ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 284/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 284/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Ședința publică de la 27 ianuarie 2012

Asupra recursului, din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Sinaia la data de 23 noiembrie 2005, sub nr. 1480/2005, reclamanta

SC T.B. SRL București a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local al

Orașului Bușteni și Primăria Orașului Bușteni - prin Primar, solicitând

instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună:

I. 1. Obligarea pârâților la punerea

în aplicare a angajamentelor contractuale în conformitate cu contractul de

asociere nr.1630 din 13 martie 2000, a actului adițional din 9 aprilie 2001 și

a celorlalte obligații asumate;

terenurilor stabilite pentru montarea instalațiilor de transport pe cablu și

pentru realizarea pistelor de schi, în conformitate cu clauzele cuprinse în

contractul de asociere și cu Legea nr.599/31 octombrie 2001, adoptată de

Parlamentul României în scopul extinderii domeniului schiabil al stațiunii

Bușteni;

avizarea P.U.Z. (Planul Urbanistic Zonal);

folosirii discreționare a terenurilor ce fac obiectul contractului, în

condițiile în care reclamanta are dreptul de administrare și folosință.

II. Obligarea pârâtelor la punerea în

aplicare efectivă a Hotărârii nr. 49 din 8 august 2002 a Consiliului Local al Orașului Bușteni, cu privire la garantarea finanțării primei etape a

proiectului OMU, în valoare de 9.480.000 dolari SUA, conform obligațiilor

asumate.

III. Obligarea pârâtelor la realizarea

imediată a infrastructurii de acces Bușteni - Gura Diham - Poiana Izvoarelor în

conformitate cu Strategia de Dezvoltare a Județului Prahova 2001- 2004 și cu

Memorandumul de Finanțare PHARE Ro 0101, semnat la București în data de 4 decembrie 2001, Memorandum ratificat prin O.G. nr. 48 din data de 25

iulie 2002, aprobată de Parlamentul României prin Legea nr. 560 din 16

octombrie 2002.

IV. Obligarea pârâtelor la plata de

daune cominatorii în valoare de 500 RON pe zi de întârziere de la data

rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și până la punerea în aplicare

efectivă a tuturor obligațiilor asumate.

V. Obligarea pârâtelor la plata

cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din data de 15

decembrie 2005, pârâții Consiliul Local al Orașului Bușteni și Primăria

Orașului Bușteni - prin Primar au depus la dosar întâmpinare, prin care au

invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sinaia, în raport de

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1065,

pronunțată la data de 15 decembrie 2005, Judecătoria Sinaia a admis excepția de

necompetență materială invocată de către pârâți, și, în consecință, a declinat

în favoarea Tribunalului Prahova, secția comercială și de contencios administrativ,

competența de soluționare a acțiunii comerciale formulată de către reclamanta SC

T.B. SRL împotriva pârâților Consiliul Local al Orașului Bușteni și Orașul

Bușteni - prin Primar.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că litigiul de față are obiect neevaluabil în bani, obiectul

fiind obligație de a face, și, potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ.,

procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de

peste 1 miliard lei, precum și procesele și cererile în această materie, al

căror obiect este neevaluabil în bani, sunt judecate în primă instanță de către

tribunal.

Cauza a fost înregistrată la

Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, la data

de 23 decembrie 2005, sub nr. 8806/2005.

La termenul de judecată din data de 1

martie 2006, reclamanta SC T.B. SRL a depus la dosar precizare la acțiunea principală,

prin care a solicitat:

- obligarea pârâtelor la intabularea

dreptului de proprietate asupra terenurilor ce formează obiect al contractului

de asociere în participațiune nr. 1630/2000, încheiat de părți și în

conformitate cu Legea nr. 599/2001;

- obligarea pârâtelor la punerea în

aplicare efectivă a Hotărârii nr. 49 din 8 august 2002 a Consiliului Local al Orașului Bușteni, cu privire la garantarea finanțării primei etape a

proiectului OMU, în valoare de 9.480.000 dolari SUA, conform obligațiilor asumate

prin contractul de asociere în participațiune nr. 1630/2000 și a actelor

adiționale;

- obligarea pârâtelor la realizarea

imediată a infrastructurii de acces Bușteni- Gura Diham - Poiana Izvoarelor, în

conformitate cu Strategia de Dezvoltare a Județului Prahova 2001 - 2004 și cu

Memorandumul de Finanțare PHARE Ro 0101, semnat la București la 4 decembrie 2001, și ratificat prin O.G. nr. 48 din 25 iulie 2002, aprobată de

Parlamentul României prin Legea nr. 560 din 16 octombrie 2002, pentru

îndeplinirea obligațiilor rezultând din contractul de asociere în

participațiune nr. 1630/2000, și a actelor adiționale încheiate de părți.

