ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1630/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1630/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr.

84/2/2013, reclamanta SC V.P.I. SRL, în contradictoriu cu pârâtul C.M.V.R., a

solicitat instanței să constate refuzul nejustificat al pârâtului C.M.V.R. de a

soluționa Cererea înregistrată din 25 octombrie 2012, astfel cum a fost

modificată la data de 4 decembrie 2012, refuz exprimat prin Adresa din 23

noiembrie 2012; să recunoască dreptul reclamantei la înregistrarea farmaciei

veterinare din București, în R.U.C.M.V.; să oblige pârâtul să aprobe eliberarea

Certificatului de înregistrare în R.U.C.M.V., pentru farmacia veterinară

situată în București.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că interpretarea dată de pârât dispozițiilor art. 4 lit. i)

din Legea nr. 160/1998 este eronată și abuzivă.

Așa cum reiese din

formularea art. 4 din Legea nr. 160/1998, noțiunea de exclusivitate vizează

domeniile de competență ale profesiei de medic veterinar, iar nu acționariatul

unei societăți comerciale care are ca obiect activități veterinare. Prin

această interpretare eronată și restrictivă a legii, pârâtul a acționat cu

exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din legea nr. 554/2004, pe

de o parte prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege, iar pe de

altă parte prin încălcarea drepturilor asociaților la exercitarea activității

economice pentru care societatea a fost înființată.

Susținerile pârâtului

exprimate în Adresa din 23 noiembrie 2012 sunt, în fapt, simple speculații, iar

nu rezultatul aplicării dispozițiilor legale.

Invocând art. 28 din

Legea nr. 160/1998, reclamanta a arătat că în cadrul SC V.P.I. SRL își exercită

profesia asociații care au statutul de medic veterinar cu drept de liberă

practică, respectiv Dr. S.R.I. și Dr. M.M.

În continuare, art.

31 din același act normativ enumeră condițiile pe care trebuie să le

îndeplinească un cabinet medical veterinar organizat sub forma unei societăți

comerciale înființată potrivit Legii nr. 31/1990.

Niciunul dintre textele

legale invocate mai sus nu impune ca unitatea medical-veterinară organizată sub

formă de societate comercială sa aibă exclusiv medici veterinari ca asociați

sau ca asociații - medici veterinari - să dețină un anumit procent minim din

totalul capitalului social al societății.

De asemenea, prin

analogie, o astfel de condiție nu este prevăzută nici pentru cabinete medicale

umane, art. 15 din O.U.G. nr. 124/1998 stipulând, printre condițiile de

funcționare, aceea ca administratorul (iar nu asociații) să fie medic.

A susținut și faptul

că legea nu impune astfel de condiții nici în ceea ce privește asociații

farmaciilor comunitare. Potrivit Legii nr. 266/2008 a farmaciei, republicată,

singurele condiții sunt acelea ca societatea comercială să aibă un anumit

obiect de activitate și să fie condusă de un farmacist-șef.

Toate aceste acte

normative sunt în concordanță cu principiul libertății economice consacrat de

art. 45 din Constituția României, conform căruia accesul liber al persoanei la

o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora în condițiile

legii sunt garantate.

Referitor la

recunoașterea dreptului la înregistrarea farmaciei veterinare din București, în

R.U.C.M.V., reclamanta a arătat că îndeplinește toate condițiile impuse de

legislația în vigoare pentru înregistrarea farmaciei veterinare și a anexat la

Cererea din 25 octombrie 2012 toate documentele doveditoare, conform

prevederilor art. 35 din Statutul Medicului Veterinar (carte de identitate și

atestat de liberă practică, ambele emise de C.M.V. medicului titular M.M.,

documentele societății, documentația cu privire la amplasarea și dotarea minimă

stabilită de C.M.V. etc). De asemenea, a obținut Acordul de funcționare pentru

activități desfășurate în spații comerciale nr. 12/3700 din 23 noiembrie 2012

emis de Consiliul Local, iar îndeplinirea condițiilor sanitare-veterinare de

funcționare a fost atestată prin Referatul de evaluare din 7 noiembrie 2012

emis de D.S.V.S.A. București.

