ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1988/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 5311 din 26 septembrie

2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S., în

contradictoriu cu pârâtul M.A., prin care solicita să se constatate calitatea

de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârât.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a apreciat că, în cauză, nu sunt întrunite

cerințele art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, reținând, în esență, următoarele:

Prin Decizia nr. 672/2012,

publicată în Monitorul Oficial al României nr. 559/08

.08.2012, Curtea

Constituțională a admis, în parte, excepția de neconstituționalitate ridicată

în Dosarele nr. 5.163/2/2011 și nr. 5.426/2/2011 ale Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și a constatat că sintagmele

„indiferent sub ce formă” și „relatări verbale consemnate de lucrătorii

Securității” din cuprinsul art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008 privind

accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității sunt neconstituționale.

În considerentele deciziei

definitive și general obligatorii de la data publicării, Curtea Constituțională

a reținut că „sintagmele "indiferent sub ce formă" și "relatări verbale

consemnate de lucrătorii Securității" aduc atingere dreptului la un proces

echitabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituție, și dreptului la apărare

prevăzut de art. 24 din Constituție, deoarece creează posibilitatea ca instanța

judecătorească, în absența obiectivă a altor probe legale, verosimile, pertinente

și concludente, să soluționeze acțiunea în constatare exclusiv pe baza relatărilor

verbale consemnate de lucrătorii Securității”.

În opinia Curții Constituționale,

a accepta o asemenea interpretare echivalează cu a acorda instanței judecătorești

un rol superficial, incompatibil cu funcția sa de înfăptuire a justiției.

Prin urmare, s-a constatat

că, „pentru a da eficiență dreptului la un proces echitabil, și implicit dreptului

la apărare, "relatările verbale consemnate de lucrătorii Securității"

nu pot fi administrate și apreciate, individual, ca probe unice. Cu alte cuvinte,

asemenea documente nu pot avea forță probantă luate izolat și, ca atare, nu pot

servi ca temei al admiterii acțiunii în constatare, decât dacă, pe calea unei atente

și complete analize, sunt coroborate cu datele sau informațiile provenite din alte

documente sau rezultate din administrarea altui mijloc de probă.”

Totodată, s-a apreciat

că „ținând cont de specificul contextului politico-istoric în care au fost consemnate,

relatările verbale pot fi caracterizate prin subiectivism, arbitrariu și uneori

simulare, iar acestea pot genera un conținut vag, neclar, incert, neverosimil, fictiv

și inutil, astfel, cauzei privind constatarea calității de lucrător al Securității

sau de colaborator al acesteia. Pe de altă parte, în situația în care instanța judecătorească

își formează convingerea exclusiv prin aprecierea unor asemenea documente, există

riscul ca orice îndoială să poată fi interpretată împotriva persoanei verificate,

iar aparența să fie considerată relevantă. Toate acestea creează între părțile acțiunii

în constatare, C.N.S.A.S., în calitate de reclamant, și persoana verificată, în

calitate de pârât, un dezechilibru incompatibil cu principiul egalității de arme.”

În cazul de față, se constată

că întreg probatoriul pe care reclamantul C.N.S.A.S. își întemeiază acțiunea este

constituit exclusiv din documente olografe realizate de către ofițerul de Securitate,

nefiind depusă la dosar nicio notă olografă a pârâtului și niciun angajament al

acestuia.

Prin urmare, se constată

că, deși se afirmă că aceste note olografe ale ofițerului ar reproduce fidel unele

note scrise ale informatorului, în condițiile în care la dosar nu există nicio notă

scrisă și semnată de pârât, notele olografe ale ofițerului au valoarea unor „relatări

verbale consemnate de un lucrător al Securității”, încadrându-se și în noțiunea

mai largă cuprinzând informațiile furnizate „indiferent sub ce formă”, aspect recunoscut

chiar de reclamant în cuprinsul acțiunii formulate.

