ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1102/2014

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 30 iulie 2000, sub nr.

31837/3/2009, reclamanta SC N.I. B.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții

SC A.S.I. SRL și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (O.S.I.M.) anularea

mărcii M.C.P., motivat de faptul că reclamanta este titulara mărcilor

anterioare M..

Prin Sentința civilă

nr. 199 din 16 februarie 2010 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a

respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată, constând faptul că nu sunt

incidente în cauză prevederile art. 6 lit. c) din Legea nr. 84/1998.

În sinteză, instanța

de fond a reținut că marca M.C.P. nu este în conflict cu niciuna din mărcile M.

1, M. 2 și, respectiv, M. 3, neexistând vreun risc de confuzie.

Astfel, elementele

componente, verbale și figurative ale mărcii M.C.P. sunt diferite de ale

oricăreia din cele trei mărci aparținând reclamantei, iar din punct de vedere

psihologic, produc un efect vizual distinct și diferit, care nu poate fi

confundat de consumator, indiferent de tipul acestuia. Totodată, din punct de

vedere fonetic, există diferențe ce oferă consumatorului suficiente elemente

pentru a identifica, diferenția și recunoaște mărcile în conflict, fără risc de

a le confunda.

De asemenea, a

reținut instanța de fond că, din punct de vedere semantic, este doar aparentă

similaritatea elementelor verbale ale celor două mărci, deoarece în toate

cazurile sunt folosite cuvinte abstracte ce pot fi apreciate ca fanteziste și

diferite.

În ceea ce privește

impactul mărcilor în conflict în mintea consumatorului, instanța de fond a

concluzionat că nu există risc de confuzie deoarece în cazul conflictului cu

mărcile M. 1 și M. 2, mărcile în discuție sunt suficient de diferite pentru a

putea fi aplicate pe produse similare și chiar identice, iar în cazul

conflictului cu marca M. 3, mărcile au fost solicitate la înregistrare pentru

clase de produse diferite.

Prin Decizia civilă

nr. 5A din 11 ianuarie 2011, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și

pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins ca nefondat apelul

reclamantei, considerând că nu există un risc de confuzie între marca pârâtei

și mărcile anterioare ale reclamantei.

Prin Decizia civilă

nr. 887 din 10 februarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă, a casat hotărârea instanței de apel, trimițând cauza spre rejudecarea

apelului la aceeași instanță.

Instanța de casare a

reținut că sunt nefondate motivele de recurs referitoare la neanalizarea

notorietății mărcilor reclamantei (în baza art. 6 lit. d) din Legea nr.

84/1998), ce nu poate fi efectuată din oficiu, însă în privința îndeplinirii

cerințelor prevăzute de art. 6 lit. c) din lege, instanța de apel nu a

clarificat suficient situația de fapt și nu a argumentat suficient, în fapt și

în drept, aprecierea inexistenței riscului de confuzie. Totodată, s-a reținut

existența contrarietății între considerente și dispozitiv, cu privire la

analiza celorlalte produse din clasa 29, altele decât "lapte" și

"produse lactate".

Prin Decizia civilă

nr. 29A din data de 14 februarie 2013, Curtea de Apel București, secția a IX-a

civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și

asigurări sociale, a admis apelul și a schimbat în tot hotărârea atacată, în

sensul anulării înregistrării mărcii nr. x M.C.P..

Instanța de apel a

reținut faptul că este întemeiat motivul de apel referitor la similaritatea

mărcilor, constatând incidența motivului de anulare a înregistrării mărcilor,

prevăzut de art. 48 alin. (1) lit. b) cu referire la art. 6 lit. c) din Legea

nr. 84/1998, deoarece elementele verbale dominante ale mărcilor comparate,

respectiv particulele "Mi." și "M.", nu sunt suficient de

distinctive pentru a fi recunoscute de consumator ca indicând o anume sursă

comercială.

Instanța de apel a

motivat că micile diferențe dintre cele două mărci nu sunt suficiente pentru a

înlătura percepția de similaritate verbală și fonetică dintre părțile de

început ale celor două mărci între care există și o suprapunere determinantă de

similaritate și din punct de vedere vizual, în raport de scrierea aproape

identică a cuvintelor "mi." și "m.".

A apreciat instanța

de apel că este întemeiat și motivul de apel referitor la similaritatea

produselor, reținând că mărcile în conflict sunt înregistrate pentru produse

identice.

Reținând

similaritatea puternică dintre mărcile comparate, precum și identitatea de

produse (din clasa 29) instanța de apel a reținut că a fost dovedită și

condiția riscului de confuzie, inclusiv prin riscul de asociere a produselor

intimatei cu cele ale recurentei, existând posibilitatea ca un consumator

obișnuit cu o memorie de nivel mediu, rezonabil de bine informat, circumspect

și atent, să nu bănuiască după prima impresie, că marca cu care se confruntă,

nu este sau nu are legătură cu cea anterioară, pe care o cunoaște.

