ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1988/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 5311 din 26 septembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul M.A., prin care solicita să se constatate calitatea de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârât. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a apreciat că, în cauză, nu sunt întrunite cerințele art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008, reținând, în esență, următoarele: Prin Decizia nr. 672/2012, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 559/08 .08.2012, Curtea Constituțională a admis, în parte, excepția de neconstituționalitate ridicată în Dosarele nr. 5.163/2/2011 și nr. 5.426/2/2011 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și a constatat că sintagmele „indiferent sub ce formă” și „relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității” din cuprinsul art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității sunt neconstituționale.

În considerentele deciziei definitive și general obligatorii de la data publicării, Curtea Constituțională a reținut că „sintagmele "indiferent sub ce formă" și "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității" aduc atingere dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituție, și dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Constituție, deoarece creează posibilitatea ca instanța judecătorească, în absența obiectivă a altor probe legale, verosimile, pertinente și concludente, să soluționeze acțiunea în constatare exclusiv pe baza relatărilor verbale consemnate de lucrătorii Securității”. În opinia Curții Constituționale, a accepta o asemenea interpretare echivalează cu a acorda instanței judecătorești un rol superficial, incompatibil cu funcția sa de înfăptuire a justiției.

Prin urmare, s-a constatat că, „pentru a da eficiență dreptului la un proces echitabil, și implicit dreptului la apărare, "relatările verbale consemnate de lucrătorii Securității" nu pot fi administrate și apreciate, individual, ca probe unice. Cu alte cuvinte, asemenea documente nu pot avea forță probantă luate izolat și, ca atare, nu pot servi ca temei al admiterii acțiunii în constatare, decât dacă, pe calea unei atente și complete analize, sunt coroborate cu datele sau informațiile provenite din alte documente sau rezultate din administrarea altui mijloc de probă.” Totodată, s-a apreciat că „ținând cont de specificul contextului politico-istoric în care au fost consemnate, relatările verbale pot fi caracterizate prin subiectivism, arbitrariu și uneori simulare, iar acestea pot genera un conținut vag, neclar, incert, neverosimil, fictiv și inutil, astfel, cauzei privind constatarea calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia.

Pe de altă parte, în situația în care instanța judecătorească își formează convingerea exclusiv prin aprecierea unor asemenea documente, există riscul ca orice îndoială să poată fi interpretată împotriva persoanei verificate, iar aparența să fie considerată relevantă. Toate acestea creează între părțile acțiunii în constatare, C.N.S.A.S., în calitate de reclamant, și persoana verificată, în calitate de pârât, un dezechilibru incompatibil cu principiul egalității de arme.” În cazul de față, se constată că întreg probatoriul pe care reclamantul C.N.S.A.S. își întemeiază acțiunea este constituit exclusiv din documente olografe realizate de către ofițerul de Securitate, nefiind depusă la dosar nicio notă olografă a pârâtului și niciun angajament al acestuia.

Prin urmare, se constată că, deși se afirmă că aceste note olografe ale ofițerului ar reproduce fidel unele note scrise ale informatorului, în condițiile în care la dosar nu există nicio notă scrisă și semnată de pârât, notele olografe ale ofițerului au valoarea unor „relatări verbale consemnate de un lucrător al Securității”, încadrându-se și în noțiunea mai largă cuprinzând informațiile furnizate „indiferent sub ce formă”, aspect recunoscut chiar de reclamant în cuprinsul acțiunii formulate.

Or, în lumina considerentelor Deciziei nr. 672/2012 a Curții Constituționale, asemenea documente nu pot avea forță probantă privite izolat și, ca atare, nu pot servi ca temei al admiterii acțiunii în constatare, decât dacă sunt coroborate cu datele sau informațiile provenite din alte documente sau rezultate din administrarea altui mijloc de probă, motivarea deciziei infirmând susținerile reclamantului în sensul că astfel de informație are valoare probantă în mod independent, nefiind necesară coroborarea acesteia cu alte probe. Dat fiind faptul că, în cazul de față, probatoriul constă exclusiv în note scrise și semnate de ofițerul de Securitate, în lipsa altor probe cu care să fie coroborate, acestea pot fi caracterizate de subiectivism, arbitrariu și chiar simulare, Curtea reținând faptul că ele însele nu pot fundamenta, din punctul de vedere al temeiniciei, acțiunea formulată de reclamant.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul. În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., se arată, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, instanța de judecată apreciind în mod greșit că, în raport cu Decizia nr. 672/2012 a Curții Constituționale, notele informative olografe nu mai pot servi ca temei al admiterii acțiunii în constatarea calității de colaborator al Securității; or, susține recurentul, potrivit acestei decizii, o singură notă informativă poate constitui probă, dacă este coroborată cu alte date sau informații, în speță cu recunoașterea formulată de intimatul-pârât, prin întâmpinare.

Înalta Curte, examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu modificările și completările ulterioare, prin colaborator al Securității se înțelege „persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”.

Pentru constatarea calității de colaborator al Securității, în sensul dispozițiilor legale citate, se cere întrunirea a două condiții cumulative: pe de o parte, prin informațiile furnizate lucrătorilor securității să fie denunțate activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și, pe de altă parte, aceste informații să fi vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Pe de altă parte, prin Decizia nr. 672/2012, Curtea Constituțională a admis, în parte, excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagmele „indiferent sub ce formă” și „relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității” din cuprinsul art. 2 lit. b) teza I din O.U.G.

nr. 24/2008, mai sus citate, sunt neconstituționale, aducând atingere dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituție, și dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Constituție, deoarece creează posibilitatea ca instanța judecătorească, în absența obiectivă a altor probe legale, verosimile, pertinente și concludente, să soluționeze acțiunea în constatare exclusiv pe baza relatărilor verbale consemnate de lucrătorii Securității. În cauză, cum corect a reținut și instanța de fond, în raport cu decizia pronunțată de Curtea Constituțională, nu sunt îndeplinite cele două condiții cumulative expres prevăzute de lege pentru constatarea calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe intimat, întrucât probatoriul administrat constă exclusiv în note scrise și semnate de ofițerul de Securitate care, în lipsa altor probe cu care să fie coroborate, pot fi caracterizate de subiectivism, arbitrariu și chiar simulare.

Nu poate fi primită critica formulată de recurent, potrivit căreia instanța de fond trebuia să coroboreze notele informative întocmite de ofițerul de Securitate, depuse la dosarul cauzei, cu „recunoașterea” formulată de intimatul-pârât, prin întâmpinare, întrucât niciuna din afirmațiile pârâtului, formulate pe această cale în fața primei instanțe, nu poate fi considerată o „recunoaștere” sau „mărturisire”, în sensul dispozițiilor art. 1204-art. 1206 C. civ. Pentru considerentele arătate, constatându-se că, în cauză, instanța de fond a dat prevederilor legale incidente o interpretare corectă și a făcut o corectă aplicare a acestora la speță, recursul va fi respins, ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul C.N.S.A.S. împotriva sentinței nr. 5311 din 26 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2014.