La același termen, pârâții Consiliul

Local al Orașului Bușteni și Primăria Orașului Bușteni- prin Primar au depus la

dosar precizări la întâmpinarea depusă la termenul din 15 decembrie 2005 și

cerere reconvențională, prin care au invocat excepția lipsei calității

procesuale pasive a Primăriei Orașului Bușteni- prin Primar și excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantei SC T.B. SRL și, pe cale

reconvențională, au solicitat:

- obligarea reclamantei- pârâte SC

T.B. SRL București să facă dovada că poate asigura fondurile și asistența

tehnică la realizarea lucrărilor de amenajare, potrivit art. 6 din contractul

de asociere și, totodată, să fie obligată să asigure fondurile necesare în

conformitate cu prevederea sus-indicată;

- obligarea reclamantei-pârâte să

prezinte proiectele tehnice de execuție potrivit Cap. VII pct. 1 din contract

pentru obținerea autorizației de construcție;

- să fie obligată să finanțeze

integral lucrările propuse din surse proprii, conform prevederilor art. 7 pct. 2

din contract;

- să fie obligată să prezinte situația

financiar- contabilă și bilanțul contabil pe perioada 2000- 2005;

-

să fie obligată la plata daunelor cominatorii în sumă de 500 RON pentru fiecare

zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și

până la îndeplinirea obligațiilor asumate.

La termenul de judecată din data de 19

aprilie 2006, instanța a pus în discuția părților excepțiile invocate de pârâți

și, după deliberare, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtei Primăria Bușteni, apreciind că aceasta are calitate procesuală în

cauză, și având în vedere capetele de cerere II, III și V din cererea de

chemare în judecată, și a respins excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantei, având în vedere cererea de chemare în judecată, capătul I din

cerere, contractul de asociere în participațiune, ce a fost încheiat cu

reclamanta, neavând relevanță care sunt asociații societății.

Prin sentința nr. 622, pronunțată la

data de 24 mai 2006, Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ,

a admis

în parte acțiunea completată formulată de

reclamanta

SC T.B. SRL, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local

Bușteni și Primăria Bușteni.

A respins ca neîntemeiată cererea

reconvențională formulată de pârâții Consiliul Local Bușteni și Primăria

Bușteni.

A obligat pârâtul Consiliul Local

Bușteni la punerea în aplicare a angajamentelor contractuale în conformitate cu

contractul de asociere nr. 1630 din 13 martie 2000 și a actului adițional din 9

aprilie 2001.

A obligat ambele pârâte la defrișarea

terenurilor stabilite pentru montarea instalațiilor de transport pe cablu și

pentru realizarea pistelor de schi.

A obligat ambele pârâte la emiterea și

avizarea planului urbanistic zonal.

A obligat pârâtul Consiliul Local

Bușteni la încetarea folosirii discreționare a terenurilor ce fac obiectul

contractului încheiat între părți.

A obligat pârâtul Consiliul Local

Bușteni la realizarea imediată a infrastructurii de acces Bușteni - Gura Diham -

Poiana Izvoarelor.

A obligat pârâtul Consiliul Local

Bușteni să-și intabuleze dreptul de proprietate asupra terenurilor ce formează

obiectul contractului de asociere.

A respins capătul de cerere privitor

la obligarea pârâților la punerea în aplicare a

Hotărârii nr. 49/2002 a

Consiliului Local

Bușteni.

A obligat pârâții să plătească

reclamantei daune cominatorii în valoare de 500 Ron pe zi de întârziere,

începând cu data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri până la

îndeplinirea efectivă a obligațiilor.

A obligat pârâții să plătească

reclamantei suma de 77,6 lei Ron cheltuieli de judecată.

