ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 284/2012

Obligarea pârâților la punerea în aplicare a angajamentelor contractuale în conformitate cu contractul de asociere nr.1630 din 13 martie 2000, a actului adițional din 9 aprilie 2001 și a celorlalte obligații asumate;

Obligarea pârâtelor la defrișarea terenurilor stabilite pentru montarea instalațiilor de transport pe cablu și pentru realizarea pistelor de schi, în conformitate cu clauzele cuprinse în contractul de asociere și cu Legea nr.599/31 octombrie 2001, adoptată de Parlamentul României în scopul extinderii domeniului schiabil al stațiunii Bușteni;

Obligarea pârâtelor la emiterea și avizarea P.U.Z. (Planul Urbanistic Zonal);

Obligarea pârâtelor la încetarea folosirii discreționare a terenurilor ce fac obiectul contractului, în condițiile în care reclamanta are dreptul de administrare și folosință. II. Obligarea pârâtelor la punerea în aplicare efectivă a Hotărârii nr. 49 din 8 august 2002 a Consiliului Local al Orașului Bușteni, cu privire la garantarea finanțării primei etape a proiectului OMU, în valoare de 9.480.000 dolari SUA, conform obligațiilor asumate. III. Obligarea pârâtelor la realizarea imediată a infrastructurii de acces Bușteni - Gura Diham - Poiana Izvoarelor în conformitate cu Strategia de Dezvoltare a Județului Prahova 2001- 2004 și cu Memorandumul de Finanțare PHARE Ro 0101, semnat la București în data de 4 decembrie 2001, Memorandum ratificat prin O.G. nr. 48 din data de 25 iulie 2002, aprobată de Parlamentul României prin Legea nr. 560 din 16 octombrie 2002. IV. Obligarea pârâtelor la plata de daune cominatorii în valoare de 500 RON pe zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și până la punerea în aplicare efectivă a tuturor obligațiilor asumate. V. Obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. La termenul de judecată din data de 15 decembrie 2005, pârâții Consiliul Local al Orașului Bușteni și Primăria Orașului Bușteni - prin Primar au depus la dosar întâmpinare, prin care au invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sinaia, în raport de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 1065, pronunțată la data de 15 decembrie 2005, Judecătoria Sinaia a admis excepția de necompetență materială invocată de către pârâți, și, în consecință, a declinat în favoarea Tribunalului Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, competența de soluționare a acțiunii comerciale formulată de către reclamanta SC T.B. SRL împotriva pârâților Consiliul Local al Orașului Bușteni și Orașul Bușteni - prin Primar. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că litigiul de față are obiect neevaluabil în bani, obiectul fiind obligație de a face, și, potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei, precum și procesele și cererile în această materie, al căror obiect este neevaluabil în bani, sunt judecate în primă instanță de către tribunal. Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, la data de 23 decembrie 2005, sub nr. 8806/2005. La termenul de judecată din data de 1 martie 2006, reclamanta SC T.B. SRL a depus la dosar precizare la acțiunea principală, prin care a solicitat: - obligarea pârâtelor la intabularea dreptului de proprietate asupra terenurilor ce formează obiect al contractului de asociere în participațiune nr. 1630/2000, încheiat de părți și în conformitate cu Legea nr. 599/2001; - obligarea pârâtelor la punerea în aplicare efectivă a Hotărârii nr. 49 din 8 august 2002 a Consiliului Local al Orașului Bușteni, cu privire la garantarea finanțării primei etape a proiectului OMU, în valoare de 9.480.000 dolari SUA, conform obligațiilor asumate prin contractul de asociere în participațiune nr. 1630/2000 și a actelor adiționale; - obligarea pârâtelor la realizarea imediată a infrastructurii de acces Bușteni- Gura Diham - Poiana Izvoarelor, în conformitate cu Strategia de Dezvoltare a Județului Prahova 2001 - 2004 și cu Memorandumul de Finanțare PHARE Ro 0101, semnat la București la 4 decembrie 2001, și ratificat prin O.G. nr. 48 