ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2508/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin la data de 4 februarie 2010, sub nr. 439/115/2010, reclamantul U.I. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul Reșița, prin Primar, și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: 1. anularea Dispoziției din 18 ianuarie 2008 a Comisiei Municipale Reșița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor prevăzute în extrasele CF nr. AA nr. top. BB - 2977 mp (provenită din CF nr. CC Câlnic), nr. top. DD - 2790 mp (provenită din CF EE Câlnic) și nr. top. FF (provenită din CF nr. GG Câlnic) și CF nr. HH Câlnic nr. top.

II - 504 mp (provenită din CF nr. JJ Câlnic), precum și a Dispoziției A.V.A.S. din 2 februarie 2007; 2. obligarea pârâților să-i restituie în natură imobilul-teren, acolo unde este posibil, nefiind edificate construcții autorizate, iar pentru terenul ocupat de construcții acordarea de despăgubiri bănești. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că imobilele descrise în petit au fost proprietatea sa (suprafața de 178 mp de la nr. top. KK, care apare și în actul de schimb din 23 martie 1978 al Consiliului Popular al mun. Reșița și Decizia din 13 ianuarie 1978) și a mamei și mătușii sale, respectiv U.M. și V.I.

(născută U.), după care a obținut certificatul de moștenitor din 11 februarie 1993. Prin Decizia din 18 ianuarie 2008, Procesul-verbal din 28 decembrie 2005 al Comisiei municipale Reșița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenului și Procesul-verbal din 28 decembrie 2005 se analizează și se întocmește tabelul nominal cu cererile cetățenilor care au solicitat retrocedarea de teren conform Legii nr. 247/2005 și în care la poziția 24 este trecut reclamantul, cu suprafețele de teren indicate în petitul acestei acțiuni și cu mențiunea respingerii cererii sale, întrucât nu ar face obiectul Legii nr. 247/2005. Reclamantul a mai arătat că pentru suprafața de 178 mp din fostul CF CC s-a adresat și SC S. SA Reșița, prin lichidator SC F.C.

SPRL Timișoara, având în vedere că pe respectivul teren sunt edificate clădiri ale acestei societăți. În ce privește actul de schimb din 23 martie 1978, a precizat că acest schimb nu s-a efectuat în realitate, familia sa neprimind niciun teren în schimb sau vreo altă despăgubire în urma trecerii în proprietatea statului a terenului în suprafață de 178 mp, actul întocmit fiind unul mai degrabă justificativ, fără finalitate, al autorităților de la acea vreme. În ceea ce privește chemarea în judecată a pârâtei A.V.A.S., reclamantul a menționat că se justifică prin evidențierea în patrimoniul SC S. SA Reșița a suprafeței de 178 mp, conform somației nr. 02/2008 a executorului judecătoresc N.N. și prin decizia A.V.A.S.

în care se precizează că solicitarea reclamantului nu ar face obiectul Legii nr. 10/2001, deoarece acesta ar fi proprietarul respectivului teren. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, și art. III din Legea nr. 302/2009 pentru modificarea și completarea art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Prin cererea înregistrată la dosar la data de 16 martie 2010, reclamantul și-a precizat acțiunea, cu referire la petitul 2, în sensul că a solicitat obligarea pârâtei A.V.A.S. să emită decizie prin care să-i stabilească dreptul la despăgubiri în condițiile Legii nr. 247/2005 - Titlul VII, pentru imobilele indicate la petitul 1 din acțiunea introductivă de instanță.

Prin Sentința civilă nr. 1625 din 13 octombrie 2010, Tribunalul Caraș-Severin a respins acțiunea, pentru următoarele considerente: În ce privește excepția tardivității acțiunii, invocată de pârâta A.V.A.S. prin întâmpinare, aceasta este nefondată, având în vedere că reclamantul nu a făcut dovada existenței unei dispoziții a Primarului emisă în temeiul Legii nr. 10/2001. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.V.A.S., s-a constatat că, într-adevăr, A.V.A.S.-ul nu are calitate procesuală pasivă pe primul capăt de cerere, însă, având în vedere că al doilea capăt de cerere îl vizează direct, nu se poate admite această excepție, întrucât cel de-al doilea capăt de cerere trebuie analizat în contradictoriu cu A.V.A.S.

Pe fond, reclamantul a solicitat anularea Adresei din 18 ianuarie 2008 a Comisiei municipale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și nicidecum o dispoziție a Primarului Municipiului Reșița emisă în baza prevederilor Legii nr. 10/2001, chiar dacă reclamantul a invocat ca temei al acțiunii Legea nr. 10/2001. Adresa menționată conține răspunsul Comisiei municipale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor la cererea din 27 decembrie 2007, în sensul comunicării Procesului-verbal din 28 decembrie 2005 și Procesului-verbal de afișare din 28 decembrie 2005, care conțin hotărârea comisiei de respingere a cererii reclamantului, întrucât nu face obiectul Legii nr. 247/2005.

