ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5468/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5468/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr.

57A din 21 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IX-a

civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și

asigurări sociale a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta SC

E.T.A.B.P. SRL împotriva sentinței civile nr. 573 din 20 martie 2012 pronunțată

de Tribunalul București - Secția a IV a civilă în contradictoriu cu

intimații-pârâți Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci și SC P. SRL.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele considerente:

Reclamanta SC E.T.A.B.P.

SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Oficiul de Stat pentru Invenții

și Mărci (OSIM) și SC P. SRL, să se constate că mărfurile comercializate de

societatea pârâtă aduc atingere drepturilor sale asupra mărcii „M.” și să se

dispună interzicerea aplicării de către pârâtă a semnului „M.” pe produse sau

ambalaje, oferirea produselor, comercializarea sau deținerea lor în acest scop,

oferirea sau prestarea de servicii sub marca menționată, precum și utilizarea

mărcii pe documente sau pentru publicitate, cu cheltuieli de judecată.

Invocând prevederile art.

47 alin. (1) lit. a) – d) din Legea nr. 84/1998, reclamanta a solicitat și

anularea mărcilor a căror titulară este pârâta SC P. SRL.

În susținerea

acțiunii, reclamanta a arătat următoarele:

Este titulara mărcii „M.”,

înregistrată la data de 19 noiembrie 1990, iar pârâta SC P. SRL folosește

mărcile înregistrate „M.” nr. 080xxx și „M.” nr. 069xxx pentru așternut de

pisici și hrană pentru animale de companie, deși această marcă a fost

înregistrată mai întâi de către reclamantă.

Larga cunoaștere a

mărcii anterioare pe teritoriul României este evidentă și trebuie luată în

considerare, având în vedere că numele „M.” a fost creat de poetul T.A. pentru

fiica sa, care a dobândit un renume în România.

Identitatea

cuvintelor componente, în percepția de ansamblu a consumatorului potențial, și

impresia puternică determinată de această identitate sunt relevante în speță,

folosirea acestui nume fiind deliberată în scopul obținerii de beneficii de pe

urma notorietății.

Drepturile conferite

de marca anterioară sunt protejate împotriva folosirii unui semn identic sau

similar cu aceasta, dacă există posibilitatea ca folosirea să fie în

detrimentul caracterului distinctiv sau al renumelui mărcii notorii, ori dacă

această folosire ar putea produce prejudicii titularului mărcii notorii.

Elementul verbal comun al semnelor aflate în conflict determină necesitatea

cercetării ipotezei prevăzută de art. 35 alin. (2) lit. c) din Legea nr.

84/1998 (devenit art. 36 după renumerotarea realizată în urma republicării

legii).

Reclamanta a formulat

cerere completatoare, solicitând ca pârâții să fie obligați la plata sumei

de 100.000 Euro, cu titlu de daune morale, publicarea, pe cheltuiala lor, a

hotărârii ce se va pronunța în cauză, iar, în subsidiar, la plata unei amenzi

în folosul statului pentru neexecutarea obligației de publicare a hotărârii în

condițiile ce vor fi stabilite de instanță.

Prin întâmpinarea

formulată de societatea pârâtă a fost invocată excepția tardivității cererii în

anulare înregistrării mărcii „M.” nr. 069xxx, ce a fost admisă prin sentința

civilă nr. 1825 din 26 octombrie 2011, dispunându-se disjungerea cererii în

anularea mărcii „M.” nr. 080xxx, pentru judecata căreia s-a format dosarul de

față.

Prin sentința civilă nr.

573 din 20 martie 2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV a civilă a

fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea privind anularea mărcii „M.” nr. 080xxx,

reținându-se, în esență, următoarele:

Elementul verbal

comun al mărcilor opuse în cauză nu reprezintă un nume patronimic, nefiind

incidente dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 84/1996.

Reclamanta a susținut

că similaritatea mărcilor opuse este determinată de același element verbal

comun, argument nefondat întrucât principiul analizei globale a mărcilor impune

ca la stabilirea riscului de confuzie, incluzând și riscul de asociere a

mărcilor în conflict, să se țină seama de toți factorii relevanți, respectiv

identitatea produselor/serviciilor, similaritatea dintre cele două mărci,

gradul de distinctivitate al mărcilor, elementele dominante ale mărcilor în

conflict, toate acestea din perspectiva consumatorului obișnuit, rezonabil de

bine informat, circumspect și atent.

