ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1630/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 84/2/2013, reclamanta SC V.P.I. SRL, în contradictoriu cu pârâtul C.M.V.R., a solicitat instanței să constate refuzul nejustificat al pârâtului C.M.V.R. de a soluționa Cererea înregistrată din 25 octombrie 2012, astfel cum a fost modificată la data de 4 decembrie 2012, refuz exprimat prin Adresa din 23 noiembrie 2012; să recunoască dreptul reclamantei la înregistrarea farmaciei veterinare din București, în R.U.C.M.V.; să oblige pârâtul să aprobe eliberarea Certificatului de înregistrare în R.U.C.M.V., pentru farmacia veterinară situată în București.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că interpretarea dată de pârât dispozițiilor art. 4 lit. i) din Legea nr. 160/1998 este eronată și abuzivă. Așa cum reiese din formularea art. 4 din Legea nr. 160/1998, noțiunea de exclusivitate vizează domeniile de competență ale profesiei de medic veterinar, iar nu acționariatul unei societăți comerciale care are ca obiect activități veterinare. Prin această interpretare eronată și restrictivă a legii, pârâtul a acționat cu exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din legea nr. 554/2004, pe de o parte prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege, iar pe de altă parte prin încălcarea drepturilor asociaților la exercitarea activității economice pentru care societatea a fost înființată.

Susținerile pârâtului exprimate în Adresa din 23 noiembrie 2012 sunt, în fapt, simple speculații, iar nu rezultatul aplicării dispozițiilor legale. Invocând art. 28 din Legea nr. 160/1998, reclamanta a arătat că în cadrul SC V.P.I. SRL își exercită profesia asociații care au statutul de medic veterinar cu drept de liberă practică, respectiv Dr. S.R.I. și Dr. M.M. În continuare, art. 31 din același act normativ enumeră condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un cabinet medical veterinar organizat sub forma unei societăți comerciale înființată potrivit Legii nr. 31/1990. Niciunul dintre textele legale invocate mai sus nu impune ca unitatea medical-veterinară organizată sub formă de societate comercială sa aibă exclusiv medici veterinari ca asociați sau ca asociații - medici veterinari - să dețină un anumit procent minim din totalul capitalului social al societății.

De asemenea, prin analogie, o astfel de condiție nu este prevăzută nici pentru cabinete medicale umane, art. 15 din O.U.G. nr. 124/1998 stipulând, printre condițiile de funcționare, aceea ca administratorul (iar nu asociații) să fie medic. A susținut și faptul că legea nu impune astfel de condiții nici în ceea ce privește asociații farmaciilor comunitare. Potrivit Legii nr. 266/2008 a farmaciei, republicată, singurele condiții sunt acelea ca societatea comercială să aibă un anumit obiect de activitate și să fie condusă de un farmacist-șef. Toate aceste acte normative sunt în concordanță cu principiul libertății economice consacrat de art. 45 din Constituția României, conform căruia accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora în condițiile legii sunt garantate.

Referitor la recunoașterea dreptului la înregistrarea farmaciei veterinare din București, în R.U.C.M.V., reclamanta a arătat că îndeplinește toate condițiile impuse de legislația în vigoare pentru înregistrarea farmaciei veterinare și a anexat la Cererea din 25 octombrie 2012 toate documentele doveditoare, conform prevederilor art. 35 din Statutul Medicului Veterinar (carte de identitate și atestat de liberă practică, ambele emise de C.M.V. medicului titular M.M., documentele societății, documentația cu privire la amplasarea și dotarea minimă stabilită de C.M.V. etc). De asemenea, a obținut Acordul de funcționare pentru activități desfășurate în spații comerciale nr. 12/3700 din 23 noiembrie 2012 emis de Consiliul Local, iar îndeplinirea condițiilor sanitare-veterinare de funcționare a fost atestată prin Referatul de evaluare din 7 noiembrie 2012 emis de D.S.V.S.A.