din 25 iulie 2002, aprobată de Parlamentul României prin Legea nr. 560 din 16 octombrie 2002, pentru îndeplinirea obligațiilor rezultând din contractul de asociere în participațiune nr. 1630/2000, și a actelor adiționale încheiate de părți. La același termen, pârâții Consiliul Local al Orașului Bușteni și Primăria Orașului Bușteni- prin Primar au depus la dosar precizări la întâmpinarea depusă la termenul din 15 decembrie 2005 și cerere reconvențională, prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Orașului Bușteni- prin Primar și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei SC T.B. SRL și, pe cale reconvențională, au solicitat: - obligarea reclamantei- pârâte SC T.B. SRL București să facă dovada că poate asigura fondurile și asistența tehnică la realizarea lucrărilor de amenajare, potrivit art. 6 din contractul de asociere și, totodată, să fie obligată să asigure fondurile necesare în conformitate cu prevederea sus-indicată; - obligarea reclamantei-pârâte să prezinte proiectele tehnice de execuție potrivit Cap. VII pct. 1 din contract pentru obținerea autorizației de construcție; - să fie obligată să finanțeze integral lucrările propuse din surse proprii, conform prevederilor art. 7 pct. 2 din contract; - să fie obligată să prezinte situația financiar- contabilă și bilanțul contabil pe perioada 2000- 2005; - să fie obligată la plata daunelor cominatorii în sumă de 500 RON pentru fiecare zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și până la îndeplinirea obligațiilor asumate. La termenul de judecată din data de 19 aprilie 2006, instanța a pus în discuția părților excepțiile invocate de pârâți și, după deliberare, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria Bușteni, apreciind că aceasta are calitate procesuală în cauză, și având în vedere capetele de cerere II, III și V din cererea de chemare în judecată, și a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, având în vedere cererea de chemare în judecată, capătul I din cerere, contractul de asociere în participațiune, ce a fost încheiat cu reclamanta, neavând relevanță care sunt asociații societății. Prin sentința nr. 622, pronunțată la data de 24 mai 2006, Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea completată formulată de reclamanta SC T.B. SRL, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local Bușteni și Primăria Bușteni. A respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâții Consiliul Local Bușteni și Primăria Bușteni. A obligat pârâtul Consiliul Local Bușteni la punerea în aplicare a angajamentelor contractuale în conformitate cu contractul de asociere nr. 1630 din 13 martie 2000 și a actului adițional din 9 aprilie 2001. A obligat ambele pârâte la defrișarea terenurilor stabilite pentru montarea instalațiilor de transport pe cablu și pentru realizarea pistelor de schi. A obligat ambele pârâte la emiterea și avizarea planului urbanistic zonal. A obligat pârâtul Consiliul Local Bușteni la încetarea folosirii discreționare a terenurilor ce fac obiectul contractului încheiat între părți. A obligat pârâtul Consiliul Local Bușteni la realizarea imediată a infrastructurii de acces Bușteni - Gura Diham - Poiana Izvoarelor. A obligat pârâtul Consiliul Local Bușteni să-și intabuleze dreptul de proprietate asupra terenurilor ce formează obiectul contractului de asociere. A respins capătul de cerere privitor la obligarea pârâților la punerea în aplicare a Hotărârii nr. 49/2002 a Consiliului Local Bușteni. A obligat pârâții să plătească reclamantei daune cominatorii în valoare de 500 Ron pe zi de întârziere, începând cu data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor. A obligat pârâții să plătească reclamantei suma de 77,6 lei Ron cheltuieli de judecată. În motivarea hotărârii, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâților la emiterea și avizarea planului urbanistic zonal, s-a reținut că, prin decizia nr. 141 din 16 mai 2005, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, această instanță a stabilit cu puterea lucrului judecat că, pentru