ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 958/2015

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cererii de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe roiul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 4 martie 2015, petentele SC N.I. SRL și SC M.G.N.T.I. SRL, au solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 2812 C. proc. civ., completarea dispozitivului Deciziei nr. 569 din data de 24 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, prin soluționarea cererii formulate de intimatele-pârâte privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, conform dovezilor de plată depuse la dosarul cauzei. Petentele au arătat că prin dispozitivul Deciziei nr. 569 din data de 24 februarie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursui declarat de reclamanta SC R.I SRL, însă a omis să se pronunțe asupra cererii intimatelor de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul din data de 24 februarie 2015, intimatele, prin reprezentant convențional, au depus la dosarul cauzei concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului și obligarea recurentei la cheltuieli de judecată în cuantum total de 2.500 lei, conform facturilor și chitanțelor emise de Cabinet de avocat „N.C.", depuse la același termen, reprezentând onorariu de avocat. Înalta Curte va admite cererea de completare a deciziei pentru considerentele care succed: Potrivit art. 2812 C. proc.

civ., „dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în aceiași termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casare cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare". Omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată se circumscrie cazurilor reglementate de textul legal anterior citat, sens în care aceasta se poate pronunța, prin hotărâre separată, asupra cererii de completare, Art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

instituie regula conform căreia „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată". Dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este un drept legal, ce derivă dmtr-un raport juridic procesual și are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părții care a câștigat în raportul juridic dedus judecății. Acest drept este recunoscut părții și atunci când a solicitat cheltuieli de judecată, dar instanța a omis să se pronunțe asupra lor. În speță, Înalta Curte constată că intimatele-pârâte SC N.I. SRL și SC M.G.N.T.I. SRL au solicitat plata cheltuielilor de judecată prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 11 februarie 2015 (fila 23 din dosarul de recurs).

La termenul din data de 24 februarie 2015, când au avut loc dezbaterile în fond asupra recursului, avocatul intimatelor a precizat că nu are dreptul de a pune concluzii orale In fața instanței supreme și a depus la dosar concluzii scrise, astfel cum s-a consemnat în practicaua Deciziei nr. 569 din data de 24 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, al cărei dispozitiv se solicită a fi completat. Prin concluziile scrise formulate de intimate, prin avocat, s-a reiterat cererea de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum total de 2.500 lei, anexându-se copil certificate pentru conformitate de pe facturile și extrasele de cont ce atestă plata onorariului de avocat pentru asistență și reprezentare în dosarul de recurs (filele 31-35 din dosar).

Prin decizia nr. 569 din data de 24 februarie 2015, Înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC R.I SRL împotriva Deciziei nr. 414/A din data de 24 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Având în vedere soluția pronunțată, precum și faptul că intimatele-pârâte au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, justificate cu dovezile depuse la dosar, In cauză sunt incidente dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. Art. 274 alin. (3) C. proc. civ. prevede că: „Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat." Fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată, potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., este reprezentat de culpa procesuală. Criteriile stabile de prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. impun o corelație între elementele de complexitate ale speței, volumul muncii îndeplinite de apărător și cuantumul cheltuielilor de judecată acordate, reprezentând onorariu de avocat. În speță, Înalta Curte va reduce cheltuielile de judecată, constând în onorariu de avocat, având în vedere gradul redus de dificultate al cauzei (prin decizia recurată, instanța de apei s-a pronunțat pe o excepție procesuală) și criticile aduse deciziei atacate, elemente care nu justifică acordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată către intimatele-pârâte. Sub acest aspect, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 401 din 14 iulie 2005, a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., reținând în motivare că: „nimic nu interzice, în absența unei prevederi constituționale exprese, consacrarea prin lege a prerogativei instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial cuvenit, prin prisma proporționali tații sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse." În considerentele aceleiași decizii, Curtea Constituțională a reținut și faptul că jurisprudența C.E.D.O. referitoare la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale „a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil." Pentru motivele expuse, Înalta Curte, constatând că recurenta-reclamantă este în culpă procesuală, va admite cererea formulată de SC N.I.

SRL și SC M.G.N.T.I. SRL și va dispune completarea dispozitivului Deciziei nr. 569 din data. de 24 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în sensul obligării recurentei-reclamante SC R.I SRL la plata cheltuielilor de judecată către intimatele pârâte SC N.I. SRL și SC M.G.N.T.I. SRL în cuantum de 1.250 lei, câte 625 lei pentru fiecare dintre intimate, cu aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite cererea de completare a dispozitivului Deciziei nr. 569 din data de 24 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, formulată de petentele SC N.I. SRL și SC M.G.N.T.I. SRL. Completează dispozitivul deciziei, în sensul că „obligă pe recurenta-reclamantă SC R.I. SRL la plata cheltuielilor de judecată către intimatele pârâte SC N.I. SRL și SC M.G.N.T.I. SRL în cuantum de 1.250 lei, câte 625 lei pentru fiecare dintre intimate, cu aplicarea disp. art. 274 alin. (3) C. proc. civ." Prezenta completare se face în ambele exemplare ale hotărârii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2015.