București. În ceea ce privește structura acționariatului, în prezent societatea are doi asociați medici veterinari, fiecare deținând o cota de 1% din totalul părților sociale, în vreme ce la data înregistrării primei farmacii veterinare din București, (aprilie 2010), avea ca asociat un singur medic veterinar, cu o cota de 1% din totalul părților sociale. Acest lucru nu a constituit însă un impediment pentru înregistrarea farmaciei veterinare, așa cum rezultă din Certificatul de înregistrare emis de pârât în anul 2010. Pe de altă parte, legislația aplicabilă în materia înregistrării cabinetelor medicale veterinare nu a fost modificată din 2010 până în prezent, deci refuzul pârâtului de a soluționa cererea în anul 2012 are la bază exclusiv o schimbare a punctului de vedere la nivelul instituției.

Cu privire la obligarea pârâtului la eliberarea certificatului de înregistrare în R.U.C.M.V., pentru farmacia veterinară situată în București, a arătat reclamanta că îndeplinește toate condițiile pentru înregistrarea farmaciei veterinare, iar refuzul pârâtului de a soluționa cererea este nejustificat, aducându-i grave prejudicii materiale și de imagine, împiedicând-o să își desfășoare activitatea într-un spațiu în care a făcut investiții considerabile. Astfel, pe lângă pierderile bănești zilnice suferite prin neexercitarea activității, această situație este de natură să influențeze, în mod negativ, și percepția clienților cu privire la companie. Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, apreciind în esență că reclamanta nu justifică un drept la înregistrare.

Prin Sentința civilă nr. 774 din 20 februarie 2013, Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul să soluționeze Cererea reclamantei înregistrată la data de 25 octombrie 2012, respingând în rest acțiunea ca nefondată. Prin Decizia civilă nr. 7.703 din 11 decembrie 2013, Înalta Curtea de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de SC V.P.I. SRL împotriva Sentinței civile nr. 774 din 20 februarie 2013 a Curții de Apel București, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

A reținut instanța de recurs că, în cauză, este necontestat că, prin Adresa din 23 noiembrie 2012, C.M.V., sub semnătura președintelui acestui organism profesional autonom, a comunicat societății comerciale reclamante că "Cererea din 25 octombrie 2012, nu va putea primi un răspuns concludent ...", ceea ce reprezintă, din punct de vedere al prevederilor art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, per a contrario, faptul de a răspunde solicitantului în termenul legal de 30 de zile de la înregistrarea cererii.

Instanța de fond, însă, în mod neîntemeiat, a calificat răspunsul comunicat prin Adresa din 23 noiembrie 2012 ca fiind "un refuz nejustificat de soluționare a cererii", dispunând obligarea autorității pârâte să soluționeze Cererea din 25 octombrie 2012. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 84/2/2013* la data de 27 ianuarie 2014, fiind repartizat aleatoriu Completului C33F, ca urmare a admiterii declarației de abținere formulate de titularul completului de judecată inițial învestit. Pârâtul C.M.V.R. a depus note scrise prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei SC V.P.I. SRL ca rămasă fără obiect, având în vedere că, ulterior introducerii prezentei acțiuni, s-a adoptat noul Statut al Medicului Veterinar prin Hotărârea nr. 3 din 25 octombrie 2013 a Congresului Național al Medicilor Veterinari.

Astfel, conform Statutului, art. 1, lit. i), "R.U.C.M.V. cu sau fără personalitate juridică - document oficial și public gestionat de Biroul Executiv al Consiliului Național al C.M.V., în care sunt înscrise: [...] - farmaciile veterinare și punctele farmaceutice veterinare dacă acționariatul este format exclusiv din medici veterinari." Prin Sentința nr. 1.137 din 7 aprilie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, cererea, astfel cum a fost formulată și precizată de reclamanta SC V.P.I. SRL, privind recunoașterea dreptului la înregistrarea farmaciei din București, în R.U.C.M.V. și obligarea pârâtului C.M.V.R., să aprobe eliberarea Certificatului de înregistrare în R.U.C.M.V.

