primului

termen de judecată, așa cum prevăd cerințele art. 385

10

C. proc.

pen.

Potrivit

dispozițiilor art. 385

10

C. proc. pen., recursul trebuie să fie

motivat, iar motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs

sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs cu cel

puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată. În cazul în care nu sunt

respectate condițiile prevăzute în alin. (1) și (2) instanța ia în considerare

numai cazurile de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3), se

examinează din oficiu.

Cum de altfel în mod

constant a arătat în practica sa, Înalta Curte reiterează constatarea că

legiuitorul nu a avut în vedere vreo derogare cu privire la termenul de 5 zile,

întrucât o astfel de situație ar fi fost menționată expres în textul de lege,

așa încât orice interpretare ce excede prevederilor legale menționate nu poate

fi luată în considerare de către instanța de recurs.

În aceste

circumstanțe, Înalta Curte constată că primul termen de judecată în prezentul

dosar de recurs (înregistrat la 18 aprilie 2013) a fost stabilit la 11

octombrie 2013, iar în citațiile emise la 14 iunie 2013 s-a prevăzut expres că

sancțiunea nedepunerii în acest termen a motivelor scrise conduce la luarea în

considerare doar a cazurilor de casare ce se examinează din oficiu.

Cu toate acestea,

deși recurentul inculpat A.M.I. a solicitat la data de 30 iulie 2013, copierea

unor documente din dosarul aflat la instanța de recurs, deci cu circa trei luni

înainte de primul termen de judecată stabilit, a ignorat prevederile exprese

ale legii procesuale și este de domeniul evidenței că nu există niciun argument

obiectiv pentru care motivelor scrise să fie depuse doar la 9 octombrie 2013 cu

nerespectarea cerințele legale.

În consecință, față

de aceste considerente, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de

inculpații N.B.A. și A.M.I. împotriva Deciziei penale nr. 65 din data de 19

martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București și obligarea acestora la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații N.B.A. și A.M.I. împotriva

Deciziei penale nr. 65 din data de 19 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția I penală.

Obligă recurentul

inculpat N.B.A. la plata sumei de 275 lei cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 75 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul

inculpat A.M.I. la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 300 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 24 ianuarie 2014.

Procesat

de GGC - NN