ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1832/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1832/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată că, prin încheierea din 18 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, s-a respins excepția de necompetență materială a acestei curți, invocată de către intimata reclamantă pârâtă SC N.R. SRL prin întâmpinare. Împotriva acestei încheieri a promovat recurs SC N.R. SRL invocând art. 304 pct. C. proc. civ. Intimata a formulat întâmpinare și a invocat excepția inadmisibilității recursului. Conform art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza mai întâi excepția invocată. Excepția este fondată față de dispozițiile imperative ale art. 158 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora: „dacă instanța se declară competentă, va trece la judecarea pricinii, cel nemulțumit putând să facă, potrivit legii apel, sau recurs după darea hotărârii asupra fondului”.
În același timp, dispozițiile art. 158 alin. (3) C. proc. civ., prevăd expres faptul că „dacă instanța se declară necompetentă, împotriva hotărârii se poate exercita recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare”. Așadar, în materia căilor de atac asupra hotărârilor ce vizează competența instanțelor de judecată, legiuitorul face distincție între hotărârile prin care instanța se declară competentă și cele prin care aceasta se declară necompetentă. În speță, prin încheierea de ședință din data de 18 septembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 2397/2/2007, instanța a respins ca neîntemeiată excepția invocată de SC N.R. SRL, declarându-se competentă să judece recursul formulat de intimata, din prezenta cauză, împotriva sentinței arbitrale de înființare a popririi asigurătorii.
În aceste condiții, ținând cont de faptul că excepțiile sunt de strictă interpretare, aplicabilitatea lor limitându-se doar la cazurile expres prevăzute de lege, din dispozițiile mai sus invocate rezultă neîndoielnic faptul că numai hotărârile prin care o instanță s-a declarat necompetentă ar putea să fie atacate cu recurs separat, în termen de 5 zile de la pronunțare. Dar, întrucât, în speță, nu ne regăsim într-o astfel de ipoteză, curtea de apel declarându-se competentă, vor fi incidente dispozițiile art. 158 alin. (2) C. proc. civ. În concluzie, încheierea de ședință prin care Curtea de Apel București s-a declarat competentă ar putea fi atacată numai o dată cu fondul, adică numai după pronunțarea unei decizii pe cererea de recurs formulată împotriva sentinței arbitrale de înființare a popririi asigurătorii.
Față de aceste aspecte, recursul formulat de SC N.R. SRL este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta SC N.R. SRL București împotriva încheierii din 18 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 28 mai 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.