ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4384/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4384/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursurilor de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 13 iulie 2012, reclamanta U.A.T. Arad - Consiliul Județean Arad, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.M.P. - D.G.A.M.P.O.S.M., anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. N1 din 27 martie 2012, precum și a Deciziei de soluționare a contestației administrative nr. D1 din 31 mai 2012, cu consecința exonerării sale de la plata corecțiilor financiare aplicate. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că actele contestate se referă la procedura de achiziție publică derulată în anul 2010 având ca obiect "Asistența tehnică pentru managementul proiectului și supervizarea lucrărilor de construcții în sprijinul C.J.
Arad, fiind astfel încheiat Contractul de prestări servicii nr. C1 din 11 august 2010 cu ofertantul declarat câștigător. Prin nota contestată în cauză, menținută în procedura administrativă, s-a aplicat o corecție financiară de 25% din valoarea fără TVA a contractului, în suma de 2.245.046,50 RON, întrucât în fișa de date a achiziției s-au aplicat criterii de calificare și selecție de natură a restricționa participarea eventualilor ofertanți, în temeiul art. 1.7 din anexa la O.U.G. nr. 66/2011 și a pct. 7 din Ghidul C.O.C.O.F. 07/0037/03- EN. Arată că nelegalitatea actelor contestate a fost reținută pentru nerespectarea principiului neretroactivității legii, pe motiv că procedura de achiziție în cauza a fost finalizată în anul 2010, în timp ce corecțiile financiare au fost aplicate în temeiul unui act normativ ulterior, O.U.G.
nr. 66/2011, publicat în M. Of. Partea I nr. 461/30.06.2011. Pe fond, chiar prin raportare la prevederile O.U.G. nr. 66/2011, reclamanta a susținut că cerințele de la pct. 5.4 din fișa de date a achiziției, prin care a solicitat ca ofertanții să demonstreze că dispun de personal calificat și au experiență în domeniile specifice contractului, nu întrunesc elementele constitutive ale unei nereguli, conform art. 2 alin. (1) din acest act normativ. Arată reclamanta că nu este îndeplinită această ultima cerință, în condițiile în care valoarea contractului, estimată în documentația de atribuire, a fost mai mare decât valoarea contractului efectiv încheiat, ceea ce demonstrează că a fost respectat principiul utilizării eficiente a fondurilor publice.
Reclamanta a mai susținut că temeiul indicat al abaterii constând în dispozițiile art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 și art. 44 din Directiva 2004/18/CE, nu se verifică, întrucât în cadrul procedurii de achiziție aceasta și-a exercitat dreptul de a solicita operatorului economic dovada capacității sale tehnice/profesionale, conform art. 187 și 188 alin. (2) lit. d) din O.U.G. nr. 34/2006, iar selecția s-a impus a fi una riguroasă pentru finalizarea corespunzătoare a contractului încheiat. În plus, arată că autoritatea de control nu precizează motivele de fapt pentru care respectivele cerințe ar fi restrictive. În fine reclamanta a susținut că ministerul pârât, ca autoritate competentă în gestionarea fondurilor europene, în sensul O.U.G.
nr. 66/2011 avea obligația de a informa corect și la timp beneficiarul asupra riscului producerii de nereguli, conform art. 5 lit. b) din O.U.G. nr. 66/2011 anterior aplicării corecției financiare, obligație care nu a fost îndeplinit în cauză. Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, pârâtul M.M.S.C. a solicitat respingerea acțiunii. În esență, a arătat că misiunea de control a fost declanșată după intrarea în vigoare a noului actul normativ, situație în care sunt incidente dispozițiile art. 5 lit. b) din O.U.G. nr. 66/2011,așa cum rezultă din interpretarea per a contrario a normei tranzitorii cuprinse în art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011. Pe fondul cauzei, pârâtul a susținut că acțiunea este nefondată, pentru aceleași motive de fapt și de drept expuse în cuprinsul Deciziei nr. D1 din 31 mai 2012, de soluționare a contestației administrative a reclamantei.
Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 417 din 14 octombrie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta U.A.T. Arad - C.J. Arad, în contradictoriu cu pârâtul M.M.P. - D.G.A.M.P.O.S.M. și, în consecință a dispus anularea Notei de constatare a neregulilor și stabilire a corecțiilor financiare nr. N1 din 27 martie 2012, precum și a Deciziei nr. D1 din 31 mai 2012 emisă în soluționarea contestației administrative a reclamantei, cu consecința exonerării acesteia de la plata corecțiilor financiare aplicate. Totodată, a respins cererea privind acordarea cheltuielilor judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, analizând acțiunea formulată și probatoriile administrate în cauză a reținut că, în ceea ce privește argumentul reclamantei privind nulitatea actelor contestate pe motiv că acestea au fost întemeiate pe dispoziții legale ce nu erau în vigoare la data producerii faptelor vizate, prin încălcarea principiului neretroactivității legii civile, acesta este nefondat. În acest sens a constatat că activitățile de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare care sunt în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a actului normativ, se finalizează și se valorifică cu aplicarea prevederilor actului normativ anterior în materie, respectiv, O.G.
nr. 79/2003, dispoziții care nu sunt incidente în cauză câtă vreme, aceste activități au fost declanșate în cazul reclamantei după intrarea în vigoare a noului act normativ, prin Notificarea privind suspiciunea de neregulă nr. N2 din 6 ianuarie 2012, emisă de Serviciul Monitorizare Raportare, din cadrul Direcției Fonduri Structurale. Așadar, este corectă apărarea pârâtului care se prevalează de interpretarea dispozițiilor art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011. Mai mult decât atât, reclamanta nu a precizat nici din ce punct de vedere ar fi suferit o vătămare de neînlăturat prin aplicarea noului act normativ, atât timp cât dispozițiile procedurale și de fond ale celor 2 acte normative sunt în esență similare, inclusiv definiția neregulii în sensul art. 2 din ambele acte normative.
Cât privește definiția prejudiciului, deși art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 se referă și la un prejudiciu eventual adus bugetului Uniunii distincția fiind irelevantă în speță, în condițiile în care art. 1 alin. (2) din Regulamentul C.E. nr. 2988/95, invocat chiar de către reclamant, se referă la un prejudiciu actual sau eventual pe care îl implică o abatere definită ca orice încălcare a unei dispoziții de drept comunitar ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a unui agent economic. Referitor la fondul cauzei, instanța a reținut ca acțiunea reclamantei este întemeiată. A arătat că reclamantei i-a fost aplicată sancțiunea prevăzută de pct. 1.7 din Anexa la O.U.G. nr. 66/2011, în același sens cu pct. 7 din Ghidul C.O.C.O.F.
07/0037/03-EN - privind trasarea de orientări pentru stabilirea corecțiilor financiare care trebuie aplicate abaterilor detectate în aplicarea reglementărilor comunitare privind procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice cofinanțate din fondurile structurale și Fondul de Coeziune în perioadele de programare 2000 - 2006 și 2007 - 2013. Dispozițiile se referă la "stabilirea în documentația de atribuire sau în anunțul de participare a unor criterii de calificare și selecție sau a unor factori de evaluare nelegali", cazuri care se sancționează cu 25% din valoarea contractului în cauză. Argumentele autorității pârâte cu privire la acesta faptă sunt generale și nu se verifică în concret o potențială restricționare a concurentei, în condițiile în care, pe de-o parte, reclamanta, ca autoritate contractantă, era îndreptățită să solicite ofertanților cerințe de calificare privind capacitatea tehnică și/sau profesională, conform art. 187 și 188 din O.U.G.
nr. 34/2006 și art. 48 din Directiva 2004/18/CE, care nu fac parte dintre cele ca fiind disproporționate în raport cu natura și complexitatea contractului, definite ca atare de art. 9 din H.G. nr. 925/2006. A mai constatat instanța că, potrivit probelor administrate în cauză, ministerul pârât a încheiat un contract de consultanță denumit "Tehnical Assistance for the Pipeline of Projects Preparation", finanțat din fonduri PHARE, cu un consorțiu internațional reprezentat de I.C.&E. București, consultantul oferind asistență tehnică pentru pregătirea a minim 13 proiecte pentru cofinanțare în domeniul deșeurilor solide, conform termenilor de referință - art. 4.2 din contract, inclusiv în proiectul pentru care s-a întocmit documentația de atribuire în cauză.