Ținând seama de

jurisprudența consacrată a Curții de Justiție a Uniunii Europene, ce a dezlegat

în sensul "cu cât este mai distinctivă marca anterioară, cu atât mai mare

va fi riscul de confuzie", Curtea a apreciat că acceptarea la înregistrare

a mărcii "M.C.P.", ar crea un risc de confuzie în rândul

consumatorului român în ceea ce privește originea bunurilor, precum și un risc

de asociere în ceea ce privește stabilirea unei legături economice între cei

doi producători.

Curtea de apel a

reținut că motivul inducerii în eroare a publicului, cu privire la natura

produsului, prevăzut de art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 84/1998 a fost

analizat implicit, nefiind fondată critica lipsei analizei acestui motiv de

nulitate care, de altfel, nici nu se mai impune, față de incidența prevederilor

art. 6 lit. c) din lege.

Prin recursul

declarat la data de 2 decembrie 2013, recurenta-pârâtă SC A.S.I. SRL a

solicitat casarea deciziei recurate, cu trimitere spre rejudecare și, în

subsidiar, modificarea în tot, în sensul respingerii apelului declarat de

intimata-reclamantă.

În sinteză, recurenta

a invocat, în principal, faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

apărărilor formulate de recurentă în calitatea sa de intimată în faza apelului,

motiv pentru care se impune trimiterea cauzei spre rejudecare.

În continuare

reluând, fără nicio modificare, apărările ce au fost prezentate, pe cale de

întâmpinare, în fața instanței de fond, recurenta a susținut că nu există nici

un risc de confuzie între marca M.C.P., pe de o parte, și fiecare dintre

mărcile M. x, M. y și M. z, pe de altă parte, deoarece marca pârâtei este

diferită de mărcile reclamantei din punct de vedere al aspectului vizual, al

raportului dintre elementele componente, verbal și figurativ, al culorii,

proporției, formei și dimensiunilor acestora, și produce, din punct de vedere

psihologic, efecte vizuale distincte în mintea consumatorilor. Totodată,

elementele verbale ale mărcilor în conflict sunt distincte din punct de vedere

fonetic și semantic.

Recurenta a

concluzionat că nu există un risc de confuzie în mintea cumpărătorului, mărcile

în discuție fiind suficient de diferite pentru a fi aplicate chiar unor produse

similare și chiar identice.

Recursul urmează a fi

anulat, ca netimbrat, pentru următoarele motive.

Potrivit

dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 146/1997, modificată, aplicabilă în cauză în

raport de dispozițiile art. 55 din O.G. nr. 80/2013, acțiunile și cererile

introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru

prevăzute în această lege.

În raport de

dispozițiile legale aplicabile în materie, respectiv art. 20 alin. (1) din

Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, precum și art.

3 și 9 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, cu modificările

ulterioare, taxele de timbru și timbrul judiciar se plătesc anticipat.

În condițiile art. 20

alin. (2) din Legea nr. 146/1997, instanțele judecătorești pot reține cereri

sau acțiuni netimbrate sau insuficient timbrate, plata taxei de timbru și a

timbrului judiciar putând fi amânată doar până la primul termen de judecată.

Neîndeplinirea

obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează, conform art. 20

alin. (3) din Legea nr. 146/1997, cu anularea acțiunii sau a cererii,

dispoziții incidente și în cazul neaplicării timbrului judiciar.

Înalta Curte reține

că recurenta-pârâtă SC A.S.I. SRL a fost citată pentru termenul de judecată din

data de 1 aprilie 2014 cu mențiunea depunerii taxei judiciare de timbru în sumă

de 6 RON și a timbrului judiciar de 0,15 RON, datorate în temeiul prevederilor

art. 3 lit. a) ind. 1 coroborat cu art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 și

ale art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 32/1995, în forma în vigoare la data

introducerii acțiunii.

În speță,

recurenta-pârâtă SC A.S.I. SRL, legal citată cu respectarea dispozițiilor art.

114 ind. 1 alin. (3) C. proc. civ., nu s-a conformat cerinței legale

referitoare la depunerea dovezii privind achitarea taxei de timbru și a

timbrului judiciar.

Pentru termenul din

data de 1 aprilie 2014, acordat în vederea soluționării recursului,

recurenta-pârâtă a depus, prin fax, numai copia unei chitanțe care conține

mențiunea achitării sumei de 6 RON și copia timbrului judiciar.

Cum, în cauză, recurenta-pârâtă nu a depus înscrisul

doveditor al plății taxei de timbru, respectiv copie de pe chitanța de încasare

în numerar certificată pentru conformitate cu originalul, în condițiile art. 39

din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare

de timbru, publicate în M. Of. nr. 380/1999, cu modificările ulterioare și nu a

solicitat un termen în acest sens, Înalta Curte urmează a aprecia că

recurenta-pârâtă nu a făcut dovada că și-a îndeplinit obligația de plată a

taxei de timbru cerută de lege.

Pentru aceste motive,

Înalta Curte va dispune anularea, ca netimbrat, a recursului declarat, în a mai

analiza, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția de fond a

nulității recursului sau criticile aduse hotărârii prin motivele de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează,

ca netimbrat, recursul declarat de pârâta SC A.S.I. SRL prin administrator

judiciar P.G. I.P.U.R.X. împotriva Deciziei nr. 29A din data de 14 februarie

2013 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 1 aprilie 2014.

Procesat de GGC - CL