În motivarea hotărârii, instanța de

fond a reținut, în esență, următoarele:

În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea

pârâților la

emiterea

și avizarea planului urbanistic zonal, s-a reținut că, prin decizia nr. 141 din

16 mai 2005, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, această instanță a stabilit

cu puterea lucrului judecat că, pentru nerealizarea obligațiilor asumate în

contract,

culpa evidentă aparține Consiliului

Local Bușteni, „mai ales în ce privește

obținerea planului urbanistic zonal, care nici până în momentul de față

nu a

fost înaintat spre avizare Consiliului Județean Prahova. În atare

situație, în mod

logic și legal pârâta-intimată

nu a putut obține avizele și autorizația de construcție pentru realizarea

obiectivelor proiectate, cu toate că a făcut

demersuri în acest sens, în vederea eliberării certificatului de

urbanism,

depunând și memoriile tehnice aferente”.

Totodată, în privința capătului de cerere referitor la

obligarea pârâților

de a înceta folosința discreționară a

terenurilor, s-a reținut în aceeași decizie a

Curții de Apel Ploiești

(141 din 16 mai 2005) că predarea terenurilor a fost doar una

formală, „în realitate

acestea sunt folosite în beneficiul propriu al pârâților, mai

ales că aceștia nu și-au înscris dreptul de

proprietate asupra terenurilor,

reclamanta având înscris în Cartea

Funciară un drept de folosință, dar pe care nu îl poate materializa în

realizarea proiectelor de investiții”.

În schimb, capătul de cerere privitor

la obligarea pârâților la punerea în aplicare efectivă a Hotărârii nr. 49 din 8

august 2002 a Consiliului Local Bușteni, acesta a fost apreciat ca fiind

neîntemeiat, reținându-se, în acest sens, că, prin hotărârea menționată, s-a

dispus garantarea investiției primei faze a proiectului „OMU” în valoare de

9.480.000 dolari SUA și dobânzile aferente cu terenuri aflate în domeniul

privat al orașului Bușteni.

Sub un prim

aspect, s-a constatat că această hotărâre a fost revocată ulterior prin

Hotărârea Consiliului Local Bușteni nr. 63 din 21 octombrie 2002,

stabilindu-se că toate actele

administrative, emise în baza H.C.L. 49/2002 sunt

nule. Ori, această hotărâre nu a fost

atacată și nu s-a solicitat anularea ei de

către persoanele interesate, pe calea contenciosului

administrativ.

Așadar, atâta vreme cât o astfel de

obligație nu a fost cuprinsă în contractul părților, iar Hotărârea nr. 49/2002

prin care Consiliul Local își asuma garantarea

investiției, a fost

ulterior revocată, tribunalul apreciază că o astfel de obligație

nu

mai poate subzista.

Capătul

de

cerere privind obligarea pârâtelor la realizarea imediată a infrastructurii de

acces

Bușteni - Gura Diham - Poiana Izvoarelor, a apreciat instanța de

fond că este, de asemenea, întemeiat, având în vedere că în strategia de

dezvoltare economico- socială a Județului Prahova în perioada 2001- 2004 la

anexa nr. 10 apare, în lista cu proiecte de infrastructură avizate de delegația

Comisiei Europene, proiectul amenajării turistice complexe pe traseul Valea

Cerbului - Masivul Bucegi.

În

ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la intabularea

dreptului de proprietate asupra terenurilor ce formează obiectul contractului

de

asociere, s-a reținut prin hotărârile

pronunțate anterior că

realizarea proiectului comun nu poate fi adusă la

îndeplinire, în lipsa emiterii

autorizațiilor

de construire pentru obiectivele turistice.

Referitor la reconvenționala pârâților,

tribunalul a reținut în primul

rând că, potrivit deciziei nr. 141 din 16 mai 2005 a Curții de Apel Ploiești s-a stabilit

că reclamanta „a făcut tot posibilul pentru realizarea

obligațiilor asumate, dar

culpa evidentă

aparține pârâtului

Consiliul

Local Bușteni”.

Împotriva sentinței

instanței de fond au formulat apel reclamanta

SC T.B. SRL București, cât și pârâții Consiliul Local al

Orașului Bușteni și Primăria Orașului Bușteni - prin Primar.

