ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1072/2014

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 5831/105/2010, reclamantul L.L. a chemat în judecată pe pârâții SC E.P. SA, C.D. și C.L., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 150.000 euro, plătibil la cursul BNR din ziua plății, reprezentând daune morale. În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat instanței, în esența, faptul că în ziarul Prahova apărut vineri, 10 septembrie 2010, precum și în ediția publicată în ziua de luni, 13 septembrie 2010, editat de SC E.P. S.A., pe prima pagină au apărut două articole ale căror titluri, scrise cu litere foarte mari erau "Mafiotul sindical L.L.

a fost arestat" și "Noi acuzații pentru L.L.", dar nesemnate, precum și că, plecând de la titlurile articolelor și până la analiza conținutului acestora, totul este o gravă minciună, menită să inducă dezinformare în rândul opiniei publice și, ca urmare, calomnierea grosolană a reclamantului, cu consecințe grave de imagine a persoanei sale. În drept, au fost invocate prevederile art. 998 și urm. C. civ. Prin Sentința civilă nr. 5158 din 5 noiembrie 2012, Tribunalul Prahova a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul L.L. și a dispus obligarea pârâtei SC E.P. SA la plata către reclamant a sumei de 1.000 euro, plătibilă la cursul B.N.R. din ziua plății reprezentând despăgubiri morale. S-a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței au declarat apel, în termenul legal procedural, atât reclamantul L.L., cât și pârâta SC E.P. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin Decizia civilă nr. 54 din 17 septembrie 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins apelul reclamantului ca nefondat, a admis apelul pârâtei și, pe cale de consecință, a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată; a respins cererea de acordarea a cheltuielilor de judecată formulată de pârâtă. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele: Cu privire la apelul formulat de pârâta SC E.P. SA, s-a apreciat că acesta este fondat, întrucât articolele incriminate de reclamant tratau un subiect de interes public, respectiv, activitatea liderului de sindicat L.L., care sunt de actualitate pentru societatea românească, iar măsurile pe care le iau autoritățile naționale nu trebuie să conducă la descurajarea presei să discute problemele de interes general.

Este recunoscut faptul că presa nu trebuie să depășească anumite limite, îndeosebi în ceea ce privește reputația și viața privată a persoanei, însă sarcina sa, este comunicarea cu respectarea datoriilor și responsabilităților proprii, a informațiilor și ideilor referitoare la orice problemă de interes general. Deși s-a afirmat că pârâta a adus atingere reputației și demnității reclamantului prin articolele incriminate, trebuie relevat și faptul că informații despre activitatea liderului sindical - L.L.

au apărut și în alte publicații, respectiv publicația "G.", dosar fond, publicația "RSS M." dosar fond, publicația "A.", publicația "M.", publicația "R.L.". Astfel, instanța de apel a constatat că faptele descrise în articolele încriminate nu sunt în totalitate false și că serveau alimentării unei campanii de defăimare a reclamantului, atâta timp cât acestea nu se refereau la aspecte ale vieții particulare, ci la comportamentul și atitudinea sa în calitate de lider sindical.

S-a apreciat de instanța de apel că formulele folosite de pârâtă pentru a-și exprima părerea asupra activității reclamantului nu pot fi considerate ca aducând atingere reputației acestuia, pentru că au fost utilizate în exercitarea unei îndatoriri de interes social și moral și sunt susceptibile a se circumscrie dreptului la liberă exprimare prevăzut de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar exagerările din articolele incriminate pot fi considerate rezonabile, într-o societate democratică, în condițiile în care, astfel de informații despre activitatea reclamantului au apărut, așa cum s-a mai arătat, și în alte publicații.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție pentru a se antrena răspunderea civilă delictuală, respectiv existența prejudiciului moral, instanța de apel a reținut că nu se poate vorbi de existența acestui prejudiciu moral, de vreme ce reclamantul cunoștea că și alte publicații au relatat în mod asemănător despre activitatea sa în calitate de lider sindical, mai ales că reclamantul nu a făcut dovada acestui prejudiciu moral, cu atât mai mult cu cât, ulterior, reclamantul a și fost arestat. Cu privire la existența legăturii de cauzalitate, s-a reținut că atât timp cât nu există faptă ilicită și nici prejudiciu nu se poate vorbi nici despre raport de cauzalitate între acestea.

Instanța de apel a apreciat că nu s-a demonstrat vinovăția pârâtei pentru a se atrage răspunderea civilă delictuală, pentru că libertatea în domeniul presei include și recurgerea la o anumită doza de exagerare, chiar de provocare, aceasta având rolul de a da informații cu privire la problemele de interes general. Așa cum s-a mai precizat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit ca fiind inadmisibil ca un ziarist să nu poată formula critici ori judecăți de valoare decât sub condiția demonstrării veridicității. Rezultă deci, că, avându-se în vedere responsabilitățile unui ziarist, când acesta se prevalează de dreptul pe care îi garantează art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, condamnarea pârâtei nu poate fi considerată ca necesară într-o societate democratică.

