Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.05.2013
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5357/2013

HOTĂRÂRE
22.05.2013
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5357/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 5939/2/2012, reclamantul T.V. a solicitat anularea deciziei de imputare nr. 24805 din 02 februarie 2012, emisă de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române și suspendarea executării deciziei respective, până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze. Prin Încheierea din 26 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare a executării Deciziei de imputare nr. 24805 din 02 februarie 2012, reținând, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În acest sens, Curtea de apel a constatat că, în cuprinsul cererii de suspendare a executării, reclamantul a invocat veritabile motive de nelegalitate a actului, ce nu pot fi analizate în cadrul procedurii reglementate art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, ci numai cu prilejul cercetării în fond a acțiunii în anulare. În acest sens, instanța a avut în vedere că susținerile reclamantului referitoare la tardivitatea desfășurării primei cercetări administrative, diferențele de calcul sesizate prin compararea bazei avute în vedere cu prilejul celor două cercetări administrative și inexistența motivelor temeinice pentru repunerea în termenul de efectuare a cercetării administrative nu pot fi valorificate în cadrul cererii de suspendare a executării deciziei de imputare.

Referitor la critica reclamantului cu privire la încălcarea principiului non reformatio in pejus, instanța a reținut că art. 33 din O.G. nr. 121/1998 prevede posibilitatea efectuării unei noi cercetări administrative, când decizia de imputare a fost emisă pentru o pagubă mai mică decât cea reală și în condițiile repunerii în termenul pentru efectuarea cercetării administrative, astfel că legiuitorul nu exclude posibilitatea emiterii unei noi decizii de imputare pentru o sumă mai mare decât cea inițială. Referitor la condiția pagubei iminente, curtea de apel a constatat că impactul financiar negativ conturează în mod evident o situație prejudiciabilă pentru reclamant însă nu trebuie omis faptul că, în eventualitatea producerii sale, această împrejurare reprezintă consecința executării actului administrativ criticat a cărui prezumție de legalitate nu a fost înlăturată.

Împotriva încheierii pronunțate de Curtea de apel București a declarat recurs reclamantul T.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând, în esență, că instanța de fond în mod greșit a apreciat că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În acest sens, sub aspectul cazului bine justificat, recurentul reiterează aspectele referitoare la modificarea bazei de calcul în cadrul celei de-a doua cercetări administrative, tardivitatea desfășurării primei cercetări administrative, lipsa expunerii motivelor temeinice care au justificat repunerea în termen.

În privința condiției referitoare la prevenirea unei pagube iminente, recurentul arată că suma de bani pe care trebuie să o plătească în baza actului administrativ, care este executoriu, este considerabilă și nu va putea efectua plata integrală, ceea ce va atrage obligația de plată a unor penalizări pe zi de întârziere, iar, în caz de neplată, poate fi luată măsura de poprire a salariului. Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate în raport cu art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele arătate în continuare.

Suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004, constituie un instrument procedural menit să asigure protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în privința cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare.

Această măsură de protecție, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege: - cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; - paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate. Prin prisma acestor condiții, soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care s-a fundamentat aceasta sunt la adăpost de orice critică, curtea de apel apreciind corect că motivele de nelegalitate invocate de recurentul-reclamant sub aspectul cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenței dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond.

Susținerile din recurs, prin care recurentul procedează în fapt la o reiterare a aspectelor prezentate în cuprinsul acțiunii introductive, nu sunt de natură a demonstra nelegalitatea sau netemeinicia soluției și argumentației Curții de apel. Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analiza criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate.

Or, se constată că niciunul dintre argumentele expuse de recurentul-reclamant instanței de fond sau în calea de atac a recursului nu se circumscriu situațiilor reținute ca fiind de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, ci presupun o analiză în fond a legalității actului, care se realizează de către instanța învestită cu acțiunea în anulare, iar nu pe calea cererii de suspendare a executării în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004. Neîndeplinirea condiției referitoare la existența cazului bine justificat în sensul în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, face de prisos analiza susținerilor reclamantului în privința condiției prevenirii unei pagube iminente, atâta timp, așa cum s-a arătat anterior, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din aceeași lege.

De altfel, în privința pagubei iminente, prima instanță în mod corect a reținut că prejudiciul invocat de reclamant nu poate justifica, în sine și în mod independent, soluția de suspendare a executării deciziei contestate, atâta timp cât consecințele patrimoniale de care se prevalează reclamantul sunt consecința inerentă a procedurii de executare a actului administrativ în privința căruia nu a fost răsturnată prezumția de legalitate. Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, neexistând motive de reformare a hotărârii atacate, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 C. proc. civ.

D E C I D E Respinge recursul declarat de T.V. împotriva Încheierii din 26 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 mai 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-04-24
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5159/2013
t este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu. Altfel spus, pentru a interveni suspendarea executării unui act administrativ, trebui
ÎCCJ 2010-03-24
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1684/2010
rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Referitor la excepția invocată de pârâți, nu s-a putut reține inadmisibilitatea acesteia, deoarece toate cele trei cereri de suspendare formulată de L.R.S.
ÎCCJ 2013-02-28
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2355/2013
prevederile O.G. 121/1998, au fost apreciate ca neîntemeiate, instanța reținând că acesta a avut posibilitatea să își exprime în scris punctul de vedere cu privire legalitatea și temeinicia procedurii declanșată împotriva acestuia, iar pe d
ÎCCJ 2012-06-07
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2841/2012
t critici cu privire la nelegalitatea actului în raport cu circumstanțele de fapt și de drept care au condus la emiterea deciziei de imputare. Prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a apreciat că este îndeplinită condiția existenței ca
ÎCCJ 2018-05-07
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1802/2018
șat de recurenta-reclamantă, în temeiul art. 8 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, are ca obiect verificarea "refuzului nejustificat de soluționare a contestației nr. 57
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă