ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1610/2014

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 324 din 13 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul penal nr. 4650/118/2013, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul P.G., prin apărători, din infracțiunile reținute prin actul de inculpare, în infracțiunile prevăzute de art. 321 alin. (1) C. pen. anterior și art. 239 alin. (2) și (5) C. pen. anterior, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) din același cod. În baza art. 20 rap. la art. 175 lit. i) - 176 lit. f) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul P.G. (11 clase, fără ocupație, necăsătorit, fără copii, fără antecedente penale) la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

anterior, după executarea pedepsei principale, pentru infracțiunea de tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav. În baza art. 321 alin. (1) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul P.G. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice. În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, au fost contopite pedepsele aplicate, în final inculpatul P.G. având de executat pedeapsa cea mai grea de 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. anterior, după executarea pedepsei principale. S-a dispus ca pedeapsa să fie executată în regim de detenție, conform art. 57 C. pen.

anterior. S-a făcut aplicarea art. 71 în referire la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. anterior pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 88 C. pen. anterior, s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată prin măsurile reținerii și arestării preventive, cu începere de la data de 29 martie 2013, la zi. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. anterior, s-a menținut starea de arest a inculpatului P.G. S-a constatat că partea vătămată D.O.M. s-a constituit parte civilă după citirea actului de sesizare. În baza art. 15 alin. (2) C. proc. pen. anterior, a fost respinsă acțiunea civilă formulată în cauză de partea vătămată D.O.M., ca tardiv formulată.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de la inculpatul P.G., la eliberarea din penitenciar, a probelor biologice, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Inculpatul P.G. este deținătorul unui autoturism marca O.V. cu număr de înmatriculare provizoriu, însă nu a fost preocupat de transferul dreptului de proprietate asupra autoturismului. În după-amiaza zilei de 29 martie 2013, în jurul orelor 14,30, inculpatul a fost depistat de lucrătorii de poliție ai comunei Topraisar, aflați în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, conducând pe str. G. din localitate, autoturismul marca O.V.

cu numerele provizorii de înmatriculare expirate. La solicitarea agentului de poliție D.O.M. de a se legitima și de a prezenta documentele autoturismului, inculpatul, știind că nu deține documentele necesare, a refuzat și, mai mult, a început să-l înjure pe lucrătorul de poliție, folosind expresii pornografice. Partea vătămată D.O.M. a introdus brațul drept în interiorul autoturismului O.V., cu intenția de a scoate cheia din contact. Sesizând că de autoturism se apropie colegul părții vătămate, agentul șef E.D., inculpatul care, în tot acest interval, menținuse pornit motorul autoturismului, a închis trântind cu violență portiera, împrejurare în care i-a prins haina lui D.O.M. în zona umărului.

Mișcarea rapidă a inculpatului l-a luat prin surprindere pe agentul de poliție D.O.M., care a avut timp doar să scoată mâna în afară, fără a putea evita prinderea hainei în zona umărului, la portieră. În continuare, inculpatul a pus în mișcare autoturismul, fără a ține cont de poziția în care se afla polițistul, care încerca să mențină ritmul de deplasare. La un moment dat, partea vătămată D.O.M. s-a dezechilibrat, fiind târâtă de autoturismul condus de inculpat, pe o distanță de 15 - 20 m, fără ca inculpatul să țină seama de faptul că, pe partea stângă a străzii G. pe care conducea, se afla parcată o remorcă, existând riscul potențial ca lucrătorul de poliție să fie izbit de obstacolul menționat.