În ceea ce privește

structura acționariatului, în prezent societatea are doi asociați medici

veterinari, fiecare deținând o cota de 1% din totalul părților sociale, în

vreme ce la data înregistrării primei farmacii veterinare din București,

(aprilie 2010), avea ca asociat un singur medic veterinar, cu o cota de 1% din

totalul părților sociale. Acest lucru nu a constituit însă un impediment pentru

înregistrarea farmaciei veterinare, așa cum rezultă din Certificatul de

înregistrare emis de pârât în anul 2010.

Pe de altă parte,

legislația aplicabilă în materia înregistrării cabinetelor medicale veterinare

nu a fost modificată din 2010 până în prezent, deci refuzul pârâtului de a

soluționa cererea în anul 2012 are la bază exclusiv o schimbare a punctului de

vedere la nivelul instituției.

Cu privire la

obligarea pârâtului la eliberarea certificatului de înregistrare în R.U.C.M.V.,

pentru farmacia veterinară situată în București, a arătat reclamanta că

îndeplinește toate condițiile pentru înregistrarea farmaciei veterinare, iar

refuzul pârâtului de a soluționa cererea este nejustificat, aducându-i grave

prejudicii materiale și de imagine, împiedicând-o să își desfășoare activitatea

într-un spațiu în care a făcut investiții considerabile. Astfel, pe lângă

pierderile bănești zilnice suferite prin neexercitarea activității, această

situație este de natură să influențeze, în mod negativ, și percepția clienților

cu privire la companie.

Prin întâmpinare,

pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, apreciind în esență

că reclamanta nu justifică un drept la înregistrare.

Prin Sentința civilă

nr. 774 din 20 februarie 2013, Curtea de Apel București a admis în parte

acțiunea și a obligat pârâtul să soluționeze Cererea reclamantei înregistrată

la data de 25 octombrie 2012, respingând în rest acțiunea ca nefondată.

Prin Decizia civilă

nr. 7.703 din 11 decembrie 2013, Înalta Curtea de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de SC V.P.I.

SRL împotriva Sentinței civile nr. 774 din 20 februarie 2013 a Curții de Apel

București, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

A reținut instanța de

recurs că, în cauză, este necontestat că, prin Adresa din 23 noiembrie 2012,

C.M.V., sub semnătura președintelui acestui organism profesional autonom, a

comunicat societății comerciale reclamante că "Cererea din 25 octombrie

2012, nu va putea primi un răspuns concludent ...", ceea ce reprezintă,

din punct de vedere al prevederilor art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr.

554/2004, per a contrario, faptul de a răspunde solicitantului în termenul

legal de 30 de zile de la înregistrarea cererii.

Instanța de fond,

însă, în mod neîntemeiat, a calificat răspunsul comunicat prin Adresa din 23

noiembrie 2012 ca fiind "un refuz nejustificat de soluționare a cererii",

dispunând obligarea autorității pârâte să soluționeze Cererea din 25 octombrie

2012.

Dosarul a fost

înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, sub nr. 84/2/2013* la data de 27 ianuarie 2014, fiind

repartizat aleatoriu Completului C33F, ca urmare a admiterii declarației de

abținere formulate de titularul completului de judecată inițial învestit.

Pârâtul C.M.V.R. a

depus note scrise prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei SC

V.P.I. SRL ca rămasă fără obiect, având în vedere că, ulterior introducerii

prezentei acțiuni, s-a adoptat noul Statut al Medicului Veterinar prin

Hotărârea nr. 3 din 25 octombrie 2013 a Congresului Național al Medicilor

Veterinari. Astfel, conform Statutului, art. 1, lit. i), "R.U.C.M.V. cu

sau fără personalitate juridică - document oficial și public gestionat de

Biroul Executiv al Consiliului Național al C.M.V., în care sunt înscrise: [...]

- farmaciile veterinare și punctele farmaceutice veterinare dacă acționariatul

este format exclusiv din medici veterinari."

Prin Sentința nr.

1.137 din 7 aprilie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, cererea, astfel cum a fost

formulată și precizată de reclamanta SC V.P.I. SRL, privind recunoașterea

dreptului la înregistrarea farmaciei din București, în R.U.C.M.V. și obligarea

pârâtului C.M.V.R., să aprobe eliberarea Certificatului de înregistrare în

R.U.C.M.V. pentru farmacia veterinară menționată.