În realitate, cererea reclamantului a făcut obiectul Legii nr. 18/2001 a fondului funciar, cu modificările și completările ulterioare, iar Comisia municipală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a soluționat-o în sensul respingerii acesteia, hotărâre pe care reclamantul avea posibilitatea să o conteste în termenul prevăzut de lege, lucru pe care nu l-a făcut. Deși reclamantul a susținut și s-a obligat, la termenul de judecată din 19 mai 2010, să facă dovada formulării unei notificări către Primărie, prin care a solicitat restituirea în natură a imobilelor din cauză, precum și a cererii prin care a solicitat despăgubiri, nu și-a mai dovedit această susținere. Singura notificare depusă de reclamant la dosar este formulată la 1 februarie 2008 către SC S. SA și SC S.P.

SRL, prin care a solicitat despăgubiri de 10.000 euro pentru ocuparea suprafeței de 178 mp din imobilul proprietatea sa, înscris în CF LL. Această notificare a fost probabil formulată în temeiul Legii nr. 247/2005. Reclamantul nu a făcut, însă, dovada că ar fi formulat o notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, adresată A.V.A.S.-ului. Legea nr. 10/2001 instituie o procedură administrativă prealabilă obligatorie, procedură pe care reclamantul nu a îndeplinit-o în termenul expres prevăzut de aceasta. Față de temeiul juridic invocat de reclamant, respectiv Legea nr. 10/20010, s-a apreciat că cererea de chemare în judecată, alături de condițiile generale de admisibilitate a unei acțiuni civile, trebuie să îndeplinească și o condiție specială de admisibilitate, respectiv parcurgerea procedurii administrative prevăzute de art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicată, care este prealabilă și obligatorie.

În conformitate cu art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicată, acțiunea în justiție are un caracter subsidiar și facultativ, neputând fi exercitată decât după epuizarea procedurii administrative. Potrivit legii, persoana îndreptățită, nemulțumită de modul de rezolvare a cererii de restituire în natură sau, după caz, de stabilire a măsurilor reparatorii prin echivalent, are la îndemână acțiunea în justiție (contestație), ce poate fi exercitată în termen de 30 de zile de la data când i-a fost comunicată decizia, text din interpretarea căruia rezultă că instanța de judecată nu are competența să se pronunțe asupra cererii de restituire în natură sau de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent decât după soluționarea acesteia pe cale administrativă.

Nefăcând dovada formulării unei notificări în temeiul Legii nr. 10/2001 adresată A.V.A.S.-ului, capătul de cerere precizat de reclamant, referitor la obligarea acestei pârâte de a soluționa cererea de acordare de despăgubiri în condițiile Legii nr. 247/2005, este nefondat. Instanța a depus diligențe pentru stabilirea situației juridice a imobilelor ce fac obiectul prezentului litigiu și din notele de la dosar, emise de O.C.P.I. Caraș-Severin, a reieșit că imobilul cu nr. top MM nu există, iar nr. top. NN din CF GG nu mai există evidențiat de sine stătător, doar unificat sub numărul menționat mai sus. Imobilul cu nr. top OO nu mai există evidențiat de sine stătător, ci s-a transnotat în CF PP Câlnic cu încheierea de CF din 15 august 1964, în favoarea Statului Român.

Din studiul filei de CF EE Câlnic, imobilul a fost trasnotat sub nr. QQ din 15 august 1964 în fila de CF PP Câlnic, în proprietatea Statului Român, în baza Decretului nr. 1022/1962. Imobilul cu nr. top. BB din CF Câlnic nu se mai regăsește în această filă de CF, fiind sistată, transnotându-se în CF PP Câlnic, de acolo unificându-se cu mai multe parcele și transnotându-se în CF RR Câlnic, în favoarea Statului Român. Imobilul cu nr. top. SS din CF JJ Câlnic nu se mai regăsește în fila de CF, fiind sistată, transnotându-se în CF HH Câlnic, de acolo se unifică cu mai multe parcele în favoarea SC U. SA Reșița. Imobilul cu nr. top. TT din CF CC Câlnic s-a transnotat, succesiv, apoi s-a alipit. În aceste condiții, având în vedere că prezentul litigiu nu se încadrează în prevederile Legii nr. 10/2001, tribunalul a apreciat că acțiunea dedusă judecății este nefondată.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul. Prin Decizia civilă nr. 182/R din 21 noiembrie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a admis apelul reclamantului și a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a admis acțiunea astfel: - a anulat Dispoziția din 18 ianuarie 2008 a Comisiei municipale Reșița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și a constatat că reclamantul are dreptul de despăgubire pentru cei 178 mp din CF UU Reșița nr. top. VV, ce i se vor acorda în condițiile Legii nr. 165/2013. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Reclamantul a formulat, în condițiile Legii nr. 10/2001, notificare pentru redobândirea terenurilor preluate de stat și pentru care nu a primit despăgubiri, cu referire la terenul în suprafață de 178 mp.

Potrivit concluziilor expertizei dispuse și efectuate în cauză, imobilul ce constituie obiectul litigiului este compus din casă de locuit, anexe, curte și grădină. Spre incinta SC S.P. SRL nu există gard despărțitor, limita fiind materializată prin stâlpi metalici. Suprafața măsurată a parcelei deținute de reclamant, conform limitelor actuale, este de 975 mp, față de suprafața tabulară de AA mp. S-a reținut că incinta SC S.P. SRL este situată între grădinile caselor de pe strada B. și albia râului B.A. Reclamantul-apelant, la fața locului, a susținut că terenul folosit de el ca grădină se întindea până la albia râului B.A. și așa a fost folosit și de antecesorii săi, care l-au primit în schimbul unui teren pe care l-au cedat pentru realizarea căii ferate.

