ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 627/2010

Deliberând asupra cererii de revizuire de față:

Constată că prin cererea

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, la 24 martie 2009, revizuenții C.M. și M.C. au

solicitat, în contradictoriu cu intimații O.A., Comisia județeană Prahova de

aplicare a Legii nr. 112/1995, Consiliul județean Prahova, Consiliul local

Bușteni, Primăria orașului Bușteni, SC C. SA Ploiești, retractarea deciziei nr.

2669 din 6 martie 2009 a acestei instanțe.

În drept, au fost indicate cazurile

de revizuire reglementate de art. 322 pct. 2 și 5 C. proc. civ.

În motivarea cererii s-a arătat că

numita O.A.G. a solicitat, în cadrul procesului care s-a desfășurat anterior

între părți, anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 43/N din 26

septembrie 1996, prin care revizuenții C. au dobândit proprietatea imobilului

din Bușteni, jud. Prahova.

Prin decizia nr. 380/A/2003 a Curții

de Apel Alba-Iulia, urmare a admiterii apelului reclamantei, a fost schimbată

sentința de primă instanță, în sensul admiterii acțiunii și constatării

nevalabilității contractului de vânzare-cumpărare ce privea imobilul menționat.

Cererea de îndreptare a erorii

materiale îndreptată împotriva acestei decizii – în sensul de a se indica nr.

imobilului ca fiind 252, în loc de 254, a fost respinsă, conform încheierii nr.

6/A/CC/2008, considerându-se că împrejurarea invocată ca fiind o greșeală

materială „reprezintă o veritabilă chestiune de fond, care se impunea a fi

clarificată în căile de atac exercitate”.

Cu toate acestea, prin decizia nr.

2669 din 6 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care face

obiectul prezentei revizuiri - a fost admis recursul, casată încheierea, admisă

cererea și îndreptată eroarea materială, în sensul că imobilul pentru care s-a

constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 43/N din 26

septembrie 1996, admițându-se cererea de revendicare a aceluiași bun, este

situat în Bușteni.

- S-a susținut că o asemenea soluție

este susceptibilă de revizuire pe temeiul art. 322 pct. 2 C. proc. civ.,

întrucât instanța a acordat reclamantei ceea ce nu a cerut, în condițiile în

care instanța de fond a fost învestită cu o cerere vizând imobilul de la nr.

254, fără ca în fazele procesuale ulterioare să-și fi precizat în vreun fel

obiectul și să arate că e vorba de imobilul de la nr. 252.

Deși recurenta a solicitat

modificarea încheierii, instanța de recurs a casat respectiva încheiere, fără a

se putea încadra în motivele limitativ prevăzute de casare.

De asemenea, în condițiile în care

cererea recurentei O. a fost întemeiată pe dispoz. art. 281 alin. (1) C. proc.

civ., în soluționarea recursului instanța a făcut aplicarea art. 281

1

C. proc. civ., care se referă la lămurirea înțelesului, întinderii sau

aplicării dispozitivului hotărârii, ceea ce nu se ceruse.

Or, prin admiterea cererii de

îndreptare a erorii materiale s-a ajuns la modificarea dispozitivului hotărârii

judecătorești care era definitivă și irevocabilă, intrată în puterea lucrului

judecat.

- Decizia este susceptibilă de

revizuire și din perspectiva dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., sens

în care a fost invocată adresa nr. 2519 din 18 martie 2009 eliberată de

Primăria Bușteni, din care rezultă că, potrivit registrului de preluare a

imobilelor de către stat aflat în arhiva acestei instituții, la poziția 27

figurează imobilul proprietatea lui Z.L., situat în Bușteni. La fel, conform

evidențelor din nomenclatorul stradal din cadrul Primăriei Bușteni (din anul

1952) pentru imobilul din Bușteni, acest nr. poștal nu a suferit modificări în

timp.

