ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2080/2014

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 121 din 04 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția penală, în baza art. 4 din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. (1968), a fost condamnat inculpatul M.N. la pedeapsa închisorii de 8 (opt) luni. În baza art. 9 lit. b) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. (1968) a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 1 (un) an și 8 (opt) luni. În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. (1968), s-a dispus ca inculpatul M.N. să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 8 luni închisoare. S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.

(1968) în condițiile art. 71 C. pen. (1968). În baza art. 81 C. pen. (1968), s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, fixându-se un termen de încercare de 3 ani și 8 luni, și s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor ce decurg din aplicarea art. 83 C. pen. (1968). A fost suspendată executarea pedepsei accesorii aplicate pe durata suspendării executării pedepsei închisorii, conform art. 71 alin. (5) C. pen. (1968). A fost admisă acțiunea civilă formulată de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman și, în baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. (1968), a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC "C.M." SRL Scrioaștea, prin lichidator judiciar Cabinetul Individual de Insolvență B.E., la plata sumei de 7.980 lei, reprezentând impozit pe profit și TVA neachitate.

A fost respinsă cererea de instituire a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor debitorului inculpat ca nefondată. S-a dispus comunicarea hotărârii, în copie, la data rămânerii definitive, către Registrul Comerțului, în vederea efectuării mențiunilor corespunzătoare. A fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 600 lei. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, pe baza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale, însușit de inculpat prin declarația dată la termenul de judecată din data de 8 mai 2012, și a înscrisurilor depuse în etapa judecății, că, în urma controlului desfășurat la sediul Gărzii Financiare, având ca obiect verificarea legalității operațiunilor economice efectuate în perioada ianuarie - decembrie 2008 de către SC C.M.

SRL Scrioaștea, Teleorman, a fost întocmit procesul-verbal nr. 3 826 din 27 iulie 2009 emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Garda Financiară Teleorman, constatându-se că, la data de 28 iulie 2008, această societate a efectuat o achiziție intracomunitară reprezentând 22.000 kg ciment, cu factura externă nr. 0000001125 din 28 iulie 2008, furnizor fiind firma S.E., Ruse, Bulgaria, marfa fiind transportată cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare X, având ca delegat pe numitul B.V. S-a reținut că, prin adresa nr. 502030/TR din 11 august 2008, Garda Financiară, secția Teleorman a solicitat SC O.W. Crâmpoia, Olt, informații suplimentare privind transportul de ciment achiziționat din Bulgaria de către SC C.M., având în vedere că autovehiculul cu nr. de înmatriculare X aparține acestei societăți.

Din documentele prezentate la data de 26 august 2008 la sediul Gărzii Financiare - Secția Teleorman de către numitul B.V., administrator la SC O.W. Crâmpoia, Olt, s-a confirmat existența transportului celor 22.000 kg ciment din data de 29 iulie 2008, rezultând, totodată, că, la datele de 5, 13 și 19 august 2008 s-au mai efectuat încă 3 curse "de același fel", pe aceeași rută Ruse, Bulgaria - Scrioaștea, România, pentru SC C.M. Potrivit declarației date de sus-numitul B.V., de fiecare dată marfa a fost descărcată la locuința inculpatului M.N., administrator al SC C.M. SRL Scrioaștea, Teleorman, iar, până la data de 12 septembrie 2011, acesta nu a achitat contravaloarea transportului.

Datorită faptului că organul de control fiscal nu a avut posibilitatea de a certifica dacă operațiunile economice rezultate din cele 4 achiziții, în cantitate de 88 tone, a căror valoare a însumat 31.065 lei au fost înregistrate în evidența contabilă, s-a solicitat AFP Roșiorii de Vede, prin adresa nr. 601961 din 15 iulie 2009 date privind vectorul fiscal, precum și copii de pe documentele existente la dosarul fiscal. Cu adresa nr. 5425 din 14 iulie 2009, AFP Roșiorii de Vede a comunicat următoarele date din vectorul fiscal privind SC C.M. SRL Scrioaștea: - plătitor TVA trimestrial începând cu 01 ianuarie 2008; - plătitor impozit pe profit trimestrial începând cu 01 ianuarie 2008. S-a reținut, în raport de documentele existente la dosarul fiscal, că, pentru achizițiile intracomunitare desfășurate în lunile iulie - august 2008, inculpatul M.N.

nu a întocmit și depus până la data de 27 iulie 2009, data efectuării controlului, declarația VIES 390, iar din deconturile 100 și 300 depuse pentru trimestrul II și IV nu sunt evidențiate operațiunile rezultate din achiziționarea celor 88 tone de ciment din Bulgaria. în raport de aceste date s-a concluzionat de organul fiscal că, în perioada iulie - decembrie 2008, SC C.M. SRL nu a înregistrat în evidența contabilă și nu a declarat organului fiscal teritorial veniturile realizate din achizițiile intracomunitare menționate anterior, a căror valoare însumează 31.065 lei, din care TVA în sumă de 4.960 lei, pentru care s-a calculat impozitul pe profit sustras în valoare de 7.176 lei și TVA de plată în anul 2008 în valoare de 4.960 lei, rezultând un prejudiciu total estimat în valoare de 9.13 6 lei.

