ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1179/2025

Ședința publică din data de 03 iunie 2025

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii deduse judecății:

Prin cererea înregistrată la 31 ianuarie 2022 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a, sub nr. x/2022, reclamanta Parc Hotels S.A. a chemat în judecată pe pârâta A. S.R.L. și pe pârâtul Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, pentru ca prin hotărârea ce va fi pronunțată:

a) să se constate faptul că marca înregistrată sub nr. x - V A., având ca titular societatea A. S.R.L., nu îndeplinește condițiile legale de înregistrare prevăzute de Legea nr. 84/1998, în raport cu drepturile anterioare ale reclamantei;

b) să se dispună anularea înregistrării mărcii menționate pentru toate serviciile din clasa 44:

"Servicii de frumusețe, tratamente medicale, aromoterapie și masaj, oferite de un centru SPA cu specific asiatic" și operarea acestei modificări de către Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci; și

c) să i se interzică pârâtei utilizarea și să fie obligată la îndepărtarea oricărui element în care apare denumirea de Vitality, incluzând dar fără a se limita la logo, firma luminoasă/neluminoasă, documente ale societății.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul București, în primă instanță:

Prin sentința civilă nr. 1658 din 02 noiembrie 2023, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins acțiunea formulată de reclamanta Parc Hotels S.A., în contradictoriu cu pârâții A. S.R.L. și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, ca neîntemeiată.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, în apel:

Prin decizia civilă nr. 628A din 03 iunie 2024, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă Parc Hotels S.A. împotriva sentinței civile nr. 1658 din 02 noiembrie 2022, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă; a schimbat în tot sentința civilă apelată în sensul că a admis cererea; a dispus anularea mărcii înregistrate sub nr. x V A., pentru serviciile din clasa 44; a dispus radierea mărcii din registrul mărcilor, la rămânerea definitivă a hotărârii; a interzis pârâtei folosirea și a obligat-o, totodată, la îndepărtarea oricărui element în care apare semnul Vitality, incluzând, dar fără a se limita la logo, firma luminoasă/neluminoasă, documentele comerciale sau pentru publicitate.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

II.1. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă

Împotriva deciziei civile nr. 628A din 03 iunie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs pârâta A. S.R.L.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la 19 decembrie 2024, sub nr. x/2022, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluția din 09 ianuarie 2025, a constatat că cererea de recurs îndeplinește cerințele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ. în ceea ce privește cerința impusă de lit. d) a aceluiași articol, a reținut că recurenta-pârâtă a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în temeiul art. 24 raportat la art. 13 lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a stabilit că recurenta-pârâtă datorează taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON.

II.2. Motivele de recurs:

Recurenta-pârâtă A. S.R.L. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, cu obligarea intimatei-reclamante la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, inclusiv onorariile avocațiale.

În dezvoltarea motivelor de recurs, după ce a prezentat parcursul litigiului în etapele procesuale anterioare, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel a reținut în mod eronat aplicabilitatea dispozițiilor art. 6 alin. (b) din Legea nr. 84/1998, în ceea ce privește existența unui risc de confuzie în rândul consumatorilor.

Similaritatea a fost greșit analizată și aplicată, ignorând faptul că elementul care ar fi fost în conflict (Vitality) este unul fără distinctivitate sau cu o distinctivitate redusă, existând un număr semnificativ de alte mărci care conțin elementul Vitality și care coexistă.

Totodată, instanța de apel a considerat, de plano, că serviciile sunt similare, fără să observe specializarea lor și specificul în care își desfășoară activitatea cele două societăți, acestea nefiind în concurență, adică exact perspectiva comercială a fost exclusă.

Cât privește riscul de confuzie în rândul consumatorilor și în mediul de afaceri, acesta a fost aproape ignorat în analiză de către instanța de apel care, într-o manieră foarte simplistă și fără a avea în vedere condițiile pieței relevante, a conchis că, existând o asemănare între semne și servicii, automat există și un risc de confuzie.

În concret, recurenta susține că riscul de confuzie este inexistent ceea ce face ca art. 6 lit. (b) din Legea nr. 84/1998 să fie inaplicabil, decizia atacată fiind, din această perspectivă, nelegală.

În acest sens, a arătat că marca - B. este înregistrată și oferă protecție pentru clasele de servicii 41, 43 și 44, în timp ce marca - V A. este înregistrată și oferă protecție doar pentru o parte din serviciile din clasa 44, anume, pentru servicii de frumusețe, tratamente medicale, aromoterapie și masaj, oferite de un centru SPA cu specific asiatic.

Prin urmare, este vorba de o listă de servicii clar determinate, foarte specifică, având în vedere obiectul de activitate al societății pârâte, în timp ce partea adversă oferă o gamă mai largă de servicii, printre care și cazare, servicii de alimentație și bar, activități de instruire și educație, activități sportive, precum și saloane de coafură, servicii de igienă, serviciile de masaj fiind doar o mică parte din serviciile oferite de aceasta. Totodată, serviciile de masaj oferite de reclamantă nu sunt cu specific asiatic cum sunt serviciile recurentei.

În aceste circumstanțe, recurenta consideră că în mod greșit instanța de apel a reținut că există o puternică similaritate între serviciile pentru care sunt înregistrate cele două mărci, serviciile pentru care este înregistrată marca pârâtei fiind, practic, incluse în serviciile pentru care este înregistrată marca reclamantei, și că ambele societăți au același obiect de activitate în asociere cu marca, prestând aceleași servicii specifice unui salon de Spa/wellness/masaj.