Imobilul a fost inițial înscris în fila de CF CC Câlnic, nr. top. KK - casa nr. WW cu teren de AA mp, proprietar tabular sub XX fiind înscris, în anul 1974, U.I., cu titlu de succesiune asupra cotei de 1/2 parte și sub YY și ZZ, în anul 1993, U.I., cu titlu de succesiune asupra cotei de 1/2 parte. S-a mai susținut că, în anul 2006, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. AAA/2006, imobilul a trecut în proprietatea minorei A.O.F. și este transnotat în CF LL UAT Reșița, unde la sarcini se înscrie dreptul de întreținere și uzufruct viager în favoarea lui U.I., asupra cotei de 1/2 parte și dreptul de uzufruct viager în favoarea lui U.S.M., necăsătorită, asupra celeilalte cote de 1/2 parte.

Fila de CF LL UAT Reșița este convertită în CF BBB Reșița. S-a mai precizat că din studiul celor trei cărți funciare se observă că parcela reclamantului-apelant a avut suprafața inițială (încă din anul 1854) de 270 stp., egal AA mp și aceasta nu a suferit vreo modificare, respectiv o diminuare de suprafață sau o dezmembrare, în vederea efectuării unui schimb de teren. Din documentația topografică denumită "Plan pentru comasare și transmitere", întocmită de Oficiul de îmbunătățiri funciare și proiectare pentru construcții agricole Caraș-Severin în anul 1978, rezultă că pentru realizarea Bazei de producție OIFPCA Reșița s-a restrâns suprafața parcelei nr. top. KK, a reclamantului, cu 178 mp, pentru care acestuia urmă să i se dea, în schimb, teren din parcela top CCC (conform adresei fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Reșița).

S-a susținut că parcela nr. top. CCC a fost înscrisă în fila de CF nr. 1955 Câlnic - arabil în Zapodia de 2 ha 3020 mp, proprietatea Statului Român. Această parcelă a fost dezmembrată în șase subparcele: nr. top. CCC/1 de 17800 mp, nr. top. CCC/2 de 1250 mp, nr. top. CCC/3 de 380 mp, nr. top. CCC/4 de 2094 mp, nr. top. CCC/5 de 414 mp și nr. top. CCC/6 de 1082 mp. Niciuna dintre aceste parcele nu a fost atribuită reclamantului, în schimbul terenului ce i-a fost ocupat. Suprafața de teren de 178 mp, revendicată de reclamantul-apelant, este ocupată de baza de producție a fostei întreprinderi de îmbunătățiri funciare. Această bază de producție a fost înscrisă în fila CF nr. DDD Câlnic, pe parcela rezultată din dezmembrarea parcelei top EEE, teren de 10.522 mp, ce a fost adusă în anul 1973 din fila de CF FFF Câlnic în fila de CF DDD Câlnic, ca proprietate a Statului Român.

În anul 1989, în baza Deciziei nr. 51/1978 a Consiliului Popular al jud. Caraș-Severin, asupra parcelei de 10552 mp se intabulează dreptul de administrare operativă directă în favoarea Oficiului de Îmbunătățiri Funciare, Proiectare Construcții Agricole Caraș-Severin, devenit după 1990 SC S. SA. În anul 2006, în baza Sentinței civile nr. 2580 din 7 octombrie 2005 din Dosar nr. 3648/C/2005 al Tribunalului Caraș-Severin, învestită cu formulă executorie prin Încheierea nr. 432/CC din 14 aprilie 2006, și a documentației tehnice aviz O.C.P.I. nr. 1800/2006, parcela de 10522 mp se dezmembrează în cele două subparcele menționate mai sus, care se reînscriu în fila de CF nr. DDD Câlnic, sub PI-2 și PI-3, subparcela nr. top.

GGG, nr. cad. HHH de 2628 mp este transnotată, apoi, în CF III Câlnic, în favoarea SNIF Sucursala Caraș-Severin. Pe parcela JJJ, nr. cad. VV se înscriu, în anul 2008, construcțiile: 3 hale, centrală termică, depozit, anexă industrială (P+2), cantină, atelier, garaj, punct trafo. Asupra construcțiilor se înscrie ca proprietar SC S. SA, iar asupra terenului rămâne proprietar Statul Român. S-a mai arătat că în anul 2008, în baza actului de adjudecare din 18 aprilie 2008, proprietar asupra construcțiilor este înscrisă S.P. SRL Reșița, iar terenul rămâne al Statului Român. Imobilul cu nr. top. JJJ, nr. cadastral VV din CF nr. DDD Câlnic este convertit în format electronic în CF nr. KKK Reșița. De asemenea, s-a arătat că în anul 2012, prin actul notarial din 19 ianuarie 2012, emis de NP N.C., terenul de 7924 mp devine proprietatea SC S.P.

