ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 698/2015

ÎNALTA CURTE DE

C.A.S.AȚIE Șl JUSTIȚIE Asupra recursului de față, Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 18 martie 2013 sub nr. 7451/212/2013, contestatoarea SC M.C. SRL a solicitat în contradictoriu cu A.A.A.S. și SC R.I.B. SA, anularea executării silite, întoarcerea executării silite efectuate și obligarea intimatei la restituirea sumei de 861,05 lei, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că a solicitat un extras de cont la SC R.I.B. SA pentru perioada 31 ianuarie 2013 - 1 martie 2013, din care a aflat că la data de 8 februarie 2013 i s-a luat din cont suma de 861,05 lei ca urmare a popririi instituite la solicitarea A.A.A.S., fosta A.V.A.S.

În anexa la Ordinul nr. 5 din 30 ianuarie 2013 al Vicepreședintelui A.A.A.S. București, contestatoarea figura ca debitor cu suma de 861,05 lei. Acest ordin a fost comunicat la SC R.I.B. SA la data de 6 februarie 2013 iar la data de 8 februarie 2013 suma respectivă a fost trasă din contul contestatoarei ca urmare a blocării contului societății la data de 7 februarie 2013. Contestatoarea a arătat că nu cunoaște natura juridică a debitului de 861,05 lei invocat de A.A.A.S., deoarece nu a avut raporturi juridice cu aceasta și nici cu fostul A.V.A.S., motiv pentru care consideră că nu are nicio datorie față de aceasta. În drept s-au invocat prevederile art. 172 alin. (1) C. proc. fisc. (potrivit căruia persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prezentului cod de către organele de executare) precum și dispozițiile art. 399 și art. 404 C. proc.

civ. Prin întâmpinare intimata A.A.A.S., a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată și nefondată. S-a invocat excepția necompetentei materiale și teritoriale a Judecătoriei Constanța. în motivare, s-a arătat că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea unor acte de executare efectuate de A.V.A.S. (actualmente A.A.A.S.) pentru recuperarea unor creanțe fiscale preluate de instituție printr-un protocol, în virtutea căruia autoritatea a dobândit calitatea de creditor asupra contestatoarei. Intimata a învederat faptul că procedura executării silite se desfășoară cu respectarea dispozițiilor speciale reglementate prin O.U.G. nr. 51/1998, care se completează cu dispozițiile C. proc.

civ. În baza prevederilor O.U.G. nr. 95/2003 privind preluarea de către A.A.A.S. a unor creanțe bugetare în vederea încasării și virării lor la F.U.A.S.S., A.A.A.S. a preluat de la C.A.S. Constanta, prin Protocolul din 3 martie 2004 o creanță fiscală în valoare de 1.007,06 lei asupra SC M.C. SRL. Prin sentința civilă nr. 10178 din 24 iulie 2013 Judecătoria Constanța a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale și a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel București, unde cauza a fost înregistrată pe rolul secției a V-a civilă. Întrucât pe rolul Judecătoriei Constanța, pârâta a formulat și cerere de chemare în garanție a C.J.A.S. Constanța, Curtea a dispus citarea, însă aceasta nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.

Tot prin întâmpinarea depusă în dosarul Judecătoriei Constanța pârâta A.V.A.S. a invocat excepția tardivității contestației, iar prin răspunsul la întâmpinare, contestatoarea a invocat excepția prescripției dreptului de a solicita executarea silită. Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 25/A din 14 mai 2014, a respins excepțiile tardivității contestației și prescripției executării silite începute de A.A.A.S. București, ca neîntemeiate. A respins contestația la executare formulată de contestatoarea de SC M.C. SRL, ca neîntemeiată. În fundamentarea acestei hotărâri instanța de fond a reținut următoarele: Referitor la excepția tardivității contestației, s-a avut în vedere că termenul de 15 zile prevăzut de art. 401 alin. (1) C. proc.

civ. se calculează începând cu data de 1 martie 2013 (când i s-a eliberat contestatoarei extrasul de cont de către SC R.I.B.B. SA, din care a aflat despre debitarea contului) în condițiile în care la dosar nu există nicio dovadă de comunicare către SC M.C. SRL a adresei de înființare a proprii. În ceea ce privește excepția prescripției dreptului de a solicita executarea silită s-a apreciat că dreptul A.V.A.S. de a cere executarea silită are la bază Protocolul de transfer de creanță din 3 martie 2004, prin care a fost preluată și creanța fiscală (bugetară) a debitoarei SC M.C. SRL. A considerat instanța că și în situația în care termenul legal de prescripție de 7 ani, a început să curgă în 3 martie 20014, el a fost întrerupt în data de 22 noiembrie 2006 (prin actele de executare întocmite de către intimată, în baza O.U.G.

