ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3136/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 6201 din 1 noiembrie

2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal a respins excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate și

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului MMFPS; a respins

excepția de nelegalitate invocată de reclamantul R.D. ca neîntemeiată și a

respins acțiunea formulată de reclamantul R.D. în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casației și Justiție,

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Ministerul Finanțelor

Publice, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia,

prin Ordinul nr. 2091 din 30 decembrie 2011 emis de Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casației și Justiție, s-a dispus ca,

începând cu data de 1 noiembrie 2011, reclamantul R.D., procuror cu grad de

parchet de pe lângă curte de apel la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București, să beneficieze de următoarele drepturi salariale:

- o indemnizație de

încadrare lunară de 8.706 lei;

- un cuantum de 1.034

RON al sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului de

confidențialitate;

- un cuantum de 1.182

RON al sporului pentru condiții deosebite de muncă.

Aceste drepturi

salariale au fost stabilite urmare a trecerii în clasa de salarizare 106

(corespunzătoare unei vechimi în funcție între 10 - 15 ani și gradației 5).

Temeiul legal pentru

emiterea acestui ordin de salarizare a fost reprezentat de: art. 76 din Legea

nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, art. 17 alin. (5), art. 21 alin. (11) din Legea nr.

303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, art. 10 alin. (5) din Legea nr.

284/2010 - Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din

fonduri publice, Capitolul I, art. 8 alin. (2) din Anexa nr. VI la Legea nr.

284/2010, art. 6 alin. (3) și art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 285/2010

privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

Împotriva acestui

ordin, reclamantul a formulat contestație, care a fost respinsă prin Adresa nr.

8/C/17/2012 din 9 ianuarie 2012 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție.

Pe calea acțiunii în

contencios administrativ dedusă judecății, reclamantul a solicitat anularea

Ordinului nr. 2091 din 30 decembrie 2011 și obligarea pârâtului Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să emită un alt ordin în conformitate

cu prevederile Legii nr. 285/2010 și ale Legii-cadru nr. 284/2010.

Totodată, reclamantul

a invocat și excepția de nelegalitate a prevederilor art. II lit. H), exemplul

2 și art. III lit. A) - „Exemplu” din Normele metodologice pentru aplicarea

prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului

plătit din fonduri publice, aprobate prin Ordinul nr. 42/77/2011 al M.M.F.P.S.

și M.F.P., publicate în M. Of. nr. 48/19 ianuarie 2011.

Examinând cu

prioritate excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate și excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii, Familiei și

Protecției Sociale, Curtea a reținut următoarele aspecte:

În ceea ce privește

inadmisibilitatea excepției de nelegalitate, susținerile pârâtului au fost

înlăturate, întrucât actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse

controlului de legalitate în cadrul procedurii excepției de nelegalitate

prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, având în vedere, pe de o parte, că

art. 4 din actul normativ menționat nu face nicio distincție între actul

unilateral cu caracter individual și cel cu caracter normativ, iar, pe de altă

parte, potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, pe calea acțiunii

directe, actele administrative cu caracter normativ care se consideră nelegale

pot fi atacate oricând.

Referitor la excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii, Familiei și

Protecției Sociale, Curtea a reținut că aceasta este neîntemeiată, întrucât

legitimarea procesuală pasivă a acestui pârât este justificată în cadrul

procesual privind excepția de nelegalitate, în calitate de autoritate emitentă

a actului administrativ contestat, și nu în raport de cererea reclamantului

având ca obiect anularea Ordinului nr. 2091 din 30 decembrie 2011 emis de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casației și

Justiție.

În ceea ce privește

fondul excepției de nelegalitate, Curtea a constatat că susținerile

reclamantului potrivit cărora, prevederile art. II lit. H), Exemplul 2 și art.

III lit. A) - „Exemplu” din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr.

42/77/2011 emis de M.M.F.P.S. și M.F.P., reprezintă o adăugare la lege, sunt neîntemeiate,

întrucât Normele metodologice au fost emise pentru aplicarea prevederilor Legii

nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri

publice, în temeiul art. 17 din acest act normativ.

Instanța de fond a

reținut că sporurile reprezintă cuantumul avut în luna octombrie 2010, majorat

cu 5%, astfel că prevederile contestate din Normele metodologice nu fac altceva

decât să expliciteze această modalitate legală de determinare a cuantumului

sporurilor salariale, fără să genereze o situație juridică nouă în raport de

opțiunea legiuitorului.

Modalitatea de calcul

a cuantumului sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, a sporului

de confidențialitate, precum și a sporului pentru condiții deosebite de muncă,

avansată de reclamant, este lipsită de temei legal, întrucât art. 1 alin. (1)

din Legea nr. 285/2010 stipulează cu claritate faptul că sporurile se determină

prin majorarea cu 15% a cuantumului acestora din luna octombrie 2010 și nu prin

aplicarea procentului prevăzut de lege la indemnizația de încadrare brută

lunară.