Or, conform art. 11.1 din contract "consultantul va pregăti caietul de sarcini și proiectele utilizând sistemele acceptate și recunoscute de către autoritatea contractantă", iar potrivit art. 11.2 din același contract "consultantul se va asigura că toate documentele referitoare la bunurile și serviciile de achiziții sunt imparțiale, astfel încât să promoveze o ofertare competitivă". De altfel, arată instanța, consorțiul, în calitate de consultant, a răspuns autorității solicitante, apreciind că aceste cerințe nu sunt restrictive, scopul acestora fiind acela de a asigura beneficiarului servicii de asistență tehnică și supervizare din partea unor consultanți cu experiență în proiecte similare, ca valoare și ca obiective, și garanta pentru buna gestionare a fondurilor europene în condițiile în care "rigorile pe are trebuie să le respecte consiliile județene în implementarea proiectelor și cheltuiala fondurilor sunt deosebit de stricte, iar expertiza la nivelul beneficiarilor este încă destul de redusă". Pârâtul a acceptat implicit argumentele consultantului conform celor de mai sus, în același sens cu cele din Nota justificativă nr. N3 din 9 martie 2010 întocmită de autoritatea contractantă,
din moment ce nu rezultă că ar fi cerut explicații suplimentare concrete asupra pretinsei nelegalități a cerințelor de calificare și selecție impuse și nu a solicitat remedierea punctuală a acestora, așa cum a procedat cu privire la alte prevederi din fișa de date a achiziției și caietul de sarcini referitoare la același proiect, solicitări cărora consultatul s-a conformat, așa cum rezultă din conținutul aceleiași corespondențe. Instanța concluzionând, a reținut că în cauză nu se verifică neregula imputată reclamantei decurgând exclusiv din nerespectarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice. Referitor la plata cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă de la pârâta căzută în pretenții, instanța a reținut că actele justificative depuse la dosar sunt insuficiente din perspectiva dispozițiilor O.U.G.
nr. 26/2012, în condițiile în care contractul de asistență juridică nr. C2 din 25 iunie 2012, încheiat în cauză, este ulterior intrării în vigoare a acestui act normativ care, în cuprinsul art. 1 alin. (1) consacră regula interdicției achiziționării serviciilor juridice consultanță, de asistență și/sau de reprezentare de către autoritățile și instituțiile administrației publice locale și centrale. Împotriva Sentinței nr. 417 din 14 octombrie 2013 au declarat recurs reclamantul U.A.T. Arad - C.J. Arad și pârâtul M.M.S.C. Reclamantul - recurent U.A.T. Arad - C.J. Arad, prin cererea de recurs formulată, solicită modificarea în parte a sentinței recurate în sensul acordării cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.160 RON.
Se arată în cererea de recurs că judecătorul fondului a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată pe motiv că actele depuse la dosar sunt insuficiente din perspectiva dispozițiilor O.U.G. nr. 26/2012 în condițiile în care contractul de asistență juridică nr. C2 din 25 iunie 2012 încheiat între U.A.T. Arad - C.J. Arad și societatea civilă de avocați "C. și I." este ulterior intrării în vigoare a acestui act normativ, care, în cuprinsul art. 1 alin. (1) consacră regula interdicției achiziționării serviciilor juridice de consultanță, de asistență și/sau de reprezentare de către autoritățile și instituțiile publice locale și centrale.
