ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 464/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă la data de 28 februarie 2012 sub nr. x/2012, reclamanții A. și B., au solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 998-999, art. 1357 din vechiul C. civ., respectiv, art. 72 din noul C. civ., în contradictoriu cu C. și S.C. D. S.R.L., obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 50.000 de RON către A. și a sumei de 450.000 de RON către B., reprezentând despăgubiri civile pentru daune morale, precum și la publicarea integrală a hotărârii care se va pronunța, pe cheltuiala acestora, în trei numere consecutive ale E., pe prima pagină a acesteia, cu aceleași caractere cu care sunt tipărite și articolele apărute în respectiva publicație, sub sancțiunea de daune cominatorii de 500 de RON pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanții au arătat că începând cu luna iulie 2011, cotidianul E. a demarat o campanie de presă condusă și susținută de pârâtul C., în calitatea de jurnalist angajat al acestei publicații, ale cărei subiecte au fost atât A. cât și B., fiind publicat un număr impresionant de articole defăimătoare la adresa reclamanților.

Au mai arătat reclamanții că o parte importantă dintre articolele defăimătoare enumerate în acțiune a fost publicată la rubrica "Editorial" a cotidianului E., bucurându-se de o atenție specială a publicului cititor, fiind situate, cel puțin parțial, pe prima pagină a acestui cotidian, însoțite și de fotografii ale reclamantului în diverse ipostaze.

Tema articolelor menționate anterior s-a concretizat în prezentarea, evaluarea și comentarea pretinselor ilegalități săvârșite de reclamantul B., "F." (folosit în mod excesiv în cuprinsul acestor articole), atât în calitate de președinte al A., cât și în calitate de profesor la Colegiul Național "Enăchiță Văcărescu", fiind oferite opiniei publice variante tendențios concepute ale unor presupuse activități contrare legii, în scopul exclusiv al manipulării acesteia și creării unui curent de opinie defavorabil reclamanților, de natură să influențeze într-un mod vădit negativ și extrem de puternic întreaga activitate și imagine a A., precum și viața socială personală și profesională a președintelui acestuia.

În privința reclamantului B., s-a subliniat că i-a fost atribuită de către pârâți porecla de "F.", în mai mult rânduri făcându-se trimitere la persoana sa doar prin aceasta poreclă, precum și în cele mai recente articole porecla "B." fiind asociată cu verbul "a ciuguli". Aceste porecle relevă în mod evident intenția pârâților de denigrare și de a aduce atingere onoarei și reputației persoanei, făcându-se trimitere la definiția oferită de Dicționarul explicativ al limbii române conform căreia prin "F." se înțelege fiu de domn; principe; titlu rezervat în vechime fiilor domnitorilor sau celor care au domnit. Astfel, prin atribuirea în mod ironic a cuvântului "F." reclamantului, pârâții vor să scoată în evidență un sens vădit peiorativ, să evidențieze o idee depreciativă și de disprețuire.

Reclamanții au mai arătat că în cuprinsul articolelor de presă publicate, jurnalistul C. a formulat atât în scris, cât și verbal, susțineri vădit tendențioase în legătură cu persoana lui B. și a A., având un profund caracter insultător și calomnios, care depășesc cu mult orice limite admisibile ale libertății de exprimare într-o societate democratică.

Reclamanții au învederat că, pe lângă împrejurarea că jurnalistul pârât oferă opiniei publice aprecieri cu privire la activitatea reclamantului în condițiile în care refuză să aibă în vedere rezultatele obținute de toate secțiile aflate în subordinea A., acesta aduce grave atingeri dreptului la imagine atât al A., cât și al său.

Prin multitudinea articolelor publicate, lipsite de orice fundament, se susține că acestea au ca unic scop prejudicierea în mod grav și poate iremediabil a imaginii și prestigiului profesional, componente ale vieții private ocrotite de Constituție.

Totodată, se solicită să se țină cont și de calitatea specială a pârâtului C., aceea de jurnalist, de formator de opinie, calitate care presupune o respectare riguroasă a principiilor de etică și deontologie profesională, implicând folosirea de către acesta a unui limbaj reverențios, nejignitor, non-violent, având în vedere împrejurarea că prin activitatea sa acesta îndeplinește și o funcție socială, având obligația de a-i proteja pe alții contra manifestărilor injurioase.

Reclamanții au precizat că în cauză sunt întrunite toate condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, respectiv, fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția autorului.

Astfel, în privința transmiterii de către pârât opiniei publice a unor informații neadevărate despre prestația profesională ca președinte a reclamantului, într-o manieră profund jignitoare, tendențioasă, de natură să-i creeze o imagine profesională în totală contradicție cu realitatea - prezentare menită să inducă opiniei publice o percepție denaturată cu privire la persoana acestuia, s-a considerat că reprezintă o formă de exercitare abuzivă, peste limitele legal admisibile, a dreptului la liberă exprimare. Aceasta întrucât libertatea de exprimare, ocrotită de dispozițiile art. 30 din Constituția României, nu este și nu poate fi un drept absolut. Dreptul la liberă opinie și exprimare, ca orice alt drept, trebuie exercitat în limitele sale firești, neputând prejudicia drepturile și interesele legitime ale celorlalte persoane. Aceeași situație este incidentă și în cazul afirmațiilor calomnioase făcute de către pârât în legătură cu modul de cheltuire a banilor publici, caz in care jurnalistul a încercat în mod insistent să inducă opiniei publice convingerea că reclamantul ar fi săvârșit fapte ilegale pentru care ar trebui să fie pedepsit.

S-a mai arătat că garanția dreptului la liberă exprimare - existentă ca premisă de principiu și în cazul pârâtului C. - era subordonată condiției ca acesta să își exercite acest drept cu bună-credință, în sensul oferirii unor informații certe și demne de crezare, în respectul deontologiei profesionale specifice profesiei, lucru care însă nu s-a întâmplat în situația campaniei de presă conduse de pârâtul C. în contra reclamantului. Odată încălcată condiția bunei-credințe și a informațiilor demne de crezare, garanția dreptului la liberă exprimare încetează să mai opereze, o atare situație fiind incidență în speță.

