ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4589/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de

9 noiembrie 2012, reclamantul C.N.S.A.S. în contradictoriu cu pârâtul C.A.E. a

solicitat instanței să aprecieze asupra calități de lucrător al Securității în

ceea ce-l privește pe pârât.

În motivarea

acțiunii, s-a arătat că reclamantul a avut gradul de maior în cadrul Direcției

a III-a Serviciul 2 și a participat la supravegherea informativă a foștilor

membri ai Partidului Social Democrat Independent, a instruit și dirijat rețeaua

informativă cu scopul stabilirii atitudinii prezente a relațiilor și în special

cu cine foștii membri PSDI se întâlnesc.

S-a considerat că

pârâtul a îngrădit drepturile și libertățile fundamentale, respectiv dreptul la

viața privată fiind îngrădit în momentul în care s-a pătruns în intimitatea

persoanelor urmărite.

În drept au fost

invocate dispozițiile art. 1 alin. (7) alin. (8), art. 2 lit. a), art. 8 lit.

a), art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008.

Pârâtul a depus

întâmpinare și concluzii scrise prin care a solicitat respingerea acțiunii ca

neîntemeiată.

Prin Sentința nr. 631

din 11 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul

C.N.S.A.S. în contradictoriu cu pârâtul C.A.E. ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție, curtea de apel a reținut, raportat la dispozițiile art. 2 lit.

a) din O.U.G. nr. 24/2008, că pârâtul a avut gradul de maior în cadrul

direcției a III-a Serviciul 2 (1965, 1966), lt. col. Direcția I (1972, 1973),

col. (1977, 1989) în cadrul direcției I (1977), și în cadrul direcției V

(1989), locțiitor al șefului direcției V (1989).

Cu privire la cea

de-a doua condiție, instanța a constatat însă, că nu este îndeplinită.

Astfel, față

înscrisurile la care reclamanta s-a raportat în cererea de chemare în judecată,

respectiv cele din dosarul cota CNSAS I 2549, s-a reținut că pârâtul avea în

evidență pe S.V. și M.B., că urma ca prin discuții să se afle informațiile

menționate în nota biroului din 8 noiembrie 1966 (dacă obiectul "este

animat pentru viitor de dorința de a întreprinde ceva, eventual cu cine, cu

cine se mai vizitează și scopul, cum comentează evenimentele publice recente").

S-a constatat că, în

raport de metoda de informare - "prin discuții" - nu s-a probat de

către reclamantă modalitatea concretă în care s-ar fi încălcat dreptul la viața

privată, din cuprinsul înscrisului respectiv nerezultând nici încălcarea, nici

că modalitatea folosita ar fi fost aptă sau ar fi produs efectul unei atare

încălcări a dreptului la viața privată.

Față de înscrisul de

la fila 152, la fel s-a reținut că metoda folosită era reprezentată de

"întâlniri, vizite, discuții", nefiind probată modalitatea concreta

în care s-ar fi încălcat dreptul la viața privată.

În același fel au

fost analizate și înscrisurile de la fila 156 din cuprinsul căreia a rezultat

că agentul a fost instruit să se întâlnească cu M.B. pentru a-l vizita pe C.T.,

iar în discuțiile purtate cu M.B. să-i stabilească poziția actuală și de

viitor, s-a mai dispus vizitarea dr. T. și în cazul în care din discuții se va

ivi ocazia de a-l vizita pe A.D. să o facă, precum și înscrisul de la fila 157,

metoda de informare fiind "prin contactare".

A concluzionat prima

instanță că nu se poate susține că prin modalitatea de obținere a informațiilor

s-a încălcat dreptul la viața privată, câtă vreme informațiile au rezultat din

discuțiile în contactele avute cu persoanele în cauză.

S-a considerat că, în

măsura în care emitentul mesajului îl divulga benevol în urma unei discuții nu

se poate reține încălcarea vieții private.

În fine, s-a apreciat

că în prezenta acțiune reclamanta a probat numai îndeplinirea uneia dintre

condițiile cumulative de la art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind

accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, privind calitatea de

lucrător al Securității, respectiv aceea că pârâtul și-a desfășurat în perioada

de referință activitatea ca ofițer de securitate, însă nu a probat și

îndeplinirea celei de-a doua condiții cumulative, respectiv ca în calitate de

ofițer de Securitate pârâtul să fi desfășurat activități prin care a suprimat

sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs reclamanta C.N.S.A.S., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs în termen motivat reclamantul C.N.S.A.S. pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de recurs

invocate conform art. 304

1

C. proc. civ. se încadrează în

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a

legii de către instanța de fond în ceea ce privește soluția de respingere a

acțiunii în constatarea calității de lucrător al Securității în ceea ce-l

privește pe pârâtul C.A.E.