SRL, cu titlu de cumpărare. În concluzie, terenul revendicat de reclamant, în suprafață de 178 mp, în prezent face parte din parcela înscrisă în CF KKK Reșița, nr. cad. VV - teren de 7924 mp cu 3 hale, centrală termică, depozit, anexă industrială (P+2), cantină, atelier, garaj, punct trafo, proprietar asupra terenului și construcțiilor fiind SC S.P. SRL. În raport de această stare de fapt și de drept și având în vedere înscrisurile depuse la dosar, instanța de apel a reținut că cererea reclamantului este întemeiată, că acesta are dreptul la beneficiul măsurilor reparatorii reglementate de legile speciale de reparație, pentru suprafața de 178 mp, ocupată în prezent de construcții (aflată, în fapt, în continuarea grădinii aferente imobilului casă de locuit).

Având în vedere că această suprafață de teren nu este liberă în sensul legii și nu poate fi restituită în natură, reclamantul este îndreptățit la a primi despăgubiri în condițiile Legii nr. 165/2013, sens în care s-a dispus reformarea sentinței de fond. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, toate părțile. I. Recurentul-reclamant U.I. critică decizia recurată pentru nepronunțarea instanței de apel asupra tuturor imobilelor indicate în primul petit al acțiunii introductive. În dezvoltarea acestui motiv, recurentul-reclamant a arătat că instanța de apel s-a mărginit în a face cercetări doar asupra suprafeței de 178 mp, ce face parte din parcela înscrisă actualmente în CF KKK Reșița (provenită din CF CC Câlnic, nr. top.

KK, transnotată în CF LL UAT Reșița), nr. cad. VV - teren de 7924 mp cu 3 hale, centrală termică, depozit anexă industrială (P+2), cantină, atelier, garaj, punct trafo, proprietar asupra terenului și construcțiilor fiind SC S.P. SRL. Instanțele nu au soluționat, însă, primul capăt de cerere asupra imobilelor terenuri prevăzute în extrasele CF nr. AA nr. top. BB (provenită din CF nr. CC Câlnic, 2799 mp - după ce sunt scăzuți cei 178 mp din suprafața totală de 2977 mp), nr. top. DD (2790 mp, provenită din CF nr. EE Câlnic) și nr. top. FF (provenită din CF nr. GG Câlnic) și CF nr. HH Câlnic nr. top.II (provenită din CF nr. JJ Câlnic, 504 mp). Se face, totuși, vorbire despre încercarea primei instanțe de a clarifica situația juridică a terenurilor ce fac obiectul prezentului litigiu, care, în baza notelor de la dosar fond, emise de O.C.P.I.

Caraș-Severin, reține că imobilul cu nr. top MM nu există (nr. top. la care reclamantul nici nu a făcut vreo referire, în petitul acțiunii fiind vorba de nr. top. DD), iar nr. top NN din CF GG nu mai există evidențiat de sine stătător, doar unificat sub numărul menționat mai sus (nr. top. la care reclamantul nu a făcut referire). Totodată, s-a arătat că imobilul cu nr. top. OO nu mai există evidențiat de sine stătător, ci s-a transnotat în fila de CF PP Câlnic cu încheierea de CF din 15 august 1964, în favoarea Statului Român. Din studiul filei de CF EE Câlnic, imobilul a fost transnotat sub nr. QQ în fila de CF PP, în proprietatea Statului Român, în baza Decretului nr. 1022/1962. Imobilul cu nr. top.

BB din CF Câlnic nu se regăsește în această filă de CF, fiind sistată, transnotându-se în CF HH Câlnic, de acolo se unifică cu mai multe parcele în favoarea SC U. SA Reșița. Imobilul cu nr. top. TT din CF CC Câlnic s-a transnotat succesiv, apoi s-a alipit. Față de aceste considerente, recurentul-reclamant susține că era oportun ca expertiza judiciară topografică a d-nei C.E. să aibă ca obiective și identificarea clară a acestor terenuri, nu doar a suprafeței de 178 mp. Abia după ce toate imobilele erau identificate, instanța de judecată, constatând legalitatea și temeinicia acțiunii și admițând astfel apelul cu schimbarea în tot a sentinței atacate, putea să se pronunțe și asupra unor eventuale restituiri în natură sau despăgubiri echivalente întregii suprafețe de teren solicitate prin acțiune.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. II. Recurentul-pârât Municipiul Reșița, prin Primar, a invocat că instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut (art. 304 pct. 6 C. proc. civ.) și a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). În dezvoltarea acestor motive, recurentul-pârât a arătat că prima instanță a reținut, în mod corect, că reclamantul a solicitat anularea Adresei din 18 ianuarie 2008 a Comisiei municipale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și nicidecum o dispoziție a Primarului Municipiului Reșița emisă în baza prevederilor Legii nr. 10/2001, chiar dacă acesta a invocat ca temei legal al acțiunii Legea nr. 10/2001.

Adresa sus-menționată conține răspunsul Comisiei municipale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor la cererea din 27 decembrie 2007, în sensul comunicării Procesului-verbal din 28 decembrie 2005 și a Procesului-verbal de afișare din 28 decembrie 2005, care conțin hotărârea comisiei în sensul respingerii cererii reclamantului, întrucât nu face obiectul Legii nr. 247/2005. În realitate, cererea reclamantului făcea obiectul Legii nr. 18/2001 a fondului funciar, actualizată, iar comisia a soluționat-o în sensul respingerii, hotărâre pe care reclamantul avea posibilitatea să o conteste în termenul prevăzut de lege, ceea ce nu a făcut. Instanța de fond în mod corect a solicitat reclamantului să depună la dosarul cauzei notificarea făcută către Primărie, prin care a solicitat restituirea imobilelor din cauză, precum și cererea prin care a solicitat despăgubiri.