Prin decizia nr. 72, pronunțată la

data de 1 aprilie 2008, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a respins

apelul reclamantei

SC T.B. SRL formulat împotriva sentinței nr. 622 din data de 24 mai 2006,

pronunțată de Tribunalul Prahova; a

admis apelul

pârâților

Consiliul Local Bușteni și Primăria Bușteni, prin Primar

și a modificat în parte sentința

nr. 622 din data de

24 mai 2006 pronunțată de Tribunalul Prahova

, în

sensul că a respins ca nefondată acțiunea principală; a menținut restul

dispozițiilor sentinței în ceea ce privește reconvenționala apelanților pârâți.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

de control judiciar a reținut, în esență, următoarele aspecte:

Între

amplasamentul stabilit prin punctul 4 din contract, amplasament ce reprezintă

numai terenuri cu vegetație forestieră, și amplasamentul real, așa cum rezultă

din amenajamentul silvic al UP II, nu a existat și nu există o identitate în

ceea ce privește suprafața fiecărei parcele și locația efectivă.

Un alt

aspect important și neobservat de prima instanță rezidă în faptul că au apărut

dificultăți în punerea în executare a contractului în ceea ce privește

diferențele mari de suprafață, între suprafața menționată în Legea nr. 599/2001

pentru fiecare parcelă în parte și suprafața reală a fiecărei parcele, astfel

încât, dacă s-ar fi predat conform legii menționate, Direcția Silvică Prahova

ar fi predat o suprafață mult mai mare de teren-pădure, respectiv 29,04 ha, pe un alt amplasament și unde este impropriu din punct de vedere tehnic pentru realizarea

investiției.

De

asemenea, în mod greșit prima instanță a reținut că sarcina defrișării

terenurilor forestiere intră în competența apelanților pârâți, când acestora nu

le-au fost predate faptic și efectiv terenurile respective ce făceau obiectul

contractului de asociere (a se vedea în acest sens adresa nr. 9886 din 14

octombrie 2005). Ca atare, rezultă faptul că numai R. RA o îndrumase printr-o

adresă pe reclamantă să se adreseze Primăriei Bușteni, dar aceasta din urmă nu

putea proceda la defrișare fără un aviz favorabil de la R. RA și dacă, lucrul

cel mai important, terenul era în posesia efectivă în domeniul public sau

privat al Orașului Bușteni.

În

atare context, prima instanță în mod greșit a obligat Consiliul Local și Primăria

Bușteni să intabuleze dreptul de proprietate asupra terenurilor ce fac obiectul

contractului de asociere, când o parte din terenuri nu erau în posesia

apelanților pârâți, iar intabularea unui drept de proprietate are efect

declarativ și de publicitate, rămânând la latitudinea proprietarului acest

aspect, neputând fi obligat în acest sens pe cale judecătorească.

Pentru

terenurile pe care urma să se construiască investiția, obiect al contractului

de asociere, ce erau proprietate publică a Orașului Bușteni, s-a adoptat H.C.L.

nr. 49 din 8 august 2002 în baza unor considerente de interes major al

comunității pentru derularea contractului de asociere, hotărâre prin care s-a

trecut suprafața de 29,40 ha, din domeniul public în domeniul privat al

Orașului Bușteni.

Ulterior,

la data de 21 octombrie 2002, prin H.C.L. nr. 63 a fost revocată H.C.L. nr. 49

din 8 august 2002, astfel încât terenurile ce făceau obiectul contractului de

asociere au redevenit domeniul public al Orașului Bușteni, fiind supuse Legii

nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia,

neputând constitui obiectul contractului de asociere.

Prima

instanță în mod greșit a obligat apelanții pârâți la emiterea și avizarea PUZ-

urilor, deoarece aceștia nu mai sunt proprietarii terenurilor, acestea fiind

retrocedate foștilor proprietari în baza Legilor Fondului Funciar.

Mai

mult decât atât, prima instanță în mod nelegal și neîntemeiat a obligat și

Primăria alături de Consiliul Local să îndeplinească obligațiile contractuale,

obiect al contractului de asociere, deoarece contractul nr. 1630/2000 a fost

încheiat numai cu Consiliul Local Bușteni.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta SC T.B. SRL București,

solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate, în sensul

respingerii apelului pârâților.

Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 2197 din 30

septembrie 2009, a admis recursul declarat de reclamantă .

A casat

decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Examinând

recursul reclamantei, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept

indicat, Înalta Curte a constatat că acesta este fondat, pentru următoarele

considerente :

Invocarea

de către recurenta - reclamantă SC T.B. SRL București a motivului de recurs

bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecății, respectiv a cazului de

casare ori de modificare a deciziei, prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,

este fondată, iar criticile formulate se circumscriu acestui motiv de recurs.