Contrar celor reținute de instanța de apel, recurenta susține că societățile nu au același obiect de activitate din moment ce recurenta oferă strict servicii de masaj într-un centru spa cu specific asiatic, pe când reclamanta oferă o multitudine de servicii diversificate, specifice unui centru spa, precum piscină, saună, tenis, salină și jacuzzi, servicii care nu ar putea fi oferite de recurentă, având în vedere spațiul limitat specific unui salon de masaj și publicul căruia i se adresează.

Cu referire la publicul consumator, recurenta susține că, pornind de la premisa greșită că cele două mărci în litigiu sunt aplicate pentru aceleași servicii, instanța de apel a reținut în mod greșit că un consumator mediu, observând elementul dominant Vitality al celor două mărci, aplicat pe aceleași servicii, va constata, fie că cele două mărci aparțin aceluiași titular, că aceeași societate le deține și se folosește de ele, fie că acestea aparțin unor întreprinderi legate între ele.

În realitate, publicul căruia li se adresează cele două societăți este diferit, în sensul că publicul reclamantei este reprezentat de clienții hotelului din care face parte precum și de persoanele care caută servicii premium de fitness și wellness (clubul oferă acces la o piscină semi-olimpică, sală de fitness modernă, saune, precum și programe de aerobic precum Yoga, Spinning sau Zumba, conduse de antrenori experimentați), în timp ce publicul căruia i se adresează recurenta este nișat, serviciile acesteia fiind destinate persoanelor care apreciază masajul asiatic și tehnicile specific acestuia, fiind format în principal din persoane care caută o experiență autentică de relaxare și revitalizare într-un mediu inspirat de tradițiile asiatice. Acest spa oferă o gamă variată de masaje și terapii, incluzând masaje balineze, Shiatsu, reflexoterapie, și tratamente anticelulitice, accesibile unui public cu venituri medii și mari.

De asemenea, specificul aparte al serviciilor prestate este acela că Spa-urile asiatice sunt operate în centre comerciale, sens în care clienții evident că sunt diferiți de cei ai unui hotel.

Referitor la percepția publicului consumator asupra serviciilor oferite, recurenta susține că, atât timp cât segmentele de public consumator sunt diferite, confuzia între cele două mărci este imposibil să fie produsă.

Astfel, B. se axează pe un mix de fitness, wellness și sport, cu servicii precum piscină semi-olimpică, sală de fltness și masaj terapeutic, fiind dedicat unui stil de viață activ și unui public variat, dar sofisticat, pe când A. este concentrat exclusiv pe masaje asiatice tradiționale și o atmosferă inspirată de cultura wellness a Asiei, atrăgând persoane interesate de relaxare holistică și experiențe de tip Spa asiatic.

Mai mult, C. este localizat în cadrul unui singur hotel D., fiind preferat de turiști, rezidenți și persoane din proximitate care caută facilități variate într-un mediu exclusivist, în schimb A. Spa este situat în mall-uri, precum Promenada și Băneasa, având un public nișat, format din consumatori ai centrelor comerciale și iubitori de wellness de inspirație asiatică.

În plus, C. oferă servicii complexe pentru cei interesați de sănătate și sport, ceea ce îl face atractiv pentru un public divers, dar mai larg, pe când A. Spa are un focus limitat la masaje și produse premium, ceea ce îl face atractiv doar pentru cei care caută o experiență specifică.

O persoană interesată strict de un masaj asiatic, care să respecte tradițiile asiatice, nu va contracta serviciile oferite de reclamantă din eroare, aceasta fiind bine informată și știind precis ce servicii dorește și unde îi pot fi oferite. Totodată, o persoană care vrea sa se relaxeze prin înot în piscina oferită de B. nu va contracta serviciile recurentei.

Așadar, în opinia recurentei riscul de confuzie este inexistent. Fiecare spațiu promovează o imagine distinctă: C., ca fiind un centru modern de fitness și sănătate, iar A. Spa, ca o destinație de relaxare exotică, lucru care reduce riscul confuziei.

II.3 Apărările formulate în cauză:

II.3.1. Întâmpinarea:

Prin întâmpinarea înregistrată la 10 aprilie 2025, în termen legal, intimata-reclamantă Parc Hotels S.A. a solicitat, în principal, admiterea excepției nulității recursului, iar în subsidiar, respingerea căii de atac, ca neîntemeiate, cu obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea căii de atac.

În esență, în susținerea excepției nulității, prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ., intimata-reclamantă a arătat că partea a invocat în mod formal dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât motivarea recursului, deși face referiri la un text de lege, se bazează pe susțineri cu caracter general, fără a se arăta, în concret, modalitatea în care au fost încălcate normele de drept material, precum și pe argumente invocate omisso medio, fără să fi fost deduse judecății, în prealabil, în calea de atac a apelului.

Astfel, a solicitat să se constate că prima instanță a reținut similaritatea celor două mărci în litigiu, din punct de vedere vizual, fonetic și conceptual, iar pârâta nu a înțeles să declare apel împotriva hotărârii Tribunalului astfel că, sub acest aspect, dezlegările instanței de fond au intrat sub autoritatea lucrului judecat, nefiind susceptibile de critică pe calea extraordinară de atac a recursului.

În aceste circumstanțe, susținerile privind greșită aplicare a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 84/1998, sub aspectul celor trei condiții, nu pot fi reținute spre analiză de către instanța de recurs, fiind invocate cu încălcarea principiului non omisso medio. Singurul aspect care poate face obiectul unor critici privește situația de fapt adusă în discuție în fața instanței de apel, respectiv dacă reclamanta își concentrează activitatea pe oferirea unui confort ridicat persoanelor cazate în cadrul hotelului, însă, în opinia intimatei, nici acesta nu se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., câtă vreme vizează situația de fapt reținută de către instanța de apel bazată pe probele administrate în fond.

