ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2089/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, secția I civilă, la data 5 decembrie 2014 sub nr. 3811/115/2014 reclamantul R.A.T. a solicitat, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu pârâții UAT Reșița, Primarul municipiului Reșița, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, admiterea notificării nr. x/2014 în sensul restituirii prin echivalent bănesc a celor 120 de acțiuni deținute la U.F.D.R. SA de către autoarea defunctă M.M.; restituirea în natură sau prin echivalent a oricăror imobile avute în proprietate de autoarea defunctă M.M., preluate de stat în mod abuziv.

Ulterior, prin cererea înregistrată la 6 martie 2015, reclamantul și-a precizat acțiunea arătând că renunță la judecată în contradictoriu cu Unitatea Administrativ-Teritorială Reșița, prin primar și Primarul municipiului Reșița, înțelegând să se judece în contradictoriu cu Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului cu sediul în București sens în care a solicitat declinarea cauzei la Tribunalul București. Prin Sentința nr. 859 din 6 mai 2015 pronunțată în Dosar nr. 3811/115/2014 Tribunalul Caraș-Severin a luat act, conform art. 406 alin. (3) din Noul C. proc. civ., că cererea de renunțare la judecată în contradictoriu cu Unitatea Administrativ-Teritorială Reșița, prin primar și Primarul municipiului Reșița s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată dar anterior primului termen de judecată și a făcut aplicarea dispozițiilor art. 95 alin. (1), art. 107 C. proc.

civ. în ceea ce privește cererea de chemare în judecată față de pârâta AAAS, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, ca instanță în circumscripția căreia își are sediul pârâta arătată.

Prin Sentința nr. 822 din 19 iunie 2015 pronunțată în Dosar nr. 20741/3/2015 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținând că la momentul învestirii Tribunalului Caraș-Severin cu cererea de chemare în judecată, figurau în cauză trei pârâți, iar împrejurarea că pe parcursul soluționării litigiului reclamantul a înțeles să modifice cadrul procesual pasiv în sensul că a renunțat la judecată în contradictoriu cu unii dintre pârâți nu justifică că instanța inițial sesizată să-și constate propria necompetență, aceasta menținându-și prerogativele legale în acest sens, fără a ține cont de modificările ulterioare ale cadrului procesual determinate de reclamant.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin, pentru argumentele ce succed: Potrivit art. 112 alin. (1) Noul C. proc. civ.

"Cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia; în cazul în care printre pârâți sunt și obligați accesoriu, cererea se introduce la instanța competentă pentru oricare dintre debitorii principali". Alin. (2) al aceluiași articol statuează că "Dacă un pârât a fost chemat în judecată numai în scopul sesizării instanței competente pentru el, oricare dintre pârâți poate invoca necompetența la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe". Textul legal instituie o competență teritorială alternativă ce consacră dreptul reclamantului în a alege între două sau mai multe instanțe deopotrivă competente, dispoziție ce se coroborează cu cea conținută în art. 116 din același cod, conform căreia "Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente''.

Fiind o competență privată, excepția de necompetență nu poate fi invocată decât de către pârât, prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe (art. 130 alin. (3) din Noul C. proc. civ.). De asemenea, odată alegerea de competență făcută, reclamantul nu mai poate reveni asupra ei, întrucât competența instanței s-a stabilit în mod definitiv prin introducerea acțiunii. În speță, reclamantul R.A.T. a solicitat, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu pârâții UAT Reșița, Primarul municipiului Reșița, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, admiterea notificării nr. x/2014 în sensul restituirii prin echivalent bănesc a celor 120 de acțiuni deținute la U.F.D.

Reșița SA de către autoarea defunctă M.M.; restituirea în natură sau prin echivalent a oricăror imobile avute în proprietate de autoarea defunctă M.M., preluate de stat în mod abuziv. Prin precizarea la acțiune formulată la data de 6 martie 2015, până la primul termen de judecată, acesta a arătat că înțelege să se judece numai cu Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, sens în care a solicitat declinarea cauzei la Tribunalul București, ca instanță în circumscripția căreia își are sediul entitatea menționată. Se constată, însă, că la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate din data de 8 aprilie 2015, Tribunalul Caraș-Severin, verificându-și competența conform dispozițiilor art. 131 din Noul C. proc.

civ., a constatat că este instanța competentă în soluționarea cauzei, fără a aprecia că "sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare pe această chestiune, astfel cum prevăd dispozițiile art. 131 alin. (2) din Noul C. proc. civ. Tribunalul Caraș-Severin și-a stabilit astfel competența, deși cererea de renunțare la judecată față de doi dintre pârâți era formulată anterior datei de 8 aprilie 2015, respectiv la 6 martie 2015. De cererea de renunțare la judecată față de pârâții UAT Reșița, prin primar și Primarul municipiului Reșița, Tribunalul Caraș-Severin a luat act abia cu prilejul judecării cauzei, în considerentele Sentinței nr. 859 din 6 mai 2015, situație față de care, constatând că pârâtă în cauză este doar Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, ca instanță în circumscripția căreia se află sediul pârâtei, făcând aplicarea dispozițiilor art. 107 din Noul C. proc.

civ. Se constată că modalitatea în care Tribunalul Caraș-Severin s-a dezînvestit este neprocedurală întrucât, admițând excepția necompetenței teritoriale, instanța a încălcat cele statuate la primul termen de judecată, când, în aceleași condiții de existență a unei cereri de renunțare la judecată față de o parte din pârâți, s-a constatat competentă.

Prin urmare, având în vedere alegerea de competență a reclamantului, neinvocarea excepției necompetenței teritoriale prin întâmpinările formulate în cauză de către pârâți, precum și faptul că însăși instanța de judecată a statuat, la primul termen, asupra propriei competențe materiale și teritoriale, considerându-se legal învestită, ea nu mai poate reveni asupra acestei hotărâri, ce rămâne câștigată cauzei, în condițiile în care nu a pus în discuția părților motivele revenirii asupra aprecierii anterioare și nici nu au apărut, de la momentul la care și-a verificat competența, elemente noi de fapt sau de drept care să impună infirmarea acestei hotărâri. Pentru aceste considerente, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea Tribunalului Caraș-Severin.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 octombrie 2015. Procesat de GGC - CL