ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1072/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1072/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Prahova sub nr. 5831/105/2010, reclamantul L.L. a chemat în

judecată pe pârâții SC E.P. SA, C.D. și C.L., solicitând ca prin hotărârea ce

se va pronunța să se dispună obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de

150.000 euro, plătibil la cursul BNR din ziua plății, reprezentând daune

morale.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a învederat instanței, în esența, faptul că în ziarul

Prahova apărut vineri, 10 septembrie 2010, precum și în ediția publicată în

ziua de luni, 13 septembrie 2010, editat de SC E.P. S.A., pe prima pagină au

apărut două articole ale căror titluri, scrise cu litere foarte mari erau

"Mafiotul sindical L.L. a fost arestat" și "Noi acuzații pentru

L.L.", dar nesemnate, precum și că, plecând de la titlurile articolelor și

până la analiza conținutului acestora, totul este o gravă minciună, menită să

inducă dezinformare în rândul opiniei publice și, ca urmare, calomnierea

grosolană a reclamantului, cu consecințe grave de imagine a persoanei sale.

În drept, au fost

invocate prevederile art. 998 și urm. C. civ.

Prin Sentința civilă

nr. 5158 din 5 noiembrie 2012, Tribunalul Prahova a admis în parte acțiunea

formulată de reclamantul L.L. și a dispus obligarea pârâtei SC E.P. SA la plata

către reclamant a sumei de 1.000 euro, plătibilă la cursul B.N.R. din ziua

plății reprezentând despăgubiri morale.

S-a luat act că

reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței

au declarat apel, în termenul legal procedural, atât reclamantul L.L., cât și

pârâta SC E.P. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia civilă

nr. 54 din 17 septembrie 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a

respins apelul reclamantului ca nefondat, a admis apelul pârâtei și, pe cale de

consecință, a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată; a respins cererea

de acordarea a cheltuielilor de judecată formulată de pârâtă.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut următoarele:

Cu privire la apelul

formulat de pârâta SC E.P. SA, s-a apreciat că acesta este fondat, întrucât

articolele incriminate de reclamant tratau un subiect de interes public,

respectiv, activitatea liderului de sindicat L.L., care sunt de actualitate

pentru societatea românească, iar măsurile pe care le iau autoritățile

naționale nu trebuie să conducă la descurajarea presei să discute problemele de

interes general.

Este recunoscut

faptul că presa nu trebuie să depășească anumite limite, îndeosebi în ceea ce

privește reputația și viața privată a persoanei, însă sarcina sa, este

comunicarea cu respectarea datoriilor și responsabilităților proprii, a

informațiilor și ideilor referitoare la orice problemă de interes general.

Deși s-a afirmat că

pârâta a adus atingere reputației și demnității reclamantului prin articolele

incriminate, trebuie relevat și faptul că informații despre activitatea

liderului sindical - L.L. au apărut și în alte publicații, respectiv publicația

"G.", dosar fond, publicația "RSS M." dosar fond,

publicația "A.", publicația "M.", publicația

"R.L.".

Astfel, instanța de

apel a constatat că faptele descrise în articolele încriminate nu sunt în

totalitate false și că serveau alimentării unei campanii de defăimare a

reclamantului, atâta timp cât acestea nu se refereau la aspecte ale vieții

particulare, ci la comportamentul și atitudinea sa în calitate de lider sindical.

S-a apreciat de

instanța de apel că formulele folosite de pârâtă pentru a-și exprima părerea

asupra activității reclamantului nu pot fi considerate ca aducând atingere

reputației acestuia, pentru că au fost utilizate în exercitarea unei îndatoriri

de interes social și moral și sunt susceptibile a se circumscrie dreptului la

liberă exprimare prevăzut de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, iar exagerările din articolele incriminate pot fi considerate

rezonabile, într-o societate democratică, în condițiile în care, astfel de

informații despre activitatea reclamantului au apărut, așa cum s-a mai arătat,

și în alte publicații.

