ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2080/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2080/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursului de față, constată următoarele:

Prin

Sentința penală nr. 121 din 04 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul

Teleorman, secția penală, în baza art. 4 din Legea 241/2005 cu aplicarea art.

320

1

C. proc. pen. (1968), a fost condamnat inculpatul M.N. la

pedeapsa închisorii de 8 (opt) luni.

În

baza art. 9 lit. b) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 320

1

C.

proc. pen. (1968) a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 1

(un) an și 8 (opt) luni.

În

baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. (1968), s-a dispus ca inculpatul M.N.

să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 8 luni închisoare.

S-au

interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a

II-a, lit. b) și c) C. pen. (1968) în condițiile art. 71 C. pen. (1968).

În

baza art. 81 C. pen. (1968), s-a dispus suspendarea condiționată a executării

pedepsei aplicate, fixându-se un termen de încercare de 3 ani și 8 luni, și s-a

atras atenția inculpatului asupra consecințelor ce decurg din aplicarea art. 83

C. pen. (1968).

A

fost suspendată executarea pedepsei accesorii aplicate pe durata suspendării

executării pedepsei închisorii, conform art. 71 alin. (5) C. pen. (1968).

A

fost admisă acțiunea civilă formulată de Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a

Finanțelor Publice Teleorman și, în baza art. 14, art. 346 C. proc. pen.

(1968), a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente

SC "C.M." SRL Scrioaștea, prin lichidator judiciar Cabinetul

Individual de Insolvență B.E., la plata sumei de 7.980 lei, reprezentând impozit

pe profit și TVA neachitate.

A

fost respinsă cererea de instituire a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor

debitorului inculpat ca nefondată.

S-a

dispus comunicarea hotărârii, în copie, la data rămânerii definitive, către

Registrul Comerțului, în vederea efectuării mențiunilor corespunzătoare.

A

fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata

cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 600 lei.

Pentru

a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, pe baza materialului probator

administrat în cursul urmăririi penale, însușit de inculpat prin declarația

dată la termenul de judecată din data de 8 mai 2012, și a înscrisurilor depuse

în etapa judecății, că, în urma controlului desfășurat la sediul Gărzii

Financiare, având ca obiect verificarea legalității operațiunilor economice

efectuate în perioada ianuarie - decembrie 2008 de către SC C.M. SRL

Scrioaștea, Teleorman, a fost întocmit procesul-verbal nr. 3 826 din 27 iulie

2009 emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Garda Financiară

Teleorman, constatându-se că, la data de 28 iulie 2008, această societate a

efectuat o achiziție intracomunitară reprezentând 22.000 kg ciment, cu factura

externă nr. 0000001125 din 28 iulie 2008, furnizor fiind firma S.E., Ruse,

Bulgaria, marfa fiind transportată cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare X,

având ca delegat pe numitul B.V.

S-a

reținut că, prin adresa nr. 502030/TR din 11 august 2008, Garda Financiară,

secția Teleorman a solicitat SC O.W. Crâmpoia, Olt, informații suplimentare

privind transportul de ciment achiziționat din Bulgaria de către SC C.M., având

în vedere că autovehiculul cu nr. de înmatriculare X aparține acestei

societăți. Din documentele prezentate la data de 26 august 2008 la sediul

Gărzii Financiare - Secția Teleorman de către numitul B.V., administrator la SC

O.W. Crâmpoia, Olt, s-a confirmat existența transportului celor 22.000 kg

ciment din data de 29 iulie 2008, rezultând, totodată, că, la datele de 5, 13

și 19 august 2008 s-au mai efectuat încă 3 curse "de același fel", pe

aceeași rută Ruse, Bulgaria - Scrioaștea, România, pentru SC C.M.

Potrivit

declarației date de sus-numitul B.V., de fiecare dată marfa a fost descărcată

la locuința inculpatului M.N., administrator al SC C.M. SRL Scrioaștea,

Teleorman, iar, până la data de 12 septembrie 2011, acesta nu a achitat

contravaloarea transportului. Datorită faptului că organul de control fiscal nu

a avut posibilitatea de a certifica dacă operațiunile economice rezultate din

cele 4 achiziții, în cantitate de 88 tone, a căror valoare a însumat 31.065 lei

au fost înregistrate în evidența contabilă, s-a solicitat AFP Roșiorii de Vede,

prin adresa nr. 601961 din 15 iulie 2009 date privind vectorul fiscal, precum

și copii de pe documentele existente la dosarul fiscal.

