ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3104/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin adresa înregistrată pe rolul Curții de

Apel Iași sub nr. 710/45/2012, a fost înaintat Dosarul nr. 1523/245/2008 al

Tribunalului Iași, dosar în care a fost invocată de către intimații G.C.D., D.R.D.,

M.C.A. și P.V. excepția de nelegalitate a Certificatelor de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x emis la data de 07 iunie 1993

si seria y emis la data de 08 iunie 1997.

În motivarea

excepției, reclamanții au susținut că

legile proprietății

interzic includerea în patrimoniul societăților comerciale a terenurilor pentru

care s-au formulat cereri de reconstituire.

Pârâtul M.E.C.M.A. a

formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile de prematuritate,

tardivitate și inadmisibilitate a acțiunii.

Prin Sentința nr. 286

din 27 septembrie 2012 a Curții de Apel Iași, secția de contencios

administrativ și fiscal, a fost admisă excepția inadmisibilității, fiind

respinsă în consecință excepția de nelegalitate a certificatelor de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x emis la data de 07 iunie 1993

si seria y emis la data de 08 iunie 1997.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că potrivit principiului

neretroactivității legii civile, consacrat prin art. 1 C. civ., art. 15 din

Constituție și principiul fundamental al contenciosului administrativ,

legalitatea unui act administrativ se verifică și se apreciază în raport cu

prevederile legale în vigoare la data adoptării sau emiterii actului

administrativ respectiv.

S-a mai reținut că în

practica judiciară a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că

procedura specială privind soluționarea excepției de nelegalitate a unui act

administrativ, reglementată prin dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004,

este aplicabilă numai actelor administrative care au fost adoptate sau emise

după caz, după intrarea în vigoare a acestei legi, interpretarea sistematică și

teleologică a art. 4 din Legea nr. 554/2004 conducând la concluzia că este

inadmisibilă excepția de nelegalitate referitoare la actele administrative care

au fost adoptate sau emise după caz, anterior intrării în vigoare a acestei

legi, întrucât acceptarea tezei contrare ar duce la încălcarea principiului

stabilității și securității raporturilor juridice, principii fundamentale

consacrate și de jurisprudența C.E.D.O. și C.J.C.E.

S-a mai reținut că și

după modificarea art. 4 al Legii nr. 554/2004, survenită prin Legea nr. 262/2007,

Înalta Curte de Casație și Justiție și-a promovat

concepția inițială în detrimentul textului de lege expres introdus în 2007 și a

exclus de la aplicare acest text de lege

, în măsura în care excepția de

nelegalitate ar fi aplicabilă și

pentru actele

administrative unilaterale emise anterior intrării in vigoare a

Legii nr.

554/2004.

Reținând că

certificatele de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor au fost

emise anterior datei de 7 ianuarie 2005, prima instanță a considerat că se

impune respingerea excepției de nelegalitate ca inadmisibilă, cu motivarea că

aceasta nu poate fi soluționată în conformitate cu dispozițiile art. 4 din

Legea nr. 554/2004, întrucât legea civilă nu poate retroactiva, în raport cu art.

15 alin. (2) din Constituție și având în vedere principiul securității

raporturilor juridice, principiul fundamental garantat de C.E.D.O. și consacrat

în jurisprudența sa precum și în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii

Europene (în acest sens fiind invocate hotărârile C.E.D.O. din 2007 date în

cauza D.P. contra României și în cauza Bejan).

S-a mai apreciat că

dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, care permit cenzurarea fără limită

în timp, pe cale incidentă, a excepției de nelegalitate a actelor

administrative unilaterale, cu caracter individual, emise anterior intrării în

vigoare a Legii nr. 554/2004, contravin dreptului la un proces echitabil,

consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților

Fundamentale ale Omului și practicii C.E.D.O.

A fost avută de

asemenea în vedere și soluția de principiu adoptată la data de 26 mai 2008 în

ședința Plenului Judecătorilor Secției de Contencios Administrativ și Fiscal a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea unificării practicii, precum

și jurisprudența constantă și unitară a acesteia.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs G.D., D.R.D., M.C.A. și P.C.V., criticând soluția

pronunțată prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Au opinat recurenții

că excepția de nelegalitate a fost invocată sub imperiul Legii nr. 554/2004, art.

4 din acest act normativ permițând cercetarea oricând a legalității actului

administrativ, indiferent de data emiterii acestuia.

Au fost invocate

dispozițiile art. 6 din C.E.D.O. și ale art. 47 din Carta Drepturilor

Fundamentale ale Uniunii Europene, subliniindu-se că art. 4 din Legea nr. 554/2004

permite analizarea legalității unui act administrativ cu caracter unilateral

oricând, neexistând vreo normă europeană care să îngrădească dreptul de a cere

unei instanțe să cerceteze legalitatea unui act, pentru simplul motiv că o

ilegalitate nu poate dăinui.

S-a mai arătat că

textul art. 4 din actul normativ, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007,

a fost analizat și de Curtea Constituțională, fiind declarat constituțional

prin Deciziile nr. 425/2008, nr. 426/2008, nr. 404/2008, nr. 702/2008 și nr. 34/2009.