Datorită faptului că epoletul de la umărul drept al hainei lucrătorului de politie a cedat, partea vătămată s-a rostogolit până în apropierea roții remorcii, fără însă ca impactul să aibă urmări mai grave. Partea vătămată a reușit să se ridice de la sol, iar colegul acestuia, E.D., care i-a venit imediat în ajutor, a putut remarca faptul că era plin de noroi pe față și pe uniforma de poliție, că avea mâna dreaptă tumefiată, iar în podul palmei o rană sângerândă. Partea vătămată șchiopăta, acuzând dureri în zona călcâiului stâng, precum și în zonele intercostale. Cele relatate mai sus au fost percepute în cea mai mare parte și de martorul A.D., care efectua reparații la un autovehicul în stradă, în dreptul imobilului proprietatea sa, situat pe str. G. Lucrătorii de poliție s-au deplasat în urmărirea inculpatului care, efectuând un ocol, a reintrat pe strada V., parcând autoturismul în curtea locuinței.

Imediat, în dreptul imobilului a oprit și autospeciala lucrătorilor de poliție, precum și mașina în care se afla martorul A.D., care încercase să acorde concursul lucrătorilor de poliție, în sensul de a-i bloca deplasarea inculpatului. Lucrătorii de poliție au continuat dialogul cu inculpatul, însă acesta, folosind același ton ireverențios, a refuzat să prezinte documentele, acceptând într-un final să se deplaseze la postul de poliție pentru a-și clarifica situația. Partea vătămată D.O.M. a fost examinată la unitatea de primiri urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, cadrele de specialitate evidențiind leziunile comentate, raportul medico-legal concluzionând că acestea au necesitat pentru vindecare 4 - 5 zile de îngrijiri medicale de specialitate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul P.G. În dezvoltarea motivelor de apel, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței de fond și, în principal, să se dispună schimbarea încadrării juridice și aplicarea unei pedepse adecvate inculpatului, cu suspendare sub supraveghere, raportat la actele în circumstanțiere depuse la dosar; în subsidiar, s-a solicitat redozarea pedepsei aplicate de către instanța de fond, în sensul reducerii cuantumului acesteia, inculpatul având posibilitatea să muncească; în acest sens, s-a solicitat, în baza dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. anterior, schimbarea încadrării juridice din infracțiunile reținute în rechizitoriu, respectiv tentativă la omor deosebit de grav, în infracțiunea prev. de art. 239 alin. (2) și 5 C. pen.

anterior, susținându-se că incidentul a avut un caracter mai mult sau mai puțin violent posibil din perspectivă verbală, dar nu a fost demonstrat, iar polițistul nu a fost prins de ușa mașinii cu mâneca, rosturile garniturii de cauciuc și ale sistemului de închidere fiind oarecum elastice, pentru a preveni vătămările; raportat la cele două amenzi administrative, una pentru tulburare de posesie și una pentru o infracțiune de ultraj contra bunelor moravuri, s-a arătat că aceste elemente singulare nu conduc la ideea că inculpatul ar avea capacitatea să dezvolte un instinct criminal, martorii audiați declarând că, pe lângă remorca parcată pe strada G., exista loc să treacă cel puțin două mașini în paralel una pe lângă cealaltă; dacă s-ar fi pornit mașina cu polițistul agățat, s-ar fi lovit de remorca parcată cu care, dacă ar fi intrat în impact, rezultatul ar fi fost profund vătămător și nu de doar 4 - 5 zile de îngrijiri medicale.

În apel, inculpatul P.G. a depus la dosar înscrisuri în circumstanțiere. La termenul din data de 10 decembrie 2013, inculpatul a precizat personal că nu dorește să dea declarație în fața instanței de apel, uzând de dreptul la tăcere prev. de art. 70 alin. (2) C. proc. pen. anterior. Prin Decizia penală nr. 157/P din 17 decembrie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, a fost respins apelul declarat de inculpatul P.G. - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva Sentinței penale nr. 324 din 13 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul penal nr. 4650/118/2013, ca nefondat.

