ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2611/2015

Asupra conflictului

negativ de competență, constată următoarele;

Prin cererea înregistrată la data

de 20 martie 2015 pe rolul Tribunalului București, secția a III -a civilă, reclamanții

N.C. și N.E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia

Națională pentru Compensarea Imobilelor, ca prin hotărârea ce se va pronunța să

se dispună anularea în parte și modificarea deciziei de compensare din 17 decembrie

2014, în sensul majorării valorii despăgubirilor stabilite prin aceasta.

Prin sentința

nr. 814 din 19 iunie 2015, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis

excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut că, în raport de prevederile art. 35 din

Legea nr. 165/2013, competența de soluționare a contestațiilor formulate împotriva

deciziilor emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor revine secției

civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite

cu soluționarea cererii, în speța de față, Tribunalul Sibiu, entitate fiind unitatea

care a soluționat notificarea, în baza Legii nr. 10/2001 cu modificările și completările

ulterioare.

Prin sentința

civilă nr. 1918 din 15 octombrie 2015, Tribunalul Sibiu a declinat la rândul său,

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București și, constatând

ivit conflict negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție

pentru soluționarea regulatorului de competență ivit între cele două instanțe.

Pentru a pronunța

această sentință, Tribunalul Sibiu a reținut că, potrivit art. 35 alin. (1) din

Legea nr. 165 din 16 mai 2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art.

33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită Ia secția civilă

a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de

30 de zile de la data comunicării, iar prin „entitate" în sensul acestor dispoziții

se înțelege entitatea care a emis actul, respectiv decizia care se contestă și cum

sediul entității emitente a deciziei de compensare contestată se află în circumscripția

Tribunalului București, aceasta este instanța competentă să soluționeze cererea

reclamanților.

Înalta Curte,

competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135

alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București, pentru următoarele considerente:

Într-adevăr, norma

de competență incidență raportului juridic litigios este cea invocată de cele două

instanțe, respectiv dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 16 mal

2013.

Astfel, potrivit,

dispozițiilor art. 35 alin. (1) „Deciziile emise eu respectarea prevederile art.

33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă

a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de

30 de zile de la data comunicării”.

Dispozițiile legale

sus-menționate instituie o normă de competență teritorială absolută, ce conferă

tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite de lege

competența de soluționare a contestației formulate împotriva deciziilor emise de

aceasta.

Noțiunea de „entitate

învestită de lege" este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea

nr. 165/2013, în sensul că, au această semnificație următoarele structuri cu atribuții

în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor

reparatorii; a) unitatea deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea

Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic

al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989,

cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată,

cu modificările și completările ulterioare, precum și a O.U.G. nr. 83/1999, republicată;

b) entitatea învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul H.G. nr. 250/2007,

cu modificările și completările ulterioare; c) comisia locală de fond funciar, comisiile

comunale, orășenești și municipale constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată

- cu modificările și completările ulterioare; d) comisia județeană de fond funciar

sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București, constituite în

temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor

religioase și comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România;

f) Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, organ de specialitate

al administrației publice centrale, cu personalitate juridică; g) Comisia Națională

pentru Compensarea Imobilelor, înființată potrivit legii.

Întrucât în cauză,

decizia de compensare nr. 2489 din 17 decembrie 2014, a fost emisă de Comisia Națională

pentru Compensarea Imobilelor, potrivit art. 3 alin. (1) pct. 4 lit. g) din Legea

nr. 165/2013, această instituție are calitatea de entitate învestită de lege, astfel

încât, conform art. 35 alin. (1) din același act normativ, competența de soluționare

a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul acestei entități.

Având în vedere

că sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor se află în circumscripția

Tribunalului București, aceasta este instanța competentă teritorial să soluționeze

cauza dedusă judecății.

În consecință,

Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului

în circumscripția căreia se află sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor,

respectiv Tribunalul București.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțata în

ședință publică, astăzi, 19 noiembrie 2015.