Reclamantul nu și-a dovedit, însă, acțiunea. Singura notificare depusă se adresează SC S. SA și SC S.P. SRL și prin ea s-au solicitat despăgubiri de 10.000 euro pentru ocuparea suprafeței de 178 mp. Mai mult, reclamantul nu a făcut dovada, conform Legii nr. 10/2001, că ar fi formulat notificare adresată A.V.A.S.-ului și nici nu a îndeplinit în termenul prevăzut de acest act normativ procedura administrativă prealabilă obligatorie. Conform prevederilor art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicată, acțiunea în justiție are un caracter subsidiar și facultativ, neputând fi exercitată decât după epuizarea procedurii administrative.

Potrivit prevederilor legale, persoana îndreptățită, nemulțumită de modul de rezolvare a cererii de restituire în natură sau, după caz, de stabilire a măsurilor reparatorii prin echivalent, are la îndemână acțiunea în justiție, ce poate fi exercitată în termen de 30 de zile de la data când i-a fost comunicată decizia, text din interpretarea căruia rezultă că instanța de judecată nu are competența să se pronunțe asupra cererii de restituire în natură sau de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent decât după soluționarea acesteia pe cale administrativă. Din concluziile expertului topograf C.E. reiese că, în prezent, suprafața de teren de 178 mp face parte din parcela înscrisă în CF nr. KKK Reșița, nr. cad.

VV - teren de 7924 mp cu trei hale, centrală termică, depozit, anexă industrială, cantină, atelier, garaj, punct trafo, proprietar asupra construcțiilor și terenului fiind SC S.P. SRL, teren cumpărat în anul 2012 de la Statul Român, prin actul notarial din 19 ianuarie 2012. Conform prevederilor art. 1 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist se restituie în natură, iar în situația în care restituirea în natură nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în Cap. III.

În concluzie, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate și menținerea, ca temeinică și legală, a sentinței de fond, prin care s-a respins acțiunea reclamantului, ca nefondată. III. Recurenta-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S. (fostă A.V.A.S.) a formulat următoarele critici: 1. În mod nelegal nu a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.A.A.S., deoarece în sarcina acesteia nu se poate reține nicio obligație în cauză (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). În ce privește obligațiile legale stabilite în sarcina A.A.A.S., conform Legii nr. 10/2001, republicată, prin prevederile art. 29 și urm. din lege se reglementează regimul juridic al reparațiilor pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate integral de A.A.A.S.

În raport de caracterul imperativ și prioritar al normelor ce reglementează procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, pentru emiterea deciziei cu propunere de acordare de măsuri reparatorii nu s-a dovedit că reclamantul a urmat procedura administrativă obligatorie legală. Prin Legea nr. 10/2001 sunt instituite 2 etape succesive, din care prima - procedura administrativă - este obligatorie (art. 1, art. 21 alin. (1) și (5), art. 47 alin. (2) și art. 48), iar a doua facultativă, întrucât privește controlul judecătoresc al actelor emise în temeiul acestei legi speciale. Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată, "Actele doveditoare (...) pot fi depuse până la data soluționării notificării". Așadar, pentru dovedirea calității de persoană îndreptățită, în conformitate cu Legea nr. 10/2001, era necesară completarea dosarului administrativ cu toate actele doveditoare necesare.

Prin art. 29 și urm. din Legea nr. 10/2001 se reglementează regimul juridic al reparațiilor pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate integral de A.A.A.S. Notificarea se comunică instituției publice implicate în privatizare, conform art. 29 alin. (3) din lege, numai pentru propunerea de acordare de despăgubiri în condițiile legii speciale, Legea nr. 247/2005 - Titlul VII. Față de aceste dispoziții legale, rezultă că instanța putea analiza cererea privind despăgubirile numai în măsura în care se emitea decizie sau dispoziție motivată, prin finalizarea procedurii administrative în condițiile Legii nr. 10/2001, iar această decizie putea face obiectul analizei de legalitate a instanței judecătorești, în condițiile art. 26 alin. (3) din lege.

În cadrul legal astfel stabilit, se poate constata că nu erau îndeplinite condițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, deoarece imobilul revendicat nu se afla evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate integral cu respectarea dispozițiilor legale sau într-o proporție care nu permite aplicarea art. 21 din lege. În consecință, în situația imposibilității legale de restituire în natură a imobilului revendicat, obligația de a emite decizie motivată cu propunere de acordare de despăgubiri revine numai Primăriei Municipiului Reșița, în condițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. În speță, s-a reținut că procedura administrativă a fost parcursă în contradictoriu cu Primăria Municipiului Reșița, care a și soluționat notificarea reclamantului prin Dispoziția din 18 ianuarie 2008, contestată în cauză.

