ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2197/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sinaia la data de 23 noiembrie 2005, sub nr. 1480/2005, reclamanta SC T. 2000 SRL București a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local al Orașului Bușteni și Primăria Orașului Bușteni, prin Primar, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună: 1.1.

Obligarea pârâtelor la punerea în aplicare a angajamentelor contractuale în conformitate cu contractul de asociere nr. 1630 din 13 martie 2000, a actului adițional din 9 aprilie 2001 și a celorlalte obligații asumate; 1. Obligarea pârâtelor la defrișarea terenurilor stabilite pentru montarea instalațiilor de transport pe cablu și pentru realizarea pistelor de schi, în conformitate cu clauzele cuprinse în contractul de asociere și cu Legea nr. 599 din 31 octombrie 2001, adoptată de Parlamentai României în scopul extinderii domeniului schiabil al stațiunii Bușteni; 2. Obligarea pârâtelor la emiterea și avizarea P.U.Z.; 3. Obligarea pârâtelor la încetarea folosirii discreționare a terenurilor ce fac obiectul contractului nostru, în condițiile în care reclamanta are dreptul de administrare și folosință.

II. Obligarea pârâtelor la punerea în aplicare efectivă a Hotărârii nr. 49 din 8 august 2002 a Consiliului Local al Orașului Bușteni, cu privire la garantarea finanțării primei etape a proiectului OMU, în valoare de 9.480.000 dolari SUA, conform obligațiilor asumate. III. Obligarea pârâtelor la realizarea imediată a infrastructurii de acces Bușteni - Gura Diham - Poiana Izvoarelor în conformitate cu Strategia de Dezvoltare a județului Prahova 2001 - 2004 și cu Memorandumul de Finanțare PHARE Ro 0101, semnat la București în data de 4 decembrie 2001, Memorandum ratificat prin O.G. nr. 48 din data de 25 iulie 2002, aprobată de Parlamentul României prin Legea nr. 560 din 16 octombrie 2002. IV. Obligarea pârâtelor la plata de daune cominatorii în valoare de 500 RON pe zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și până la punerea în aplicare efectivă a tuturor obligațiilor asumate.

V. Obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. La termenul de judecată din data de 15 decembrie 2005, pârâții Consiliul Local al Orașului Bușteni și Primăria Orașului Bușteni, prin Primar au depus la dosar întâmpinare, prin care au invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sinaia, în raport de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 1065, pronunțată la data de 15 decembrie 2005, Judecătoria Sinaia a admis excepția de necompetență materială invocată de către pârâți, și, în consecință, a declinat în favoarea Tribunalului Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, competența de soluționare a acțiunii comerciale formulată de către reclamanta SC T. SRL împotriva pârâților Consiliul Local al Orașului Bușteni și Orașul Bușteni, prin Primar.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că litigiul de față are obiect neevaluabil în bani, obiectul fiind obligație de a face, și, potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei ROL, precum și procesele și cererile în această materie, al căror obiect este neevaluabil în bani, sunt judecate în primă instanță de către tribunal. Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, la data de 23 decembrie 2005, sub nr. 8806/2005.

La termenul de judecată din data de 1 martie 2006, reclamanta SC T. SRL a depus la dosar precizare la acțiunea principală, prin care a solicitat: - obligarea pârâtelor la intabularea dreptului de proprietate asupra terenurilor ce formează obiect al contractului de asociere în participațiune nr. 1630/2000, încheiat de părți și în conformitate cu Legea nr. 599/2001; - obligarea pârâtelor la punerea în aplicare efectivă a Hotărârii nr. 49 din 8 august 2002 a Consiliului Local al Orașului Bușteni, cu privire la garantarea finanțării primei etape a proiectului OMU, în valoare de 9.480.000 dolari SUA, conform obligațiilor asumate prin contractul de asociere în participațiune nr. 1630/2000 și a actelor adiționale; - obligarea pârâtelor la realizarea imediată a infrastructurii de acces Bușteni - Gura Diham - Poiana Izvoarelor, în conformitate cu Strategia de Dezvoltare a județului Prahova 2001- 2004 și cu Memorandumul de Finanțare PHARE Ro 0101, semnat la București la 4 decembrie 2001, și ratificat prin O.G.

nr. 48 din 25 iulie 2002, aprobată de Parlamentul României prin Legea nr. 560 din 16 octombrie 2002, pentru îndeplinirea obligațiilor rezultând din contractul de asociere în participațiune nr. 1630/2000, și a actelor adiționale încheiate de părți.

