ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 759/2014

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 141 din 20 iunie 2013 a Tribunalului Vaslui, a fost condamnat inculpatul B.C., aflat în Penitenciarul I.,  cu antecedente penale, la următoarele pedepse:

-

6 (șase) ani și 8 (opt) luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior pe o perioadă de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic, art. 320

1

C. proc. pen. anterior;

- 10 (zece) ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior pe o perioadă de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de introducere în țară de droguri de mare risc prev. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic art. 320

1

C. proc. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen. anterior, pedeapsa cea mai grea a fost aceea de 10 (zece) ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, pe o perioadă de 5 ani.

Pe durata executării pedepsei, i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, în condițiile art. 71 din același cod.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. anterior, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului și, în temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. anterior, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 23 aprilie 2013 la zi.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea cantității de 36,9 g drog de mare risc - cocaină și a trei folii de aluminiu pe care s-a pus în evidență cocaină, care au fost ridicate de la inculpat, ce se află în Camera de corpuri delicte, droguri și precursori din cadrul I.G.P.R.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpat a cântarului folosit la câtărirea drogurilor și care se află în Camera de corpuri delicte a Tribunalului Vaslui.

În temeiul art. 118

2

C. pen. anterior, s-a dispus confiscarea de la inculpat a următoarelor bunuri ce se află în Camera de corpuri delicte a I.P.J. Vaslui: 33 șorturi marca „L.", 117 tricouri marca „L.", 18 compleuri de treining marca „L.", 19 bluze de fâș, 19 tricouri marca „E., 23 șorturi marca „V.", 29 tricouri marca „V.", 8 bluze de treining marca „L.", o bluză de fâș marca „L."

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 rap. la art. 3, 4, 5 și 9 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de la inculpat a probelor biologice în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J. A fost informat inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J.P.G.

S-a dispus conservarea D.V.D.-ului depus la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Vaslui.

În temeiul art. 191 C. proc. pen. anterior, a fost obligat inculpatul să achite statului cheltuieli judiciare, în sumă de 1.400 lei, din care 700 lei reprezintă onorariile apărătorilor din oficiu.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

Inculpatul B.C. locuiește împreună cu familia în satul Siliștea, com. lana, jud. Vaslui. O perioadă de timp a fost plecat în Italia, de unde s-a reîntors la începutul lunii aprilie 2013.

Inculpatul, în momentul în care s-a reîntors în țară, a introdus o cantitate de droguri de risc, și anume cocaină, pe care avea intenția să o pună în vânzare. Cantitatea de droguri de mare risc a fost ascunsă de către inculpat la baza unui copac din pădurea situată în apropierea satului Siliștea, comuna lana și la o distantă mică de locuința sa.

Inculpatul B.C., într-o discuție purtată cu martorul B.I., i-a spus acestuia că are o cantitate de droguri pe care dorește să o pună în vânzare.

Întrucât existau date privind activitatea infracțională a inculpatului, în cauză s-a dispus, prin ordonanța procurorului din data de 22 aprilie 2013, introducerea unui colaborator cu numele de cod „A.L." și a unui investigator sub acoperire cu numele de cod „B.M." care au fost autorizați să cumpere o cantitate de 100 gr. droguri de mare risc.

Astfel, la data de 22 aprilie 2013, în baza autorizației, colaboratorul s-a întâlnit cu inculpatul B.C. pe raza satului Siliștea, com. lana, l-a condus până în marginea pădurii din apropierea satului și, de la rădăcina unui copac, a luat un borcan în care se aflau drogurile de mare risc. Drogurile au fost predate colaboratorului cu numele de cod A.L., care, la rândul său, imediat, le-a predat investigatorului sub acoperire cu numele de cod B.M. Colaboratorul i-a plătit inculpatului B.C. suma de 1.500 euro. După efectuarea cumpărării autorizate, lucrătorii de poliție l-au imobilizat pe inculpatul B.C., asupra căruia s-a găsit suma de 1.500 euro, bani predați de către colaborator și un cântar mecanic marca S.