Cu privire la lipsa motivării recursului, intimata-reclamantă a invocat incidența dispozițiilor art. 486 alin. (3) raportat la cele ale art. 486 alin. (2) lit. d) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 489 alin. (1) din același cod, susținând că recurenta-pârâtă s-a limitat doar la prezentarea în mod formal a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și reiterarea aspectelor care au fost deja tranșate în mod definitiv de către prima instanță. Mai mult decât atât, nu a prezentat care sunt normelor de drept materiale încălcate și cum ar trebui analizate, nu a prezentat o relație între afirmațiile făcute și probele administrate în fond, încearcând să prezinte o situație de fapt trunchiată, care nu are legătură cu realitatea.

În concluzie, având în vedere că prin cererea de recurs nu s-au adus în mod concret critici de nelegalitate hotărârii atacate, intimata-reclamantă consideră că se impune admiterea excepției nulității recursului și, pe cale de consecință, anularea cererii de recurs formulate de recurenta-pârâtă.

Pe fondul recursului, a solicitat respingerea căii de atac, ca neîntemeiată.

A arătat că instanța de apel a aplicat și interpretat în mod corect toate dispozițiile legale incidente în cauză și nu a încălcat nicio regulă de procedură, a reținut în mod corect atât incidența autorității de lucru judecat prin raportare la similaritatea mărcilor în discuție, cât și situația de fapt, raportându-se la întregul material probator administrat în fond și la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene aplicabile în cauză, judecând în limitele învestirii și concluzionând că ambele societăți oferă servicii de îngrijire ca activitate principală, într-un mediu deschis și accesibil publicului larg, existând riscul de confuzie al mărcilor, contrar criticilor recurentei-pârâte expuse în motivarea recursului, la paginile 3 (par. 4-6), pagina 4 (par. 1, 2 și 4), pagina 5 (par. 3 și 7), pagina 6 (par. 4 și 5), pagina 7 (par. 3, 4 și 8), pagina 8 (par. 1).

II.3.2. Răspunsul la întâmpinare:

Prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 27 martie 2025, prin poștă electronică, în termen legal, recurenta-pârâtă A. S.R.L. a solicitat respingerea excepției nulității recursului și a tuturor argumentelor invocate de intimată, admiterea recursului, casarea deciziei atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de apel, și obligarea părții adverse la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, inclusiv onorarii avocațiale.

În referire la excepția nulității căii de atac, a arătat că recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin prisma cărora a invocat greșita aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 6 alin. (1) lit. b) Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, republicată, asupra existenței riscului de confuzie, care trebuia apreciat în concret în funcție de particularitățile cazului, condiție esențială în lipsa căreia instanța de apel nu ar fi hotărât că sunt îndeplinite condițiile legale necesare anulării mărcii recurentei.

În privința omisiunii de a deduce motivele invocate în recurs spre analiza instanței de apel, a precizat că nu a declarat apel înpotriva hotărârii primei instanțe, întrucât soluția i-a fost favorabilă, acțiunea promovată de reclamantă fiind respinsă, iar criticile deduse judecății de aceasta din urmă, așa cum a reținut și instanța de apel, prin decizia recurată, au vizat soluția primei instanțe sub aspectul reținerii inexistenței riscului de confuzie.

Cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, recurenta-pârâtă a reiterat susținerile formulate prin cererea de recurs cu privire la greșita apreciere asupra existenței riscului de confuzie.

II.4. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Reținând incidența dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 31 ianuarie 2022, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din 21 martie 2025, s-a fixat termen de judecată la 03 iunie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului declarat în cauză.

II.5. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

II.5.1. Examinând cu prioritate excepția nulității recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., argumentată de intimata reclamantă prin prisma neîncadrării criticilor formulate de recurenta pârâtă în cazurile de casare reglementate prin art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. dar și a invocării unor critici omisso medio, fără să fi fost deduse judecății, în prealabil, în calea de atac a apelului, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată și se impune a fi respinsă, ca atare, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, între altele, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Potrivit aliniatului (3) al aceluiași articol, mențiunea privind motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea acestora este prevăzută sub sancțiunea nulității.

Art. 489 din C. proc. civ. instituie sancțiunea nemotivării recursului, stabilind, la alin. (2), că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

De principiu, sancțiunea nulității privește calea de atac în ansamblul său, ceea ce înseamnă că aceasta nu va opera în măsura în care cel puțin unul dintre motivele invocate prin cererea de recurs reprezintă o critică de nelegalitate adusă deciziei atacate, susceptibilă de încadrare în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) punctele 1 - 8 C. proc. civ., urmând a nu fi primite și analizate criticile de netemeinicie, prin care se urmărește schimbarea situației de fapt reținute de instanța de apel, pe baza probelor administrate, criticile care nu se raportează la decizia atacată și nici criticile care au fost invocate cu nerespectarea regimului juridic instituit de dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., care statuează că:

"Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor".