La același termen, pârâții Consiliul Local al Orașului Bușteni și Primăria Orașului Bușteni, prin Primar au depus la dosar precizări la întâmpinarea depusă la termenul din 15 decembrie 2005 și cerere reconvențională, prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Orașului Bușteni, prin Primar și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei SC T. SRL și, pe cale reconvențională, au solicitat: - obligarea reclamantei-pârâte SC T. SRL București să facă dovada că poate asigura fondurile și asistența tehnică la realizarea lucrărilor de amenajare, potrivit art. 6 din contractul de asociere și, totodată, să fie obligată să asigure fondurile necesare în conformitate cu prevederea sus-indicată; - obligarea reclamantei-pârâte să prezinte proiectele tehnice de execuție potrivit Cap. VII pct. 1 din contract pentru obținerea autorizației de construcție; - să fie obligată să finanțeze integral lucrările propuse din surse proprii, conform prevederilor art. 7 pct. 2 din contract; - să fie obligată să prezinte situația financiar-contabilă și bilanțul contabil pe perioada 2000- 2005; - să fie obligată la plata daunelor cominatorii în sumă de 500 RON pentru fiecare zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și până la îndeplinirea obligațiilor asumate.

La termenul de judecată din data de 19 aprilie 2006, instanța a pus în discuția părților excepțiile invocate de pârâți și, după deliberare, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria Buștem, apreciind că aceasta are calitate procesuală în cauză, și având în vedere capetele de cerere II, III și V din cererea de chemare în judecată, și a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, având în vedere cererea de chemare în judecată, capătul I din cerere, contractul de asociere în participațiune, ce a fost încheiat cu reclamanta, neavând relevanță care sunt asociații societății. Prin sentința nr. 622, pronunțată la data de 24 mai 2006, Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea completată formulată de reclamanta SC T. SRL, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local Bușteni și Primăria Bușteni.

A respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâții Consiliul Local Bușteni și Primăria Bușteni. A obligat pârâtul Consiliul Local Bușteni la punerea în aplicare a angajamentelor contractuale în conformitate cu contractul de asociere nr. 1630 din 13 martie 2000 și a actului adițional din 9 aprilie 2001. A obligat ambele pârâte la defrișarea terenurilor stabilite pentru montarea instalațiilor de transport pe cablu și pentru realizarea pistelor de schi. A obligat ambele pârâte la emiterea și avizarea planului urbanistic zonal. A obligat pârâtul Consiliul Local Bușteni la încetarea folosirii discreționare a terenurilor ce fac obiectul contractului încheiat între părți. A obligat pârâtul Consiliul Local Bușteni la realizarea imediată a infrastructurii de acces Bușteni - Gura Diham - Poiana Izvoarelor.

A obligat pârâtul Consiliul Local Bușteni să-și intabuleze dreptul de proprietate asupra terenurilor ce formează obiectul contractului de asociere. A respins capătul de cerere privitor la obligarea pârâților la punerea în aplicare a Hotărârii nr. 49/2002 a Consiliului Local Bușteni. A obligat pârâții să plătească reclamantei daune cominatorii în valoare de 500 RON pe zi de întârziere, începând cu data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor. A obligat pârâții să plătească reclamantei suma de 77,6 lei RON cheltuieli de judecată.

În motivarea hotărârii, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâților la emiterea și avizarea planului urbanistic zonal, s-a reținut că, prin decizia nr. 141 din 16 mai 2005, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, această instanță a stabilit cu puterea lucrului judecat ca, pentru nerealizarea obligațiilor asumate în contract, culpa evidentă aparține Consiliului Local Bușteni, „mai ales în ce privește obținerea planului urbanistic zonal, care nici până în momentul de față nu a fost înaintat spre avizare Consiliului Județean Prahova.

In atare situație, în mod logic și legal pârâta-intimată nu a putut obține avizele și autorizația de construcție pentru realizarea obiectivelor proiectate, cu toate că a făcut demersuri în acest sens, în vederea eliberării certificatului de urbanism, depunând și memoriile tehnice aferente". Totodată, în privința capătului de cerere referitor la obligarea pârâților de a înceta folosința discreționară a terenurilor, s-a reținut în aceeași decizie a Curții de Apel Ploiești (141 din 16 mai 2005) că predarea terenurilor a fost doar una formală, „în realitate acestea sunt folosite în beneficiul propriu al pârâților, mai ales că aceștia nu și-au înscris dreptul de proprietate asupra terenurilor, reclamanta având înscris în Cartea Funciară un drept de folosință, dar pe care nu îl poate materializa în realizarea proiectelor de investiții". În schimb, capătul de cerere privitor la obligarea pârâților la punerea în aplicare efectivă a Hotărârii nr. 49 din 8 august 2002 a Consiliului Local Bușteni, acesta a fost apreciat ca fiind neîntemeiat, reținându-se, în acest sens, că, prin hotărârea menționată, s-a dispus garantarea investiției primei faze a proiectului „OMU" în valoare de 9.480.000 dolari SUA și dobânzile aferente cu terenuri aflate în domeniul privat al orașului Bușteni.

