ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 712/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 712/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 13 decembrie 2010, sub nr. 60034/3/2010, reclamanții P.V. și SC M.H. SRL au chemat în judecată pe pârâta SC E.P.C. SRL și, în contradictoriu și cu Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, au solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să se dispună anularea în tot a Brevetului de invenție nr. 121946, cu titlul Ventuza. Prin Sentința civilă nr. 802 din 04 mai 2011, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins acțiunea ca neîntemeiată. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții P.V. și SC M.H. SRL, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 24 iunie 2011 sub nr. 60034/3/2010.
Prin Decizia civilă nr. 116A din 17 iulie 2012 Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca nefondat, apelul. Împotriva menționatei decizii au declarat și motivat recurs, în termen legal, apelanții-reclamanți P.V. și SC M.H. SRL pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. În motivarea acestuia s-a arătat că, în principal, își întemeiază recursul pe greșita interpretare de către instanța de judecată a probelor realizate pe perioada de desfășurare fondului cauzei și apelului, precum și pe considerentul că decizia atacată cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și decizia a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Au precizat că vor depune motivele detaliate până la primul termen de judecată ce se va acorda. La termenul din 28 februarie 2014, Înalta Curte a pus în discuție, din oficiu, excepția nulității recursului, constatând că la dosar nu a fost depusă motivarea recursului. Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, datorită caracterului său peremptoriu, Înalta Curte o va admite pentru următoarele considerente: Decizia recurată a fost comunicată recurenților la data de 13 august 2013 astfel cum rezultă din dovezile de comunicare existente în dosarul de apel. Înainte de termen, la data de 12 noiembrie 2012, apelanții-reclamanți au declarat recurs arătând în cuprinsul cererii că vor expune motivele de recurs până la primul termen de judecată ce se va acorda.
Însă, conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., termenul de motivare al recursului este de 15 zile și se calculează de la data la care s-a realizat comunicarea deciziei instanței de apel către recurenți. Întrucât comunicarea deciziei recurate către recurenți s-a realizat la data de 13 august 2013, termenul de motivare a recursului, calculat pe zile libere, potrivit dispozițiilor art. 101 alin. (1) C. proc. civ., s-a împlinit la data de 29 august 2013, fără ca motivarea recursului să fie depusă la dosar până la acea dată. Conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal. În cauză nu există motive de ordine publică care să poate fi puse în discuție din oficiu și nicio indicare greșită a motivelor de recurs care să permită încadrarea lor în alte motive de recurs, ceea ce face inaplicabile dispozițiile art. 306 alin. (2) și (3) C. proc.
civ. Pentru argumentele expuse anterior și în temeiul art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi constatat nul. Văzând prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga pe recurenții-reclamanți la cheltuieli de judecată în cuantum de 2.480 RON către intimata-pârâtă SC E.P.C. SRL, la cererea acesteia și potrivit chitanțelor justificative depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanții P.V. și SC M.H. SRL împotriva Deciziei nr. 116A din 17 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale. Obligă pe recurenții-reclamanți la cheltuieli de judecată în cuantum de 2.480 RON către intimata-pârâtă SC E.P.C. SRL. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 februarie 2014. Procesat de GGC - AM
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.