nr. 51/1998 - ordinul de poprire emis de A.V.A.S., din 7 ianuarie 2006) astfel încât, în cauză a început să curgă un nou termen de prescripție. Pe fond, s-a apreciat că cererea este neîntemeiată întrucât în data de 28 februarie 2013 poprirea a fost desființată prin adresa din 28 februarie 2013 emisă de A.A.A.S., astfel încât contul contestatoarei a fost deblocat, ca urmare a achitării debitului. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC M.C. SRL solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii contestației la executare formulate și, pe cale de consecință: anularea executării, întoarcerea executării silite efectuate și obligarea intimatei la restituire sumei de 861,05 lei, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-reclamantă își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 172 alin. (1), art. 173, art. 174 alin. (3) și (4) C. proc. fisc.; art. 399 și următoarele C. proc. civ.; art. 299 și următoarele C. proc. civ.; art. 3041 C. proc. civ. Prima critică vizează faptul că instanța de fond a aplicat în mod greșit dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998 coroborate cu cele ale art. 134 - 135 C. proc. fisc., considerând că dreptul de a efectua executarea silită prin poprirea conturilor noastre în anul 2013 nu a fost prescris, argumentația adusă în susținere vizând următoarele aspecte: Instanța de fond a soluționat în mod greșit excepția prescripției dreptului la executare silită începută de A.A.A.S.

împotriva recurentei în condițiile în care chiar intimata recunoaște că „termenul de prescripție a început să curgă la data preluării creanței - 3 martie 2004 și s-a împlinit la data de 3 martie 2011". Instanța de fond a apreciat în mod greșit că executarea silită s-a întrerupt în conformitate cu art. 405 C. proc. civ. prin îndeplinirea unui act de executare în cursul executării silite, act reprezentat de Ordinul A.V.A.S. nr. 1535/2006. Ordinul vicepreședintelui A.V.A.S. nr. 1535 din 7 noiembrie 2006 nu constituie un act de executare în sine și nu poate fi interpretat ca un act de întrerupere a executării silite începute împotriva societății recurente.

Acest ordin nu are caracterul unui act efectiv de executare în condițiile în care nu a fost efectuat în cadrul unui dosar de executare care să vizeze societatea recurentă în calitate de debitoare și nici nu i-a fost niciodată comunicat, astfel încât să aibă efect întreruptiv cu privire la prescripția începută la data de 3 martie 2004. Instanța de fond a reținut în mod eronat că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 134 C. proc. fisc., în condițiile în care speța nu se încadrează în niciuna dintre situațiile prevăzute în mod expres și limitativ de acest text de lege.

În cadrul celei de-a doua critici recurenta invocă faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la legalitatea actelor de executare din perspectiva încălcării dispozițiilor cuprinse în Codul procedură fiscală față de faptul că s-a arătat în contestația la executare că executarea este nelegală deoarece o somație colectivă nu dă debitorului posibilitatea de a lua cunoștință despre aceasta și de a achita chiar de bună-voie debitul reținut în sarcina sa, lipsind practic actul juridic al somației de executare de efectele pe care acesta urmărește să le producă. A treia critică vizează faptul că instanța de fond nu a analizat inexistența caracterului cert, lichid și exigibil al creanței ce face obiectul executării silite.

În acest sens se arată că executarea silită nu s-a efectuat pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă în condițiile în care în protocolul încheiat între C.A.S. și A.V.A.S. actuala A.A.A.S. se face referire la existența unei creanțe de 1.007,06 lei, iar executarea silită efectivă prin debitarea contului societății recurente s-a efectuat pentru suma de 861,05 lei, instanța de fond neanalizând aceste apărări, deși a respins contestația la executare a fost respinsă ca neîntemeiată. Recurenta precizează că în contestația inițială a arătat că nu cunoaște natura juridică a debitului de 861,05 lei invocat de A.A.A.S. sens în care a solicitat ca aceasta să fie obligată să depună toate actele care au stat la baza executării silite începute împotriva noastră.