În ceea ce privește

cea de-a doua condiție pentru a se antrena răspunderea civilă delictuală,

respectiv existența prejudiciului moral, instanța de apel a reținut că nu se

poate vorbi de existența acestui prejudiciu moral, de vreme ce reclamantul

cunoștea că și alte publicații au relatat în mod asemănător despre activitatea

sa în calitate de lider sindical, mai ales că reclamantul nu a făcut dovada

acestui prejudiciu moral, cu atât mai mult cu cât, ulterior, reclamantul a și

fost arestat.

Cu privire la

existența legăturii de cauzalitate, s-a reținut că atât timp cât nu există

faptă ilicită și nici prejudiciu nu se poate vorbi nici despre raport de

cauzalitate între acestea.

Instanța de apel a

apreciat că nu s-a demonstrat vinovăția pârâtei pentru a se atrage răspunderea

civilă delictuală, pentru că libertatea în domeniul presei include și

recurgerea la o anumită doza de exagerare, chiar de provocare, aceasta având

rolul de a da informații cu privire la problemele de interes general.

Așa cum s-a mai

precizat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit ca fiind inadmisibil

ca un ziarist să nu poată formula critici ori judecăți de valoare decât sub

condiția demonstrării veridicității.

Rezultă deci, că,

avându-se în vedere responsabilitățile unui ziarist, când acesta se prevalează

de dreptul pe care îi garantează art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, condamnarea pârâtei nu poate fi considerată ca necesară într-o

societate democratică.

Referitor la apelul

declarat de reclamantul L.L., instanța de apel a reținut că acesta este

nefondat, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile pentru antrenarea răspunderii

civile delictuale, astfel cum acestea au fost menționate în apelul pârâtei, iar

activitatea ziaristului nu constituie o faptă ilicită, fiind vorba de rolul

presei de a informa opinia publică cu privire la probleme de interes general,

de actualitate pentru societatea românească.

Așa cum s-a mai

arătat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis că libertatea în domeniul

presei include și recurgerea la o anumită doza de exagerare chiar de provocare,

iar rolul autorităților naționale într-o societate democratică este acela de a

permite presei să joace rolul de "câine de pază" al democrației,

fiind inadmisibil ca un ziarist să nu poată formula judecăți critice de valoare

decât sub condiția demonstrării veridicității.

În consecință, apelul

reclamantului a fost respins ca nefondat.

Împotriva Deciziei

civile nr. 54 din 17 septembrie 2013 a Curții de Apei Ploiești, secția I

civilă, a formulat recurs reclamantul L.L., indicând ca motive de recurs

prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului,

se susține că instanța de apel a apreciat greșit că nu sunt îndeplinite

cumulativ, în cauză, condițiile antrenării răspunderii civile delictuale,

respectiv existența faptei ilicite, prejudiciul, raportul de cauzalitate între

fapta ilicită și prejudiciu, vinovăție.

Astfel, cu privire la

fapta ilicită, recurentul-reclamant arată că a probat punctual faptele ilicit

de săvârșite de către pârâtă, considerând că instanța de apel nu a analizat

limbajul folosit de pârâtă, care, în opinia recurentului, este unul abject,

total nedeontologic și neprofesional. Apreciază că instanța de fond a motivat

corect existența faptei ilicite.

Referitor la

existența prejudiciului, se arată că instanța de apel a apreciat în mod greșit

că în cauză nu se poate vorbi de existența prejudiciului moral, întrucât nu au

fost alte publicații care să relateze aspecte asemănătoare privitoare la

persoana recurentului, în timp ce arestarea preventivă a acestuia nu a existat

în realitate, iar dovada prejudiciului nepatrimonial rezultă din declarațiile

martorilor.

În privința legăturii

de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, se consideră că, datorită

faptului că s-a dovedit atât existența faptei ilicite, cât și a prejudiciului,

implicit s-a demonstrat și existența legăturii de cauzalitate.

Totodată, se mai

arată că instanța de apel "s-a aplecat" foarte puțin în analiza

vinovăției, reluând același algoritm și aceleași fraze în demonstrarea

nevinovăției ca și cazul faptei ilicite.