Cu privire la lezarea imaginii, onoarei, demnității și reputației reclamantului B. și clubului sportiv, s-a afirmat că în cazul de față, reprezintă efectul afirmațiilor iresponsabile, jignitoare, tendențioase și calomnioase ale pârâtului făcute în legătură cu activitatea profesională a reclamanților, astfel cum au fost ele exemplificate, prin textele publicate sub semnătura pârâtului C. în ziarul E., președintele CSM fiind prezentat opiniei publice atât din punct de vedere profesional, cât și personal ca fiind o F. de tinichea; având capacități intelectuale reduse neputând să reproducă fără a citi numele jucătoarelor și ale celor din staff-ul echipei; fiind demn de dispreț, lipsit de scrupule; vrăjitor cu banii publici; cel care a nenorocit 2 echipe de baschet, una de fotbal și 2 generații de juniori; om cu nouă fețe și fără niciun suflet; care nu își îndeplinește sarcinile de serviciu, nici ca președinte de club, nici ca profesor la Colegiul Național "Ienăchiță Văcărescu".

Relativ la impactul asupra opiniei publice și la vătămarea cauzată drepturilor la imagine, demnitate și reputație profesională, precum și viață privată, s-a susținut că sunt cu atât mai evidente cu cât pârâtul a procedat la așa-zisa poreclire a reclamantului și la utilizarea aproape obsesivă a poreclelor "F." și "B.".

Invocând fie direct, fie implicit, prin intermediul poreclelor, că reclamantul și-ar exercita funcția de președinte al A. în mod defectuos și cu rea-credință, se consideră că pârâtul a comis o faptă ilicită de maximă gravitate, de natură a-i știrbi în modul cel mai grav onoarea, demnitatea și prestigiul profesional, precum și imaginea de cetățean respectabil și, ca urmare a acestei fapte, credibilitatea profesională i-a fost zdruncinată, iar viața personală a fost grav afectată.

Totodată, toate realizările A., care nu sunt deloc puține și lipsite de importanță, dacă ar fi să se enumere medaliile de aur, argint și bronz la box, judo, atletism, precum și multiple locuri I la alte secții ale CSM, sunt anihilate prin întreaga campanie de presă pornită de pârâtul C. și susținută de celălalt pârât.

Cu privire la prejudiciu s-a arătat că suma pretinsa reprezintă o reparație, dacă nu integrală, măcar justă și echitabilă care poate compensa, fie și parțial, prejudiciul suferit. De asemenea, prin obligarea pârâților la plata sumei menționate, se va realiza și sancționarea corespunzătoare a acestora pentru fapta ilicită săvârșită, asigurându-se și îndeplinirea funcției sancționatorii a răspunderii civile delictuale.

Pentru pârâta S.C. D. S.R.L., s-a evidențiat că C., jurnalistul conducător al campaniei de presă este prepusul acestei societăți ce urmează să răspundă în temeiul art. 1000 alin. (3) C. civ., art. 1373 alin. (1) al noului C. civ., respectiv, pe principiul răspunderii comitentului pentru fapta prepusului.

In drept, s-au mai invocat art. 73, art. 74 lit. h), art. 1357, art. 1382, art. 1385 din noul C. civ., art. 26 si art. 30 alin. (6) din Constituția României, art. 8 și art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 5 alin. (1) din Legea pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.

Pârâta S.C. D. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii pentru argumentele expuse pe larg în actul procedural.

Prin sentința nr. 2160 din 1 noiembrie 2012 Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a respins acțiunea.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că pârâtul C. a făcut referire exclusiv la activitatea de președinte a reclamantului B. la A., fără a antama și viața privată a acestuia, ca urmare a faptului că fiecare dintre textele citate abordează aspecte ce țin de specificul secțiilor clubului.

Pe de altă parte, a reținut prima instanță, activitatea desfășurată de reclamant în această calitate, fiind finanțată din fondurile publice locale, astfel cum reiese din art. 5 al Regulamentului de Organizare și funcționare a clubului și din Raportul privind aprobarea contului de execuție pe anul 2010 pentru Primăria Municipiului Târgoviște poate constitui o preocupare legitimă a presei care să genereze dezbaterea modului de funcționare a clubului în discuție.

Coroborând răspunsul pârâților la interogatoriu cu depoziția martorului G., cu sentința civilă nr. 498/26.04.2010 a Tribunalului Dâmbovița și cu înscrisurile de la filele x, tribunalul a reținut că reclamantul nu a uzat vreodată de dreptul la replică în legătură cu articolele de presă și nici nu a dorit să colaboreze cu presa, evitându-l de fiecare dată pe pârâtul C., care s-a deplasat în repetate rânduri la sediul clubului pentru a-i solicita punctul de vedere.

Reticența reclamantului B. de a da declarații presei în legătură cu fondul unor probleme dezbătute în cuprinsul articolelor, ce nu puteau fi clarificate doar pe baza înscrisurilor pe care clubul le-a pus la dispoziția trustului menționat, a fost de natură să genereze ipoteze care conturează suspiciuni asupra activității sale.

Explicația pârâtului pentru utilizarea expresiilor "F." și "B.", în răspunsul la interogatoriu a fost aceea a susținerii politice și, respectiv, a cumulului de funcții ce generează venituri multiple, acest mod de percepție a ziaristului fiind confirmat și de martorul ascultat la propunerea acestuia care l-a perceput în același sens.

Rezumând problematica expusă, tribunalul a constatat că s-a imputat reclamantului îndepărtarea unor antrenori cu merite deosebite și agrearea altora ce nu se ridicau la nivelul celor dintâi, desființarea unor echipe sportive cu rezultate foarte bune, alocarea discreționară a unor sume de bani exagerate echipei de baschet, fără a se ști concret pentru ce s-au cheltuit, în condițiile în care sportivele acestei echipe nu au contract și nu pot fi plătite, imposibilitatea obiectivă de a asigura efectiv îndeplinirea concomitentă a atribuțiilor de profesor de sport la Colegiul Național "Ienăchiță Văcărescu" cu cea de președinte al A. și de observator județean și federal la meciurile de fotbal, precum și susținerea din partea H., prin persoana primarului Municipiului Târgoviște.