pentru farmacia veterinară menționată. A respins, ca nefondată, cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, luând totodată act că pârâtul și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Din interpretarea coroborată a dispozițiilor Normei aprobate prin Ordinul A.N.S.V.S.A. nr. 41/2012 și ale Legii nr. 160/1998 republicată, instanța de fond a apreciat că nu poate fi recunoscut în beneficiul societății SC V.P.I. SRL un drept la înregistrare farmacie și la aprobare eliberare certificat de înregistrare în Registrul unic, deoarece prin aceasta s-ar ajunge la încălcarea dreptului de exclusivitate în exercitarea profesiei de medic veterinar în ceea ce privește comercializarea cu amănuntul și utilizarea produselor biologice, antiparazitare de uz special și medicamentelor de uz veterinar.

A reținut că prin art. 4 lit. i) din Legea nr. 160/1998 republicată, legiuitorul a recunoscut în beneficiul profesiei de medic veterinar o exclusivitate în comercializarea produselor menționate mai sus, care de altfel se găsesc într-o farmacie veterinară. În plus, art. 4 din Normele aprobate prin Ordinul A.N.S.V.S.A. nr. 41/2012 condiționează, în mod expres, înființarea unității farmaceutice de respectarea disp. art. 4 din Legea nr. 160/1998 republicată. Or, în privința SC V.P.I. SRL nu se poate aprecia că prin structura asociaților și persoana administratorilor este respectată în vreun fel exclusivitatea impusă de art. 4 lit. i) din Legea nr. 160/1998 republicată și art. 4 din Normele aprobate prin Ordinul A.N.S.V.S.A.

nr. 41/2012. Prima instanță a constatat că printre asociații părții reclamante se regăsesc într-adevăr 2 medici veterinari, d-na. Dr. M.M. și d-na. Dr. S.R.I., aspect recunoscut expres de partea pârâtă, dar aceștia dețin împreună doar o cotă de participare la beneficii și pierderi de 2%, diferența de 98% rezultând a fi deținută de terțe persoane cu privire la care nici nu se afirmă, nici nu se dovedește că ar avea calitate de medic veterinar. Totodată, medicii veterinari menționați nu dețin nici vreo calitate de administrator în societate. Or, față de dispozițiile Legii nr. 31/1990 a societăților nu se poate considera că medicii veterinari menționați ar avea, prin prisma cotei de participare la beneficii și pierderi, o putere de decizie reală în cadrul societății menționate, de natură a face reală exclusivitatea instituită în beneficiul medicului veterinar de disp.

art. 4 lit. i) din Legea nr. 160/1998 republicată, impunându-se a fi reținute în acest sens dispozițiile art. 191 - 193 din Legea nr. 31/1990 în materia societății cu răspundere limitată. A mai reținut instanța de fond că art. 28 alin. (2) din Legea nr. 160/1998 republicată prevede, cu privire la toate formele de organizare a profesiei de medic veterinar, că își exercită profesia medicii veterinari titulari sau asociați, care pot avea ca salariați ori colaboratori medici veterinari sau orice altă categorie de personal. Or, dintr-o astfel de redactare a textului se deduce că puterea de decizie trebuie să aparțină medicului veterinar, acesta apărând din reglementare ca fiind titular, în timp ce celorlalte persoane implicate în forma de organizare a profesiei li se indică o calitate de colaborator sau salariat.