Or, în lumina considerentelor

Deciziei nr. 672/2012 a Curții Constituționale, asemenea documente nu pot avea forță

probantă privite izolat și, ca atare, nu pot servi ca temei al admiterii acțiunii

în constatare, decât dacă sunt coroborate cu datele sau informațiile provenite din

alte documente sau rezultate din administrarea altui mijloc de probă, motivarea

deciziei infirmând susținerile reclamantului în sensul că astfel de informație are

valoare probantă în mod independent, nefiind necesară coroborarea acesteia cu alte

probe.

Dat fiind faptul că, în

cazul de față, probatoriul constă exclusiv în note scrise și semnate de ofițerul

de Securitate, în lipsa altor probe cu care să fie coroborate, acestea

pot fi caracterizate de

subiectivism, arbitrariu și chiar simulare, Curtea reținând faptul că ele însele

nu pot fundamenta, din punctul de vedere al temeiniciei, acțiunea formulată de reclamant.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul.

În motivarea recursului,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.,

se arată, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor

art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, instanța de judecată apreciind în mod greșit

că, în raport cu Decizia nr. 672/2012 a Curții Constituționale, notele informative

olografe nu mai pot servi ca temei al admiterii acțiunii în constatarea calității

de colaborator al Securității; or, susține recurentul, potrivit acestei decizii,

o singură notă informativă poate constitui probă, dacă este coroborată cu alte date

sau informații, în speță cu recunoașterea formulată de intimatul-pârât, prin întâmpinare.

Înalta Curte, examinând

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate

de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., constată că recursul este nefondat, după

cum se va arăta în continuare.

Potrivit prevederilor

art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea

Securității, cu modificările și completările ulterioare, prin colaborator al Securității

se înțelege „persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum

note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității,

prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar

comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului”.

Pentru constatarea calității

de colaborator al Securității, în sensul dispozițiilor legale citate, se cere întrunirea

a două condiții cumulative: pe de o parte, prin informațiile furnizate lucrătorilor

securității să fie denunțate activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar

comunist și, pe de altă parte, aceste informații să fi vizat îngrădirea drepturilor

și libertăților fundamentale ale omului.

Pe de altă parte, prin

Decizia nr. 672/2012, Curtea Constituțională a admis, în parte, excepția de neconstituționalitate

și a constatat că sintagmele „indiferent sub ce formă” și „relatări verbale consemnate

de lucrătorii Securității” din cuprinsul art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008,

mai sus citate, sunt neconstituționale, aducând atingere dreptului la un proces

echitabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituție, și dreptului la apărare

prevăzut de art. 24 din Constituție, deoarece creează posibilitatea ca instanța

judecătorească, în absența obiectivă a altor probe legale, verosimile, pertinente

și concludente, să soluționeze acțiunea în constatare exclusiv pe baza relatărilor

verbale consemnate de lucrătorii Securității.

În cauză, cum corect a

reținut și instanța de fond, în raport cu decizia pronunțată de Curtea Constituțională,

nu sunt îndeplinite cele două condiții cumulative expres prevăzute de lege pentru

constatarea calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe intimat,

întrucât probatoriul administrat constă exclusiv în note scrise și semnate de ofițerul

de Securitate care, în lipsa altor probe cu care să fie coroborate, pot fi caracterizate

de subiectivism, arbitrariu și chiar simulare.

Nu poate fi primită critica

formulată de recurent, potrivit căreia instanța de fond trebuia să coroboreze notele

informative întocmite de ofițerul de Securitate, depuse la dosarul cauzei, cu „recunoașterea”

formulată de intimatul-pârât, prin întâmpinare, întrucât niciuna din afirmațiile

pârâtului, formulate pe această cale în fața primei instanțe, nu poate fi considerată

o „recunoaștere” sau „mărturisire”, în sensul dispozițiilor art. 1204-art. 1206

C. civ.

Pentru considerentele

arătate, constatându-se că, în cauză, instanța de fond a dat prevederilor legale

incidente o interpretare corectă și a făcut o corectă aplicare a acestora la speță,

recursul va fi respins, ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind

temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul C.N.S.A.S. împotriva sentinței nr. 5311 din 26 septembrie 2012 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 29 aprilie 2014.