ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 284/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 284/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Ședința publică de la 27 ianuarie 2012
Asupra recursului, din examinarea
lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul
Judecătoriei Sinaia la data de 23 noiembrie 2005, sub nr. 1480/2005, reclamanta
SC T.B. SRL București a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local al
Orașului Bușteni și Primăria Orașului Bușteni - prin Primar, solicitând
instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună:
I. 1. Obligarea pârâților la punerea
în aplicare a angajamentelor contractuale în conformitate cu contractul de
asociere nr.1630 din 13 martie 2000, a actului adițional din 9 aprilie 2001 și
a celorlalte obligații asumate;
Obligarea pârâtelor la defrișarea
terenurilor stabilite pentru montarea instalațiilor de transport pe cablu și
pentru realizarea pistelor de schi, în conformitate cu clauzele cuprinse în
contractul de asociere și cu Legea nr.599/31 octombrie 2001, adoptată de
Parlamentul României în scopul extinderii domeniului schiabil al stațiunii
Bușteni;
Obligarea pârâtelor la emiterea și
avizarea P.U.Z. (Planul Urbanistic Zonal);
Obligarea pârâtelor la încetarea
folosirii discreționare a terenurilor ce fac obiectul contractului, în
condițiile în care reclamanta are dreptul de administrare și folosință.
II. Obligarea pârâtelor la punerea în
aplicare efectivă a Hotărârii nr. 49 din 8 august 2002 a Consiliului Local al Orașului Bușteni, cu privire la garantarea finanțării primei etape a
proiectului OMU, în valoare de 9.480.000 dolari SUA, conform obligațiilor
asumate.
III. Obligarea pârâtelor la realizarea
imediată a infrastructurii de acces Bușteni - Gura Diham - Poiana Izvoarelor în
conformitate cu Strategia de Dezvoltare a Județului Prahova 2001- 2004 și cu
Memorandumul de Finanțare PHARE Ro 0101, semnat la București în data de 4 decembrie 2001, Memorandum ratificat prin O.G. nr. 48 din data de 25
iulie 2002, aprobată de Parlamentul României prin Legea nr. 560 din 16
octombrie 2002.
IV. Obligarea pârâtelor la plata de
daune cominatorii în valoare de 500 RON pe zi de întârziere de la data
rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și până la punerea în aplicare
efectivă a tuturor obligațiilor asumate.
V. Obligarea pârâtelor la plata
cheltuielilor de judecată.
La termenul de judecată din data de 15
decembrie 2005, pârâții Consiliul Local al Orașului Bușteni și Primăria
Orașului Bușteni - prin Primar au depus la dosar întâmpinare, prin care au
invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sinaia, în raport de
dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ.
Prin sentința civilă nr. 1065,
pronunțată la data de 15 decembrie 2005, Judecătoria Sinaia a admis excepția de
necompetență materială invocată de către pârâți, și, în consecință, a declinat
în favoarea Tribunalului Prahova, secția comercială și de contencios administrativ,
competența de soluționare a acțiunii comerciale formulată de către reclamanta SC
T.B. SRL împotriva pârâților Consiliul Local al Orașului Bușteni și Orașul
Bușteni - prin Primar.
Pentru a pronunța această hotărâre,
instanța a reținut că litigiul de față are obiect neevaluabil în bani, obiectul
fiind obligație de a face, și, potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ.,
procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de
peste 1 miliard lei, precum și procesele și cererile în această materie, al
căror obiect este neevaluabil în bani, sunt judecate în primă instanță de către
tribunal.
Cauza a fost înregistrată la
Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, la data
de 23 decembrie 2005, sub nr. 8806/2005.
La termenul de judecată din data de 1
martie 2006, reclamanta SC T.B. SRL a depus la dosar precizare la acțiunea principală,
prin care a solicitat:
- obligarea pârâtelor la intabularea
dreptului de proprietate asupra terenurilor ce formează obiect al contractului
de asociere în participațiune nr. 1630/2000, încheiat de părți și în
conformitate cu Legea nr. 599/2001;
- obligarea pârâtelor la punerea în
aplicare efectivă a Hotărârii nr. 49 din 8 august 2002 a Consiliului Local al Orașului Bușteni, cu privire la garantarea finanțării primei etape a
proiectului OMU, în valoare de 9.480.000 dolari SUA, conform obligațiilor asumate
prin contractul de asociere în participațiune nr. 1630/2000 și a actelor
adiționale;
- obligarea pârâtelor la realizarea
imediată a infrastructurii de acces Bușteni- Gura Diham - Poiana Izvoarelor, în
conformitate cu Strategia de Dezvoltare a Județului Prahova 2001 - 2004 și cu
Memorandumul de Finanțare PHARE Ro 0101, semnat la București la 4 decembrie 2001, și ratificat prin O.G. nr. 48 din 25 iulie 2002, aprobată de
Parlamentul României prin Legea nr. 560 din 16 octombrie 2002, pentru
îndeplinirea obligațiilor rezultând din contractul de asociere în
participațiune nr. 1630/2000, și a actelor adiționale încheiate de părți.