Se arată că din actele de executare anexate întâmpinării depuse la dosarul cauzei de către A.A.A.S. nu rezultă natura debitului de 861,05 lei, respectiv nu rezultă pentru ce perioadă a fost calculat acest debit sau dacă include și penalități de întârziere ori reprezintă numai obligațiile de plată principale constând în contribuții la bugetul asigurărilor sociale de sănătate. A patra critică se referă la faptul că instanța de fond și-a întemeiat soluția de respingere a contestației la executare pe plata acestora, fără să analizeze legalitatea actelor de executare efectuate împotriva societății recurente.

Din această perspectivă recurenta consideră că instanța de fond nu a ținut seama de faptul că nu a fost vorba despre o executare de bună voie a plății sumelor reținute în sarcina recurentei, ci a fost vorba despre executare silită a acestor obligații, prin poprirea conturilor societății, așa cum rezultă din chiar înscrisurile depuse de către intimată în prezenta cauză, în condițiile în care nu mai putea solicita suspendarea executării silite începute împotriva recurentei până la momentul în care s-au luat din conturi sumele datorate către organele fiscale.

Precizează recurenta că a aflat despre executarea silită începută împotriva sa abia la data de 1 martie 2013, așa după cum se reține de altfel în mod corect de către Curtea de Apel București, iar contul societății recurente a fost debitat și poprirea desființată în data de 28 februarie 2013. Recurenta arată că la momentul formulării prezentei contestații la executare, 15 martie 2014, nu a avut decât posibilitatea de a solicita întoarcerea executării silite ca urmare a anularii actelor de executare efectuate împotriva sa, că în condițiile în care se desăvârșise deja executarea silită fiindu-i poprită întreaga sumă datorată anterior promovării contestației la executare nu se poate susține ca recurenta a achitat de bună-voie acest debit și că a recunoscut legalitatea acestuia.

Recurenta apreciază că singura soluție juridică posibilă era aceea a întoarcerii executării silite în situația în care instanța ar fi admis primul capăt de cerere și ar fi dispus anularea actelor de executare efectuate, arătând totodată că are interes în soluționarea prezentei contestații la executare și în anularea executării silite, cu atât mai mult cu cât a solicitat și întoarcerea executării silite începute și încetată prin desființarea popririi conturilor la data de 28 februarie 2013. Referindu-se la obiectul contestației la executare, recurenta arată că atât timp cât executarea silită a produs efecte juridice, iar actele de executare silită efectuate se află în ființă, este evident că există un obiect al contestației la executare, respectiv anularea actelor de executare efectuate și în temeiul cărora fost debitate conturile societarii recurente, cât și întoarcerea executării silite începute împotriva recurentei în situația în care și ca urmare a anulării actelor de executare efectuate împotriva societății recurente.

Invocă în acest sens dispozițiile art. 404 alin. (1) C. proc. civ. Consideră totodată recurenta că față de faptul că, pe cale silită, A.A.A.S. a încasat debitul invocat, nu conferă legitimitate actelor de executare silită efectuate împotriva sa, că atât timp cât A.A.A.S. nu și-au revocat propriile acte de executare efectuate și cât timp nu i-a restituit sumele pe care Ie-a încasat pe cale silită de la societatea recurentă, este evident că numai instanța de judecată poate dispune anularea actelor de executare silită efectuate și poate să oblige intimata la restituirea sumelor astfel încasate. În final recurenta arată că instanța de fond nu a ținut seama de faptul că a invocat și dispozițiile art. 4041 alin. (1) C. proc.

civ. potrivit cu care, dat fiind că instituția întoarcerii executării silite este prevăzută de către C. proc. fisc., în mod implicit, în art. 174 alin. (4) și că în speță sunt aplicabile prevederile art. 4042 alin. (1) C. proc. civ. Intimata A.A.A.S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. La data de 23 februarie 2015 recurenta a depus înscrisuri care fac dovada schimbării denumirii din SC M.C. SRL în SC B.E. SRL. Înalta Curte, examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta. O.U. nr. 95/2003 privind preluarea de către A.V.A.B. a unor creanțe bugetare în vederea încasării și virării lor la F.N.U.A.S.S.

- incidente în speță - are ca obiect de reglementare cesiunea creanțelor bugetare restante existente în evidențele contabile ale C.N.A.S., la data de 30 iunie 2003 pentru care creditorul deține titluri de creanță sau titluri executorii legal constituite către A.V.A.B. în vederea recuperării acestora în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare republicată. Potrivit art. 6 alin. (2) din acest act normativ titlurile de creanță aferente creanțelor bugetare transferate constituie titluri executorii. Prin Protocolul nr. 43 din 3 martie 2004 A.A.A.S. a preluat în baza aceluiași act normativ o creanță fiscală în valoare de 1.007,06 lei asupra SC M.C. SRL.

