ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1814/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 06 februarie 2015 sub nr. 743/2/2015, contestatorul A.Ș. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 503 N.C.P.C., în contradictoriu eu intimatele A.F. și H.A., anularea Deciziei nr. 167 din 03 februarie 2015 pronunțată de această instanță în Dosar nr. 13774/302/2013. Prin Încheierea de ședință din 26 mai 2015 Curtea de Apei București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins cererea de repunere pe rol formulată de contestatorul A.Ș., ca nefondată; a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 13, 83, 223 și 411 N.C.P.C., ca inadmisibilă.

Referitor la cererea de repunere pe rol s-a reținut că este nefondată, întrucât suspendarea dispusă ia termenul de judecata din 19 mai 2015, operează potrivit art. 413 alin. (2) N.C.P.C.

până la soluționarea recursului declarat de petenți împotriva încheierii pronunțate în această cauză la data de 21 aprilie 2015. termen neîndeplinit însă, totodată, s-a constatat că în cauză nu există nici un element de fapt care să atragă incidența alin. 3 al aceluiași text procesual, potrivit căruia „Cu toate acestea, instanța poate reveni motivat asupra suspendării, dacă se constată că partea care a cerut-o nu are un comportament diligent în cadrul procesului care a determinat suspendarea, tergiversând soluționarea acestuia ” . Referitor la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13, 83, 223 și 411 N.C.P.C., excepție formulată în privința judecării cererii de suspendare a executării deciziei contestate (cerere de suspendare apreciată a fi judecabilă chiar în contextul suspendării judecății contestației în anulare, întrucât prevederile art. 507 în referire la art. 484 N.C.P.C.

nu realizează nici o distincție sub aspectul stadiului de soluționare al cauzei în care se solicită suspendarea), Curtea de Apel București a reținut că în vederea sesizării Curții Constituționale, instanța de judecată este datoare să verifice îndeplinirea condițiilor cerute de lege. între primele dintre acestea se situează în mod firesc, existența din punct de vedere formal, a unei excepții de neconstituționalitate, ceea ce presupune indicarea de către partea procesuală ce a invocat-o, pe de o parte, a normelor juridice presupus neconstituționale, iar pe de altă parte, a dispoziției sau dispozițiilor constituționale luată/ luate drept etalon juridic. Or. în cauză, petentul contestator a indicat exclusiv normele juridice procesual civile pe care le apreciază neconstituționale și nu a motivat în nici un fel excepția de neconstituționalitate invocată.

Referitor ia cererea de suspendare a executării deciziei contestate.

formulate, instanța a constatat că întrucât decizia contestată, având nr. 167 din 03 februarie 2015 și fiind pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 13774/302/2013, este evaluabilă pecuniar sub aspectul cheltuielilor de judecată la care contestatorul a fost obligat - 800 lei, atunci se impune în temeiul dispozițiilor procesuale evocate coroborate cu art. 718 alin. (2) lit. a) N.C.P.C., achitarea unei cauțiuni în vederea soluționării acestei cereri de suspendare, de 80 lei și fixarea în acest sens, a unui termen pentru plată și pentru rezolvarea cererii de suspendare, la data de 02 iunie 2015. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 N.C.P.C., contestatorul A.Ș., arătând ca încheierea atacată s-a dat cu aplicarea greșită a legii, întrucât s-a reținut în mod eronat că acesta nu are dreptul ia judecata în lipsă decât dacă are avocat.

legea fiind aceeași pentru toate părțile din dosar. Recurentul-contestator a mai arătat că, chiar dacă excepția de neconstituționalitate nu va fi admisă de instanța supremă, acesta este mulțumit că recursul nu a fost respins pe excepția nulității. De asemenea, a mai arătat că, nesancționând avocatul care solicită în scris judecata în lipsă în recurs, judecătorii practică denegarea de dreptate. La dala de 29 iunie 2015 recurentul-reclamant a depus la dosarul cauzei cerere scrisă de renunțare la judecata recursului motivat de faptul ca asupra constituționalității dispozițiilor art. 13, 83, 223 și 411 N.C.P.C.