nerealizarea obligațiilor asumate în contract, culpa evidentă aparține Consiliului Local Bușteni, „mai ales în ce privește obținerea planului urbanistic zonal, care nici până în momentul de față nu a fost înaintat spre avizare Consiliului Județean Prahova. În atare situație, în mod logic și legal pârâta-intimată nu a putut obține avizele și autorizația de construcție pentru realizarea obiectivelor proiectate, cu toate că a făcut demersuri în acest sens, în vederea eliberării certificatului de urbanism, depunând și memoriile tehnice aferente”. Totodată, în privința capătului de cerere referitor la obligarea pârâților de a înceta folosința discreționară a terenurilor, s-a reținut în aceeași decizie a Curții de Apel Ploiești (141 din 16 mai 2005) că predarea terenurilor a fost doar una formală, „în realitate acestea sunt folosite în beneficiul propriu al pârâților, mai ales că aceștia nu și-au înscris dreptul de proprietate asupra terenurilor, reclamanta având înscris în Cartea Funciară un drept de folosință, dar pe care nu îl poate materializa în realizarea proiectelor de investiții”. În schimb, capătul de cerere privitor la obligarea pârâților la punerea în aplicare efectivă a Hotărârii nr. 49 din 8 august 2002 a Consiliului Local Bușteni, acesta a fost apreciat ca fiind neîntemeiat, reținându-se, în acest sens, că, prin hotărârea menționată, s-a dispus garantarea investiției primei faze a proiectului „OMU” în valoare de 9.480.000 dolari SUA și dobânzile aferente cu terenuri aflate în domeniul privat al orașului Bușteni. Sub un prim aspect, s-a constatat că această hotărâre a fost revocată ulterior prin Hotărârea Consiliului Local Bușteni nr. 63 din 21 octombrie 2002, stabilindu-se că toate actele administrative, emise în baza H.C.L. 49/2002 sunt nule. Ori, această hotărâre nu a fost atacată și nu s-a solicitat anularea ei de către persoanele interesate, pe calea contenciosului administrativ. Așadar, atâta vreme cât o astfel de obligație nu a fost cuprinsă în contractul părților, iar Hotărârea nr. 49/2002 prin care Consiliul Local își asuma garantarea investiției, a fost ulterior revocată, tribunalul apreciază că o astfel de obligație nu mai poate subzista. Capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la realizarea imediată a infrastructurii de acces Bușteni - Gura Diham - Poiana Izvoarelor, a apreciat instanța de fond că este, de asemenea, întemeiat, având în vedere că în strategia de dezvoltare economico- socială a Județului Prahova în perioada 2001- 2004 la anexa nr. 10 apare, în lista cu proiecte de infrastructură avizate de delegația Comisiei Europene, proiectul amenajării turistice complexe pe traseul Valea Cerbului - Masivul Bucegi. În ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la intabularea dreptului de proprietate asupra terenurilor ce formează obiectul contractului de asociere, s-a reținut prin hotărârile pronunțate anterior că realizarea proiectului comun nu poate fi adusă la îndeplinire, în lipsa emiterii autorizațiilor de construire pentru obiectivele turistice. Referitor la reconvenționala pârâților, tribunalul a reținut în primul rând că, potrivit deciziei nr. 141 din 16 mai 2005 a Curții de Apel Ploiești s-a stabilit că reclamanta „a făcut tot posibilul pentru realizarea obligațiilor asumate, dar culpa evidentă aparține pârâtului Consiliul Local Bușteni”. Împotriva sentinței instanței de fond au formulat apel reclamanta SC T.B. SRL București, cât și pârâții Consiliul Local al Orașului Bușteni și Primăria Orașului Bușteni - prin Primar. Prin decizia nr. 72, pronunțată la data de 1 aprilie 2008, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins apelul reclamantei SC T.B. SRL formulat împotriva sentinței nr. 622 din data de 24 mai 2006, pronunțată de Tribunalul Prahova; a admis apelul pârâților Consiliul Local Bușteni și Primăria Bușteni, prin Primar și a modificat în parte sentința nr. 622 din data de 24 mai 2006 pronunțată de Tribunalul Prahova , în sensul că a respins ca nefondată acțiunea principală; a menținut restul dispozițiilor sentinței în ceea ce privește reconvenționala apelanților pârâți. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență, următoarele aspecte: Între amplasamentul stabilit prin punctul 4 din contract, amplasament ce reprezintă numai terenuri cu vegetație forestieră, și amplasamentul real, așa cum rezultă din amenajamentul silvic al UP II, nu a existat și nu există o identitate în ceea ce privește suprafața fiecărei parcele și locația efectivă. Un alt aspect important și neobservat de prima instanță rezidă în faptul că au apărut dificultăți în punerea în executare a contractului în ceea ce privește diferențele mari de suprafață, între suprafața menționată în Legea nr. 599/2001 pentru fiecare parcelă în parte și suprafața reală a fiecărei parcele, astfel încât, dacă s-ar fi predat conform legii menționate, Direcția Silvică Prahova ar fi predat o suprafață mult mai mare de teren-pădure, respectiv 29,04 ha, pe un alt amplasament și unde este impropriu din punct de vedere tehnic pentru realizarea investiției. De asemenea, în mod greșit prima instanță a reținut că sarcina defrișării terenurilor forestiere intră în competența apelanților pârâți, când acestora nu le-au fost predate faptic și efectiv terenurile respective ce făceau obiectul contractului de asociere (a se vedea în acest sens adresa nr. 9886 din 14 octombrie 2005). Ca atare, rezultă faptul că numai R. RA o îndrumase printr-o adresă pe reclamantă să se adreseze Primăriei Bușteni, dar aceasta din urmă nu putea proceda la defrișare fără un aviz favorabil de la R. RA și dacă, lucrul cel mai important, terenul era în posesia efectivă în domeniul public sau privat al Orașului Bușteni. În atare context, prima instanță în mod greșit a obligat Consiliul Local și Primăria Bușteni să intabuleze dreptul de proprietate asupra terenurilor ce fac obiectul contractului de asociere, când o parte din terenuri nu erau în posesia apelanților pârâți, iar intabularea unui drept de proprietate are efect declarativ și de publicitate, rămânând la latitudinea proprietarului acest aspect, neputând fi obligat în acest sens pe cale judecătorească. Pentru terenurile pe care urma să se construiască investiția, obiect al contractului de asociere, ce erau proprietate publică a Orașului Bușteni, s-a adoptat H.C.L. nr. 49 din 8 august 2002 în baza unor considerente de interes major al comunității pentru derularea contractului de asociere, hotărâre prin care s-a trecut suprafața de 29,40 ha, din domeniul public în domeniul privat al Orașului Bușteni. Ulterior, la data de 21 octombrie 2002, prin H.C.L. nr. 63 a fost revocată H.C.L. nr. 49 din 8 august 2002, astfel încât terenurile ce făceau obiectul contractului de asociere au redevenit domeniul public al Orașului Bușteni, fiind supuse Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, neputând constitui obiectul contractului de asociere. Prima instanță în mod greșit a obligat apelanții pârâți la emiterea și avizarea PUZ- urilor, deoarece aceștia nu mai sunt proprietarii terenurilor, acestea fiind retrocedate foștilor proprietari în baza Legilor Fondului Funciar. Mai mult decât atât, prima instanță în mod nelegal și neîntemeiat a obligat și Primăria alături de Consiliul Local să îndeplinească obligațiile contractuale, obiect al contractului de asociere, deoarece contractul nr. 1630/2000 a fost încheiat numai cu Consiliul Local Bușteni. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta SC T.B. SRL București, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii apelului pârâților. