ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2233/2014

Asupra

recursului de față, constată următoarele:

I. Prin cererea de chemare în

judecată înregistrată la 31 august 2009 pe rolul Tribunalului București, secția

a lll-a civilă, sub nr. 34763/3/2009, reclamantul S.V.P. a chemat în judecată

pe pârâtul Statul Român prin M.F.P., solicitând obligarea acestuia la plata

sumelor de 71.500 euro și 250.100 lei net, cu titlu de despăgubiri dovedite,

dar neacordate de instanțe.

Prin cererea

depusă la dosar la 11 ianuarie 2013, reclamantul și-a precizat acțiunea

introductivă, în sensul că a solicitat obligarea pârâtului la plata sumelor de

361.968,75 euro și 1.266.131 lei, reprezentând prejudiciu moral și 2.000.000

euro, prejudiciu moral, precum și obligarea acestuia la predarea carnetului de

muncă completat cu vechimea în muncă, potrivit art. 298 alin. (2) C. muncii.

Prin sentința

civilă nr. 545 din 11 martie 2013, Tribunalul București, secția a lll-a civilă,

a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, invocată din

oficiu la 11 martie 2013, referitor la petitul având ca obiect predarea

carnetului de muncă; a respins capătul de cerere având ca obiect predarea

carnetului de muncă ca fiind formulat în contradictoriu cu o persoană lipsită

de calitate procesuală pasivă; a respins petitele cererii de chemare în

judecată, precizate, având ca obiect plata de daune materiale și morale, ca

neîntemeiate și a luat act de faptul că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de

judecată.

Pentru a

pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că în raport de

obiectul petitului privind predarea carnetului de muncă al reclamantului,

pârâtul nu are calitate procesuală pasivă, iar referitor la restul capetelor de

cerere a apreciat, în raport de probatoriile administrate, că în cauză nu sunt

întrunite elementele răspunderii statului pentru erorile săvârșite de

judecători în activitatea lor.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, arătând că în mod greșit i s-a

respins cererea, că a făcut dovada erorilor săvârșite de judecători în ciclul

procesual anterior celui în curs și că, în consecință este îndreptățit la plata

de despăgubiri pentru prejudiciul suferit.

Prin Decizia civilă

nr. 307/A din 4 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul S.V.P.

împotriva sentinței civile nr. 545 din 01 martie 2013 a Tribunalului București,

secția a lll-a civilă.

Pentru a decide

astfel, instanța de prim control judiciar a reținut că tribunalul în mod corect

a constatat că reclamantul nu a făcut dovada că pârâtul ar deține carnetul său

de muncă și în consecință, a apreciat că acesta nu are calitate procesuală

pasivă pe acest capăt de cerere.

Referitor la

despăgubirile pretinse Statului Român pentru presupuse erori de judecată ale

judecătorilor în cursul derulării unui alt itiqiu, curtea a reținut că din

verificările efectuate a rezultat că în cauză nu se regăsesc îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 pentru a se

putea angaja răspunderea statului.

III. Împotriva

deciziei pronunțate de instanța de apel, în termen legal, a declarat recurs

reclamantul S.V.P., fără să indice în cererea depusă la dosar motivele de

nelegalitate pe care și-a fundamentat criticile.

În motivarea

lapidară a căii extraordinare de atac exercitate, reclamantul a susținut că in

urma unui control s-a găsit carnetul său de muncă, așa cum a dovedit cu adresa

din 09 iulie 2013 anexată cererii din 23 iulie 2013 și deși a solicitat

preschimbarea termenului având în vedere obiectul cauzei - predarea carnetului

de muncă și plata salariilor aferente ultimilor 12 ani, aspect în considerarea

căruia acțiunea ar fi trebuit soluționată în termenul imperativ de 15 zile

prevăzut de art. 286 C. proc. civ., tergiversarea cauzei s-a făcut cu

încălcarea prevederilor art. 20 din Constituția României si a art. 6 din C.E.D.O.

Înalta Curte în

conformitate cu art. 137, cu aplicarea art. 298, raportat la art. 316 C. proc.

civ., văzând dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

a luat în examinare cu prioritate excepția nulității recursului.

Susținerile

recurentului din cuprinsul memoriului de recurs vizează fondul altui litigiu,

soluționat irevocabil, acesta neformulând nicio critică asupra deciziei

instanței de apel, câtă vreme nu se poate aprecia că aceasta ar fi tergiversat

soluționarea căii ordinare de atac.

Însă, simpla

reluare a situației de fapt și prezentarea din nou a argumentelor expuse în

cererea de apel nu răspund exigențelor cerute de art. 302

1

alin. (1)

lit. c) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate

în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar modul de

redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei

Curți, învestite cu verificarea legalității hotărârii atacate.

Prin

susținerile formulate, recurentul tinde să obțină o nouă verificare a temeiniciei

pretențiilor deduse judecății, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de

jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad

devolutiv.

De aceea,

motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este

constituit de decizia instanței de prim control judiciar.

Dispozițiile art.

304 C. proc. civ. statuează că recursul se declară împotriva unor hotărâri

judecătorești, a căror modificare sau casare se poate obține pentru anumite

motive de nelegalitate expres prevăzute.

Prin urmare,

motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii judecătorești recurate,

nu doar reiterarea susținerilor expuse în fața instanței de prim control

judiciar devolutiv.

Aceasta,

deoarece recursul este reglementat drept o cale de atac extraordinară, care

privește analiza măsurii în care criticile aduse de recurent, prin motivele de recurs,

hotărârii instanței anterioare se încadrează sau nu în motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În speță,

susținerile recurentului prezentate de acesta drept motive de recurs nu conțin

critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu vizează

hotărârea atacată.

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., motivarea recursului constă nu numai în indicarea

motivelor de nelegalitate la care se referă art. 304 C. proc. civ., ci și în

dezvoltarea lor, care constituie motivarea în concret a recursului, adecvată

căii de atac, având în vedere că motivele de nelegalitate sunt prevăzute sub

aspect general în art. 304 menționat.

Prin urmare,

nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc

cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu

constituie o motivare în sensul procedural al recursului, de exemplu atunci

când nu se arată și dezvoltarea motivelor de nelegalitate. O astfel de situație

intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, susținerile

recurentului nu vizează decizia atacată, ci doar temeinicia afirmată a cererii

de apel, deși recursul nu are caracter devolutiv.

În alți

termeni, față de considerentele precedente, se poate reține că accesul la

justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea

unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care Înalta Curte urmează a

constata nul recursul în conformitate cu art. 302

1

alin. (1) lit. c)

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul

recursul declarat de reclamantul S.V.P. împotriva Deciziei civile nr. 307/A din

4 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 13 iunie 2014.