ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1814/2015

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, la data de 06 februarie 2015 sub nr. 743/2/2015, contestatorul

A.Ș.

a solicitat, în

temeiul dispozițiilor art. 503 N.C.P.C., în contradictoriu eu intimatele A.F. și

H.A., anularea Deciziei nr. 167 din 03 februarie 2015 pronunțată de această

instanță în Dosar nr. 13774/302/2013.

Prin Încheierea

de ședință din 26 mai 2015 Curtea de Apei București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie,

a

respins cererea de repunere pe rol formulată de contestatorul A.Ș., ca

nefondată; a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția

de neconstituționalitate a prevederilor art. 13, 83, 223 și 411 N.C.P.C., ca

inadmisibilă.

Referitor la cererea de repunere pe

rol

s-a reținut că este

nefondată, întrucât suspendarea dispusă ia termenul de judecata din 19 mai 2015,

operează potrivit art. 413 alin. (2) N.C.P.C. până la soluționarea recursului

declarat de petenți împotriva încheierii pronunțate în această cauză la data de

21 aprilie 2015. termen neîndeplinit însă, totodată, s-a constatat că în cauză

nu există nici un element de fapt care să atragă incidența alin. 3 al aceluiași

text procesual, potrivit căruia „Cu toate acestea, instanța poate reveni

motivat asupra suspendării, dacă se constată că partea care a cerut-o nu are un

comportament diligent în cadrul procesului care a determinat suspendarea,

tergiversând soluționarea acestuia

”

.

Referitor

la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate

a dispozițiilor art. 13, 83, 223 și 411 N.C.P.C.,

excepție formulată în privința

judecării cererii de suspendare a executării deciziei contestate (cerere de suspendare

apreciată a fi judecabilă chiar în contextul suspendării judecății contestației

în anulare, întrucât prevederile art. 507 în referire la art. 484 N.C.P.C. nu

realizează nici o distincție sub aspectul stadiului de soluționare al cauzei în

care se solicită suspendarea), Curtea de Apel București a reținut că în vederea

sesizării Curții Constituționale, instanța de judecată este datoare să verifice

îndeplinirea condițiilor cerute de lege. între primele dintre acestea se

situează în mod firesc, existența din punct de vedere formal, a unei excepții

de neconstituționalitate, ceea ce presupune indicarea de către partea

procesuală ce a invocat-o, pe de o parte, a normelor juridice presupus

neconstituționale, iar pe de altă parte, a dispoziției sau dispozițiilor

constituționale luată/ luate drept etalon juridic.

Or. în

cauză, petentul contestator a indicat exclusiv normele juridice procesual

civile pe care le apreciază neconstituționale și nu a motivat în nici un fel

excepția de neconstituționalitate invocată.

Referitor

ia cererea de suspendare a executării deciziei contestate.

formulate, instanța a constatat că

întrucât decizia contestată, având nr. 167 din 03 februarie 2015 și fiind

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr.

13774/302/2013, este evaluabilă pecuniar sub aspectul cheltuielilor de judecată

la care contestatorul a fost obligat - 800 lei, atunci

se impune în temeiul dispozițiilor procesuale evocate coroborate cu art. 718 alin.

(2) lit. a) N.C.P.C., achitarea unei cauțiuni în vederea soluționării acestei

cereri de suspendare, de 80 lei și fixarea în acest sens, a unui termen pentru

plată și pentru rezolvarea cererii de suspendare, la data de 02 iunie 2015.

Împotriva

acestei încheieri a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1)

pct. 8 N.C.P.C., contestatorul A.Ș.,

arătând

ca încheierea atacată s-a dat cu aplicarea greșită a legii, întrucât s-a

reținut în mod eronat că acesta nu are dreptul ia judecata în lipsă decât dacă

are avocat. legea fiind aceeași pentru toate părțile din dosar.

Recurentul-contestator

a mai arătat că, chiar dacă excepția de neconstituționalitate nu va fi

admisă de instanța supremă, acesta este mulțumit că recursul nu a fost respins

pe excepția nulității.

De

asemenea, a mai arătat că, nesancționând avocatul care solicită în scris

judecata în lipsă în recurs, judecătorii practică denegarea de dreptate.

La dala

de 29 iunie 2015 recurentul-reclamant a depus la dosarul cauzei cerere scrisă

de renunțare la judecata recursului motivat de faptul ca asupra

constituționalității dispozițiilor art. 13, 83, 223 și 411 N.C.P.C. (referitor

la care acesta solicitase sesizarea Curții Constituționale, cerere respinsă

prin încheierea recurată), Curtea Constituțională s~a pronunțat prin Decizia nr.