Cu

adresa nr. 5425 din 14 iulie 2009, AFP Roșiorii de Vede a comunicat următoarele

date din vectorul fiscal privind SC C.M. SRL Scrioaștea: - plătitor TVA

trimestrial începând cu 01 ianuarie 2008; - plătitor impozit pe profit

trimestrial începând cu 01 ianuarie 2008.

S-a

reținut, în raport de documentele existente la dosarul fiscal, că, pentru

achizițiile intracomunitare desfășurate în lunile iulie - august 2008,

inculpatul M.N. nu a întocmit și depus până la data de 27 iulie 2009, data

efectuării controlului, declarația VIES 390, iar din deconturile 100 și 300

depuse pentru trimestrul II și IV nu sunt evidențiate operațiunile rezultate

din achiziționarea celor 88 tone de ciment din Bulgaria. în raport de aceste

date s-a concluzionat de organul fiscal că, în perioada iulie - decembrie 2008,

SC C.M. SRL nu a înregistrat în evidența contabilă și nu a declarat organului

fiscal teritorial veniturile realizate din achizițiile intracomunitare

menționate anterior, a căror valoare însumează 31.065 lei, din care TVA în sumă

de 4.960 lei, pentru care s-a calculat impozitul pe profit sustras în valoare

de 7.176 lei și TVA de plată în anul 2008 în valoare de 4.960 lei, rezultând un

prejudiciu total estimat în valoare de 9.13 6 lei.

În

vederea efectuării inspecției fiscale generale și pentru soluționarea adresei

nr. 81661 din 25 ianuarie 2010 a DGFP Vâlcea s-a procedat, în perioada 19 - 23

aprilie 2010, la verificarea relațiilor comerciale (livrări - achiziții) dintre

SC P.I. SRL Prundeni, Vâlcea și SC C.M. SRL Scrioaștea, Teleorman, sens în care

DGFP Teleorman - Activitatea de Inspecție Fiscală a întocmit procesul-verbal

nr. 2206 din 30 septembrie 2010, constatând că, întrucât administratorul

societății, inculpatul M.N., nu a fost găsit la sediul social al

contribuabilului, controlul nu s-a putut efectua.

În

data de 16 octombrie 2009, potrivit procesului verbal nr. 1237 din 20 octombrie

2009, contribuabilul SC C.M. a fost supus unui control inopinat în vederea

efectuării inspecției fiscale generale, însă acesta nu a putut prezenta evidența

financiar contabilă, motivând că i-a fost furată, aspect relevat de

administratorul societății, inculpatul M.N. Prin același proces-verbal i s-a

fixat contribuabilului un termen de 30 de zile pentru refacerea evidenței

financiar contabile, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea 82/1991 și a fost

sancționat contravențional prin procesul-verbal de contravenție nr. 0058627 din

16 octombrie 2010.

În

vederea efectuării inspecției fiscale generale, administratorului societății i

s-au emis invitațiile nr. 02 din 04 ianuarie 2010, cu termen de prezentare la

data de 22 ianuarie 2010; nr. 351 din 28 ianuarie 2010 cu termen de prezentare

la data de 26 februarie 2010 și nr. 911 din 26 februarie 2010 cu termen de

prezentare în data de 29 martie 2010, pentru toate acestea existând confirmarea

de primire, însă inculpatul nu s-a prezentat la niciuna din cele trei

invitații.

Având

în vedere această situație, precum și faptul că administratorul societății nu a

fost găsit la sediul social în perioada controlului, organele de inspecție

fiscală s-au deplasat la APP Roșiorii de Vede, unde, din starea la zi a firmei,

s-a constatat că aceasta se afla în faza de deschidere a procedurii

falimentului, astfel cum rezultă din Sentința comercială nr. 97 din 15

februarie 2010 a Tribunalului Teleorman, pentru care s-a numit lichidator

judiciar în persoana Cabinetului de insolvență B.E.

Acest

cabinet a notificat, la data de 12 martie 2010, AFP Roșiori de Vede pentru

depunerea cererii de admitere a creanței, care s-a adresat Tribunalului Teleorman,

cu solicitarea de înscriere în tabelul creditorilor, în dosarul privind

lichidarea debitoarei SC C.M.

