ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4589/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 9 noiembrie 2012, reclamantul C.N.S.A.S. în contradictoriu cu pârâtul C.A.E. a solicitat instanței să aprecieze asupra calități de lucrător al Securității în ceea ce-l privește pe pârât. În motivarea acțiunii, s-a arătat că reclamantul a avut gradul de maior în cadrul Direcției a III-a Serviciul 2 și a participat la supravegherea informativă a foștilor membri ai Partidului Social Democrat Independent, a instruit și dirijat rețeaua informativă cu scopul stabilirii atitudinii prezente a relațiilor și în special cu cine foștii membri PSDI se întâlnesc.

S-a considerat că pârâtul a îngrădit drepturile și libertățile fundamentale, respectiv dreptul la viața privată fiind îngrădit în momentul în care s-a pătruns în intimitatea persoanelor urmărite. În drept au fost invocate dispozițiile art. 1 alin. (7) alin. (8), art. 2 lit. a), art. 8 lit. a), art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008. Pârâtul a depus întâmpinare și concluzii scrise prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Prin Sentința nr. 631 din 11 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S. în contradictoriu cu pârâtul C.A.E. ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, raportat la dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008, că pârâtul a avut gradul de maior în cadrul direcției a III-a Serviciul 2 (1965, 1966), lt. col. Direcția I (1972, 1973), col. (1977, 1989) în cadrul direcției I (1977), și în cadrul direcției V (1989), locțiitor al șefului direcției V (1989). Cu privire la cea de-a doua condiție, instanța a constatat însă, că nu este îndeplinită. Astfel, față înscrisurile la care reclamanta s-a raportat în cererea de chemare în judecată, respectiv cele din dosarul cota CNSAS I 2549, s-a reținut că pârâtul avea în evidență pe S.V.

și M.B., că urma ca prin discuții să se afle informațiile menționate în nota biroului din 8 noiembrie 1966 (dacă obiectul "este animat pentru viitor de dorința de a întreprinde ceva, eventual cu cine, cu cine se mai vizitează și scopul, cum comentează evenimentele publice recente"). S-a constatat că, în raport de metoda de informare - "prin discuții" - nu s-a probat de către reclamantă modalitatea concretă în care s-ar fi încălcat dreptul la viața privată, din cuprinsul înscrisului respectiv nerezultând nici încălcarea, nici că modalitatea folosita ar fi fost aptă sau ar fi produs efectul unei atare încălcări a dreptului la viața privată. Față de înscrisul de la fila 152, la fel s-a reținut că metoda folosită era reprezentată de "întâlniri, vizite, discuții", nefiind probată modalitatea concreta în care s-ar fi încălcat dreptul la viața privată.

În același fel au fost analizate și înscrisurile de la fila 156 din cuprinsul căreia a rezultat că agentul a fost instruit să se întâlnească cu M.B. pentru a-l vizita pe C.T., iar în discuțiile purtate cu M.B. să-i stabilească poziția actuală și de viitor, s-a mai dispus vizitarea dr. T. și în cazul în care din discuții se va ivi ocazia de a-l vizita pe A.D. să o facă, precum și înscrisul de la fila 157, metoda de informare fiind "prin contactare". A concluzionat prima instanță că nu se poate susține că prin modalitatea de obținere a informațiilor s-a încălcat dreptul la viața privată, câtă vreme informațiile au rezultat din discuțiile în contactele avute cu persoanele în cauză. S-a considerat că, în măsura în care emitentul mesajului îl divulga benevol în urma unei discuții nu se poate reține încălcarea vieții private.

