ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 728/2015

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub nr. 7229/105/2012*, în urma strămutării de la Tribunalul Prahova, reclamanții Orașul Bușteni prin primar și Consiliul Local Bușteni au solicitat în contradictoriu cu pârâta SC T. SRL să se constate caducitatea Contractului de asociere în participațiune din 13 martie 2000 și a Actului adițional din 2 aprilie 2011, încheiat între Consiliul Local al Orașului Bușteni și pârâta SC T. SRL și, pe cale de consecință, să se dispună desființarea contractului de asociere în participațiune, cu cheltuieli de judecată. În paralel, pârâta SC T. SRL a promovat o altă acțiune împotriva reclamanților (Dosar nr. 1480/2005), solicitând obligarea acestora de a pune în aplicare angajamentele contractuale prevăzute în Contractul de asociere în participațiune din 2000, fiind menționate opt capete de cerere.

Judecarea cauzei a fost declinată de la Judecătoria Sinaia în favoarea Tribunalului Prahova, fiind înregistrată sub nr. 8806/2005, prin sentința civilă nr. 622 din 24 mai 2006 fiind admisă în parte acțiunea reclamantei SC T. SRL. Ulterior, Curtea de apel Ploiești prin Decizia nr. 72 din 01 aprilie 2008 a respins apelul formulat de reclamanta SC T. SRL, a admis apelul reclamanților și a modificat în parte sentința nr. 622/2006, în sensul că a respins ca nefondată acțiunea principală. În urma recursului declarat de pârâtă, Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia 2197 din 30 septembrie 2009, a admis recursul, a casat Decizia nr. 72/2008 și a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Ploiești, cu îndrumarea efectuării unei expertize de specialitate care să stabilească în ce măsură terenurile care trebuie defrișate intră în categoria celor restituite sau nu.

În rejudecare, Curtea de Apel Ploiești prin Decizia nr. 39 din 5 aprilie 2011, a admis apelul reclamanților împotriva sentinței nr. 622 din 24 mai 2006 pronunțată de Tribunalul Prahova și a schimbat în parte sentința, în sensul respingerii ca nefondată a acțiunii principale, fiind respins și apelul formulat de SC T. SRL. Recursul declarat de pârâta SC T. SRL a fost respins, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 284 din 27 ianuarie 2012, ca fiind nefondat.

Pârâta a formulat și o cerere reconventională prin care a solicitat obligarea pârâților reconvenționali la plata sumei totale de 58.750.000 dolari SUA adică echivalentul sumei de 195.267.375 lei, calculat la cursul de 3,3237 dolar/leu, cu titlul de daune interese cominatorii, reprezentând beneficiul nerealizat în perioada 1 ianuarie 2005 - 30 aprilie 2013, ca urmare a neexecutării de către pârâții reconvenționali, din culpa acestora, a obligațiilor contractuale asumate prin contractul de asociere în participațiune din 13 martie 2000 și actului adițional nr. 2/2 aprilie 2001, încheiat între părți. Cererea reconventională a fost disjunsă, la termenul din 14 octombrie 2013, fiind înregistrată sub Dosar nr. 5005/107/2013.

Prin sentința nr. 4662/CAF/2013, Tribunalul Alba a respins acțiunea reclamanților, reținând în considerente că, faptul retrocedării terenurilor regelui Mihai I, pe cale administrativă, nelitigioasă, în baza legii - Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000, Legea nr. 247/2005, H.G. nr. 890/2005, H.G. nr. 1120/2005 și nr. 1832/2005, nu este o cauză imprevizibilă și neculpabilă care lipsește contractul de obiectul său sau de unul dintre elementele sale de valabilitate, în cauză, terenurile reprezentând obligația asociatului participant de a contribui cu aportul stabilit prin contract, iar autoritățile administrației publice aveau posibilitatea cunoașterii acestui risc de neexecutare contractuală. De asemenea, s-a reținut că dispozițiile art. 1557 din N.C.C.

invocate de către reclamanți se aplică doar în cazurile de imposibilitate fortuită de executare, analog cu situația pieirii fortuite a bunului așa cum se face trimitere și in textul de lege la art. 1274 denumit „Riscul în contractul translativ de proprietate". S-a apreciat că se solicită printr-un al doilea petit, desființarea contractului ca o consecință a constatării caducității, reprezentând o cauză de ineficacitate a actului juridic, iar, pe de altă parte, desființarea contractului, care de asemenea presupune o convenție valabil încheiată, poate surveni, fie prin acordul de voință al părților mutuus consensus, mutuus disensus, fie ca sancțiune pentru conduita culpabilă a uneia dintre părți în executarea contractului, respectiv, ca rezoluțiune sau reziliere.

