ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra apelului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin decizia penală nr. 203/A din 9 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, au fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Costești, inculpații I.C., I.B., I.A., I.M., G.D.N. și partea civilă D.E., împotriva sentinței penale nr. 124 din 31 mai 2013 a Judecătoriei Costești.
A fost desființată în parte sentința atacată și, rejudecând:
Au fost descontopite pedepsele aplicate inculpaților I.C. și I.B., s-au înlăturat condamnările aplicate celor doi inculpați, cu excepția celei date pentru infracțiunea de înșelăciune.
Au fost reținute și următoarele acte materiale ale infracțiunii de înșelăciune prev.de art. 215 alin. (1) și alin. (2) C. pen.:
În dauna părții vătămate C.E., comis de inculpatul I.A. pentru un prejudiciu de 2.000 RON;
În dauna părții vătămate S.T., comis de inculpații I.A. și I.C. pentru un prejudiciu de 500 RON;
În dauna părții vătămate Z.I., comis de inculpatul I.B. pentru un prejudiciu de 1.000 RON;
În dauna părții vătămate D.E., comis de inculpații I.C. și I.M. pentru un prejudiciu de 2.500 RON;
În dauna părții vătămate M.B., comis de inculpații I.C. și I.A.;
În dauna părții vătămate S.F., comis de inculpatul I.C. pentru un prejudiciu de 1.900 RON;
În dauna părții vătămate I.M., comis de inculpații I.M., I.C. și I.B., act care a rămas în faza tentativei;
În dauna părții vătămate L.D., comis de inculpatul I.A. pentru un prejudiciu de 1.400 RON, prejudiciu acoperit;
În dauna părții vătămate B.I., comis de inculpatul I.M. pentru un prejudiciu de 800 RON.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen., iar în baza art. 386 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice, după cum urmează:
Pentru inculpatul I.C.:
- din infracțiunea prev. de art. 211 alin. (2
1
) lit. a) și lit. c) C. pen. (anterior)
În infracțiunea prev. de art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen., text în baza căruia a fost condamnat la 5 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), lit. b) și lit. h) C. pen.;
- din infracțiunea prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. (anterior) în infracțiunea prev. de art. 224 alin. (2) C. pen., text în baza căruia a fost condamnat inculpatul la 2 ani închisoare;
- din infracțiunea prev. de art. 208 alin. (1) C. pen. (anterior) în infracțiunea prev. de art. 228 alin. (1) C. pen., text în baza căruia a fost condamnat inculpatul la 1 an închisoare.
S-a redus de la 10 ani la 5 ani pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), alin. (2) C. pen. (anterior), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (anterior).
În baza art. 33, art. 34 C. pen. s-au contopit aceste pedepse cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art. 215 alin. (1) și alin. (2) C. pen. și s-a dispus ca inculpatul I.C. să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani, sporită cu 1 an, în total 6 ani închisoare, potrivit art. 57 C. pen. și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), lit. b) și lit. h) C. pen.
2.Pentru inculpatul I.B.:
- din infracțiunea prev. de art. 211 alin. (2
1
) lit. a) și lit. c) C. pen. (anterior) în infracțiunea prev. de art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen., text în baza căruia a fost condamnat la 5 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), lit. b) și lit. h) C. pen.;
- din infracțiunea prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. (anterior) în infracțiunea prev. de art. 224 alin. (2) C. pen., text în baza căruia a fost condamnat la 2 ani închisoare.
S-a redus de la 10 ani la 5 ani pedeapsa aplicată în baza art. 215 alin. (1) și alin. (2) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (anterior).
În baza art. 33, art. 34 C. pen., s-au contopit aceste pedepse cu pedeapsa de 5 ani aplicată pentru săvârșirea infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1) și alin. (2) C. pen. (anterior) și s-a dispus pedeapsa cea mai grea de 5 ani, ca inculpatul I.B. să execute sporită cu 1 an, în total 6 ani închisoare potrivit art. 57 C. pen. și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), lit. b) și lit. h) C. pen.
Pentru inculpatul I.M., a fost redusă pedeapsa de la 4 ani la 3 ani, iar pentru inculpatul D.G.N. s-a redus pedeapsa de la 6 ani la 4 ani, aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1) și alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. a) și lit. c) C. pen. (anterior), pedepse ce s-au dispus a fi executate prin privare de libertate potrivit art. 57 C. pen.
A fost înlăturată condamnarea inculpatului minor I.A., iar în baza art. 124 C. pen. s-a luat față de acestă măsură educativă a internării într-un centru educativ pe o durjată de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art. 215 alin. (1) și alin. (2) C. pen. (anterior), cu aplic. art. 75 lit. a) și art. 41 alin. (2) C. pen. (anterior).