Cele două mărci sunt

mărci combinate, fiecare incluzând elemente figurative distinctive, ce

determină importante diferențe vizuale, care exclud producerea unei confuzii în

percepția consumatorului, cu atât mai mult cu cât cele două mărci sunt

destinate unor produse/servicii din clase semnificativ diferite.

Marca al cărei

titular este pârâta are caracter distinctiv care rezultă din atitudinea sa

intrinsecă de a constitui un reper pentru individualizarea produselor

comercializate de SC P. SRL, neputându-se considera că este folosită în scopul

apropierii acestor produse de cele comercializate de reclamantă.

În ceea ce privește

cerința existenței riscului de confuzie pentru public, incluzând și riscul de

asociere, a mai reținut instanța că gradul redus de distinctivitate al mărcii

opuse de reclamantă diminuează decisiv riscul de confuzie, în sensul că prin

înregistrarea mărcii combinate „M.” nr. 080xxx nu se poate cauza niciun risc de

confuzie consumatorului în ceea ce privește originea bunurilor și serviciilor

și niciun risc de asociere cu titularul mărcii „M.” nr. 016xxx.

În ceea ce

privește notorietatea mărcii reclamantei, nu au fost administrate probe în

susținerea acesteia, iar în aceste condiții nu se poate stabili ponderea

cunoașterii mărcii „M.” nr. 016xxx în cadrul segmentului de public relevant din

România la data înregistrării mărcii ulterioare.

În soluționarea

apelului formulat de reclamantă împotriva sentinței primei instanțe s-au

reținut următoarele:

a. S-a susținut

că în soluționarea cererii de anulare a mărcii pârâtei nu s-a ținut

seama de conduita OSIM, constând în aceea că nu a notificat apelantei depunerea

cererii de înregistrare a acestei mărci ulterioare.

În fața primei

instanțe nu s-a invocat o astfel de cauză de nulitate a înregistrării

mărcii al cărei titular este pârâta SC P. SRL, iar art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

prevede că părțile nu sunt îndreptățite să formuleze cereri noi în etapa

apelului, ceea ce înseamnă că instanța de apel nu este legal învestită cu

analiza acestei apărări.

b. Reaua credință

imputată societății pârâte este argumentată de apelantă prin susținerea că

factorii de decizie din cadrul companiei erau în deplină cunoștință de cauză cu

privire la originea numelui „M.” și la consecințele asocierii produselor lor cu

persoana purtând acest nume, respectiv fiica poetului T.A.

În absența oricărei

probe care să ateste situația de fapt astfel expusă de apelantă, acest argument

nu poate fi primit, în raport de prevederile art. 1899 alin. (2) C. civ. (din

1864, în vigoare la data înregistrării mărcii a cărei anulare se solicită) care

stabilește că „buna credință se presupune totdeauna și sarcina probei cade

asupra celui ce alege reaua credință”.

În puterea normei

juridice enunțate operează o prezumție de bună credință în favoarea titularului

mărcii înregistrate, revenind celui care susține nulitatea înregistrării mărcii

pentru rea credință sarcina de a răsturna această prezumție prin administrarea

unui probatoriu concludent.

Cum apelanta nu a

administrat nicio probă care să contureze conduita pe care ea o atribuie factorilor

de decizie ai societății intimate, nu se poate reține că prezumția de bună

credință ce operează în favoarea intimatei a fost răsturnată.

c. Reclamanta este

titulară a drepturilor asupra mărcii combinate nr. R016xxx, care se compune din

elementul verbal „M.” și un element figurativ abstract.

Marca intimatei

pârâte este una combinată, fiind formată din elementul verbal „M.” și elementul

figurativ constând în conturul unei pisici.

Prima instanță a

procedat la analiza comparativă a mărcilor în conflict în coordonatele în care

ele se bucură de acest statut juridic și, în consecință, de protecție legală –

care, în temeiul prevederilor art. 36 din Legea nr. 84/1998, trebuie raportată

la ansamblul format din aceste două elemente și nu la unul singur dintre elementele

respective.