În cauza de față, în mod real, societatea comercială care solicită recunoașterea dreptului de înregistrare în Registrul unic pentru farmacia din București, nu se află sub controlul unor medici veterinari, ci al unor terți, cooptarea medicilor veterinari făcându-se pentru a se da aparența respectării dispozițiilor Legii nr. 160/1998 republicată. Deși legea nu exclude posibilitatea medicului veterinar de a se organiza și funcționa în exercitarea profesiei într-o societate comercială, totuși din interpretarea coroborată a disp.

art. 4 lit. i) și a art. 28 și 31 din Legea nr. 160/1998 republicată, se deduce că exclusivitatea reală în activitatea de comercializare cu amănuntul și utilizare produselor biologice, antiparazitare de uz special și medicamentelor de uz veterinar implică și impune dreptul de decizie al medicului veterinar, care însă nu se poate susține atunci când respectivul medic veterinar are doar o calitate de asociat cu o cotă minoră de participare, lipsindu-i și calitatea de administrator al respectivei societăți, astfel încât trebuie să se supună deciziei unor terți în activitatea de comercializare medicamente desfășurată, fie că se are în vedere adunarea generală, fie administratorul/administratorii societății respective.

Faptul că societatea respectivă a fost în precedent înregistrată pentru un alt punct de lucru cu o farmacie veterinară nu constituie prin sine un argument spre a obține o nouă înregistrare, deoarece în discuție, prin prisma farmaciei înregistrate deja în Registrul unic, este un drept limitat la respectiva înregistrare. În ceea ce privește apărarea pârâtei cum că acțiunea ar fi rămas fără obiect ca efect al adoptării Hotărârii nr. 3 din 25 octombrie 2013 de Congresul Național al Medicilor Veterinari privind un nou Statut al Medicului Veterinar, Curtea a reținut, pe de o parte, că analiza pretinsului refuz nejustificat al părții pârâte se face în raport de data formulării cererii părții reclamante și al exprimării poziției contestate a pârâtei, moment la care norma invocată ar fi fost adoptată ulterior, nu era în vigoare, și, în plus, chestiunea pusă în discuție de C.M.V.R.

ar fi putut prezenta implicații asupra judecării fondului cauzei, iar nu în sensul rămânerii fără obiect a acțiunii, din moment ce pretenția părții reclamante subzistă, farmacia invocată nerezultând a fi fost înregistrată în Registrul unic. Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs reclamanta SC V.P.I. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În dezvoltarea motivelor de recurs invocate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut în esență că soluția instanței de fond se bazează pe argumente eronate fiind rezultatul unei interpretări și aplicări greșite a dispozițiilor legale aplicabile, în speță a prevederilor art. 4 din Legea nr. 160/1998 privind organizarea și exercitarea profesiei de medic veterinar, republicată.

Astfel, susține recurenta că noțiunea de exclusivitate vizează domeniile de competență ale profesiei de medic veterinar iar nu "structura acționariatului ori persoana administratorilor" unei societăți comerciale, care desfășoară activități veterinare. Consideră recurenta-reclamantă că legiuitorul a recunoscut medicului veterinar o exclusivitate în desfășurarea anumitor activități enumerate în lege dar nu și o exclusivitate în deținerea unităților farmaceutice organizate sub formă de SRL. În acest sens, recurenta-reclamantă a susținut că Legea nr. 160/1998 nu conține nici o dispoziție cu privire la procentele din capitalul social pe care trebuie să le dețină, ca asociați, medicii veterinari iar în ceea ce privește societatea reclamantă a fost respectată exclusivitatea impusă de lege pentru comercializarea produselor veterinare, independent de structura acționariatului și de persoana administratorilor.

Recurenta-reclamantă a susținut totodată că instanța de fond a interpretat greșit și dispozițiile art. 28 din lege, din care a dedus că puterea de decizie trebuie să aparțină medicului veterinar care apare în reglementare ca fiind titular, în timp ce celorlalte persoane implicate în forma de organizare a profesiei li se indică o calitate de colaborator sau salariat. Consideră recurenta că interpretarea instanței de fond este inexactă, întrucât calitatea de colaborator sau salariat privește alte categorii de "personal" și nu se referă la asociați iar concluzia instanței de fond în sensul că exclusivitatea reală în activitatea de comercializare cu amănuntul și utilizarea produselor și medicamentelor de uz veterinar ar implica și impune dreptul de deciziei al medicului veterinar care nu se poate susține atunci când respectivul medic are doar o calitate de asociat cu o cotă minimă de participare este neîntemeiată.