462 din 17 septembrie 2014 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 775

din 24 octombrie 2014.

Înalta

Curie a procedat, la data de 7 iulie 2015, la întocmirea raportului asupra

admisibilității în principiu a recursului, prin raportul întocmit constatându-se

că recursul, deși admisibil m principiu, nu se circumscrie cazurilor expres și

limitativ prevăzute de art. 488 N.C.P.C., iar criticile formulate nu se

raportează la considerentele încheierii atacate.

Completul

de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C.

proc. civ., a dispus, prin rezoluția de ia aceeași dată, comunicarea raportului

părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor

an. 493 alin. 4 Cod procedură civilă.

În cauză

s-a formulai punct de vedere la raportul de admisibilitate doar de către

recurent, care a cerut instanței de recurs sa nu constate nulitatea căii de

atac promovate, ei să dea eficiență dispozițiilor art. 406 alin. (6) N.C.P.C.

S-a

acordat termen pentru judecarea recursului la data de 23 septembrie 2015, în

temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

Analizând cauza, Înalta Curte constată

următoarele:

Prin

motivele de recurs întemeiate formal pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8

N.C.P.C. recurentul-contestator a arătat, fără a se raporta la considerentele

si chestiunile dezlegate prin încheierea de ședință recurată (privind cererea

de repunere pe rol, cererea de suspendare a executării deciziei atacate și cererea

de sesizare a Curții (instituționale cu excepția de neconstituționalitate

a dispozițiilor art. 13, 83, 223 și 411 N.C.P.C.), că instanța a pronunțat o

soluție cu interpretarea și aplicarea greșită a legii constând în faptul că

acesta nu ar avea dreptul de a solicita judecata în lipsă decât prin avocat și

că, nesancționând avocatul părților adverse care a formulat o atare solicitare,

judecătorii au procedai la o denegare de dreptate.

Potrivit

art. 489 alin. (1) N.C.P.C. „Recursul este nul dacă nu a fost motivai în

termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)”, iar potrivit alin. (2)

al aceluiași articol „Aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele

invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488”.

Din

economia textelor legale anterior

citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în

termenul prevăzut de lege, ei este

necesar

ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și

limitativ reglementate.

În consecință, In măsura în care

recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de

recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 1 - 8 N.C.P.C., calea

de atac va fi lovită de nulitate,

În speță, se constată că, deși formal

încadrat în dispozițiile art. 488 pct. 8 N.C.P.C., recursul nu conține critici

care să se subsumeze cazului indicat de către recurentul-contestator ca temei

juridic al căii de atac.

Recursul

este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii

judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu

regulile de drept incidente cazului concret dedus judecății, iar când criticile

formulate nu se subsumează cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 488

pct. 1-8 N.C.P.C., intervine sancțiunea nulității recursului.

Având în

vedere argumentele expuse, în raport de dispozițiile art. 493 alin. (5) din

Codul de procedură civilă, acesta este lovit de nulitate.

Chiar

dacă la data de 29 iunie 2015 recurentul-reclamant a formulat cerere de

renunțare la judecata, aceasta nu poate fi avută în vedere, pentru următoarele

argumente:

Renunțarea

la judecată reprezintă un act de dispoziție prin care reclamantul își manifestă

voința de a se desista de la judecată, act de dispoziție care însă, pentru a fi

însușit cu prioritate de către instanța de judecată, trebuie realizat în forma

prevăzută de lege (art. 406 alin. (1) și (2) N.C.P.C.), respectiv, să fie făcut

personal de către reclamant ori prin declarație autentificată la notar

(personală sau prin mandatar cu procură specială).

Având în

vedere că solicitarea recurentul ui-reclamant de a renunța la judecata

prezentului recurs nu îndeplinește condițiile mai sus arătate, acesta arătând

că înțelege să renunțe ia judecată printr-o simplă cerere depusă la dosarul

cauzei, Înalta Curte constată că, potrivit celor anterior menționate, nu poate

lua act de o atare manifestare de voință.

Pentru

aceste considerente, în aplicarea art. 493 alin. (5) N.C.P.C., Înalta Curte va

constata nul recursul declarat de reclamantul A.Ș. împotriva încheierii de

ședință din 26 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Constată

nul recursul declarat de reclamantul A.Ș., domiciliat în București, în

contradictoriu cu intimata-pârâtă A.F., cu domiciliul procesual ales la

Cabinetul de Avocatură „M.P.

”

cu sediul în București, sector 3, și

cu intimata-pârâtă H.A., cu domiciliul procesual ales la Cabinetul de Avocatură

„M.P.” cu sediul în București, împotriva Încheierii de ședință din 26 mai 2015

a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și

de familie.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 23

septembrie 2015.