Mărcile trebuie

analizate în complexitatea lor, respectiv cu luarea în considerare a

ansamblului elementelor care le compun, iar nu prin desprinderea și analiza

izolată a diferitelor elemente care intră în structura acestora. Pretinzând ca

analiza mărcilor în conflict să fie realizată numai în privința elementelor

verbale din conținutul acestora – și în aceste condiții să se constate

existența unei similitudini între mărcile analizate - apelanta ignoră fără

nicio justificare aceste coordonate legale, doctrinare și jurisprudențiale.

În ceea ce privește

critica referitoare la aprecierea instanței de fond în sensul că marca

apelantei-reclamante are un grad redus de distinctivitate, este pertinentă

observația apelantei în sensul că nu a fost expus niciun argument de natură a

susține o atare evaluare.

Combinația de

elemente care compune marca reclamantei-apelante nu poate fi considerată ca

lipsită de distinctivitate în condițiile în care aceasta are – cel puțin în

egală măsură cu marca pârâtei, în privința căreia s-a reținut că se bucură de

distinctivitate – un caracter fantezist, constituind un semn în privința căruia

nu se poate stabili, la o primă observație, vreo legătură cu alte forme de

individualizare a unor produse/servicii similare ori complementare, aparținând

altor producători, ce se adresează aceluiași segment de consumatori.

Pe de altă parte,

caracterul distinctiv a reprezentat o condiție cerută pentru înregistrarea

mărcii, așa încât situația acesteia de marcă înregistrată generează și

prezumția de distinctivitate.

Această constatare a

greșitei aprecieri făcută de prima instanță relativ la caracterul distinctiv al

mărcii reclamantei nu este însă de natură a conduce la reformarea sentinței

atacate pentru că respectiva apreciere a fost făcută în coordonatele analizei

riscului de confuzie, iar o asemenea analiză este relevantă numai în măsura în

care ar fi întrunite cumulativ premisele – stabilite prin art. 6 alin. (1) lit.

b) din Legea nr. 84/1998 – de a exista similitudine atât între mărcile aflate

în conflict cât și între produsele sau serviciile pe care cele două mărci le

desemnează.

Or, în condițiile în

care s-a constatat lipsa unei similitudini însemnate între marca apelantei

reclamante (privită în ansamblul ei) și semnul ulterior înregistrat de

societatea intimată (cu toate elementele din structura lui), precum și lipsa

oricărei similitudini între serviciile pentru care marca apelantei a fost

înregistrată (editare de texte; difuzare) și produsele/serviciile pentru care

marca pârâtei a fost înregistrată (hrana pentru animale), este de domeniul

evidenței împrejurarea că nu se poate vorbi de existența unui risc de confuzie

între cele două mărci.

d. În ce privește

prenumele „M.” ( pe care îl poartă fiica poetului T.A.) la care apelanta-reclamantă

se raportează, trebuie subliniat, pe de o parte, că apelanta (persoană juridică

de drept privat, care are un patrimoniu propriu ce nu se confundă cu cel al

persoanelor fizice care au calitate de asociați) nu justifică vreun drept

legitim asupra acestuia și, astfel, nu este îndreptățită să reclame eventuale

atingeri care s-ar fi adus acestui element de identificare a persoanei fizice,

iar pe de altă parte nu există nicio rațiune pentru a pune semnul echivalenței

între semnul înregistrat de aceasta ca marcă (în al cărei conținut se regăsește

și cuvântul „M.”) și prenumele menționat.

Ca atare, nivelul de

cunoaștere în societate a prenumelui „M.” nu poate avea vreo consecință cât

privește nivelul (larg) de cunoaștere necesar pentru ca o marcă să dobândească

valențele de marcă notorie, această categorie de marcă aflându-se în conexiune

necesară cu produse/servicii în legătură cu care a fost utilizată și a devenit

cunoscută, precum și cu segmentul de public vizat de respectivele

produse/servicii, potrivit definiției date prin art. 3 lit. d) din Legea nr.

84/1998.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs

reclamanta SC E.T.A.B.P. SRL, formulând critici în susținerea cărora a invocat

dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

trebuia să le solicite un punct de vedere față de cererea de înregistrare a

unei mărci identice cu marca sa. Astfel, nu au beneficiat de posibilitatea de a

urma procedura de opoziție la înregistrarea mărcii pârâtei-intimate, dreptul

său fiind încălcat încă din etapa administrativă.

judecații și a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia,

interpretând și aplicând greșit totodată norma legală incidentă.

a. S-a concluzionat că mărcile ar fi distincte și că asigură

unui consumator mediu posibilitatea să le distingă și să le individualizeze,

ignorându-se în mod greșit elementul verbal identic.