Recurenta arată că

sentința atacată este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 lit. a)

din O.U.G. nr. 24/2008 în sensul că instanța în mod nelegal, în raport de

probatoriul administrat, a apreciat că activitățile desfășurate de pârât în

calitate de ofițer al Securității nu au fost de natură a încălca drepturi și

libertăți fundamentale ale persoanelor vizate de organele de Securitate și

astfel nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 2 lit. a) din

O.U.G. nr. 24/2008.

În opinia

recurentului-reclamant activitățile desfășurate de pârât și care au făcut

obiectul verificării în baza art. 1 alin. (7) și (8) din O.U.G. nr. 24/2008 au

fost de natură a încălca viața privată a persoanelor vizate presupusa luare a

unor măsuri abuzive ce presupuneau ingerințe în viața personală a unor cetățeni

pentru motive tipice poliției politice.

Încălcarea dreptului

la viață privată s-a produs în momentul în care Securitatea, cu sprijinul

intimatului, a pătruns în intimitatea persoanei urmărite, fără acordul acesteia

și fără ca ea să afle că informații privitoare la intențiile, preocupările și

viața sa de zi cu zi ajungeau să fie cunoscute, în amănunt, de către o

autoritate represivă a fostului regim.

În momentul în care

informațiile referitoare la preocupările și opiniile unei persoane erau

preluate de Securitate și deveneau obiect de lucru al acesteia, pentru motive

care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naționale, se producea

încălcarea dreptului la viață privată.

Nu prezintă relevanță

dacă informațiile au fost obținute prin presiuni sau prin mijloace mai puțin

violente.

Important este faptul

că simpla obținere a unor informații cu caracter personal referitoare la o

persoană urmărită de Securitate fără acordul acesteia și pentru motive care nu

aveau de a face cu apărarea intereselor naționale, constituia o violare a

dreptului la viața privată.

De asemenea, e lipsit

de importanță și dacă informațiile obținute cu ajutorul informatorului duceau

sau nu la îngreunarea situației celui urmărit, sau dimpotrivă, duceau la

concluzia că cei urmăriți nu aveau opinii critice la adresa regimului.

Importantă este, din perspectiva definiției date de legiuitor noțiunii de

lucrător al Securității, imixtiunea arbitrară a autorităților, reprezentate de

intimat, în viața personală a celor urmăriți. Această împrejurare demonstrează

fără echivoc încălcarea dreptului la viața privată (prevăzut de art. 17 din

Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice și de art. 12 din

Declarația Universală a Drepturilor Omului).

Odată ce informații

care ar fi trebuit să rămână în sfera privată deveneau obiectul de lucru al

autorităților, fără permisiunea celui urmărit și pentru motive lipsite de

legătură cu siguranța națională, este dovedită ingerința în viața personală a

celui urmărit de către Securitate.

La dosar

pârâtul-intimat a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea

recursului ca nefundat.

Analizând recursul

declarat în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele

considerente ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Sentința atacată prin

care s-a respins acțiunea în constatarea calității de lucrător al Securității

în ceea ce-l privește pe pârâtul-intimat este dată cu aplicarea corectă a

dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în cauză nefiind

îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de norma legală pentru a se

constata calitatea de lucrător al Securității.

Curtea, verificând

actele care au stat la baza notei de constatare din 27 august 2012, în raport

de aspectele de nelegalitate menționate în recurs, apreciază că în mod corect

prima instanță a apreciat că activitățile desfășurate de pârât, în calitate de

ofițer de Securitate, nu au suprimat sau îngrădit drepturi fundamentale ale

omului.

Cu privire la nota

din 23 octombrie 1972, măsurile dispuse de pârâtul intimat prin care nota

informativă cu privire numitul C.G. a fost înaintată Inspectoratului Județean

Gorj și ofițerilor care urmăresc elementele legionare menționate în notă prin

care să fie suprimate sau îngrădite drepturile fundamentale ale omului.

Faptul că numitul

C.G. a fost urmărit în calitate de fost comandant legionar nu poate fi

calificată ca o activitate care să fi îngrădit sau suprimat drepturi

fundamentale ale omului.

Nota cu privire la

R.D. din 10 aprilie 1965, urmărit în calitate de fost membru în CC-PSDI nu

cuprinde date și informații despre activități desfășurate de pârât ca ofițer de

Securitate, față de persoana urmărită de natură a aprecia că i-au fost

încălcate acestei persoane drepturi și libertăți fundamentale.

Celelalte înscrisuri

menționate în nota de constatare nu au legătură cu persoanele care au formulat

cereri de verificare din 27 octombrie 2010 și respectiv 15 martie 2011, în

raport de dispozițiile art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008.

Față de cele expuse

mai sus, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., va

respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința

pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de C.N.S.A.S. împotriva Sentinței nr. 631 din 11 februarie 2013 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 2 decembrie 2014.

Procesat

de GGC - AZ