ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2429/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2429/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.
Sesizarea
instanței de fond
Prin cererea adresată
Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta
A.L. a chemat în judecată A.N.S.V.S.A. pentru ca prin hotărârea ce se va
pronunța să se dispună obligarea paratei la eliberarea carnetului de munca
personal, precum si la plata in solidar cu funcționarul responsabil de
neeliberarea carnetului de muncă, a prejudiciilor cauzate prin întârzierea
depunerii carnetului de muncă și a dosarului de pensionare, respectiv a sumei de
1122 lei pe fiecare luna cu începere de la data de 1,08,2011, sume ce vor fi
actualizate cu dobânda de referință a B.N.R., precum obligarea și la plata
cheltuielilor de judecată.
La data de 25 aprilie
2012 reclamanta și-a precizat cererea în sensul ca instanța să constate că
primul capăt de cerere a rămas fără obiect, iar pentru capătul de cerere
privind obligarea la despăgubiri a indicat cuantumul acestora la 8.967 lei și a
solicitat introducerea în cauză a pârâtei M.E., ca funcționar responsabil.
Atât pârâta
A.N.S.V.S.A. cât și M.E., au formulat întâmpinare și au solicitat respingerea
acțiunii.
2.
Soluția
instanței de fond
Prin Sentința nr. 5304
din 26 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea reclamantei ca rămasă fără
obiect în privința primului capăt de cerere și ca neîntemeiată în rest și
obligată reclamanta să plătească pârâtei M.E. suma de 1000 lei cheltuieli de
judecată.
Pentru a motiva
această soluție, instanța de fond, cu privire la excepția lipsei de obiect a
capătului unu de cerere, a reținut că această excepție este întemeiată deoarece
prin acest capăt de cerere reclamanta a solicitat obligarea paratei la
eliberarea carnetului sau de munca, iar din susținerile părților și din înscrisul
aflat la dosar reiese ca reclamanta a primit carnetul de munca la 30 ianuarie 2012.
Cu privire la excepția
lipsei de interes s-a reținut că susținerile paratei M.E. din întâmpinare
referitoare la aceasta excepție vizează în fapt fondul cauzei si prin
urmare instanța a constatat că nu este practic vorba de excepția lipsei de
interes și nu s-a mai pronunța pe aceasta excepție.
Analizând actele și lucrările
dosarului, cu privire la capătul 2 de cerere curtea a reținut următoarele:
Raporturile de
serviciu ale reclamantei cu pârâta A.N.S.V.S.A. au încetat la data de 2 mai 2011
așa cum reiese din adeverința de la dosar.
La data de 2 august 2011
pârâta a transmis reclamantei o adresă primita de reclamanta la 8 august 2011
prin care i-a comunicat să se prezinte la instituție pentru eliberarea
carnetului de muncă și cu nota de lichidare.
Reclamanta în acțiune
nu a făcut nicio referire la împrejurarea ca la 10 august 2011 s-a prezentat la
sediul pârâtei.
Din adresa invocata
chiar de către reclamanta din 22 august 2011 reiese ca aceasta s-a prezentat la
10 august 2011 la sediul paratei, însă numai la registratura generală, neluând
legătura cu nici o persoana din cadrul D.J.L.R.U., ori din cadrul Serviciului
prevăzut la art. 74 lit. d) din anexa la Ordinul nr. 1338 din 29 aprilie 2011,
serviciu din care făcea parte parata M.E..
Din înscrisul de la dosar
reiese ca parata nu s-a aflat in posesia carnetului de munca al reclamantei
nici la data de 7 iunie 2011, când a fost depusa prima cerere a reclamantei si
nici la 21 iunie 2011, astfel ca nepredarea carnetului de munca in acea
perioada se datora unui fapt obiectiv, respectiv acela ca parata nu se afla in
posesia carnetului de munca al reclamantei.
Ulterior, C.T.P. a
predat carnetele de munca angajaților paratei, al reclamantei fiind predat
la 23 iunie 2011 conform mențiunilor însoțite de ștampila casei de pensii.
Carnetele de munca au
fost predate angajaților în funcții la 3 august 2011, iar reclamantei
i s-a transmis adresa din 2 august 2011, fapt ce confirmă intenția pârâtei
de a preda reclamantei carnetul de munca.
Aceeași intenție
rezulta și din adresa din 22 august 2011, contrar susținerilor
reclamantei, deoarece chiar daca se face mențiunea ca este necesara
depunerea notei de lichidare, cu privire la carnetul de munca se face menținea
doar ca acesta va fi înmânat sub semnătura.