Sub un prim aspect, s-a constatat că această hotărâre a fost revocată ulterior prin Hotărârea Consiliului Local Bușteni nr. 63 din 21 octombrie 2002, stabilindu-se că toate actele administrative, emise în baza H.CL. 49/2002 sunt nule. Ori, această hotărâre nu a fost atacată și nu s-a solicitat anularea ei de către persoanele interesate, pe calea contenciosului administrativ. Așadar, atâta vreme cât o astfel de obligație nu a fost cuprinsă în contractul părților, iar Hotărârea nr. 49/2002 prin care Consiliul Local își asuma garantarea investiției, a fost ulterior revocată, tribunalul apreciază că o astfel de obligație nu mai poate subzista.

Capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la realizarea imediată a infrastructurii de acces Bușteni - Gura Diham - Poiana Izvoarelor, a apreciat instanța de fond că este, de asemenea, întemeiat, având în vedere că în strategia de dezvoltare economico-socială a județului Prahova în perioada 2001- 2004 la anexa nr.10 apare, în lista cu proiecte de infrastructură avizate de delegația Comisiei Europene, proiectul amenajării turistice complexe pe traseul Valea Cerbului - Masivul Bucegi. În ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la intabularea dreptului de proprietate asupra terenurilor ce formează obiectul contractului de asociere, s-a reținut prin hotărârile pronunțate anterior că realizarea proiectului comun nu poate fi adusă la îndeplinire, în lipsa emiterii autorizațiilor de construire pentru obiectivele turistice.

Ori, este binecunoscut că pentru emiterea autorizației de construire este necesară solicitarea proprietarului terenului, iar intabularea dreptului de proprietate devine sub acest aspect o condiție necesară pentru realizarea proiectului amintit. Referitor la reconvenționala pârâților, tribunalul a reținut în primul rând că, potrivit deciziei nr. 141 din 16 mai 2005 a Curții de Apel Ploiești s-a stabilit că reclamanta ,,a făcut tot posibilul pentru realizarea obligațiilor asumate, dar culpa evidentă aparține pârâtului Consiliul Local Bușteni". Așadar, în condițiile în care s-a demonstrat că îi aparține culpa contractuală pentru nerealizarea proiectului, parata nu poate emite pretenții contractuale proprii atâta vreme cât nu și-a îndeplinit propriile obligații asumate.

Pe de altă parte, prin probatoriile administrate, reclamanta a făcut dovada că poate asigura fondurile și asistența tehnică la realizarea lucrărilor de amenajare, precum și să asigure fondurile necesare realizării acestora. În aceeași ordine de idei, s-a constatat că reclamanta a realizat toate proiectele potrivit obligațiilor contractuale, întocmind studii topografice, măsurători, planuri de delimitare, evaluare terenuri, în baza cărora s-a și emis certificatul de urbanism, aspecte ce rezultă din înscrisuri depuse la dosar. Împotriva sentinței instanței de fond au formulat apel reclamanta SC T. SRL București, cât și pârâții Consiliul Local al Orașului Bușteni și Primăria Orașului Bușteni, prin Primar.