Într-o speță de genul celei de față se analizează toate

elementele constitutive ale mărcilor, inclusiv partea verbală, când este cazul,

și nu doar ansamblul mărcii combinate, ținându-se cont și de faptul

că nu se contestă elementele figurative distinctive ale mărcilor în conflict

sau clasele aferente Clasificării de la Nisa pentru fiecare marcă aflată în

conflict.

S-a motivat distinctivitatea mărcii reclamantei, fără nicio

finalitate dată fiind soluția pronunțată.

b. Schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic

al mărcii sale și al notorietății acesteia, instanța a ajuns la concluzia

că în cauză nu se reține notorietatea, deși aceasta este evidentă.

S-au ignorat motivele de apel prin care a învederat faptul

că intimata-pârâtă

SC P. SRL se folosește de notorietatea mărcii reclamantei, mai exact de

notorietatea și unicitatea numelui creat în mod special de poetul T.A., pentru

fiica sa M.

Acest nume reprezintă

creația poetului T.M. pentru fiica sa, M., iar din punct de vedere gramatical

acest nume este un substantiv, nume propriu.

În ceea ce privește

creația lui, trebuie să se aibă în vedere faptul că tatăl d-nei M.A., renumitul

poet T.A., povestește despre copii săi (M. și B.), folosește aceste nume create

special pentru aceștia, le scrie și le dedică poezii și povești

, acesta intrând, de altfel, în galeria marilor poeți români mai ales

pentru poeziile, poveștile dedicate copiilor, animalelor de companie preferate

(între care și pisicile).

În acest context, notorietatea numelui M.A. are două

izvoare: un renume bazat pe istoria creării acestui nume de "M." și pe

cel al binecunoscutului poet T.A. - autor, între altele de multiple cărți

pentru copii, precum și un renume bazat pe activitatea desfășurată de către

d-na M.A. pe plan artistic (actriță renumită, desenator și editor cărți pentru

copii) și politic.

D-na M.A. deține calitatea de asociat al reclamantei, care s-a

ocupat de editarea și publicarea cărților poetului T.A. în ultimele decenii,

sub atenta îndrumare a acesteia.

Prin modul de soluționare a cauzei sunt interpretate și aplicate

greșit dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. j), art. 6 alin. (1) lit. b) și art. 6

alin. (4) din Legea nr. 84/1998, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, dar și cele ale art. 8 alin. (2) lit. c), alin. (4) și alin. (5)

din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 privind marca comunitară.

își sprijină motivarea pe motive contradictorii, în condițiile în care a

apreciat că nu a dovedit reaua-credință a pârâtei SC P. SRL, deși i-a respins

cererea pe care a formulat-o pentru administrarea probei cu interogatoriul

acesteia, care ar fi putut releva anumite fapte cu caracter personal în

legătură cu alegerea și originea numelui „M.”, consecințele asocierii

produselor lor cu persoana purtând acest nume și anume fiica poetului T.A.

Întrucât marca reprezintă un semn distinctiv pentru anumite

categorii de produse și servicii, trebuie să se indice, pe calea administrării

probei cu interogatoriu, modul în care s-a desfășurat procesul de creație și

care este acel element, semn distinctiv al mărcii sale față de alte mărci cu

parte verbală identică deja înregistrate la OSIM.

În lipsa admiterii

probei cu interogatoriu, reclamanta a fost în imposibilitatea de a răsturna

prezumția de bună-credință de care s-a reținut că s-ar bucura intimata.

S-a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 1899 alin.

(2) C. civ. (1864), considerându-se că în speță nu poate fi reținută reaua

credință în lipsa oricărei probe care să ateste situația de fapt expusă de

apelantă, întrucât instanța a fost cea care a cenzurat administrarea acesteia.

ar fi folosită în scopul apropierii produselor sale de cele comercializate de reclamantă,

aceasta fiind o concluzie a instanței, fără sprijin în motivarea acțiunii

introductive sau a apelului.