Este adevărat că în articolul intitulat "I.",publicat la 23.09.2011, legarea numelui B. de prejudiciile recuperate de Curtea de Conturi "după construirea piscinei acoperite din microraionul 3" nu are suport faptic, întrucât, așa cum reiese din Sinteza acțiunilor de audit desfășurate la J. de Camera de Conturi Dâmbovița, la obiectivul de investiții "Piscina acoperită" s-au constatat nereguli la alocarea unor sume de bani antreprenorului de către unitatea administrativ teritorială care a angajat acest obiectiv, reclamantul neavând vreo atribuție în această privință.

Această împrejurare se apreciază ca făcând parte din doza de exagerare permisă jurnalistului care însă, în opinia tribunalului, contrar celor susținute prin cererea de chemare în judecată, nu se face responsabil de rea credință ori de nesocotirea regulilor deontologice specifice profesiei sale.

Raportat la împrejurările speței, tribunalul a apreciat că scopul urmărit de pârâtul C. prin textele citate nu a fost acela de a crea o imagine defăimătoare președintelui A. și clubului, ci de a evidenția aspecte care, în opinia sa, relevă deficiențe ale activităților pe care le desfășoară.

În condițiile în care B. conduce activitatea sportivă organizată prin clubul municipal, care reprezintă un domeniu ce interesează opinia publică, chiar dacă el nu are statutul de funcționar public, în virtutea sursei de finanțare a activității pe care o gestionează, este expus unei limite mai largi de "critică acceptabilă" la adresa activității sale și raportat la circumstanțele speței, tribunalul a considerat că s-a păstrat echilibrul între libertatea de exprimare a jurnalistului, potrivit art. 10 din Convenția Convenția Europeană a Drepturilor Omului și dreptul reclamantului de a i se respecta onoarea, reputația și intimitatea, în sensul art. 8.

Față de cele ce preced, tribunalul a constatat că din ansamblul probelor administrate nu rezultă elementul psihologic al intenției de discreditare a imaginii reclamanților, fără de care nu se poate antrena răspunderea civilă nici pentru pârâtul C., nici pentru angajatorul acestuia, sens în care a respins cererea.

Împotriva sentinței au declarat apel atât reclamanții A. și B., cât și pârâta S.C. D. S.R.L. Târgoviște.

Pârâta S.C. D. S.R.L. a formulat apel împotriva sentinței a arătat că instanța de fond, din eroare, în dispozitivul sentinței a omis să oblige reclamanții la plata cheltuielilor de judecată, astfel cum au fost solicitate la acordarea cuvântului pe fond consemnate în încheierea din data de 18.10.2012 când a fost amânată pronunțarea pentru 25.10.2012.

Reclamanții A. și B. au arătat că, deși a reținut că au fost făcute o serie de afirmații fără niciun temei de fapt sau de drept, instanța de fond nu a reținut săvârșirea vreunei fapte ilicite și nu a analizat fiecare condiție a răspunderii civile delictuale, ci s-a limitat la analiza unei părți din afirmațiile făcute de pârâți.

Pe de altă parte, instanța de fond, în mod nelegal, a respins solicitarea reclamanților de suplimentare a probei cu martori în vederea respectării dreptului la apărare și pentru dovedirea prejudiciului de imagine adus acestora.

Deși din probatoriile administrate în cauză a rezultat faptul că, pe lângă acuzațiile de cheltuire a banilor publici în mod ilegal fără o bază factuală, articolele menționate abundă în alte acuzații și expresii jignitoare, instanța de fond nu a făcut nicio referire la acestea, ca și când nu ar fi fost făcute și nici criticate prin cererea de chemare în judecată, însă cu privire la acuzațiile de cheltuire a banilor publici aceasta și-a însușit integral toate apărările și susținerile pârâților.

Reclamanții exemplifică din articolele de presă diverse acuzații care li s-au adus, solicitând a se avea în vedere că afirmațiile au fost făcute în mod repetat de către pârâți, pe o perioadă mare de timp, respectiv, mai bine de 8 luni de zile, începând cu luna iulie 2011 și până la data introducerii cererii de chemare în judecată și se încadrează într-o adevărată campanie de denigrare desfășurată împotriva acestora, cu scopul de a le compromite și distruge imaginea, a determina eliberarea din funcția a reclamantului B. și, totodată, urmărindu-se chiar afectarea vieții private a acestuia.

Parte din afirmațiile făcute în mod repetat au fost reluate și în prezent, după administrarea probatoriilor care dovedesc contrariul acestor susțineri și după redactarea sentinței apelate, deși fuseseră reținute până și de instanța de fond ca neadevărate, anexând un articol intitulat "Taxa de participare în Euroligă, plătită fără acordul consilierilor locali", din data de 4 decembrie 2012, publicat în E.

În legătură cu pretinsele ilegalități de la piscina acoperită din microraionul 3, instanța de fond a reținut că "Este adevărat că în articolul intitulat "I.", publicat în data de 23.09.2011, legarea numelui B. de prejudiciile recuperate de Curtea de Conturi, "după construirea piscinei acoperite din microraionul 3" nu are suport faptic, întrucât așa cum reiese din Sinteza acțiunilor de audit desfășurate la J. de Camera de Conturi Dâmbovița la obiectivul de investiții "Piscina acoperită" s-au constatat nereguli la alocarea unor sume de bani antreprenorului de către unitatea administrativ teritorială care a angajat acest obiectiv, reclamantul neavând vreo atribuție în această privință."

În acest sens, sunt vădit neîntemeiate și mincinoase afirmațiile conform cărora ilegalitățile cu privire la piscina acoperită au fost produse de reclamanți, de vreme ce aceștia nu au avut nicio calitate în contractul de lucrări, nu au efectuat nicio plată și nu au dobândit, ulterior finalizării construcției, decât un drept de administrare asupra piscinei.

Or, de vreme ce și după administrarea unor înscrisuri de necontestat și chiar după comunicarea sentinței apelate pârâților, aceștia continuă să reia acest subiect, acreditând, în continuare, ideea că prejudiciul a fost creat de reclamantul B., rezultă fără putință de tăgadă reaua-credință a acestora și intenția denigratoare pe care o au cu privire la reclamanți.