Examinând criticile deduse judecății pe calea revizuirii,

Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora. Astfel:

Potrivit deciziei nr. 2669 din 6

martie 2009 a ÎCCJ, secția civilă și de proprietate intelectuală, a cărei

retractare prin intermediul acestei căi procedurale s-a pretins, a fost admis

recursul declarat de petenta O.A.G., casată încheierea atacată și îndreptată

eroarea materială din decizia nr. 380 din 1 iulie 2003 a Curții de Apel

Alba-Iulia, în sensul că imobilul pentru care s-a constatat nulitatea

contractului de vânzare-cumpărare nr. 43 din 26 septembrie 1996 și s-a admis

revendicarea cu privire la același bun este situat în orașul Bușteni.

În considerentele deciziei s-a

reținut că, de vreme ce s-a constatat nulitatea unui contract de vânzare,

adresa poștală la care este situat imobilul ce face obiectul acestuia trebuie

să corespundă întocmai cu cea din contract (unde este indicat nr. 252),

concordanță asigurată prin simpla redare a mențiunii corespunzătoare din act,

fără ca aceasta să presupună o analiză de fond sau reaprecierea probelor din

dosar (cum greșit reținuse prima instanță).

S-a constatat că o asemenea

operațiune, de realizare a concordanței dintre hotărârea judecătorească și

contractul a cărui nulitate s-a dispus, este posibil de realizat prin mijlocul

procedural prevăzut de art. 281 C. proc. civ., cât timp nu este reevaluat

materialul probator administrat.

Susținerea părții conform căreia o

asemenea decizie este susceptibilă de revizuire pe temeiul art. 322 pct. 2 C.

proc. civ. („dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu

s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut”)

este total nefondată.

Instanța nu s-a pronunțat în afara

limitelor învestirii, atunci când, judecând în cadrul criticilor din recurs, a

constatat că în cauză a fost săvârșită o eroare materială, posibil de îndreptat

prin intermediul căii procedurale reglementate de art. 281 C. proc. civ.

Susținerea părții că judecata

procesului s-ar fi desfășurat cu privire la un alt imobil a fost supusă

cenzurii în recurs, întrucât instanța a apreciat că, pronunțându-se nulitatea

unui anumit contract de vânzare-cumpărare, este evident că, din punct de vedere

material, obiectul litigiului l-a reprezentat imobilul, astfel cum acesta a

fost menționat în respectivul act juridic, iar nu un alt imobil.

Tot astfel, nu este o pronunțare

asupra „a ceea ce nu s-a cerut”, împrejurarea că instanța de recurs a dispus casarea

hotărârii atacate, iar nu modificarea acesteia, cum a pretins partea.

Soluția, din punct de vedere

procedural (impusă de normele de procedură) nu se subsumează noțiunii de

cerere, de pretenție dedusă judecății avută în vedere de dispozițiile art. 322

pct. 2 C. proc. civ.

Solicitarea părții a fost aceea de

rectificare a erorii materiale și aceasta a fost avută în vedere de instanță

prin soluția adoptată.

Tot astfel, este nefundamentată

afirmația revizuentei conform căreia judecata în recurs s-ar fi realizat pe un

alt temei juridic decât cel care a învestit instanța – respectiv, art. 281

1

,

în loc de art. 281 alin. (1) C. proc. civ.

În realitate, aprecierea asupra

cererii și soluționarea acesteia s-au realizat conform normelor care

reglementează procedura de îndreptare a erorii materiale.

În conținutul considerentelor

deciziei atacate prin intermediul revizuirii se face referire și la

dispozițiile art. 282

1

C. proc. civ. (și nu ale art. 281

1

C. proc. civ., cum în mod eronat susțin revizuenții), iar aceasta, pentru

determinarea corectă a regimului căii de atac (nefiind vorba, în speță, de un

recurs îndreptat împotriva unei hotărâri față de care este suprimat apelul,

pentru a fi incident art. 304

1

C. proc. civ., analiza criticilor

realizându-se din perspectiva dispozițiilor art. 304 C. proc. civ.).