Or, instanța de

contencios constituțional a considerat că textul de lege criticat este în acord

cu principiul stabilității raporturilor juridice, cu principiul neretroactivității

legii și cu dispozițiile art. 16 alin. (1) și alin. (2) din Constituție,

respectiv art. 126 alin. (6), deciziile pronunțate de Curtea Constituțională fiind

general obligatorii.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este

nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Excepția de

nelegalitate invocată în cauză vizează certificatele de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenurilor seria x emis la data de 07 iunie 1993 si seria y

emis la data de 08 iunie 1997.

Necontestat, aceste

certificate sunt veritabile acte administrative individuale, în sensul art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

După cum în mod

corect a reținut instanța fondului, aceste acte au fost emise anterior intrării

în vigoare a Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Este adevărat că

potrivit art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,

astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 „Legalitatea unui act administrativ

unilateral cu caracter individual indiferent de data emiterii acestuia, poate

fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau

la cererea părții interesate”, iar potrivit art. II alin. (2) teza finală din

Legea nr. 262/2007, „Excepția de nelegalitate poate fi invocată și pentru

actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr.

554/2004, în forma sa inițială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate

prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului

administrativ”.

De asemenea, Curtea

Constituțională a reținut, într-adevăr, că dispozițiile sus-menționate sunt

constituționale în raport de prevederile art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), art.

16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23 și art. 44 din Legea

fundamentală.

Cu privire la

dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările

ulterioare, respectiv a dispozițiilor art. II alin. (2) teza finală din Legea nr.

252/2007, trebuie precizat însă că judecătorului național îi revine rolul de a

aprecia, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire

la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale

omului la care România este parte( cum este cazul Convenției Europene). În

acest sens, judecătorul național, în calitate de prim judecător al Convenției

Europene a Drepturilor Omului, are obligația de a „asigura efectul deplin al

normelor acesteia (Convenției), asigurându-i preeminența față de orice altă

prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte

abrogarea acesteia de către legiuitor” (CEDO, hotărârea din 26 aprilie 2007,

cauza Dumitru Popescu împotriva României (nr. 2), M. Of. nr. 830 din 5

decembrie 2007).

Raportându-se,

așadar, în special la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și la practica

CEDO, Înalta Curte va reține că, în mod legal, curtea de apel a înlăturat

dispozițiile din Legea contenciosului administrativ, cu modificările și

completările ulterioare, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea

incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale

cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004,

reținând că aceste dispoziții contravin unor principii fundamentale

convenționale a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor

fundamentale ale omului.

În măsura în care

permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter individual

emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dispozițiile

susmenționate din Legea contenciosului administrativ, încalcă astfel dreptul la

un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția

e

uropeană a Drepturilor Omului și în practica C.E.D.O.,

precum și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin

prisma atingerii aduse „principiului securității juridice, care se regăsește în

totalitatea articolelor Convenției, constituind unul din elementele

fundamentale ale statului de drept” (C.E.D.O., Hotărârea din 6 decembrie 2007, Bejan

contra României).

În acest sens, C.E.D.O.

a reținut că posibilitatea de anula fără limită în timp o hotărâre

judecătorească irevocabilă, reprezintă o încălcare a principiului securității

juridice (C.E.D.O., Hotărârea din 28 octombrie 1999 în cauza Brumărescu

împotriva României, M. Of. nr. 414 din 31 august 2000, în opinia separată la

această hotărâre precizându-se chiar că „posibilitatea de a se anula, fără

limită în timp, o hotărâre definitivă, obligatorie și executată ... trebuie

considerată ca o înfrângere a dreptului la justiție”, garantat de art. 6 din

Convenție.

Argumentele C.E.D.O.

expuse în speța citată, sunt perfect valabile și în cauza de față, validitatea

lor fiind susținută de similitudinea de efecte juridice existente între hotărârea

judecătorească definitivă și irevocabilă și actul administrativ irevocabil emis

de către autoritatea publică și definitivat prin neutilizarea mijloacelor

prevăzute de legislația anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Pentru a nu permite

ca promovarea unui drept să se facă prin intermediul unei ilegalități, trebuie

amintit că și anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, se putea

invoca excepția de nelegalitate, dar în fața instanței investită cu

soluționarea pe fond a litigiului, iar efectul admiterii acesteia constă în

înlăturarea, la soluționarea cauzei, a efectelor unui act administrativ cu

nesocotirea legii.

În consecință, o

astfel de excepție poate fi cercetată de instanța în fața căreia a fost

invocată ca mijloc de apărare, dacă vizează un act administrativ emis anterior

intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dar nu poate fi analizată de către

instanța de contencios administrativ pe calea prevăzută de art. 4 din Legea nr.

554/2004, astfel că nu se încalcă principiul dreptului la un proces echitabil.

Ca o consecință a

celor expuse, în aplicarea art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din

Constituție, republicată, prin raportare la principiile amintite mai sus, la Convenția Europeană a Drepturilor Omului precum și la jurisprudența C.E.D.O., Înalta Curte

constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care

o va menține, astfel că, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din

Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de G.D., D.R.D., M.C.A. și P.C.V. împotriva Sentinței nr. 286/2012 din

27 septembrie 2012 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 martie 2013.