Reclamanta a învederat atât lezarea drepturilor legitime

asupra numelui "M.", cât și ignorarea notorietății numelui folosit în

marca sa de intimata-pârâtă, ceea ce duce la creșterea volumului vânzărilor

produselor sale, folosindu-se în mod neautorizat și abuziv de renumele unor

persoane fizice, renume câștigat prin ani de muncă și păstrat ca atare în memoria

colectivă a românilor.

Nu dorința de a crea confuzie între două categorii de

produse (produse ale reclamantei și produse ale pârâtei) este scopul

intimatei-pârâte, ci intenția de apropiere dintre produsele sale și numele „M.”,

marcă înregistrată, dar și numele unei personalități în viață, un nume

unic, cunoscut prin el însuși și prin originea sa deosebită.

Pârâta-intimată SC P.C. SRL a formulat întâmpinare, prin care

a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A arătat că motivul vizând

reaua credință a fost invocat în fața instanței de apel, cu încălcarea art. 294

C. proc. civ., și, oricum, nici nu s-a făcut dovada relei credințe la data

înregistrării, iar cu privire la celelalte motive de anulare a mărcii s-a făcut

o corectă soluționare a cauzei.

Analizând decizia în raport de criticile formulate, Înalta

Curte constată următoarele:

recurs s-a invocat nesocotirea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. j), art. 6 alin.

(1) lit. b) și art. 6 alin. (4) din Legea nr. 84/1998, republicată, cu

modificările și completările ulterioare – ce se circumscriu motivelor de

nulitate prevăzute de art. 47 lit. a) și b) din aceeași lege, motivele de

fapt fiind susceptibile a susține și pe cele prevăzute de dispozițiile

art. 47 alin. (1) lit. c) și d). S-a mai invocat și încălcarea dispozițiilor art.

8 alin. (2) lit. c), alin. (4) și alin. (5) din Regulamentul CE nr. 207/2009

privind marca comunitară.

Art. 47 alin. (1) lit.

a) și b) din lege ( fost art. 48) prevede că anularea înregistrării mărcii

poate fi cerută dacă înregistrarea mărcii s-a făcut cu nerespectarea

dispozițiilor art. 5 alin. (1) și art. 6.

Întrucât norma legală

face trimitere la înregistrarea mărcii cu nerespectarea anumitor dispoziții

legale, care impun motive de refuz la înregistrare, înseamnă că trebuie avute

în vedere normele respective în forma de la data respectivă, neputându-se

aprecia legalitatea înregistrării unei mărci în temeiul unor texte legale care

nu erau în vigoare la momentul de referință.

Dacă art. 5 alin. (1)

lit. j) din Legea nr. 84/1998 are o formă nemodificată, art. 6 avea un conținut,

prevăzând că „În afara motivelor prevăzute la art. 5 alin. (1), o marcă este

refuzată la înregistrare, dacă: a) este identică cu o marcă anterioară, iar

produsele sau serviciile pentru care înregistrarea mărcii a fost cerută sunt

identice cu cele pentru care marca anterioară este protejată; b) este identică

cu o marcă anterioară și este destinată a fi aplicată unor produse sau servicii

similare cu cele pentru care marca anterioară este protejată, dacă există un

risc de confuzie pentru public; c) este similară cu o marcă anterioară și este

destinată a fi aplicată unor produse sau servicii identice sau similare, dacă

există un risc de confuzie pentru public, incluzând și riscul de asociere cu

marca anterioară; d) este identică sau similară cu o marcă notorie în România

pentru produse sau servicii identice sau similare, la data depunerii cererii de

înregistrare a mărcii; e) este identică sau similară cu o marcă notorie în

România pentru produse sau servicii diferite de cele la care se referă marca a

cărei înregistrare este cerută și dacă, prin folosirea nejustificată a acesteia

din urmă, s-ar putea profita de caracterul distinctiv sau de renumele mărcii

notorii ori această folosire ar putea produce prejudicii titularului mărcii

notorii.”

În acest context, art.

