ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2312/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Arad, reclamanta Biserica Evanghelică Arad a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Biserica Evanghelică Lutherană din România, anularea Hotărârilor Adunării Sinodului Bisericii Evanghelice Lutherane Române adoptate la data de 2-3 octombrie 2008, arătând că hotărârile au fost adoptate cu încălcarea prevederilor Statutului Bisericii Evanghelice Lutherane Române, dar și cu încălcarea Legii nr. 52/2003. Prin întâmpinare, pârâta Biserica Evanghelică Lutherană din România a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Arad, excepția lipsei procedurii prealabile și excepția lipsei calității de reprezentant a preotului paroh T.B., iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 369 din 25 februarie 2009, Tribunalul Arad a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara. Prin sentința nr. 220 din 22 aprilie 2010, Curtea de Apel Timișoara, a respins acțiunea formulată de reclamanta Biserica Evanghelică Lutherană Arad în contradictoriu cu pârâta Biserica Evanghelică Lutherană din România, având ca obiect anulare acte administrative. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că excepția de necompetență generală a instanțelor judecătorești este neîntemeiată, având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 cultele religioase sunt persoane juridice de utilitate publică asimilate autorităților publice.

Totodată, prima instanță a respins ca neîntemeiată și excepția lipsei calității de reprezentant, întrucât procura specială și cea judiciară depuse la dosar, conferă numitului T.B. calitatea de mandatar al reclamantei. Pe fondul cauzei, Curtea de apel, a apreciat că nu poate fi reținută susținerea reclamantei, potrivit căreia Adunarea Sinodului ar fi avut loc în secret, fără convocarea legală a membrilor Sinodului, întrucât delegații aleși de Parohia Arad pentru a participa la adunările Sinodului se regăsesc pe listele sinodului care a avut loc la Brașov în data de 2-3 octombrie 2008, precum și în borderoul de prezentare a convocărilor.

În ceea ce privește problema înființării unui nou protopopiat, instanța de fond a reținut că nu a existat o recunoaștere oficială potrivit Statutului și Regulamentului Organic al Bisericii Evanghelice Lutherane Române, astfel că Parohia Arad a fost reprezentată în mod corect de către membrii reprezentanți ai Protopopiatului Cluj, aleși la data de 4 iunie 2006. Referitor la oportunitatea hotărârilor adoptate în cadrul Sinodului, Curtea de apel a constatat că instanța nu poate aprecia asupra acestui aspect, întrucât nu se poate substitui forului legislativ, suprem al Bisericii Evanghelice Lutherane Române. S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că nici susținerile privind încălcarea Legii nr. 52/2003 nu sunt întemeiate, având în vedere că adunarea Sinodului a avut loc cu respectarea Statutului și Regulamentului și cu participarea tuturor membrilor de drept sau aleși ai celor trei protopopiate ale Bisericii Evanghelice Lutherane Române.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta Biserica Evanghelică Lutherană Arad, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente: - pârâta nu a făcut dovada alegerii a 8 delegați permanenți care să participe la întrunirile Sinodului, adeverința prezentată în acest sens nefiind concludentă, deoarece emană de la însăși pârâtă; - Protopopiatul Sfânta Treime, din care face parte recurenta - reclamantă, nu a fost invitat la Adunarea Sinodului din 2 și 3 octombrie 2008 și nu a avut reprezentant, fiind încălcate prevederile art. 51 lit. b) din Statutul Bisericii Evanghelice Lutherane din România - conform cărora Sinodul este legal întrunit dacă fiecare protopopiat este reprezentat.

- instanța de fond, în mod nelegal, nu a desființat actele prin care i-a fost încălcat dreptul de a participa activ la conducerea bisericii. Recurenta nu și-a încadrat, în drept, din punct de vedere procedural, motivele de recurs. La termenul din 8 februarie 2011 instanța, din oficiu, a invocat, ca motiv de recurs de ordine publică, în temeiul art. 306 alin. (2) cu referire la art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., necompetența generală a instanțelor judecătorești de a se pronunța cu privire la obiectul acțiunii, respectiv anularea hotărârilor adoptate de Sinodul Bisericii Evanghelice Lutherane din România din data de 2-3 octombrie 2008. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și normele legale incidente, respectiv Legea nr. 489/2006 privind regimul general al cultelor religioase, Contribuția României și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar și Deciziile 640 și 797/2008 ale Curții Constituționale, Înalta Curte constată că excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești este întemeiată, urmând a fi admisă, pentru următoarele considerente: Hotărârile adoptate de Sinodul Bisericii Evanghelice din România din data de 2-3 octombrie 2008 au vizat două domenii distincte, respectiv începerea procedurii disciplinare împotriva unor preoți și adoptarea unor modificări la Canonul, Normele Bisericii Evanghelice Lutherane din România - Regulamentul Organic al Casei de Pensii și Ajutor a Bisericii.

