ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2233/2014

Asupra recursului de față, constată următoarele: I. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 31 august 2009 pe rolul Tribunalului București, secția a lll-a civilă, sub nr. 34763/3/2009, reclamantul S.V.P. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin M.F.P., solicitând obligarea acestuia la plata sumelor de 71.500 euro și 250.100 lei net, cu titlu de despăgubiri dovedite, dar neacordate de instanțe. Prin cererea depusă la dosar la 11 ianuarie 2013, reclamantul și-a precizat acțiunea introductivă, în sensul că a solicitat obligarea pârâtului la plata sumelor de 361.968,75 euro și 1.266.131 lei, reprezentând prejudiciu moral și 2.000.000 euro, prejudiciu moral, precum și obligarea acestuia la predarea carnetului de muncă completat cu vechimea în muncă, potrivit art. 298 alin. (2) C. muncii.

Prin sentința civilă nr. 545 din 11 martie 2013, Tribunalul București, secția a lll-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, invocată din oficiu la 11 martie 2013, referitor la petitul având ca obiect predarea carnetului de muncă; a respins capătul de cerere având ca obiect predarea carnetului de muncă ca fiind formulat în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă; a respins petitele cererii de chemare în judecată, precizate, având ca obiect plata de daune materiale și morale, ca neîntemeiate și a luat act de faptul că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că în raport de obiectul petitului privind predarea carnetului de muncă al reclamantului, pârâtul nu are calitate procesuală pasivă, iar referitor la restul capetelor de cerere a apreciat, în raport de probatoriile administrate, că în cauză nu sunt întrunite elementele răspunderii statului pentru erorile săvârșite de judecători în activitatea lor. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, arătând că în mod greșit i s-a respins cererea, că a făcut dovada erorilor săvârșite de judecători în ciclul procesual anterior celui în curs și că, în consecință este îndreptățit la plata de despăgubiri pentru prejudiciul suferit.

Prin Decizia civilă nr. 307/A din 4 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul S.V.P. împotriva sentinței civile nr. 545 din 01 martie 2013 a Tribunalului București, secția a lll-a civilă. Pentru a decide astfel, instanța de prim control judiciar a reținut că tribunalul în mod corect a constatat că reclamantul nu a făcut dovada că pârâtul ar deține carnetul său de muncă și în consecință, a apreciat că acesta nu are calitate procesuală pasivă pe acest capăt de cerere. Referitor la despăgubirile pretinse Statului Român pentru presupuse erori de judecată ale judecătorilor în cursul derulării unui alt itiqiu, curtea a reținut că din verificările efectuate a rezultat că în cauză nu se regăsesc îndeplinite condițiile prevăzute de art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 pentru a se putea angaja răspunderea statului.

III. Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, în termen legal, a declarat recurs reclamantul S.V.P., fără să indice în cererea depusă la dosar motivele de nelegalitate pe care și-a fundamentat criticile. În motivarea lapidară a căii extraordinare de atac exercitate, reclamantul a susținut că in urma unui control s-a găsit carnetul său de muncă, așa cum a dovedit cu adresa din 09 iulie 2013 anexată cererii din 23 iulie 2013 și deși a solicitat preschimbarea termenului având în vedere obiectul cauzei - predarea carnetului de muncă și plata salariilor aferente ultimilor 12 ani, aspect în considerarea căruia acțiunea ar fi trebuit soluționată în termenul imperativ de 15 zile prevăzut de art. 286 C. proc.

civ., tergiversarea cauzei s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 20 din Constituția României si a art. 6 din C.E.D.O. Înalta Curte în conformitate cu art. 137, cu aplicarea art. 298, raportat la art. 316 C. proc. civ., văzând dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. a luat în examinare cu prioritate excepția nulității recursului. Susținerile recurentului din cuprinsul memoriului de recurs vizează fondul altui litigiu, soluționat irevocabil, acesta neformulând nicio critică asupra deciziei instanței de apel, câtă vreme nu se poate aprecia că aceasta ar fi tergiversat soluționarea căii ordinare de atac. Însă, simpla reluare a situației de fapt și prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspund exigențelor cerute de art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestite cu verificarea legalității hotărârii atacate. Prin susținerile formulate, recurentul tinde să obțină o nouă verificare a temeiniciei pretențiilor deduse judecății, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv. De aceea, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar. Dispozițiile art. 304 C. proc.

civ. statuează că recursul se declară împotriva unor hotărâri judecătorești, a căror modificare sau casare se poate obține pentru anumite motive de nelegalitate expres prevăzute. Prin urmare, motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii judecătorești recurate, nu doar reiterarea susținerilor expuse în fața instanței de prim control judiciar devolutiv. Aceasta, deoarece recursul este reglementat drept o cale de atac extraordinară, care privește analiza măsurii în care criticile aduse de recurent, prin motivele de recurs, hotărârii instanței anterioare se încadrează sau nu în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. În speță, susținerile recurentului prezentate de acesta drept motive de recurs nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu vizează hotărârea atacată.

Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., motivarea recursului constă nu numai în indicarea motivelor de nelegalitate la care se referă art. 304 C. proc. civ., ci și în dezvoltarea lor, care constituie motivarea în concret a recursului, adecvată căii de atac, având în vedere că motivele de nelegalitate sunt prevăzute sub aspect general în art. 304 menționat. Prin urmare, nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, de exemplu atunci când nu se arată și dezvoltarea motivelor de nelegalitate. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, susținerile recurentului nu vizează decizia atacată, ci doar temeinicia afirmată a cererii de apel, deși recursul nu are caracter devolutiv.

În alți termeni, față de considerentele precedente, se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care Înalta Curte urmează a constata nul recursul în conformitate cu art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul S.V.P. împotriva Deciziei civile nr. 307/A din 4 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 iunie 2014.