S-a

constatat, totodată, că, nu s-a putut efectua o verificare a relațiilor

comerciale (livrări - achiziții în sumă de 6771 lei, din care TVA 1081 lei)

dintre SC P.I. SRL Prundeni și SC C.M. Scrioaștea, deoarece acesta din urmă nu

a prezentat documentele solicitate, din declarația informativă privind

livrările și achizițiile efectuate pe teritoriul României rezultând că cea de a

doua societate a achiziționat de la prima bunuri în valoare de 6771 lei, din

care TVA în sumă de 1081 lei.

De

asemenea, din probatoriul administrat a rezultat că inculpatul nu a prezentat

situația financiar-contabilă administratorului judiciar numit, respectiv

Cabinet Individual de Insolvență B.E.

În

raport de considerentele expuse s-a concluzionat de instanță că, faptele

inculpatului, astfel cum au fost prezentate mai sus, întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 4 și art.

9 litera b din Legea 241/2005, constând în refuzul nejustificat al inculpatului

de a prezenta organelor competente documentele legale și bunurile din

patrimoniu, în scopul împiedicării verificării financiare și fiscale, în termen

de 15 zile de la somațiile emise în cursul lunilor ianuarie și februarie 2010,

precum și în omisiunea de a evidenția în acte contabile, dar și în alte

documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate și a veniturilor

realizate din achiziționarea în cursul anului 2008 a cantității de 88 tone

ciment din Bulgaria.

S-a

constatat că faptele inculpatului, recunoscute de acesta pe tot parcursul

procesului penal, au fost comise în concurs real, așa încât s-a reținut la

încadrarea juridică dispozițiile prevăzute de art. 33 litera C. pen. (1968).

S-a

reținut că prejudiciul total cauzat de inculpat bugetului consolidat al

statului este de 9136 lei și se compune din TVA, în cuantum de 4960 lei, și

4176 lei impozit pe venit, pe parcursul procesului penal inculpatul achitând

suma de 1156 lei, din care 578 lei reprezentând TVA și 578 lei impozit pe

profit, aspect rezultat din adresa comunicată tribunalului de ANAF DGFP

Teleorman la data de 19 iunie 2012.

Împotriva

acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman,

inculpatul M.N. și partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice - DGFP Teleorman.

Prin

Decizia penală nr. 89/A din 9 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția I penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

(1968), a fost respins ca nefondat apelul declarat de partea civilă Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice - DGFP Teleorman, împotriva Sentinței

penale nr. 121 din 04 septembrie 2012 a Tribunalului Teleorman.

În

baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. (1968), au fost admise apelurile

declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman și de inculpatul M.N.,

împotriva aceleiași sentințe penale.

A

fost desființată în parte, atât în latură penală, cât și în latură civilă

sentința apelată și rejudecând pe fond, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc.

pen. (1968) raportat la art. 10 lit. i

1

) C. proc. pen. (1968) cu

referire la art. 74

1

C. pen. (1968), cu aplicarea art. 13 C. pen.

(1968), s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului M.N.

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 4 și art. 9 lit. b)

din Legea nr. 241/2005.

S-a

constatat recuperat integral prejudiciul cauzat părții civile.

A

fost înlăturată dispoziția privind obligarea inculpatului, în solidar cu partea

responsabilă civilmente la plata sumei de 7.980 lei, reprezentând impozit pe

profit și TVA, către partea civilă, precum și a sumei de 600 lei, cheltuieli

judiciare către stat, aferente fondului cauzei.

Au

fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate.

În

baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. (1968), s-a dispus rămânerea în sarcina

statului a cheltuielilor judiciare avansate de stat, aferente apelurilor

declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman și de

apelantul-inculpat M.N.

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. (1968), a fost obligată apelanta parte

civilă, la 300 lei, cheltuieli judiciare către stat, aferente apelului

declarat.

Pentru

a decide astfel, instanța de apel a apreciat că, în raport de adresa

Ministerului Finanțelor Publice - DGFP Teleorman nr. 1953 din 11 februarie

2013, potrivit căreia prejudiciul de 7979 lei a fost recuperat integral de la

SC C.M. Scrioaștea și de dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

(1968) raportat la art. 10 lit. i

1

) C. proc. pen. (1968) cu referire

la art. 13 C. pen. (1968) și art. 74

1

C. pen. (1968) se impune a se

înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului.

Totodată,

s-a apreciat că, întrucât prejudiciul a fost recuperat, solicitarea părții

civile de instituire a măsurii asigurătorii nu se justifică, apelul acesteia

fiind prin urmare nefondat.

Împotriva

acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București și partea civilă Statul Român prin Agenția Națională

de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman.