În ceea ce privește hotărârea privind începerea procedurii disciplinare, aceasta este supusă doar jurisdicției interne, fiind aplicabile în mod exclusiv prevederile statutare și canonice potrivit art. 26 din Legea nr. 489/2006. Mai mult, prin Decizia Curții Constituționale nr. 797/2008 s-a stabilit că "instanțele de judecată nu sunt competente să exercite funcția de înfăptuire a justiției în cadrul cultelor religioase pentru acte de încălcare a disciplinei interne, deoarece răspunderea juridică în această materie nu este reglementată prin norme juridice de drept comun, ci prin norme juridice proprii acelor culte", competența generală a instanțelor judecătorești fiind exclusă. Cât privește hotărârile care vizează modificări ale Canonului.

Normele Bisericii Evanghelice Lutherane din România și ale Regulamentului Organic al Casei de Pensii și Ajutor al Bisericii, punctul de reper îl reprezintă art. 22 din Legea nr. 489/2006. Potrivit prevederilor acestui din urmă articol, modificarea și completarea statutelor de organizare și funcționare sau a codurilor canonice ale cultelor se comunică, spre recunoaștere Ministerului Culturii și Cultelor, iar actele administrative „emise în temeiul prevederilor prezentei acțiuni”, precum și neemiterea acestora în termenele prevăzute de lege, pot fi atacate în justiție, în condițiile legii.

Cu toate acestea, astfel cum rezultă din adresa din 5 mai 2008 a Ministerului Culturii și Cultelor, Direcția Relații Culte (anexată la dosar), normele de uz intern aprobate de Sinod, dacă nu modifică sau completează dispozițiile Statutului Bisericii Evanghelice Lutherane din România, nu trebuie comunicate Ministerului Culturii și Cultelor pentru a fi recunoscute și, în consecință nu pot fi atacate în justiție, fiind exceptate de la aplicarea art. 22 din Legea nr. 489/2006. În acest sens sunt și prevederile art. 29 pct. 3 și 5 din Constituția României, potrivit cărora cultele religioase sunt libere și se organizează potrivit statutelor proprii, în condițiile legii, ele fiind autonome față de stat.

În aplicarea acestor principii constituționale, art. 8 din Legea nr. 489/2006 prevede autonomia cultelor recunoscute, în calitate de persoane juridice de utilitate publică, în sensul de a se organiza și funcționa potrivit propriilor statute sau coduri canonice, în conformitate cu principiile din legea menționată și constituție. În ceea ce privește controlul autorităților statului, acesta are loc conform Secțiunii a 2-a din Legea nr. 489/2006, respectiv cu ocazia recunoașterii calității de cult religios, precum și a recunoașterii statutelor și codurilor canonice și a modificărilor aduse acestora - ceea ce nu este cazul în speță.

De altfel, necompetența generală a instanțelor judecătorești în ceea ce privește hotărârile Sinodului Bisericii Evanghelice-Lutherane din România din data de 2 și 3 octombrie 2008 a fost admisă de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 267/59/2009, respectiv de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 14470/211/2008, ambele având același obiect ca și litigiul de față și anume anularea acestor hotărâri adoptate de Sinod. Hotărârile acestor instanțe au fost menținute de Înalta Curte de Casație și Justiție care a considerat nefondate recursurile formulate în dosarele de mai sus (decizia irevocabilă nr. 3536 din 08 iulie 2010 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 267/59/2009, respectiv decizia nr. 3715 din 21 septembrie 2010 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 14470/211/2008).

Pentru considerentele menționate, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a respins acțiunea reclamantei, însă cu o motivare greșită, vizând fondul acțiunii, iar nu excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești , astfel cum ar fi fost corect. În consecință, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă, analiza motivelor invocate de aceasta devenind inutilă în raport de reținerea necompetenței generale a instanțelor judecătorești de a soluționa cauza.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Biserica Evanghelică Lutherană Arad împotriva sentinței nr. 220 din 22 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2011.