Prin decizia nr. 72, pronunțată la data de 1 aprilie 2008, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins apelul reclamantei SC T. SRL formulat împotriva sentinței nr. 622 din data de 24 mai 2006, pronunțată de Tribunalul Prahova; a admis apelul pârâților Consiliul Local Bușteni și Primăria Bușteni, prin Primar și a modificat în parte sentința nr. 622 din data de 24 mai 2006 pronunțată de Tribunalul Prahova, în sensul că a respins ca nefondată acțiunea principală; a menținut restul dispozițiilor sentinței în ceea ce privește reconvenționala apelanților pârâți.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență, următoarele aspecte: între amplasamentul stabilit prin punctul 4 din contract, amplasament ce reprezintă numai terenuri cu vegetație forestieră, și amplasamentul real, așa cum rezultă din amenajamentul silvic al UP II, nu a existat și nu există o identitate în ceea ce privește suprafața fiecărei parcele și locația efectivă. Un alt aspect important și neobservat de prima instanță rezidă în faptul că au apărut dificultăți în punerea în executare a contractului în ceea ce privește diferențele mari de suprafață, între suprafața menționată în Legea nr. 599/2001 pentru fiecare parcelă în parte și suprafața reală a fiecărei parcele, astfel încât, dacă s-ar fi predat conform legii menționate, Direcția Silvică Prahova ar fi predat o suprafață mult mai mare de teren-pădure, respectiv 29,04 ha, pe un alt amplasament și unde este impropriu din punct de vedere tehnic pentru realizarea investiției.

De asemenea, în mod greșit prima instanță a reținut că sarcina defrișării terenurilor forestiere intră în competența apelanților pârâți, când acestora nu le-au fost predate faptic și efectiv terenurile respective ce făceau obiectul contractului de asociere (a se vedea în acest sens adresa nr. 9886 din 14 octombrie 2005). Ca atare, rezultă faptul că numai R. RA o îndrumase printr-o adresă pe reclamantă să se adreseze Primăriei Bușteni, dar aceasta din urmă nu putea proceda la defrișare fără un aviz favorabil de la R. RA și dacă, lucrul cel mai important, terenul era în posesia efectivă în domeniul public sau privat al Orașului Bușteni.

În atare context, prima instanță în mod greșit a obligat Consiliul Local și Primăria Bușteni să intabuleze dreptul de proprietate asupra terenurilor ce fac obiectul contractului de asociere, când o parte din terenuri nu erau în posesia apelanților pârâți, iar intabularea unui drept de proprietate are efect declarativ și de publicitate, rămânând la latitudinea proprietarului acest aspect, neputând fi obligat în acest sens pe cale judecătorească. Pentru terenurile pe care urma să se construiască investiția, obiect al contractului de asociere, ce erau proprietate publică a Orașului Bușteni, s-a adoptat H.C.L nr. 49 din 8 august 2002 în baza unor considerente de interes major al comunității pentru derularea contractului de asociere, hotărâre prin care s-a trecut suprafața de 29,40 ha, din domeniul public în domeniul privat al Orașului Bușteni.

Ulterior, la data de 21 octombrie 2002, prin H.C.L. nr. 63 a fost revocată H.C.L. nr. 49 din 8 august 2002, astfel încât terenurile ce făceau obiectul contractului de asociere au redevenit domeniul public al Orașului Bușteni, fiind supuse Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, neputând constitui obiectul contractului de asociere. Prima instanță în mod greșit a obligat apelanții pârâți la emiterea și avizarea PUZ- urilor, deoarece aceștia nu mai sunt proprietarii terenurilor, acestea fiind retrocedate foștilor proprietari în baza Legilor Fondului Funciar. Mai mult decât atât, prima instanță în mod nelegal și neîntemeiat a obligat și Primăria alături de Consiliul Local să îndeplinească obligațiile contractuale, obiect al contractului de asociere, deoarece contractul nr. 1630/2000 a fost încheiat numai cu Consiliul Local Bușteni.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta SC T. SRL București, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii apelului pârâților. În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 și 9 ale art. 304 C. proc.

civ., reclamanta a invocat, în esență următoarele motive: 1. Instanța de apel interpretează greșit convenția dedusa judecății, reținând la aliniatul trei din dispozitiv: „între amplasamentul stabilit prin punctul 4 din contract, amplasamentul ce reprezintă numai terenuri cu vegetație forestieră, și amplasamentul real, așa cum rezultă amenajamentul silvic al UP II, nu a existat și nu există o identitate în ceea ce privește suprafața fiecărei parcele și locația efectivă". În realitate, susține recurenta, acest articol stabilește traseele instalațiilor pe cablu și a pârtiilor de schi, adică suprafața de teren ocupată efectiv de către acestea în metri pătrați, așa cum este prevăzut și rezultă clar din tabelul cuprins în art. 4 al contractului, nu suprafața de teren ce este cuprinsă în unitatea amenajistică (u.a.) din UP II și traseul ce urmează să îl aibă instalațiile de cablu și pârtiile.