Întrucât obligația de a soluționa notificarea revine unității deținătoare, în patrimoniul căreia se află imobilul, aceasta nu trebuie să se limiteze numai la respingerea cererii de restituire în natură a imobilului, ci are obligația de a face propunere de acordare a măsurilor reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001. În concluzie, competenta instanței putea interveni numai în măsura în care se emitea decizie sau dispoziție motivată de către A.A.A.S., prin finalizarea procedurii administrative, această decizie putând face obiectul analizei instanței judecătorești pentru legalitate, în condițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Pe cale de consecință, se impune admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a A.A.A.S., față de capătul de pretenții din acțiune.

2. Instanța nu a clarificat situația juridică a terenului revendicat și a stabilit, în mod nelegal, dreptul reclamantului la despăgubiri, în condițiile Legii nr. 165/2013, pentru cei 178 mp din CF E KKK Reșița, nr. top. VV. Instanța de fond, în mod legal, a reținut că nu a fost clarificată situația juridică a imobilelor-terenuri ce fac obiectul prezentului litigiu, situație neclarificată de către instanța de apel. Astfel, din actele emise de O.C.P.P.I. Caraș-Severin rezultă că imobilul revendicat, cu nr. top. MM nu există, iar nr. top. NN din CF nr. GG nu mai există ca imobil de sine stătător, ci doar unificat sub nr. menționat mai sus. De asemenea, imobilul cu nr. top OO nu mai există evidențiat de sine stătător, ci figurează ca imobil transnotat în CF nr. PP Câlnic cu încheierea de CF din 15 august 1964, în favoarea Statului Român.

Imobilul a fost transnotat succesiv sub nr. QQ din 15 august 1964 în CF PP Câlnic, în baza Decretului nr. 1022/1962, în aceeași CF fiind transnotat și imobilul cu nr. top. BB, ulterior acestea fiind transnotate în CF nr. RR Câlnic, cu mențiunea "în favoarea Statului Român". Doar imobilul cu nr. top. SS din CF JJ Câlnic a fost transnotat, la rândul său, cu mai multe parcele în favoarea SC U. SA Reșița. Nu sunt dovedite ca îndeplinite condițiile art. 29 și urm. din Legea nr. 10/2001, republicată, prin care se reglementează regimul juridic al reparațiilor pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate.

Astfel, conform art. 29 și urm. din Legea nr. 10/2001, republicată, "pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate". Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, se poate constata că A.A.A.S. are competență numai de a propune acordarea de despăgubiri în condițiile legii, instituției competente. În consecință, nu se putea reține nicio obligație în sarcina A.A.A.S.

în condițiile Legii nr. 10/2001. Prin sentința de fond s-a reținut, în mod corect, că litigiul nu se încadrează în prevederile Legii nr. 10/2001, aspect constatat și de Comisia municipală Reșița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor prin Procesul-verbal din 28 decembrie 2005 și Procesul-verbal de afișare din 28 decembrie 2005, care conțin hotărârea Comisiei în sensul respingerii cererii reclamantului, întrucât nu face obiectul Legii nr. 247/2005. 3. A.A.A.S. nu are obligația de a acorda efectiv măsuri reparatorii/despăgubiri în condițiile Legii nr. 10/2001 (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Acțiunea nu este întemeiată față de A.A.A.S., deoarece A.A.A.S. are obligații legale numai în condițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, respectiv numai pentru imobilele care se află evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate integral, cu respectarea dispozițiilor legale, de către A.A.A.S.

Astfel, în condițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată, A.A.A.S. are obligația să emită o decizie motivată pentru propunerea de acordare de despăgubiri în condițiile legii speciale, respectiv Legea nr. 165/2013. Această decizie motivată trebuie înaintată legal instituției competente, respectiv Comisiei Naționale din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, conform prevederilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 165/2013. Prin urmare, față de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, A.A.A.S. are numai obligația de a emite decizie motivată cu propunere de acordare de despăgubiri în condițiile legii speciale, respectiv Legii nr. 165/2013, iar nu de a acorda efectiv despăgubiri.

Recurenta-pârâtă a redat conținutul art. 1, art. 16 și art. 17 din Legea nr. 165/2013, în raport de care a concluzionat că Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională au atribuții în ceea ce privește regimul stabilirii, evaluării și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, care nu pot fi restituite în natură. Așadar, din analiza textelor legale evocate rezultă că A.A.A.S. nu are obligația de a acorda măsuri reparatorii în echivalent/despăgubiri, ci numai de a emite decizia motivată și a propune acordarea despăgubirilor în condițiile legii speciale, Legea nr. 165/2013, dacă sunt îndeplinite condițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001. În concluzie, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul admiterii excepției invocate și respingerea acțiunii pentru restul pretențiilor formulate față de ea, ca neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă A.A.A.S. a depus întâmpinare la recursurile declarate de reclamant și pârâtul Municipiul Reșița, solicitând respingerea acestora, ca nefondate. Recurentul-pârât Municipiul Reșița a depus întâmpinare la recursurile declarate de reclamant și pârâta A.A.A.S., solicitând respingerea acestora, ca nefondate. Recursurile sunt fondate în limitele și pentru considerentele următoare: Reclamantul a învestit instanța cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, prin care a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții Municipiul Reșița, prin Primar, și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (A.V.A.S.), să se dispună: anularea Dispoziției din 18 ianuarie 2008 a Comisiei municipale Reșița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor prevăzute în extrasele de CF nr. AA nr. top.