6 alin. (1) lit. b) din legea modificată (

din motive

de identitate sau de similitudine în raport cu marca anterioară și din motive

de identitate sau similitudine a produselor sau serviciilor pe care cele două

mărci le desemnează, se poate crea, în percepția publicului, un risc de

confuzie, inclusiv riscul de asociere cu marca anterioară)

, reținut de instanța

de apel (ipoteza similarității mărcilor), este fostul art. 6 lit. c) din forma

legii în vigoare la data înregistrării mărcii incriminate.

Art. 6 alin. (4) din

Legea nr. 84/1998, în forma în vigoare la data sesizării instanței, nu

poate fi aplicat în verificarea valabilității mărcii, întrucât reprezintă

dispoziții legale care se aplică mărcilor care se înregistrează după

modificarea aferentă a legii – art. 47, care reglementează motivele de anulare

a unei mărci, făcând referire la înregistrarea mărcii cu nerespectarea

dispozițiilor art. 6 din lege.

Deși în acțiune

a fost indicat art. 6 alin. (4) lit. a) din legea modificată ( marca este identică sau similară cu o marcă anterioară

înregistrată în România, în sensul prevederilor alin. (2), și dacă aceasta este

destinată a fi înregistrată ori este deja înregistrată pentru produse sau

servicii care nu sunt similare cu cele pentru care marca anterioară a fost

înregistrată, când marca anterioară se bucură de un renume în România și dacă

prin folosirea mărcii ulterioare s-ar obține un profit necuvenit din caracterul

distinctiv și renumele mărcii anterioare ori dacă folosirea ar fi în

detrimentul caracterului distinctiv sau al renumelui mărcii anterioare) și c (există un drept anterior, altul decât cele prevăzute la alin.

(2) lit. d), în special un drept la nume, un drept la imagine, un drept de

autor, un drept de proprietate industrială)

motivarea în fapt a acțiunii este susceptibilă de a pune în discuție

art. 6 lit.

e)

din lege, în forma în vigoare la data înregistrării mărcii pârâtei-intimate,

care erau în sensul mai sus detaliat,

indicându-se totodată criterii

de apreciere a notorietății din Regulamentul de aplicare a legii, aprobat prin

H.G. nr. 1134 din 10 noiembrie 2010.

Dispozițiile

Regulamentului CE nr. 207/2009 privind marca comunitară se referă la motivele

de înregistrare a unei mărci comunitare, iar relevanța acestora în soluționarea

cauzei este exclusă în condițiile în care înregistrarea mărcii de către

pârâta-intimată s-a făcut anterior aderării României la Uniunea Europeană.

(1) lit. j) din lege, sunt refuzate la înregistrare sau pot fi declarate nule

dacă sunt înregistrate mărcile care conțin, fără consimțământul titularului,

imaginea sau numele patronimic al unei persoane care se bucură de renume în

România, în vreme ce unul dintre motivele de anulare a mărcii invocat vizează înregistrarea

mărcii aduce atingere dreptului la imagine sau numelui patronimic al unei

persoane, respectiv cel prevăzut de art. 47 lit. d) ( fost art. 48 lit. d)).

În susținerea

criticii de recurs se face referire la numele M.A.

Așa cum în mod corect

a reținut instanța de apel, îndreptățirea de a reclama acest motiv de anulare a

mărcii aparține titularului numelui, iar reclamanta-recurentă, persoană juridică

de drept privat, este diferită de persoanele fizice care au calitatea de

asociați și titulari ai acestuia, singurii care îl pot valorifica într-o

acțiune de genul celei de față.

privește motivul de anulare a mărcii prevăzut de art. 47 lit. b) ( fost art. 48

lit. b)), cu referire la dispozițiile art. 6 din Legea nr. 84/1998.

3.a. S-a reținut în mod

corect în cauză că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 6 lit. c) din

lege, în forma în vigoare la data înregistrării mărcii pârâtei-intimate.

În cazul mărcilor combinate,

similaritatea este determinată de elementul comun ce ar putea duce la confuzie,

iar diferențele pe care un consumator obișnuit nu le-ar remarca nu

trebuie accentuate. Gradul de similaritate este accentuat dacă elementul comun

are un rol central, dominant în structura semnelor, pentru că astfel

atenția consumatorului este îndreptată asupra acestuia, cu ignorarea

celorlalte componente, care au astfel un loc secundar. Cu cât distinctivitatea elementului

comun este mai mare, cu atât și riscul de confuzie va fi mai mare.