Conform art. 383 cu ref. la art. 381 C. proc. pen. anterior, s-a dedus arestul preventiv de la 13 septembrie 2013, la zi. Potrivit art. 383 cu ref. la art. 350 alin. (1) și art. 160 b C. proc. pen. anterior, s-a menținut starea de arest a apelantului inculpat P.G. pe o perioadă de până la 60 zile, cu începere de la 17 decembrie 2013, respingându-se cererea de revocare a măsurii preventive. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. anterior, a fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare către stat. Conform art. 189 C. proc. pen. anterior, a Protocolului încheiat la 26 noiembrie 2008 între Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România, onorariul parțial în cuantum de 50 lei pentru avocat A.V.N., care a asigurat asistența juridică din oficiu până la prezentarea avocatului ales, s-a dispus a se plăti din fondurile Ministerului Justiției.

Examinând sentința atacată în raport cu motivele de apel și cu actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel Constanța a constatat că apelul formulat în cauză de către inculpatul P.G. nu este fondat, pentru următoarele considerente: Prima instanță a reținut corect starea de fapt și a făcut o analiză, temeinică a probelor administrate în cauză., reținând vinovăția inculpatului sub forma intenției directe prev. de art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen. anterior. În acest sens, instanța de apel a avut în vedere următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de cercetare la fața locului; depoziția părții vătămate D.O.M.; planșele foto; certificatul medico-legal; procesul-verbal de efectuare a experimentelor judiciare; declarațiile martorului E.D.

Astfel, s-a reținut că partea vătămată D.O.M. a declarat că atât el, cât și colegul său, E.D., se aflau în ținuta de serviciu și că, în timpul exercitării atribuțiilor, au sesizat un autoturism cu numere provizorii ce păreau să fie expirate și au trecut la oprirea mașinii în mod regulamentar. Conducătorul auto era inculpatul, ce se afla singur în mașină. După ce a solicitat actele, inculpatul a întrebat de ce a fost oprit și i-a adresat cuvinte jignitoare, iar pe timpul discuției, motorul a rămas pornit. I-a spus să meargă la postul de poliție, însă a refuzat, motiv pentru care a încercat să-i oprească motorul, în sensul că a încercat să umble la cheia de la contact și să-l scoată din mașină, însă inculpatul a încercat să se țină de portieră și să o închidă și atunci i-a fost prinsă partea de sus a gecii, în zona epoletului, în partea dreaptă; a fost închisă portiera, iar inculpatul a plecat cu mașina de pe loc.

Colegul său se afla la 2 - 3 m în spatele său. Văzând că este prins în mașină, a încercat să-i bată cu pumnul în geam să oprească, iar în acest timp, a mers în ritmul mașinii, pe lângă aceasta. Apoi a început să accelereze tot mai tare, nu a mai putut ține ritmul, s-a dezechilibrat și a căzut, ca urmare a cedării epoletului. A pus mâinile la cap, să nu se lovească de roata unei remorci parcate în apropiere. Inculpatul și-a continuat drumul, fără a coborî vreun moment din mașină, a luat-o pe str. G., spre marginea satului, pe str. B., apoi pe str. V. A urcat în mașină împreună cu colegul său și l-au găsit pe inculpat. Acolo au văzut că mai ajunsese cu mașina martorul A.D. L-a întrebat pe inculpat de ce a făcut acest lucru, acesta a întrebat dacă au văzut că ar fi condus el mașina, însă inculpatul nu a mai înjurat și a fost convins și de alte persoane să meargă la poliție.

A avut rană la palmă, la călcâiul stâng, zona intercostală era dureroasă, fără a prezenta semne evidente; partea vătămată a mai precizat că, atunci când a încercat să oprească motorul mașinii, a introdus brațul mai sus de cot, nu a reușit, motorul a rămas tot pornit, epoletul era cusut și nu prins de haină cu capsa și a fost prins în portiera autoturismului. A încercat să se elibereze, dar în acel moment nu putea gândi lucid ce putea să facă. Atunci când alerga pe lângă mașină, mergea cu fața, în sensul de mers al mașinii. După ce s-a rupt epoletul, s-a rostogolit pe partea dreaptă, apoi a căzut pe burtă. După cădere, pantalonul era zgâriat, însă nu a avut leziuni la genunchi, drumul era pietruit și atunci plouase.