A respins, ca

nefondată, cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, luând

totodată act că pârâtul și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de

judecată pe cale separată.

Din interpretarea

coroborată a dispozițiilor Normei aprobate prin Ordinul A.N.S.V.S.A. nr.

41/2012 și ale Legii nr. 160/1998 republicată, instanța de fond a apreciat că

nu poate fi recunoscut în beneficiul societății SC V.P.I. SRL un drept la

înregistrare farmacie și la aprobare eliberare certificat de înregistrare în

Registrul unic, deoarece prin aceasta s-ar ajunge la încălcarea dreptului de

exclusivitate în exercitarea profesiei de medic veterinar în ceea ce privește

comercializarea cu amănuntul și utilizarea produselor biologice, antiparazitare

de uz special și medicamentelor de uz veterinar.

A reținut că prin

art. 4 lit. i) din Legea nr. 160/1998 republicată, legiuitorul a recunoscut în

beneficiul profesiei de medic veterinar o exclusivitate în comercializarea

produselor menționate mai sus, care de altfel se găsesc într-o farmacie

veterinară.

În plus, art. 4 din

Normele aprobate prin Ordinul A.N.S.V.S.A. nr. 41/2012 condiționează, în mod

expres, înființarea unității farmaceutice de respectarea disp. art. 4 din Legea

nr. 160/1998 republicată.

Or, în privința SC

V.P.I. SRL nu se poate aprecia că prin structura asociaților și persoana

administratorilor este respectată în vreun fel exclusivitatea impusă de art. 4

lit. i) din Legea nr. 160/1998 republicată și art. 4 din Normele aprobate prin

Ordinul A.N.S.V.S.A. nr. 41/2012.

Prima instanță a

constatat că printre asociații părții reclamante se regăsesc într-adevăr 2

medici veterinari, d-na. Dr. M.M. și d-na. Dr. S.R.I., aspect recunoscut expres

de partea pârâtă, dar aceștia dețin împreună doar o cotă de participare la

beneficii și pierderi de 2%, diferența de 98% rezultând a fi deținută de terțe

persoane cu privire la care nici nu se afirmă, nici nu se dovedește că ar avea

calitate de medic veterinar. Totodată, medicii veterinari menționați nu dețin

nici vreo calitate de administrator în societate.

Or, față de

dispozițiile Legii nr. 31/1990 a societăților nu se poate considera că medicii

veterinari menționați ar avea, prin prisma cotei de participare la beneficii și

pierderi, o putere de decizie reală în cadrul societății menționate, de natură

a face reală exclusivitatea instituită în beneficiul medicului veterinar de

disp. art. 4 lit. i) din Legea nr. 160/1998 republicată, impunându-se a fi

reținute în acest sens dispozițiile art. 191 - 193 din Legea nr. 31/1990 în

materia societății cu răspundere limitată.

A mai reținut

instanța de fond că art. 28 alin. (2) din Legea nr. 160/1998 republicată

prevede, cu privire la toate formele de organizare a profesiei de medic

veterinar, că își exercită profesia medicii veterinari titulari sau asociați,

care pot avea ca salariați ori colaboratori medici veterinari sau orice altă

categorie de personal. Or, dintr-o astfel de redactare a textului se deduce că

puterea de decizie trebuie să aparțină medicului veterinar, acesta apărând din

reglementare ca fiind titular, în timp ce celorlalte persoane implicate în

forma de organizare a profesiei li se indică o calitate de colaborator sau

salariat.

În cauza de față, în

mod real, societatea comercială care solicită recunoașterea dreptului de

înregistrare în Registrul unic pentru farmacia din București, nu se află sub

controlul unor medici veterinari, ci al unor terți, cooptarea medicilor

veterinari făcându-se pentru a se da aparența respectării dispozițiilor Legii

nr. 160/1998 republicată.