La același termen, pârâții Consiliul
Local al Orașului Bușteni și Primăria Orașului Bușteni- prin Primar au depus la
dosar precizări la întâmpinarea depusă la termenul din 15 decembrie 2005 și
cerere reconvențională, prin care au invocat excepția lipsei calității
procesuale pasive a Primăriei Orașului Bușteni- prin Primar și excepția lipsei
calității procesuale active a reclamantei SC T.B. SRL și, pe cale
reconvențională, au solicitat:
- obligarea reclamantei- pârâte SC
T.B. SRL București să facă dovada că poate asigura fondurile și asistența
tehnică la realizarea lucrărilor de amenajare, potrivit art. 6 din contractul
de asociere și, totodată, să fie obligată să asigure fondurile necesare în
conformitate cu prevederea sus-indicată;
- obligarea reclamantei-pârâte să
prezinte proiectele tehnice de execuție potrivit Cap. VII pct. 1 din contract
pentru obținerea autorizației de construcție;
- să fie obligată să finanțeze
integral lucrările propuse din surse proprii, conform prevederilor art. 7 pct. 2
din contract;
- să fie obligată să prezinte situația
financiar- contabilă și bilanțul contabil pe perioada 2000- 2005;
-
să fie obligată la plata daunelor cominatorii în sumă de 500 RON pentru fiecare
zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și
până la îndeplinirea obligațiilor asumate.
La termenul de judecată din data de 19
aprilie 2006, instanța a pus în discuția părților excepțiile invocate de pârâți
și, după deliberare, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a
pârâtei Primăria Bușteni, apreciind că aceasta are calitate procesuală în
cauză, și având în vedere capetele de cerere II, III și V din cererea de
chemare în judecată, și a respins excepția lipsei calității procesuale active a
reclamantei, având în vedere cererea de chemare în judecată, capătul I din
cerere, contractul de asociere în participațiune, ce a fost încheiat cu
reclamanta, neavând relevanță care sunt asociații societății.
Prin sentința nr. 622, pronunțată la
data de 24 mai 2006, Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ,
a admis
în parte acțiunea completată formulată de
reclamanta
SC T.B. SRL, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local
Bușteni și Primăria Bușteni.
A respins ca neîntemeiată cererea
reconvențională formulată de pârâții Consiliul Local Bușteni și Primăria
Bușteni.
A obligat pârâtul Consiliul Local
Bușteni la punerea în aplicare a angajamentelor contractuale în conformitate cu
contractul de asociere nr. 1630 din 13 martie 2000 și a actului adițional din 9
aprilie 2001.
A obligat ambele pârâte la defrișarea
terenurilor stabilite pentru montarea instalațiilor de transport pe cablu și
pentru realizarea pistelor de schi.
A obligat ambele pârâte la emiterea și
avizarea planului urbanistic zonal.
A obligat pârâtul Consiliul Local
Bușteni la încetarea folosirii discreționare a terenurilor ce fac obiectul
contractului încheiat între părți.
A obligat pârâtul Consiliul Local
Bușteni la realizarea imediată a infrastructurii de acces Bușteni - Gura Diham -
Poiana Izvoarelor.
A obligat pârâtul Consiliul Local
Bușteni să-și intabuleze dreptul de proprietate asupra terenurilor ce formează
obiectul contractului de asociere.
A respins capătul de cerere privitor
la obligarea pârâților la punerea în aplicare a
Hotărârii nr. 49/2002 a
Consiliului Local
Bușteni.
A obligat pârâții să plătească
reclamantei daune cominatorii în valoare de 500 Ron pe zi de întârziere,
începând cu data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri până la
îndeplinirea efectivă a obligațiilor.
A obligat pârâții să plătească
reclamantei suma de 77,6 lei Ron cheltuieli de judecată.