Instanța a arătat că reclamanta ca autoritate a administrației publice județene nu face dovada că se încadrează în excepția reglementată la alin. (2) al aceluiași articol, potrivit căruia achiziția acestor servicii este permisă doar în situații temeinic justificate și numai cu aprobarea consiliului județean, dovadă concretizată printr-o hotărâre de consiliu județean potrivit legii. Apreciază hotărârea judecătorească ca fiind nelegală în privința neacordării cheltuielilor de judecată și susține în acest sens încălcarea prevederilor art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ. Judecătorul fondului în baza rolului activ reglementat de aceste norme legale avea obligația să pună în vedere apărătorului convențional al reclamantei faptul că din perspectiva cerințelor O.U.G.
nr. 26/2012, actele justificative depuse sunt insuficiente și să dispună completarea probatoriului în justificarea cheltuielilor cu acte suplimentare cum ar fi hotărârea C.J. prevăzută la art. 1 alin. (2) lit. d) din O.U.G. nr. 26/2012 care să ateste faptul că achiziționarea serviciilor juridice a căror contravaloare s-a solicitat cu titlu de cheltuieli de judecată s-a făcut cu respectarea legii, fapt ce ar fi dovedit implicit caracterul necesar al acestor cheltuieli de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu la instanța de fond. În condițiile în care Curtea de Apel ar fi îndatorat apărătorul reclamantei în acest sens ar fi fost în măsură să depună la dosarul cauzei hotărârea adoptată în acest sens de către C.J.
Arad precum și anexele aferente. Sunt anexate cererii de recurs următoarele acte: Hotărârea nr. H1 din 20 iunie 2012 a C.J. Arad cu următoarele anexe: Referatul nr. R1 din 18 iunie 2012 al Direcției Programe de Dezvoltare din cadrul C.J. Arad, Referatul Serviciului Juridic nr. R2 din 19 iunie 2012, Anexa nr. 1 la hotărârea constând în Acordul cadru de servicii de reprezentare juridică (model), Anexele nr. 2 și nr. 3 la hotărâre constând în contract subsecvent de reprezentare juridică (modele), Contractul subsecvent de reprezentare juridică nr. C2 din 28 iunie 2012 încheiat cu Societate civilă de avocați "C. și I.", factura nr. F1 din 25 iulie 2012 emisă de Societatea civil de avocați "C. și I.", ordinul de plată nr. O1 din 27 septembrie 2012 emis de U.A.T.
Arad. Recurentul - pârât M.M.S.C. prin cererea de recurs formulată solicită modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii și menținerea actelor administrativ - fiscale încheiate ca fiind legale și temeinice. În motivarea cererii de recurs se arată că U.A.T. Arad beneficiar al proiectului "Sistem de management integrat al deșeurilor solide în județul Arad", finanțat prin Programul Operațional Sectorial Mediu, a atribuit prin procedura licitației deschise reglementată de O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, contractul nr. C1 din 11 august 2010 "Asistență tehnică pentru managementul proiectului și supervizarea lucrărilor în sprijinul C.J.
Arad" în cadrul proiectului menționat anterior cu încălcarea prevederilor din O.U.G. nr. 34/2006. În baza atribuțiilor sale, stabilite prin lege și prin Contractul de finanțare nr. C3 din 22 februarie 2010, echipa de control din cadrul D.G.A.M.P.O.S.M., structură în cadrul M.M.P., numită prin Decizia directorului general nr. D2 din 16 ianuarie 2012, a efectuat verificarea legalității atribuirii contractului nr. C1 din 11 august 2010 ca urmare a suspiciunii de neregulă din 6 ianuarie 2012, transmisă de Direcția Fonduri Structurale - Serviciul monitorizare Raportare, din care rezultă că atribuirea contractului s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale care reglementează domeniul achizițiilor publice.
Ca rezultat al verificărilor, echipa de control a emis Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. N1 din 27 martie 2012 în care s-a reținut neregula prevăzută la pct. 1.7 din Anexa la O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau fondurilor publice naționale aferente acestora precum și pct. 7 din Ghidul C.O.C.O.F. 07/0037/03/EN, prin stabilirea în cadrul fișei de date a achiziției a unor criterii de calificare și selecție de natură a restricționa participarea potențialilor ofertanți la procedura de atribuire a contractelor de serviciu nr. C1 din 11 august 2010 "Asistența tehnică pentru managementul proiectului și supervizarea lucrărilor în sprijinul C.J.