Instanța de apel a constatat că declarația părții vătămate se coroborează cu declarația martorului E.D., agent de poliție ce se afla împreună cu partea vătămată D.O.M. în serviciul de patrulare pe raza localității Topraisar, având în dotare și autoturismul D.L. cu inscripția poliției, care a precizat că, ajungând în intersecția cu str. V., au remarcat autoturismul O.V., despre care colegul său a arătat că este condus de P.G., pe care l-au oprit, iar colegul său s-a angajat în discuție cu conducătorul auto, solicitându-i să prezinte actele de identitate și ale autoturismului. Inculpatul l-a înjurat pe colegul său, folosind expresii pornografice, întrebându-l ce treabă are cu el. În timp ce D.O.M.

încerca să-l tempereze pe inculpat, s-a apropiat, crezând că are nevoie de ajutor, inculpatul profera același gen de injurii, remarcând faptul că a tras de portiera stângă deschisă până atunci pe jumătate, împrejurare în care a prins și epoletul de la umărul drept de la geaca uniformei, cu care era îmbrăcat colegul său. Pe toată perioada discuției, inculpatul a ținut motorul pornit și după aceea a închis portiera, fără să țină cont de faptul că uniforma colegului său fusese prinsă, a pus autoturismul în mișcare, târându-l apoi pe D.O.M. A alergat în sprijinul colegului său, acesta striga la inculpat să oprească pentru că l-ar putea omorî, însă inculpatul a accelerat, iar partea vătămată nu a mai reușit să alerge pe lângă mașină, să se sincronizeze, ajungând să fie târât.

Pe aceeași direcție, era parcată o remorcă și, practic, partea vătămată a avut noroc atunci când s-a proptit în roata remorcii, inculpatul continuându-și deplasarea. Ajungând lângă colegul său, a observat că epoletul uniformei era rupt, era plin de pământ pe uniformă și pe față și avea mâna dreaptă tumefiată, iar în podul palmei o rană sângerândă. Au revenit la autoturismul de serviciu și au plecat în urmărirea inculpatului până la locuința acestuia unde, în apropiere, s-au întâlnit cu A.D., care a spus ca a încercat să-l blocheze cu autoturismul pe inculpat. I-au cerut inculpatului să prezinte actele, însă acesta a refuzat din nou. Instanța de apel a mai reținut că în faza de urmărire penală a fost efectuat și un experiment judiciar, concretizat într-un proces-verbal, care întărește modalitatea de desfășurare a incidentului, astfel cum a fost prezentat de către partea vătămată D.O.M.

și martorul E.D. Relevant a fost și raportul de constatare medico-legală nr. 108/A1/2013 din 2 aprilie 2013 care a confirmat împrejurarea că partea vătămată prezintă multiple excoriații acoperite cu cruste hematice brune loja tenara mâna dreaptă cu dimensiuni cuprinse între 0,4/1,2 cm și 0,2/0.1 cm, excoriații de 0.4/0.6 cm fața dorsală deget IV mâna dreaptă, excoriație acoperită cu crustă brună pat unghial deget IV, o excoriație crustă brună fața palmară mâna stângă, contuzie mâna dreaptă și contuzie călcâi stâng, leziuni traumatice ce ar putea fi produse prin frecare de planuri dure rugoase și pot necesita 4 - 5 zile de îngrijiri medicale, fără ca leziunile să-i pună viața în primejdie.

De asemenea, din planșele foto depuse la dosar s-a observat remorca ce era parcată pe marginea drumului și unde s-a desprins partea vătămată, ca urmare a cedării uniformei și după cum evidențiază partea vătămată și martorul ocular E.D., exista posibilitatea reală ca partea vătămată să se lovească de acea remorcă, din unele planșe foto putând fi observată și starea în care se afla partea vătămată, murdar de noroi pe față, pe uniformă și lovit. Instanța de apel a constatat că în mod întemeiat instanța de fond a apreciat că există o doză mare de subiectivism în declarațiile martorilor propuși de inculpat (martorii T.M., M.D.