În motivarea hotărârii, instanța de
fond a reținut, în esență, următoarele:
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea
pârâților la
emiterea
și avizarea planului urbanistic zonal, s-a reținut că, prin decizia nr. 141 din
16 mai 2005, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, această instanță a stabilit
cu puterea lucrului judecat că, pentru nerealizarea obligațiilor asumate în
contract,
culpa evidentă aparține Consiliului
Local Bușteni, „mai ales în ce privește
obținerea planului urbanistic zonal, care nici până în momentul de față
nu a
fost înaintat spre avizare Consiliului Județean Prahova. În atare
situație, în mod
logic și legal pârâta-intimată
nu a putut obține avizele și autorizația de construcție pentru realizarea
obiectivelor proiectate, cu toate că a făcut
demersuri în acest sens, în vederea eliberării certificatului de
urbanism,
depunând și memoriile tehnice aferente”.
Totodată, în privința capătului de cerere referitor la
obligarea pârâților
de a înceta folosința discreționară a
terenurilor, s-a reținut în aceeași decizie a
Curții de Apel Ploiești
(141 din 16 mai 2005) că predarea terenurilor a fost doar una
formală, „în realitate
acestea sunt folosite în beneficiul propriu al pârâților, mai
ales că aceștia nu și-au înscris dreptul de
proprietate asupra terenurilor,
reclamanta având înscris în Cartea
Funciară un drept de folosință, dar pe care nu îl poate materializa în
realizarea proiectelor de investiții”.
În schimb, capătul de cerere privitor
la obligarea pârâților la punerea în aplicare efectivă a Hotărârii nr. 49 din 8
august 2002 a Consiliului Local Bușteni, acesta a fost apreciat ca fiind
neîntemeiat, reținându-se, în acest sens, că, prin hotărârea menționată, s-a
dispus garantarea investiției primei faze a proiectului „OMU” în valoare de
9.480.000 dolari SUA și dobânzile aferente cu terenuri aflate în domeniul
privat al orașului Bușteni.
Sub un prim
aspect, s-a constatat că această hotărâre a fost revocată ulterior prin
Hotărârea Consiliului Local Bușteni nr. 63 din 21 octombrie 2002,
stabilindu-se că toate actele
administrative, emise în baza H.C.L. 49/2002 sunt
nule. Ori, această hotărâre nu a fost
atacată și nu s-a solicitat anularea ei de
către persoanele interesate, pe calea contenciosului
administrativ.
Așadar, atâta vreme cât o astfel de
obligație nu a fost cuprinsă în contractul părților, iar Hotărârea nr. 49/2002
prin care Consiliul Local își asuma garantarea
investiției, a fost
ulterior revocată, tribunalul apreciază că o astfel de obligație
nu
mai poate subzista.
Capătul
de
cerere privind obligarea pârâtelor la realizarea imediată a infrastructurii de
acces
Bușteni - Gura Diham - Poiana Izvoarelor, a apreciat instanța de
fond că este, de asemenea, întemeiat, având în vedere că în strategia de
dezvoltare economico- socială a Județului Prahova în perioada 2001- 2004 la
anexa nr. 10 apare, în lista cu proiecte de infrastructură avizate de delegația
Comisiei Europene, proiectul amenajării turistice complexe pe traseul Valea
Cerbului - Masivul Bucegi.
În
ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la intabularea
dreptului de proprietate asupra terenurilor ce formează obiectul contractului
de
asociere, s-a reținut prin hotărârile
pronunțate anterior că
realizarea proiectului comun nu poate fi adusă la
îndeplinire, în lipsa emiterii
autorizațiilor
de construire pentru obiectivele turistice.
Referitor la reconvenționala pârâților,
tribunalul a reținut în primul
rând că, potrivit deciziei nr. 141 din 16 mai 2005 a Curții de Apel Ploiești s-a stabilit
că reclamanta „a făcut tot posibilul pentru realizarea
obligațiilor asumate, dar
culpa evidentă
aparține pârâtului
Consiliul
Local Bușteni”.
Împotriva sentinței
instanței de fond au formulat apel reclamanta
SC T.B. SRL București, cât și pârâții Consiliul Local al
Orașului Bușteni și Primăria Orașului Bușteni - prin Primar.