În vederea efectuării inspecției fiscale generale și pentru soluționarea adresei nr. 81661 din 25 ianuarie 2010 a DGFP Vâlcea s-a procedat, în perioada 19 - 23 aprilie 2010, la verificarea relațiilor comerciale (livrări - achiziții) dintre SC P.I. SRL Prundeni, Vâlcea și SC C.M. SRL Scrioaștea, Teleorman, sens în care DGFP Teleorman - Activitatea de Inspecție Fiscală a întocmit procesul-verbal nr. 2206 din 30 septembrie 2010, constatând că, întrucât administratorul societății, inculpatul M.N., nu a fost găsit la sediul social al contribuabilului, controlul nu s-a putut efectua. În data de 16 octombrie 2009, potrivit procesului verbal nr. 1237 din 20 octombrie 2009, contribuabilul SC C.M. a fost supus unui control inopinat în vederea efectuării inspecției fiscale generale, însă acesta nu a putut prezenta evidența financiar contabilă, motivând că i-a fost furată, aspect relevat de administratorul societății, inculpatul M.N.

Prin același proces-verbal i s-a fixat contribuabilului un termen de 30 de zile pentru refacerea evidenței financiar contabile, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea 82/1991 și a fost sancționat contravențional prin procesul-verbal de contravenție nr. 0058627 din 16 octombrie 2010. În vederea efectuării inspecției fiscale generale, administratorului societății i s-au emis invitațiile nr. 02 din 04 ianuarie 2010, cu termen de prezentare la data de 22 ianuarie 2010; nr. 351 din 28 ianuarie 2010 cu termen de prezentare la data de 26 februarie 2010 și nr. 911 din 26 februarie 2010 cu termen de prezentare în data de 29 martie 2010, pentru toate acestea existând confirmarea de primire, însă inculpatul nu s-a prezentat la niciuna din cele trei invitații.

Având în vedere această situație, precum și faptul că administratorul societății nu a fost găsit la sediul social în perioada controlului, organele de inspecție fiscală s-au deplasat la APP Roșiorii de Vede, unde, din starea la zi a firmei, s-a constatat că aceasta se afla în faza de deschidere a procedurii falimentului, astfel cum rezultă din Sentința comercială nr. 97 din 15 februarie 2010 a Tribunalului Teleorman, pentru care s-a numit lichidator judiciar în persoana Cabinetului de insolvență B.E. Acest cabinet a notificat, la data de 12 martie 2010, AFP Roșiori de Vede pentru depunerea cererii de admitere a creanței, care s-a adresat Tribunalului Teleorman, cu solicitarea de înscriere în tabelul creditorilor, în dosarul privind lichidarea debitoarei SC C.M.

S-a constatat, totodată, că, nu s-a putut efectua o verificare a relațiilor comerciale (livrări - achiziții în sumă de 6771 lei, din care TVA 1081 lei) dintre SC P.I. SRL Prundeni și SC C.M. Scrioaștea, deoarece acesta din urmă nu a prezentat documentele solicitate, din declarația informativă privind livrările și achizițiile efectuate pe teritoriul României rezultând că cea de a doua societate a achiziționat de la prima bunuri în valoare de 6771 lei, din care TVA în sumă de 1081 lei. De asemenea, din probatoriul administrat a rezultat că inculpatul nu a prezentat situația financiar-contabilă administratorului judiciar numit, respectiv Cabinet Individual de Insolvență B.E.

În raport de considerentele expuse s-a concluzionat de instanță că, faptele inculpatului, astfel cum au fost prezentate mai sus, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 4 și art. 9 litera b din Legea 241/2005, constând în refuzul nejustificat al inculpatului de a prezenta organelor competente documentele legale și bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificării financiare și fiscale, în termen de 15 zile de la somațiile emise în cursul lunilor ianuarie și februarie 2010, precum și în omisiunea de a evidenția în acte contabile, dar și în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate și a veniturilor realizate din achiziționarea în cursul anului 2008 a cantității de 88 tone ciment din Bulgaria.