și C.N.M., cu mențiunea că primul martor a precizat că a fost rugat să depună mărturie de aparținătorii inculpatului, iar ceilalți doi, la rândul lor, de către T.M.), care îl descriu pe acesta ca fiind o persoană deosebit de liniștită, respectuoasă, care nu a creat probleme, în ciuda faptului că, așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar, a mai fost cercetat și i-au fost aplicate sancțiuni cu caracter administrativ de către procuror în două rânduri, una vizând chiar o infracțiune de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice; aceștia au încercat cu precădere în fața instanței să acrediteze ideea că au fost prezenți și au văzut că inculpatul se deplasa cu autoturismul, iar în urma sa alergau doi polițiști, la o distanță de cca.

20 de metri, iar unul a alunecat și a căzut pe burtă, datorită faptului că strada era pietruită și umedă, apoi și-a continuat alergarea. S-a constatat că instanța de fond a înlăturat în mod întemeiat aceste declarații ca fiind nesincere și fără logică în contextul dat, având în vedere că nu ar putea fi explicată ruperea hainei chiar în zona epoletului, fapt constatat imediat după incident și care confirmă versiunea părții vătămate, iar în cazul unei simple căzături, nu s-ar fi putut realiza acest lucru, putând exista cel mult niște excoriații. S-a reținut că mecanismul de producere a leziunilor este unul specific prezentei situații de fapt, adică prin frecare de planuri dure, rugoase.

De asemenea, instanța de apel a reținut că prima instanță a constatat că nu sunt întemeiate apărările inculpatului, mențiunile acestuia și ale martorilor ce îi susțin versiunea și care au arătat că au văzut cum lucrătorul de poliție alerga la început pe lângă autoturism, iar apoi a fost depășit, a rămas în urmă, a alunecat și a căzut, coroborându-se cu cele declarate de partea vătămată și martorul E.D. doar în prima fază a incidentului, însă restul declarației, ce vizează crearea unei distanțe între autoturism și partea vătămată și căderea fără un motiv anume a părții vătămate, nu se coroborează cu actul medico-legal, cu declarațiile părții vătămate și ale martorului E.D., ce însoțea partea vătămată.

Totodată, s-a constatat că încadrarea juridică dată faptei comise de inculpatul P.G. este legală, instanța de fond efectuând o aplicare corespunzătoare a normelor în materie. Astfel, s-a reținut că faptele inculpatului P.G. care, în după-amiaza zilei de 29 martie 2013, fiind în trafic pe str. G. din comuna Topraisar, județul Constanța, la volanul autoturismului O.V., a refuzat să prezinte actele pentru control agentului de poliție D.O.M. din cadrul Postului de Poliție Topraisar, aflat în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, pe care l-a înjurat și apoi a pus în mișcare autovehiculul, târându-l pe lucrătorul de poliție pe o distanță de circa 20 de metri, cauzându-i leziuni și prin acțiunea sa punându-i viața în pericol, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 321 alin. (1) C. pen.

anterior și tentativă la omor deosebit de grav, prev. de art. 20 rap. la art. 175 lit. i) - 176 lit. f) C. pen. anterior, ambele cu aplic. art. 33 lit. a) din același cod. S-a apreciat că nu sunt întemeiate motivele de apel ale inculpatului prin care a solicitat schimbarea încadrării juridice, în sensul reținerii infracțiunii prev. de art. 239 alin. (2) și (5) C. pen. anterior, în loc de infracțiunea de tentativă la omor calificat și deosebit de grav, așa cum s-a reținut prin actul de inculpare. În acest sens, s-a constatat că inculpatul nu s-a limitat doar la lovirea părții vătămate, ci a și acceptat că, odată cu punerea în mișcare a unui autoturism în care a fost imobilizată partea vătămată, ar putea să producă târârea acesteia sau leziuni incompatibile cu viața, odată cu izbirea sa de un eventual obstacol.