Examinând cererea de recurs formulată de pârâta A. S.R.L., din perspectiva respectării exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că, deși în cuprinsul acesteia se regăsesc și susțineri care vizează situația de fapt, care, în mod evident, nu pot face obiect de analiză pentru instanța învestită cu soluționarea prezentei căi extraordinare de atac, există și critici a căror dezvoltare face posibilă încadrarea lor în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, în esență, recurenta a invocat încălcarea de către instanța de apel a normelor de drept material cuprinse în dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, din perspectiva nerespectării etapelor analizării riscului de confuzie între marca intimatei reclamante și marca a cărei anulare se solicită și a modului în care a procedat la aplicarea criteriilor legale în aprecierea acestuia, pentru a ajunge la concluzia că au fost încălcate drepturile reclamantei rezultate din înregistrarea mărcii, astfel de susțineri putând fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Cât privește criticile în raport cu care intimata susține că, fiind invocate pentru prima dată în calea de atac a recursului, se impune constatarea nulității căii de atac din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, fără a analiza, în concret, la acest moment, temeinicia afirmațiilor intimatei, reține că, și în situația în care ar constata că respectivele critici au fost formulate omisso medio, excepția nulității recursului nu poate opera câtă vreme, potrivit celor anterior arătate, cererea de recurs cuprinde și critici de nelegalitate susceptibile de analiză în recurs, din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În considerarea acestor aspecte, reținând că în cuprinsul cererii de recurs se regăsesc critici ce se subsumează motivelor de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 486 alin. (1) și pe cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va respinge, ca nefondată, excepția nulității recursului declarat de pârâtă, aceasta fiind incidentă numai în situația în care niciuna dintre criticile formulate prin cererea de recurs nu poate fi încadrată în motivele de casare prevăzute de lege, ipoteză care nu se verifică în speța de față.

II.5.2. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de recurenta pârâtă, prin raportare la actele și lucrările dosarului precum și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Recurenta a circumscris criticile aduse deciziei instanței de apel motivului de casare reglementat prin art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., dispoziție normativă care are în vedere situația în care "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

În esență, aceasta susține că, reținând în mod eronat aplicabilitatea art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, instanța de apel a constatat în mod greșit existența riscului de confuzie în rândul consumatorilor, analizând într-o manieră simplistă condițiile în care acesta poate fi reținut, a verificat și a constatat în mod greșit similaritatea dintre cele două mărci aflate în litigiu, ignorând faptul că elementul care ar fi în conflict, respectiv, Vitality, este unul fără distinctivitate sau, în cel mai bun caz, cu o distinctivitate redusă, și, tot în mod greșit, a considerat, de plano, că serviciile protejate de cele două mărci aflate în conflict sunt similare, fără să observe specializarea lor și specificul în care își desfășoară activitatea cele două societăți, acestea nefiind în concurență.

În continuare, pentru a demonstra inexistența riscului de confuzie, recurenta a prezentat elementele esențiale în raport cu care consideră că instanța de apel ar fi trebuit să analizeze mărcile în litigiu, anume, serviciile aflate sub protecția acestora, publicul relevant căruia îi sunt adresate serviciile respective și percepția pe care acesta o are asupra mărcilor aflate în conflict, aspecte care, în opinia sa, ar fi condus către o concluzie diametral opusă celei la care a ajuns instanța devolutivă.

Astfel formulate, criticile recurentei tind să releve omisiunea analizării cauzei sub toate aspectele, analiză care, raportat la obiectul concret al pretențiilor deduse judecății, impunea parcurgerea riguroasă a unor etape și aplicarea unor criterii clar stabilite în jurisprudență, în scopul de a se stabili dacă sunt îndeplinite condițiile necesare pentru ca incidența art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 să poată fi reținută, având ca finalitate, deci, verificarea modului de aplicare a legii de către instanța de apel.

Criticile sunt neîntemeiate.

Preliminar, Înalta Curte reține că, prin acțiunea dedusă judecății, solicitând anularea mărcii individuale combinate V A., aparținând pârâtei A. S.R.L., din perspectiva dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. b), art. 57 și art. 90 coroborate cu cele ale art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, reclamanta a susținut că aceasta este similară mărcii B., al cărei titular este, că există identitate sau similitudine între produsele și serviciile pe care cele două mărci le desemnează, precum și risc de confuzie, inclusiv risc de asociere cu marca anterioară, în percepția publicului.

Respingând acțiunea, prima instanță a apreciat că, în cauză, nu este incident cazul de anulare reglementat de art. 56 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 6 alin. (1) lit. b), întrucât, deși cele două mărci sunt similare din punct de vedere vizual, fonetic și conceptual, nu există risc de confuzie în percepția consumatorilor.

Pentru a ajunge la această concluzie, instanța a analizat comparativ semnele în conflict și prin raportare la produsele pe care acestea le protejează, reținând că analiza similarității vizuale, fonetice sau conceptuale a mărcilor în discuție trebuie să aibă în vedere impresia generală dată de mărci, ținând cont, în special, de componentele lor distinctive și dominante și de faptul că "trebuie evaluată importanța fiecărui tip de similitudine, respectiv, vizuală, fonetică și conceptuală, ținând cont de categoria de produse sau servicii în cauză și de modalitatea de comercializare.

Aplicând aceste principii generale la speța dedusă judecății, instanța a constatat că, din punct de vedere vizual, deși mărcile nu prezintă identitate, oferă un impact similar câtă vreme nucleul central al ambelor construcții grafice constă în litera "V", plasată în mod central în reprezentarea ambelor semne, însoțită de un element distinctiv principal, similaritatea fiind dată de prezența elementului grafic "Vitality", dar și de impactul pe care elementul grafic "V" îl are.

