ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3136/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 6201 din 1 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului MMFPS; a respins excepția de nelegalitate invocată de reclamantul R.D. ca neîntemeiată și a respins acțiunea formulată de reclamantul R.D. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casației și Justiție, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia, prin Ordinul nr. 2091 din 30 decembrie 2011 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casației și Justiție, s-a dispus ca, începând cu data de 1 noiembrie 2011, reclamantul R.D., procuror cu grad de parchet de pe lângă curte de apel la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, să beneficieze de următoarele drepturi salariale: - o indemnizație de încadrare lunară de 8.706 lei; - un cuantum de 1.034 RON al sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului de confidențialitate; - un cuantum de 1.182 RON al sporului pentru condiții deosebite de muncă.

Aceste drepturi salariale au fost stabilite urmare a trecerii în clasa de salarizare 106 (corespunzătoare unei vechimi în funcție între 10 - 15 ani și gradației 5). Temeiul legal pentru emiterea acestui ordin de salarizare a fost reprezentat de: art. 76 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 17 alin. (5), art. 21 alin. (11) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010 - Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, Capitolul I, art. 8 alin. (2) din Anexa nr. VI la Legea nr. 284/2010, art. 6 alin. (3) și art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

Împotriva acestui ordin, reclamantul a formulat contestație, care a fost respinsă prin Adresa nr. 8/C/17/2012 din 9 ianuarie 2012 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Pe calea acțiunii în contencios administrativ dedusă judecății, reclamantul a solicitat anularea Ordinului nr. 2091 din 30 decembrie 2011 și obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să emită un alt ordin în conformitate cu prevederile Legii nr. 285/2010 și ale Legii-cadru nr. 284/2010. Totodată, reclamantul a invocat și excepția de nelegalitate a prevederilor art. II lit. H), exemplul 2 și art. III lit. A) - „Exemplu” din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, aprobate prin Ordinul nr. 42/77/2011 al M.M.F.P.S.

și M.F.P., publicate în M. Of. nr. 48/19 ianuarie 2011. Examinând cu prioritate excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Curtea a reținut următoarele aspecte: În ceea ce privește inadmisibilitatea excepției de nelegalitate, susținerile pârâtului au fost înlăturate, întrucât actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în cadrul procedurii excepției de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, având în vedere, pe de o parte, că art. 4 din actul normativ menționat nu face nicio distincție între actul unilateral cu caracter individual și cel cu caracter normativ, iar, pe de altă parte, potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, pe calea acțiunii directe, actele administrative cu caracter normativ care se consideră nelegale pot fi atacate oricând.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Curtea a reținut că aceasta este neîntemeiată, întrucât legitimarea procesuală pasivă a acestui pârât este justificată în cadrul procesual privind excepția de nelegalitate, în calitate de autoritate emitentă a actului administrativ contestat, și nu în raport de cererea reclamantului având ca obiect anularea Ordinului nr. 2091 din 30 decembrie 2011 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casației și Justiție. În ceea ce privește fondul excepției de nelegalitate, Curtea a constatat că susținerile reclamantului potrivit cărora, prevederile art. II lit. H), Exemplul 2 și art. III lit. A) - „Exemplu” din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 42/77/2011 emis de M.M.F.P.S.

și M.F.P., reprezintă o adăugare la lege, sunt neîntemeiate, întrucât Normele metodologice au fost emise pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, în temeiul art. 17 din acest act normativ. Instanța de fond a reținut că sporurile reprezintă cuantumul avut în luna octombrie 2010, majorat cu 5%, astfel că prevederile contestate din Normele metodologice nu fac altceva decât să expliciteze această modalitate legală de determinare a cuantumului sporurilor salariale, fără să genereze o situație juridică nouă în raport de opțiunea legiuitorului.

Modalitatea de calcul a cuantumului sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidențialitate, precum și a sporului pentru condiții deosebite de muncă, avansată de reclamant, este lipsită de temei legal, întrucât art. 1 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 stipulează cu claritate faptul că sporurile se determină prin majorarea cu 15% a cuantumului acestora din luna octombrie 2010 și nu prin aplicarea procentului prevăzut de lege la indemnizația de încadrare brută lunară. Referitor la Ordinul nr. 2.901 din 30 decembrie 2011 emis de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casației și Justiție, Curtea a constatat că sunt neîntemeiate criticile formulate de reclamant.