În baza autorizației din 22 aprilie 2013 emisă de Tribunalul Vaslui, în Dosarul nr. 1841/89/2013, s-a efectuat o percheziție domiciliară la locuința inculpatului B.C., în urma căreia s-au ridicat mai multe obiecte de îmbrăcăminte

sportivă cu privire la care acesta a declarat că le-a cumpărat din Italia.

Cantitatea de droguri predată de către colaborator investigatorului sub acoperire și cumpărată de la inculpatul B.C., era ambalată într-o pungă transparentă pusă într-un borcan și peste care erau puse mai multe bucăți de staniol mototolite. Substanța sub formă de pulbere de culoare albă a fost supusă unei analize chimice efectuate de către L.A.P.D. din cadrul B.C.C.O. Iași.

Raportul de constatare tehnico-științifică din 23 aprilie 2013 a concluzionat că substanța sub formă de pulbere în cantitate de 36,9 gr. este cocaină, ce face parte din tabelul Anexă nr. II din Legea nr. 143/2000 modificată și completată.

Pentru a reține această situație de fapt, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 63 C. proc. pen. anterior, care stipulează că „probele nu au valoare prestabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului.

Instanța de judecată a coroborat declarația de recunoaștere a inculpatului B.C. cu declarația martorului B.I. (fila 20), ordonanța prin care s-a autorizat introducerea în cauză a investigatorului sub acoperire și a colaboratorului (filele 21, 22), procesul-verbal încheiat cu ocazia audierii colaboratorului (fila 23), procesul-verbal de primire-predare a substanțelor considerate droguri de mare risc de la colaborator la investigatorul sub acoperire și respectiv lucrătorul de poliție judiciară (filele 24-25), procesul-verbal cu suma de bani predată colaboratorului în vederea cumpărării drogurilor (filele 37-47), raportul de constatare tehnico-științifică privind expertizarea cantităților de droguri (filele 29-36), procesul-verbal întocmit cu ocazia percheziției domiciliare (fila 54-56), procesul-verbal cu actele premergătoare efectuate în cauză (fila 59).

La termenul de judecată din 19 iunie 2013, inculpatul B.C. a recunoscut în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și a solicitat ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care a indicat că le cunoaște și le însușește.

În drept,

s-a reținut că faptele inculpatului B.C., de a introduce fără drept în țară substanțe interzise, și anume droguri de mare risc și de a le oferi spre vânzare, întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și introducere în țară de droguri de mare risc, fapte prevăzute de art. 2 alin. (2), art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 modificată, cu aplic, art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

Modalitatea care realizează conținutul elementului material al infracțiunilor comise de către inculpat a fost probată ca fiind introducerea în țară, fără drept, de substanțe interzise prin Legea nr. 143/2000 și oferirea spre vânzare de droguri de mare risc.

Reținând vinovăția inculpatului în ceea ce privește săvârșirea infracțiunilor sus menționate, instanța de fond l-a condamnat la câte o pedeapsă cu închisoarea în limitele prevăzute de textul incriminator.

La individualizarea sancțiunii, instanța s-a raportat la dispozițiile art. 72 alin. (1) și art. 52 C. pen. anterior, precum și la circumstanțele personale privitoare la persoana și conduita inculpatului.

Inculpatul B.C., este cunoscut cu antecedente penale. În cauză, s-a reținut că, față de inculpat, nu se pot aplica dispozițiile art. 37 C. pen. anterior întrucât s-a împlinit termenul de reabilitare judecătorească prevăzut de art. 135 lit. a) C. pen. anterior raportat la ultima condamnare, de 4 ani închisoare, ce a fost aplicată prin sentința penală nr. 244 din 17 iulie 2002 a Judecătoriei Podu Turcului, pedeapsă din care a fost liberat condiționat la 25 septembrie 2002 cu un rest de 408 zile.

În conformitate cu prevederile art. 72 C. pen. anterior, instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege. Gradul de pericol social al faptei comise a fost apreciat în baza art. 18

1

alin. (2) C. pen. anterior, fiind avute în vedere modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările concrete în care s-a comis fapta, urmarea produsă, precum și persoana și conduita inculpatului.