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 2197 din 30 septembrie 2009, a admis recursul declarat de reclamantă . A casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Examinând recursul reclamantei, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta Curte a constatat că acesta este fondat, pentru următoarele considerente : Invocarea de către recurenta - reclamantă SC T.B. SRL București a motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecății, respectiv a cazului de casare ori de modificare a deciziei, prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., este fondată, iar criticile formulate se circumscriu acestui motiv de recurs. Astfel, instanța de apel a reținut că, „între amplasamentul stabilit prin punctul 4 din contract ... și amplasamentul real, așa cum rezultă amenajamentul silvic al UP II, nu a existat și nu există o identitate în ceea ce privește suprafața fiecărei parcele și locația efectivă”. Or, din analiza clauzelor contractului, se constată clar că, la art. 4 din contract, s-a stipulat: „traseul instalației de transport pe cablu și al pârtiei, conform propunerilor proiectului, trece prin terenuri administrate de Ocolul Silvic Azuga, astfel ...”, ulterior fiind redate suprafețele de teren ocupate de telegondole și pârtie, în metri pătrați, și nicidecum suprafața de teren cuprinsă în unitatea amenajistică din U.P. II, așa cum în mod greșit a interpretat instanța de apel. De asemenea, tot cu interpretarea greșită a clauzelor contractului, instanța de apel a reținut că „locația parcelelor nu coincide cu amplasamentul fizic, astfel încât, dacă s-ar preda efectiv, parcelele se găsesc într-o zonă unde nu este posibilă edificarea de construcții, respectiv pârtie de schi și telegondole, conform contractului de asociere”. Pentru a se putea stabili, în mod corect, dacă mai pot fi îndeplinite sau nu aceste obligații, față de situația reală existentă, era necesară efectuarea unei probe concludente în acest sens, respectiv o expertiză tehnică, probă pe care instanța de apel nu a înțeles să o ordone și administreze. Se impune, deci, sub acest aspect, suplimentarea probatoriului și efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, întrucât numai prin expertiză, dată fiind natura acestei probe, se pot individualiza și limita suprafețele de teren în discuție. Instanța de apel a dat o interpretare greșită clauzelor contractuale și atunci când a reținut că intimații- pârâți nu aveau obligația de a defrișa terenurile forestiere, din clauzele stipulate la art. 5 și art. 6 din contract reieșind, în mod clar, în sarcina cărei părți incumbă sarcina defrișării terenurilor, respectiv „Consiliului Local”. De asemenea a fost găsit fondat și cel de-al doilea motiv de recurs invocat, privind încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 244 alin. (1) C. proc. civ. și, respectiv, ale art. 1073 și următoarele C. civ., sens în care recurenta- reclamantă SC T.B. SRL București face trimitere la dosarul nr. 711/310/2007, aflat pe rolul Judecătoriei Sinaia. Repunând, din oficiu, cauza pe rol, fără să mențină suspendarea, deși nu se soluționase irevocabil cealaltă pricină, și, judecând apelul, instanța a dat o hotărâre cu încălcarea legii, apreciind ca neoportună menținerea măsurii sistării temporare a judecății în cauză, pentru cazul de suspendare legală facultativă sus- arătat. Instanța de apel chiar își motivează decizia dată și pe faptul că terenurile ce fac obiectul contractului au fost retrocedate foștilor proprietari, apreciere eronată și față de lipsa unei probe concludente sub acest aspect și având în vedere nesoluționarea dosarului nr. 711/310/2007, pentru a cărui finalizare fusese suspendată inițial prezenta cauză). Cealaltă critică formulată de recurentă în susținerea motivului de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. a fost găsită, de asemenea, întemeiată, hotărârea recurată fiind dată cu aplicarea greșită a art. 1073 și următoarele C. civ., de vreme ce, în mod irevocabil, s-a constatat cupla exclusivă a intimaților- pârâți Consiliul Local al Orașului Bușteni și Primăria Orașului Bușteni- prin Primar pentru neexecutarea contractelor dintre părți. Cauza a fost înaintată Curții de Apel Ploiești, pentru rejudecare iar Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 39 din 5 aprilie 2011, a admis apelul declarat de pârâtele Consiliul Local Bușteni și Primăria Bușteni, prin primar . A schimbat în parte sentința, în sensul că a respins ca nefondată acțiunea principală. A respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă și a menținut restul dispozițiilor