S-a constatat că faptele inculpatului, recunoscute de acesta pe tot parcursul procesului penal, au fost comise în concurs real, așa încât s-a reținut la încadrarea juridică dispozițiile prevăzute de art. 33 litera C. pen. (1968). S-a reținut că prejudiciul total cauzat de inculpat bugetului consolidat al statului este de 9136 lei și se compune din TVA, în cuantum de 4960 lei, și 4176 lei impozit pe venit, pe parcursul procesului penal inculpatul achitând suma de 1156 lei, din care 578 lei reprezentând TVA și 578 lei impozit pe profit, aspect rezultat din adresa comunicată tribunalului de ANAF DGFP Teleorman la data de 19 iunie 2012. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, inculpatul M.N.

și partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - DGFP Teleorman. Prin Decizia penală nr. 89/A din 9 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. (1968), a fost respins ca nefondat apelul declarat de partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - DGFP Teleorman, împotriva Sentinței penale nr. 121 din 04 septembrie 2012 a Tribunalului Teleorman. În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. (1968), au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman și de inculpatul M.N., împotriva aceleiași sentințe penale. A fost desființată în parte, atât în latură penală, cât și în latură civilă sentința apelată și rejudecând pe fond, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc.

pen. (1968) raportat la art. 10 lit. i 1 ) C. proc. pen. (1968) cu referire la art. 74 1 C. pen. (1968), cu aplicarea art. 13 C. pen. (1968), s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului M.N. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 4 și art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005. S-a constatat recuperat integral prejudiciul cauzat părții civile. A fost înlăturată dispoziția privind obligarea inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 7.980 lei, reprezentând impozit pe profit și TVA, către partea civilă, precum și a sumei de 600 lei, cheltuieli judiciare către stat, aferente fondului cauzei. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. (1968), s-a dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate de stat, aferente apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman și de apelantul-inculpat M.N. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. (1968), a fost obligată apelanta parte civilă, la 300 lei, cheltuieli judiciare către stat, aferente apelului declarat. Pentru a decide astfel, instanța de apel a apreciat că, în raport de adresa Ministerului Finanțelor Publice - DGFP Teleorman nr. 1953 din 11 februarie 2013, potrivit căreia prejudiciul de 7979 lei a fost recuperat integral de la SC C.M. Scrioaștea și de dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc.

pen. (1968) raportat la art. 10 lit. i 1 ) C. proc. pen. (1968) cu referire la art. 13 C. pen. (1968) și art. 74 1 C. pen. (1968) se impune a se înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului. Totodată, s-a apreciat că, întrucât prejudiciul a fost recuperat, solicitarea părții civile de instituire a măsurii asigurătorii nu se justifică, apelul acesteia fiind prin urmare nefondat. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman. Prin motivele scrise de recurs, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a criticat decizia atacată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen. (1968) pentru greșita încetare a procesului penal față de inculpatul M.N. sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 241/2005 și pentru omisiunea aplicării unei sancțiuni cu caracter administrativ în ce privește cea de a doua infracțiune pentru care a fost trimis în judecată. În acest sens, a arătat că, întrucât infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005 este o infracțiune de pericol, nu sunt incidente dispozițiile art. 74 1 C. pen. (1968), acestea aplicându-se doar în cazul unei infracțiuni de prejudiciu. Totodată, în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005, s-a arătat că, urmare a achitării prejudiciului, instanța de apel trebuia ca, în temeiul dispozițiilor art. 74 1 alin. (2) C. pen.

(1968), să aplice o sancțiune administrativă, această din urmă critică nemaifiind susținută oral cu ocazia dezbaterilor. Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman a criticat decizia pronunțată de instanța de apel pentru nelegalitate și netemeinicie, apreciind că soluția a fost dată cu încălcarea art. 11 din Legea nr. 241/2005, instanța nepronunțându-se asupra cererii de instituire a măsurilor asigurătorii, reținând, însă, în mod nereal, că inculpatul M.N. a achitat prejudiciul în totalitate, cu toate că recuperarea sumei nu a fost adusă la cunoștință părții civile, prin comunicarea chitanței. Totodată, s-a arătat că obligarea părții civile la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată s-a dispus cu încălcarea dispozițiilor art. 193 C. proc.

pen. (1968). Examinând recursurile formulate în cauză, Înalta Curte constată că doar calea de atac promovată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este întemeiată, cea declarată de partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman fiind nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Prealabil verificării temeiniciei criticilor formulate, Înalta Curte arată că, deși la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen.