De asemenea,

recurentul-reclamant a mai arătat că instanța de fond a diminuat nejustificat

cuantumul pretențiilor solicitate de reclamant, întrucât nu a stabilit corect

valoarea prejudiciului moral prin prisma probelor administrate în cauză.

La data de 14 martie

2014, intimații-pârâți au depus întâmpinare prin care au invocat excepția

nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., raportat la prevederile art. 302

1

lit. c), art. 304 și 306 C. proc. civ., iar la 28 martie 2014,

recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat

respingerea excepției invocate prin întâmpinare.

La termenul de

judecată din data de 28 martie 2014, Înalta Curte a pus în discuție, excepția

nulității recursului, invocată prin întâmpinare.

Analizând recursul

declarat prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Conform art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de

nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea

că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se

motivează, conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăși cererea de

recurs sau înăuntrul termenului de recurs; motivele de nelegalitate sunt

prevăzute limitativ în art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., iar art. 306 alin.

(1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în

termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la

motivele de ordine publică, precum și în situația în care criticile dezvoltate

sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., potrivit

art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

A motiva recursul

înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia

dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă

parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind judecata

realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la motivul

de nelegalitate invocat.

Față de faptul că nu

constituie motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția

pronunțată, instanța de recurs poate examina numai acele critici privitoare la

decizia atacată care pot fi încadrate în prevederile art. 304 C. proc. civ.

Or, în speță, deși

recurentul-reclamant s-a conformat exigențelor art. 302

1

alin. (1)

lit. c) C. proc. civ., indicând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304

C. proc. civ. pe care și-a întemeiat recursul, Înalta Curte constată că acestea

nu sunt susceptibile de încadrare nici în ipotezele de nelegalitate invocate de

recurent și nici, din oficiu în oricare dintre celelalte motive de nelegalitate

prevăzute de art. 304 C. proc. civ.; oricum, simpla indicare a pct. 7, 8 și 9

ale art. 304 C. proc. civ. în cuprinsul memoriului de recurs nu este suficientă

din acest punct de vedere.

Astfel, în cuprinsul

cererii de recurs dedusă judecății nu pot fi identificate veritabile critici la

adresa deciziei pronunțate în apel și nici nu se demonstrează în ce constă

nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și

la argumentele arătate de instanță în fundamentarea acesteia, ci doar se

dezvoltă exhaustiv fiecare din condițiile necesare atragerii răspunderii civile

delictuale, prin analizarea situației de fapt pentru fiecare din elementele

răspunderii civile delictuale și interpretarea probelor administrate în cauză,

recurentul-reclamant reluând, practic, criticile din apel.

Prin urmare, fără să

combată în vreun fel argumentele instanței de apel și să formuleze astfel

critici susceptibile de cenzură în recurs din perspectiva legalității soluției,

susținând doar critici de netemeinicie, recurentul a nesocotit existența

judecății anterioare în calea devolutivă de atac.

Or, în calea

extraordinară de atac a recursului nu are loc o nouă devoluare a fondului,

această cale extraordinară de atac putând fi exercitată în condițiile expres și

limitativ prevăzute de C. proc. civ. prin dispoziții speciale, imperative și,

drept urmare, de strică interpretare.

Condiția legală a

dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate

instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de

art. 304 C. proc. civ. ori a unor critici susceptibile de o astfel de încadrare

juridică.

De asemenea, modul în

care instanța de judecată a reținut situația de fapt, a interpretat și apreciat

probele administrate în cauză nu reprezintă critici de nelegalitate, ci de

netemeinicie ce nu pot face obiect de analiză în recurs, deoarece pct. 11 al

art. 304 C. proc. civ. a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000.

Față de cele expuse

mai sus, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata nul recursul

declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamantul L.L. împotriva Deciziei nr. 54 din 17 septembrie 2013 a

Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 28 martie 2014.

Procesat de GGC - CL