sentinței cu privire la cererea reconvențională formulată de reclamantele pârâte. Pentru a dispune astfel și pe linia deciziei de casare, la termenul de judecată din data de 30 martie 2010, Curtea a încuviințat proba cu expertiză topografică, aceasta fiind efectuată conform obiectivelor stabilite prin încheierile de ședință din data de 30 martie 2010 și 27 aprilie 2010. În lumina acestei expertize, care a fost depusă la dosarul cauzei la data de 22 februarie 2011, Curtea a reținut că pentru a se putea stabili, în mod corect, dacă mai pot fi îndeplinite sau nu aceste obligații, față de situația reală existentă, era necesară efectuarea acestei probe de specialitate. Concluziile expertizei au stabilit că urmare validării propunerilor privind restituirea în natură a suprafeței de 7138,7 mp, din care pe raza orașului Bușteni – 2529,7 ha, teren cu vegetație forestieră, Regelui Mihai I și faptul că protocolul cu numerele 4373/2006 și 9058/2006, prevede o suprafață de 1918,2 ha teren forestier, suprafață care include și terenurile menționate în contractul din anul 2000 care a fost predată de Direcția Silvică Prahova-Ocolul Silvic Azuga, către Comisia Locală Bușteni, pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole, forestiere și punerea în posesie a proprietarilor, beneficiarul suprafețelor de teren menționate este Regele Mihai I, context în care rezultă cu certitudine că este imposibilă respectarea clauzelor contractuale, suprafața propusă spre restituire fiind mult mai mare decât cea cuprinsă în contract. În situația sus arătată, curtea a stabilit că în mod eronat a fost dispusă obligarea pârâtelor la emiterea și avizarea PUZ, imposibil de realizat în contextul restituirii proprietăților de teren ce fac obiectul litigiului. În ceea ce privește cererea reconvențională, Curtea a menținut dispozițiile deciziei atacată. Împotriva acestei decizii a formulat recurs, în cadrul termenului legal reclamanta SC T.B. SRL București, în temeiul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurată, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată și obligarea pârâtelor la punerea în executare a clauzelor contractuale, astfel cum au fost încheiate de ambele părți. În temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel face o analiză a cursului dosarului, fără a arăta actele și dovezile pe care se sprijină soluția pronunțată. Instanța nu s-a pronunțat pe aspectul reținut prin concluziile raportului de expertiză, în sensul de a stabili dacă terenurile se pot considera retrocedate în situația în care procedura de retrocedare nu a fost finalizată. Mai mult decât atât, expertul a arătat la pct. 5 că obiectivele se pot realiza. În aceste condiții, recurenta a arătat că instanța a înlăturat concluziile raportului de expertiză, fără nici o motivare, nu s-a pronunțat asupra situațiilor arătate de expert . În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, în sensul că nu a analizat clauzele contractuale. În realitate, prin soluția pronunțată, instanța a anulat indirect contractul încheiat între părți și a apreciat că acesta este imposibil de respectat, fără a ține cont de Decizia în interesul legii nr. 1/1997 a Curții Supreme de Justiție care arată că niciun alt act (proces verbal de punere în posesie, de stabilire amplasament sau adeverință) nu constituie titlu de proprietate și nu face dovada proprietății. În mod greșit instanța a constatat că, clauzele contractului de concesiune sunt imposibil de realizat, în condițiile în care ambele rapoarte de expertiză dovedesc contrariul, iar dreptul de folosință al SC T.B. SA este intabulat în cartea funciară potrivit predării efectuate în anul 2002. Din actele dosarului nu rezultă că terenurile au fost retrocedate, nu există titlu de proprietate, mai mult Primăria Bușteni a vândut o parte din terenuri către societăți comerciale sau persoane fizice, deci ele nu mai puteau fi vândute. Recurenta precizează că intimații încearcă să inducă în eroare cu privire la suprafața de teren la care fac referire proiectele stabilite prin contractele de