Prin urmare era
necesara prezenta fizica a reclamantei și a funcționarului competent
pentru predarea carnetului de muncă.
Reclamanta nu a făcut
dovada ca s-a prezentat după data de 2 august 2011 la funcționarul pârât M.E.
și nici la un alt angajat al serviciului din care aceasta făcea parte.
Mai mult din dovada
trimiterii poștale a adresei din 22 august 2011 reiese ca reclamanta a fost
plecata o perioada îndelungată din localitate (mențiune a factorului poștal).
Prin urmare nu a fost
reținută culpa paratelor in nepredarea carnetului de munca al reclamantei
pe perioada ulterioara datei de 2 august 2011, data la care parata se afla în
posesia carnetelor de munca, aspect confirmat și de predarea către ceilalți
angajați a carnetelor de munca la 3 august 2011.
Nereținându-se o
astfel de culpa a fost considerată neîntemeiata solicitarea reclamantei de
obligarea paratelor in solidar la plata unor sume de bani cu titlu de despăgubiri
pentru prejudiciu cauzat pentru ca nu si-a putut întocmi dosarul de pensionare.
Mai mult s-a reținut
că reclamanta a făcut demersuri în vederea completării dosarului de pensionare
abia in 22 februarie 2012, când a solicitat paratei emiterea unei adeverințe
referitoare la perioada lucrata după data de 1 ianuarie 2011, adeverință
eliberată de pârâtă două zile mai târziu.
La data de 22
februarie 2012, când a solicitat emiterea adeverinței parata se afla deja în
posesia carnetului sau de muncă, primit la 30 ianuarie 2012, după primul termen
de judecata.
Instanța de fond a
apreciat ca nedepunerea dosarului de pensie si neîncasarea pensiei nu se datorează
culpei paratelor și prin urmare a fost considerată neîntemeiata solicitarea
reclamantei de obligare a acestora la plata sumelor de bani echivalente cu
pensia de care reclamanta ar fi beneficiat în perioada august 2011 - ianuarie
2012, mai ales in condițiile în care reclamanta nu a făcut dovada ca după
data de 10 august 2012 s-ar fi prezentat vreodată la sediul paratei si la
serviciu competent eliberării cărții sale de muncă.
3.
Calea
de atac exercitată
Împotriva acestei
sentințe a declarat recurs reclamanta A.L. solicitând modificarea în parte a
sentinței și admiterea celui de-al doilea capăt de cerere, așa cum a fost
formulat și precizat, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, ca temei
fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9, art. 304
1
C. proc.
civ.
Cu privire la motivul
de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a arătat că
hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii.
Instanța de fond a
reținut că la data de 2 august 2011 pârâta A.N.S.V.S.A. a trimis recurentei o
adresă prin care s-ar fi comunicat să se prezinte pentru eliberarea carnetului
de muncă dar în acea adresă se preciza că „este necesar să se prezinte cu nota
de lichidare” pentru eliberarea carnetului de muncă, deși o asemenea
condiționare nu este prevăzută în nicio normă juridică.
Tot cu privire la
adresa din 2 august 2011, instanța de fond a reținut că aceasta confirmă „intenția
pârâtei de a preda reclamantei carnetul de muncă”, deși pârâta A.N.S.V.S.A. a
condiționat chiar și prin întâmpinarea depusă la termenul de 18 decembrie 2012,
eliberarea carnetului de muncă de nota de lichidare.
Deși instanța de fond
a arătat că, la 10 august 2011, recurenta nu s-ar fi prezentat nici la Direcția
juridică și nici la Serviciul resurse umane, nu există nicio dovadă în acest
sens, iar recurenta susține că în acea zi s-a prezentat la Direcția juridică și
Direcția buget finanțe unde i s-a comunicat că fără nota e lichidare nu i se poate
elibera carnetul de muncă, iar pentru a dovedi aceasta a depus la Registratura
A.N.S.V.S.A. o adresă înregistrată sub nr. 15738 din 10 august 2011 în care a
precizat cele întâmplate.
Tot străine de natura
pricinii au fost apreciate de recurentă și susținerile instanței de fond
potrivit cărora nepredarea carnetului de muncă s-ar datora unui fapt obiectiv,
pentru că pârâta nu deținea carnetul de muncă, dar recurenta a arătat că A.N.S.V.S.A.
a intrat în posesia carnetului de muncă la 23 iunie 2011 pentru că până atunci
nu a făcut nici un demers pentru a intra în posesia lui deși a luat cunoștință
de încetarea raporturilor de serviciu din 1 aprilie 2011.