Prin

motivele scrise de recurs, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a

criticat decizia atacată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. (1968) pentru greșita încetare a procesului

penal față de inculpatul M.N. sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 4 din

Legea nr. 241/2005 și pentru omisiunea aplicării unei sancțiuni cu caracter

administrativ în ce privește cea de a doua infracțiune pentru care a fost

trimis în judecată. În acest sens, a arătat că, întrucât infracțiunea prevăzută

de art. 4 din Legea nr. 241/2005 este o infracțiune de pericol, nu sunt

incidente dispozițiile art. 74

1

C. pen. (1968), acestea aplicându-se

doar în cazul unei infracțiuni de prejudiciu. Totodată, în ceea ce privește

infracțiunea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005, s-a arătat că, urmare

a achitării prejudiciului, instanța de apel trebuia ca, în temeiul

dispozițiilor art. 74

1

alin. (2) C. pen. (1968), să aplice o

sancțiune administrativă, această din urmă critică nemaifiind susținută oral cu

ocazia dezbaterilor.

Statul

Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a

Finanțelor Publice Teleorman a criticat decizia pronunțată de instanța de apel

pentru nelegalitate și netemeinicie, apreciind că soluția a fost dată cu

încălcarea art. 11 din Legea nr. 241/2005, instanța nepronunțându-se asupra

cererii de instituire a măsurilor asigurătorii, reținând, însă, în mod nereal,

că inculpatul M.N. a achitat prejudiciul în totalitate, cu toate că recuperarea

sumei nu a fost adusă la cunoștință părții civile, prin comunicarea chitanței.

Totodată, s-a arătat că obligarea părții civile la plata sumei de 300 lei cu

titlu de cheltuieli de judecată s-a dispus cu încălcarea dispozițiilor art. 193

C. proc. pen. (1968).

Examinând

recursurile formulate în cauză, Înalta Curte constată că doar calea de atac

promovată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este întemeiată,

cea declarată de partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de

Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman fiind

nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Prealabil

verificării temeiniciei criticilor formulate, Înalta Curte arată că, deși la

data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind Codul

de procedură penală, iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C.

proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), având în vedere dispozițiile

tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, cadrul

procesual în care s-a desfășurat judecarea prezentelor recursuri este cel

reglementat de prevederile art. 385

1

- art. 385

19

din

legea de procedură penală anterioară, astfel cum au fost modificate prin Legea

nr. 2/2013, întrucât decizia atacată a fost pronunțată la data de 9 aprilie

2013, ulterior intrării în vigoare a acestui act normativ.

Verificând,

din această perspectivă, îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 385

10

alin. (2) și (2

1

) C. proc. pen. (1968), se constată că atât

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București cât și partea civilă Statul

Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a

Finanțelor Publice Teleorman au depus la dosar motivele de recurs în termenul

legal, respectiv cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Totodată,

cu titlu preliminar se impune a se analiza dacă, din punct de vedere formal,

aspectele invocate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de

recurenta parte civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare

Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman pot fi examinate de

instanța de ultim control judiciar prin prisma motivelor de recurs prevăzute de

art. 385

9

C. proc. pen. (1968), având în vedere modificările aduse

acestui articol prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea

instanțelor judecătorești.

Consacrând

efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac

ordinară, art. 385

6

C. proc. pen. (1968) stabilește în alineatul 2

că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare

prevăzute de art. 385

9

din același cod. Rezultă, așadar, că, în

cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții

și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în

cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale

toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale

legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate

de art. 385

9

C. proc. pen. (1968).

Invocând

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. (1968), Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a criticat

decizia atacată sub aspectul greșitei încetări a procesului penal pornit

împotriva inculpatului M.N. pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea

nr. 241/2005, însă, se constată că aceste susțineri nu se circumscriu cazului

de casare indicat, ci a celui prevăzut de pct. 16 al aceluiași articol.

Examinând

în acest context criticile formulate, Înalta Curte constată că în sarcina

inculpatului M.N. s-a reținut comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală

prevăzute de art. 4 și art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, constând în

refuzul nejustificat de a prezenta organelor competente documentele legale și

bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării Verificării financiare și

fiscale, în termen de 15 zile de la somațiile emise în cursul lunilor ianuarie

și februarie 2010, precum și în omisiunea de a evidenția în acte contabile, dar

și în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate și a

veniturilor realizate din achiziționarea în cursul anului 2008 a cantității de

88 tone ciment din Bulgaria. Totodată, se constată că, potrivit adresei Ministerului

Finanțelor Publice - DGFP Teleorman nr. 1953 din 11 februarie 2013, prejudiciul

de 7979 lei a fost recuperat integral de la SC C.M. Scrioaștea, situație în

care Înalta Curte apreciază că sunt incidente, ca lege penală mai favorabilă,

dispozițiile art. 74

1

C. pen. (1968), în forma anterioară Deciziei

Curții Constituționale nr. 573/2011, publicată în M.Of. nr. 363/25.05.2011.