Instanța de fond nu a avut în vedere jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat exact contrariul celor cuprinse în sentința civilă apelată, respectiv, că noțiunea de viață privată cuprinde elemente care se raportează la identitatea unei persoane cum ar fi numele său, fotografia sa, integritatea sa fizică și morală; garanția oferită de art. 8 din Convenție este destinată în principal să asigure dezvoltarea, fără ingerințe din afară, personalității fiecărui individ în relațiile cu semenii. Așadar, există o zonă de interacțiune între individ și terți care, chiar și într-un context public, poate aparține "vieții private". De asemenea, s-a statuat că dreptul la apărarea reputației este un drept care, în calitate de element al vieții private, este legat de art. 8 din Convenție.

Instanța de fond și-a însușit, în mod inexplicabil, toate apărările și susținerile pârâților cu privire la dreptul la replică, aceasta ajungând la concluzia că reclamantul "nu a uzat vreodată de dreptul său la replică în legătură cu articolele de presă" și "nu a dorit să colaboreze cu presa", cu toate că, potrivit răspunsului reclamantului B. la interogatoriu, anterior declanșării acestei campanii de presă, reclamanții furnizau, inclusiv pârâților, toate informațiile pe care aceștia din urmă le solicitau, însă acestea erau prezentate denaturat în ziarul E.

Instanța de fond, fără a avea în vedere faptul că nu există o obligație legală a solicitării unui drept la replică pentru promovarea unei asemenea acțiuni, reține că reclamantul nu a participat la vreo conferință de presă care să răspundă chestiunilor ridicate prin articolele incriminate în cauza de față.

Se susține că, informațiile furnizate de reclamanți prin răspunsul înregistrat sub nr. x/25.02.2010 de reclamantul A., conform Legii nr. 544/2001 privind bugetul alocat acesteia, precum și răspunsul înregistrat sub nr. x/28.03.2012 de reclamantul A., conform Legii nr. 544/2001 privind bugetul alocat acestuia și cheltuielile efectuate cu acțiunile sportive, depuse de pârâți la dosarul de fond, la termenul de judecată din data de 20.09.2012, dovedesc atât lipsa de fundament a celor reținute de instanța de fond, dar și afirmațiile neîntemeiate și mincinoase ale pârâților conform cărora reclamanții nu ar fi furnizat informațiile solicitate în baza Legii nr. 544/2001, în perioada în care au fost scrise articolele de presă care fac obiectul prezentului dosar.

Se acordă eficiență juridică depoziției martorului G. propus de pârâți și articolelor de presă prin care se impută reclamantului B. imposibilitatea obiectivă de a asigura efectiv îndeplinirea concomitentă a atribuțiilor de profesor de sport la Colegiul Național "Ienăchiță Văcărescu" cu cea de președinte al A. și de observator județean și federal la meciurile de fotbal, deși instanța de fond constată că "din actele depuse la dosar nu rezultă că ar fi vreo incompatibilitate între aceste funcții, contrar opiniei pârâtului.".

Instanța de fond nu analizează decât o parte dintre afirmațiile nefondate atât factual cât și legal făcute de pârâți, reținându-se numai susținerile acestora, chiar dacă nu sunt dovedite cu niciun mijloc de probă, fără a avea în vedere că deontologia profesională le impune acestora obligația de a-și verifica și dovedi afirmațiile făcute.

În mod netemeinic și nelegal instanța de fond a respins acțiunea, cu toate că trebuia angajată răspunderea civilă delictuală a pârâților pentru acoperirea în mod just, echitabil și echilibrat a prejudiciului cauzat reclamanților, având în vedere că pârâtul C. a făcut o serie de afirmații extrem de grave și periculoase cu privire la reclamanți, printr-un mijloc de comunicare și informare în masă, în calitatea sa de jurnalist, de formator de opinie, care ar fi presupus respectarea cu strictețe a principiilor de etică și deontologie profesională.

Prin articolele care fac obiectul acestui dosar, pârâtul și-a exprimat în foarte multe rânduri, în mod public, opinia despre calitățile reclamantului de profesor și președinte al A., negându-i-le, precum și altele, folosind expresii jignitoare, calomnioase și vexatorii, fără ca ele să fie dovedite în vreun fel, afectând în acest mod dreptul la bună reputație, imagine, onoare, demnitate, precum și viață privată.

În acest sens, reclamanții au făcut ample referiri la practica Curții Europene a Drepturilor Omului în materie și la dispozițiile constituționale ce reglementează dreptul la liberă exprimare.

Instanța de fond și-a întemeiat în totalitate motivarea pe declarația martorului G. și pe răspunsurile la interogatoriu și afirmațiile pârâților, care nu au administrat alte probe concludente din care să rezulte îndeplinirea obligațiilor profesionale de a proba afirmațiile făcute, prin articolele de presă care fac obiectul acestui dosar.

Instanța de fond nu a analizat nici adeverințele medicale eliberate de-a lungul campaniei de presă îndreptată împotriva acestuia timp de mai bine de 8 luni de zile, din datele de 9 septembrie 2011,4 ianuarie 2012 și 16 martie 2012, care, după controlul medical efectuat, constată o simptomatologie mixtă anxios - depresivă, atestând suferința reclamantului B. de reacție anxios depresivă.

Acuzarea unei persoane că "face vrăjitorii cu miliardele noastre", "se cinstește zdravăn din miliardele târgoviștenilor", "se joacă cu cifrele și cu banii târgoviștenilor", reprezintă fapte de natură a atrage răspunderea penală persoanei vinovate, acestea nefiind probate de către pârâți.

De asemenea, afirmații precum "F. de tinichea, care coclește tot aurul de la baschet și din sportul local", "F., om cu nouă fețe și fără niciun suflet!", "B. vine pe la școală doar în zi de salariu ori când se trezește bine dispus", "B. absent nemotivat", "B., un profesor mai mereu absent", "B. este peste tot și nicăieri", "B. a fost în tandrețuri cu K.", "Două perechi de viitor: B. - K. și L. - M.", "Cu o imagine făcută țăndări și cu o credibilitate îndoielnică A. s-a degradat în ultimul hal", sunt afirmații de natură a afecta onoarea, demnitatea, reputația și viața privată a unei persoane, care își desfășoară activitatea sportivă specifică. Aceste afirmații nu pot fi considerate simple judecăți de valoare, având în vedere că nu reprezintă doar o exprimare personală a opiniei unei persoane despre competențele profesionale ale altei persoane, ci afirmații efectuate cu scopul de a denigra și a discredita persoana respectivă.