Având în vedere că desființarea contractului înseamnă rezilierea ce nu reprezintă o consecință a cauzei de ineficacitate, acest capăt a fost apreciat ca neîntemeiat. Împotriva acestei sentințe a fost declarat recurs, calificat apel, de către reclamanții Orașul Bușteni prin primar și Consiliul Local Bușteni solicitându-se modificarea hotărârii atacate cu consecința admiterii acțiunii așa cum a fost formulată. Asupra apelului de față, Curtea a constatat următoarele: Indiferent de modalitatea în care s-a procedat la retrocedarea terenurilor, chestiune ce a făcut obiectul unor acțiuni soluționate irevocabil, și care nu are relevanță în prezenta cauză, esențială în aprecierea admisibilității acțiunii în constatarea caducității este împrejurarea imposibilității aducerii în asociere a aportului asociatului reclamant.

Raportat la conținutul Deciziei nr. 284 din 27 ianuarie 2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție care a stabilit, cu putere de lucru judecat, caracterul obiectiv al motivelor pentru care apelanții reclamanți sunt în imposibilitate să-și îndeplinească obligațiile contractuale, în urma dispunerii retrocedării terenurilor către persoana îndreptățită în baza legilor fondului funciar, Curtea a apreciat că, în mod greșit, s-a reținut de către prima instanță culpa reclamanților, prin previzibilitatea împrejurării retrocedării. În condițiile în care contractul de asociere, modificat prin actul adițional, a devenit ineficace în urma imposibilității, ulterior încheierii sale, a îndeplinirii obligației contractuale de aducere a aportului de către reclamanți, sancțiunea caducității intervine datorită unei împrejurări independente de voința autorului, în cauză, în limita investirii cu acțiunea de fond, nepunându-se problema suportării riscului contractual.

Chiar dacă caducitatea beneficiază de o reglementare legală la art. 924, art. 927-928 C. civ., iar dispozițiile N.C.C. nu sunt aplicabile raportului dintre părți, în cauză se constată că actul de asociere dintre părți nu a produs și nici nu va putea produce, în mod definitiv, vreun efect față de scopul asocierii, neexistând nici un remediu procesual care să determine efectivitatea asocierii. În măsura în care, datorită unei imposibilități ulterioare, totale și definitive, obligația esențială a asociatului reclamant nu mai poate fi executată, Curtea a considerat că, în speță, sunt îndeplinite condițiile constatării caducității, ca și caz de ineficacitate a actului juridic, cu consecința desființării contractului de asociere în participațiune din 2000, modificat prin Actul adițional din 9 aprilie 2011, ca urmare a predării către Regele Mihai I a terenurilor retrocedate.

Raportat la obiectul acțiunii deduse judecății și la consecința constatării caducității curtea a apreciat că, întrucât rezilierea reprezintă, alături de caducitate, un alt caz de desființare a contractului, prima instanță s-a considerat greșit investită cu soluționarea unui capăt subsidiar de acțiune, cu încălcarea principiului disponibilității părților.

Pentru aceste considerente, Curtea de Apel Alba lulia, secția a ll-a civilă, prin Decizia nr. 197/2014 din 7 mai 2014 a admis apelul declarat de reclamanții Orașul Bușteni prin primar și Consiliul Local al Orașului Bușteni împotriva sentinței nr. 4662/CAF din 14 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 7229/105/2012; a schimbat sentința atacată în sensul că a admis acțiunea formulată de reclamanții Orașul Bușteni prin primar și Consiliul Local al Orașului Bușteni împotriva pârâtei SC T. SRL; a constatat caducitatea contractului de asociere în participațiune din 2000, modificat prin Actul adițional din 9 aprilie 2011, încheiat între Consiliul Local Bușteni și pârâta SC T. SRL, cu consecința desființării acestuia; a obligat intimata pârâtă la 6.075,15 lei cheltuieli de judecată în favoarea apelantului reclamant Orașul Bușteni, în fond și-n apel.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC T. SRL București prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei recurată, respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală. Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta-pârâtă a formulat cerere de repunere în termenul de recurs, în temeiul dispozițiilor art. 103 C. proc. civ. În motivarea acestei cereri, recurenta-pârâtă a arătat că a fost împiedicată să formuleze în termen cererea de recurs, de o împrejurare mai presus de voința sa și anume decizia instanței de apel nu a fost comunicată până în prezent pe adresa societății din București, sectorul 1 sau la sediul procesual ales la S.C.P.