BB - 2977 mp (provenită din CF nr. CC Câlnic), nr. top. DD - 2790 mp (provenită din CF nr. EE Câlnic) și nr. top. FF (provenită din CF nr. GG Câlnic) și CF nr. HH Câlnic nr. top. II - 504 mp (provenită din CF nr. JJ Câlnic) și a Dispoziției din 2 februarie 2007 a pârâtei A.V.A.S.; obligarea pârâților să-i restituie în natură terenul liber, iar pentru terenul ocupat de construcții acordarea de despăgubiri bănești. Reclamantul și-a precizat ulterior acțiunea, respectiv petitul 2, în sensul că a solicitat obligarea pârâtei A.V.A.S. să emită decizie prin care să stabilească dreptul său la despăgubiri în condițiile Legii nr. 247/2005 - Titlul VII, pentru imobilele indicate la primul petit al acțiunii introductive de instanță (cererea precizatoare se află la dosar fond).

Acțiunea astfel precizată a fost respinsă de prima instanță, care a reținut, în esență, că litigiul nu se încadrează în prevederile Legii nr. 10/2001, întrucât reclamantul nu a făcut dovada formulării notificării de restituire în condițiile Legii nr. 10/2001, pentru imobilele indicate în acțiune. Contestând această soluție în apel, reclamantul a solicitat schimbarea sentinței primei instanțe, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost precizată, deci cu referire la toate terenurile indicate la primul petit. Așa cum susține și recurentul-reclamant, instanța de apel nu s-a pronunțat, însă, asupra tuturor terenurilor indicate la primul petit al acțiunii, limitându-și analiza doar la suprafața de 178 mp, ce face parte din parcela înscrisă în prezent în CF E. KKK Reșița, nr. top.

VV (provenită din CF CC Câlnic, nr. top. KK). A rămas, astfel, neanalizată situația următoarelor terenuri indicate la primul petit al acțiunii: terenurile prevăzute în extrasele de CF nr. AA nr. top. BB (provenită din CF nr. CC Câlnic) - 2799 mp, reprezentând diferența dintre suprafața totală de 2977 mp și suprafața de 178 mp, nr. top. DD (provenită din CF nr. EE Câlnic) - 2790 mp și nr. top. FF (provenită din CF nr. GG Câlnic) și CF nr. HH Câlnic nr. top. II (provenită din CF nr. JJ Câlnic) - 504 mp. Lăsând necercetat apelul sub aspectul solicitării de restituire a suprafețelor de teren sus-menționate, curtea de apel a încălcat principiul disponibilității, care o obliga la analiza temeiniciei pretențiilor vizând și aceste suprafețe, situație în care devine operant cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., în raport de care recursul reclamantului va fi admis, cu consecința casării cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță, pentru ca aceasta să se pronunțe asupra tuturor pretențiilor deduse judecății. Având în vedere temeiul de drept pe care reclamantul și-a fundamentat cererea de chemare în judecată - dispozițiile Legii nr. 10/2001, se impune ca, în rejudecare, instanța de apel să verifice, cu prioritate, natura juridică a actului atacat constând în Adresa din 18 ianuarie 2008 a Comisiei municipale Reșița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, respectiv să stabilească dacă această adresă este sau nu actul de finalizare a procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001, pentru terenurile indicate la primul petit al acțiunii, susceptibil de atacare în instanță în condițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

În acest scop, cu ocazia rejudecării urmează a fi avute în vedere și criticile formulate în recursul pârâtului Municipiul Reșița, prin care se contestă caracterul de dispoziție emisă în procedura Legii nr. 10/2001 pentru actul atacat sus-menționat, critici față de care se justifică și admiterea recursului pârâtului Municipiul Reșița, cu consecința casării cu trimitere spre rejudecare. Pe de altă parte, față de pretențiile de restituire în natură sau prin echivalent a terenurilor menționate la primul petit al acțiunii, formulate în contradictoriu cu pârâții Municipiul Reșița și A.A.A.S.

(fostă A.V.A.S.) și întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, instanța de trimitere trebuie să verifice susținerea reclamantului în sensul că a inițiat procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 pentru toate terenurile solicitate prin acțiune, urmând a stabili dacă și pentru celelalte terenuri indicate la primul petit al acțiunii, în afara suprafeței de 178 mp, reclamantul a formulat notificare în condițiile Legii nr. 10/2001. În ipoteza formulării notificării, instanța de trimitere trebuie să aibă în vedere că și în absența emiterii unei dispoziții de către unitățile pretins deținătoare a terenurilor solicitate, raportat la Decizia nr. XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, revine instanței de judecată obligația să examineze în fond notificarea.

Conform deciziei în interesul legii evocată, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz trebuie cenzurat de instanță, sens în care acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului entității deținătoare de a răspunde la notificare este asimilată contestației prevăzute de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Prin urmare, nu pot fi primite criticile din recursurile pârâților, conform cărora instanța de judecată nu ar avea competența de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură sau de acordare de măsuri reparatorii în echivalent decât după epuizarea procedurii administrative prin emiterea deciziei/dispoziției motivate de soluționare a notificării, în cadrul contestației împotriva acestei decizii/dispoziții.