Deși legea nu exclude

posibilitatea medicului veterinar de a se organiza și funcționa în exercitarea

profesiei într-o societate comercială, totuși din interpretarea coroborată a

disp. art. 4 lit. i) și a art. 28 și 31 din Legea nr. 160/1998 republicată, se

deduce că exclusivitatea reală în activitatea de comercializare cu amănuntul și

utilizare produselor biologice, antiparazitare de uz special și medicamentelor

de uz veterinar implică și impune dreptul de decizie al medicului veterinar,

care însă nu se poate susține atunci când respectivul medic veterinar are doar

o calitate de asociat cu o cotă minoră de participare, lipsindu-i și calitatea

de administrator al respectivei societăți, astfel încât trebuie să se supună

deciziei unor terți în activitatea de comercializare medicamente desfășurată,

fie că se are în vedere adunarea generală, fie administratorul/administratorii

societății respective.

Faptul că societatea

respectivă a fost în precedent înregistrată pentru un alt punct de lucru cu o

farmacie veterinară nu constituie prin sine un argument spre a obține o nouă

înregistrare, deoarece în discuție, prin prisma farmaciei înregistrate deja în

Registrul unic, este un drept limitat la respectiva înregistrare.

În ceea ce privește

apărarea pârâtei cum că acțiunea ar fi rămas fără obiect ca efect al adoptării

Hotărârii nr. 3 din 25 octombrie 2013 de Congresul Național al Medicilor

Veterinari privind un nou Statut al Medicului Veterinar, Curtea a reținut, pe

de o parte, că analiza pretinsului refuz nejustificat al părții pârâte se face

în raport de data formulării cererii părții reclamante și al exprimării

poziției contestate a pârâtei, moment la care norma invocată ar fi fost

adoptată ulterior, nu era în vigoare, și, în plus, chestiunea pusă în discuție

de C.M.V.R. ar fi putut prezenta implicații asupra judecării fondului cauzei,

iar nu în sensul rămânerii fără obiect a acțiunii, din moment ce pretenția

părții reclamante subzistă, farmacia invocată nerezultând a fi fost

înregistrată în Registrul unic.

Împotriva sentinței

instanței de fond a declarat recurs reclamanta SC V.P.I. SRL, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea

motivelor de recurs invocate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art.

304

1

C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut în esență că

soluția instanței de fond se bazează pe argumente eronate fiind rezultatul unei

interpretări și aplicări greșite a dispozițiilor legale aplicabile, în speță a

prevederilor art. 4 din Legea nr. 160/1998 privind organizarea și exercitarea

profesiei de medic veterinar, republicată.

Astfel, susține

recurenta că noțiunea de exclusivitate vizează domeniile de competență ale

profesiei de medic veterinar iar nu "structura acționariatului ori

persoana administratorilor" unei societăți comerciale, care desfășoară

activități veterinare.

Consideră

recurenta-reclamantă că legiuitorul a recunoscut medicului veterinar o

exclusivitate în desfășurarea anumitor activități enumerate în lege dar nu și o

exclusivitate în deținerea unităților farmaceutice organizate sub formă de SRL.

În acest sens,

recurenta-reclamantă a susținut că Legea nr. 160/1998 nu conține nici o

dispoziție cu privire la procentele din capitalul social pe care trebuie să le

dețină, ca asociați, medicii veterinari iar în ceea ce privește societatea

reclamantă a fost respectată exclusivitatea impusă de lege pentru

comercializarea produselor veterinare, independent de structura acționariatului

și de persoana administratorilor.

Recurenta-reclamantă

a susținut totodată că instanța de fond a interpretat greșit și dispozițiile

art. 28 din lege, din care a dedus că puterea de decizie trebuie să aparțină

medicului veterinar care apare în reglementare ca fiind titular, în timp ce

celorlalte persoane implicate în forma de organizare a profesiei li se indică o

calitate de colaborator sau salariat.

Consideră recurenta

că interpretarea instanței de fond este inexactă, întrucât calitatea de

colaborator sau salariat privește alte categorii de "personal" și nu

se referă la asociați iar concluzia instanței de fond în sensul că exclusivitatea

reală în activitatea de comercializare cu amănuntul și utilizarea produselor și

medicamentelor de uz veterinar ar implica și impune dreptul de deciziei al

medicului veterinar care nu se poate susține atunci când respectivul medic are

doar o calitate de asociat cu o cotă minimă de participare este neîntemeiată.