Din punct de vedere fonetic, instanța a constatat că, deși fiecare dintre cele două denumiri conține elemente multiple și distincte, prezența termenului "Vitality" în pronunția ambelor mărci, ca element principal, este suficientă pentru a sprijini argumentul privind similaritatea, întrucât utilizatorii sau publicul țintă al mărcii, în majoritatea cazurilor, vor reține și vor asocia produsele și serviciile furnizate de un anumit comerciant cu doar una dintre denumirile acestuia.

În sfârșit, din punct de vedere conceptual, tribunalul a reținut că "B." este similar cu "V A.", întrucât ambele concepte au semnificația unui loc capabil să ofere bunăstare, vitalitate, armonie fizică și relaxare.

Cu toate că a stabilit similaritatea elementelor analizate anterior, instanța de fond a constatat că nu există risc de confuzie între cele două mărci câtă vreme reclamanta își desfășoară activitatea într-un mediu mai restrâns, concentrându-se în special pe oferirea unui confort ridicat pentru persoanele cazate în cadrul hotelului, în timp ce pârâta operează într-un cadru comercial deschis, adresându-se unui public divers și mai larg, neputându-se prezuma că un consumator mediu care a beneficiat de serviciile reclamantei a asociat semnul verbal cu un anumit comerciant, serviciile fiind asociate cu serviciile de cazare, în primul rând, iar nu cu un comerciant care oferă servicii de îngrijire ca activitate principală. Fiind asociat intrinsec serviciului de cazare, serviciul oferit de reclamantă se identifică prin denumire în mod secundar, nefiind dovedit că semnul "Vitality" s-a impus în conștiința publică ca identificator al unor servicii cu caracteristici anume. Alegerea clienților în căutarea serviciilor oferite de un centru de sănătate este determinată de caracteristicile clubului respectiv, fiind dificil de argumentat că alegerea ar putea fi determinată de denumirea clubului - singurul cu aceasta denumire din București, denumire care ar putea fi motivația alegerii serviciilor pârâtei.

Declarând apel împotriva hotărârii astfel pronunțate, reclamanta a criticat soluția primei instanțe sub aspectul reținerii inexistenței riscului de confuzie, în condițiile în care produsele și serviciile sunt similare, semnele au un grad ridicat de similaritate sub toate aspectele, vizual, fonetic și conceptual, iar publicul țintă este același, apreciind că instanța de fond a constatat în mod greșit că B. este destinat exclusiv persoanelor cazate în hotel și că un consumator asociază în mod direct activitatea desfășurată de acesta cu persoanele cazate în hotel.

Instanța de apel a admis calea de atac promovată de reclamantă și, schimbând tot sentința atacată, a admis acțiunea, a dispus anularea mărcii înregistrate sub nr. x V A., pentru serviciile din clasa 44 și radierea acesteia din registrul mărcilor, interzicându-i pârâtei folosirea oricărui element în care apare semnul VITALITY.

Reținând că statuările instanței de fond cu privire la similaritatea vizuală, fonetică și conceptuală existentă între mărcile aflate în conflict au intrat în puterea lucrului judecat ca urmare a neapelării sentinței pe aceste chestiuni, instanța devolutivă a analizat condiția riscului de confuzie în percepția publicului, subliniind că, în raport cu jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, (Sabel, C-251/95, para 22, Lloyd Schuhfabrik Meyer, C 342/97, para 18, Matratzen Concord/OAPI, C 3/03 P, para 28, Medion, C 120/04, para 27, OAPI/Shaker, C 334/05 P, para 34) aceasta presupune o evaluare globală a mai multor factori relevanți și interdependenți, printre care: similaritatea produselor și serviciilor, similaritatea semnelor, elementele distinctive și dominante ale semnelor aflate în conflict, caracterul distinctiv al mărcii anterioare și publicul relevant.

În aceste repere, Curtea de apel a reținut că, în ceea privește cerința ca mărcile să poată fi considerate similare, prima instanță a conchis deja în sensul similarității mărcilor, pe toate cele trei planuri, vizual, fonetic și conceptual, iar acest aspect nu mai poate fi repus în discuție câtă vreme nu a fost criticat pe calea apelului. Suplimentar, Curtea a reținut că, fiind vorba despre o marcă înregistrată și neanulată, marca reclamantei se bucură de distinctivitate intrinsecă și că, în raport cu limitele învestirii instanței de apel, apărarea invocată de pârâtă prin întâmpinare, în sensul că, de fapt, elementul comun "Vitality" ar fi unul non distinctiv, poate fi analizată doar din perspectiva condiției referitoare la riscul de confuzie, în contextul unei mărci cu un pretins caracter slab distinctiv, fără a se mai putea face aprecieri cu privire la existența similarității semnelor în conflict.

În acest sens, Curtea a arătat că împrejurarea că o marcă ar avea un caracter slab distinctiv nu exclude riscul de confuzie, în special în cazul în care există o similitudine a semnelor și a produselor sau a serviciilor vizate. Or, din această perspectivă, dat fiind faptul că serviciile pentru care sunt înregistrate cele două mărci sunt similare, serviciile pentru care este înregistrată marca pârâtei fiind incluse aproape în totalitate în cele pentru care este înregistrată marca reclamantei, ambele societăți având, practic, același obiect de activitate în asociere cu marca, în sensul că prestează aceleași servicii specifice unui salon de Spa/wellness/masaj, instanța a concluzionat că există risc de confuzie între cele două mărci.

Referindu-se, apoi, la percepția publicului, Curtea de apel a reținut că este necesar să se ia în considerare consumatorul mediu al categoriei de produse vizate, normal informat și suficient de atent și de avizat, ținând cont, totodată, și de faptul că nivelul de atenție al consumatorului mediu poate varia în funcție de categoria de produse sau de servicii în cauză.

