ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1692/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1692/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra cauzei de față constată următoarele: Obiectul prezentului dosar îl reprezintă cererea reclamantului P.A., formulată în contradictoriu cu pârâta, Casa Județeană de Pensii Dâmbovița, prin care solicită, obligarea pârâtei la anularea deciziei privind imputarea unei sume de bani transmisă de pârâtă către ANAF - Direcția Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița pentru perioada 2006 - 2011, neluată în calcul la stabilirea pensiei sale, recalcularea drepturilor de pensie în funcție de Legea nr. 19/2000 de când îndeplinea condițiile de pensionare, respectiv, 1 iunie 2010, și nu 7 aprilie 2011, când a depus dosarul de pensie în urma procesului cu Casa de Pensii, achitarea drepturilor de pensii pe 11 luni, de la 1 iunie 2010 la 1 aprilie 2011, când a primit carnetul de muncă și a avut posibilitatea să depună dosarul de pensionare.
Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, prin Sentința civilă nr. 885 din 26 iunie 2014, respingând excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei Casa Județeană de Pensii Dâmbovița, a respins, ca tardivă, cererea formulată de reclamantul P.A. privind anularea titlului executoriu reprezentat de înscrisul cu nr. 20047 din 30 noiembrie 2009, comunicat reclamantului la 11 noiembrie 2009 și admițând excepția tardivității cererii formulate de reclamant cu privire la recalcularea pensiei în baza Legii nr. 19/2000, a respins, ca tardivă, această cerere. Prin Decizia nr. 1339 din 20 noiembrie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul P.A., împotriva Sentinței civile nr. 885 din 26 iunie 2014 a Tribunalului Dâmbovița.
Împotriva acestei decizii, la 26 februarie 2015. reclamantul P.A. a declarat recurs. Analizând, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. recursul formulat, Înalta Curte, constată că este inadmisibil și urmează, să-1 respingă, pentru următoarele considerente: În drept, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. Conform dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ.: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei". Potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 (publicată în M. Of., Partea I nr. 89/12.02.2013), privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010, privind Noul C. proc.
civ., hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflictele de muncă și de asigurări sociale, nu sunt supuse recursului. O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești, nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii. Prezenta acțiune prin care se solicită anularea deciziei de imputare și recalcularea pensiei a fost introdusă de reclamantul P.A. la data de 19 februarie 2014, pe rolul Tribunalului Dâmbovița.
Decizia nr. 1339 din 20 noiembrie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, nu este supusă căii de atac a recursului, întrucât, obiectul cererii pendinte, formulată după data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, atrage incidența dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge recursul, ca inadmisibil. Prezenta decizie nu este supusă niciunei căi de atac și va fi comunicată tuturor părților în cauză.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E: Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul P.A. împotriva Deciziei nr. 1339 din 20 noiembrie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. Fără nicio cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2015. Procesat de GGC - GV
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.