În acest sens, recurenta a susținut că exclusivitatea profesiei de medic veterinar în anumite domenii de competență nu are nicio legătură cu procentul deținut de medicii veterinari din capitalul social sau cu deținerea funcției de administrator în cadrul societății iar comercializarea produselor veterinare reprezintă o activitate reglementată de legiuitor asupra căreia asociații nu au putere de decizie ci doar obligația de a se supune dispozițiilor legale, invocând dispozițiile Ordinului nr. 41/2002 privind condițiile de desfășurare a activității farmaciilor veterinare. Pentru toate aceste motive recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii cererii de recunoaștere a dreptului acesteia la înregistrarea farmaciei veterinare din București, în R.U.C.M.V.

precum și a cererii de obligare a intimatului-pârât la aprobarea eliberării certificatului de înregistrare. Intimatul C.M.V.R. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca temeinică și legală. Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză, cât și în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele expuse în continuare. Contrar celor susținute de recurenta-reclamantă, instanța de control judiciar constată că prin sentința atacată judecătorul fondului a efectuat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente în cauză, cât și a probatoriului administrat în cauză reținând că răspunsul C.M.V.

- filiala București comunicat sub la data de 23 noiembrie 2012 privind Cererea de înregistrare și eliberare a Certificatului de înregistrare al farmaciei, nu constituie un refuz nejustificat de soluționare a cererii, astfel cum este acesta definit de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, respectiv exprimarea explicită, cu exces de putere a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane. Criticile recurentei-reclamante potrivit cărora soluția instanței de fond prin care i-a fost respinsă acțiunea s-ar datora unei interpretări eronate a dispozițiilor Legii nr. 160/1998, dar și a dispozițiilor Ordinului A.N.S.V.S.A. nr. 41/2012 nu pot fi primite, fiind nefondate.

Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 160/1998 republicată "Profesiunea de medic veterinar se exercită în România de către orice persoană, cetățean român, care posedă diploma de medic veterinar echivalată, potrivit legii" iar potrivit dispozițiilor art. 4 din același act normativ se prevede că "profesiunea de medic veterinar are exclusivitate în următoarele domenii de competență: [...] i) comercializarea cu amănuntul și utilizarea produselor biologice, antiparazitare de uz special și medicamentelor de uz veterinar". Art. 27 alin. (1) precizează că "Medicii veterinari cu drept de liberă practică își pot desfășura activitatea în mod independent, atât ca persoane fizice autorizate, cât și ca persoane juridice". În conformitate cu dispozițiile art. 4 (1) Cap. I din Norma sanitară veterinară privind condițiile de organizare și funcționare a unităților farmaceutice veterinare, condițiile de comercializare a produselor medicinale veterinare și a altor produse pentru animale de companie, aprobată prin Ordinul Președintelui A.N.S.V.S.A.

nr. 41/2012, unitățile farmaceutice veterinare pot fi înființate doar cu respectarea prevederilor art. 4 și 5 din Legea nr. 160/1998 republicată. Verificând temeinicia cererii formulate de recurenta-reclamantă din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 160/1998 dar și prin prisma dispozițiilor Legii nr. 31/1990, în mod corect s-a reținut de către judecătorul fondului, în raport de probatoriul administrat în cauză, că societatea comercială care solicită recunoașterea dreptului de înregistrare în Registrul unic pentru farmacia din București, nu îndeplinește condițiile legale, întrucât nu se află sub controlul unor medici veterinari care dețin doar 2% cotă de participare la beneficii și pierderi, ci al unor terți care dețin cota de 98% și care nu au făcut dovada că ar avea calitatea de medic veterinar.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte reținând că sentința atacată este legală și temeinică, în cauză nefiind incident niciunul din motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC V.P.I. SRL împotriva Sentinței nr. 1.137 din 7 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2015. Procesat de GGC - N