Astfel, având în vedere că în ceea ce privește clasa 44 în care se regăsesc serviciile de Spa/wellness/masaj prestate în cauză, accesarea acestora reprezintă o activitate uzuală pentru consumatorul mediu, astfel că nu necesită un grad foarte ridicat de atenție și diligență, dată fiind similaritatea semnelor și cvasiidentitatea serviciilor protejate, Curtea a apreciat că un consumator mediu, observând elementul dominant, cuvântul "Vitality" al celor două mărci B. și V A., aplicat pentru aceleași servicii, va constata fie că cele două mărci aparțin aceluiași titular, că aceeași societate le deține și se folosește de ele, fie că acestea aparțin unor întreprinderi legate între ele.

Totodată, contrar celor reținute de instanța de fond, Curtea a reținut că ambele societăți oferă servicii de îngrijire ca activitate principală, într-un mediu deschis și accesibil publicului larg, clientela dominantă a centrului de wellness fiind compusă atât din persoane juridice, prin abonamente adresate angajaților acestora, cât și din persoane fizice, prin acces direct și abonamente, aceste categorii alegând salonul reclamantei prin prisma însușirilor intrinseci ale acestuia, precum calitatea serviciilor livrate, iar nu, astfel cum a reținut tribunalul, în corelație cu serviciile oferite de hotelul localizat în aceeași incintă.

În raport cu aceste considerente, Înalta Curte reține, contrar susținerilor recurentei-pârâte, că, demersul instanței de apel de a evalua situația concretă a părților din litigiu, în scopul de a stabili dacă au fost încălcate drepturile reclamantei rezultate din înregistrarea mărcii, a fost unul corect și complet, corespunzător criteriilor și etapelor analizei riscului de confuzie/asociere statuate de jurisprudența CJUE, la care a făcut referiri exprese și pe care le-a aplicat în mod judicios la situația de fapt rezultată din probe, concluzia dedusă la capătul acestei analize, în sensul existenței riscului de confuzie între cele două mărci aflate în litigiu, ca urmare a similarității acestora și a serviciilor pe care le desemnează, punând în evidență corecta aplicare a dispozițiilor art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998.

Analiza comparativă, în vederea determinării similarității între mărci și a riscului de confuzie impune, de principiu, analiza și interpretarea situației de fapt și a probelor, ceea ce înseamnă că instanța de recurs nu poate cenzura însuși rezultatul comparării, dat fiind că atribuțiile sale, ca instanță de control judiciar, sunt circumscrise verificării exclusiv a legalității deciziei recurate, prin prisma motivelor expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nu și a temeiniciei acesteia, respectiv a reevaluării situației de fapt.

Prin urmare, față de invocarea, prin motivele de recurs, a cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privind încălcarea sau aplicarea greșită de către instanța de apel a normelor de drept material, Înalta Curte poate verifica doar criteriile aplicate de către instanța de apel în examinarea comparativă a celor două mărci pentru determinarea similarității și a riscului de confuzie, ținând cont de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în materie.

În cauza Sabel/Puma (C-251/95, Sabel, EU:C:1997:528, § 22), Curtea de Justiție a statuat că riscul de confuzie trebuie apreciat în mod global, luând în considerare toți factorii relevanți în cauză; aprecierea depinde de mai multe criterii, precum gradul de cunoaștere a mărcii pe piață, asocierea pe care publicul ar putea să o facă între marcă și semnul folosit de un terț și gradul de similaritate dintre semne, respectiv dintre bunuri și servicii.

Evaluarea riscului de confuzie implică o relație de interdependență reținută în jurisprudența constantă a Curții, potrivit căreia un grad mai mic de asemănare între semne poate fi compensat de o asemănare mai puternică între bunuri și servicii (pentru care este marca înregistrată, pe de-o parte, și pentru care este utilizat semnul, pe de altă parte) sau invers 29/09/1998, C-39/97, Canon, EU:C:1998:442, § 17).

În ceea ce privește aprecierea asupra similarității semnelor, aceasta trebuie să se întemeieze pe impresia de ansamblu produsă de cele două mărci în percepția consumatorului mediu, dat fiind că publicul relevant percepe o marcă, în mod normal, ca pe un tot și nu procedează la o examinare a diferitor detalii ale mărcii sau ale unui semn utilizat ca marcă (de exemplu, hotărârile pronunțate în Cauzele C - 251/97 Sabel, C- 193/06 Nestlé, C - 334/05 Shaker, C - 591/12 Bimbo), cu atât mai mult cu cât consumatorul nu are întotdeauna posibilitatea să studieze semnele concomitent.

Determinarea impresiei de ansamblu, în lumina căreia se va proceda la aprecierea riscului de confuzie, ținând cont de toți factorii relevanți din cauză, presupune analiza componentelor care contribuie la această imagine globală a mărcii și a ponderii lor în percepția publicului vizat (C - 591/12 Bimbo, paragraful 34 și 35), luându-se în considerare elementele distinctive și dominante.

Compararea mărcilor, în integralitatea lor, se realizează pe trei niveluri: vizual, fonetic și semantic sau conceptual, comparație care se realizează luându-se în considerare forma în care acestea sunt protejate.