asociere. În ceea ce privește atribuirea unei suprafețe de teren persoanelor așa zis îndreptățite, recurenta a susținut că aceste împroprietăriri s-au făcut cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu și pentru a mușamaliza deturnarea fondurilor PHARE, aprobate pentru finanțarea acestor proiecte de interes național. Cu referire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanța de apel nu a ținut cont de dispozițiile art. 315 C. proc. civ., care stipulează că în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului și în consecință, în mod greșit curtea de apel nu a solicitat ca un obiectiv al expertizei topografice să stabilească în ce măsură terenurile care trebuie defrișate intră în categoria celor restituite sau nu. De asemenea, s-a susținut că au fost aplicate greșit dispozițiile art. 1073 C. civ., instanța de apel nu a analizat și stabilit culpa în nerealizarea acestui proiect. În ceea ce privește apelul formulat de reclamanta T.B. SRL, recurenta a arătat că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acestuia, nefiind prezentată nici o motivare în sprijinul respingerii acestuia. Orașul Bușteni - prin Primar și Consiliul Local al Orașului Bușteni au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat, susținând, în esență, că potrivit expertizei rezultă cu certitudine că terenurile care fac obiectul contractului de asociere în participațiune au fost retrocedate Regelui Mihai I, în conformitate cu prevederile legii fondului funciar și în consecință pârâții nu-și mai pot îndeplini obligațiile contractuale. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs formulate și de susținerile din întâmpinare constată următoarele: Reclamanta SC T.B. SRL a încheiat la data de 13 martie 2000 cu pârâții Consiliul Local al Orașului Bușteni și Orașul Bușteni, prin Primar, un contract de asociere în participațiune pentru realizarea unor obiective turistice în localitatea Bușteni, zona turistică Valea Cerbului. Potrivit art. 3 pârâții trebuiau să contribuie la realizarea obiectivelor prin atribuirea în folosință, libere de orice sarcini, a terenurilor necesare pentru amenajarea și exploatarea pârtiilor pentru sporturi de iarnă și de vară, montarea și exploatarea instalațiilor de transport pe cablu în zonele stabilite conform anexei la contract (plan de situație topografică, plan detaliu pentru amplasament instalație telecabină și pârtie de schi Gura Diham – Poiana Coștilei, plan de amenajare silvică și plan de coordonate pentru punctele de inflexiune zona turistică studiată și descriere perimetru). În temeiul acestui contract părțile au încheiat și actul adițional din data de 9 aprilie 2001 prin care au modificat și completat contractul cu privire la stabilirea etapelor de realizare a instalațiilor de transport cablu, a pârtiilor de schi, la evaluarea aportului, la durata contractului și altele. Considerând că pârâților refuză să-și îndeplinească obligațiile contractuale, reclamanta a formulat acțiune solicitând : 1. Obligarea pârâților la punerea în aplicare a angajamentelor contractuale în conformitate cu contractul de asociere nr. 1630 din 13 martie 2000 a actului adițional din 09 aprilie 2001 și a celorlalte obligații asumate; 2. Obligarea pârâților la defrișarea terenurilor stabilite pentru montarea instalațiilor de transport pe cablu și pentru realizarea pistelor de schi, în conformitate cu clauzele cuprinse în contractul de asociere și cu Legea 599 din 31 octombrie 2001 adoptată de Parlamentul României în scopul extinderii domeniului schiabil al stațiunii Bușteni; 3. Obligarea pârâților la emiterea și avizarea P.U.Z.; 4. Obligarea pârâților la încetarea folosirii discreționare a terenurilor ce fac obiectul contractului, în condițiile în care reclamanta are dreptul de administrare și folosință.

Obligarea pârâților la punerea în aplicare efectivă a Hotărârii nr. 49 din 8 august 2002 a Consiliului Local al orașului Bușteni, cu privire la garantarea finanțării primei etape a proiectului OMU, în valoare de 9.480.000 dolari SUA, conform obligațiilor asumate.