A fost avut în vedere că este evident faptul că, prin modalitatea în care partea vătămată a fost prinsă în portiera autovehiculul condus de inculpat, acesta din urmă a acceptat (chiar dacă nu a urmărit) posibilitatea ca partea vătămată să decedeze ca urmare a târârii sale în urma autovehiculului, modalitatea în care partea vătămată putea să sufere leziuni incompatibile cu viața.

S-a apreciat că instanța de fond a reținut în mod corect că partea vătămată nu avea nicio posibilitate de apărare și nici de a respinge acțiunea violentă îndreptată împotriva sa, singura șansă fiind aceea că uniforma a cedat și căderea sa nu a determinat lovirea părții vătămate în mod violent de vreun obstacol; chiar dacă leziunile suferite de partea vătămată nu sunt atât de grave, astfel încât, prin ele însele, să se ajungă la punerea în primejdie a vieții, totuși, circumstanțele comiterii faptei - o persoană prinsă și imobilizată de un autoturism aflat în mișcare, fără șansa de a se desprinde din prinsoare și fără șanse reale de a se elibera - pot conduce la ideea ca viața părții vătămate a fost pusă în primejdie și se puteau produce urmări dintre cele mai grave, dacă uniforma de polițist nu ar fi cedat.

S-a constatat, de asemenea, că instanța de fond a reținut în mod corect că atitudinea inculpatului a fost vizualizată, parțial și de alte persoane, că reacția acestuia de a replica violent și cu cuvinte obscene, în loc public, față de organele statului, nu a trecut neobservată, chiar dacă persoanele audiate, ce fac parte din aceeași comunitate din care provine și inculpatul, au minimalizat faptele, astfel că, în cauză, sunt întrunite și elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. anterior. Fiind întrunite toate condițiile cerute de dispozițiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen. anterior, s-a reținut că în mod corect prima instanță a dispus condamnarea inculpatului P.G.

pentru fapta pentru care a fost trimis în judecată. În cadrul operațiunii de individualizare judiciară a pedepsei aplicate, s-a remarcat că instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. anterior și a stabilit o pedeapsă corespunzătoare gradului de pericol social concret al infracțiunii și persoanei inculpatului.

În acest sens, instanța de apel a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute în partea generală și partea specială a Codului penal, modalitatea concretă de comitere a faptei, constând în neconformarea inculpatului la cererea organelor de poliție, aflate în exercițiul atribuțiilor de serviciu, adresarea de cuvinte obscene, jignitoare și, mai mult, trântirea portierei și prinderea uniformei, astfel încât partea vătămată să fie nevoită să alerge în ritmul impus de un autoturism în mișcare cu viteza în creștere, sentimentul de neputință trăit de partea vătămată, de a nu se putea apăra și de a-i fi pusă în primejdie viața, natura infracțiunilor comise, atât de pericol, cât și de rezultat, rezultat care, însă, nu s-a produs datorită unor evenimente independente de voința inculpatului, încălcarea relațiilor sociale ce vizează sfidarea autorității organelor competente, disprețul manifestat de inculpat și nepăsarea manifestată de acesta, chiar și ulterior comiterii faptelor.

Instanța de apel a mai constatat că instanța de fond a reținut în mod corect că inculpatul, deși a mai fost cercetat în două cauze penale, unde nu s-a ajuns la sesizarea instanței întrucât procurorul a dispus, de fiecare dată, scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unor sancțiuni cu caracter administrativ, pentru o infracțiune de tăinuire sau chiar o infracțiune similară cu cea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, totuși, inculpatul nu a realizat ce consecințe presupune implicarea sa în fapte antisociale și a perseverat în activitatea infracțională.