Instanța de fond s-a raportat la faptul că inculpatul a introdus în tară o cantitate nu foarte mare, dar că era vorba de droguri de mare risc.

Față de aceste împrejurări, raportat și la limitele de pedeapsă prevăzute de lege (închisoarea de la 10 la 20 ani și interzicerea unor drepturi și închisoarea de la 15 la 25 ani și

interzicerea unor drepturi), instanța de fond a apreciat că aplicarea unor pedepse cu închisoarea, orientate spre minimul special și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior pe o perioadă de 3 ani, respectiv 5 ani, va fi de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art. 52 C. pen. anterior, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare și de prevenție eficient.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen. anterior, au fost contopite pedepsele aplicate și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior pe o perioadă de 5 ani.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a avut în vedere considerentele menționate anterior, astfel că, raportat la natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, la împrejurările cauzei, la persoana inculpatului, a apreciat că acesta este nedemn în exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, fiind justificată îndepărtarea sa de la activități ce presupun încrederea publică ori exercițiul autorității.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. anterior, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului B.C. întrucât nu au intervenit elemente care să fi determinat încetarea sau modificarea temeiurilor inițiale.

S-a constatat că pericolul concret pentru ordinea publică nu s-a estompat până la un nivel care să permită, la momentul actual, o măsură preventivă neprivativă de libertate, apreciindu-se că, prin punerea în libertate a inculpatului, s-ar crea temerea că justiția, în cazul unor infracțiuni de o gravitate deosebită, nu acționează suficient de ferm și poate astfel încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare.

În baza art. 88 C. pen. anterior, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea cantității de 36,9 g drog de mare risc - cocaină și a trei folii de aluminiu pe care s-a pus în evidență cocaină, care au fost ridicate de la inculpat, ce se află în Camera de corpuri delicte, droguri și precursori din cadrul I.G.P.R.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpat a cântarului folosit la câtărirea

drogurilor și care se află în Camera de corpuri delicte a Tribunalului Vaslui.

în temeiul dispozițiilor art. 118

2

C. pen. anterior, constatându-se îndeplinite condițiile acestui text de lege, s-a dispus confiscarea de la inculpat a următoarelor bunuri ce se află în Camera de corpuri delicte a I.P.J. Vaslui: 33 șorturi marca „L.", 117 tricouri marca „L.", 18 compleuri de treining marca „L.", 19 bluze de fâș, 19 tricouri marca „E.", 23 șorturi marca „V.", 29 tricouri marca „V.", 8 bluze de treining marca „L.", o bluză de fâș marca „L." S-a reținut că este neverosimilă susținerea inculpatului precum că toate aceste articole ar fi fost destinate uzului familiei.

În termenul prevăzut de art. 363 alin. (1) C. proc. pen. anterior, hotărârea primei instanțe a fost apelată de inculpatul B.C., care a criticat-o sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, pe care l-a considerat prea mare, raportat la modalitatea de comitere a faptelor și la situația sa familială.

Prin Decizia penală nr. 168 din 15 octombrie 2013 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B.C., deținut în Penitenciarul Iași, împotriva sentinței penale nr. 141 din 20 iunie 2013 a Tribunalului Vaslui, care a fost menținută.

S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus la zi arestarea preventivă, de la 20 iunie 3013.

A fost obligat apelantul să achite statului suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 200 lei către Baroul Iași, reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu, ce se va avansa din fondurile statului.

Instanța de apel, examinând actele și lucrările dosarului de fond și sentința criticată prin prisma motivelor de apel invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen. anterior, a constatat următoarele:

Din analiza coroborată a materialului probator administrat în faza de urmărire penală, pe care inculpatul și l-a însușit conform prevederilor art. 320

1

C. proc. pen. anterior, respectiv declarația de recunoaștere a acestuia, declarația martorului B.I., procesul-verbal încheiat cu ocazia audierii colaboratorului, procesul-verbal de primire predare a substanțelor considerate droguri de mare risc de la colaborator la investigatorul sub acoperire și, respectiv,

lucrătorul de poliție judiciară, procesul-verbal cu suma de bani predată colaboratorului în vederea cumpărării drogurilor, raportul de constatare tehnico-științifică privind expertizarea cantităților de droguri, procesul-verbal întocmit cu ocazia percheziției domiciliare, a rezultat că, în mod judicios și temeinic argumentat, instanța de fond a stabilit vinovăția inculpatului în săvârșirea faptelor, în raport de situația de fapt reținută.