Prin decizia nr. 72, pronunțată la
data de 1 aprilie 2008, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios
administrativ și fiscal, a respins
apelul reclamantei
SC T.B. SRL formulat împotriva sentinței nr. 622 din data de 24 mai 2006,
pronunțată de Tribunalul Prahova; a
admis apelul
pârâților
Consiliul Local Bușteni și Primăria Bușteni, prin Primar
și a modificat în parte sentința
nr. 622 din data de
24 mai 2006 pronunțată de Tribunalul Prahova
, în
sensul că a respins ca nefondată acțiunea principală; a menținut restul
dispozițiilor sentinței în ceea ce privește reconvenționala apelanților pârâți.
Pentru a se pronunța astfel, instanța
de control judiciar a reținut, în esență, următoarele aspecte:
Între
amplasamentul stabilit prin punctul 4 din contract, amplasament ce reprezintă
numai terenuri cu vegetație forestieră, și amplasamentul real, așa cum rezultă
din amenajamentul silvic al UP II, nu a existat și nu există o identitate în
ceea ce privește suprafața fiecărei parcele și locația efectivă.
Un alt
aspect important și neobservat de prima instanță rezidă în faptul că au apărut
dificultăți în punerea în executare a contractului în ceea ce privește
diferențele mari de suprafață, între suprafața menționată în Legea nr. 599/2001
pentru fiecare parcelă în parte și suprafața reală a fiecărei parcele, astfel
încât, dacă s-ar fi predat conform legii menționate, Direcția Silvică Prahova
ar fi predat o suprafață mult mai mare de teren-pădure, respectiv 29,04 ha, pe un alt amplasament și unde este impropriu din punct de vedere tehnic pentru realizarea
investiției.
De
asemenea, în mod greșit prima instanță a reținut că sarcina defrișării
terenurilor forestiere intră în competența apelanților pârâți, când acestora nu
le-au fost predate faptic și efectiv terenurile respective ce făceau obiectul
contractului de asociere (a se vedea în acest sens adresa nr. 9886 din 14
octombrie 2005). Ca atare, rezultă faptul că numai R. RA o îndrumase printr-o
adresă pe reclamantă să se adreseze Primăriei Bușteni, dar aceasta din urmă nu
putea proceda la defrișare fără un aviz favorabil de la R. RA și dacă, lucrul
cel mai important, terenul era în posesia efectivă în domeniul public sau
privat al Orașului Bușteni.
În
atare context, prima instanță în mod greșit a obligat Consiliul Local și Primăria
Bușteni să intabuleze dreptul de proprietate asupra terenurilor ce fac obiectul
contractului de asociere, când o parte din terenuri nu erau în posesia
apelanților pârâți, iar intabularea unui drept de proprietate are efect
declarativ și de publicitate, rămânând la latitudinea proprietarului acest
aspect, neputând fi obligat în acest sens pe cale judecătorească.
Pentru
terenurile pe care urma să se construiască investiția, obiect al contractului
de asociere, ce erau proprietate publică a Orașului Bușteni, s-a adoptat H.C.L.
nr. 49 din 8 august 2002 în baza unor considerente de interes major al
comunității pentru derularea contractului de asociere, hotărâre prin care s-a
trecut suprafața de 29,40 ha, din domeniul public în domeniul privat al
Orașului Bușteni.
Ulterior,
la data de 21 octombrie 2002, prin H.C.L. nr. 63 a fost revocată H.C.L. nr. 49
din 8 august 2002, astfel încât terenurile ce făceau obiectul contractului de
asociere au redevenit domeniul public al Orașului Bușteni, fiind supuse Legii
nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia,
neputând constitui obiectul contractului de asociere.
Prima
instanță în mod greșit a obligat apelanții pârâți la emiterea și avizarea PUZ-
urilor, deoarece aceștia nu mai sunt proprietarii terenurilor, acestea fiind
retrocedate foștilor proprietari în baza Legilor Fondului Funciar.
Mai
mult decât atât, prima instanță în mod nelegal și neîntemeiat a obligat și
Primăria alături de Consiliul Local să îndeplinească obligațiile contractuale,
obiect al contractului de asociere, deoarece contractul nr. 1630/2000 a fost
încheiat numai cu Consiliul Local Bușteni.
Împotriva
acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta SC T.B. SRL București,
solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate, în sensul
respingerii apelului pârâților.
Înalta
Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 2197 din 30
septembrie 2009, a admis recursul declarat de reclamantă .