În acest sens,

recurenta a susținut că exclusivitatea profesiei de medic veterinar în anumite

domenii de competență nu are nicio legătură cu procentul deținut de medicii

veterinari din capitalul social sau cu deținerea funcției de administrator în

cadrul societății iar comercializarea produselor veterinare reprezintă o

activitate reglementată de legiuitor asupra căreia asociații nu au putere de

decizie ci doar obligația de a se supune dispozițiilor legale, invocând

dispozițiile Ordinului nr. 41/2002 privind condițiile de desfășurare a

activității farmaciilor veterinare.

Pentru toate aceste

motive recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului și modificarea în

tot a sentinței atacate în sensul admiterii cererii de recunoaștere a dreptului

acesteia la înregistrarea farmaciei veterinare din București, în R.U.C.M.V.

precum și a cererii de obligare a intimatului-pârât la aprobarea eliberării

certificatului de înregistrare.

Intimatul C.M.V.R. a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat și

menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca temeinică și legală.

Examinând sentința

atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în

cauză, cât și în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat, urmând a fi

respins pentru considerentele expuse în continuare.

Contrar celor

susținute de recurenta-reclamantă, instanța de control judiciar constată că

prin sentința atacată judecătorul fondului a efectuat o corectă aplicare și

interpretare a dispozițiilor legale incidente în cauză, cât și a probatoriului

administrat în cauză reținând că răspunsul C.M.V. - filiala București comunicat

sub la data de 23 noiembrie 2012 privind Cererea de înregistrare și eliberare a

Certificatului de înregistrare al farmaciei, nu constituie un refuz

nejustificat de soluționare a cererii, astfel cum este acesta definit de

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, respectiv

exprimarea explicită, cu exces de putere a voinței de a nu rezolva cererea unei

persoane.

Criticile

recurentei-reclamante potrivit cărora soluția instanței de fond prin care i-a

fost respinsă acțiunea s-ar datora unei interpretări eronate a dispozițiilor

Legii nr. 160/1998, dar și a dispozițiilor Ordinului A.N.S.V.S.A. nr. 41/2012

nu pot fi primite, fiind nefondate.

Astfel, potrivit art.

2 alin. (1) din Legea nr. 160/1998 republicată "Profesiunea de medic

veterinar se exercită în România de către orice persoană, cetățean român, care

posedă diploma de medic veterinar echivalată, potrivit legii" iar potrivit

dispozițiilor art. 4 din același act normativ se prevede că "profesiunea

de medic veterinar are exclusivitate în următoarele domenii de competență:

[...] i) comercializarea cu amănuntul și utilizarea produselor biologice,

antiparazitare de uz special și medicamentelor de uz veterinar".

Art. 27 alin. (1)

precizează că "Medicii veterinari cu drept de liberă practică își pot

desfășura activitatea în mod independent, atât ca persoane fizice autorizate,

cât și ca persoane juridice".

În conformitate cu

dispozițiile art. 4 (1) Cap. I din Norma sanitară veterinară privind condițiile

de organizare și funcționare a unităților farmaceutice veterinare, condițiile

de comercializare a produselor medicinale veterinare și a altor produse pentru

animale de companie, aprobată prin Ordinul Președintelui A.N.S.V.S.A. nr.

41/2012, unitățile farmaceutice veterinare pot fi înființate doar cu

respectarea prevederilor art. 4 și 5 din Legea nr. 160/1998 republicată.

Verificând temeinicia

cererii formulate de recurenta-reclamantă din perspectiva dispozițiilor Legii

nr. 160/1998 dar și prin prisma dispozițiilor Legii nr. 31/1990, în mod corect

s-a reținut de către judecătorul fondului, în raport de probatoriul administrat

în cauză, că societatea comercială care solicită recunoașterea dreptului de

înregistrare în Registrul unic pentru farmacia din București, nu îndeplinește

condițiile legale, întrucât nu se află sub controlul unor medici veterinari

care dețin doar 2% cotă de participare la beneficii și pierderi, ci al unor

terți care dețin cota de 98% și care nu au făcut dovada că ar avea calitatea de

medic veterinar.

Având în vedere toate

aceste considerente, Înalta Curte reținând că sentința atacată este legală și

temeinică, în cauză nefiind incident niciunul din motivele de recurs prevăzute

de dispozițiile art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în temeiul

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 20 din

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va respinge recursul

formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC V.P.I. SRL împotriva Sentinței nr. 1.137 din 7 aprilie 2014 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 aprilie 2015.

Procesat de GGC - N