Referitor la Ordinul

nr. 2.901 din 30 decembrie 2011 emis de Procurorul general al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casației și Justiție, Curtea a constatat că sunt

neîntemeiate criticile formulate de reclamant. Prin acestea se contestă, în

esență, faptul că, începând cu data de 1 noiembrie 2011, data trecerii în clasa

de salarizare 106, s-a procedat doar la majorarea indemnizației de încadrare

brută lunară, sporurile prevăzute de lege fiind menținute în cuantumul existent

la acea dată.

Ordinul nr. 2.901 din

30 decembrie 2011 este emis în limitele și potrivit prevederilor Legii nr.

285/2010 și ale Ordinului nr. 42/77/2011 emis de M.M.F.P.S. și M.F.P.,

prevederi care, după cum s-a arătat, nu reglementează o majorare a cuantumului

sporurilor prevăzute de lege prin aplicarea procentului legal la noua

indemnizație de încadrare brută lunară, cum pretinde reclamantul.

Curtea a apreciat,

totodată, că solicitarea reclamantului nu poate fi admisă nici pentru faptul că

aceasta ar contraveni art. 22 alin. (2) din Legea nr. 284/2010 potrivit căruia,

suma sporurilor, compensațiilor, primelor și indemnizațiilor individuale nu va

depăși 30% din salariul de bază, solda funcției de bază/salariul funcției de

bază sau indemnizația lunară de încadrare.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs reclamantul D.R., susținând că hotărârea atacată

este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:

- instanța de fond nu

a analizat excepția de nelegalitate a Normelor metodologice pentru aplicarea

prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului

plătit din fondurile publice, refuzând să se refere la neconcordanța acestor

norme în raport cu prevederile art. 3 din Legea nr. 284/2010 (lege cadru), art.

2 din Legea nr. 285/2010, art. 4 și 5 din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 și

art. 21 din aceeași lege;

- în mod nejustificat

a fost menținut Ordinul nr. 2.091 din 30 decembrie 2011 al Procurorului General

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind

stabilirea drepturilor sale salariale, calculul sporurilor salariale fiind

efectuat în baza normelor metodologice menționate anterior, norme ce contravin

legii.

Recurentul și-a

încadrat în drept, din punct de vedere procedural, motivele de recurs în

prevederile art. 304

1

C. proc. civ.

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se

încadrează în prevederile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este întemeiat, urmând a fi admis, însă numai pentru

următoarele considerente:

Potrivit art. 261

1

hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă, între altele „motivele de fapt și

de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au

înlăturat cererile părților”.

În speță, instanța de

fond, deși s-a pronunțat asupra excepției de nelegalitate a art. II (Stabilirea

salariilor lunare brute în anul 2011) lit. H) (Stabilirea salariilor

personalului din cadrul familiei ocupaționale „justiție”), exemplul 2 și art.

III - (Angajarea promovarea și avansarea personalului ) lit. A) - „Exemplu” din

„Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind

salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fondurile publice” aprobate

prin Ordinul nr. 42/77 al Ministrului Muncii Familiei și Protecției Sociale și

Ministerului Finanțelor Publice, a avut în vedere în mod unilateral, apărările

pârâților Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale și Ministerul

Finanțelor Publice, omițând să răspundă unor apărări esențiale din acțiunea

reclamantului.

Astfel, reclamantul a

invocat nelegalitatea normelor menționate în raport cu art. 2 și 6 din Legea

nr. 285/2010, art. 1, 3 și 21 din Legea cadru 284/2010 și art. 16 alin. (1) din

Constituție (s.ns.), arătând că au fost încălcate principii fundamentale

consacrate de aceste texte de lege, în special principiile caracterului unitar

și al echității salarizării.

Prin art. 3 din Legea

nr. 284/2010 (lege-cadru) se instituie principiul caracterului unitar și

principiul echității prevăzându-se expres atât luarea în considerare a

drepturilor salariale stabilite anterior, cât și oportunități egale și

remunerație egală pentru muncă și pregătire de valoare egală.

Tot în acest sens

este și art. 2 din Legea nr. 285/2010 care prevede, cu referire la personalul

nou încadrat, promovat oricăruia i-a încetat suspendarea raporturilor de muncă,

că „salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile

similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat”.

De asemenea, art. 6

din Legea nr. 285/2010 reglementează trecerea într-o altă tranșă de vechime în

funcție, făcând referire inclusiv la Legea-cadru 284/2010.

Având în vedere că

instanța de fond nu a răspuns motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte

apreciază că fondul excepției nu a fost soluționat, iar în baza art. 312 alin.

(1), (2), (3) și (5) C. proc. civ. se impune casarea sentinței cu trimiterea

cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru soluționarea excepției de

nelegalitate și, în funcție de aceasta, a capătului de cerere de anulare a

Ordinului nr. 2.091/2011 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de D.R. împotriva Sentinței civile nr. 6201 din 1 noiembrie 2012 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 iulie 2014.

Procesat de GGC - LM