Raportat la aceste aspecte, Înalta Curte constată că, în cauză, nu se poate reține că instanța de apel ar fi ignorat criteriile de determinare a similarității semnelor și a riscului de confuzie sau că ar fi aplicat criterii greșite, câtă vreme, din considerentele deciziei recurate, mai sus prezentate, rezultă, dimpotrivă, că acestea au fost valorificate în analiza comparativă a celor două mărci, argumentele reținute de Curtea de apel relevând, așa cum s-a arătat deja, parcurgerea etapelor pentru analiza riscului de confuzie așa cum rezultă ele din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene formată în interpretarea regulamentului privind marca comunitară și a directivei vizând armonizarea legislațiilor naționale referitoare la mărci.

Prin motivele de recurs, pârâta susține că instanța de apel a reținut în mod greșit similaritatea mărcilor, ignorând faptul că elementul aflat în conflict, respectiv Vitality, este unul fără distinctivitate sau, în cel mai bun caz, cu o distinctivitate redusă, câtă vreme există un număr semnificativ de mărci care conțin acest element și care coexistă.

Dincolo de împrejurarea că această susținere vizează aprecierea asupra unei chestiuni de fapt, a cărei verificare ar presupune o nouă analiză a similarității mărcilor aflate în conflict iar nu verificarea legalei aplicări a criteriilor statuate de jurisprudența națională și comunitară, astfel că, neconstituind un aspect de nelegalitate, ci de netemeinicie a deciziei recurate, nu poate fi reevaluată de către instanța de recurs, ea nu poate fi primită întrucât ignoră cu desăvârșire faptul că problema similarității mărcilor în litigiu a fost dezlegat în mod definitiv încă de la judecata în fond a cauzei, statuările primei instanțe impunându-se cu putere de lucru judecat instanței de apel, atât timp cât reclamanta nu le-a contestat în cadrul căii de atac promovate, iar pârâta, deși a obținut pe fond o soluție favorabilă, nu a înțeles să declare un apel la considerente în scopul înlăturării acestor dezlegări.

În considerentele deciziei atacate, Curtea a subliniat în mod explicit că aspectele reținute de către instanța de fond referitoare la tripla similaritate a mărcilor, prin prisma elementelor vizuale, fonetice și conceptuale, au intrat sub puterea lucrului judecat, prin neapelarea de către părți, astfel că, aceste chestiuni nu mai pot fi repuse în discuție iar instanța nu mai poate face evaluări proprii asupra acestor aspecte, ele constituind premisa demonstrată și care nu poate fi ignorată de la care trebuie să pornească analiza asupra condiției existenței riscului de confuzie.

Or, câtă vreme chestiunea similarității vizuale, fonetice și conceptuale a mărcilor în conflict nu a făcut obiectul judecății propriu-zise în apel, ea nu poate fi adusă în discuție direct în calea de atac a recursului, omisso medio, și nu poate face obiectul controlului de legalitate în cadrul acestei căi extraordinare de atac, întrucât se opun dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

Pe calea prezentului recurs pârâta nu a înțeles să invoce greșita reținere de către instanța de apel a puterii de lucru judecat a sentinței tribunalului pe aceste chestiuni, așa încât nici din această perspectivă nu se poate ajunge la verificarea legalității statuărilor referitoare la similaritatea vizuală, fonetică și conceptuală a mărcilor în conflict, dezlegările instanței de fond impunându-se, deopotrivă, cu putere de lucru judecat, și instanței de recurs.

Prin urmare, criticile recurentei vor fi analizate doar în legătură cu cele reținute de curtea de apel cu privire la similaritatea serviciilor și la concluzia constatării riscului de confuzie, întrucât doar acestea se circumscriu veritabilelor limite ale devoluțiunii ce a operat în apel.

Constatând că, în cadrul apărărilor pe care și le-a făcut prin întâmpinarea formulată la apelul declarat de reclamantă, intimata-pârâtă a invocat lipsa de distinctivitate a elementului comun al celor două mărci, "Vitality", Curtea de apel, reiterând faptul că nu mai poate face aprecieri cu privire la existența similarității semnelor în conflict, a reținut că, în raport cu limitele învestirii sale, stabilite prin cererea de apel a părții adverse, această apărare poate fi analizată doar din perspectiva condiției referitoare la riscul de confuzie, în contextul unei mărci cu un pretins caracter slab distinctiv.

Astfel, reținând că, de principiu, caracterul slab distinctiv nu exclude riscul de confuzie, în special în cazul în care există o similitudine a semnelor și a produselor sau a serviciilor vizate, în urma evaluării efectuate, instanța de apel a constatat că, atât timp cât serviciile pentru care sunt înregistrate cele două mărci sunt similare, ambele societăți având, practic, același obiect de activitate în asociere cu marca, în sensul că prestează aceleași servicii specifice unui salon de Spa/wellness/masaj, există risc de confuzie între cele două mărci.

Prin urmare, instanța a stabilit că, și în situația în care s-ar considera că elementul "Vitality", comun celor două mărci, are un caracter slab distinctiv, nu se poate reține inexistența riscului de confuzie câtă vreme există similaritate între serviciile protejate de marca anterioară și serviciile pe care le desemnează marca în litigiu.

Analiza astfel efectuată și concluzia dedusă în finalul ei este în deplină concordanță cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, în care s-a arătat fără echivoc faptul că, și dacă elementele verbale dintr-o marcă înregistrată nu sunt considerate distinctive, nu înseamnă că nu se acordă protecție mărcii așa cum a fost înregistrată, fie ea și slab distinctivă, compusă fiind, în majoritate, din elemente aflate în domeniul comun. Protecția unor mărci slab distinctive este acordată impresiei de ansamblu dată de combinația de elemente care îi conferă gradul, fie el redus, de distinctivitate pentru a fi înregistrată. Faptul că o marcă are un caracter distinctiv slab nu exclude riscul de confuzie, în special în cazul în care există o similitudine a semnelor și a produselor sau a serviciilor vizate (Hotărârea din 8 noiembrie 2016, BSH/EUIPO, C-43/15, par. 63).