Potrivit

dispozițiilor art. 74

1

alin. (1) C. pen. (1968), în cazul săvârșirii

infracțiunilor de gestiune frauduloasă, înșelăciune, delapidare, abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor

publice, abuz în serviciu în formă calificată și neglijență în serviciu, precum

și a unor infracțiuni economice prevăzute în legi speciale, prin care s-a pricinuit

o paguba, dacă în cursul urmăririi penale, sau al judecății, până la

soluționarea cauzei în primă instanță, învinuitul sau inculpatul acoperă

integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta

săvârșită se reduc la jumătate. Potrivit alin. (2) al aceluiași articol, dacă

prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000

euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică o sancțiune administrativă

care se înregistrează în cazierul judiciar.

Din

examinarea dispozițiilor legale mai sus arătate, rezultă că această cauză

specială de nepedepsire, prevăzută la alin. (2), se aplică doar infracțiunilor

de prejudiciu. Or, având în vedere că fapta incriminată de art. 4 din Legea nr.

241/2005, constând în refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta

organelor competente documentele legale și bunurile din patrimoniu, în scopul

împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel

mult 15 zile de la somație, este o infracțiune de pericol, Înalta Curte

constată că, în mod greșit, instanța de apel a aplicat cu privire la aceasta

dispozițiile art. 74

1

alin. (2) C. pen. (1968) și a dispus încetarea

procesului penal ca urmare a acoperirii prejudiciului de către inculpat.

În

ceea ce privește a doua critică formulată de parchet prin prisma cazului de

casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc.

pen. (1968), Înalta Curte constată că, în privința infracțiunii prevăzute de

art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, deși a reținut dispozițiile art. 74

1

C. pen. (1968) ca urmare a acoperirii integrale a prejudiciului, instanța de

apel a omis să aplice una din sancțiunile cu caracter administrativ prevăzute

de art. 91 C. pen. (1968), încălcând astfel prevederile art. 74

1

alin. (2) C. pen. (1968), care instituie această obligație în sarcina organelor

judiciare atunci când sunt întrunite condițiile legale pentru încetarea

procesului penal.

Pentru

motivele expuse anterior, Înalta Curte va admite recursul formulat de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București, apreciind că, pentru comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 241/2005, se impune condamnarea

inculpatului M.N. la pedeapsa de 8 luni închisoare cu suspendarea condiționată

a executării acesteia, prin păstrarea criteriilor de individualizare a pedepsei

avute în vedere de instanța de fond, urmând ca, pentru infracțiunea prevăzută

de art. 9 lit. b) din aceeași lege, să îi aplice inculpatului sancțiunea

amenzii administrative în cuantum de 500 lei.

Referitor

la calea de atac formulată de partea civilă, se constată că, deși în cuprinsul

cererii scrise aceasta nu a indicat niciun caz de casare, criticile aduse

deciziei atacate pot fi analizate prin prisma motivului de recurs prevăzut de

art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. (1968), având

în vedere că s-a invocat încălcarea unor dispoziții legale.

Astfel,

în ceea ce privește critica referitoare la încălcarea art. 11 din Legea nr.

241/2005, din verificarea sentinței și deciziei atacate, Înalta Curte constată

că cererea formulată de partea civilă de instituire a măsurilor asigurătorii

asupra bunurilor debitorului a fost analizată de instanțele inferioare, acestea

apreciind-o ca nefondată și respingând-o ca atare în dispozitivul hotărârilor.

Mai mult, în calea de atac a apelului, instanța a constatat ca fiind acoperit

integral prejudiciul, situație în care, în speță, nu mai sunt aplicabile

dispozițiile privind luarea măsurii asigurătorii asupra bunurilor inculpatului.

Ca atare, instanța de ultim control judiciar apreciază ca nefondate criticile

formulate de recurentă pe acest aspect.