Arad", aplicându-se o corecție financiară de 25% din valoarea contractului de servicii fără TVA. Examinând sentința recurată în raport de motivele invocate precum și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Reclamanta - recurentă U.A.T. Arad - C.J. Arad critică hotărârea primei instanțe pentru neacordarea cheltuielilor de judecată, constând în onorariul avocațial în sumă de 11.160 RON achitată societății civile de avocați "C. și I." cu ordinul de plată O1 din 27 septembrie 2012 pentru prestarea serviciilor de asistență și reprezentare juridică. Dispozițiile art. 274 C. proc.
civ., potrivit cărora "partea care cade în pretențiuni va fi obligată la cerere să plătească cheltuieli de judecată", au la bază culpa procesuală care revine părții ce a pierdut procesul, urmare a dezbaterilor judiciare. Prin urmare, prejudiciul invocat și dovedit este una din condițiile antrenării acestui fel de răspundere, instanța de judecată fiind în măsură să acorde cheltuielile de judecată pe care parte îndreptățită demonstrează că le-a făcut efectiv prin prezentare de documente justificative. În justificarea cheltuielilor de judecată reclamanta a depus la dosar împuternicirea avocațială, însă în conținutul acestea nu este indicat numărul de contract de asistență juridică.
S-a mai depus factura nr. F1 din 25 iulie 2012 pentru contractul de asistență juridică C2 din 25 iunie 2012, și ordinul de plată nr. O2 din 17 noiembrie 2014 pentru plata sumei de 7.440 RON dar prin acest ordin de plată s-au plătit alte facturi decât cele la care face referire reclamanta - recurentă în cererea de recurs. Nefiind dovedite cheltuielile de judecată solicitate se apreciază că în mod temeinic și legal s-a stabilit de către prima instanță că reclamanta nu justifică necesitatea/realitatea și caracterul rezonabil al cheltuielilor solicitate în sensul jurisprudenței C.E.D.O. în materie și a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. Analizând recursul formulat de către pârâtul M.M.S.C., Înalta Curte reține că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.
civ. ce se referă la nelegalitatea hotărârii pentru că a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii este nefondat pentru următoarele considerente. Prin nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. N1 din 27 martie 2012 întocmită de D.G.A.M.P.O.S.M. din cadrul M.M.P. în baza pct. 1.7 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 66/2011 a fost aplicată recurentei - reclamante o corecție financiară de 25% din valoarea Contractului de servicii nr. C1 din 11 august 2010 "Asistența tehnică pentru managementul proiectului și supervizarea lucrărilor în sprijinul C.J. Arad", datorită faptului că nu au fost suficient descrise și motivate criteriile de calificare și selecție stabilite de autoritatea contractantă pentru atribuirea contractului.
Potrivit art. 178 din O.U.G. nr. 34/2006, "în cazul în care, pentru criteriile de natura celor prevăzute la art. 176 lit. c) și d), autoritatea contractantă consideră că se justifică impunerea anumitor cerințe minime pe care ofertanții/candidații trebuie să le îndeplinească pentru a fi considerați calificați, atunci aceste cerințe trebuie să fie precizate conform principiului transparenței, în cadrul invitației/anunțului de participare. Autoritatea contractantă nu are dreptul de a solicita îndeplinirea unor cerințe minime referitoare la situația economică și financiară și/sau la capacitatea tehnică și profesională care ar conduce la restricționarea participării la procedura de atribuire". În art. 8 din H.G.