S-a constatat că, în cauză, s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. anterior, referitoare la aprecierea probelor, fiind evidențiate aspectele concordante ce susțin vinovăția inculpatului și stabilindu-se corect că faptele acestuia de a introduce fără drept în țară substanțe interzise, și anume droguri de mare risc și de a le oferi spre vânzare, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și introducere în țară de droguri de mare risc, fapte prevăzute de art. 2 alin. (2), art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 modificată, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

Cu privire la tratamentul sancționator aplicat de prima instanță și criticat de inculpat prin apelul declarat, instanța de apel a reținut următoarele:

Potrivit principiului individualizării răspunderii penale, constrângerea penală trebuie înfăptuită diferențiat în raport de gravitatea infracțiunii săvârșite și de persoana inculpatului.

Din prevederile art. 72 C. pen. anterior rezultă că, la stabilirea și aplicarea pedepsei, se ține seama de dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a aceluiași cod, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

S-a constatat că prima instanță a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate, atât sub aspectul cuantumului acesteia, cât și al modalității de executare, fiind respectate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. anterior.

Astfel, s-a ținut seama de gradul ridicat de pericol social al faptelor comise, de consecințele pe care le au asemenea fapte asupra sănătății persoanelor consumatoare, de amploarea fenomenului infracțional în acest domeniu, de antecedența penală bogată a inculpatului, fiind avută în vedere și poziția procesuală de recunoaștere a inculpatului, precum și situația familială a acestuia.

Toate aceste aspecte au fost avute în vedere la cuantificarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța de fond dând dovadă de suficientă clemență, prin orientarea pedepsei spre minimul special prevăzut de lege, în condițiile reținerii dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. anterior.

În raport cu cele menționate, instanța de apel a constatat că nu poate fi reținută critica inculpatului privind greșita individualizare a pedepsei, deoarece au fost avute în vedere, în mod plural, toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepsei și modalitatea de executare, pedeapsa aplicată, cu executare în regim de detenție, fiind singura în măsură să asigure realizarea scopului educativ și de exemplaritate al acesteia, îndreptarea atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni, dar și o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale.

Justificările inculpatului referitoare la faptul că nevoia de a-și întreține cei cinci copii l-a determinat să comită faptele, nu au putut fi luate în calcul la reducerea pedepselor, acesta suferind mai multe condamnări pentru comiterea unor fapte penale, care nu au dus la reeducarea sa, de-a lungul timpului nedepunând niciun efort pentru a se reintegra în societate și a-și asigura existența prin muncă cinstită.

În temeiul considerentelor expuse, criticile formulate de inculpat au fost apreciate ca nefondate, hotărârea atacată nefiind afectată de vreun viciu nici în stabilirea situației de fapt, nici în aplicarea legii, astfel că, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat, menținându-se soluția dată.

Indiciile temeinice care au stat la baza arestării preventive continuând să subziste, s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului.

Împotriva deciziei penale anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.C.

În cuprinsul motivelor scrise de recurs, depuse la dosar în termenul prevăzut de lege, recurentul inculpat a solicitat să se facă aplicarea legii penale mai favorabile, cu consecința reducerii pedepsei, fără a fi indicat cazul de casare pe care se fundamentează calea de atac.

Cu prilejul concluziilor formulate oral în fața instanței, apărătorul recurentului inculpat a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. anterior, solicitând admiterea recursului, aplicarea legii penale

mai favorabile și reducerea cuantumului pedepselor aplicate inculpatului, urmând a se avea în vedere, totodată, că acesta a fost judecat în procedura simplificată.

Prealabil, Înalta Curte reține că, potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

Examinând motivele de recurs invocate de inculpatul B.C., Înalta Curte constată că acestea sunt fondate, impunându-se însă a fi analizate prin prisma dispozițiilor art. 5 C. pen.