A casat
decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Examinând
recursul reclamantei, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept
indicat, Înalta Curte a constatat că acesta este fondat, pentru următoarele
considerente :
Invocarea
de către recurenta - reclamantă SC T.B. SRL București a motivului de recurs
bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecății, respectiv a cazului de
casare ori de modificare a deciziei, prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,
este fondată, iar criticile formulate se circumscriu acestui motiv de recurs.
Astfel,
instanța de apel a reținut că, „între amplasamentul stabilit prin punctul 4 din
contract ... și amplasamentul real, așa cum rezultă amenajamentul silvic al UP
II, nu a existat și nu există o identitate în ceea ce privește suprafața
fiecărei parcele și locația efectivă”.
Or, din
analiza clauzelor contractului, se constată clar că, la art. 4 din contract,
s-a stipulat: „traseul instalației de transport pe cablu și al pârtiei, conform
propunerilor proiectului, trece prin terenuri administrate de Ocolul Silvic
Azuga, astfel ...”, ulterior fiind redate suprafețele de teren ocupate de
telegondole și pârtie, în metri pătrați, și nicidecum suprafața de teren
cuprinsă în unitatea amenajistică din U.P. II, așa cum în mod greșit a
interpretat instanța de apel.
De
asemenea, tot cu interpretarea greșită a clauzelor contractului, instanța de
apel a reținut că „locația parcelelor nu coincide cu amplasamentul fizic,
astfel încât, dacă s-ar preda efectiv, parcelele se găsesc într-o zonă unde nu
este posibilă edificarea de construcții, respectiv pârtie de schi și
telegondole, conform contractului de asociere”.
Pentru
a se putea stabili, în mod corect, dacă mai pot fi îndeplinite sau nu aceste
obligații, față de situația reală existentă, era necesară efectuarea unei probe
concludente în acest sens, respectiv o expertiză tehnică, probă pe care
instanța de apel nu a înțeles să o ordone și administreze. Se impune, deci, sub
acest aspect, suplimentarea probatoriului și efectuarea unei expertize tehnice
de specialitate, întrucât numai prin expertiză, dată fiind natura acestei
probe, se pot individualiza și limita suprafețele de teren în discuție.
Instanța
de apel a dat o interpretare greșită clauzelor contractuale și atunci când a
reținut că intimații- pârâți nu aveau obligația de a defrișa terenurile
forestiere, din clauzele stipulate la art. 5 și art. 6 din contract reieșind,
în mod clar, în sarcina cărei părți incumbă sarcina defrișării terenurilor,
respectiv „Consiliului Local”.
De
asemenea a fost găsit fondat și cel de-al doilea motiv de recurs invocat,
privind încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 244 alin. (1)
C. proc. civ. și, respectiv, ale art. 1073 și următoarele C. civ., sens în care
recurenta- reclamantă SC T.B. SRL București face trimitere la dosarul nr. 711/310/2007,
aflat pe rolul Judecătoriei Sinaia.
Repunând,
din oficiu, cauza pe rol, fără să mențină suspendarea, deși nu se soluționase
irevocabil cealaltă pricină, și, judecând apelul, instanța a dat o hotărâre cu
încălcarea legii, apreciind ca neoportună menținerea măsurii sistării temporare
a judecății în cauză, pentru cazul de suspendare legală facultativă sus-
arătat.
Instanța
de apel chiar își motivează decizia dată și pe faptul că terenurile ce fac
obiectul contractului au fost retrocedate foștilor proprietari, apreciere
eronată și față de lipsa unei probe concludente sub acest aspect și având în
vedere nesoluționarea dosarului nr. 711/310/2007, pentru a cărui finalizare
fusese suspendată inițial prezenta cauză).
Cealaltă
critică formulată de recurentă în susținerea motivului de recurs prevăzut de
pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. a fost găsită, de asemenea, întemeiată,
hotărârea recurată fiind dată cu aplicarea greșită a art. 1073 și următoarele C.
civ., de vreme ce, în mod irevocabil, s-a constatat cupla exclusivă a
intimaților- pârâți Consiliul Local al Orașului Bușteni și Primăria Orașului
Bușteni- prin Primar pentru neexecutarea contractelor dintre părți.
Cauza a
fost înaintată Curții de Apel Ploiești, pentru rejudecare iar Curtea de Apel
Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin
decizia nr. 39 din 5 aprilie 2011, a admis apelul declarat de pârâtele
Consiliul Local Bușteni și Primăria Bușteni, prin primar .
A
schimbat în parte sentința, în sensul că a respins ca nefondată acțiunea
principală.