Instanța de apel a reținut că „locația parcelelor nu coincide cu amplasamentul fizic, astfel încât dacă s-ar preda efectiv, parcelele se găsesc într-o zonă unde nu este posibilă edificarea de construcții, respectiv pârtie de schi și telegondole, conform contractului de asociere", fără să fie constatat printr-o expertiză judiciară care să stabilească acest lucru. Instanța nu poate face aprecieri ipotetice. Pentru aceasta este necesară o verificare făcută de o persoană de specialitate care să individualizeze și să limiteze suprafețele în discuție. Greșit a reținut instanța de apel că nu era în sarcina intimaților să defrișeze terenurile forestiere, reținând, de asemeni, că pentru acest lucru era necesară obținerea unei autorizații de la R. Această obligație revine, conform contractului, Consiliului Local și Primăriei.

O dovadă în plus că defrișarea terenurilor era obligația directă a intimaților stabilită prin contract, este și faptul că niciuna dintre adresele Primăriei sau Consiliului Local, care au fost răspuns la notificările sale în legătură cu defrișarea, nu neagă că defrișarea reprezintă obligația lor. 2. De asemeni, instanța de apel, ignorând motivul pentru care a fost suspendat dosarul nr. 5362/42/2006, și anume art. 244 alin. (1) C. proc. civ., motivează decizia dată și de faptul că terenurile ce fac obiectul contractului au fost retrocedate foștilor proprietari. Realitatea este că dosarul nr. 711/310/2007 nu a fost soluționat, suspendarea fiind invocată din oficiu de instanță în același temei, art. 244 alin. (1) C. proc.

civ. Dosarul pentru care a fost suspendat s-a soluționat în 12 martie 2008, urmând repunerea pe rol a dosarului nr. 711/310/2007. Astfel, instanța de apel, „ghicind soluția" ce urmează a se da în dosarul nr. 711/310/2007, se antepronunță, considerând terenurile retrocedate. De altfel, intimații se prelevează de aceste prevederi ale legii când constată că, prin actele lor abuzive, nu reușesc să-și ducă la îndeplinire planurile sau interesele, altele decât cele ale comunității pe care o reprezintă.

Astfel, încercând să rezilieze contractele, aceștia au constatat că legea este aplicată de celelalte instituții ale statului și astfel, prin sentința nr. 111 din 2 martie 2005 pronunțată de Tribunalul Prahova, decizia nr. 218 din 9 septembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești și decizia nr. 1675 din 17 mai 2006, pronunțată în dosarul nr. 15763/1/2005 de Înalta Curte de Casație și Justiție, soluții prin care s-a constatat culpa exclusivă a intimaților din prezenta cauză pentru nerealizarea contractelor. La data de 17 februarie 2009, intimații-pârâți Primăria Bușteni și Consiliul Local Bușteni au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea ca legală și temeinică a deciziei nr. 72 din 1 aprilie 2008 a Curții de Apel Ploiești.

Examinând recursul reclamantei, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: 1. Primul motiv de recurs formulat este fondat, întrucât instanța de apel a pronunțat hotărârea recurată cu interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.). Textul art. 304 pct. 8 C. proc. civ. reglementează situația în care judecătorii apelului procedează la interpretarea unui act juridic dedus judecății, cu toate că nu aveau dreptul să o facă, clauzele stipulate fiind clare și precise. Totodată, potrivit art. 969 C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, judecătorii fiind și ei obligați să le aplice astfel cum au fost concepute și redactate de părțile convenției.

Mai mult decât atât, procedând la interpretarea actului în aceste condiții, instanța schimbă „natura" actului sau „înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia", prin nesocotirea sau aplicarea greșită a regulilor de interpretare a clauzelor unei convenții, astfel cum sunt ele stipulate de art. 970 alin. (2), art. 978- 979 și art. 980- 984 C. civ. În speța de față, se constată că invocarea de către recurenta-reclamantă SC T. SRL București a motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecății, respectiv a cazului de casare ori de modificare a deciziei, prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., este fondată, iar criticile formulate se circumscriu acestui motiv de recurs.

Astfel, instanța de apel a reținut că, „între amplasamentul stabilit prin punctul 4 din contract ... și amplasamentul real, așa cum rezultă amenajamentul silvic al UP II, nu a existat și nu există o identitate în ceea ce privește suprafața fiecărei parcele și locația efectivă". Or, din analiza clauzelor contractului, se constată clar că, la articolul 4 din contract, s-a stipulat: „traseul instalației de transport pe cablu și al pârtiei, conform propunerilor proiectului, trece prin terenuri administrate de Ocolul Silvic Azuga, astfel ...", ulterior fiind redate suprafețele de teren ocupate de telegondole și pârtie, în metri pătrați, și nicidecum suprafața de teren cuprinsă în unitatea amenajistică din U.P.