În ce privește terenul de 178 mp, înscris în prezent în CF UU Reșița, nr. top. VV, instanța de apel a stabilit, pe baza probatoriului administrat, că pentru acesta reclamantul a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, respectiv Notificarea din 13 august 2001. Această notificare, adresată de reclamant Primăriei Reșița, a fost redirecționată către pârâta A.A.A.S. (fostă A.V.A.S.), unde a fost înregistrată la 12 iunie 2002, astfel cum rezultă din adresa emisă de A.V.A.S. la data de 2 februarie 2007, ce constituie cel de-al doilea act a cărui anulare s-a solicitat în prezenta cauză. Fiind, așadar, stabilit că pentru suprafața de 178 mp reclamantul a formulat notificare în condițiile Legii nr. 10/2001, criticile din recursul pârâtei A.A.A.S.

(fostă A.V.A.S.) în sensul că reclamantul nu a urmat procedura administrativă obligatorie nu sunt fondate. De asemenea, nu sunt fondate nici criticile vizând lipsa calității procesuale pasive a pârâtei A.A.A.S. (fostă A.V.A.S.). Faptul că pârâta A.A.A.S. este emitenta unuia dintre actele a căror anulare se solicită în cauză (Adresa din 2 februarie 2007) justifică legitimarea ei procesuală pasivă pe capătul de cerere cu acest obiect, iar faptul că aceeași pârâtă a fost învestită cu soluționarea notificării reclamantului de acordare de despăgubiri pentru terenul de 178 mp, pretins ca evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, o legitimează procesual pasiv pe capătul de cerere privind despăgubirile.

Deși a stabilit că pârâta A.A.A.S. a fost notificată, de către reclamant, în condițiile Legii nr. 10/2001, pentru suprafața de teren de 178 mp, instanța de apel nu a lămurit, însă, dacă această entitate a răspuns la notificare, scop în care, în rejudecare, va trebui să analizeze și să stabilească dacă adresa emisă de A.V.A.S. la data de 2 februarie 2007 are valoarea unei dispoziții motivate de soluționare a notificării. În cazul în care concluzia va fi negativă, instanța de trimitere va avea în vedere statuările obligatorii din Decizia în interesul legii nr. XX/2007, potrivit cărora, în absența emiterii unei dispoziții de către entitatea învestită cu soluționarea notificării, instanța de judecată este obligată să examineze în fond notificarea.

Ca atare, criticile din recursul pârâtei A.A.A.S., în sensul că instanța nu ar avea competența de a se pronunța pe cererea de despăgubiri decât în măsura emiterii de către entitatea notificată a unei decizii/dispoziții motivate de soluționare a notificării, nu sunt fondate. Cât privește faptul dacă, în speță, sunt sau nu îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 pentru angajarea răspunderii A.A.A.S., în ceea ce privește terenul ce face obiectul notificării cu care această entitate a fost învestită, o atare chestiune ține de fondul pricinii, iar nu de calitatea procesuală pasivă a pârâtei A.A.A.S., cum neîntemeiat se pretinde în recurs.

Întrucât aspectele de fapt ce interesează în aplicarea art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 - respectiv cine era deținătorul terenului în discuție la data intrării în vigoare a legii, iar în cazul în care deținător era o societate comercială privatizată, proporția privatizării acesteia - nu au fost stabilite de instanța de apel, acestea vor fi lămurite în rejudecare, urmând ca apoi instanța să aprecieze dacă sunt îndeplinite condițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 pentru angajarea răspunderii A.A.A.S. În caz afirmativ și în măsura în care se confirmă calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la restituire, în sensul art. 3 alin. (1) lit. a)/art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, instanța de trimitere va hotărî asupra limitelor răspunderii pârâtei A.A.A.S.

în raport de prevederile art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001, sens în care vor fi avute în vedere și criticile formulate pe acest aspect în recursul pârâtei A.A.A.S. În concluzie, față de incompleta stabilire a situației de fapt și față de nepronunțarea instanței de apel asupra pretențiilor de despăgubire cu privire la toate terenurile indicate în acțiune, în temeiul dispozițiilor art. 314 și art. 312 alin. (1), (2) și (5) raportat la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile tuturor părților, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării, instanța de trimitere va reevalua probatoriul administrat și va dispune orice altă probă pe care o va aprecia necesară pentru a lămuri: dacă reclamantul a formulat notificare, în condițiile Legii nr. 10/2001, pentru celelalte terenuri indicate la primul petit al acțiunii, în afara celui de 178 mp, ce face obiectul Notificării din 13 august 2001; în cazul formulării unei astfel de notificări, dacă aceasta a fost soluționată de entitatea deținătoare; cine era deținătorul terenului de 178 mp la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, iar în cazul în care acesta era o societate comercială privatizată, care era proporția privatizării acesteia.

În funcție de rezultatul acestor verificări de fapt și după ce va stabili și natura juridică a celor două acte a căror anulare s-a solicitat prin acțiune, în sensul celor arătate mai sus, instanța de trimitere se va pronunța asupra legalității și temeiniciei sentinței de fond, raportat la fiecare pretenție ce face obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost precizată de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamantul U.I. și de pârâții Municipiul Reșița, prin Primar, și Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva Deciziei nr. 182/R din 21 noiembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel Timișoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 octombrie 2014. Procesat de GGC - AZ