În contextul criticilor aduse modului în care instanța de apel a apreciat riscul de confuzie, recurenta-pârâtă a contestat statuările instanței de apel referitoare la similitudinea serviciilor aflate sub protecția mărcilor în conflict, solicitând să se constate că, în realitate, cele două societăți au obiecte de activitate diferite, în sensul că, reclamanta oferă o gamă mai largă de servicii, printre care și cazare, servicii de alimentație și bar, activități de instruire și educație, activități sportive precum și saloane de coafură și servicii de igienă, serviciile de masaj reprezentând o foarte mică parte a acestora și fără a avea specific asiatic, în timp ce serviciile oferite de pârâtă sunt atent specificate și caracterizate, constând în servicii de frumusețe, tratamente medicale, atomoterapie și masaj, fiind evidențiată originea asiatică a acestora. Totodată, a susținut că publicul căruia îi sunt adresate serviciile sale este diferit de cel al reclamantei, neexistând, deci, risc de confuzie.

Aceste susțineri sunt neîntemeiate.

De principiu, apartenența unui serviciu la aceeași clasă de servicii a Clasificării de la Nisa nu este un indiciu exclusiv în sensul stabilirii existenței similarității produselor. Cu alte cuvinte, produsele sau serviciile nu pot fi considerate ca fiind similare sau diferite unele de altele doar pentru că se află în clase identice sau diferite, fiind necesară compararea acestora prin prisma criteriilor dezvoltate în jurisprudență.

Analiza comparativă necesară pentru stabilirea existenței identității ori similitudinii dintre mărcile aflate în conflict poartă asupra produselor sau serviciilor pentru care este înregistrată marca anterioară, respectiv, asupra produselor sau serviciilor desemnate de marca a cărei anulare se solicită, factorii relevanți care trebuie luați în considerare în comparația produselor și serviciilor fiind natura acestora, destinația și modul de utilizare, caracterul concurent, respectiv complementar al produselor supuse comparației (Cauza Canon, C - 39/97). Punctul de reper îl constituie consumatorul mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat.

În aplicarea acestor criterii, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de apel a reținut că atât reclamanta, cât și pârâta oferă servicii de aceeași natură, anume servicii specifice unui salon de Spa/wellness/masaj, de înfrumusețare, terapie, masaj, etc., care au destinație și un mod de utilizare identice sau foarte apropiate și care se adresează aceleiași categorii generice de consumatori, produsele părților fiind într-un raport de concurență directă.

Analiza serviciilor pentru care sunt înregistrate cele două mărci, servicii din clasa 44 a Clasificării Nisa, relevă o puternică similaritate a acestora, serviciile pentru care este înregistrată marca pârâtei, respectiv, servicii de frumusețe, tratamente medicale și aromoterapie și masaj, oferite de un centru Spa cu specific asiatic, fiind practic incluse aproape în totalitate în cele pentru care este înregistrată marca reclamantei și care constau în servicii medicale, servicii de igienă și de îngrijire a frumuseții pentru oameni, servicii de aromoterapie, servicii ale Spa-urilor, masaj, servicii de saună, servicii de terapie, etc.

Diferențele de tipologie de natura celor susținute de recurentă (servicii cu specific asiatic) nu pot determina, în drept, concluzia că produsele ar fi diferite, în sensul art. 56 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 și al art. 9 alin. (1) lit. b) din Regulamentul mărcii UE, în realitate acestea fiind identice.

Faptul că fiecare dintre părți oferă serviciile de îngrijire în cadrul unor locații diferite, mai restrânse sau mai vaste, nu înlătură identitatea serviciilor, cu atât mai mult cu cât, atât reclamanta, cât și pârâta activează într-un mediu deschis și accesibil publicului larg. Prin urmare, este lipsit de relevanță faptul că spațiul în care reclamanta oferă serviciile este situat în cadrul unui singur hotel, în timp ce pârâta are la dispoziție mai multe spații situate în centre comerciale mari.

Serviciile oferite de ambele părți satisfac aceeași categorie generică de nevoi, neputându-se afirma că există tipologii diferite de consumatori relevanți în privința serviciilor oferite de părțile în litigiu, respectiv, consumatori care să fie interesați exclusiv de servicii de frumusețe, tratamente și masaje cu specific asiatic, și, respectiv, consumatori care să achiziționeze numai tratamente și servicii de masaj obișnuite, ci consumatori care, comparând oferte și furnizori de servicii care acționează pe aceeași piață (a serviciilor specifice unui salon de Spa/wellness/masaj, serviciilor de îngrijire a frumuseții, etc.) vor opta pentru un serviciu sau altul, în funcție de un set de criterii printre care notorietatea și renumele comerciantului, prețul, calitatea serviciilor prestate, etc. Prin urmare, nu se poate reține existența unei diferențe substanțiale de public, publicul fiind, în realitate, același.

Este adevărat că nivelul de atenție al consumatorului mediu poate varia în funcție de categoria de produse sau servicii în cauză, iar un nivel crescut de atenție al acestuia reprezintă un factor care poate fi relevant în aprecierea globală a riscului de confuzie.

Deși pretinde că, în cauză, publicul său este special, fiind format din consumatori atenți, care caută experiențe specifice, fiind interesați de masaje și produse de natura celor pe care doar ea le oferă, recurenta nu a indicat niciun ele