nr. 925/2006 se prevede că "(1) Autoritatea contractantă nu are dreptul de a restricționa participarea la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică prin introducerea unor cerințe minime de calificare, care: a) nu prezintă relevanță în raport cu natura și complexitatea contractului de achiziție publică ce urmează să fie atribuit; b) sunt disproporționate în raport cu natura și complexitatea contractului de achiziție publică ce urmează să fie atribuit. (2) Atunci când impune cerințe minime de calificare referitoare la situația economică și financiară ori la capacitatea tehnică și/sau profesională, astfel cum este prevăzut la art. 178 alin. (1) din ordonanța de urgență, autoritatea contractantă trebuie să fie în măsură să motiveze aceste cerințe, elaborând în acest sens o notă justificativă care se atașează la dosarul achiziției". Încălcarea prevederilor art. 8 din H.G.
nr. 925/2006 și art. 178 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 este sancționată de lege. Din actele și lucrările dosarului rezultă aplicarea unei sancțiunii contravenționale dar prin Nota de constatare nr. N1 din 27 martie 2012 s-a aplicat o corecție financiară de 25% pentru neregula prevăzută la pct. 1.7 din Anexa 1 din O.U.G. nr. 66/2011. Potrivit pct. 1.7 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 66/2011, constituie neregulă stabilirea în documentația de atribuire sau în anunțul de participare a unor criterii de calificare și selecție sau a unor factori de evaluare nelegali. Aceasta presupune împiedicarea unor anumiți potențiali ofertanți să participe la o procedură de atribuire din cauza unor criterii restrictive stabilite în anunțul de participare sau în documentația de atribuire (ex.
obligația de a avea deja o reprezentanță în țară sau în regiune ori stabilirea unor standarde tehnice prea specifice care favorizează un singur operator sau cerințe privind deținerea de experiențe în regiune). Neregulă este sancționată cu aplicarea unei corecții de 25% din valoarea contractului. Acesta fiind textul în baza căruia autoritatea publică de control a aplicat corecția financiară de 25%, problema care trebuie rezolvată în speță este aceea dacă criteriile de calificare și selecție impuse de autoritatea contractantă au fost sau nu suficient descrise. Inițial, în legătură cu aceste descrieri ale criteriilor de calificare și selecție impuse de autoritatea contractantă a fost întocmită adresa nr. A1 din 6 aprilie 2010 de către A.M.P.O.S.M.
în care semnalează deficiențe ale documentației, între care și aceia că cerințele de calificare a fi restrictive fără respectarea prevederilor art. 8 din H.G. nr. 925/2006 motiv pentru care s-a solicitat trimiterea notei justificative. La această adresă a fost comunicată organului de control nota justificată nr. N3 din 9 martie 2010 în care sunt precizate motivele care au determinat stabilirea criteriilor considerate restrictive, iar ulterior nu s-au mai cerut explicații suplimentare concrete asupra cerințelor de calificare și selecție impuse sau remedierea punctuală a acestora.
În condițiile în care nici organele de control și nici autoritatea care a întocmit nota de constatare și aplicare a sancțiunilor financiare și care a soluționat contestația în procedura administrativă, nu au motivat măsurile luate împotriva autorității contractante, în sensul că nu au arătat de ce precizările din Nota justificativă nr. N3 din 9 martie 2010 nu reprezintă descrierea și motivarea criteriilor de selecție și calificare, instanța nu poate verifica temeinicia măsurilor dispuse. În raport de faptele reținute și de probele administrate se poate considera că prin documentația de atribuire dar și prin nota justificativă nr. N3 din 9 martie 2010 recurenta - reclamantă a procedat la descrierea criteriilor de selecție și calificare și chiar a motivat introducerea acestora, astfel că au fost respectate prevederile art. 8 alin. (2) din H.G.
nr. 925/2006 și nu se impunea aplicarea corecției financiare prevăzută la pct. 1.7 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 66/2011, astfel că actele contestate sunt netemeinice și nelegale. Pentru toate aceste considerente recursurile formulate de recurenta U.A.T. Arad - C.J. Arad și pârâtul M.M.S.C. apar nefondate și vor fi respinse în condițiile prevăzute de art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 316 din același cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta U.A.T. Arad - C.J. Arad și pârâtul M.M.S.C. împotriva Sentinței civile nr. 417 din 14 octombrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2014 Procesat de GGC - MI
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.