Așadar, apreciind în sensul

existenței unei erori materiale și dispunând îndreptarea greșelii din

dispozitivul hotărârii (prin asigurarea concordanței între numărul imobilului

așa cum apare el înscris în contractul a cărui anulare se pronunțase și numărul

aceluiași imobil din decizie), instanța a judecat în limitele învestirii –

cenzurând hotărârea, considerată nelegală, a curții de apel – nefiind incidente

prevederile invocate, ale art. 322 pct. 2 C. proc. civ.

- În privința celuilalt motiv de

revizuire prev. de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., părțile invocă drept înscris

nou, de natură să conducă în opinia acestora, la anularea hotărârii și reluarea

judecății, adresa nr. 2519 din 18 martie 2009 a Primăriei Bușteni, care ar

atesta faptul că nu au intervenit modificări, de-a lungul timpului, asupra

numărului poștal al imobilului.

Or, în sensul art. 322 pct. 5 C.

proc. civ., un înscris înfățișat cu ocazia revizuirii este apt să conducă la

admiterea acestei căi de atac, în măsura în care este vorba de „un înscris

doveditor, reținut de partea potrivnică sau care nu a putut fi înfățișat dintr-o

împrejurare mai presus de voința părții”.

Așadar, trebuie ca respectivul

înscris să fi existat la data judecății, dar nevalorificarea sa în proces să se

fi datorat conduitei culpabile a părții adverse (care l-a reținut) sau

împrejurării mai presus de voința părții (care, de asemenea, a împiedicat

administrarea).

Nu este întrunită ipoteza textului

de lege și nu este permisă revizuirea atunci când asemenea înscrisuri sunt

procurate de parte ulterior finalizării procesului, pentru că, într-o asemenea

situație, s-ar ajunge la repunerea în discuție a unei hotărâri irevocabile,

intrată în puterea lucrului judecat.

În speță, este ceea ce tind să

obțină revizuenții, atunci când prezintă drept cauză a revizuirii un mijloc de

probă nou respectiv, o adresă având ca emitent primăria și o dată ulterioară

celei a pronunțării hotărârii atacate.

Aceasta înseamnă pe de o parte, că

înscrisul nu a existat la data judecății, iar pe de altă parte că, fiind vorba

de o instituție publică în calitate de emitentă, partea era în situația de a-l

putea procura și înfățișa în cadrul procedurii judiciare desfășurate, în măsura

în care îl considera relevant pentru obținerea de consecințe juridice.

Altminteri, prezentând un mijloc de

probă nou - în sensul de înscris procurat ulterior judecății - și pretinzând ca

pe baza acestuia să fie revizuită hotărârea, părțile tind, de fapt, la

nesocotirea autorității de lucru judecat a celor statuate irevocabil.

Or, funcția revizuirii, de cale

extraordinară de atac, nu este aceea de a conduce la reevaluarea judecăților

irevocabile în afara condițiilor strict reglementate procedural.

În sens contrar, dacă procurarea

unui simplu mijloc de probă - fără ca partea să dovedească împrejurările

excepționale, mai presus de voința sa, care au împiedicat-o să-l înfățișeze în

cadrul procesului, ar fi suficientă pentru retractarea unei hotărâri, atunci

stabilitatea juridică și puterea de lucru judecat de care trebuia să se bucure

hotărârile, ar rămâne fără niciun fel de eficiență.

Pentru considerentele arătate,

Înalta Curte a constatat că nu se regăsesc în speță ipotezele reglementate de

art. 322 pct. 2 și 5 C. proc. civ. pentru revizuirea unei hotărâri, astfel

încât calea de atac exercitată va fi respinsă în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată

de

C.M.

și M.C. împotriva deciziei nr. 2669 din 6 martie 2009 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2010.