Obligarea pârâților la realizarea imediată a infrastructurii de acces Bușteni - Gura Dinam - Poiana Izvoarelor în conformitate cu Strategia de Dezvoltare a Județului Prahova 2001-2004 și cu Memorandumul de Finanțare PHARE Ro 0101, semnat la București în data de 4 decembrie 2001, Memorandum ratificat prin O.G. nr. 48 din data de 25 iulie 2002 aprobată de Parlamentul României prin Legea nr. 560 din 16 octombrie 2002.

Obligarea pârâților la plata de daune cominatorii în valoare de 500 RON pe zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și până la punerea în aplicare efectivă a tuturor obligațiilor asumate.

Obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. După un prim ciclu procesual, prin decizia nr. 2197 din 30 septembrie 2009 a Secției comerciale de la Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis recursul declarat de reclamanta SC T.B. SRL împotriva deciziei nr. 72 din 1 august 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, și s-a casat decizia, cu trimitere spre rejudecare la aceeași curte de apel, cu îndrumarea de a se efectua o expertiză topografică pentru a se stabili dacă în raport de situația reală existentă mai pot fi îndeplinite obligațiile contractuale ale pârâților, deoarece numai printr-o expertiză se pot individualiza și limita suprafețele de teren în discuție. Din raportul de expertiză întocmit la data de 9 noiembrie 2010, completat cu răspunsul la obiecțiunile părților, la data de 22 februarie 2011 rezultă că: ,,Prin protocolul cu numerele 4373 din 4 octombrie 2006 și 9058 din 9 octombrie 2006, o suprafață de 1918,2 ha teren forestier, suprafață care include și terenurile menționate în contractul din anul 2000, a fost predată de către Direcția Silvică Ploiești - Ocolul Silvic Azuga, către Comisia Locală Bușteni, pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole, forestiere și punerea în posesie a proprietarilor”. Acest protocol a fost încheiat în temeiul Hotărârii nr. 4617 din 10 august 2006 a Comisiei Județene Prahova pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole și a celor forestiere, hotărâre prin care se validase anexa nr.37 privind restituirea în natură a suprafeței de 7.138,7 ha teren cu vegetație forestieră, Regelui Mihai I, situată pe raza următoarelor localități: Orașul Azuga – 3055,7 ha; Orașul Bușteni 2529,7 ha; Orașul Comarnic – 69,3 ha; Orașul Sinaia 1.238,5 ha; Comuna Secăria – 149 ha; Comuna Valea Doftanei 96,5 ha. La termenul din 27 ianuarie 2012 pârâții au depus la dosar procesul verbal de punere în posesie parțială nr.12998 din 12 decembrie 2011 care atestă predarea suprafeței de 2434,3183 ha teren forestier, Regelui Mihai I, în temeiul Hotărârii nr. 4617 din 10 august 2006, anexa nr.37. Astfel fiind, ca urmare a încheierii procesului verbal de punere în posesie și predarea acestei suprafețe de teren Regelui Mihai I, suprafață care include și terenurile ce fac obiectul contractului și actului adițional privind asocierea în participațiune, este evident că pârâții, din motive obiective, nu mai pot îndeplini obligațiile contractuale. În consecință criticile recurentei privind nepronunțarea cuții de apel referitor la retrocedarea terenurilor și la greșita apreciere privind imposibilitatea executării obligațiilor contractuale de către pârâți sunt nefondate, deoarece în mod legal curtea de apel a reținut și motivat imposibilitatea executării obligațiilor contractuale de către pârâți. Considerentele deciziei atacate cu recurs la data de 25 mai 2011 se complinesc cu actul nou depus la dosar la data de 27 ianuarie 2012 de către pârâți (procesul verbal de punere în posesie parțială, precitat,) care confirmă legalitatea deciziei. În consecință, având în vedere că din motive obiective, executarea obligațiilor contractuale ale pîrâților este imposibilă, analiza celorlalte motive de recurs nu mai este necesară. Față de considerentele învederate, Înalta Curte, constatând că recursul este nefondat, urmează să-l respingă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.