din 1968 (Legea nr. 29/1968), având în vedere dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, cadrul procesual în care s-a desfășurat judecarea prezentelor recursuri este cel reglementat de prevederile art. 385 1 - art. 385 19 din legea de procedură penală anterioară, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, întrucât decizia atacată a fost pronunțată la data de 9 aprilie 2013, ulterior intrării în vigoare a acestui act normativ. Verificând, din această perspectivă, îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 385 10 alin. (2) și (2 1 ) C. proc. pen. (1968), se constată că atât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București cât și partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman au depus la dosar motivele de recurs în termenul legal, respectiv cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Totodată, cu titlu preliminar se impune a se analiza dacă, din punct de vedere formal, aspectele invocate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de recurenta parte civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman pot fi examinate de instanța de ultim control judiciar prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen. (1968), având în vedere modificările aduse acestui articol prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești. Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 6 C. proc. pen. (1968) stabilește în alineatul 2 că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385 9 din același cod.

Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385 9 C. proc. pen. (1968). Invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen. (1968), Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a criticat decizia atacată sub aspectul greșitei încetări a procesului penal pornit împotriva inculpatului M.N. pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005, însă, se constată că aceste susțineri nu se circumscriu cazului de casare indicat, ci a celui prevăzut de pct. 16 al aceluiași articol.

Examinând în acest context criticile formulate, Înalta Curte constată că în sarcina inculpatului M.N. s-a reținut comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 4 și art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, constând în refuzul nejustificat de a prezenta organelor competente documentele legale și bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării Verificării financiare și fiscale, în termen de 15 zile de la somațiile emise în cursul lunilor ianuarie și februarie 2010, precum și în omisiunea de a evidenția în acte contabile, dar și în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate și a veniturilor realizate din achiziționarea în cursul anului 2008 a cantității de 88 tone ciment din Bulgaria.

Totodată, se constată că, potrivit adresei Ministerului Finanțelor Publice - DGFP Teleorman nr. 1953 din 11 februarie 2013, prejudiciul de 7979 lei a fost recuperat integral de la SC C.M. Scrioaștea, situație în care Înalta Curte apreciază că sunt incidente, ca lege penală mai favorabilă, dispozițiile art. 74 1 C. pen. (1968), în forma anterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 573/2011, publicată în M.Of. nr. 363/25.05.2011. Potrivit dispozițiilor art. 74 1 alin. (1) C. pen.

(1968), în cazul săvârșirii infracțiunilor de gestiune frauduloasă, înșelăciune, delapidare, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu în formă calificată și neglijență în serviciu, precum și a unor infracțiuni economice prevăzute în legi speciale, prin care s-a pricinuit o paguba, dacă în cursul urmăririi penale, sau al judecății, până la soluționarea cauzei în primă instanță, învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate. Potrivit alin. (2) al aceluiași articol, dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică o sancțiune administrativă care se înregistrează în cazierul judiciar.

Din examinarea dispozițiilor legale mai sus arătate, rezultă că această cauză specială de nepedepsire, prevăzută la alin. (2), se aplică doar infracțiunilor de prejudiciu. Or, având în vedere că fapta incriminată de art. 4 din Legea nr. 241/2005, constând în refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale și bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somație, este o infracțiune de pericol, Înalta Curte constată că, în mod greșit, instanța de apel a aplicat cu privire la aceasta dispozițiile art. 74 1 alin. (2) C. pen. (1968) și a dispus încetarea procesului penal ca urmare a acoperirii prejudiciului de către inculpat.

În ceea ce privește a doua critică formulată de parchet prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen. (1968), Înalta Curte constată că, în privința infracțiunii prevăzute de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, deși a reținut dispozițiile art. 74 1 C. pen. (1968) ca urmare a acoperirii integrale a prejudiciului, instanța de apel a omis să aplice una din sancțiunile cu caracter administrativ prevăzute de art. 91 C. pen. (1968), încălcând astfel prevederile art. 74 1 alin. (2) C. pen. (1968), care instituie această obligație în sarcina organelor judiciare atunci când sunt întrunite condițiile legale pentru încetarea procesului penal. Pentru motivele expuse anterior, Înalta Curte va admite recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, apreciind că, pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 241/2005, se impune condamnarea inculpatului M.N.

la pedeapsa de 8 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării acesteia, prin păstrarea criteriilor de individualizare a pedepsei avute în vedere de instanța de fond, urmând ca, pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 lit. b) din aceeași lege, să îi aplice inculpatului sancțiunea amenzii administrative în cuantum de 500 lei. Referitor la calea de atac formulată de partea civilă, se constată că, deși în cuprinsul cererii scrise aceasta nu a indicat niciun caz de casare, criticile aduse deciziei atacate pot fi analizate prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen. (1968), având în vedere că s-a invocat încălcarea unor dispoziții legale.