Deși nu s-a

procedat la analiza, în acest context, a elementului comun subliniat de

recurenta-reclamantă, acest lucru nu este de natură să ducă la schimbarea

soluției.

Aceasta întrucât, potrivit

normei legale, pe lângă similaritatea semnelor – apreciată de altfel într-un

grad redus de instanța de apel, este necesar să existe și o similaritate între

produsele/serviciile protejate prin mărcile în conflict - reținută ca

inexistentă de către instanță, aspect necontestat prin cererea de recurs.

În aceste condiții este

exclusă reținerea motivului de anulare a mărcii invocat, nemaiavând

relevanță analiza gradului de distinctivitate al mărcii și a riscului

de confuzie, incluzând și riscul de asociere între cele două semne.

3.b. În ceea ce

privește dispozițiile art. 6 lit. e) din lege, s-a constatat în mod corect că în

cauză se invocă notorietatea numelui M.A., care are calitate de asociat al

reclamantei-recurente, în condițiile în care norma legală face trimitere

la marca notorie – caracter ce se stabilește potrivit unor criterii strict

determinate de lege și de regulamentul de punere în aplicarea acesteia.

Criticile au fost

analizate sub pct. 2 și 3, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., și nu și cel prevăzut de pct. 8 al

aceluiași articol, nepunându-se problema interpretării unui act juridic, în

sensul acestor dispoziții procedurale.

4.

Instanța de apel a

reținut că reclamanta nu a invocat drept cauză de nulitate conduita OSIM în

procedura de înregistrare a mărcii pârâtei-intimate, făcând aplicarea

dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

Reclamanta-recurentă

a reluat critica de apel, fără a respecta dispozițiile art. 302

1

alin.

(1) lit. c) C. proc. civ., care impun ca cererea de recurs să cuprindă, sub

sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate ale deciziei de apel sau

mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În respectarea

acestor dispoziții procedurale, trebuia ca prin cererea de recurs să se arate

nelegalitatea modului de dispunere de către instanță asupra criticii de apel,

acest mod de dezlegare a cauzei fiind supus cenzurii instanței de recurs, în

conformitate cu dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ.

privește motivul de anulare a mărcii pentru înregistrarea cu rea credință, prevăzut

de art. 47 lit. c) din Legea nr. 84/1998, se impune admiterea recursului,

casarea deciziei și trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță de

apel, cu aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Apărarea formulată pe

calea întâmpinării, în sensul că acest motiv a fost formulat pentru prima dată

prin cererea de apel, nu este conformă actelor dosarului, în condițiile în care

acesta a fost indicat în mod expres, fiind susținut și prin elemente de

fapt indicate în motivarea acțiunii.

În cadrului

probatoriului, reclamanta-recurentă a solicitat încuviințarea și a probei cu

interogatoriu, pentru lămurirea condițiilor în care s-a ales denumirea

mărcii, cu indicarea scrierii cu aceeași ortografie – probă apreciată de

instanța de apel ca nefiind utilă și pertinentă în raport de aspectele deduse

judecății în apel, iar în motivarea deciziei se reține că reclamanta nu a

administrat nicio probă care să contureze conduita factorilor de decizie ai

pârâtei-intimate la înregistrarea mărcii.

Potrivit art. 129 alin.

(5) C. proc. civ., judecătorul are

îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice

greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și

prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice

și legale. Mai mult, dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru

lămurirea în întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile să

completeze probele, aceasta putând, din oficiu, să pună în discuția părților

necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă

părțile se împotrivesc.

Date

fiind aceste obligații care conturează un veritabil rol activ al

magistratului, nu se justifică argumentul instanței referitor la lipsa

probatoriului administrat de parte în condițiile în care, anterior, respinsese

solicitarea părții sub acest aspect.

Întrucât probatoriile

în recurs sunt limitate de dispozițiile art. 305 C. proc. civ., vătămarea

produsă părții nu poate fi înlăturată decât prin casarea deciziei și

trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță,

care va avea în

vedere și dispozițiile procedurale mai sus detaliate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta SC E.T.A.B.P. SRL împotriva deciziei nr. 57A din data de

21 martie 2013 a Curții de Apel București – Secția a IX-a civilă și pentru

cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări

sociale.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 noiembrie 2013.