de Avocați D., B. și Asociații cu sediul în București, sector 3. Intimatele-reclamante Orașul Bușteni prin primar și Consiliul Local al Orașului Bușteni, în combaterea cererii de recurs au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția de tardivitate a recursului și pe cale de consecință au solicitat respingerea recursului ca tardiv formulat, de asemenea au solicitat respingerea cererii de repunere în termenul de recurs. în subsidiar, în situația în care se va trece de excepția de tardivitate, a invocat excepția nulității recursului, având în vedere că nu au fost formulate critici de neiegaiitate, ci numai aspecte de netemeinicie. Înalta Curte, conform dispozițiilor art. 137 C. proc. civ.

a luat în examinare cererea de repunere în termenul de recurs formulată de pârâta SC T. SRL București. Dispozițiile art. 301 C. proc. civ. stabilesc că termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Prevederile art. 103 C. proc. civ. stabilesc că ,,Neîndeplinirea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei". Prin edictarea acestei dispoziții legale - art. 103 C. proc.

civ., legiuitorul a avut în vedere posibilitatea repunerii părții în termenul legal de declarare a unei căi de atac sau a îndeplinirii unui act de procedură, în cazul în care partea dovedește existența unei „împrejurări mai presus de voința ei" și care se referă la o împrejurare obiectivă de neîndeplinire a obligației legale, care să se fi produs înainte de împlinirea termenului prevăzut de lege. În speță, se constată că nu sunt întrunite cerințele dispozițiilor art. 103 C. proc.

civ., întrucât împrejurarea invocată de către recurentă în sprijinul cererii de repunere în termen, în sensul că nu i-a fost comunicată hotărârea instanței de apel, la sediul societății și nici la sediul ales, motiv pentru care a fost în imposibilitate de a declara recurs în termenul legal, este contrazisă de dovezile de comunicare a hotărârii, aflate la filele 234, 235 din dosarul de apel, din care rezultă că aceasta i-a fost comunicată la data de 23 iunie 2014, atât la sediul social, cât și la sediul ales. De altfel, situația învederată de către recurentă nu reprezintă o împrejurare mai presus de voința părții, în accepțiunea textului de lege invocat.

Prin urmare, având în vedere că, comunicarea deciziei din apel s-a făcut la data de 23 iunie 2014 - data consemnată pe procesul verbal (fila 234, 235 - dosar apel), iar recursul a fost declarat la data de 8 august 2014 - data ștampilei poștei aplicată pe plic, termenul de 15 zile prevăzut de dispozițiile art. 301 C. proc. civ. fiind astfel nesocotit, recursul este lipsit de funcția sa procesuală, iar instanța nu poate păși la examinarea motivelor invocate. În consecință, constatând că recurenta nu a fost împiedicată dintr-un motiv mai presus de voința sa, în sensul de a depune recursul în termen legal, în baza art. 103 C. proc. civ. cererea de repunere în termen va fi respinsă și, în temeiul dispozițiilor art. 301 C. proc.

civ. recursul va fi respins ca fiind tardiv declarat. Înalta Curte în ceea ce privește cererea intimatelor de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cale de atac, constând în onorariul de avocat în sumă de 8.000 lei, va face aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în sensul diminuării acestor cheltuieli la suma de 4.000 lei, în raport de munca depusă de avocat (fiind formulată întâmpinare la criticile pârâtei din recurs) și de durata procesului procesului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea privind repunerea în termenul de recurs. Respinge recursul declarat de pârâta SC T. SRL împotriva Deciziei nr. 197/2014 din 7 mai 2014 a Curții de Apel Alba luli, secția a ll-a civilă, ca tardiv declarat. Obligă recurenta SC T. SRL la plata sumei de 4.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către intimații Orașul Bușteni prin primar și Consiliul Local Bușteni. Dispune amendarea administratorului SC T. SRL, l.O.A. cu suma de 400 lei reprezentând amendă judiciară. Irevocabilă în ceea ce privește cererea de recurs. Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la pronunțare în ceea ce privește amenda judiciară. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2015.