Referitor la apelul declarat de reclamantul L.L., instanța de apel a reținut că acesta este nefondat, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, astfel cum acestea au fost menționate în apelul pârâtei, iar activitatea ziaristului nu constituie o faptă ilicită, fiind vorba de rolul presei de a informa opinia publică cu privire la probleme de interes general, de actualitate pentru societatea românească. Așa cum s-a mai arătat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis că libertatea în domeniul presei include și recurgerea la o anumită doza de exagerare chiar de provocare, iar rolul autorităților naționale într-o societate democratică este acela de a permite presei să joace rolul de "câine de pază" al democrației, fiind inadmisibil ca un ziarist să nu poată formula judecăți critice de valoare decât sub condiția demonstrării veridicității.

În consecință, apelul reclamantului a fost respins ca nefondat. Împotriva Deciziei civile nr. 54 din 17 septembrie 2013 a Curții de Apei Ploiești, secția I civilă, a formulat recurs reclamantul L.L., indicând ca motive de recurs prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. În motivarea recursului, se susține că instanța de apel a apreciat greșit că nu sunt îndeplinite cumulativ, în cauză, condițiile antrenării răspunderii civile delictuale, respectiv existența faptei ilicite, prejudiciul, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăție. Astfel, cu privire la fapta ilicită, recurentul-reclamant arată că a probat punctual faptele ilicit de săvârșite de către pârâtă, considerând că instanța de apel nu a analizat limbajul folosit de pârâtă, care, în opinia recurentului, este unul abject, total nedeontologic și neprofesional.

Apreciază că instanța de fond a motivat corect existența faptei ilicite. Referitor la existența prejudiciului, se arată că instanța de apel a apreciat în mod greșit că în cauză nu se poate vorbi de existența prejudiciului moral, întrucât nu au fost alte publicații care să relateze aspecte asemănătoare privitoare la persoana recurentului, în timp ce arestarea preventivă a acestuia nu a existat în realitate, iar dovada prejudiciului nepatrimonial rezultă din declarațiile martorilor. În privința legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, se consideră că, datorită faptului că s-a dovedit atât existența faptei ilicite, cât și a prejudiciului, implicit s-a demonstrat și existența legăturii de cauzalitate.

Totodată, se mai arată că instanța de apel "s-a aplecat" foarte puțin în analiza vinovăției, reluând același algoritm și aceleași fraze în demonstrarea nevinovăției ca și cazul faptei ilicite. De asemenea, recurentul-reclamant a mai arătat că instanța de fond a diminuat nejustificat cuantumul pretențiilor solicitate de reclamant, întrucât nu a stabilit corect valoarea prejudiciului moral prin prisma probelor administrate în cauză. La data de 14 martie 2014, intimații-pârâți au depus întâmpinare prin care au invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., raportat la prevederile art. 302 1 lit. c), art. 304 și 306 C. proc.

civ., iar la 28 martie 2014, recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției invocate prin întâmpinare. La termenul de judecată din data de 28 martie 2014, Înalta Curte a pus în discuție, excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare. Analizând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele: Conform art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Recursul se motivează, conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs; motivele de nelegalitate sunt prevăzute limitativ în art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ., iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică, precum și în situația în care criticile dezvoltate sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la motivul de nelegalitate invocat.

Față de faptul că nu constituie motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, instanța de recurs poate examina numai acele critici privitoare la decizia atacată care pot fi încadrate în prevederile art. 304 C. proc. civ. Or, în speță, deși recurentul-reclamant s-a conformat exigențelor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., indicând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pe care și-a întemeiat recursul, Înalta Curte constată că acestea nu sunt susceptibile de încadrare nici în ipotezele de nelegalitate invocate de recurent și nici, din oficiu în oricare dintre celelalte motive de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.; oricum, simpla indicare a pct. 7, 8 și 9 ale art. 304 C. proc.

civ. în cuprinsul memoriului de recurs nu este suficientă din acest punct de vedere. Astfel, în cuprinsul cererii de recurs dedusă judecății nu pot fi identificate veritabile critici la adresa deciziei pronunțate în apel și nici nu se demonstrează în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele arătate de instanță în fundamentarea acesteia, ci doar se dezvoltă exhaustiv fiecare din condițiile necesare atragerii răspunderii civile delictuale, prin analizarea situației de fapt pentru fiecare din elementele răspunderii civile delictuale și interpretarea probelor administrate în cauză, recurentul-reclamant reluând, practic, criticile din apel.

Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și să formuleze astfel critici susceptibile de cenzură în recurs din perspectiva legalității soluției, susținând doar critici de netemeinicie, recurentul a nesocotit existența judecății anterioare în calea devolutivă de atac. Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o nouă devoluare a fondului, această cale extraordinară de atac putând fi exercitată în condițiile expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ. prin dispoziții speciale, imperative și, drept urmare, de strică interpretare. Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. ori a unor critici susceptibile de o astfel de încadrare juridică. De asemenea, modul în care instanța de judecată a reținut situația de fapt, a interpretat și apreciat probele administrate în cauză nu reprezintă critici de nelegalitate, ci de netemeinicie ce nu pot face obiect de analiză în recurs, deoarece pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000. Față de cele expuse mai sus, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata nul recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul L.L. împotriva Deciziei nr. 54 din 17 septembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 martie 2014. Procesat de GGC - CL