A
respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă și a menținut restul
dispozițiilor sentinței cu privire la cererea reconvențională formulată de
reclamantele pârâte.
Pentru
a dispune astfel și pe linia deciziei de casare, la termenul de judecată din
data de 30 martie 2010, Curtea a încuviințat proba cu expertiză topografică,
aceasta fiind efectuată conform obiectivelor stabilite prin încheierile de
ședință din data de 30 martie 2010 și 27 aprilie 2010.
În
lumina acestei expertize, care a fost depusă la dosarul cauzei la data de 22
februarie 2011, Curtea a reținut că pentru a se putea stabili, în mod corect,
dacă mai pot fi îndeplinite sau nu aceste obligații, față de situația reală
existentă, era necesară efectuarea acestei probe de specialitate.
Concluziile
expertizei au stabilit că urmare validării propunerilor privind restituirea în
natură a suprafeței de 7138,7 mp, din care pe raza orașului Bușteni – 2529,7 ha, teren cu vegetație forestieră, Regelui Mihai I și faptul că protocolul cu numerele
4373/2006 și 9058/2006, prevede o suprafață de 1918,2 ha teren forestier, suprafață care include și terenurile menționate în contractul din anul
2000 care a fost predată de Direcția Silvică Prahova-Ocolul Silvic Azuga, către
Comisia Locală Bușteni, pentru stabilirea dreptului de proprietate privată
asupra terenurilor agricole, forestiere și punerea în posesie a proprietarilor,
beneficiarul suprafețelor de teren menționate este Regele Mihai I, context în
care rezultă cu certitudine că este imposibilă respectarea clauzelor
contractuale, suprafața propusă spre restituire fiind mult mai mare decât cea
cuprinsă în contract.
În
situația sus arătată, curtea a stabilit că în mod eronat a fost dispusă
obligarea pârâtelor la emiterea și avizarea PUZ, imposibil de realizat în
contextul restituirii proprietăților de teren ce fac obiectul litigiului.
În ceea
ce privește cererea reconvențională, Curtea a menținut dispozițiile deciziei
atacată.
Împotriva
acestei decizii a formulat recurs, în cadrul termenului legal reclamanta SC T.B.
SRL București, în temeiul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7,
8 și 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea
deciziei recurată, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată și
obligarea pârâtelor la punerea în executare a clauzelor contractuale, astfel
cum au fost încheiate de ambele părți.
În
temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,
recurenta a susținut că instanța de apel face o analiză a cursului dosarului,
fără a arăta actele și dovezile pe care se sprijină soluția pronunțată.
Instanța
nu s-a pronunțat pe aspectul reținut prin concluziile raportului de expertiză,
în sensul de a stabili dacă terenurile se pot considera retrocedate în situația
în care procedura de retrocedare nu a fost finalizată. Mai mult decât atât,
expertul a arătat la pct. 5 că obiectivele se pot realiza.
În
aceste condiții, recurenta a arătat că instanța a înlăturat concluziile
raportului de expertiză, fără nici o motivare, nu s-a pronunțat asupra
situațiilor arătate de expert .
În ceea
ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,
recurenta a arătat că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus
judecății, în sensul că nu a analizat clauzele contractuale. În realitate, prin
soluția pronunțată, instanța a anulat indirect contractul încheiat între părți
și a apreciat că acesta este imposibil de respectat, fără a ține cont de
Decizia în interesul legii nr. 1/1997 a Curții Supreme de Justiție care arată că
niciun alt act (proces verbal de punere în posesie, de stabilire amplasament
sau adeverință) nu constituie titlu de proprietate și nu face dovada
proprietății.
În mod
greșit instanța a constatat că, clauzele contractului de concesiune sunt
imposibil de realizat, în condițiile în care ambele rapoarte de expertiză
dovedesc contrariul, iar dreptul de folosință al SC T.B. SA este intabulat în
cartea funciară potrivit predării efectuate în anul 2002.
Din
actele dosarului nu rezultă că terenurile au fost retrocedate, nu există titlu
de proprietate, mai mult Primăria Bușteni a vândut o parte din terenuri către
societăți comerciale sau persoane fizice, deci ele nu mai puteau fi vândute.