Procedura de executare silită împotriva debitoarei s-a declanșat odată cu afișarea somației de plată din 4 martie 2004 la sediul C.J.A.S. Constanța și cu înștiințarea de plată emisă de aceeași instituție. În speță, data confirmării afișării somației este 12 martie 2004, aceasta fiind data începerii executării silite, executarea silită fiind realizată conform prevederilor legale. Așadar comunicarea titlului executoriu a fost efectuată, această obligație fiind în sarcina C.J.A.S. Constanța, în speță fiind relevante sub acest aspect dispozițiile art. 3 din Legea nr. 557/2003 de modificare și aprobare a O.U.G. nr. 95/2003. Poprirea conturilor societății s-a înființat prin Ordinul vicepreședintelui A.V.A.S.

nr. 1535 din 7 noiembrie 2006, ulterior instituindu-se o nouă poprire prin Ordinul vicepreședintelui A.V.A.S. nr. 5 din 30 ianuarie 2013 în urma căreia creanța a fost integral recuperata. De subliniat, este și faptul că dispozițiile O.U.G. Legea nr. 95/2003 instituie proceduri speciale și deci au prioritate în aplicare în raport de O.U.G. nr. 51/1998 care conține norme cu caracter general și care completează legea specială. Măsura executării silite prin poprire este limitată în timp numai de îndeplinirea scopului pentru care a fost instituită, respectiv realizarea obligației ce se execută silit, fiind de subliniat faptul că prin sumele poprite trebuie înțelese nu numai sumele existente în conturi la momentul înființării popririi, ci și cele viitoare până la îndestularea creditorului.

În raport de natura și finalitatea pentru care a fost creată prescripția dreptului de a cere executarea silită, față de regimul său sancționator, -indiferent de caracterul general sau special al normei de reglementare - efectele prescripției nu își au justificarea în situația în care inacțiunea nu-i poate fi imputată titularului dreptului la acțiune, ea fiind rezultatul unor împrejurări de natură să îl împiedice în exercitarea și satisfacerea dreptului său. În baza acestui raționament care justifică inaplicabilitatea prescripției dreptului de a solicita executarea silită, raportat la datele speței, se reține că soluția instanței de fond de a respinge excepția prescripției dreptului A.A.A.S. de a cere executarea silită a primit o judicioasă dezlegare.

Pentru aceleași considerente, dat fiind faptul că debitoarea contestatoare a avut cunoștință de debitul datorat prin efectul afișării somației de plată, cea de-a doua critică este de asemenea, nefondată. Argumentația adusă în susținerea acestei critici nu poate fi primită și față de faptul că actele de executare și procedura de executare silită în speță sunt supuse reglementărilor speciale ale O.U.G. nr. 51/1998 și nu celor din C. fisc., chiar dacă vizează o creanță fiscală. Ultimele critici nu pot fi, de asemenea, primite întrucât potrivit art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 95/2003 aprobată prin Legea nr. 557/2003 titlurile de creanță aferente creanțelor bugetare transferate constituie titluri executorii iar conform art. 3 din același act normativ C.A.S.

garantează valabilitatea, realitatea și actualitatea creanțelor transferate precum și legalitatea titlurilor de creanță și a titlurilor executorii aferente față de A.V.A.S. Critica vizând nelegalitatea creanței ce a format obiectul executării silite este, de asemenea, nefondată. Astfel, caracterul cert al creanței este dovedit, existența sa rezultând din titlul executoriu. Caracterul lichid al creanței este de asemenea evident, cuantumul acesteia fiind determinat în cuprinsul titlului. Cerința exigibilității creanței este de asemenea, îndeplinită, scadența acesteia fiind ferm stabilită în cuprinsul aceluiași titlu. Aceste aspecte au fost avute în vedere în mod implicit de instanța de fond, în condițiile în care aceasta a apreciat asupra aplicabilității în speță, în raport de natura creanței, a dispozițiilor O.U.G.

nr. 51/1998. În considerarea celor ce preced Înalta Curte, constatând că decizia recurată nu este cenzurabilă din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta SC B.E. SRL împotriva sentinței nr. 25 din 14 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2015.