Potrivit textului, „în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă".

În examinarea legii mai favorabile, Înalta Curte apreciază că trebuie avute în vedere, pe de o parte, dispozițiile art. 61 din Constituția României, potrivit cu care Parlamentul, în calitate de unică autoritate legiuitoare a țării, adoptă măsurile de politică penală în acord cu atingerea interesului legitim urmărit, dispozițiile art. 124 alin. (1) și următoarele din legea fundamentală, care se referă la „Autoritatea judecătorească", iar pe de altă parte, dispozițiile art. 147 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit cărora deciziile pronunțate de Curtea Constituțională sunt obligatorii.

Cu privire la acest aspect, prin Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011 publicată în M. Of. al României Partea I nr. 482 din 7 iulie 2011, Curtea Constituțională a stabilit că „indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituțională a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituția, menținându-se astfel prezumția de constituționalitate a textului în această interpretare, atât instanțele judecătorești, cât și organele administrative trebuie să se conformeze deciziei Curții și să o aplice ca atare".

Cu privire la determinarea legii penale mai favorabile, Curtea Constituțională a arătat că aceasta vizează aplicarea legii și nu a dispozițiilor mai blânde, neputăndu-se combina prevederi din veghea și noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex terția care,

în pofida dispozițiilor ari. 61 din Constituție, ar permite judecătorului să legifereze

(Decizia nr. 1470 din 8 noiembrie 2011 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011). în același sens sunt și Decizia nr. 1483/2011 publicată în M. Of., Partea I nr. 853 din 2 decembrie 2011, respectiv Decizia nr. 1092 din 18 decembrie 2012 publicată în M. Of., Partea I nr. 67 din 31 ianuarie 2013.

Sintetizând, rezultă că nu este posibilă combinarea de dispoziții favorabile dintr-o lege, cu alte dispoziții favorabile dintr-o altă lege, deoarece aceasta ar însemna că nu se aplică legea mai blândă, ci o lege alcătuită de către judecător.

De altfel, această interpretare a fost exprimată constant atât în doctrină, cât și în jurisprudență.

S-a arătat astfel că o combinare a dispozițiilor favorabile din două legi este un hibrid și duce la crearea, pe cale judecătorească, a unei a treia legi (lex terția); acest lucru este inadmisibil, deoarece ar însemna ca organele judiciare să exercite un atribut care nu le revine. De altfel, împotriva susținerii că s-ar putea combina dispozițiile mai favorabile din legile succesive pledează și un argument de text, art. 13 C. pen., care prevede că dacă „au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică cea mai favorabilă", iar nu dispozițiile mai favorabile din legile succesive. Prin urmare, dintre legile succesive se aplică numai una din ele, cu exclusivitate (Vintilă Dongoroz, Iosif Fondor, Siegfrid Kahane, Nicoleta Iliescu, Ion Oancea, Constantin Bulai, Rodica Stănoiu, Specificații Teoretice ale C. pen. român, Partea generală, vol. I, Editura Academiei, București pag. 80; Drept Penal Comparat, Parte Generală, Traian Pop, 1923, pag. 119 și următoarele).

Aceeași interpretare o regăsim și în explicațiile preliminare ale N.C.P. (vol. I, Universul juridic București 2010, George Antoniu, Costică Bulai, Constantin Duvac, Ion Griga, Gheorghe Ivan, Constantin Mitrache, Ion Molnar, Ilie Pascu, Viorel Pasca, Ovidiu Predescu) în care se arată că „în doctrina penală s-au sistematizat criteriile de determinare a legii penale mai favorabile, după cum acestea se referă la condițiile de incriminare, la condițiile de tragere la răspundere penală, la condițiile de sancționare.

Criteriile menționate vor fi evaluate nu în general, ci în concret, adică în raport cu toate instituțiile de drept penal incidente în cauza respectivă . Această evaluare trebuie să conducă instanța de judecată la identificarea legii mai favorabile

în întregul ei, cu excluderea totală a celorlalte legi, neputând combina dispozițiile mai favorabile din legile care se succed, spre a crea o a treia lege (lex terția), deoarece legea este o creație a legiuitorului și nu a judecătorului.