Având în vedere că pedepsele aplicate reprezintă minimele speciale de pedeapsă, instanța de apel a apreciat că, față de aspectele expuse mai sus, nu sunt întemeiate motivele de apel ale inculpatului, prin care a solicitat reducerea pedepselor aplicate, circumstanțele reale de comitere a faptelor și circumstanțele personale ale inculpatului neimpunând reținerea în favoarea acestuia a vreunei circumstanțe atenuante facultative prev. de art. 74 C. pen. anterior, raportat și la faptul că, în ultima perioadă de timp, s-a înmulțit numărul faptelor de ultraj, ceea ce reflectă lipsa de respect față de polițiștii care au rolul de asigura liniștea și ordinea publică. În ceea ce privește modalitatea de executare, s-a constatat că aceasta a fost stabilită corespunzător de prima instanță, scopul pedepsei prev. de art. 52 C. pen.

anterior putând fi atins numai prin executarea efectivă a pedepsei, raportat atât la natura infracțiunilor comise, cât și la aspectele expuse mai sus, cu privire la perseverența inculpatului în comiterea de fapte antisociale, nefiind întemeiate astfel motivele de apel ale inculpatului prin care s-a solicitat să se dispună suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, potrivit art. 86 1 C. pen. anterior. Față de ansamblul considerentelor expuse, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P.G. Conform art. 383 cu ref. la art. 381 C. proc. pen. anterior, din pedeapsa aplicată inculpatului s-a dedus arestul preventiv de la 13 septembrie 2013, la zi.

Potrivit art. 383 cu ref. la art. 350 alin. (1) și art. 160 b C. proc. pen. anterior, s-a menținut starea de arest a apelantului inculpat P.G., pe o perioadă de până la 60 de zile, cu începere de la 17 decembrie 2013, respingându-se cererea de revocare a măsurii preventive, dat fiind faptul că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului subzistă și în prezent, raportat la natura infracțiunii comise, la circumstanțele reale de comitere a faptei, la urmările produse, precum și la durata de timp care a trecut de la data comiterii faptei până în prezent, de aproximativ 9 luni, durată care se circumscrie unei durate rezonabile a măsurii arestării preventive, având în vedere că, în această perioadă, s-a finalizat atât urmărirea penală, cât și cercetarea judecătorească în fața instanței de fond și a celei de apel.

Împotriva deciziei penale anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.G., calea de atac fiind fundamentată pe cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 12 și 17 2 C. proc. pen. anterior. În principal, s-a solicitat casarea ambelor hotărâri și, în rejudecare, achitarea inculpatului, în opinia apărării lipsind latura subiectivă a infracțiunii de tentativă de omor întrucât, din probele administrate, nu rezultă intenția inculpatului de a suprima viața părții vătămate. De asemenea, s-a susținut că în mod greșit prima instanță a înlăturat toate mijloacele de probă care conturau lipsa de vinovăție a inculpatului. Prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen. anterior, apărarea a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de tentativă de omor, în infracțiunea de vătămare corporală din culpă, în concurs cu infracțiunea de ultraj. S-a făcut referire la actele medicale depuse la dosarul cauzei, din care rezultă că partea vătămată a suferit leziuni corporale vindecabile în 4 - 5 zile de îngrijiri medicale, fără a-i fi pusă în primejdie viața. În ceea ce privește legea penală mai favorabilă, apărarea a considerat că legea veche este mai blândă. Concluziile formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorul recurentului inculpat și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Prealabil, Înalta Curte reține că, potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs. Astfel, Înalta Curte, examinând recursul prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. anterior, constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Deși recurentul inculpat face referire la două cazuri de casare, respectiv cele prevăzute de art. 385 9 pct. 12 și 17 2 C. proc.