Astfel,

instanța de apel a reținut că, „între amplasamentul stabilit prin punctul 4 din

contract ... și amplasamentul real, așa cum rezultă amenajamentul silvic al UP

II, nu a existat și nu există o identitate în ceea ce privește suprafața

fiecărei parcele și locația efectivă”.

Or, din

analiza clauzelor contractului, se constată clar că, la art. 4 din contract,

s-a stipulat: „traseul instalației de transport pe cablu și al pârtiei, conform

propunerilor proiectului, trece prin terenuri administrate de Ocolul Silvic

Azuga, astfel ...”, ulterior fiind redate suprafețele de teren ocupate de

telegondole și pârtie, în metri pătrați, și nicidecum suprafața de teren

cuprinsă în unitatea amenajistică din U.P. II, așa cum în mod greșit a

interpretat instanța de apel.

De

asemenea, tot cu interpretarea greșită a clauzelor contractului, instanța de

apel a reținut că „locația parcelelor nu coincide cu amplasamentul fizic,

astfel încât, dacă s-ar preda efectiv, parcelele se găsesc într-o zonă unde nu

este posibilă edificarea de construcții, respectiv pârtie de schi și

telegondole, conform contractului de asociere”.

Pentru

a se putea stabili, în mod corect, dacă mai pot fi îndeplinite sau nu aceste

obligații, față de situația reală existentă, era necesară efectuarea unei probe

concludente în acest sens, respectiv o expertiză tehnică, probă pe care

instanța de apel nu a înțeles să o ordone și administreze. Se impune, deci, sub

acest aspect, suplimentarea probatoriului și efectuarea unei expertize tehnice

de specialitate, întrucât numai prin expertiză, dată fiind natura acestei

probe, se pot individualiza și limita suprafețele de teren în discuție.

Instanța

de apel a dat o interpretare greșită clauzelor contractuale și atunci când a

reținut că intimații- pârâți nu aveau obligația de a defrișa terenurile

forestiere, din clauzele stipulate la art. 5 și art. 6 din contract reieșind,

în mod clar, în sarcina cărei părți incumbă sarcina defrișării terenurilor,

respectiv „Consiliului Local”.

De

asemenea a fost găsit fondat și cel de-al doilea motiv de recurs invocat,

privind încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 244 alin. (1)

C. proc. civ. și, respectiv, ale art. 1073 și următoarele C. civ., sens în care

recurenta- reclamantă SC T.B. SRL București face trimitere la dosarul nr. 711/310/2007,

aflat pe rolul Judecătoriei Sinaia.

Repunând,

din oficiu, cauza pe rol, fără să mențină suspendarea, deși nu se soluționase

irevocabil cealaltă pricină, și, judecând apelul, instanța a dat o hotărâre cu

încălcarea legii, apreciind ca neoportună menținerea măsurii sistării temporare

a judecății în cauză, pentru cazul de suspendare legală facultativă sus-

arătat.

Instanța

de apel chiar își motivează decizia dată și pe faptul că terenurile ce fac

obiectul contractului au fost retrocedate foștilor proprietari, apreciere

eronată și față de lipsa unei probe concludente sub acest aspect și având în

vedere nesoluționarea dosarului nr. 711/310/2007, pentru a cărui finalizare

fusese suspendată inițial prezenta cauză).

Cealaltă

critică formulată de recurentă în susținerea motivului de recurs prevăzut de

pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. a fost găsită, de asemenea, întemeiată,

hotărârea recurată fiind dată cu aplicarea greșită a art. 1073 și următoarele C.

civ., de vreme ce, în mod irevocabil, s-a constatat cupla exclusivă a

intimaților- pârâți Consiliul Local al Orașului Bușteni și Primăria Orașului

Bușteni- prin Primar pentru neexecutarea contractelor dintre părți.

Cauza a

fost înaintată Curții de Apel Ploiești, pentru rejudecare iar Curtea de Apel

Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin

decizia nr. 39 din 5 aprilie 2011, a admis apelul declarat de pârâtele

Consiliul Local Bușteni și Primăria Bușteni, prin primar .

A

schimbat în parte sentința, în sensul că a respins ca nefondată acțiunea

principală.

A

respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă și a menținut restul

dispozițiilor sentinței cu privire la cererea reconvențională formulată de

reclamantele pârâte.