Teza.

inadmisibilității creării unei lex terția este unanim acceptată în literatura de specialitate - Constantin Bulai, Drept Penal Român, Partea specială vol. I, București 1992, pag. 103 - și promovată constant în practica judiciară, inclusiv a instanței supreme.

Pornind, așa cum s-a arătat anterior, de la dispozițiile cuprinse în legea fundamentală, de la obligativitatea deciziilor Curții Constituționale, de la argumentul de text (art. 5 din Noul C. pen.), care interzice combinarea dispozițiilor favorabile din legi penale succesive, din lipsa unor criterii stabilite prin lege care să permită identificarea instituțiilor autonome - autonom înseamnă a nu depinde de o altă entitate și, ca atare, spre exemplu, nu putem vorbi de o autonomie funcțională între instituția pedepsei și instituția concursului de

infracțiuni/recidivă/infracțiune continuată, după cum nu există autonomie de reglementare între normele ce stabilesc condițiile de existență a pluralității de infracțiuni și normele ce stabilesc regimul sancționator al acestora; autonomia nu trebuie evaluată în mod abstract, ci în mod concret cu ocazia aplicării legii în ansamblul ei, de la caz la caz - instanța de judecată este obligată să stabilească legea mai favorabilă în ansamblul său.

În atare condiții, se apreciază că analizarea legii mai favorabile, prin prisma instituțiilor autonome, poate avea doar valoarea unei propuneri de lege ferenda.

În speță, inculpatul B.C. a fost trimis în judecată și condamnat, în procedura simplificată, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Anterior modificărilor survenite prin art. 81 pct. l din Legea nr. 187/2012, traficul de droguri, în forma săvârșită de inculpat, era sancționat cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., infracțiunea menționată este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.

De asemenea, pentru infracțiunea prev. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, se prevedea pedeapsa închisorii de la 15 la 25

de ani și interzicerea unor drepturi, iar în legea nouă se prevede pedeapsa închisorii de la 7 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

Raportat la limitele de pedeapsă minime și maxime prevăzute pentru cele două infracțiuni, se constată că legea mai favorabilă este legea nouă, care prevede un minim și un maxim mai redus.

De asemenea, durata pedepsei complementare a fost redusă, prin intrarea în vigoare a N.C.P., la 5 ani.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul B.C. împotriva Deciziei penale nr. 168 din 15 octombrie 2013 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va casa decizia penală atacată și, în parte, sentința penală nr. 141 din data de 20 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Vaslui, numai în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen. și cuantumul pedepsei și, rejudecând în aceste limite:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor.

Va face aplicarea art. 5 C. pen. și va reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, modificată prin art. 81 pct. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) C. proc. pen., de la 6 ani și 8 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit b) C. pen. anterior, la 3 ani și 4 luni închisoare și 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

Va face aplicarea art. 5 C. pen. și va reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, modificată prin art. 81 pct. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) C. proc. pen., de la 10 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit b) C. pen. anterior, la 6 ani

închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen. anterior, va contopi pedepsele de mai sus, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 lit. a) și b) din același cod.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

În temeiul art. 385

17

alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) și art. 381 C. proc. pen. anterior, va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive de la 23 aprilie 2013 la 3 martie 2014.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul B.C.

împotriva Deciziei penale nr. 168 din 15 octombrie 2013 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează decizia penală atacată și, în parte, sentința penală nr. 141 din data de 20 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Vaslui, numai în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen. și cuantumul pedepsei și, rejudecând în aceste limite:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

Face aplicarea art. 5 C. pen. și reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, modificată prin art. 81 pct. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) C. proc. pen., de la 6 ani și 8 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit b) C. pen. anterior, la 3 ani și 4 luni

închisoare și 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

Face aplicarea art. 5 C. pen. și reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, modificată prin art. 81 pct. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) C. proc. pen., de la 10 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, la 6 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen. anterior, contopește pedepsele de mai sus, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de la 6 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 23 aprilie 2013 la 3 martie 2014.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3 martie 2014.