II, așa cum în mod greșit a interpretat instanța de apel. De asemenea, tot cu interpretarea greșită a clauzelor contractului, instanța de apel a reținut că „locația parcelelor nu coincide cu amplasamentul fizic, astfel încât, dacă s-ar preda efectiv, parcelele se găsesc într-o zonă unde nu este posibilă edificarea de construcții, respectiv pârtie de schi și telegondole, conform contractului de asociere". O asemenea interpretare nu poate fi primită doar în temeiul unor deducții referitoare la imposibilitatea edificării pe respectivele terenuri a pârtiei de schi și telegondolei, imposibilitate care nu apare însă fundamentată prin alte dovezi cu echivalență probatorie sau care să fie de natură a contrazice evident unele constatări cu caracter științific.

Pentru a se putea stabili, în mod corect, dacă mai pot fi îndeplinite sau nu aceste obligații, față de situația reală existentă, era necesară efectuarea unei probe concludente în acest sens, respectiv o expertiză tehnică, probă pe care instanța de apel nu a înțeles să o ordone și administreze. Se impune, deci, sub acest aspect, suplimentarea probatoriului și efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, întrucât numai prin expertiză, dată fiind natura acestei probe, se pot individualiza și limita suprafețele de teren în discuție.

Instanța de apel a dat o interpretare greșită clauzelor contractuale și atunci când a reținut că intimații-pârâți nu aveau obligația de a defrișa terenurile forestiere, din clauzele stipulate la art. 5 și art. 6 din contract reieșind, în mod clar, în sarcina cărei părți incumbă sarcina defrișării terenurilor, respectiv „Consiliului Local". 2) Este fondat și cel de-al doilea motiv de recurs invocat, privind încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 244 alin. (1) C. proc. civ. și, respectiv, ale art. 1073 și urm. C. civ., sens în care recurenta-reclamantă SC T. SRL București face trimitere la dosarul nr. 711/310/2007, aflat pe rolul Judecătoriei Sinaia. Potrivit dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., „instanța poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă în totul sau în parte de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecății". În lumina acestui text, odată luată măsura suspendării în baza art. 244 C. proc. civ., nu se mai poate reveni asupra ei, întrucât dispozițiile alineatului ultim al acestui articol au caracter imperativ, imputând ca starea de suspendare să dureze până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile în cealaltă pricină. Repunând, din oficiu, cauza pe rol, fără să mențină suspendarea, deși nu se soluționase irevocabil cealaltă pricină, și, judecând apelul, instanța a dat o hotărâre cu încălcarea legii, apreciind ca neoportună menținerea măsurii sistării temporare a judecății în cauză, pentru cazul de suspendare legală facultativă sus-arătat.

Desființarea măsurii de suspendare a judecății acțiunii constituie o soluție greșită a instanței de apel, ea fiind rezultatul ignorării dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ., deci al aplicării greșite a legii, pentru aprecierea eronată asupra oportunității menținerii suspendării judecării cauzei în limitele impuse de acest text legal fiind reținut motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Mai mult decât atât, instanța de apel chiar își motivează decizia dată și pe faptul că terenurile ce fac obiectul contractului au fost retrocedate foștilor proprietari, apreciere eronată și față de lipsa unei probe concludente sub acest aspect și având în vedere nesoluționarea dosarului nr. 711/310/2007, pentru a cărui finalizare fusese suspendată inițial prezenta cauză).

Expertiza tehnică de specialitate ar fi proba concludentă aici, motiv pentru care se impune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre re judecare aceleiași instanțe, pentru suplimentarea probatoriului și efectuarea unei expertize prin care să se stabilească în ce măsură terenurile care trebuie defrișate intră în categoria celor restituite sau nu. Cealaltă critică formulată de recurentă în susținerea motivului de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. este, de asemenea, întemeiată, hotărârea recurată fiind dată cu aplicarea greșită a art. 1073 și urm. C. civ., de vreme ce, în mod irevocabil, s-a constatat cupla exclusivă a intimaților-pârâți Consiliul Local al Orașului Bușteni și Primăria Orașului Bușteni, prin Primar pentru neexecutarea contractelor dintre părți.

Fată de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu art. 315 alin. (1) și (3) C. proc. civ., va admite recursul reclamantei, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC T. 2000 SRL București împotriva deciziei nr. 72 din 1 aprilie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2009.