Recurenta
precizează că intimații încearcă să inducă în eroare cu privire la suprafața de
teren la care fac referire proiectele stabilite prin contractele de asociere. În
ceea ce privește atribuirea unei suprafețe de teren persoanelor așa zis
îndreptățite, recurenta a susținut că aceste împroprietăriri s-au făcut cu
încălcarea dispozițiilor legale în domeniu și pentru a mușamaliza deturnarea
fondurilor PHARE, aprobate pentru finanțarea acestor proiecte de interes
național.
Cu
referire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta
a arătat că instanța de apel nu a ținut cont de dispozițiile art. 315 C. proc.
civ., care stipulează că în caz de casare, hotărârile instanței de recurs
asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității
administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului și în
consecință, în mod greșit curtea de apel nu a solicitat ca un obiectiv al
expertizei topografice să stabilească în ce măsură terenurile care trebuie defrișate
intră în categoria celor restituite sau nu.
De
asemenea, s-a susținut că au fost aplicate greșit dispozițiile art. 1073 C.
civ., instanța de apel nu a analizat și stabilit culpa în nerealizarea acestui
proiect.
În ceea
ce privește apelul formulat de reclamanta T.B. SRL, recurenta a arătat că
instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acestuia, nefiind prezentată nici o
motivare în sprijinul respingerii acestuia.
Orașul
Bușteni - prin Primar și Consiliul Local al Orașului Bușteni au formulat
întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat, susținând, în
esență, că potrivit expertizei rezultă cu certitudine că terenurile care fac
obiectul contractului de asociere în participațiune au fost retrocedate Regelui
Mihai I, în conformitate cu prevederile legii fondului funciar și în consecință
pârâții nu-și mai pot îndeplini obligațiile contractuale.
Înalta
Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs
formulate și de susținerile din întâmpinare constată următoarele:
Reclamanta
SC T.B. SRL a încheiat la data de 13 martie 2000 cu pârâții Consiliul Local al
Orașului Bușteni și Orașul Bușteni, prin Primar, un contract de asociere în
participațiune pentru realizarea unor obiective turistice în localitatea Bușteni,
zona turistică Valea Cerbului.
Potrivit
art. 3 pârâții trebuiau să contribuie la realizarea obiectivelor prin
atribuirea în folosință, libere de orice sarcini, a terenurilor necesare pentru
amenajarea și exploatarea pârtiilor pentru sporturi de iarnă și de vară,
montarea și exploatarea instalațiilor de transport pe cablu în zonele stabilite
conform anexei la contract (plan de situație topografică, plan detaliu pentru
amplasament instalație telecabină și pârtie de schi Gura Diham – Poiana
Coștilei, plan de amenajare silvică și plan de coordonate pentru punctele de
inflexiune zona turistică studiată și descriere perimetru).
În
temeiul acestui contract părțile au încheiat și actul adițional din data de 9
aprilie 2001 prin care au modificat și completat contractul cu privire la stabilirea
etapelor de realizare a instalațiilor de transport cablu, a pârtiilor de schi,
la evaluarea aportului, la durata contractului și altele.
Considerând
că pârâților refuză să-și îndeplinească obligațiile contractuale, reclamanta a
formulat acțiune solicitând :
1.
Obligarea pârâților la punerea în aplicare a angajamentelor contractuale în
conformitate cu contractul de asociere nr. 1630 din 13 martie 2000 a actului
adițional din 09 aprilie 2001 și a celorlalte obligații asumate;
2.
Obligarea
pârâților
la defrișarea terenurilor
stabilite pentru montarea
instalațiilor de
transport pe cablu și pentru realizarea pistelor de schi, în
conformitate
cu clauzele cuprinse în contractul de asociere și cu Legea
599 din 31 octombrie 2001 adoptată de Parlamentul
României în scopul extinderii
domeniului schiabil al stațiunii Bușteni;
3.
Obligarea
pârâților
la emiterea și avizarea P.U.Z.;
4.
Obligarea
pârâților
la
încetarea folosirii discreționare a terenurilor ce fac obiectul contractului,
în condițiile în care reclamanta are dreptul de
administrare și folosință.
5.
Obligarea
pârâților
la punerea în aplicare efectivă a
Hotărârii nr. 49 din 8 august 2002 a Consiliului Local al orașului Bușteni, cu
privire la garantarea finanțării primei etape a proiectului OMU, în valoare de
9.480.000 dolari SUA, conform obligațiilor asumate.
6.
