ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3386/2014

Asupra cauzei civile de

față, constată următoarele:

La data de 5 aprilie 203 3 a fost

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, contestația

în anulare formulată de T.G. împotriva Deciziei nr. 10126 din 8 decembrie 2006

pronunțată de această instanță.

În motivare,

contestatorul susține că decizia contestată, prin care s-a admis recursul iar

cauza a fost trimisă, spre rejudecare, la aceiași instanță de apel, este

nelegală întrucât instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra motivului de

casare care a vizat acordarea de masuri reparatorii pentru moara țărănească ce

a aparținut autorilor săi, confiscată în anul 1960.

La

termenul din 21 octombrie 2014, instanța a dispus suspendarea judecății, în

baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ca urmare a neprezentărîi

părților legal citate.

Cauza a stat

în nelucrare până la 24 noiembrie 2014, când instanța a dispus, din oficiu,

repunerea pe rol în vederea discutării perimării, fixând în acest scop termen

la data de 28 noiembrie 2014.

La acest

termen, Înalta Curte a reținut - cauza în pronunțare pe excepția de perimare,

care va fi admisă pentru următoarele motive:

Potrivit art. 248

alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație,

apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se

perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din

vina părții timp de un an, în materie civilă.

Rezultă

că, pentru a Interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza

procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și

această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții.

Astfel spus,

perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit în cauză

niciun act de procedură în vederea judecării ei, situație datorată lipsei de diligentă

a părții, care nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea să o facă.

Aceasta este

și situația în speță unde, după suspendarea judecării cauzei pe temeiul art.

242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 21 octombrie

2013, părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an Iară să

fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reiuării judecății.

Astfel, din

verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 21 octombrie 2014, când

s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc.

civ., niciuna dintre părți nu a înregistrat cerere de repunere a cauzei pe rol

în vederea continuării judecății.

Reținând,

așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin.

(1) C. proc. civ., văzând, totodată, că, potrivit aceluiași text de lege,

perimarea operează de drept și că, potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc.

civ., ea se poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte

urmează să constate perimată contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată

perimată contestația în anulare formulată de contestatorul T.G. împotriva Deciziei

nr. 10126 din 8 decembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă

și de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 28 noiembrie 2014.