Pentru

a dispune astfel și pe linia deciziei de casare, la termenul de judecată din

data de 30 martie 2010, Curtea a încuviințat proba cu expertiză topografică,

aceasta fiind efectuată conform obiectivelor stabilite prin încheierile de

ședință din data de 30 martie 2010 și 27 aprilie 2010.

În

lumina acestei expertize, care a fost depusă la dosarul cauzei la data de 22

februarie 2011, Curtea a reținut că pentru a se putea stabili, în mod corect,

dacă mai pot fi îndeplinite sau nu aceste obligații, față de situația reală

existentă, era necesară efectuarea acestei probe de specialitate.

Concluziile

expertizei au stabilit că urmare validării propunerilor privind restituirea în

natură a suprafeței de 7138,7 mp, din care pe raza orașului Bușteni – 2529,7 ha, teren cu vegetație forestieră, Regelui Mihai I și faptul că protocolul cu numerele

4373/2006 și 9058/2006, prevede o suprafață de 1918,2 ha teren forestier, suprafață care include și terenurile menționate în contractul din anul

2000 care a fost predată de Direcția Silvică Prahova-Ocolul Silvic Azuga, către

Comisia Locală Bușteni, pentru stabilirea dreptului de proprietate privată

asupra terenurilor agricole, forestiere și punerea în posesie a proprietarilor,

beneficiarul suprafețelor de teren menționate este Regele Mihai I, context în

care rezultă cu certitudine că este imposibilă respectarea clauzelor

contractuale, suprafața propusă spre restituire fiind mult mai mare decât cea

cuprinsă în contract.

În

situația sus arătată, curtea a stabilit că în mod eronat a fost dispusă

obligarea pârâtelor la emiterea și avizarea PUZ, imposibil de realizat în

contextul restituirii proprietăților de teren ce fac obiectul litigiului.

În ceea

ce privește cererea reconvențională, Curtea a menținut dispozițiile deciziei

atacată.

Împotriva

acestei decizii a formulat recurs, în cadrul termenului legal reclamanta SC T.B.

SRL București, în temeiul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7,

8 și 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea

deciziei recurată, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată și

obligarea pârâtelor la punerea în executare a clauzelor contractuale, astfel

cum au fost încheiate de ambele părți.

În

temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

recurenta a susținut că instanța de apel face o analiză a cursului dosarului,

fără a arăta actele și dovezile pe care se sprijină soluția pronunțată.

Instanța

nu s-a pronunțat pe aspectul reținut prin concluziile raportului de expertiză,

în sensul de a stabili dacă terenurile se pot considera retrocedate în situația

în care procedura de retrocedare nu a fost finalizată. Mai mult decât atât,

expertul a arătat la pct. 5 că obiectivele se pot realiza.

În

aceste condiții, recurenta a arătat că instanța a înlăturat concluziile

raportului de expertiză, fără nici o motivare, nu s-a pronunțat asupra

situațiilor arătate de expert .

În ceea

ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,

recurenta a arătat că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus

judecății, în sensul că nu a analizat clauzele contractuale. În realitate, prin

soluția pronunțată, instanța a anulat indirect contractul încheiat între părți

și a apreciat că acesta este imposibil de respectat, fără a ține cont de

Decizia în interesul legii nr. 1/1997 a Curții Supreme de Justiție care arată că

niciun alt act (proces verbal de punere în posesie, de stabilire amplasament

sau adeverință) nu constituie titlu de proprietate și nu face dovada

proprietății.

În mod

greșit instanța a constatat că, clauzele contractului de concesiune sunt

imposibil de realizat, în condițiile în care ambele rapoarte de expertiză

dovedesc contrariul, iar dreptul de folosință al SC T.B. SA este intabulat în

cartea funciară potrivit predării efectuate în anul 2002.

Din

actele dosarului nu rezultă că terenurile au fost retrocedate, nu există titlu

de proprietate, mai mult Primăria Bușteni a vândut o parte din terenuri către

societăți comerciale sau persoane fizice, deci ele nu mai puteau fi vândute.

Recurenta

precizează că intimații încearcă să inducă în eroare cu privire la suprafața de

teren la care fac referire proiectele stabilite prin contractele de asociere. În

ceea ce privește atribuirea unei suprafețe de teren persoanelor așa zis

îndreptățite, recurenta a susținut că aceste împroprietăriri s-au făcut cu

încălcarea dispozițiilor legale în domeniu și pentru a mușamaliza deturnarea

fondurilor PHARE, aprobate pentru finanțarea acestor proiecte de interes

național.