Pârâta S.C. D. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a combătut, pe larg, criticile aduse de către reclamanți hotărârii de primă instanță.

Prin decizia nr. 32 din 22 mai 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins, ca nefondate, ambele apeluri.

Referitor la apelul declarat de pârâta S.C. D. S.R.L., instanța de apel a reținut că, deși aceasta susține că instanța de fond a omis în dispozitivul sentinței să oblige reclamanții la plata cheltuielilor de judecată, astfel cum au fost solicitate prin încheierea din data de 18.10.2012, potrivit dispozițiilor art. 2812 C. proc. civ., îndreptarea sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului,ci numai în condițiile dispozițiilor art. 281-2812 din același cod.

Referitor la apelul reclamanților A. și B., instanța de apel a reținut următoarele:

Critica potrivit căreia deși instanța de fond a reținut că au fost făcute o serie de afirmații fără niciun temei de fapt sau de drept, nu a reținut săvârșirea niciunei fapte ilicite și nici nu a analizat fiecare condiție a răspunderii civile delictuale, ci s-a limitat la analiza unei părți din afirmațiile făcute de pârâți, a fost înlăturată, întrucât art. 10 CEDO garantează dreptul la libera exprimare cu atât mai mult cu cât articolele de presă tratau subiecte de interes public, respectiv, activitatea de președinte a reclamantului B. la A., finanțată din fonduri publice locale, precum și faptul că sub președenția acestuia au fost desființate unele echipe de fotbal și baschet.

De asemenea, articolele de presă se refereau și la activitatea de profesor de sport la Colegiul Național Ienăchiță Văcărescu și imposibilitatea acestuia de a îndeplini, concomitent, atribuția de profesor și cea de președinte al A., observator județean și federal al meciurilor de fotbal.

Susținerea conform căreia instanța de fond nu a analizat toate afirmațiile făcute de pârâți și criticate prin cererea de chemare în judecată, a aplicat greșit legea și a apreciat eronat probele administrate în cauză, a fost, de asemenea, înlăturată, întrucât nelegalitatea nu constă în neanalizarea tuturor afirmațiilor,mai ales că instanța de fond a arătat că scopul urmărit de ziaristul C. prin textele citate nu a fost de a crea o imagine defăimătoare președintelui A. și clubului,ci de releva aspecte ce reprezintă deficiențe în activitatea clubului.

Referitor la aplicarea greșită a legii și aprecierea eronată a probelor, instanța de apel a constatat că reclamanții nu au arătat în concret în ce constă nelegalitatea sentinței.

Deși reclamanții au arătat că instanța de fond a respins, în mod nelegal, solicitarea acestora de suplimentare a probei cu martori în vederea respectării dreptului la apărare și pentru dovedirea prejudiciului de imagine, instanța de apel a reținut că într-o societate democratică rolul presei este comunicarea informațiilor la orice problemă de interes general.

Curtea Europeană a admis că libertatea în domeniul presei include și recurgerea la o anumită doză de exagerare, chiar de provocare, stabilindu-se că rolul autorităților naționale într-o societate democratică este acela de a permite presei să joace rolul de "câine de pază", fiind inadmisibil ca un ziarist să nu poată formula judecăți critice de valoare decât sub condiția demonstrării veridicității.

Ca atare, solicitarea reclamanților de a se suplimenta proba cu martori pentru a dovedi prejudiciul de imagine adus este nefondată, întrucât, așa cum s-a arătat și de Curtea Europeană, un ziarist are dreptul de a formula judecăți critice, chiar dacă nu poate demonstra veridicitatea acestora, iar suplimentare probei cu martori nu era necesară.

În cauza de față, așa cum s-a arătat și de instanța de fond, nu s-a făcut dovada că faptele arătate în articolele de ziar erau în totalitate false și erau destinate unei campanii de denigrare a reclamantului B.

Astfel, chiar martorul audiat la instanța de fond, G., a relatat o serie de împrejurări din care rezultă anumite abuzuri ale președintelui Clubului Sportiv B. și faptul că reclamantul B. refuza să dea declarații presei în legătură cu aspectele criticate de ziariști.

În acest sens a fost pronunțată sentința nr. 498/201 a Tribunalului Dâmbovița prin care S.C. D. S.R.L. a chemat în judecată Consiliul Local Târgoviște, A. pentru obligarea acestora la furnizarea informațiilor de interes public solicitate prin adresa nr. x/2010 la care nu au primit răspuns, cerere care a fost respinsă ca lipsită de obiect pentru că pârâtul a răspuns reclamantei la cererea nr. x/2010 prin adresa nr. x/25.09.2010.

Susținerea conform căreia instanța de fond nu a avut în vedere jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat exact contrariul celor cuprinse în sentința civilă apelată, a fost înlăturată, întrucât nu se poate contesta dreptul unui ziarist prevăzut de art. 10 din Convenție, iar exagerările din articolele de ziar pot fi considerate rezonabile într-o societate democratică.

Critica potrivit căreia instanța de fond și-a însușit în mod inexplicabil toate apărările și susținerile pârâților cu privire la dreptul la replică, ajungând la concluzia că reclamantul "nu a uzat vreodată de dreptul său la replică în legătură cu articolele de presă" și "nu a dorit să colaboreze cu presa", este nefondată, întrucât vizează aprecierea instanței cu privire la atitudinea reclamantului B.

În ceea ce privește motivarea dată de instanța de fond referitor la litigiul soluționat în aprilie 2010 și ulterior acestei date, dar și faptul că instanța nu a avut curiozitatea să lectureze concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, prin care s-a arătat că pârâții nu au probat că reclamantul a hotărât singur desființarea vreunei secții sau a unui proiect sportiv, nu constituie, în realitate, o critică ce poate fi cenzurată de instanță, ci mai mult o afirmație a acestora despre modul cum ar fi trebuit să motiveze instanța.