Obligarea
pârâților
la realizarea imediată a
infrastructurii de acces
Bușteni - Gura
Dinam - Poiana Izvoarelor în conformitate cu Strategia de
Dezvoltare a
Județului Prahova 2001-2004 și cu Memorandumul de Finanțare PHARE Ro 0101,
semnat la București în data de 4 decembrie 2001, Memorandum ratificat prin O.G.
nr. 48 din data de 25 iulie 2002 aprobată de Parlamentul României prin Legea nr.
560 din 16 octombrie 2002.
7.
Obligarea
pârâților
la plata de daune cominatorii în
valoare de 500 RON pe zi de întârziere de la data rămânerii definitive a
hotărârii judecătorești și până la punerea în aplicare efectivă a tuturor
obligațiilor asumate.
8.
Obligarea
pârâților
la plata cheltuielilor de judecată.
După un
prim ciclu procesual, prin decizia nr. 2197 din 30 septembrie 2009 a Secției
comerciale de la Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis recursul
declarat de reclamanta SC T.B. SRL împotriva deciziei nr. 72 din 1 august 2008
pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială de contencios
administrativ și fiscal, și s-a casat decizia, cu trimitere spre rejudecare la
aceeași curte de apel, cu îndrumarea de a se efectua o expertiză topografică
pentru a se stabili dacă în raport de situația reală existentă mai pot fi
îndeplinite obligațiile contractuale ale pârâților, deoarece numai printr-o
expertiză se pot individualiza și limita suprafețele de teren în discuție.
Din raportul
de expertiză întocmit la data de 9 noiembrie 2010, completat cu răspunsul la
obiecțiunile părților, la data de 22 februarie 2011 rezultă că: ,,Prin
protocolul cu numerele 4373 din 4 octombrie 2006 și 9058 din 9 octombrie 2006,
o suprafață de 1918,2 ha teren forestier, suprafață care include și terenurile menționate
în contractul din anul 2000, a fost predată de către Direcția Silvică Ploiești -
Ocolul Silvic Azuga, către Comisia Locală Bușteni, pentru stabilirea dreptului
de proprietate privată asupra terenurilor agricole, forestiere și punerea în
posesie a proprietarilor”.
Acest protocol
a fost încheiat în temeiul Hotărârii nr. 4617 din 10 august 2006 a Comisiei
Județene Prahova pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra
terenurilor agricole și a celor forestiere, hotărâre prin care se validase
anexa nr.37 privind restituirea în natură a suprafeței de 7.138,7 ha teren cu
vegetație forestieră, Regelui Mihai I, situată pe raza următoarelor localități:
Orașul Azuga – 3055,7 ha; Orașul Bușteni 2529,7 ha; Orașul Comarnic – 69,3 ha;
Orașul Sinaia 1.238,5 ha; Comuna Secăria – 149 ha; Comuna Valea Doftanei 96,5
ha.
La
termenul din 27 ianuarie 2012 pârâții au depus la dosar procesul verbal de
punere în posesie parțială nr.12998 din 12 decembrie 2011 care atestă predarea suprafeței
de 2434,3183 ha teren forestier, Regelui Mihai I, în temeiul Hotărârii nr. 4617
din 10 august 2006, anexa nr.37.
Astfel
fiind, ca urmare a încheierii procesului verbal de punere în posesie și
predarea acestei suprafețe de teren Regelui Mihai I, suprafață care include și
terenurile ce fac obiectul contractului și actului adițional privind asocierea
în participațiune, este evident că pârâții, din motive obiective, nu mai pot
îndeplini obligațiile contractuale.
În
consecință criticile recurentei privind nepronunțarea cuții de apel referitor
la retrocedarea terenurilor și la greșita apreciere privind imposibilitatea executării
obligațiilor contractuale de către pârâți sunt nefondate, deoarece în mod legal
curtea de apel a reținut și motivat imposibilitatea executării obligațiilor
contractuale de către pârâți.
Considerentele
deciziei atacate cu recurs la data de 25 mai 2011 se complinesc cu actul nou
depus la dosar la data de 27 ianuarie 2012 de către pârâți (procesul verbal de
punere în posesie parțială, precitat,) care confirmă legalitatea deciziei.
În consecință,
având în vedere că din motive obiective, executarea obligațiilor contractuale
ale pîrâților este imposibilă, analiza celorlalte motive de recurs nu mai este
necesară.
Față de
considerentele învederate, Înalta Curte, constatând că recursul este nefondat,
urmează să-l respingă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat
recursul declarat de reclamanta SC T.B. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 39
din 5 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială contencios
administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27
ianuarie 2012.