ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2695/2014

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 8743/2013 din 29 noiembrie 2013, Tribunalul Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului și a declinat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții D.O.M. și D.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 96 pct. 1 C. proc. civ.

și art. 10 alin. (1) teza a II-a și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se instituie competența curților de apel de a soluționa litigiile cu privire la actele administrative emise de autoritățile publice centrale, iar în speță reclamanții contestă refuzul nejustificat al pârâtului, autoritate centrală, de a le recunoaște salariul într-un anumit cuantum și de a emite ordin de salarizare în acest sens.

Tribunalul a reținut că instanța competentă de a soluționa acțiunea formulată de reclamant este Curtea de Apel, secția contencios administrativ și fiscal, iar din punct de vedere teritorial, conform prevederilor alin. (3) al art. 10 din Legea nr. 554/2004, dat fiind că reclamanții s-au adresat tribunalului în a cărui rază teritorială se găsește domiciliul unuia dintre reclamanți și nu celui de la sediul pârâtei, s-a considerat că acesta a făcut o opțiune pentru instanța în a cărei circumscripție domiciliază, competența de soluționare a cauzei fiind declinată în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Prin Sentința nr. 42/2014 din 11 februarie 2014, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanții D.O.M.

și D.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii, în favoarea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflict negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru a hotărî asupra conflictului. Pentru a hotărî astfel, curtea a reținut că reclamanții din prezenta cauză sunt funcționari publici, iar prin acțiunea introductivă aceștia au solicitat, în esență, acordarea unor drepturi salariale restante, derivate din exercitarea funcției de manager și că obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost stabilit de reclamanți, se circumscrie noțiunii de raport de serviciu, salarizarea fiind o componentă a acestuia.

Curtea a apreciat că, potrivit O.U.G. nr. 92/2008 privind statutul funcționarului public denumit manager public, coroborat cu dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificat prin art. IV din Legea nr. 2/2013 (publicată în M. Of. la data de 12 februarie 2013) și având în vedere că acțiunea introductivă a fost formulată la data de 21 mai 2013, deci ulterior datei de 15 februarie 2013 când a intrat în vigoare Legea nr. 2/2013, litigiile ce privesc raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal al Tribunalelor. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență reglementat de art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Curtea de Apel Craiova a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal. Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, prin acțiunea promovată, reclamanții D.O.M. și D.A.

au solicitat ca instanța să constate că salariul pentru funcția de manager public în cadrul Ministerului Culturii este în cuantum de 4.233 lei, să oblige pârâtul Ministerul Culturii la emiterea ordinului prin care să se menționeze că salariul reclamanților este în cuantum de 4.233 lei și să oblige pârâtul să achite reclamanților, cu titlul de drepturi salariale restante, diferența dintre salariul primit efectiv de la numirea în funcția de manager public și salariul la care reclamanții erau îndreptățiți conform dispozițiilor legale. Înalta Curte constată că în mod corect a reținut Curtea de Apel Craiova că reclamanții din prezenta cauză sunt funcționari publici, iar prin acțiunea introductivă aceștia au solicitat, în esență, acordarea unor drepturi salariale restante, derivate din exercitarea funcției de manager.

Obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost stabilit de reclamanți, se circumscrie noțiunii de raport de serviciu, salarizarea fiind o componentă a acestuia. Astfel, competența materială de soluționare a cauzei se stabilește în raport cu dispozițiile legii speciale, respectiv Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici și nu în raport cu dispozițiile legii generale, respectiv Legea nr. 554/2004.

Deoarece acțiunea introductivă a fost formulată la data de 21 mai 2013, deci ulterior datei de 15 februarie 2013 când a intrat în vigoare Legea nr. 2/2013, în speță se aplică dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum au fost modificate prin art. IV din Legea nr. 2/2013, potrivit cărora: "cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe". Astfel, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 92/2008 privind statutul funcționarului public denumit manager public, coroborate cu dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 în forma actuală, litigiile care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale tribunalelor.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și 4 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții D.O.M. și D.A. și pe pârâtul Ministerul Culturii în favoarea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 iunie 2014. Procesat de GGC - CL