ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 958/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 958/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Deliberând, în
condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cererii de față, constată
următoarele:
Prin cererea înregistrată pe
roiul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 4 martie 2015, petentele SC
N.I. SRL și SC M.G.N.T.I. SRL, au solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 2812
C. proc. civ., completarea dispozitivului Deciziei nr. 569 din data de 24
februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, prin
soluționarea cererii formulate de intimatele-pârâte privind obligarea
recurentei la plata cheltuielilor de judecată, conform dovezilor de plată
depuse la dosarul cauzei.
Petentele au
arătat că prin dispozitivul Deciziei nr. 569 din data de 24 februarie 2015, Înalta
Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursui declarat de
reclamanta SC R.I SRL, însă a omis să se pronunțe asupra cererii intimatelor de
obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul din
data de 24 februarie 2015, intimatele, prin reprezentant convențional, au depus
la dosarul cauzei concluzii scrise prin care au solicitat respingerea
recursului și obligarea recurentei la cheltuieli de judecată în cuantum total
de 2.500 lei, conform facturilor și chitanțelor emise de Cabinet de avocat
„N.C.", depuse la același termen, reprezentând onorariu de avocat.
Înalta Curte va
admite cererea de completare a deciziei pentru considerentele care succed:
Potrivit art. 2812
C. proc. civ., „dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra
unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau
incidentale, se poate cere completarea hotărârii în aceiași termen în care se
poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în
cazul hotărârilor date în fond după casare cu reținere, în termen de 15 zile de
la pronunțare".
Omisiunea
instanței de a se pronunța cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată se
circumscrie cazurilor reglementate de textul legal anterior citat, sens în care
aceasta se poate pronunța, prin hotărâre separată, asupra cererii de
completare,
Art. 274 alin.
(1) C. proc. civ. instituie regula conform căreia „partea care cade în
pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de
judecată".
Dreptul la
acordarea cheltuielilor de judecată este un drept legal, ce derivă dmtr-un
raport juridic procesual și are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat
părții care a câștigat în raportul juridic dedus judecății.
Acest drept
este recunoscut părții și atunci când a solicitat cheltuieli de judecată, dar
instanța a omis să se pronunțe asupra lor.
În speță,
Înalta Curte constată că intimatele-pârâte SC N.I. SRL și SC M.G.N.T.I. SRL au
solicitat plata cheltuielilor de judecată prin întâmpinarea depusă la dosar la
data de 11 februarie 2015 (fila 23 din dosarul de recurs).
La termenul din
data de 24 februarie 2015, când au avut loc dezbaterile în fond asupra
recursului, avocatul intimatelor a precizat că nu are dreptul de a pune
concluzii orale In fața instanței supreme și a depus la dosar concluzii scrise,
astfel cum s-a consemnat în practicaua Deciziei nr. 569 din data de 24
februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, al
cărei dispozitiv se solicită a fi completat.
Prin
concluziile scrise formulate de intimate, prin avocat, s-a reiterat cererea de
obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum total de 2.500
lei, anexându-se copil certificate pentru conformitate de pe facturile și
extrasele de cont ce atestă plata onorariului de avocat pentru asistență și
reprezentare în dosarul de recurs (filele 31-35 din dosar).
Prin decizia nr.
569 din data de 24 februarie 2015, Înalta Curte a respins, ca nefondat,
recursul declarat de reclamanta SC R.I SRL împotriva Deciziei nr. 414/A din
data de 24 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Având în vedere
soluția pronunțată, precum și faptul că intimatele-pârâte au solicitat
acordarea cheltuielilor de judecată, justificate cu dovezile depuse la dosar,
In cauză sunt incidente dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Art. 274 alin.
(3) C. proc. civ. prevede că: „Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să
micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul
onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite
de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de
avocat."
Fundamentul
juridic al acordării cheltuielilor de judecată, potrivit dispozițiilor art. 274
alin. (1) C. proc. civ., este reprezentat de culpa procesuală.
Criteriile
stabile de prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. impun o corelație între
elementele de complexitate ale speței, volumul muncii îndeplinite de apărător
și cuantumul cheltuielilor de judecată acordate, reprezentând onorariu de
avocat.
În speță, Înalta
Curte va reduce cheltuielile de judecată, constând în onorariu de avocat, având
în vedere gradul redus de dificultate al cauzei (prin decizia recurată,
instanța de apei s-a pronunțat pe o excepție procesuală) și criticile aduse
deciziei atacate, elemente care nu justifică acordarea în totalitate a
cheltuielilor de judecată către intimatele-pârâte.
Sub acest
aspect, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 401 din 14 iulie 2005, a
respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. (3) C.
proc. civ., reținând în motivare că: „nimic nu interzice, în absența unei
prevederi constituționale exprese, consacrarea prin lege a prerogativei
instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată,
cuantumul onorariului avocațial cuvenit, prin prisma proporționali tații sale
cu amplitudinea și complexitatea activității depuse."
În
considerentele aceleiași decizii, Curtea Constituțională a reținut și faptul că
jurisprudența C.E.D.O. referitoare la rambursarea cheltuielilor de judecată, în
care sunt cuprinse și onorariile avocațiale „a statuat că acestea urmează a fi
recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost
în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil."
Pentru motivele
expuse, Înalta Curte, constatând că recurenta-reclamantă este în culpă
procesuală, va admite cererea formulată de SC N.I. SRL și SC M.G.N.T.I. SRL și
va dispune completarea dispozitivului Deciziei nr. 569 din data. de 24
februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în
sensul obligării recurentei-reclamante SC R.I SRL la plata cheltuielilor de
judecată către intimatele pârâte SC N.I. SRL și SC M.G.N.T.I. SRL în cuantum de
1.250 lei, câte 625 lei pentru fiecare dintre intimate, cu aplicarea
dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite cererea
de completare a dispozitivului Deciziei nr. 569 din data de 24 februarie 2015 a
Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, formulată de petentele
SC N.I. SRL și SC M.G.N.T.I. SRL.
Completează
dispozitivul deciziei, în sensul că „obligă pe recurenta-reclamantă SC R.I. SRL
la plata cheltuielilor de judecată către intimatele pârâte SC N.I. SRL și SC
M.G.N.T.I. SRL în cuantum de 1.250 lei, câte 625 lei pentru fiecare dintre
intimate, cu aplicarea disp. art. 274 alin. (3) C. proc. civ."
Prezenta
completare se face în ambele exemplare ale hotărârii.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 31 martie 2015.