ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3104/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin adresa înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. 710/45/2012, a fost înaintat Dosarul nr. 1523/245/2008 al Tribunalului Iași, dosar în care a fost invocată de către intimații G.C.D., D.R.D., M.C.A. și P.V. excepția de nelegalitate a Certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x emis la data de 07 iunie 1993 si seria y emis la data de 08 iunie 1997. În motivarea excepției, reclamanții au susținut că legile proprietății interzic includerea în patrimoniul societăților comerciale a terenurilor pentru care s-au formulat cereri de reconstituire. Pârâtul M.E.C.M.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile de prematuritate, tardivitate și inadmisibilitate a acțiunii.

Prin Sentința nr. 286 din 27 septembrie 2012 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția inadmisibilității, fiind respinsă în consecință excepția de nelegalitate a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x emis la data de 07 iunie 1993 si seria y emis la data de 08 iunie 1997. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că potrivit principiului neretroactivității legii civile, consacrat prin art. 1 C. civ., art. 15 din Constituție și principiul fundamental al contenciosului administrativ, legalitatea unui act administrativ se verifică și se apreciază în raport cu prevederile legale în vigoare la data adoptării sau emiterii actului administrativ respectiv.

S-a mai reținut că în practica judiciară a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că procedura specială privind soluționarea excepției de nelegalitate a unui act administrativ, reglementată prin dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, este aplicabilă numai actelor administrative care au fost adoptate sau emise după caz, după intrarea în vigoare a acestei legi, interpretarea sistematică și teleologică a art. 4 din Legea nr. 554/2004 conducând la concluzia că este inadmisibilă excepția de nelegalitate referitoare la actele administrative care au fost adoptate sau emise după caz, anterior intrării în vigoare a acestei legi, întrucât acceptarea tezei contrare ar duce la încălcarea principiului stabilității și securității raporturilor juridice, principii fundamentale consacrate și de jurisprudența C.E.D.O.

și C.J.C.E. S-a mai reținut că și după modificarea art. 4 al Legii nr. 554/2004, survenită prin Legea nr. 262/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție și-a promovat concepția inițială în detrimentul textului de lege expres introdus în 2007 și a exclus de la aplicare acest text de lege , în măsura în care excepția de nelegalitate ar fi aplicabilă și pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării in vigoare a Legii nr. 554/2004.

Reținând că certificatele de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor au fost emise anterior datei de 7 ianuarie 2005, prima instanță a considerat că se impune respingerea excepției de nelegalitate ca inadmisibilă, cu motivarea că aceasta nu poate fi soluționată în conformitate cu dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, întrucât legea civilă nu poate retroactiva, în raport cu art. 15 alin. (2) din Constituție și având în vedere principiul securității raporturilor juridice, principiul fundamental garantat de C.E.D.O. și consacrat în jurisprudența sa precum și în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (în acest sens fiind invocate hotărârile C.E.D.O. din 2007 date în cauza D.P.

contra României și în cauza Bejan). S-a mai apreciat că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe cale incidentă, a excepției de nelegalitate a actelor administrative unilaterale, cu caracter individual, emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, contravin dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului și practicii C.E.D.O. A fost avută de asemenea în vedere și soluția de principiu adoptată la data de 26 mai 2008 în ședința Plenului Judecătorilor Secției de Contencios Administrativ și Fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea unificării practicii, precum și jurisprudența constantă și unitară a acesteia.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs G.D., D.R.D., M.C.A. și P.C.V., criticând soluția pronunțată prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Au opinat recurenții că excepția de nelegalitate a fost invocată sub imperiul Legii nr. 554/2004, art. 4 din acest act normativ permițând cercetarea oricând a legalității actului administrativ, indiferent de data emiterii acestuia. Au fost invocate dispozițiile art. 6 din C.E.D.O. și ale art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, subliniindu-se că art. 4 din Legea nr. 554/2004 permite analizarea legalității unui act administrativ cu caracter unilateral oricând, neexistând vreo normă europeană care să îngrădească dreptul de a cere unei instanțe să cerceteze legalitatea unui act, pentru simplul motiv că o ilegalitate nu poate dăinui.