(referitor la care acesta solicitase sesizarea Curții Constituționale, cerere respinsă prin încheierea recurată), Curtea Constituțională s~a pronunțat prin Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 775 din 24 octombrie 2014. Înalta Curie a procedat, la data de 7 iulie 2015, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raportul întocmit constatându-se că recursul, deși admisibil m principiu, nu se circumscrie cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 488 N.C.P.C., iar criticile formulate nu se raportează la considerentele încheierii atacate. Completul de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc.

civ., a dispus, prin rezoluția de ia aceeași dată, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor an. 493 alin. 4 Cod procedură civilă. În cauză s-a formulai punct de vedere la raportul de admisibilitate doar de către recurent, care a cerut instanței de recurs sa nu constate nulitatea căii de atac promovate, ei să dea eficiență dispozițiilor art. 406 alin. (6) N.C.P.C. S-a acordat termen pentru judecarea recursului la data de 23 septembrie 2015, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților. Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele: Prin motivele de recurs întemeiate formal pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 N.C.P.C.

recurentul-contestator a arătat, fără a se raporta la considerentele si chestiunile dezlegate prin încheierea de ședință recurată (privind cererea de repunere pe rol, cererea de suspendare a executării deciziei atacate și cererea de sesizare a Curții (instituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13, 83, 223 și 411 N.C.P.C.), că instanța a pronunțat o soluție cu interpretarea și aplicarea greșită a legii constând în faptul că acesta nu ar avea dreptul de a solicita judecata în lipsă decât prin avocat și că, nesancționând avocatul părților adverse care a formulat o atare solicitare, judecătorii au procedai la o denegare de dreptate. Potrivit art. 489 alin. (1) N.C.P.C.

„Recursul este nul dacă nu a fost motivai în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)”, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol „Aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488”. Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ei este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate. În consecință, In măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 1 - 8 N.C.P.C., calea de atac va fi lovită de nulitate, În speță, se constată că, deși formal încadrat în dispozițiile art. 488 pct. 8 N.C.P.C., recursul nu conține critici care să se subsumeze cazului indicat de către recurentul-contestator ca temei juridic al căii de atac.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecății, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 N.C.P.C., intervine sancțiunea nulității recursului. Având în vedere argumentele expuse, în raport de dispozițiile art. 493 alin. (5) din Codul de procedură civilă, acesta este lovit de nulitate.

Chiar dacă la data de 29 iunie 2015 recurentul-reclamant a formulat cerere de renunțare la judecata, aceasta nu poate fi avută în vedere, pentru următoarele argumente: Renunțarea la judecată reprezintă un act de dispoziție prin care reclamantul își manifestă voința de a se desista de la judecată, act de dispoziție care însă, pentru a fi însușit cu prioritate de către instanța de judecată, trebuie realizat în forma prevăzută de lege (art. 406 alin. (1) și (2) N.C.P.C.), respectiv, să fie făcut personal de către reclamant ori prin declarație autentificată la notar (personală sau prin mandatar cu procură specială). Având în vedere că solicitarea recurentul ui-reclamant de a renunța la judecata prezentului recurs nu îndeplinește condițiile mai sus arătate, acesta arătând că înțelege să renunțe ia judecată printr-o simplă cerere depusă la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că, potrivit celor anterior menționate, nu poate lua act de o atare manifestare de voință.

Pentru aceste considerente, în aplicarea art. 493 alin. (5) N.C.P.C., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de reclamantul A.Ș. împotriva încheierii de ședință din 26 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul A.Ș., domiciliat în București, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A.F., cu domiciliul procesual ales la Cabinetul de Avocatură „M.P. ” cu sediul în București, sector 3, și cu intimata-pârâtă H.A., cu domiciliul procesual ales la Cabinetul de Avocatură „M.P.” cu sediul în București, împotriva Încheierii de ședință din 26 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Fără cale de atac. Pronunțată în ședința publică, astăzi 23 septembrie 2015.