Prin acestea se contestă, în esență, faptul că, începând cu data de 1 noiembrie 2011, data trecerii în clasa de salarizare 106, s-a procedat doar la majorarea indemnizației de încadrare brută lunară, sporurile prevăzute de lege fiind menținute în cuantumul existent la acea dată. Ordinul nr. 2.901 din 30 decembrie 2011 este emis în limitele și potrivit prevederilor Legii nr. 285/2010 și ale Ordinului nr. 42/77/2011 emis de M.M.F.P.S. și M.F.P., prevederi care, după cum s-a arătat, nu reglementează o majorare a cuantumului sporurilor prevăzute de lege prin aplicarea procentului legal la noua indemnizație de încadrare brută lunară, cum pretinde reclamantul.

Curtea a apreciat, totodată, că solicitarea reclamantului nu poate fi admisă nici pentru faptul că aceasta ar contraveni art. 22 alin. (2) din Legea nr. 284/2010 potrivit căruia, suma sporurilor, compensațiilor, primelor și indemnizațiilor individuale nu va depăși 30% din salariul de bază, solda funcției de bază/salariul funcției de bază sau indemnizația lunară de încadrare.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul D.R., susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente: - instanța de fond nu a analizat excepția de nelegalitate a Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fondurile publice, refuzând să se refere la neconcordanța acestor norme în raport cu prevederile art. 3 din Legea nr. 284/2010 (lege cadru), art. 2 din Legea nr. 285/2010, art. 4 și 5 din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 și art. 21 din aceeași lege; - în mod nejustificat a fost menținut Ordinul nr. 2.091 din 30 decembrie 2011 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind stabilirea drepturilor sale salariale, calculul sporurilor salariale fiind efectuat în baza normelor metodologice menționate anterior, norme ce contravin legii.

Recurentul și-a încadrat în drept, din punct de vedere procedural, motivele de recurs în prevederile art. 304 1 C. proc. civ. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, urmând a fi admis, însă numai pentru următoarele considerente: Potrivit art. 261 1 hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă, între altele „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.

În speță, instanța de fond, deși s-a pronunțat asupra excepției de nelegalitate a art. II (Stabilirea salariilor lunare brute în anul 2011) lit. H) (Stabilirea salariilor personalului din cadrul familiei ocupaționale „justiție”), exemplul 2 și art. III - (Angajarea promovarea și avansarea personalului ) lit. A) - „Exemplu” din „Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fondurile publice” aprobate prin Ordinul nr. 42/77 al Ministrului Muncii Familiei și Protecției Sociale și Ministerului Finanțelor Publice, a avut în vedere în mod unilateral, apărările pârâților Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale și Ministerul Finanțelor Publice, omițând să răspundă unor apărări esențiale din acțiunea reclamantului.

Astfel, reclamantul a invocat nelegalitatea normelor menționate în raport cu art. 2 și 6 din Legea nr. 285/2010, art. 1, 3 și 21 din Legea cadru 284/2010 și art. 16 alin. (1) din Constituție (s.ns.), arătând că au fost încălcate principii fundamentale consacrate de aceste texte de lege, în special principiile caracterului unitar și al echității salarizării. Prin art. 3 din Legea nr. 284/2010 (lege-cadru) se instituie principiul caracterului unitar și principiul echității prevăzându-se expres atât luarea în considerare a drepturilor salariale stabilite anterior, cât și oportunități egale și remunerație egală pentru muncă și pregătire de valoare egală.

Tot în acest sens este și art. 2 din Legea nr. 285/2010 care prevede, cu referire la personalul nou încadrat, promovat oricăruia i-a încetat suspendarea raporturilor de muncă, că „salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat”. De asemenea, art. 6 din Legea nr. 285/2010 reglementează trecerea într-o altă tranșă de vechime în funcție, făcând referire inclusiv la Legea-cadru 284/2010. Având în vedere că instanța de fond nu a răspuns motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că fondul excepției nu a fost soluționat, iar în baza art. 312 alin. (1), (2), (3) și (5) C. proc. civ.

se impune casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru soluționarea excepției de nelegalitate și, în funcție de aceasta, a capătului de cerere de anulare a Ordinului nr. 2.091/2011 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.R. împotriva Sentinței civile nr. 6201 din 1 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iulie 2014. Procesat de GGC - LM