S-a mai arătat că textul art. 4 din actul normativ, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, a fost analizat și de Curtea Constituțională, fiind declarat constituțional prin Deciziile nr. 425/2008, nr. 426/2008, nr. 404/2008, nr. 702/2008 și nr. 34/2009. Or, instanța de contencios constituțional a considerat că textul de lege criticat este în acord cu principiul stabilității raporturilor juridice, cu principiul neretroactivității legii și cu dispozițiile art. 16 alin. (1) și alin. (2) din Constituție, respectiv art. 126 alin. (6), deciziile pronunțate de Curtea Constituțională fiind general obligatorii. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Excepția de nelegalitate invocată în cauză vizează certificatele de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x emis la data de 07 iunie 1993 si seria y emis la data de 08 iunie 1997. Necontestat, aceste certificate sunt veritabile acte administrative individuale, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. După cum în mod corect a reținut instanța fondului, aceste acte au fost emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Este adevărat că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate”, iar potrivit art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, „Excepția de nelegalitate poate fi invocată și pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma sa inițială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.

De asemenea, Curtea Constituțională a reținut, într-adevăr, că dispozițiile sus-menționate sunt constituționale în raport de prevederile art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23 și art. 44 din Legea fundamentală. Cu privire la dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, respectiv a dispozițiilor art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 252/2007, trebuie precizat însă că judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte( cum este cazul Convenției Europene).

În acest sens, judecătorul național, în calitate de prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului, are obligația de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenției), asigurându-i preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor” (CEDO, hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza Dumitru Popescu împotriva României (nr. 2), M. Of.

nr. 830 din 5 decembrie 2007). Raportându-se, așadar, în special la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și la practica CEDO, Înalta Curte va reține că, în mod legal, curtea de apel a înlăturat dispozițiile din Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reținând că aceste dispoziții contravin unor principii fundamentale convenționale a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.

În măsura în care permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dispozițiile susmenționate din Legea contenciosului administrativ, încalcă astfel dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția e uropeană a Drepturilor Omului și în practica C.E.D.O., precum și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse „principiului securității juridice, care se regăsește în totalitatea articolelor Convenției, constituind unul din elementele fundamentale ale statului de drept” (C.E.D.O., Hotărârea din 6 decembrie 2007, Bejan contra României). În acest sens, C.E.D.O.

a reținut că posibilitatea de anula fără limită în timp o hotărâre judecătorească irevocabilă, reprezintă o încălcare a principiului securității juridice (C.E.D.O., Hotărârea din 28 octombrie 1999 în cauza Brumărescu împotriva României, M. Of. nr. 414 din 31 august 2000, în opinia separată la această hotărâre precizându-se chiar că „posibilitatea de a se anula, fără limită în timp, o hotărâre definitivă, obligatorie și executată ... trebuie considerată ca o înfrângere a dreptului la justiție”, garantat de art. 6 din Convenție. Argumentele C.E.D.O. expuse în speța citată, sunt perfect valabile și în cauza de față, validitatea lor fiind susținută de similitudinea de efecte juridice existente între hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă și actul administrativ irevocabil emis de către autoritatea publică și definitivat prin neutilizarea mijloacelor prevăzute de legislația anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Pentru a nu permite ca promovarea unui drept să se facă prin intermediul unei ilegalități, trebuie amintit că și anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, se putea invoca excepția de nelegalitate, dar în fața instanței investită cu soluționarea pe fond a litigiului, iar efectul admiterii acesteia constă în înlăturarea, la soluționarea cauzei, a efectelor unui act administrativ cu nesocotirea legii. În consecință, o astfel de excepție poate fi cercetată de instanța în fața căreia a fost invocată ca mijloc de apărare, dacă vizează un act administrativ emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dar nu poate fi analizată de către instanța de contencios administrativ pe calea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel că nu se încalcă principiul dreptului la un proces echitabil.

Ca o consecință a celor expuse, în aplicarea art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituție, republicată, prin raportare la principiile amintite mai sus, la Convenția Europeană a Drepturilor Omului precum și la jurisprudența C.E.D.O., Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține, astfel că, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de G.D., D.R.D., M.C.A. și P.C.V. împotriva Sentinței nr. 286/2012 din 27 septembrie 2012 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2013.