Instanța de apel a reținut că reclamanții nu fac dovada că faptele descrise în articolele de presă erau în totalitate neadevărate, făcându-se referire chiar și la sentința civilă nr. 498/2010 a Tribunalului Dâmbovița.

Susținerea potrivit căreia în mod netemeinic și nelegal instanța de fond a respins acțiunea, cu toate că trebuia angajată răspunderea civilă delictuală a pârâților pentru acoperirea în mod just, echitabil și echilibrat a prejudiciului cauzat reclamanților, având în vedere că pârâtul C. a făcut o serie de afirmații extrem de grave și periculoase cu privire la aceștia, printr-un mijloc de comunicare și informare în masă, în calitatea sa de jurnalist, de formator de opinie, este nefondată, din moment ce nu poate fi îngrădit dreptul ziaristului la libertatea de exprimare, în condițiile în care, prin articolele de presă incriminate nu s-a adus atingerii vieții private a reclamantului B.

Deși reclamanții invocă jurisprudența Curții Europene cu referire la justul echilibru între protecția dreptului la reputație, element constituent al dreptului la protecția vieții private, și libertatea de exprimare protejată la art. 10 din Convenție, aceștia nu arată în ce fel a fost încălcat acest just echilibru ținând cont de faptul că presa joacă un rol esențial într-o societatea democratică și îi incubă obligația de a comunica informații și idei cu privire la toate problemele de interes general.

Așa cum s-a mai arătat, nu toate articolele din presă sunt întru-totul false, astfel că nu se poate spune că au fost încălcate dispozițiile art. 30 și art. 31 din Constituția României în sensul că presa nu a informat corect opinia publică.

Susținerea că instanța de fond și-a întemeiat în totalitate motivarea pe declarația martorului G. și pe răspunsurile la interogatoriu și afirmațiile pârâților, care nu au administrat alte probe concludente din care să rezulte îndeplinirea obligațiilor profesionale de a proba afirmațiile făcute, prin articolele de presă care fac obiectul acestui dosar, este nefondată, întrucât, așa cum s-a mai arătat, au fost analizate probele are au fost administrate la instanța de fond, respectiv, depozițiile martorilor, răspunsurile la interogatoriu, articolele de presă dar și practica Curții Europene în materie.

Susținerea că instanța de fond nu a analizat nici adeverințele medicale eliberate de-a lungul campaniei de presă îndreptată împotriva acestuia timp de mai bine de 8 luni de zile, din datele de 9 septembrie 2011, 4 ianuarie 2012 și 16 martie 2012, care, după controlul medical efectuat, constată o simptomatologie mixtă anxios - depresivă, atestând suferința reclamantului B. de reacție anxios depresivă, este nefondată, întrucâ nu s-a demonstrat legătura de cauzalitate dintre starea fizică a acestuia și articolele de presă și care ar fi impactul stării de sănătate a acestuia asupra soluției pronunțate de instanță.

Articolele de presă incriminate de reclamanți sunt de interes general, de actualitate pentru societatea românească,iar măsurile pe care le iau autoritățile naționale nu trebuie să conducă la descurajarea presei să discute problemele de interes general.

Așa cum s-a mai arătat, articolele de presă au urmărit un scop legitim, interese de ordin general ce interesează societatea românească, respectiv, activitatea de președinte a reclamantului B. la A., precum și îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ca profesor de sport la Colegiul Național Ienăchiță Văcărescu în condițiile în care acesta era președinte al A., observator județean și federal la meciurile de fotbal.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., reclamanții A. și B., formulând următoarele critici:

-Prin hotărârea pronunțată, instanța de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.), în sensul că, deși referitor la solicitarea reclamanților de suplimentare a probei cu martori, instanța de apel a reținut inutilitatea acesteia, cu motivarea că într-o societate democratică rolul presei este comunicarea informațiilor la orice problemă de interes general, ulterior, aceeași instanță reține că nu s-a făcut dovada că faptele arătate în articolele de ziar erau în totalitate false și erau destinate unei campanii de denigrare a reclamantului B.

Or, tocmai dacă s-ar fi admis cererea de suplimentare a probei cu un martor, respectiv, de completare în apel, recurenții-reclamanți ar fi avut posibilitatea de a demonstra, în exercitarea dreptului la apărare, legătura de cauzalitate dintre starea fizică a reclamantului B. și articolele de presă.

Procedând astfel, atât instanța de apel, cât și instanța de fond, au refuzat a analiza condițiile răspunderii civile delictuale.

-Hotărârea instanței de apel este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), respectiv,în mod greșit instanța de apel a respins, ca nefondată, critica conform căreia tribunalul, deși a reținut că o serie din afirmațiile defăimătoare au fost făcute fără niciun temei de fapt sau de drept, nu a reținut existența unei fapte ilicite, sens în care nu a procedat la analiza condițiilor răspunderii civile delictuale.

În mod greșit instanța de apel a preluat motivarea instanței de fond care, prin raportare la jurisprudența CEDO în materie, a reținut că libertatea în domeniul presei include și recurgerea la o anumită doză de exagerare, întrucât afirmații de genul "F., om cu două fețe și fără niciun suflet", "F. de tinichea, care coclește tot aurul de la baschet și din sportul local", etc. nu pot fi considerate exagerări, ci reprezintă jigniri la adresa recurentului-reclamant B.

De asemenea, în mod nelegal, instanța de apel a preluat argumentele primei instanțe referitoare la critica potrivit căreia pârâții nu au probat afirmațiile jignitoare făcute în niciun fel, în afara propriilor răspunsuri la interogatorii și a declarației martorului propus de aceștia, argumente în virtutea cărora, s-a apreciat că "nu toate articolele de presă sunt întrutotul false, astfel că nu se poate spune că au fost încălcate dispozițiile art. 30 și 31 din Constituția României în sensul că presa nu a informat corect opinia publică".

