ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2089/2015

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Caraș-Severin, secția I civilă, la data 5 decembrie 2014 sub nr. 3811/115/2014

reclamantul R.A.T. a solicitat, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în

contradictoriu cu pârâții UAT Reșița, Primarul municipiului Reșița, Autoritatea

pentru Administrarea Activelor Statului, admiterea notificării nr. x/2014 în

sensul restituirii prin echivalent bănesc a celor 120 de acțiuni deținute la

U.F.D.R. SA de către autoarea defunctă M.M.; restituirea în natură sau prin

echivalent a oricăror imobile avute în proprietate de autoarea defunctă M.M.,

preluate de stat în mod abuziv.

Ulterior, prin

cererea înregistrată la 6 martie 2015, reclamantul și-a precizat acțiunea

arătând că renunță la judecată în contradictoriu cu Unitatea

Administrativ-Teritorială Reșița, prin primar și Primarul municipiului Reșița,

înțelegând să se judece în contradictoriu cu Autoritatea pentru Administrarea

Activelor Statului cu sediul în București sens în care a solicitat declinarea

cauzei la Tribunalul București.

Prin Sentința nr. 859

din 6 mai 2015 pronunțată în Dosar nr. 3811/115/2014 Tribunalul Caraș-Severin a

luat act, conform art. 406 alin. (3) din Noul C. proc. civ., că cererea de

renunțare la judecată în contradictoriu cu Unitatea Administrativ-Teritorială

Reșița, prin primar și Primarul municipiului Reșița s-a făcut după comunicarea

cererii de chemare în judecată dar anterior primului termen de judecată și a

făcut aplicarea dispozițiilor art. 95 alin. (1), art. 107 C. proc. civ. în ceea

ce privește cererea de chemare în judecată față de pârâta AAAS, declinând

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, ca

instanță în circumscripția căreia își are sediul pârâta arătată.

Prin Sentința nr. 822

din 19 iunie 2015 pronunțată în Dosar nr. 20741/3/2015 Tribunalul București,

secția a V-a civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Caraș-Severin, a constatat ivit conflictul negativ de competență

și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținând că la

momentul învestirii Tribunalului Caraș-Severin cu cererea de chemare în

judecată, figurau în cauză trei pârâți, iar împrejurarea că pe parcursul

soluționării litigiului reclamantul a înțeles să modifice cadrul procesual

pasiv în sensul că a renunțat la judecată în contradictoriu cu unii dintre

pârâți nu justifică că instanța inițial sesizată să-și constate propria

necompetență, aceasta menținându-și prerogativele legale în acest sens, fără a

ține cont de modificările ulterioare ale cadrului procesual determinate de reclamant.

Înalta Curte,

competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art.

135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Caraș-Severin, pentru argumentele ce succed:

Potrivit art. 112

alin. (1) Noul C. proc. civ. "Cererea de chemare în judecată a mai multor

pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia;

în cazul în care printre pârâți sunt și obligați accesoriu, cererea se

introduce la instanța competentă pentru oricare dintre debitorii

principali".

Alin. (2) al

aceluiași articol statuează că "Dacă un pârât a fost chemat în judecată

numai în scopul sesizării instanței competente pentru el, oricare dintre pârâți

poate invoca necompetența la primul termen de judecată la care părțile sunt

legal citate în fața primei instanțe".

Textul legal

instituie o competență teritorială alternativă ce consacră dreptul

reclamantului în a alege între două sau mai multe instanțe deopotrivă

competente, dispoziție ce se coroborează cu cea conținută în art. 116 din

același cod, conform căreia "Reclamantul are alegerea între mai multe

instanțe deopotrivă competente''.

Fiind o competență

privată, excepția de necompetență nu poate fi invocată decât de către pârât,

prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la

primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei

instanțe (art. 130 alin. (3) din Noul C. proc. civ.).

De asemenea, odată

alegerea de competență făcută, reclamantul nu mai poate reveni asupra ei,

întrucât competența instanței s-a stabilit în mod definitiv prin introducerea

acțiunii.

În speță, reclamantul

R.A.T. a solicitat, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în

contradictoriu cu pârâții UAT Reșița, Primarul municipiului Reșița, Autoritatea

pentru Administrarea Activelor Statului, admiterea notificării nr. x/2014 în

sensul restituirii prin echivalent bănesc a celor 120 de acțiuni deținute la

U.F.D. Reșița SA de către autoarea defunctă M.M.; restituirea în natură sau

prin echivalent a oricăror imobile avute în proprietate de autoarea defunctă

M.M., preluate de stat în mod abuziv.

Prin precizarea la

acțiune formulată la data de 6 martie 2015, până la primul termen de judecată,

acesta a arătat că înțelege să se judece numai cu Autoritatea pentru

Administrarea Activelor Statului, sens în care a solicitat declinarea cauzei la

Tribunalul București, ca instanță în circumscripția căreia își are sediul

entitatea menționată.

Se constată, însă, că

la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate din data de 8

aprilie 2015, Tribunalul Caraș-Severin, verificându-și competența conform

dispozițiilor art. 131 din Noul C. proc. civ., a constatat că este instanța

competentă în soluționarea cauzei, fără a aprecia că "sunt necesare

lămuriri ori probe suplimentare pe această chestiune, astfel cum prevăd

dispozițiile art. 131 alin. (2) din Noul C. proc. civ.

Tribunalul

Caraș-Severin și-a stabilit astfel competența, deși cererea de renunțare la

judecată față de doi dintre pârâți era formulată anterior datei de 8 aprilie

2015, respectiv la 6 martie 2015.

De cererea de

renunțare la judecată față de pârâții UAT Reșița, prin primar și Primarul

municipiului Reșița, Tribunalul Caraș-Severin a luat act abia cu prilejul judecării

cauzei, în considerentele Sentinței nr. 859 din 6 mai 2015, situație față de

care, constatând că pârâtă în cauză este doar Autoritatea pentru Administrarea

Activelor Statului, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București, ca instanță în circumscripția căreia se află sediul

pârâtei, făcând aplicarea dispozițiilor art. 107 din Noul C. proc. civ.

Se constată că

modalitatea în care Tribunalul Caraș-Severin s-a dezînvestit este neprocedurală

întrucât, admițând excepția necompetenței teritoriale, instanța a încălcat cele

statuate la primul termen de judecată, când, în aceleași condiții de existență

a unei cereri de renunțare la judecată față de o parte din pârâți, s-a

constatat competentă.

Prin urmare, având în

vedere alegerea de competență a reclamantului, neinvocarea excepției

necompetenței teritoriale prin întâmpinările formulate în cauză de către

pârâți, precum și faptul că însăși instanța de judecată a statuat, la primul

termen, asupra propriei competențe materiale și teritoriale, considerându-se

legal învestită, ea nu mai poate reveni asupra acestei hotărâri, ce rămâne

câștigată cauzei, în condițiile în care nu a pus în discuția părților motivele

revenirii asupra aprecierii anterioare și nici nu au apărut, de la momentul la

care și-a verificat competența, elemente noi de fapt sau de drept care să

impună infirmarea acestei hotărâri.

Pentru aceste

considerente, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea

Tribunalului Caraș-Severin.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 7 octombrie 2015.

Procesat de GGC - CL