A fost obligat și la plata următoarelor despăgubiri:
- inculpatul I.A., în solidar cu părțile responsabile civilmente I.B. și I.M., să plătească părții civile către partea civilă C.E. suma de 2.000 RON;
- inculpatul I.B. să plătească părții civile Z.I. suma de 1.000 RON;
- inculpații I.C., I.M. și I.B., în solidar, să plătească părții civile D.E. suma de 2.500 RON;
- inculpații I.C., I.B. și I.A. (pe acesta din urmă în solidar și cu părțile responsabile civilmente I.B. și I.M.) să plătească părții civile M.B. suma de 400 RON;
- inculpații I.C., I.B. și I.A. (pe acesta din urmă în solidar și cu părțile responsabile civilmente I.B. și I.M.) să plătească părții civile L.D. suma de 1.400 RON;
- inculpații I.C., D.G.N. și I.M., să plătească părții civile B.I. suma de 800 RON.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
A fost obligat fiecare inculpat să plătească părții civile D.E. câte 100 RON cheltuieli judiciare, pe inculpatul minor I.A. în solidar cu părțile responsabile civilmente I.B. și I.M.
Împotriva acestei decizii au formulat contestație în anulare inculpații I.A., I.M., I.B., I.C. și D.G.N., considerând în esență că există o cauză de încetare a procesului penal bazată pe declarațiile părților civile din care rezultă că acestea nu mai au pretenții materiale față de inculpați, fapt ce echivalează cu împăcarea părților.
Prin decizia penală nr. 310/A din 27 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 291/46/2014 a fost respinsă, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorii I.A., I.M., I.B., I.C., și D.G.N., împotriva deciziei penale nr. 203/A din 9 aprilie 2014 a Curții de Apel Pitești pronunțată în Dosarul nr. 2393/214/2011.
În baza art. 274 C. proc. pen., fiecare contestator inculpat a fost obligat la plata a câte 50 RON cheltuieli judiciare către stat, onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de apel a reținut următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., contestația în anulare este admisibilă în ipoteza în care inculpatul a fost condamnat deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.
În speță, s-a constatat că există mai multe declarații ale unora dintre părțile civile constituite în cauză, declarații autentice din care rezultă că nu mai au pretenții civile față de inculpat. Aceste declarații nu echivalează însă cu o manifestare expresă și clară de voință a părților vătămate, în sensul de a se împăca cu inculpații sau de a intenționa să-și retragă plângerile formulate.
Actul juridic al împăcării părților nu poate fi dedus din fapte și împrejurări exterioare, ci trebuie să rezulte ca o manifestare clară și expresă de voință a părților implicate în cauză, manifestare de voință care la rândul ei să fie consemnată într-un act juridic valid.
În consecință, Curtea de apel a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 426 lit. b) C. proc. pen. pentru admisibilitatea contestației în anulare, urmând a fi respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei decizii, la data de 28 mai 2014, au declarat apel contestatorii I.A., I.M., I.B., I.C. și D.G.N., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei penale atacate și trimiterea cauzei la Curtea de Apel Pitești în vederea rejudecării apelului.
În motivarea căii de atac formulate, contestatorii au arătat că instanța de fond, deși a reținut că, în cauză există mai multe declarații ale unora dintre părțile civile, declarații autentice din care rezultă că nu mai au niciun fel de pretenții, a apreciat în mod greșit, că aceste declarații nu echivalează însă cu o manifestare expresă și clară de voință a părților vătămate, în sensul de a se împăca cu inculpații sau de a intenționa să-și retragă plângerile formulate.
S-a arătat că, achitarea prejudiciului către părțile civile și manifestarea expresă de voință a acestora în sensul de a nu mai solicita tragerea la răspundere penală a inculpaților, nu mai putea conduce la condamnarea inculpaților, din declarațiile părților civile desprinzându-se fără echivoc ideea că între acestea și inculpați a intervenit împăcarea.
Înalta Curte, analizând apelul de față, constată că acesta este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 408 C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar potrivit art. 432 alin. (4) C. proc. pen. prevede că sentința dată în contestație în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.
Prin decizia penală nr. 310/A din 27 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 291/46/2014, a fost respinsă contestația în anulare formulată de contestatorii inculpați I.A., I.M., I.B., I.C. și D.G.N. împotriva deciziei penale nr. 203/A din 9 aprilie 2014 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 2393/214/2011, hotărârea astfel pronunțată fiind definitivă.
Prin urmare, apelanții contestatori au declarat apel împotriva unei decizii pronunțată într-o contestație în anulare formulată împotriva unei hotărâri pronunțată de instanța de apel (decizia penală nr. 203/A din 9 aprilie 2014 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 2393/214/2011).
Or, conform art. 432 alin. (4) C. proc. pen., decizia pronunțată în contestație în anulare de către instanța de apel este definitivă.
Având în vedere că decizia atacată a fost pronunțată de instanța învestită să soluționeze contestația în anulare împotriva unei decizii pronunțate în apel, Înalta Curte constată că aceasta este definitivă și nu poate fi atacată cu un nou apel.
Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și
în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Față de aceste considerente, Înalta Curte în baza art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil apelul declarat de contestatorii I.A., I.M., I.B., I.C. și D.G.N. împotriva deciziei penale nr. 310/A din 27 mai 2014 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga apelanții contestatori la plata sumelor de câte 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 50 RON, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibile, apelurile declarate de contestatorii I.A., I.M., I.B., I.C. și D.G.N. împotriva deciziei penale nr. 310/A din 27 mai 2014 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă apelanții contestatori la plata sumelor de câte 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 50 RON, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 6 octombrie 2014.