Prima cerere a
recurentei de a i se elibera carnetul de muncă a fost depusă la 7 iunie 2011,
iar răspunsul la cerere l-a primit tocmai la 2 august 2011, cu depășirea
termenului legal.
În ceea ce privește
cele reținute de instanța de fond potrivit cărora, chiar dacă se face mențiunea
că este necesară depunerea notei de lichidare cu privire la carnetul de muncă,
se face totuși precizarea că acesta va fi înmânat sub semnătură, recurenta le
consideră tot străine de natura pricinii deoarece chiar pârâta A.N.S.V.S.A. a condiționat
eliberarea carnetului de muncă de depunerea notei de lichidare și a precizat
această și în întâmpinarea depusă pentru termenul din 18 ianuarie 2011, dar și
prin adresele nr. 15237 din 2 august 2011 și nr. 15739 din 22 august 2011.
Tot contradictorii au
fost considerate de recurentă și cele privitoare la depunerea dosarului de
pensionare al recurentei, instanța de fond susținând că nedepunerea dosarului
de pensie și neîncasarea pensiei nu se datorează culpei pârâtelor, deși din
actele dosarului rezultă că la data de 30 ianuarie 2012 i-a fost eliberat
carnetul de muncă, iar cererea de pensionare a fost depusă la 1 februarie 2012.
A fost criticată
soluția instanței de fond și pentru că nu a motivat hotărârea sub aspectul
motivelor invocate în acțiune și anume incidența art. 279 alin. (3
3
)
din Legea nr. 53/2003 potrivit cărora pârâta A.N.S.V.S.A. avea obligația
eliberării carnetului de muncă până la 30 iunie 2011.
Cu privire la
încălcarea art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut că din înscrisurile
depuse la dosar rezultă fără echivoc condiționarea predării carnetului de muncă
de întocmirea notei de lichidare și, cu toate acestea, instanța de fond a
apreciat că nu i s-a produs nici un prejudiciu material, deși dosarul de
pensionare s-a depus la 6 luni după eliberarea din funcție.
În privința art. 304
1
C. proc. civ., s-a solicitat ca instanța să analizeze cauza sub toate
aspectele.
Intimații A.N.S.V.S.A.
și M.E. au formulat întâmpinare și au solicitat respingerea recursului ca
nefondat.
4.
Soluția
instanței de recurs
După examinarea
motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va
admite recursul pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a
fost învestită cu acțiune prin care reclamanta a solicitat obligarea A.N.S.V.S.A.
la eliberarea carnetului de muncă și obligarea acesteia și a funcționarului
responsabil M.E., la plata sumei de 8.967 lei despăgubiri.
Primul capăt de
cerere a fost respins ca rămas fără obiect pentru că A.N.S.V.S.A. a predat
carnetul de muncă la 30 ianuarie 2012, iar cererea pentru acordarea
despăgubirilor a fost respinsă ca neîntemeiată.
Soluția instanței de
fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în ceea ce privește respingerea
cererii de acordare a despăgubirilor, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct.
9 C. proc. civ.
Potrivit art. 1 alin.
(1) din Legea nr. 554/2004: „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un
interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau
prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței
de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea
dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost
cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public”.
În speță, recurenta și-a
înaintat demisia din funcție prin cererea înregistrată sub nr. 2117 din 1
aprilie 2011 la A.N.S.V.S.A., iar prin Ordinul din 2 mai 2011 au încetat
raporturile de serviciu ale acesteia.
La data de 7 iunie 2011
recurenta a adresat autorității pârâte o cerere de eliberare a carnetului de
muncă, la care a revenit în data de 21 iunie 2011 și 28 iulie 2011.
Abia la data de 2
august 2011, A.N.S.V.S.A., prin adresa nr. 15237, îi comunică recurentei că
pentru eliberarea carnetului de muncă este necesar să se prezinte cu nota de
lichidare.
Deși s-a prezentat la
10 august 2011 pentru ridicarea carnetului de muncă, acesta nu i-a fost
eliberat, iar prezența acesteia în data de 10 august 2011 la sediul A.N.S.V.S.A.
este dovedită cu cererea înregistrată sub nr. 15738 din 10 august 2011, iar la această
cerere i s-a răspuns cu adresa nr. 15739 din 22 august 2011, prin care, din
nou, i s-a condiționat eliberarea carnetului de muncă de prezentarea notei de
lichidare.