Astfel, în ceea ce privește critica referitoare la încălcarea art. 11 din Legea nr. 241/2005, din verificarea sentinței și deciziei atacate, Înalta Curte constată că cererea formulată de partea civilă de instituire a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor debitorului a fost analizată de instanțele inferioare, acestea apreciind-o ca nefondată și respingând-o ca atare în dispozitivul hotărârilor. Mai mult, în calea de atac a apelului, instanța a constatat ca fiind acoperit integral prejudiciul, situație în care, în speță, nu mai sunt aplicabile dispozițiile privind luarea măsurii asigurătorii asupra bunurilor inculpatului. Ca atare, instanța de ultim control judiciar apreciază ca nefondate criticile formulate de recurentă pe acest aspect.

De asemenea, examinând prevederile legale referitoare la acoperirea cheltuielilor judiciare în cadrul procesului penal, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de apel a obligat partea civilă la plata sumei de 300 lei cu acest titlu, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 193 C. proc. pen. (1968). Astfel, din lecturarea textului de lege presupus a fi încălcat rezultă că acesta are în vedere plata cheltuielilor judiciare făcute de părți în cadrul procesului penal. Or, din examinarea deciziei atacate se constată că instanța de apel nu a obligat partea civilă la plata cheltuielilor de judecată făcute de celelalte părți, ci s-a raportat la dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. (1968), potrivit cărora, în cazul declarării unei căi de atac sau formulării unei cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori și-a retras calea de atac ori cererea. Ca atare, întrucât suma de 300 de lei reprezintă cheltuielile judiciare efectuate de stat cu ocazia judecării apelului promovat de partea civilă, Înalta Curte constată că și această critică este neîntemeiată. În ceea ce privește critica referitoare la reținerea în mod nereal a faptului că inculpatul M.N. a achitat în totalitate prejudiciul, Înalta Curte arată că aceasta nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen. (1968) și nici nu poate fi analizată prin prisma altui motiv de casare enumerat în art. 385 9 alin. (1) C. proc.

pen. (1968), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, nefiind vorba de invocarea unor chestiuni privind aplicarea greșită a legii, ci de aprecierea judecătorului pe baza probelor de la dosar, situație în care aceste aspecte nu mai pot forma obiectul cenzurii instanței de ultim control judiciar în calea de atac a recursului. Pentru toate considerentele expuse anterior, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. (1968), Înalta Curte va admite recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, va casa în parte decizia atacată și rejudecând: în baza art. 4 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. (1968) și art. 320 1 C. proc. pen. (1968), va condamna pe inculpatul M.N.

la 8 luni închisoare și va face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. (1968). în baza art. 81 C. pen. (1968), va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni, iar, în baza art. 359 C. proc. pen. (1968), va atrage atenția inculpatului M.N. asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. (1968). în baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1968), va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare. În baza 74 1 alin. (2) teza a II-a C. pen. (1968) și art. 91 lit. c) ;C. pen. (1968), va aplica inculpatului M.N. sancțiunea amenzii administrative în cuantum de 500 lei pentru infracțiunea prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 și va dispune înregistrarea sancțiunii administrative în cazierul judiciar.

Va menține celelalte dispoziții ale deciziei penale atacate. Totodată, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. (1968), va respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman împotriva aceleiași decizii, iar, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. (1968), întrucât se află în culpă procesuală, o va obliga pe aceasta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei penale nr. 89/A din 9 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, privind pe inculpatul M.N. Casează în parte decizia penală recurată și rejudecând: În baza art. 4 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. (1968) și art. 320 1 C .pr. pen. condamnă pe inculpatul M.N. la 8 luni închisoare. Face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II- a, b) și c) C. pen. În baza art. 81 C. pen. (1968) dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni. În baza art. 359 C. proc. pen. atrage atenția inculpatului M.N.

asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. (1968). În baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1968) suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare. În baza 74 1 alin. (2) teza a II-a C. pen. (1968) și art. 91 lit. c) C. pen. (1968) aplică inculpatului M.N. sancțiunea amenzii administrative în cuantum de 500 lei pentru infracțiunea prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005. Dispune înregistrarea sancțiunii administrative în cazierul judiciar. Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale atacate. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman împotriva aceleiași decizii.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 19 iunie 2014. Procesat de GGC - GV