Recurenții-reclamanți arată că parte din afirmațiile defăimătoare au caracter de repetabilitate, fiind susținute și ulterior administrării probatoriului care a dovedit contrariul, inclusiv după redactarea sentinței apelate, deși instanța de fond reținuse că sunt neadevărate.

Astfel, afirmațiile privind pretinsele ilegalități în legătură cu piscina din microraionul 3 sunt reluate în articolul intitulat "Taxa de participare în Euroligă, plătită fără acordul consilierilor locali?" din 4 decembrie 2012 prin care se susține că s-ar fi plătit, în mod nelegal și nejustificat suma de 44.843 RON reprezentând lucrări neexecutate și supraevaluate la piscina acoperită, bani ce ar trebui imputați recurentului-reclamant B. "…târgoviștenii nefiind datori să-și rupă de la gură și să-și plătească taxele și impozitele pentru ca șeful A. să se joace cum are chef cu miliardele lor".

Articolul sus-menționat a fost publicat deși instanța de fond a reținut că implicarea recurentului-reclamant B. "…nu are suport faptic…reclamantul neavând vreo atribuție în această privință" și contrar înscrisurilor administrate în cauză ce au demonstrat că pentru proiectarea și execuția piscinei respective autoritatea contractantă a fost Municipiul Târgoviște, executanții lucrărilor au fost S.C. N. S.R.L., SC O. S.R.L. și S.C. P. S.R.L., iar piscina a fost dată, începând cu data de 01.07.2010, în administrarea A., sens în care afirmațiile pârâților sunt făcute cu rea-credință și au un evident caracter denigrator.

Instanțele anterioare nu au analizat toate susținerile reclamanților privind afirmațiile denigratoare ale pârâților, dovedite cu înscrisuri depuse la dosarul cauzei, procedând astfel la o greșită aplicare a legii și la o eronată interpretare a probelor.

Exemplificând, recurenții-reclamanți arată că afirmații de genul "…beizadeaua…un fost arbitru de județ, ajuns șef mare pe nepotisme și pe lipi afișe…", "…Ciprian B. a fost numit observator federal fără examen…", F. B. făcând vrăjitorii cu miliardele noastre…", "…zecile de miliarde din bani publici înghițiți dubios de clubul condus de F. C. Iugulescu…", și altele de acest gen, nu au fost analizate ca atare de către instanțe și reprezintă o modalitate de exprimare care excede principiilor consacrate constituțional și comunitar în materie.

În mod greșit instanța de apel a reținut că afirmațiile denigratoare nu impun angajarea răspunderii civile delictuale întrucât reclamanții nu fac dovada că faptele descrise în articolele de presă erau în totalitate neadevărate și că aceștia nu au demonstrat modalitatea în care a fost încălcat justul echilibru dintre protecția dreptului la reputație și libertatea de exprimare reținut în jurisprudența CEDO pe care reclamanții au invocat-o.

Contrar considerentelor instanței de apel, recurenții-reclamanți au arătat că justul echilibru a fost încălcat prin seria de afirmații răuvoitoare, calomnioase și mincinoase de genul "F., om cu două fețe și fără niciun suflet", "F. de tinichea, care coclește tot aurul de la baschet și din sportul local", "…Ciprian B. a fost numit observator federal fără examen…" sau "…C. B. vine pe la școală doar în zi de salariu ori când se trezește bine dispus…".

De asemenea, contrar concluziei instanței de apel că reclamanții nu au arătat, în concret, în ce constă nelegalitatea sentinței, aceștia au învederat argumentele pentru care instanța de fond ar fi trebuit să cenzureze declarația martorului G. propus de pârâți, precum și celelalte probatorii administrate și să facă aplicarea art. 225 C. proc. civ. cu privire la interogatoriile luate pârâților.

Referitor la declarația numitului G., se arată că respectivul martor se afla în relații de dușmănie cu reclamanții, întrucât, în calitate de angajat al acestora, i se desfăcuse contractul de muncă pe motive disciplinare, aspect față de care instanța trebuia să procedeze la o cenzură corespunzătoare a acestei declarații, iar nu să-și întemeieze soluția exclusiv pe această probă.

Referitor la interogatoriile propuse de reclamanți, se arată că instanța a refuzat să facă aplicarea dispozițiilor art. 225 C. proc. civ., deși pârâții nu au răspuns la întrebările formulate, ci au făcut diverse altfel de afirmații, apreciate de instanță ca "…puncte de vedere proprii în legătură cu aspectele deduse judecății".

Mai mult, deși pârâtul C. a făcut o mărturisire deplină în răspunsurile de la întrebările 3 și 40, prin care a arătat că nu a făcut nicio verificare cu privire la concediul de odihnă din vara anului 2011 al reclamantului B. și că a făcut o serie de afirmații neadevărate, de genul "B. este incompatibil ca profesor și președinte al A." sau că "acesta a fost numit observator fără promovarea unui examen", instanța de fond nu a avut în vedere aceste răspunsuri.

Referitor la înscrisurile depuse de către pârâți, arată că nu au fost avute în vedere în pronunțarea soluției.

Astfel, nu a fost luat în considerare înscrisul intitulat "Sinteza rezultatelor acțiunilor de audit desfășurate la J. de către Camera de Conturi Dâmbovița" privind eventuale ilegalități ale investiției de la piscina acoperită, deși instanța de fond a constatat că nu există nicio legătură între prejudiciile recuperate de Curte de Conturi după construcția piscinei și recurenți. Cu toate acestea, aceeași instanță nu a constatat că ar fi fost săvârșită o faptă ilicită prin aceste afirmații.

Articolul intitulat "Taxa de participare în Euroligă, plătită fără acordul consilierilor locali?" publicat la 4 decembrie 2012, deci, ulterior pronunțării hotărârii de primă instanță, și care reia aceleași aspecte referitoare la construcția piscinei, nu a fost luat în considerare de către instanța de apel ca element prejudiciabil pentru reclamanți.

Răspunsurile reclamantului A. înregistrate sub nr. x/25.02.2010 și nr. y/28.03.2012, conform Legii nr. 544/2001, privind bugetul alocat acestuia și cheltuielile efectuate cu acțiunile sportive dovedesc afirmațiile neîntemeiate și mincinoase ale pârâților conform cărora recurenții-reclamanți nu ar fi furnizat informațiile solicitate.