Deși nu s-a prezentat
cu nota de lichidare, ulterior introducerii acțiunii în instanță, recurenta a
intrat în posesia carnetului de muncă la 30 ianuarie 2012.
Din prezentarea
situației de fapt rezultă că, în speță, sunt îndeplinite condițiile cerute de art.
1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru că autoritatea publică A.N.S.V.S.A.
i-a vătămat un drept sau interes legitim reclamantei – recurente și are dreptul
la repararea pagubei.
Prin atitudinea
autorității pârâte de a refuza nejustificat eliberarea carnetului de muncă până
în luna ianuarie 2012, recurenta nu a putut să depună cererea de pensionare și
astfel i s-a creat un prejudiciu ce urmează a fi recuperat de la autoritatea
pârâtă.
Chiar dacă recurenta
a formulat cerere pentru restituirea carnetului de muncă la 7 iunie 2011 prin
refuzul inițial de restituire nu i s-a creat un prejudiciu, având în vedere că
până la 1 iulie 2011 a avut încheiat contract de muncă cu o societate
comercială, iar ulterior încetării contractului de muncă a solicitat, din nou,
restituirea carnetului de muncă numai la 28 iulie 2011, astfel că se poate
considera că prejudiciul i-a fost cauzat recurentei, față de această dată,
începând cu luna august 2011.
În raport de momentul
în care a fost predat carnetul de muncă către recurentă, luna ianuarie 2012,
acesta va fi momentul până la care va fi considerată culpabilă atitudinea
autorității publice.
De aceea, în baza art.
312 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis
recursul, modificată în parte sentința atacată în sensul că va fi admisă, în
parte, cererea reclamantei și va fi obligată A.N.S.V.S.A. la plata unei
despăgubiri egale cu pensia netă cuvenită recurentei-reclamante pe perioada
august 2011 – ianuarie 2012, inclusiv.
Deși
recurenta-reclamantă a solicitat obligarea la plata despăgubirilor și de către
funcționarul responsabil cu neeliberarea carnetului de muncă, intimata-pârâtă M.E.,
nu au fost depuse dovezi din care să rezulte că nepredarea carnetului de muncă
s-ar fi datorat numai atitudinii acestui funcționar, mai ales că nici adresa nr.
15237 din 2 august 2011 și nici adresa nr. 15739 din 22 august 2011 emise de A.N.S.V.S.A.,
prin care se comunica refuzul eliberării carnetului de muncă în lipsa Notei de
lichidare, nu a fost semnată de aceasta.
Conform art. 16 alin.
(1) din Legea nr. 554/2004: „Cererile
în justiție prevăzute de prezenta lege vor putea fi formulate și personal
împotriva persoanei fizice care a elaborat, a emis sau a încheiat actul ori,
după caz, care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la
un drept subiectiv sau la un interes legitim, dacă se solicită plata unor
despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere. În cazul în care
acțiunea se admite, persoana respectivă va putea fi obligată la plata despăgubirilor,
solidar cu autoritatea publică respectivă”.
În raport de situația
de fapt și de prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru că
nu s-a dovedit că intimata-pârâtă M.E. ar fi emis adresele respective, astfel
că cererea reclamantei de obligare la plata despăgubirilor față de pârâta M.E.
va fi respinsă ca neîntemeiată.
Va fi menținută
soluția instanței de fond în ceea ce privește respingerea capătului de cerere
privind eliberarea carnetului de muncă ca rămasă fără obiect.
În baza art. 274 C.
proc. civ., recurenta-reclamantă va fi obligată la plata sumei de 500 lei
cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă M.E., însă în funcție de
complexitatea cauzei, vor fi aplicate dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc.
civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de reclamanta A.L. împotriva Sentinței civile nr. 5304 din 26
septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal.
Modifică, în parte,
sentința atacată, în sensul că admite, în parte, cererea reclamantei M.E.
Obligă pârâta A.N.S.V.S.A.
la plata unei despăgubiri egale cu suma pensiei nete cuvenite reclamantei A.L. pe
perioada august 2011 – ianuarie 2012, inclusiv.
Respinge cererea
reclamantei de obligare la plata despăgubirilor față de pârâta M.E., ca
neîntemeiată.
Obligă reclamanta la
plata către pârâta M.E. a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată, cu aplicarea
art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Menține celelalte
dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 23 mai 2014.