În fine, s-a apreciat că în prezenta acțiune reclamanta a probat numai îndeplinirea uneia dintre condițiile cumulative de la art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, privind calitatea de lucrător al Securității, respectiv aceea că pârâtul și-a desfășurat în perioada de referință activitatea ca ofițer de securitate, însă nu a probat și îndeplinirea celei de-a doua condiții cumulative, respectiv ca în calitate de ofițer de Securitate pârâtul să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta C.N.S.A.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen motivat reclamantul C.N.S.A.S. pentru nelegalitate și netemeinicie. Motivele de recurs invocate conform art. 304 1 C. proc. civ. se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a legii de către instanța de fond în ceea ce privește soluția de respingere a acțiunii în constatarea calității de lucrător al Securității în ceea ce-l privește pe pârâtul C.A.E. Recurenta arată că sentința atacată este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 în sensul că instanța în mod nelegal, în raport de probatoriul administrat, a apreciat că activitățile desfășurate de pârât în calitate de ofițer al Securității nu au fost de natură a încălca drepturi și libertăți fundamentale ale persoanelor vizate de organele de Securitate și astfel nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008. În opinia recurentului-reclamant activitățile desfășurate de pârât și care au făcut obiectul verificării în baza art. 1 alin. (7) și (8) din O.U.G. nr. 24/2008 au fost de natură a încălca viața privată a persoanelor vizate presupusa luare a unor măsuri abuzive ce presupuneau ingerințe în viața personală a unor cetățeni pentru motive tipice poliției politice. Încălcarea dreptului la viață privată s-a produs în momentul în care Securitatea, cu sprijinul intimatului, a pătruns în intimitatea persoanei urmărite, fără acordul acesteia și fără ca ea să afle că informații privitoare la intențiile, preocupările și viața sa de zi cu zi ajungeau să fie cunoscute, în amănunt, de către o autoritate represivă a fostului regim.

În momentul în care informațiile referitoare la preocupările și opiniile unei persoane erau preluate de Securitate și deveneau obiect de lucru al acesteia, pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naționale, se producea încălcarea dreptului la viață privată. Nu prezintă relevanță dacă informațiile au fost obținute prin presiuni sau prin mijloace mai puțin violente. Important este faptul că simpla obținere a unor informații cu caracter personal referitoare la o persoană urmărită de Securitate fără acordul acesteia și pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naționale, constituia o violare a dreptului la viața privată. De asemenea, e lipsit de importanță și dacă informațiile obținute cu ajutorul informatorului duceau sau nu la îngreunarea situației celui urmărit, sau dimpotrivă, duceau la concluzia că cei urmăriți nu aveau opinii critice la adresa regimului.

Importantă este, din perspectiva definiției date de legiuitor noțiunii de lucrător al Securității, imixtiunea arbitrară a autorităților, reprezentate de intimat, în viața personală a celor urmăriți. Această împrejurare demonstrează fără echivoc încălcarea dreptului la viața privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice și de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului). Odată ce informații care ar fi trebuit să rămână în sfera privată deveneau obiectul de lucru al autorităților, fără permisiunea celui urmărit și pentru motive lipsite de legătură cu siguranța națională, este dovedită ingerința în viața personală a celui urmărit de către Securitate.

La dosar pârâtul-intimat a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefundat. Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Sentința atacată prin care s-a respins acțiunea în constatarea calității de lucrător al Securității în ceea ce-l privește pe pârâtul-intimat este dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în cauză nefiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de norma legală pentru a se constata calitatea de lucrător al Securității.

Curtea, verificând actele care au stat la baza notei de constatare din 27 august 2012, în raport de aspectele de nelegalitate menționate în recurs, apreciază că în mod corect prima instanță a apreciat că activitățile desfășurate de pârât, în calitate de ofițer de Securitate, nu au suprimat sau îngrădit drepturi fundamentale ale omului. Cu privire la nota din 23 octombrie 1972, măsurile dispuse de pârâtul intimat prin care nota informativă cu privire numitul C.G. a fost înaintată Inspectoratului Județean Gorj și ofițerilor care urmăresc elementele legionare menționate în notă prin care să fie suprimate sau îngrădite drepturile fundamentale ale omului. Faptul că numitul C.G. a fost urmărit în calitate de fost comandant legionar nu poate fi calificată ca o activitate care să fi îngrădit sau suprimat drepturi fundamentale ale omului.

Nota cu privire la R.D. din 10 aprilie 1965, urmărit în calitate de fost membru în CC-PSDI nu cuprinde date și informații despre activități desfășurate de pârât ca ofițer de Securitate, față de persoana urmărită de natură a aprecia că i-au fost încălcate acestei persoane drepturi și libertăți fundamentale. Celelalte înscrisuri menționate în nota de constatare nu au legătură cu persoanele care au formulat cereri de verificare din 27 octombrie 2010 și respectiv 15 martie 2011, în raport de dispozițiile art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008. Față de cele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.N.S.A.S. împotriva Sentinței nr. 631 din 11 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 decembrie 2014. Procesat de GGC - AZ