Înscrisul intitulat "Raport privind aprobarea contului de execuție pe anul 2010" înregistrat sub nr. x/23.05.2011 la Primăria Municipiului Târgoviște depus de pârâți la dosarul cauzei la termenul din 20.09.2012 confirmă veridicitatea informațiilor furnizate de reclamanți în temeiul Legii nr. 544/2001, precum și faptul că pretinsele "vrăjitorii cu miliardele târgoviștenilor" făcute de reclamantul B. sau presupusa "risipă a banilor amărâților" sunt simple alegații, neîntemeiate și mincinoase.

Referitor la înscrisurile înregistrate la pârâta S.C. D. S.R.L. sub nr. x/08.01.2010, nr. y/11.01.2010 și răspunsul din 23.03.2010 al Primăriei Municipiului Târgoviște la solicitarea nr. 56/11.01.2010 depuse de pârâți la termenul din 14.06.2012 nu au nicio relevanță în cauză, fiind anterioare publicării articolelor care fac obiectul acestui dosar, însă instanța de fond și-a întemeiat soluția pe aceste înscrisuri.

În mod greșit instanțele anterioare au reținut că afirmațiile răuvoitoare la adresa reclamantului B. nu reprezintă judecăți de valoare, ci situații factuale, întrucât acuzarea unei persoane că "face vrăjitorii cu miliardele noastre", "se cinstește zdravăn din miliardele târgoviștenilor", "se joacă cu cifrele și cu banii târgoviștenilor" reprezintă fapte de natură să atragă răspunderea penală a pârâților, care nu au dovedit atare susțineri.

De asemenea, afirmații precum "F., om cu două fețe și fără nici un suflet", "F. de tinichea, care coclește tot aurul de la baschet și din sportul local", "…Ciprian B. a fost numit observator federal fără examen…" sau "…C. B. vine pe la școală doar în zi de salariu ori când se trezește bine dispus…", sunt de natură să afecteze onoarea, demnitatea, reputația și viața privată a unei persoane și nu pot fi considerate a se circumscrie libertății de exprimare prevăzută de art. 10 al Convenției Europene.

Recursul este fondat și urmează a fi admis, pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. sancționează hotărârea pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) din același cod, text legal ce vizează două ipoteze distincte de nulitate, respectiv, nesocotirea formelor legale și întocmirea actului de procedură de către un funcționar necompetent.

Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. se pot include cele mai variate neregularități de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, neregulata citare a uneia din părți, nesocotirea principiului publicității, oralității, contradictorialității, etc.

Față de cele arătate, criticile formulate de recurenții-reclamanți cu privire la respingerea suplimentării probei cu martori, cu consecința imposibilității dovedirii legăturii de cauzalitate dintre starea fizică a reclamantului B. și articolele de presă și a încălcării dreptului la apărare, se circumscriu motivului de recurs anterior menționat, urmând a fi apreciate ca fondate.

Referitor la aceleași chestiuni indicate drept aspecte de nelegalitate, Înalta Curte constată că în speță sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. privind nemotivarea hotărârii judecătorești.

Astfel, criticile recurenților-reclamanți vizează, în esență, greșita interpretare a dispozițiilor art. 998-999 C. civ., prin aprecierea ca neincident în cauză a acestui text legal, datorată, în principal, neadministrării sau neanalizării unor probatorii emanând atât de la reclamanți, cât și de la pârâți, critici care sunt în totalitate fondate.

Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., "judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale", iar potrivit art. 261 alin. (5) din același cod, hotărârea trebuie să conțină "motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Modalitatea în care judecătorul procedează la interpretarea și aplicarea corectă a legii se realizează prin stabilirea situației de fapt reală, cu analizarea judicioasă a tuturor probelor administrate.

În cauză se constată că instanța de apel nu a administrat și analizat toate probatoriile care să conducă la conturarea stării de fapt pentru a se putea aprecia asupra incidenței sau nu a dispozițiilor art. 998-999 C. civ., situație față de care instanța de recurs, la nivelul căreia se dezbat exclusiv chestiuni de nelegalitate, iar nu de interpretare și apreciere a probatoriilor, se află în imposibilitatea de a exercita controlul judiciar.

Neluarea în considerare a tuturor aspectelor învederate de către părți, în speță, reclamanții, conduce la pronunțarea unei hotărâri deficitar motivată, care nu răspunde exigențelor art. 261 alin. (5) C. proc. civ., fiind, astfel, incident, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În concret, reclamanții au învestit instanța cu o acțiune în răspundere civilă delictuală solicitând obligarea pârâților la plata daunelor morale astfel cum au fost indicate în cererea de chemare în judecată, pentru săvârșirea unui prejudiciu de imagine constând în publicarea, de către pârâtul C., în cotidianul E., a mai multor articole defăimătoare, de natură să afecteze în mod negativ activitatea atât a reclamantului B., cât și a A. în cadrul căruia acesta are calitatea de președinte.

Încă de la judecata în fond, reclamanții au solicitat suplimentarea probei testimoniale cu încă un martor, cu motivarea că martorul audiat la termenul din 14 iunie 2012 "…nu avea cunoștință de prejudiciile de imagine cauzate reclamanților, ci doar de fapte…".

Cererea a fost respinsă prin încheierea din 20 septembrie 2012, reținându-se că "…s-au administrat suficiente probe în lămurirea cauzei…", dar a fost reiterată în calea de atac a apelului, atât prin motivele de apel, cât și prin Nota de probatorii înregistrată la data de 22 mai 2013, fiind indicată și persoana propusă ca martor.

Cu prilejul soluționării cauzei și pronunțării deciziei recurate, proba solicitată a fost respinsă, ca neconcludentă.

Recurenții-reclamanți critică, pe de o parte, soluția de respingere a cererii de suplimentare a probei testimoniale, apreciind că le-a fost încălcat dreptul la apărare, întrucât nu au putut dovedi prejudiciul de imagine care susțin că le-a fost creat, iar pe de altă parte critică faptul că soluția adoptată în cauză s-a fundamentat, în proporție considerabilă, pe declarația martorului pârâților, numitul G.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Cur