Cu

referire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta

a arătat că instanța de apel nu a ținut cont de dispozițiile art. 315 C. proc.

civ., care stipulează că în caz de casare, hotărârile instanței de recurs

asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității

administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului și în

consecință, în mod greșit curtea de apel nu a solicitat ca un obiectiv al

expertizei topografice să stabilească în ce măsură terenurile care trebuie defrișate

intră în categoria celor restituite sau nu.

De

asemenea, s-a susținut că au fost aplicate greșit dispozițiile art. 1073 C.

civ., instanța de apel nu a analizat și stabilit culpa în nerealizarea acestui

proiect.

În ceea

ce privește apelul formulat de reclamanta T.B. SRL, recurenta a arătat că

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acestuia, nefiind prezentată nici o

motivare în sprijinul respingerii acestuia.

Orașul

Bușteni - prin Primar și Consiliul Local al Orașului Bușteni au formulat

întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat, susținând, în

esență, că potrivit expertizei rezultă cu certitudine că terenurile care fac

obiectul contractului de asociere în participațiune au fost retrocedate Regelui

Mihai I, în conformitate cu prevederile legii fondului funciar și în consecință

pârâții nu-și mai pot îndeplini obligațiile contractuale.

Înalta

Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs

formulate și de susținerile din întâmpinare constată următoarele:

Reclamanta

SC T.B. SRL a încheiat la data de 13 martie 2000 cu pârâții Consiliul Local al

Orașului Bușteni și Orașul Bușteni, prin Primar, un contract de asociere în

participațiune pentru realizarea unor obiective turistice în localitatea Bușteni,

zona turistică Valea Cerbului.

Potrivit

art. 3 pârâții trebuiau să contribuie la realizarea obiectivelor prin

atribuirea în folosință, libere de orice sarcini, a terenurilor necesare pentru

amenajarea și exploatarea pârtiilor pentru sporturi de iarnă și de vară,

montarea și exploatarea instalațiilor de transport pe cablu în zonele stabilite

conform anexei la contract (plan de situație topografică, plan detaliu pentru

amplasament instalație telecabină și pârtie de schi Gura Diham – Poiana

Coștilei, plan de amenajare silvică și plan de coordonate pentru punctele de

inflexiune zona turistică studiată și descriere perimetru).

În

temeiul acestui contract părțile au încheiat și actul adițional din data de 9

aprilie 2001 prin care au modificat și completat contractul cu privire la stabilirea

etapelor de realizare a instalațiilor de transport cablu, a pârtiilor de schi,

la evaluarea aportului, la durata contractului și altele.

Considerând

că pârâților refuză să-și îndeplinească obligațiile contractuale, reclamanta a

formulat acțiune solicitând :

1.

Obligarea pârâților la punerea în aplicare a angajamentelor contractuale în

conformitate cu contractul de asociere nr. 1630 din 13 martie 2000 a actului

adițional din 09 aprilie 2001 și a celorlalte obligații asumate;

2.

Obligarea

pârâților

la defrișarea terenurilor

stabilite pentru montarea

instalațiilor de

transport pe cablu și pentru realizarea pistelor de schi, în

conformitate

cu clauzele cuprinse în contractul de asociere și cu Legea

599 din 31 octombrie 2001 adoptată de Parlamentul

României în scopul extinderii

domeniului schiabil al stațiunii Bușteni;

3.

Obligarea

pârâților

la emiterea și avizarea P.U.Z.;

4.

Obligarea

pârâților

la

încetarea folosirii discreționare a terenurilor ce fac obiectul contractului,

în condițiile în care reclamanta are dreptul de

administrare și folosință.

5.

Obligarea

pârâților

la punerea în aplicare efectivă a

Hotărârii nr. 49 din 8 august 2002 a Consiliului Local al orașului Bușteni, cu

privire la garantarea finanțării primei etape a proiectului OMU, în valoare de

9.480.000 dolari SUA, conform obligațiilor asumate.

6.