De

asemenea, examinând prevederile legale referitoare la acoperirea cheltuielilor

judiciare în cadrul procesului penal, Înalta Curte constată că, în mod corect,

instanța de apel a obligat partea civilă la plata sumei de 300 lei cu acest

titlu, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 193 C. proc. pen. (1968).

Astfel, din lecturarea textului de lege presupus a fi încălcat rezultă că

acesta are în vedere plata cheltuielilor judiciare făcute de părți în cadrul

procesului penal. Or, din examinarea deciziei atacate se constată că instanța

de apel nu a obligat partea civilă la plata cheltuielilor de judecată făcute de

celelalte părți, ci s-a raportat la dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. (1968), potrivit cărora, în cazul declarării unei căi de atac sau

formulării unei cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana

căreia i s-a respins ori și-a retras calea de atac ori cererea. Ca atare,

întrucât suma de 300 de lei reprezintă cheltuielile judiciare efectuate de stat

cu ocazia judecării apelului promovat de partea civilă, Înalta Curte constată

că și această critică este neîntemeiată.

În

ceea ce privește critica referitoare la reținerea în mod nereal a faptului că

inculpatul M.N. a achitat în totalitate prejudiciul, Înalta Curte arată că

aceasta nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. (1968) și nici nu poate fi

analizată prin prisma altui motiv de casare enumerat în art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. (1968), astfel cum a fost modificat prin Legea nr.

2/2013, nefiind vorba de invocarea unor chestiuni privind aplicarea greșită a

legii, ci de aprecierea judecătorului pe baza probelor de la dosar, situație în

care aceste aspecte nu mai pot forma obiectul cenzurii instanței de ultim

control judiciar în calea de atac a recursului.

Pentru

toate considerentele expuse anterior, în baza art. 385

15

pct. 2 lit.

d) C. proc. pen. (1968), Înalta Curte va admite recursul formulat de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București, va casa în parte decizia atacată și

rejudecând: în baza art. 4 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen.

(1968) și art. 320

1

C. proc. pen. (1968), va condamna pe inculpatul

M.N. la 8 luni închisoare și va face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a

II-a, b) și c) C. pen. (1968). în baza art. 81 C. pen. (1968), va dispune

suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de

încercare de 2 ani și 8 luni, iar, în baza art. 359 C. proc. pen. (1968), va atrage

atenția inculpatului M.N. asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. (1968). în baza

art. 71 alin. (5) C. pen. (1968), va suspenda executarea pedepsei accesorii pe

durata termenului de încercare.

În

baza 74

1

alin. (2) teza a II-a C. pen. (1968) și art. 91 lit. c) ;C.

pen. (1968), va aplica inculpatului M.N. sancțiunea amenzii administrative în

cuantum de 500 lei pentru infracțiunea prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr.

241/2005 și va dispune înregistrarea sancțiunii administrative în cazierul

judiciar.

Va

menține celelalte dispoziții ale deciziei penale atacate.

Totodată,

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. (1968), va respinge

ca nefondat recursul declarat de partea civilă Statul Român prin Agenția

Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice

Teleorman împotriva aceleiași decizii, iar, în baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. (1968), întrucât se află în culpă procesuală, o va obliga pe aceasta la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva

Deciziei penale nr. 89/A din 9 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția I penală, privind pe inculpatul M.N.

Casează

în parte decizia penală recurată și rejudecând:

În

baza art. 4 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. (1968) și art.

320

1

C .pr. pen. condamnă pe inculpatul M.N. la 8 luni închisoare.

Face

aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II- a, b) și c) C. pen.

În

baza art. 81 C. pen. (1968) dispune suspendarea condiționată a executării

pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni.

În

baza art. 359 C. proc. pen. atrage atenția inculpatului M.N. asupra

dispozițiilor art. 83 C. pen. (1968).

În

baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1968) suspendă executarea pedepsei accesorii pe

durata termenului de încercare.

În

baza 74

1

alin. (2) teza a II-a C. pen. (1968) și art. 91 lit. c) C.

pen. (1968) aplică inculpatului M.N. sancțiunea amenzii administrative în cuantum

de 500 lei pentru infracțiunea prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Dispune

înregistrarea sancțiunii administrative în cazierul judiciar.

Menține

celelalte dispoziții ale deciziei penale atacate.

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de partea civilă Statul Român prin Agenția

Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice

Teleorman împotriva aceleiași decizii.

Obligă

recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către

stat.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 50 lei,

se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 19 iunie 2014.

Procesat

de GGC - GV