pen. anterior, acestea sunt invocate doar formal întrucât, în esență, criticile vizează erori de fapt și nu de drept. Cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 din Codul de procedură penală anterior poate fi invocat atunci când se constată că hotărârile pronunțate în cauză sunt contrare legii sau că instanțele au făcut o greșită aplicare a legii. În ambele ipoteze, legiuitorul are în vedere o eroare de drept și nu una de fapt, ultima putând fi invocată doar în calea de atac a apelului, când instanța de control judiciar are obligația de a examina cauza dedusă judecății sub toate aspectele de fapt și de drept. Prin hotărâre "contrară legii" se înțelege acea hotărâre prin care instanța dă o dispoziție interzisă de lege ori omite să se pronunțe cu privire la o dispoziție la care legea o obligă în mod imperativ.

A doua variantă a acestui caz de casare - prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii - se referă la toate celelalte situații în care instanța a comis o eroare de drept, în afara celor limitativ prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen. anterior și are în vedere dispozițiile legale care privesc infracțiunea, pedeapsa și răspunderea penală. În cauză, Înalta Curte constată că nu au fost încălcate dispoziții legale privind infracțiunea săvârșită, pedeapsa aplicată și răspunderea penală, instanțele anterioare aplicând în mod corect legea. Sub aspectul laturii subiective, ca element constitutiv al infracțiunii de tentativă de omor, se constată că apărarea face trimitere la martorii audiați în cauză, înlăturarea greșită a depozițiilor unora dintre aceștia, cu alte cuvinte, se solicită o nouă interpretare a probelor, ceea ce excede controlului instanței de recurs.

Prin urmare, criticile formulate de inculpat nu privesc o eroare gravă de drept, ci una de fapt și, ca atare, nu pot fi primite. Chiar dacă s-ar trece peste acest impediment procedural, Înalta Curte constată că instanțele au stabilit o stare de fapt corectă și o încadrare juridică legală. Rezultă, fără dubiu, că inculpatul P.G., în după-amiaza zilei de 29 martie 2013, circula pe drumurile publice cu un autoturism ce avea numere provizorii de înmatriculare expirate. La solicitarea organelor de poliție, care l-au oprit pentru control, inculpatul, știind că nu deține documente legale, s-a adresat injurios ofițerului de poliție aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, folosind expresii pornografice.

În momentul în care partea vătămată a încercat să ia cheile din contact, autoturismul având motorul pornit, inculpatul a închis portiera, haina victimei rămânând prinsă în zona umărului. Inculpatul a pus în mișcare mașina, iar la un moment dat, partea vătămată s-a dezechilibrat, fiind târâtă pe o distanță de aproximativ 15 - 20 m, rostogolindu-se până în apropierea roții unei remorci parcate pe partea stângă a străzii Din modalitatea și împrejurările concrete în care au fost comise faptele rezultă cu evidență că inculpatul a prevăzut posibilitatea suprimării vieții părții vătămate, rezultat care, chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui. Reținerea infracțiunii de tentativă de omor nu este condiționată de punerea în primejdie a vieții părții vătămate, intenția de a ucide putând fi stabilită - astfel cum au reținut instanța de fond și cea de apel - din celelalte probe administrate.

Derularea evenimentelor a fost observată de martorul A.D., dar și de colegul părții vătămate, E.D.. Pe cale de consecință, criticile formulate de recurentul inculpat nu sunt fondate, hotărârile pronunțate în cauză fiind legale. În ceea ce privește legea penală mai favorabilă, Înalta Curte o identifică a fi legea veche, în raport de regimul sancționator mai sever pentru concursul de infracțiuni din legea nouă. Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. În temeiul art. 385 17 alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) și art. 381 C. proc. pen. anterior, se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și a arestării preventive de la 29 martie 2013 la 12 mai 2014. În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu în prezenta cauză, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.G. împotriva Deciziei penale nr. 157/P din 17 decembrie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive de la 29 martie 2013 la 12 mai 2014. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 450 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, avocat G.A. și suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru termenul din 14 aprilie 2014, avocat M.M., se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 mai 2014. Procesat de GGC - GV