Obligarea

pârâților

la realizarea imediată a

infrastructurii de acces

Bușteni - Gura

Dinam - Poiana Izvoarelor în conformitate cu Strategia de

Dezvoltare a

Județului Prahova 2001-2004 și cu Memorandumul de Finanțare PHARE Ro 0101,

semnat la București în data de 4 decembrie 2001, Memorandum ratificat prin O.G.

nr. 48 din data de 25 iulie 2002 aprobată de Parlamentul României prin Legea nr.

560 din 16 octombrie 2002.

7.

Obligarea

pârâților

la plata de daune cominatorii în

valoare de 500 RON pe zi de întârziere de la data rămânerii definitive a

hotărârii judecătorești și până la punerea în aplicare efectivă a tuturor

obligațiilor asumate.

8.

Obligarea

pârâților

la plata cheltuielilor de judecată.

După un

prim ciclu procesual, prin decizia nr. 2197 din 30 septembrie 2009 a Secției

comerciale de la Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis recursul

declarat de reclamanta SC T.B. SRL împotriva deciziei nr. 72 din 1 august 2008

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială de contencios

administrativ și fiscal, și s-a casat decizia, cu trimitere spre rejudecare la

aceeași curte de apel, cu îndrumarea de a se efectua o expertiză topografică

pentru a se stabili dacă în raport de situația reală existentă mai pot fi

îndeplinite obligațiile contractuale ale pârâților, deoarece numai printr-o

expertiză se pot individualiza și limita suprafețele de teren în discuție.

Din raportul

de expertiză întocmit la data de 9 noiembrie 2010, completat cu răspunsul la

obiecțiunile părților, la data de 22 februarie 2011 rezultă că: ,,Prin

protocolul cu numerele 4373 din 4 octombrie 2006 și 9058 din 9 octombrie 2006,

o suprafață de 1918,2 ha teren forestier, suprafață care include și terenurile menționate

în contractul din anul 2000, a fost predată de către Direcția Silvică Ploiești -

Ocolul Silvic Azuga, către Comisia Locală Bușteni, pentru stabilirea dreptului

de proprietate privată asupra terenurilor agricole, forestiere și punerea în

posesie a proprietarilor”.

Acest protocol

a fost încheiat în temeiul Hotărârii nr. 4617 din 10 august 2006 a Comisiei

Județene Prahova pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra

terenurilor agricole și a celor forestiere, hotărâre prin care se validase

anexa nr.37 privind restituirea în natură a suprafeței de 7.138,7 ha teren cu

vegetație forestieră, Regelui Mihai I, situată pe raza următoarelor localități:

Orașul Azuga – 3055,7 ha; Orașul Bușteni 2529,7 ha; Orașul Comarnic – 69,3 ha;

Orașul Sinaia 1.238,5 ha; Comuna Secăria – 149 ha; Comuna Valea Doftanei 96,5

ha.

La

termenul din 27 ianuarie 2012 pârâții au depus la dosar procesul verbal de

punere în posesie parțială nr.12998 din 12 decembrie 2011 care atestă predarea suprafeței

de 2434,3183 ha teren forestier, Regelui Mihai I, în temeiul Hotărârii nr. 4617

din 10 august 2006, anexa nr.37.

Astfel

fiind, ca urmare a încheierii procesului verbal de punere în posesie și

predarea acestei suprafețe de teren Regelui Mihai I, suprafață care include și

terenurile ce fac obiectul contractului și actului adițional privind asocierea

în participațiune, este evident că pârâții, din motive obiective, nu mai pot

îndeplini obligațiile contractuale.

În

consecință criticile recurentei privind nepronunțarea cuții de apel referitor

la retrocedarea terenurilor și la greșita apreciere privind imposibilitatea executării

obligațiilor contractuale de către pârâți sunt nefondate, deoarece în mod legal

curtea de apel a reținut și motivat imposibilitatea executării obligațiilor

contractuale de către pârâți.

Considerentele

deciziei atacate cu recurs la data de 25 mai 2011 se complinesc cu actul nou

depus la dosar la data de 27 ianuarie 2012 de către pârâți (procesul verbal de

punere în posesie parțială, precitat,) care confirmă legalitatea deciziei.

În consecință,

având în vedere că din motive obiective, executarea obligațiilor contractuale

ale pîrâților este imposibilă, analiza celorlalte motive de recurs nu mai este

necesară.

Față de

considerentele învederate, Înalta Curte, constatând că recursul este nefondat,

urmează să-l respingă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta SC T.B. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 39

din 5 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27

ianuarie 2012.